METODICA ÎNSUŞIRII/CONSOLIDĂRII/

PERFECŢIONĂRII DEPRINDERILOR
SPECIFICE PROBELOR ATLETICE ŞI
GIMNICE
Extras programa școlară 2017
• Alergarea de rezistenţă
• Recomandări metodice:
• alergarea de rezistenţă face parte din probele atletice cu un
conţinut motric relativ simplu. Procesul de învăţare se
rezumă pentru elevii din gimnaziu, la însuşirea pasului
lansat în tempo moderat şi la formarea unei alergări
corecte-economice;
• Unii autori consideră că în faza iniţială, învăţarea tehnicii
pasului alergător de semifond se va realiza cel mai bine
(dacă există condiţii) prin alergarea pe teren variat (?).
Alergarea pe poteci prin parcuri sau păduri, trecerea
diferitelor denivelări de teren etc., contribuie la formarea
unei alergări libere, naturale, armonioase. Alţi autori
consideră că, în prima etapă de însuşire a tehnicii de
alergare, traseele relativ plate uşurează controlul
mişcărilor specifice; formarea unei tehnici corecte a
pasului caracteristic alergării de rezistenţă se obţine numai
prin parcurgerea unui volum considerabil de alergare.
• Tehnica de alergare se poate ameliora începând cu poziţia
corectă a trunchiului şi capului. Alergarea cu bărbia în
piept determină înclinarea exagerată a trunchiului spre
înainte şi îngreuierea respiraţiei. Extensia capului pe spate
are ca rezultat împingerea abdomenului spre înainte. Se
recomandă ca privirea să fie îndreptată înainte, vizând un
punct imaginar aflat la 10-15m;
• braţele trebuie îndoite din coate, la un unghi de cca. 900.
Trebuie reţinut că, rigiditatea mişcărilor din timpul alergării,
apare de cele mai multe ori ca urmare a încordării excesive
a centurii scapulare şi a braţelor. Pentru ca braţele să fie
relaxate, se recomandă în etapa iniţială ca, pe parcursul
alergării copiii să transfere un obiect uşor (minge de tenis,
baston scurt etc.) dintr-o mână în alta (exerciţiul menţionat
va împiedica contractarea palmelor şi va asigura libertatea
de mişcare a umerilor). Deşi lucrul braţelor favorizează
echilibrul în timpul deplasării, acţionarea lor prea activă nu
compensează neajunsurile acţionărilor de la nivelul
picioarelor;
• condiţia principală a unei tehnici corecte de alergare este
mişcarea raţională a picioarelor şi, în acest context, cel mai
important element este contactul tălpii cu solul. Piciorul
trebuie pus pe sol printr-o mişcare de sus în jos, iar la
momentul atingerii solului, laba piciorului trebuie să fie
contractată. Se va urmării efectuarea mişcărilor active cu
coapsele, în timp ce gambele trebuie să fie relaxate.
• viteza de alergare depinde de lungimea şi frecvenţa paşilor.
În stadiul iniţial de instruire, se vor utiliza paşi scurţi (30 -
80cm), cu o frecvenţă relativ mare (pasul lung necesită
forţă în picioare, un consum energetic sporit şi provoacă
senzaţia de durere în muşchii gambei);
• pe tot parcursul învăţării alergării de rezistenţă se va
urmării formarea unui ritm adecvat al respiraţie. Fiecare
elev, în funcţie de ritmul de alergare adoptat, trebuie să-şi
găsească ritmul de respiraţie optim. Respiraţia, datorită
consumului semnificativ de oxigen, trebuie să fie efectuată
atât pe nas, cât şi pe gura uşor întredeschisă (inspiraţie
completă - expiraţie prelungită).
• în etapa de consolidare a tehnicii al. de rezistenţă,
repetările se vor efectua pe un fond uşor de oboseală, iar
frecvenţa cardiacă din timpul unităţii de efort trebuie să se
încadreze între 130 - 150p/min;
• controlul (autocontrolul) pulsului în timpul alergării şi
imediat după întreruperea acesteia (la max. 2-3 sec.), oferă
cadrului didactic, respectiv subiecţilor, informaţii utile
pentru dozarea corectă a efortului.
• Alergarea de viteză
• Recomandări metodice:
– însuşirea deprinderilor specifice alergării de
viteză se repercutează pozitiv asupra mai multor
probe atletice (asupra probelor de sărituri şi chiar
a celor de aruncări);
- înainte de a se trece la însuşirea elementelor
conţinute în alergarea de viteză (startul de jos şi
lansarea de la start, alergarea pe parcurs, finişul
şi atacul liniei de sosire), este necesară
asigurarea unei pregătiri fizice corespunzătoare;
– se va acorda atenţie însuşirii pasului alergător de
accelerare, pentru perfecţionarea simţului
accelerării, a corectării alergării şi educarea
relaxării musculare;
– la pasul alergător lansat de viteză se va căuta
menţinerea vitezei la parametri constanţi, în condiţiile
corelării cu frecvenţa şi lungimea paşilor (mai ales la
clasele V-VI);
– nu se vor face repetări la intensitate maximă, decât
atunci când structura actului motric este bine însuşită;
– se va urmării plecarea rapidă şi energică din start,
evitându-se pe cât posibil, scurtarea paşilor;
– nu se vor face întreceri până ce tehnica plecării din start
(din picioare, de jos,) nu a fost bine însuşită. Începerea
exersării se poate realiza la semnal;
– ca dozare orientativă, fiecare sistem de acţionare simplu
se va efectua de 4-6x, cu pauze de 1.30-2.30 minute; 1-2
serii, cu pauze de 3-4 minute; după fiecare repetare
trebuie să se realizeze revenirea “completă” a
organismului; pauzele trebuie să fie active, însoţite de
mişcări de relaxare şi respiraţie; se lucrează pe grupe de
4-6 elevi dispuşi în linii succesive, apoi individual pentru
corectarea greşelilor.
• Alergarea cu trecere peste obstacole (de garduri)
• Recomandări metodice:
• alergările de garduri (inclusiv cele peste obstacole) fac parte din
probele atletice cu un înalt grad de tehnicitate şi, de aceea, ele
solicită din partea elevilor un nivel bun de pregătire motrică
multilaterală. Pregătirea insuficientă şi slaba dezvoltare a
calităţilor motrice de bază vor duce la apariţia unor greşeli de
tehnică, a căror corectare ulterioară este de multe ori foarte greu
de realizat;
• introducerea unor elemente din alergarea de garduri poate fi
făcută odată cu învăţarea tehnicii alergării pe plat prin
diversificarea condiţiilor metodico-organizatorice aplicate
conţinuturilor specifice exersate (ex: trecerea diverselor
obstacole naturale în timpul alergării de rezistenţă);
• la învăţarea propriu-zisă a alergării de garduri, trebuie să se
acorde multă atenţie pregătirii corespunzătoare a aparatului
locomotor, care asigură astfel, o trecere rapidă şi în acelaşi timp
economică a gardului;
• esenţial pentru tehnica alergării este păstrarea vitezei, fapt
pentru care trebuie respectate următoarele condiţii: atacul să
aibă loc fără pierdere de viteză, timpul de zbor - de trecere a
obstacolului - să fie redus cât mai mult - printr-o ridicare minimă
a bazinului, iar aterizarea după gard (obstacol) să se facă într-o
poziţie favorabilă reluării alergării.
Extras programa școlară 2017
• Săritura în lungime cu elen, cu 1 ½ paşi în aer
• Recomandări metodice:
• învăţarea tehnicii săriturii în lungime, se recomandă a fi
începută după însuşirea tehnicii alergării de viteză, când s-
au format, atât deprinderea de alergare cu paşi constanţi,
cât şi capacitatea accelerării uniforme;
• diferitele forme de sărituri dezvoltă viteza, forţa, detenta,
capacitatea de coordonare motrică;
• în cazul probei de săritura în lungime cu elan, se va insista
pe următoarele sarcini motrice:
- alergarea constantă pe distanţa de elan şi formarea
ritmului corect pe ultimii paşi;
- desprinderea (bătaia) trebuie să fie energică, iar în
timpul zborului trebuie să se menţină un timp cât mai
îndelungat poziţia de pas sărit;
- se va urmării coordonarea dintre lucrul braţelor şi al
picioarelor.
• Săritura în înălţime prin păşire
• Recomandări metodice:
• indiferent de procedeul ales, la săritura în înălţime rolul
hotărâtor îl au desprinderea şi elanul. De aceea, în procesul
de instruire se va pune accent pe însuşirea corectă a celor
două elemente menţionate (se consideră că tehnica
zborului la săritura în înălţime cu păşire este uşor de
însuşit, permiţând acordarea unei atenţii sporite învăţării
corecte a elementelor de bază: elanul şi bătaie);
• pregătirea fizică prealabilă, care asigură baza necesară
pentru însuşirea săriturii în înălţime, trebuie să fie orientată
în direcţia dezvoltării detentei, îndemânării şi supleţei;
• în faza iniţială a învăţării motrice se vor avea în vedere:
– învingerea fricii de ştachetă;
– precizarea piciorului de bătaie.
- folosirea judicioasă a forţei de avântare a braţelor şi
sincronizarea mişcării acestora cu impulsia piciorului de
bătaie.
- se vor utiliza exerciţii pregătitoare pentru realizarea unei
desprinderi cât mai active şi înalte. Exerciţiile pregătitoare
trebuie selecţionate în aşa fel încât să contribuie în paralel
la ameliorarea motricităţii generale, la dezvoltarea
coordonării şi orientării în spaţiu;
• se va acorda atenţie amenajării locului de activitate şi în
special a ZONEI DE ATERIZARE pentru a se putea asigura
o securitate deplină la efectuarea aterizării.
• însuşirea săriturii în înălţime cu păşire, la nivelul
învăţământului gimnazial, contribuie la consolidarea
deprinderii de desprindere pe o traiectorie cât mai
apropiată de verticală, deprindere necesară pentru
abordarea învăţării săriturii în înălţime cu rostogolire
ventrală sau/şi cu răsturnare dorsală.
Extras programa școlară 2017
• Aruncarea mingii de oină de pe loc (cu elan), la distanţă
• Recomandări metodice:
• în timpul activităţilor care cuprind conţinuturi din aruncări, se
vor lua măsuri de asigurare a elevilor împotriva accidentărilor
(ex.: se efectuează toate aruncările, apoi se recuperează
obiectele). Respectarea strictă a disciplinei este o condiţie
obligatorie pentru asigurarea securităţii elevilor şi permite
desfăşurarea procesului de instruire chiar pe un teren cu
dimensiuni reduse;
• însuşirea corectă a tehnicii aruncării mingii de oină este
dependentă de: nivelul forţei generale, indicii vitezei de
execuţie, de valorile forţei explozive de la nivelul braţului
aruncător, de îmbunătăţirea coordonării mişcărilor etc.;
• pentru eficienţa procesului de învăţare, cadrul didactic va
trebui să aibă în vedere faptul ca timpul alocat însuşirii
tehnicii aruncărilor pentru fete, este mai lung decât în cazul
băieţilor;
• pentru a se evita dezvoltarea asimetrică a musculaturii
membrelor superioare, se va lucra şi cu braţul mai puţin
îndemânatic.
Secvențe cu mijloace de acționare pentru învățarea probelor atletice
 Recomandări metodice generale pentru
conţinuturile motrice specifice atletismului
• în cadrul pregătirii atletice, în gimnaziu, ponderea instruirii
va cădea pe alergări, care se constituie în conţinuturi de
bază pentru o mare parte a probelor atletice;
• alergarea uşoară (“de rezistenţă”), ca mijloc principal
pentru elaborarea unui pas corect de alergare, va fi
prezentă în majoritatea lecţiilor de educaţie fizică şi
sportivă. Dozarea pentru o lecţie nu trebuie să fie mai mică
de 500-600m la clasele V-VI şi 800-1000m la clasele VII-VIII;
• alergarea cu joc de glezne şi alergarea cu genunchii sus
(de pe loc şi din deplasare etc.) reprezintă mijloace pentru
corectarea pasului de alergare doar dacă în prealabil au
fost bine însuşite;
• alergarea peste obstacole şi alergarea de garduri au o
valoare formativă deosebită, fapt pentru care se
recomandă introducerea lor cât mai frecvent în procesul
instructiv-educativ;
Școala alegării - mijloce
• activitatea de iniţiere în mecanismele tehnice de bază ale
diferitelor tipuri de sărituri începe cu o serie de exerciţii de
sărituri de pe, pe şi peste diferite obstacole, urmărindu-se
însuşirea / consolidarea unei aterizări echilibrate şi
elastice, apoi formarea unei bătăi unilaterale;
• la nivelul claselor a V-a şi a VI-a se vor utiliza - cu pondere
mare - exerciţiile fundamentale din “şcoala săriturii”. Se va
pune accent în special pe însuşirea corectă a pasului sărit
şi a pasului săltat;
• aruncările fac parte din categoria probelor tehnice. Linia
metodică pentru învăţarea aruncărilor (de orice tip)
cuprinde: demonstrarea aruncării, învăţarea ţinerii şi
obişnuirii cu obiectul, învăţarea aruncării de pe loc,
învăţarea elanului şi învăţarea aruncării cu elan. Pentru
desfăşurarea unui proces eficient de învăţare a aruncărilor,
sunt necesare spaţii bine amenajate, iar calitatea
materialelor trebuie să fie corespunzătoare. Probele de
aruncări sunt considerate mai puţin atrăgătoare şi de
aceea, se recomandă (mai ales la fete), să se introducă
elemente de întrecere în toate exerciţiile folosite.
Extras programa școlară 2017
 GIMNASTICA
• Recomandări metodice:
• în alcătuirea sistemelor de acţionare pentru învăţarea
elementelor din gimnastica acrobatică, se va ţine seama de
analiza biomecanică a fiecărui element ce va fi însuşit.
Elementele sunt interdependente şi însuşirea lor într-o
ordine corectă, va conduce la asimilarea cu uşurinţă şi
eficienţă a elementului tehnic studiat la un moment dat.
• în predarea conţinuturilor specific gimnasticii acrobatice,
cadrul didactic va ţine seama de următoarele reguli de
bază:
– selecţionarea raţională şi adecvată a sistemelor de
acţionare;
- utilizarea, în alternanţă, a unor game variate de exerciţii
specifice pentru același scop didactic;
- gradarea şi localizarea precisă a efortului fizic;
- însuşirea corectă a mecanismelor de bază conţinute în
diferitele procedee tehnice.
• la predarea elementelor acrobatice cu caracter static,
mărirea gradului de dificultate în execuţie, se va realiza
prin acţionarea în următoarele direcţii:
– modificarea condiţiilor de echilibru (îngreuierea stabili-
tăţii);
- creşterea cerinţelor de amplitudine pentru unele
elemente statice supuse acţiunii de instruire;
- formularea unor sarcini suplimentare care necesită
pentru menţinerea echilibrului un grad mai mare de
încordare musculară;
- mărirea gradului de complexitate prin legarea
elementelor statice de cele dinamice - în etapa de
perfecţionare a deprinderilor specifice.
• învăţarea elementelor acrobatice mai dificile va fi
precedată de parcurgerea unor exerciţii pregătitoare, iar
dacă pe parcursul actului didactic apar momente de
stagnare în învăţare, se va face apel şi la o gamă, riguros
selecţionată de mijloace de acţionare suplimentare;
• elementele acrobatice dinamice, deşi relativ simple la acest
nivel de învăţământ, în multe cazuri nu se execută corect
ceea ce impune din partea profesorului o acţionare mai
susţinută, cu explicaţii concise şi cu realizarea
concomitentă a unor demonstraţii/element (directe,
indirecte etc.) mai sugestive, care să surprindă secvenţele
principale din structura acţiunii ce creează probleme
majore de execuţie;
• după încheierea fazei de iniţiere, se recomandă ca
elementele acrobatice (statice şi dinamice) să fie exersate
în cadrul unor structuri complexe, care să lege 2-3 sau mai
multe elemente şi numai în cazuri rare acestea să fie
exersate şi ca structuri motrice izolate.
• pentru a stimula imaginaţia elevilor şi a le dezvolta
capacitatea de aplicare şi generalizare a conţinuturilor
motrice asimilate, cadrul didactic va propune elevilor să-şi
conceapă propriile linii acrobatice, care să conţină atât
elemente predate în anul curent, cât şi altele, din anii
anteriori de studiu.
Mijloace pentru învățarea elementelor din gimnastica acrobatică
Extras programa școlară 2017
 SĂRITURI LA APARATE DE GIMNASTICĂ
• Recomandări metodice:
• la începutul învăţării, elevii vor efectua - fără elan - sărituri
succesive pe trambulina elastică; în timpul zborului se vor
executa mişcări specifice care să pregătească o aterizare
corectă. În această etapă, se va insista ca elevii să
realizeze o desprindere cât mai înaltă şi să aterizeze cât
mai aproape de trambulină;
• în cazul în care săritura se efectuează cu elan (la început
din mers, apoi din alergare), se va acorda atenţie însuşirii
tehnicii premergătoare desprinderii, care are în
componenţă sa, ca principale acţiuni, un pas sărit cât mai
înalt şi alăturarea piciorului din urmă;
• la toate variantele de sărituri, trambulina trebuie bine fixată
ca să nu alunece în timpul bătăii;
• încărcarea trambulinei presupune presarea ei puternică cu
picioarele, cu corpul la verticală, iar încărcarea este
însoţită de avântarea braţelor din lateral pe jos spre
înainte;
• după ce s-au însuşit săriturile libere (fără sprijin) se poate
trece la efectuarea săriturilor peste diferite aparate sau
obstacole. Sprijinul pe aparat se execută aşezând palmele
cu braţele întinse pe aparat. Acţiunea de împingere trebuie
să fie scurtă şi energică;
• locul aterizării trebuie bine pregătit prin punerea mai
multor rânduri de saltele, iar amortizarea şocului la
aterizare se va realiza prin îndoirea genunchilor şi
încordarea musculaturii interesate în păstrarea echilibrului;
• la locul de aterizare se va lăsa un spaţiu de siguranţă;
• executanţii trebuie să fie obişnuiţi să îşi ia singuri măsuri
de evitare a accidentelor în timpul săriturilor: să nu încerce
sărituri ce depăşesc pregătirea lor, să respecte disciplina
în timpul lucrului, să pornească hotărâţi şi la comanda
profesorului în executarea săriturilor, să nu se răzgân-
dească sau să execute altă săritură pentru care, cel ce
realizează asigurarea, nu este pregătit.
• după însuşirea săriturilor la trambulina elastică, variantele
ajunse la stadiul de perfecţionare → sub formă de torent.
Mijloace pentru
învățarea săriturilor
la aparatele de
gimnastică
Nu așa!!