TRÂNTA – SPORTUL NAŢIONAL AL ROMȂNILOR

Trânta este un sport de lupte corp la corp între doi sau mai
mulți oameni neînarmați, care caută doar să se doboare unul pe altul.
Trânta este un sport înrudit cu luptele greco-romane, își are originile
în perioada Daciei, și în prezent este practicată în România și
Republica Moldova. În Republica Moldova trânta este considerată
sport național.
{Timbru ”Sportul Național Trânta”, din anul 1999, din
Republica Moldova, în valoare de 25 de bani.}
Aria de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe
alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai
cunoscute forme de practicare ale trântei sunt:
I. lupta ciobănească;
II. lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică);
III. lupta dreaptă cu apucare în cruce;
IV. lupta cu fixarea brâului;
V. lupta cu piedică;

Descriere generală
În diferite variații, trânta include procedee simple precum apucături de brațe, de brâu, de corp,
de gât sau picioare, aruncături peste umăr, șold sau spate etc., precum și procedee combinate, cu
excluderea celor dureroase. Lupta durează 4 minute pentru juniori și 6 minute pentru adulți sau se
oprește la 12 puncte diferență între trântaci. Este interzisă lovirea inamicului căzut, fiind oprită
continuarea luptei până la revenirea adversarului. În anii 1960 „trânta sub formă de luptă dreaptă cu
apucare în cruce... a fost introdusă în cadrul spartachiadei tineretului din România, iar din anul 1968
începea să se desfășoare Campionatul Național Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul
activităților sportive de masă sub egida DACIADEI.” Din 1985, ”apreciind efectele pozitive ale
practicării trântei asupra organismului, precum și aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea
acestui sport național, Ministerul Educației și Învățământului al României a hotărât introducerea trântei
în programa școlară de educație fizică din mediul sătesc, la clasele VII, VIII, IX și X”. Ultima ediție a
Campionatului Național Sătesc de Trântă din România s-a desfășurat în anul 1989. De asemenea, trânta
a făcut parte și din programul școlar din RSS Moldovenească, iar în prezent în Republica Moldova trânta
este una din probele de bază din cadrul competiției sportive organizate la hramurile localităților, dar și
de ziua sportului, unde învingătorii erau premiați cu
berbeci, cocoși vii sau iepuri.
La începutul anului 1968, regizorul
moldovean Anatol Codru, a realizat filmul documentar
„Trânta” (în rusă ”Трынта”) care relatează despre
tradițiile sportului național moldovenesc trânta. Filmul
a fost turnat la studioul ”Moldova Film”, în RSS
Moldovenească și a fost opera de debut regizorial al
lui Anatol Codru.
În același an filmul a câștigat premiul I pentru
regie la Festivalul de Film de la Minsk, iar în 2012 a
devenit laureat al Festivalului Internațional de Film
Sportiv ”Krasnogorski” de la Moscova.
 Extras din regulamentul pentru lupta naţională „Trânta” aprobat de Preşedintele
Federaţiei Naţionale de „Trântă” Sergiu Busuioc.

Articolul 4.
Metoda de concurs.
Competiţiile individuale la lupta naţională „Trânta” se desfăşoară după sistemul cu eliminare
directă, cu împerecherea în ordinea numerelor trase la sorţ şi în următoarea manieră: meciuri de
calificare; tururi eliminatorii; meciuri finale.
Finaliştii se luptă pentru locul 1, cei care au pierdut în semifinală se luptă pentru locul 3.
Concursul pe echipe se poate desfăşura după sistemul tur, fiecare cu fiecare.
Articolul 8.
Ţinuta (echipamentul).
Concurenţii trebuie să se prezinte la marginea saltelei îmbrăcaţi în pantaloni şi cu brâuri de
culoare ce le va fi indicată (primul-roşu (alb), a-l doilea-albastru (negru) şi să aibă dedesubt centura
suspensoare.
Articolul 30.
Durata meciului - o singură repriză de trei minute, fără pauză.
Articolul 33.
Startul.
Înainte de începerea meciului, fiecare adversar trebuie să apuce în priză de brâie „cruciş” şi la
semnalul arbitrului (sau fluier) să înceapă meciul. În caz de necesitate priza se alege prin tragere la sorţ.
De fiecare dată când cel puţin un sportiv este proiectat sau s-a deplasat de pe suprafaţa regulamentară,
meciul continuă în centrul saltelei din priza „cruciş”.
Articolul 34.
Întreruperi de meci.
Dacă un concurent este obligat să întrerupă meciul ca urmare a unei accidentări sau alt incident
acceptabil şi independent de voinţa acestuia, arbitrul poate să suspende lupta pentru cel mult 2 minute
pentru meci, pentru fiecare adversar.
Articolul 37.
Genuri de victorie.
• prin tuş - (5vt : 0pt); prin superioritate evidentă (12 puncte diferenţă, (4vs : 0ps) - când
adversarul n-a reuşit se obţină nici un punct tehnic, (4s : 1s) - în cazul când adversarul a reuşit şi obţină
cel puţin un punct tehnic); la puncte, (3vp : 0pp) - în cazul când diferenţa de puncte n-a ajuns să fie de
12:0, tot odată adversarul n-a obţinut nici un punct, (3vp : 1pp) - în cazul când diferenţa de puncte n-a
ajuns să fie de 12:0, tot odată adversarul a reuşit să obţină cel puţin un punct. În caz de descalificare
ambii sportivi obţin (0pd : 0pd)
• în caz de egalitate la
sfârşitul prelungirii, care durează 3
minute, dacă nici un luptător nu a
realizat primul vreun procedeu tehnic,
sau nici un sportiv nu a fost penalizat
cu punct tehnic pentru luptă pasivă,
învingătorul este declarat prin tragere
la sorţ (în cazul când sportivii refuză
efectuarea tragerii la sorţ, tragerea este
efectuată de arbitrul de pe saltea) (2vts
: 1pts).
Articolul 40.
Aprecierea importanţei acţiunii şi a prizei.
În scopul favorizării luptei dinamice cu risc, fără penalizarea luptătorului activ, atacantul care
ajunge la parter din cauza unei execuţii greşite a prizei nu va fi penalizat cu nici un punct.
 Dimpotrivă, dacă atacantul este blocat şi controlat în pod 3 secunde, de o contra-acţiune a
adversarului său, este evident, că acesta din urmă trebuie să primească 2 puncte.
Acestea fiind spuse, luptătorul împotriva căruia se iniţiază priza nu poate obţine puncte de cât în
măsura în care, prin propria acţiune:
• doboară luptătorul atacant pe burtă;
• blocând pe atacant, reuşeşte să-l controleze în pod 3 secunde, adică într-o poziţie
considerată ca desăvârşită.
Arbitrul trebuie să aştepte finalul fiecărei situaţii, pentru a da valoarea punctelor câştigate de
fiecare luptător.
PUNCTELE DE ACŢIUNE ŞI DE PRIZĂ
Articolul 45.
Valoarea atribuită acţiunilor şi prizelor.
Se acordă 1 punct luptătorului:
• care prin tracţiune sau secerare, piedică, aruncare îşi aduce adversarul pe burtă, sau pe o
parte a corpului, trecând în spatele lui şi în această poziţie menţine şi îl controlează,
• care execută o acţiune din picioare, şi îl aduce pe adversarul său pe coapsă, sau pe o parte
a corpului,
• care îl rupe pe adversar de la saltea şi îl proiectează cel puţin pe genunchi, dar totodată
care nu-l pune pe adversar într-o poziţie periculoasă.
• Atacantului i se acordă câte un punct, începând cu a treia remarcă pentru pasivitate în
luptă a adversarului său,
Se acordă 2 puncte luptătorului:
• care îşi menţine adversarul în poziţie periculoasă „podeţul luptătorului” - 3 secunde şi
mai mult.
Se acordă 3 puncte luptătorului:
• care execută o priză în picioare sau din genunchi şi îl aduce pe adversarul său în poziţie
de punere în dificultate, printr-un tur direct.
Se acordă 5 puncte luptătorului:
• care execută o priză în picioare sau din genunchi şi îl aduce pe adversarul său în poziţie
de punere în dificultate, printr-un tur direct şi menţine adversarul în poziţie periculoasă „podeţul
luptătorului” - 3 secunde şi mai mult.
• ca excepţie, la decizia arbitrilor, pentru a evita traumele, se admite întreruperea executării
aruncării şi a meciului cu acordarea 3 puncte pentru eventuală aruncare şi plus (+)2 puncte pentru
posibila „menţinere în poziţie periculoasă”, sportivului, care prin dublul control al coapselor a reuşit să-l
desprindă pe adversarul său de la saltea şi să-l controleze sus pe umerii săi.
Articolul 50.
Definiţia pasivităţii.
În general este considerată ca lupta pasivă atitudinea unuia sau ambilor luptători, care contrar
spiritului şi scopurilor luptei totale şi universale în picioare:
• nu efectuează nici o priză regulamentară;
• iese voluntar în afara saltelei;
• trece voluntar în poziţia de parter sau în genunchi.
Dacă arbitrul pe saltea declară lupta pasivă el ridică mâna, orizontal saltelei, cu culoarea
luptătorului vinovat, opreşte lupta şi acesta din urmă primeşte primul avertisment, al doilea avertisment
se aplică în cazul când opinia arbitrului este susţinută de judecător sau şeful de saltea, arbitrul opreşte
lupta şi acordă al doilea avertisment şi a doua remarcă pentru pasivitate.
După al doilea avertisment la solicitarea sportivului activ lupta poate fi continuată din priza
„cruciş”. Începând cu al treilea avertisment, care se aplică cu acordul a trei arbitri, (şi a treia remarcă
pentru pasivitate) se oferă câte un punct tehnic sportivului activ.