Unitate de învăţare Nr.

CARACTERISTICILE MOTRICITĂŢII LA DIFERITE VÂRSTE

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6…………………………………………………….. 46

6.1 Motricitatea la 1-3, 3-6 ani. Motricitatea la 6-10 ani....................................... 47

6.2 Motricitatea la 10-14, 14-18 ani…………………………………………………… 50

6.3 Motricitatea la vârsta mijlocie, adultă, senescenţei.......................................... 51

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr.6………………………………………….... 53

Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 53
Bibliografie Unitate de învăţare Nr.6…………………………………………………….. 54

46
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 6
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 6 sunt:

 Însuşirea principalelor caracteristici ale motricităţii la diferite vârste

6.1 Motricitatea la 1-10 ani.

Motricitatea copiilor sugari având in vedere slaba dezvoltare a sistemului nervos si
capacitatea senzoriala redusă, o mare parte din reacţii au caracter reflex, mişcările sunt
grosiere; un stimul extern antrenează răspunsul nediferenţiat al tuturor celor 4 membre.
Activitatea motrica a noului născut se realizează printr-un consum energetic mare, ceea ce
determina si apariţia oboselii. Formele deplasare a copilului sunt foarte diverse, începând cu
rostogolirea din decubit-dorsal in decubit-ventral si invers, apoi cu tărârea prin mişcări
corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe palme si genunchi, ca in final sa se ridice in stand
susţinut poziţie din care încearcă sa facă primii paşi. In timpul mişcărilor de redresare a
corpului, de rotaţie a trunchiului, si in timpul mişcărilor de deplasarea ce preced mersul a
tentativelor de aşezare sau de ridicare in picioare, musculatura trunchiului si a extremităţilor
se va întării progresiv, pregătind menţinerea poziţiei bipede. Progresele in structura mişcărilor
sunt observate spre sfârşitul primului an, astfel mişcările apar evidente datorita intenţiilor
copilului de a se deplasa.

Motricitatea la 1-3 ani ante-preşcolară. Această etapă este marcată în continuare de o

creştere bio-motrică evidentă, o dezvoltare activă a emisferelor cerebrale, fapt ce favorizează
procesele de învăţare, adaptare si emancipare relativă. Bloom consideră că până la 3 ani omul
achiziţionează 60% din experienţa fundamentală de viaţă. Se remarcă o dezvoltare motrică
accentuată favorizată de un climat psiho-social şi motor optim în care trebuinţele copilului
sunt satisfăcute, inclusiv nevoia de mişcare. Lumea obiectelor îl fascinează, deschide sertare,
scoate obiecte, apasă pe diverse butoane, descoperind importanţa mâinii. Imitaţia are un rol
important în descoperirea anumitor mişcări reprezentând o formă importantă de învăţare la
aceasta vârstă. Deprinderea motrică de bază care marchează debutul acestei etape a
ontogenezei este mersul. În însuşirea mersului identificăm 3 etape: - la un an mersul iniţial; -
2-3 ani mersul opţional; - după 7 ani mersul adult. Alergarea reprezintă o alta deprindere
motrică ce capătă o pondere din ce în ce mai mare în repertoriul motric al copilului. Între 15-
18 luni apar primele încercări de alergare, viteza crescând progresiv de la 2m/s la 2 ani, la
5m/s la 7 ani. În ceea ce priveşte aruncarea ca deprindere aceasta se supune aceleiaşi
dezvoltări ierarhice, caracteristica de început reprezentând-o limitarea mişcării din articulaţia
cotului. Odată cu însuşirea alergării, copilul îşi dezvoltă şi structurile – premisă ale săriturii.

47
 După vârsta de 1 an si 6 luni apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe două
picioare. La vârsta de 3 ani copilul pregăteşte săritura, dar are dificultăţi în realizarea acesteia
(incapacitatea de a împinge simultan cu ambele picioare, torsiune laterală a corpului la
desprindere, imobilizarea unui braţ, aterizare rigidă, etc.). lovirea cu piciorul a mingi este o
alta acţiune motrică care se realizează la început, din stand şi mai târziu din deplasare. După
această succintă enumerare a principalelor acţiuni, deprinderi motrice pe care ante-preşcolarul
şi le însuşeşte, se cuvine să remarcăm rolul jocului în această perioadă, sub semnul căreia stă
întreaga activitate a copilului. Jocul de manipulare, jocul cu adultul sau cu personajele
imaginare ocupă circa 90% din timp având un conţinut acţional simplu şi repetitiv.

Motricitatea 3-6 ani preşcolară etapa este numită vârsta de aur a copilăriei în care
comportamentul se diversifica, urmarea integrării în mediul grădiniţei si a solicitărilor
cognitive, comunicaţionale si nu in ultimul rând motrice cărora copilul le face faţă.
Dezvoltarea fizică înregistrează progrese evidente iar mielinizarea fibrelor nervoase
ameliorează procesarea informaţiei, ca şi precizia mişcărilor. Tot acum are loc şi angajarea cu
predilecţie a uneia din cele 2 emisfere, fapt important pentru caracterul manualităţii copilului
(ambidextru, dreptaci sau stângaci). La 4-5 ani copilul se joacă cu parteneri manifestând
preferinţe pentru jocuri de construcţie, jocuri de apa, jocuri ce presupun asumarea rolurilor
(vânzătorul, medicul, etc.), nevoia de mişcare şi disponibilitatea pentru învăţare, extrem de
marcate la aceasta vârstă, trebuie valorificate prin punerea copilului în situaţii adecvate prin
care acesta îşi însuşeşte o bază largă de acţiuni motrice.

Alergarea se caracterizează printr-o faza de propulsie care se îmbunătăţeşte şi prin

diminuarea forţelor de frânare. Aruncarea cu un braţ de deasupra umărului capătă
amplitudine, ce se însoţeşte de o rotaţie a centurii scapulare in plan orizontal. La 5-6 ani forţa
aruncării creste prin acţiunea trunchiului care însoţeşte mişcarea si care se finalizează printr-o
flexie la nivelul bazinului. In ceea ce priveşte săritura, copii îşi ameliorează săriturile de tip
stânga - dreapta, dreapta - stânga şi galopul. Lovirea mingi cu piciorul de câtre preşcolari
conduce la o proiecţie a balonului la 3m la 5ani pana la 6m la 6 ani. La aceasta vârsta
activitatea sportivă este practicată doar sub forma de joc, ca divertisment, contribuind la
dezvoltarea motricităţii în ansamblu prin sarcini de tip nedefinit, cu caracter general. Educaţia
motrică se realizează deci prin principalele achiziţii psiho-motorii fundamentale şi anume
echilibrarea, locomoţia şi coordonările vizual-motrice care însoţesc copilul până la vârsta
şcolarităţii.

Motricitatea la vârsta ante-pubertară 6-10/11 ani. În această perioadă creşterea şi

dezvoltarea morfo-funcţională a şcolarilor sunt mai rapide şi în general mai uniforme decât în
etapele anterioare. Masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai
reduse, ceea ce favorizează, efectuarea unor mişcări cu amplitudine în diverse articulaţii.
Activităţile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală evidentă, influenţată şi de o
plasticitate deosebită a sistemului nervos, avantaj funcţional ce conferă copilului o mare
receptivitate în comparaţie cu adulţii.

48
 Predominanta excitaţiei corticale face ca stimuli externi să producă reacţii motrice
exagerate, insuficient coordonate, explicabile şi printr-o slabă inhibiţie de diferenţiere.
Motricitatea în această etapă este debordantă, capacitatea de învăţare motrică este
remarcabilă, dar posibilităţile de fixare a mişcărilor noi sunt reduse. In consecinţă, doar
repetarea sistematică integrează şi stabilizează structura nouă în repertoriul motric al
copilului.

Alergarea are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie are o
extensie mai mare şi piciorul liber are o cursă mai amplă, cu ridicare mai accentuată a
genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizează printr-o poziţie de aşteptare mai amplă,
braţele sunt semi-flexate, iar picioarele depărtate.

Aruncarea mingii în această etapă cunoaşte o fază pregătitoare în care piciorul opus
braţului de aruncare avansează, braţul libereste ridicat pt. a echilibra rotaţia trunchiului ce are
drept consecinţă un recul al cestui braţ, şi o flexie lejeră laterală şi antero-posterioară a
trunchiului.

Săritura în lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implică o acţiune concentrată
a diferitelor segmente corporale în funcţie de orientarea lor în spaţiu şi de amplitudinea
mişcării fiecaruia dintre acestea. Copilul care a căpătat un plus de forţă faţă de etapa de vârstă
anterioară, este capabil să realizeze o impulsie puternică a piciorului de bătăie, o relativa bună
„cooperare” a forţelor orizontale şi verticale, o acţiune coordonată a braţelor, etc., elemente
importante în executarea deprinderilor motrice de bază.

Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achiziţionării de structuri motrice,

trebuie exploatate în mod just în vederea învăţării tehnicilor fundamentale coordonate grosier
la început, dar consolidate ulterior. In probele sportive ce necesită o însuşire precoce a
tehnicii, copii îşi perfecţionează chiar repertoriul gestual specific. Dozarea corectă a efortului
la copiii ante-pubertari, cu evitarea suprasolicitării sau subsolicitării, trebuie să asigure o
valorificare completă a capacităţii reale de efort şi posibilităţii crescute de progres.

Test de autoevaluare 6.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Prezentaţi caracteristicile motricităţii la 6-10 ani

Răspunsul la test se găseşte la pagina 53

49
 6.2 Motricitatea la 10-14ani, 14-18 ani

Motricitatea în etapa pubertară (10-14 ani). Tipul pregnant al activităţii pentru etapa
pubertară o reprezintă instruirea şcolară în condiţiile diversificării motivaţiilor, a dezvoltării
personalităţii, mobilizării aptitudinilor şi a întregului potenţial bio-motric. Această etapă se
caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării somatice (în special între 12-14 ani)
caracterizată prin dimorfism sexual, dezechilibre între proporţiile diferitelor segmente şi între
sferele morfologică şi vegetativş. Musculatura scheletică se dezvoltă special prin alungire dar
forţa relativă nu înregistrează creşteri evidente. Accelerarea creşterii taliei rezultă în special
din dezvoltarea în lungime a membrelor faţă de trunchi. Mobilitatea articulară înregistrează
valori relativ scăzute atât la fete cât şi la băieţi. Tînărul trebuie să se adapteze unei existenţe
corporale diferite pe care nu întotdeauna o stăpăneşte uşor, dovada fiind fluctuaţiile,
inconsecvenţele în realizarea eficientă a diferitelor sarcini motrice. Puberul nu are o conduită
motrică egală ci una marcată de discontinuităţi, în care mişcările sunt insuficient ajustate,
uneori exaltate alteori apatice. Propria imagine (schema) corporală, insuficient conştientizată
în copilărie se focalizează progresiv, reprezentând atât un nucleu al conştiinţei de sine, cât şi o
instanţă – reper în reglarea acţiunilor motrice. Etapa pubertarî reprezintă un interval optim pt.
învăţarea majorităţii deprinderilor motrice specifice ramurii de sport, precum şi pt.
dezvoltarea calităţilor: viteză, rezistenţă, coordonare.

Motricitatea în etapa adolescenţei (14-18 ani). Această perioadă (pe care unii autori o
împart în trei sub-etape: pre-adolescenţa 14-16 ani; adolescenţa propriu-zisă 16-18 ani;
adolescenţa prelungită 18-25 ani) este legată de dobândirea statutului de adult şi este
caracterizată de intensa dezvoltare a personalităţii, toate acestea în contextul ieşirii treptate de
sub tutela familiei şi a scolii etc. instruirea rămâne importantă pt. majoritatea tinerilor, dar ea
se nuanţează în funcţie de interesele personale, de curiozitatea individuală. Adolescentul îşi
modifică percepţia de sine, inclusiv schema corporală, cu expresie a propriei identităţi. In plan
somatic rapidele transformări din etapa pubertară le iau locul procese mai lente caracterizate
de reducerea creşterii în înălţime (în special la fete) şi de creşteri ale perimetrelor şi a
diametrelor segmentare. Adolescentul îşi evaluează şansele de reuşită şi face predicţii
plauzibile în ceea ce priveşte performanţele motrice proprii. In ceea ce priveşte calităţile
motrice, acestea progresează (în special la băieţi), deşi în scoli se lucrează destul de puţin pt.
acest obiectiv. La acest nivel motricitatea nu se rezumă doar la programa şcolară pt. ciclul
liceal, ci reprezintă o modalitate complexă de adaptare în situaţii diverse, de stăpânire a
propriului corp, procesare a informaţiilor, construire a anumitor raţionamente şi utilizare a
diferitelor forme de exprimare; învăţarea fiecărei mişcări este în fond un „demers
experimental” resimţit corporal. Astfel, putem sublinia încă o dată necesitatea armoniei
sistemului în care, printr-un „efect de oglindă”, sfera somatică o influenţează pe cea spirituală,
conferind „întregului” premise favorabile de adaptare la rigorile viitorului.

50
 Test de autoevaluare 6.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Prezentaţi caracteristicile motricităţii la 10-14 ani

Răspunsul la test se găseşte la pagina 53

Motricitatea la vârsta mijlocie, adultă, senescenţei.

Motricitatea în etapa tinereţii – vârsta mijlocie (25-35 ani). Această etapă face parte
din vârstele adulte active, mai puţin investigate din punct de vedere al comportamentului
motric al individului, cu excepţia celor angrenaţi în activităţi de performanţă. Perioada este
influenţată de debutul activităţii profesionale care pune bazele statutului social al tânărului.
Specializarea profesională conduce la evidenţierea unor capacităţi superioare – observaţie
vizuală, auz perfecţionat, sensibilitate tactilă, echilibru, coordonare, etc. Pt. performeri (la
multe din ramurile sportive) se obţin rezultate de vârf în competiţiile de anvergură. O
clasificare a tinerilor în funcţie de gradul de implicare în activităţiile motrice este următoarea:
- tineri sedentari, neinteresaţi de practicarea activităţilor motrice, cu profesii inactive din
punct de vedere motric; - tineri vag interesaţi de mişcare care practică ocazional diferite
activităţi motrice; - tineri activi, care resimt plăcerea mişcării şi au formată obişnuintă
practicării sistematice a exerciţiilor fizice. Acestor tipuri li se adaugă, desigur sportivii de
înaltă performanţă şi tinerii cu nevoi speciale. Continuarea educaţiei motrice la această etapă
de vârsta conduce la următoarele finalităţi: - capacitaţi senzorio-perceptive superioare; -
scheme motorii de bază, perfecţionate; - bagaj bogat de deprinderi, priceperi motrice; -
capacitate crescută de comunicare gestuală, expresivă, estetică; - capacitate de practicare
independentă a exerciţiilor fizice; - socializare superioară.

Motricitatea la vârsta adultă (40-65 ani). Această etapă se împarte în 3 substadii:

adult I (35-45 ani); adult II (45-55 ani); adult tardiv(55-65 ani). Adulţii cunosc realizarea
maximă profesională, armonizarea intereselor, echilibrarea personalităţii. Capacitatea
senzorială discriminativă cunoaşte o curbă lentă, descendentă sub impactul factorilor biologici
sau de suprasolicitare; sensibilitatea vizuală, latenţa motrică, acuitatea auditivă, sensibilitatea
tactilă, înregistrează uşoare regresii, compensate de multe ori prin experienţa culturală şi
socială. Pentru a putea tolera fără probleme activitatea motrică, adultul va proceda la un
control medical şi la o consiliere din partea specialistului (profesor, instructor, monitor de
timp liber) în ceea ce priveşte tipul de activitate motrică convenabilă. La această vârsta trebuie
respectate cateva regului metodice (pt. adulţii care practică sistematic exerciţii fizice) cum ar
fi: efectuarea exerciţiilor fizice în viteză sau învăţarea de noi structuri tehnice complexe nu
mai reprezintă obiective realiste pt. această etapă de vârstă; antrenamentul de forţă-viteză
trebuie limitat; exerciţiile de forţă trebuie executate în zona de intensitate slab-moderată;
exerciţiile pt. dezvoltarea rezistenţei care solicită în principal funcţia cardio-respiratorie sunt
bine venite.

51
 Motricitatea la vârsta senescenţei (peste 65 ani). Fractura brutală a performanţelor
motrice care debutează la 40-45 ani şi devine evidentă la 60-65 ani, poate fi întărziată prin
administrarea unor stimuli de lucru adecvaţi (efort fizic), ce iau în calcul diferenţele
interindividuale. Majoritatea vârstnicilor dovedesc o regresie constantă a performanţei
motrice, datorită schimbărilor morfo-funcţionale, dintre care scăderea masei musculare,
degradarea capacităţilor senzoriale şi creşterea fragilităţii oaselor au un impact crescut.
Numeroase studii atestă faptul de necontestat, şi anume ca, existenţa unei legături importante
între prestarea diferitelor forme de activităţi fizice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii la generaţia a
III-a. R. Manno identifică efectele benefice ale activităţilor fizice asupra persoanelor
vârstnice, după cum urmează: efecte psihologice (subiectul se simte sănătos, eficace şi în
formă, este optimist); efecte fizice (ameliorarea stărilor degenerative şi a principalelor funcţii
ale organismului); prevenirea disfuncţiilor articulare; diminuarea surplusului ponderal;
reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi; tonifierea musculaturii scheletice. Activităţile de
anduranţă recomandate la această etapă sunt: mers; plimbări în aer liber; alergarea (jogging-
ul); mers pe schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste activităţi intensitatea lucrului nu
trebuie să depăşească 50% din capacitatea maximă. Nu trebuie recomandat practicarea unor
sporturi cum ar fi: patinaj, handbal, fotbal, săriturile, haltere, etc. luând în considerare aceste
aspecte particulare, apreciem că practicile motrice redefinesc propria imagine corporală,
identitatea socială individuală şi disponibilitatea de a acţiona pe mai departe într-un context
de comunicare interpersonală.

Test de autoevaluare 6.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Prezenaţi caracteristicile motricităţii la vârsta senescenţei

Răspunsul la test se găseşte la pagina 54

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 6

În loc Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

de rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.

6 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

52
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6

Prezentaţi în maximum o pagină şi jumătate caracteristicile motricităţii la

diferite vârste.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 6.1
Motricitatea la vârsta ante-pubertară 6-10/11 ani. În această
perioadă creşterea şi dezvoltarea morfo-funcţională a şcolarilor sunt mai
rapide şi în general mai uniforme decât în etapele anterioare. Masa
musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse,
ceea ce favorizează, efectuarea unor mişcări cu amplitudine în diverse
articulaţii. Activităţile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală
evidentă, influenţată şi de o plasticitate deosebită a sistemului nervos,
avantaj funcţional ce conferă copilului o mare receptivitate în comparaţie
cu adulţii. Motricitatea în această etapă este debordantă, capacitatea de
învăţare motrică este remarcabilă, dar posibilităţile de fixare a mişcărilor
noi sunt reduse. In consecinţă, doar repetarea sistematică integrează şi
stabilizează structura nouă în repertoriul motric al copilului. Alergarea
are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie are o
extensie mai mare şi piciorul liber are o cursă mai amplă, cu ridicare mai
accentuată a genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizează printr-o
poziţie de aşteptare mai amplă, braţele sunt semi-flexate, iar picioarele
depărtate. Aruncarea mingii în această etapă cunoaşte o fază pregătitoare
în care piciorul opus braţului de aruncare avansează, braţul libereste ridicat
pt. a echilibra rotaţia trunchiului ce are drept consecinţă un recul al cestui
braţ, şi o flexie lejeră laterală şi antero-posterioară a trunchiului. Săritura
în lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implică o acţiune
concentrată a diferitelor segmente corporale în funcţie de orientarea lor în
spaţiu şi de amplitudinea mişcării fiecaruia dintre acestea. Copilul care a
căpătat un plus de forţă faţă de etapa de vârstă anterioară, este capabil să
realizeze o impulsie puternică a piciorului de bătăie, o relativa bună
„cooperare” a forţelor orizontale şi verticale, o acţiune coordonată a
braţelor, etc., elemente importante în executarea deprinderilor motrice de
bază.

Răspuns 6.2
Motricitatea în etapa pubertară (10-14 ani). Tipul pregnant al
activităţii pentru etapa pubertară o reprezintă instruirea şcolară în condiţiile
diversificării motivaţiilor, a dezvoltării personalităţii, mobilizării
aptitudinilor şi a întregului potenţial bio-motric. Această etapă se
caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării somatice (în special

53
între 12-14 ani) caracterizată prin dimorfism sexual, dezechilibre între
proporţiile diferitelor segmente şi între sferele morfologică şi vegetativş.
Musculatura scheletică se dezvoltă special prin alungire dar forţa relativă
nu înregistrează creşteri evidente. Accelerarea creşterii taliei rezultă în
special din dezvoltarea în lungime a membrelor faţă de trunchi.
Mobilitatea articulară înregistrează valori relativ scăzute atât la fete cât şi
la băieţi. Tînărul trebuie să se adapteze unei existenţe corporale diferite pe
care nu întotdeauna o stăpăneşte uşor, dovada fiind fluctuaţiile,
inconsecvenţele în realizarea eficientă a diferitelor sarcini motrice. Puberul
nu are o conduită motrică egală ci una marcată de discontinuităţi, în care
mişcările sunt insuficient ajustate, uneori exaltate alteori apatice. Propria
imagine (schema) corporală, insuficient conştientizată în copilărie se
focalizează progresiv, reprezentând atât un nucleu al conştiinţei de sine, cât
şi o instanţă – reper în reglarea acţiunilor motrice. Etapa pubertarî
reprezintă un interval optim pt. învăţarea majorităţii deprinderilor motrice
specifice ramurii de sport, precum şi pt. dezvoltarea calităţilor: viteză,
rezistenţă, coordonare.

Răspuns 6.3
Motricitatea la vârsta senescenţei (peste 65 ani). Fractura brutală a
performanţelor motrice care debutează la 40-45 ani şi devine evidentă la
60-65 ani, poate fi întărziată prin administrarea unor stimuli de lucru
adecvaţi (efort fizic), ce iau în calcul diferenţele interindividuale.
Majoritatea vârstnicilor dovedesc o regresie constantă a performanţei
motrice, datorită schimbărilor morfo-funcţionale, dintre care scăderea
masei musculare, degradarea capacităţilor senzoriale şi creşterea fragilităţii
oaselor au un impact crescut. Numeroase studii atestă faptul de
necontestat, şi anume ca, existenţa unei legături importante între prestarea
diferitelor forme de activităţi fizice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii la
generaţia a III-a. R. Manno identifică efectele benefice ale activităţilor
fizice asupra persoanelor vârstnice, după cum urmează: efecte psihologice
(subiectul se simte sănătos, eficace şi în formă, este optimist); efecte fizice
(ameliorarea stărilor degenerative şi a principalelor funcţii ale
organismului); prevenirea disfuncţiilor articulare; diminuarea surplusului
ponderal; reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi; tonifierea
musculaturii scheletice. Activităţile de anduranţă recomandate la această
etapă sunt: mers; plimbări în aer liber; alergarea (jogging-ul); mers pe
schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste activităţi intensitatea lucrului nu
trebuie să depăşească 50% din capacitatea maximă. Nu trebuie recomandat
practicarea unor sporturi cum ar fi: patinaj, handbal, fotbal, săriturile,
haltere, etc. luând în considerare aceste aspecte particulare, apreciem că
practicile motrice redefinesc propria imagine corporală, identitatea socială
individuală şi disponibilitatea de a acţiona pe mai departe într-un context
de comunicare interpersonală.

54