Tehnica săriturilor multiple de pe loc și din elan

Săriturile reprezintă probe atletice cu un înalt grad de spectaculozitate, ce au cunoscut de-a

lungul timpului multiple modificări ale tehnicii sau procedeului folosit în obținerea
performantei. În esență, în probele de sărituri se urmărește realizarea unei traiectorii în aer a
C.G.C. cât mai lunga la săritură în lungime sau cât mai înalta la săritură în înaltime. Pentru
realizarea acestui scop se corelează toate forțele interne și externe ce intra în angrenaj.
Sarcina săritorului este de a transforma energia cinetica orizontala (elanul) într-o traiectorie
parabolica a C.G.G. Prin natura mișcărilor, săriturile sunt acțiuni aciclice. Sariturileatletice sub
diferitele forme se compun din următoarele faze:
 elanul;
 bătaia – desprinderea;
 zborul;
 aterizarea.
a) Elanul – reprezintă o alergare de viteza uniform accelerata. Pe parcursul
elanului ritmul pașilor este constant, la fel și lungimea lor. Face excepție ultima porțiune
de 1 – 3 pasi unde se remarca o lungire și apoi o scurtare a pașilor, precum și o accelerare
a ritmului pașilor.

b) Bătaia și desprinderea – reprezintă cel mai important moment al săriturii. Aici are loc
acțiunea de trecere de la mișcarea ciclica orizontala la cea aciclica a săriturii. Din punct
de vedere fizic unghiul ideal de desprindere este de 45º dar în practica acesta este
imposibil. În funcție de viteza desfășurată pe elan, în funcție de forță de transformare a
acestei viteze în forță ascensionala se întâlnesc unghiuri de desprindere
cuprinse între 22 – 28 grade.
c) Zborul – după desprindere C.G.G. se înscrie pe o traiectorie parabolica în aer.Poziția
trunchiului este dreapta în fata axei verticalei . În timpul zborului nu se pot face
modificări ale traiectoriei de zbor în schimb se urmărește pregătirea următoarei faze.
Astfel, mișcările efectuate de sportive contribuie la menținerea echilibrului corpului
în raport cu centrul de greutate, iar pe de alta parte se caută găsirea celei mai
bune poziții în vederea pregătirii aterizării. Aceste acțiuni sunt executate de picioare
și brațe.
d) Aterizarea – este faza ce urmează după terminarea zborului. Cea mai buna
aterizare este obținută după un zbor care permite o mișcare înainte a coapselor, urmata de
ridicarea genunchilor și gambei și o înaintare a trunchiului. După ce sportivul atinge
traiectoria maxima a zborului, executa o mișcare de aducere a piciorului de bătaie alaturi
de piciorul de avintare. Corpul începe să se aplece în față în așa fel că unghiul dintre
trunchi și coapse se micșorează tot mai mult cu cât se apropie mai mult de sol. Gambele
execută o pendulare înainte.