Istoria înotului

“ Omenirea a fost dintotdeauna fascinată de apă, cu o forţă necunoscută. Existenţa a

constrâns omul să înveţe înotul.”, spune lectorul universitar Stan Elena Amelia intr-o lucrare
despre istoria înotului.
Înotul în aer liber, în ape naturale, a fost practicat de om ca mijloc de supraviețuire.
Apoi înotul a fost practicat ca formă utilitară și ca igienă corporală.
Babilonienii au basoreliefuri și asirienii au desene pe pereti care indica abilitățile de a înota
ale oamenilor. Acestea au vechime estimata de aproximativ 6000 de ani. In Nagoda sunt
basoreliefuri si picturi cu înotători, care datează de circa 5000 de ani.
Multe dintre civilizațiile lumii antice inotau, inclusiv egiptenii, fenicienii, perși,
romani si greci. Scăldatul a fost o tradiție în Imperiul Bizantin. Iulius Cezar, la romani, a
fost renumit pentru abilitatile sale de a înota. A dovedit cu succes acest lucru la o trecere
printr-un vad cu apa trecand  dintr-o navă avariata la mal in siguranta, purtand cu el 300 de
documente importante în brațe, păstrandu-le uscate.
O legiune mica de generali, printre care Charlemagne și Louis XI, au practicat inotul
si au pledat pentru practicarea lui in scopul sănătatii si pentru  beneficiile fizice și
psihologice.
Istoria  înotului este lunga, poate fi urmărita din vremurile preistorice. Biblia, Iliada
și Odiseea conțin toate referiri la înot. Aceste surse dateaza de aproape 3000 de ani. Sigilii
de lut egiptene din 4000 î.Hr. releva practicarea inotului prin descrierea a patru inotatori care
inoata crawl. Palatele  antice egiptene, grecesti și romane au fost adesea dotate cu piscine
sau bai. Cultura indiană a promovat înotul ca mijloc de intretinere  a sănătăţii corpului şi a
minţii şi prezinta că Buddha înainte de a se transforma in zeu a învăţat să înoate.
Bazinele erau construite intr-un complex cu săli de abur, masaj, camere de discuţii,
biblioteci, săli de masă, spaţii de odihnă şi de plimbare. Romani apreciau  inotul pentru
valoarea aplicativa si militară şi pentru efectele  igienice. Camparea militara intr-o tabără,
presupunea amenajarea unui loc în vederea învăţării înotului pentru soldaţi. Ei trebuiau să
dobândească cunoştinţe despre înot deoarece li se cerea să parcurgă o anumită distanţă
complet echipaţi de lupta prin apa adanca.
Platon a afirmat:  „necesitatea de a şti să citeşti este asemeni celei de a şti să înoţi”.
Metodica învăţării inotului era similara cu cea din zilele noastre si presupune utilizarea
plutelor şi a mănunchiurilor de trestie legate în jurul corpului pentru a invata plutirea. Legile
lui Licurg impuneau obligativitatea învăţării înotului ca făcând parte din educaţia copiilor.
Epoca feudală este impartita in două etape, una până în anul 1000 in care înotul este supus
viziunii negative din partea bisericii. Înotul si igiena corporală erau considerate imorale şi
pierdere de timp. A doua etapă se intinde până la începutul Renaşterii, când înotul începe să
fie reconsiderat, dandui-se  importanţa cuvenită. Aparitia cavalerismului presupunea scoli de
călărie, aruncarea lăncii, scrimă şi vânătoare, dar si de înot. Aceste abilitati fiind considerate
„virtuţile cavalereşti” necesare pentru ca un nobil să dobandeasca  titlul de cavaler. Se
construiesc din nou băile publice şi particulare care aveau apă caldă . Biserica şi autorităţile
interzic înotul în locurile publice. Revoluţia burgheză, prin  umanişti, a adus în drepturi
latura educativa şi socială  a inotului si a exerciţiilor fizice  .
Evului Mediu arata ca inotul a devenit distracție fiind destul de popular. Concepte și tehnici
de salvare au început să se formeze de-a lungul următoarelor câteva sute de ani.
 Privind înapoi in timp, istoria  înotului competitiv nu a fost evidentiat până in anul
1800 în Europa.
În timpul secolului al 18-lea și al 19-lea sportul a început să evolueze într-o competiție mai
in siguranța vieții. Au aparut Asociațiile de înot și Cluburi  peste tot în lume. Prima dată în
istorie se atest centru de înot în China, Suedia și Germania.
Un alt punct de cotitură în istoria înotului este atunci când școlile au acceptat ca o parte
naturală a vieții, o formă de inot educativ. Astfel, ei au început să învețe înotul în școli, nu
doar ca un curs de siguranță pentru viață, ci ca o activitate extracurriculară.
Cu toate acestea, concursurile de înot au început să apară în jurul valorii de mijlocul a anilor
1800. Anglia a fost prima care a modernizat acest sport și a inclus piscina in interiorul unui
spatiu.
In Romania primele mențiuni despre inot apar in secolele XV si XVI cand ostasii
romani campati pe langa ape desfasurau activitati de inot. Inotul era considerat ca un act de
curaj pentru infruntarea puterii apelor. ( C.Kiritescu- Palestrica) In zonele cu ape mari ca
Dunarea, Muresul, Oltul si altele in secolele XVIII si XIX activitatea de a inota a intrat in
obiectivul unor scoli. Astfel la Iasi, Academia Mihaileanu , avea in programa scolii inotul,
eveniment consimtit in 1840, de Gheorghe Asachi. Ulterior in secolul XX au aparut
activitati de organizare de competitii in Bucuresti, Timisoara, Oradea, Cluj si Arad. Inca din
anul 1880, Bucurestiul a avut bazin la societatea Tirul, totodata avand si scoala de inot. In
1899 la Timisoara se inglobeaza o ramura de inot in cadrul clubului atletic. ( T.Schaed-
Istoricul natatiei in banat). Ulterior au aparut organizatii si in alte orase.
Anul 1912 marcheaza prima competitie pe Dunare, o cursa de 13 km intre Macin si
Ghecet. Acest concurs s-a considerat primul concurs de inot din Romania dupa Primul
razboi mondial. Tot in 1912 apare “Comisiunea de natatie” in cadrul Federatiei Societatilor
Sportive din Romania. ( UFSR)
Treptat in timp s-au construit  bazine de inot la nivel national. In Bucuresti in 1929 se
deschide bazinul Kiseleff, actualmente strandul Tineretului.
Prima Federatie Romana de inot apare in 21 decembrie 1930, afliliata la UFSR in
1993. De aici in colo numeroase concursuri scolare si nu numai se vor desfasura de-a lungul
timpului.
In 1965 a avut loc primul campionat national pentru copii in Romania.
Centre puternice de inot s-au format in Bucuresti, Ploiesti, Timisoara, Arad, Cluj, Baia-
Mare, Galati, Braila, Constanta.
Înotul este sportul cel mai eficient din punct de vedere al raportului dintre efortul depus și
caloriile arse. Înotul ajută mult pentru sănătatea persoanelor cu probleme de circulație sau de
coloană vertebrală. Exemple de înotători faimoși: Michael Phelps (A doborât recordul
medaliilor de aur obţinute la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice, 39 de recorduri obţinute
de-a lungul carierei, dar şi cu cele 5 titluri olimpice pe care le-a obţinut în 2016), Mark Spitz
(este o altă legendă a Americii, A fost numit preț de 3 ani consecutivi Înotătorul Mondial al
Anului), Aleksandr Popov (A fost şi este considerat unul dintre cei mai buni înotători
freestyle din lume, din toate timpurile, fiind campion mondial şi olimpic, şi a fost catalogat
drept cel mai bun înotător de sprint ce a existat vreodată).

Înotul este o activitate care îți va aduce o multitudine de beneficii, de la cele fizice până la
cele mentale și sociale. Înotul îți oferă un excelent antrenament cardiovascular și de
asemenea îți tonifică musculatura, te ajută să slăbești și îți fortifică plămânii. Dacă vei
înțelege cu adevărat beneficiile înotului și îl vei practica, îți vei îmbunătății cu adevărat
viața.
Eleva: Ungureanu Alisa-Ioana