• Particularităţile motrice ale preşcolarilor

• În jurul vârstei de 3-4 ani, copilul este neîndemânatic,

efectuează mişcările cu o anumită bruscheţe, iar între
segmentele angrenate în mişcare există o slabă
coordonare. Se deplasează (merge) spre înainte, lateral,
pe scări, sare pe vârfuri, merge pe tricicletă etc.
• Începând cu 4 - 5 ani, se consolidează treptat un set de
deprinderi motrice utilitar-aplicative, în principal: de
târâre, căţărare, escaladare şi transport de obiecte.
Copilul dobândeşte deprinderi specifice jocului cu
mingea. De asemenea, manifestă preferinţe pentru
jocurile de construcţie – care dezvoltă abilităţile
manuale - jocurile în apă, care solicită copilul prin
diversitatea mediului şi jocurile ce presupun asumarea
de roluri.
• Mersul – la copiii preşcolari este departe de a fi o
deprindere motrică de bază efectuată corect,
economic şi estetic.
• Se constată tendinţa de a se face mişcări de
prisos, datorate slabei coordonări a segmentelor,
iar dintre greşelile tipice menţionăm:
– păşirea pe toată talpa (“mers tropotit sau târşâit”);
– vârfurile picioarelor sunt orientate exagerat spre
înăuntru sau în afara axului pe care se efectuează
deplasarea;
– trunchiul şi braţele sunt rigide;
– spatele este curbat → datorită în special, orientării
privirii spre picioare.
• Alergarea - prezintă (spre sfârşitul perioadei
preşcolare / 6-7 ani) faza de propulsie uşor
îmbunătăţită, în special prin diminuarea forţei de
frânare; faza de amortizare capătă importanţă,
iar oscilaţiile verticale şi laterale scad în
amplitudine. Totuşi, pe parcursul întregii
perioadei, se semnalează unele greşeli tipice în
alergarea preşcolarului:
- lipsa de coordonare;
- contactul cu solul se realizează pe toată talpa;
- faza de zbor lipseşte sau este redusă;
- braţele sunt rigide, lipite de trunchi → blocând
toracele şi stânjenind respiraţia corectă.
• Aruncarea – cu un braţ de deasupra umărului, se
realizează cu o oarecare amplitudine şi este însoţită de o
rotaţie a centurii scapulare în plan orizontal.
• Poziţia corpului este statică, dar mişcarea braţului
devine biarticulară.
• La 5-6 ani, forţa aruncării creşte şi prin angrenarea
trunchiului în mişcare, fapt ce determină finalizarea
acţiunii printr-o flexie la nivelul bazinului.
• Greşelile de execuţie tipice la preşcolari sunt:
– ţinerea incorectă a obiectului, cu degetele rigide,
încordate;
– prinderea obiectului (de obicei a mingii) pe piept sau pe
abdomen;
– poziţia incorectă a corpului (picioarele apropiate şi
trunchiul aplecat);
– slaba coordonare dintre acţiunea braţelor cu cea a
picioarelor şi trunchiului.
Deprinderea de aruncare – exerciții din școala aruncării
• Săritura – se ameliorează săriturile de tipul
“stângul-dreptul-dreptul-stângul”. La săritura în
lungime de pe loc, copilul manifestă o
incapacitate de a împinge în membrele inferioare
şi prin urmare, realizează o slabă desprindere,
iar braţele nu lucrează eficace, frânând zborul.
• Jocurile cu mingea sunt activităţi agreate.
Mişcările impuse de prezenţa obiectului sunt însă
nesigure, slab coordonate, iar incapacitatea de a
aprecia corect distanţele şi direcţiile face dificilă
acţiunea de prindere a mingii.
• În perioada preşcolară, activităţile incipiente de
tip sportiv se practică doar sub formă de joc - ca
divertisment - contribuind la dezvoltarea
motricităţii în ansamblu.
• DEZVOLTĂRII CALITĂŢILOR MOTRICE
• viteza de deplasare este bine reprezentată în sfera motrică a
copiilor la aceste vârste. Se constată o nivelare a valorii vitezei de
deplasare între băieţi şi fete în intervalul 6-7 ani;
• forţa explozivă este mai bine reprezentată la băieţi, atât la nivelul
membrelor inferioare, cât şi al celor superioare.
• forţa în regim de rezistenţă evoluează ascendent de-a lungul
întregului interval, cu ritmuri de creştere mai rapide între 4-6 ani şi
mult mai lente între 6-7 ani;
• rezistenţa evoluează pozitiv atât ca durată de alergare, cât şi ca
metri parcurşi şi la băieţi şi la fete;
• preşcolarul dispune de o bună mobilitate articulară, dar nu acelaşi
lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte tonusul şi troficitatea
principalelor grupe musculare şi stabilitatea sistemului ligamentar;
• coordonarea perceptiv-motrică este încă deficitară, capacitatea de
reglare voluntară a mişcărilor mai complexe păstrându-se între
anumite limite.
• Concluzionând, se poate vorbi de o capacitate redusă a
copilului (a preşcolarului) de a depune eforturi de intensitate
crescută, de lungă durată sau cu caracter static.
Ritm și mișcare – deprinderi motrice fundamentale
 Formele de organizare a activităţii de educaţiei fizice în
învăţământul preşcolar.
• în regimul zilei de grădiniţă, cu întreaga grupă:
– ACTIVITATEA TEMATICĂ (comună) – DE ÎNVĂŢARE;
– gimnastica zilnică;
– gimnastica de înviorare (la grădiniţele cu program special);
– momentul de înviorare (“momentul de educaţie fizică” – în
cadrul activităţilor la alte domenii de dezvoltare);
– activitatea opţională - cu întreaga grupă sau de obicei, pe
subgrupe (vezi balet / gimnastică).
• în timpul liber al copiilor, cu întreaga grupă sau pe
subgrupe:
– întrecerea şi concursul sportiv;
– serbarea (cu un “conţinut sportiv”);
– plimbarea (se poate desfăşura şi în regimul zilei de grădiniţă !),
drumeţia, excursia;
– tabăra şi colonia
• “Activitatea de învățare ” (tematică)– formă organizatorică de bază
• Durată de 15-45 minute, o dată pe săptămână.
• La educaţie psihomotrică, în general, activităţile se
proiectează pentru o singură temă, iar tipul de activitate
cel mai frecvent este cel “de învăţare primară”.
• Sunt prezente însă şi activităţi privind consolidarea unor
deprinderi motrice şi chiar de perfecţionare a
deprinderilor sau/şi priceperilor motrice. Caracterul
activităţii de tip mixt (cu două teme) poate fi dat de
cuplarea unei teme de învăţare, consolidare sau
perfecţionare a unei/unor deprinderi motrice, cu o temă de
aplicare în joc dinamic, parcurs aplicativ, ştafetă - a
deprinderilor şi priceperilor motrice dobândite anterior.
• Se planifică şi teme de verificare a nivelului de însuşire a
unor deprinderi şi priceperi motrice, evaluarea
finalizându-se în general prin intermediul aprecierilor.
Se recomandă ca evaluarea să fie realizată pe fondul
activităţilor ludice.
 Fişă pentru aprecierea progresului individual al
copilului, înainte de intrarea în învățământul primar
• Structura activităţii de învățare (activității tematice)
• I. Organizarea grupei (sau: Organizarea colectivului) de copii;
• II. Pregătirea organismului pentru efort;
• III. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor;
• IV. Abordarea temelor şi obiectivelor instructiv-educative (pedagogice) ale
activităţii prin modulele:
– IV.1 Învăţarea unor deprinderi motrice noi (de bază, aplicativ –
utilitare); învăţarea (parţială / integrală) a conţinuturilor specifice
CDF armonioasă;
– IV.2 Consolidarea deprinderilor motrice de bază şi/sau a celor
utilitar - aplicative;
– IV.3 Învăţarea unor acţiuni motrice complexe, integrative;
– IV.4 Consolidarea / perfecţionarea deprinderilor motrice şi
manifestarea unor priceperi motrice în vederea ameliorării
capacităţii de generalizare – aplicare a celor învăţate prin
practicarea diverselor activităţi motrice simple şi complexe;
– IV.5 Verificarea nivelului de însuşire a unor deprinderi/priceperi
motrice inclusiv prin intermediul unor acţiuni/activităţi motrice
complexe; verificarea nivelului de memorare şi executare a unor
structuri motrice cuprinse în complexele de dezvoltare fizică
armonioasă;
• V. Scăderea progresivă a nivelului de efort;
Activitate de învățare clasică grădiniță Ro
Sugestii de activități și mijloace Elveția