COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

Unitate de învăţare Nr. 12

COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 12…………………………………………………… 100

12.1 Comunicarea didactică. Comunicarea verbală. …………………………………… 100
12.2 Comunicarea nonverbală. …………………………………………………….. 101
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12………………………………………….. 103
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 103
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12…………………………………………………… 105

99
 COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 12

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 12 sunt:

 Înţelegerea principalelor aspecte privind comunicarea în educaţie fizică

12.1 Comunicarea didactică. Comunicarea verbală.

Comunicarea este o formă de interacţiune socialţ prin intermediul

mesajului. Termenul de interacţiune ne trimite cu gândul la un aspect
esenţial: necesitatea răspunsului (feedback), fără de care nu poate exista o
comunicare reală. Pentru noi, comunicarea reprezintă un schimb de
informaţii care se realizează prin coduri specifice (limbaj), influenţat de
Comunicarea anumite situaţii, interese sau necesităţi ale interlocutorilor. Informaţia,
didactică obiect al comunicării, primeşte sensul de mesaj încarcat de semnificaţie.
Suportul pentru transmiterea informaţiei îl constituie limbajul. Acesta
reprezintă un ansamblu de simboluri (specifice fiecărui tip de limbaj) care
acţionează asemenea unui cod specializat în fiecare domeniu de activitate.
De la bun început, trebuie să facem distincţia între comunicarea implicată
în procesul de manageriat al sistemului educaţional şi comunicarea
didactică, implicată în procesul de predare-învăţare-evaluare.
Comunicarea didactică favorizează transmiterea cunoştinţelor prin
procesul clasic de predare-învăţare, bazându-se pe componenta psiho-
socială a relaţiilor profesor-elev. Relaţiile de intercomunicare apar ca un
rezultat al nevoii de a schimba informaţii, resimţită de elevi în momentul
interacţiunii din timpul unei lecţii. Manifestările elevilor în direcţia
solicitării de explicaţii suplimentare, lămuriri, formulări şi interpretări
personale care relevă înţelegerea obiectului de discuţie reprezintă
elementele care diferenţiază comunicarea de monolog.
Lecţia, univers al comunicării prin excelenţă, constituie pentru elevi un
spaţiu deschis al provocărilor informaţionale, cu schimburi de mesaje, cu
aprecieri frecvente şi intense la adresa situaţiei procesului de
intercomunicare din interiorul grupului. În lecţia de educaţie fizică se
întâlnesc doua tipuri de comunicare: verbală şi nonverbală.

Comunicarea verbală foloseşte drept suport pentru mesajul care trebuie

transmis prin limbajul verbal, prezent sub forma de comandă, comunicare
simplă, convingere şi sugestie. Comanda este o modalitate de comunicare
specifică activităţii de educaţie fizică, care poate
Comunicarea părea la prima vedere că implică doar un participant - profesorul, însă prin
verbală acţiunea motrică pe care o declanşează la elev, se consideră ca primeşte
răspuns (feedback) prin limbajul metric. De altfel, este exact genul de
răspuns pe care îl aşteptăm şi prin a cărui promptitudine şi acurateţe
putem aprecia nivelul de receptare a mesajului. Prin intermediul
explicaţiei, profesorul poate apela la oricare din celelalte forme de limbaj
(comunicare simplă, convingere, sugestie).
Primele două modalităţi menţionate se adresează funcţiei cognitive şi
comunicative, fiind utilizate pentru transmiterea informaţiilor menite sa
100
 COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

explice aspecte legate de exersare, noţiuni teoretice specifice, corectări,

sau să argumenteze anumite situaţii şi recomandări. Sugestia utilizează cu
precădere funcţiile persuasive şi expresive ale limbajului, care favorizează
schimbul de informaţie emotională, impus în situaţiile de motivare a
elevului, implicare suplimentară în activitate, orientarea răspunsului sau
acţiunii care implică creativitatea şi originalitatea elevului etc.
Transmiterea informaţiei prin comunicare verbală este dependenta în mare
măsură de modul concret în care se foloseste limbajul, de caracteristicile
acestuia (paraverbalul).
Câteva reguli ale paraverbalului se referă la:
- volumul vocii, de preferat să varieze pe parcursul unei lecţii în
funcţie de situaţiile create;
- ritmul vorbirii, subordonat de asemenea ambianţei, trebuie să evite
monotonia şi să susţină demonstraţia profesorului sau exersarea elevului;
poate scădea în cazul explicaţiilor, recomandărilor intenţiei de a induce
calmul şi relaxarea etc.;
- tonalitatea vocii variază în funcţie de situaţie, de la cea fermă cerută
de comandă, la cea puternică din timpul conducerii, sau scazută impusă de
momentele de explicaţii, recomandări etc.;
- articularea cuvintelor (dicţia), importantă pentru claritatea mesajului;
- intonaţia, cu scopul accentuarii sau nuanţării mesajului sau momentelor
cheie dintr-o acţiune motrică.

Test de autoevaluare 12.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

 Prezentaţi principalele aspecte ale comunicării verbale în educaţia

fizică.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 102

12.2 Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală este prezentă pe tot parcursul lecţiei de educaţie

fizică, fiind folosită pe rând de profesor (demonstraţie, semnale sonore sau
gestuale) şi elev (exersare). Comunicarea nonverbală presupune
transmiterea informaţiei prin intermediul privirii, gesturilor, corpului sau
actelor motrice, după un cod al mişcărilor nu întotdeauna conştient, dar
Comunicarea posibil de controlat. În această arie a comunicării, pot fi definite două
nonverbală modalităţi de exprimare nonverbală:
1. Comunicarea gestuală care la subiecţii obisnuiţi are rol de sustinere şi
completare a celor comunicate verbal, în timp ce pentru persoanele cu
nevoi speciale (deficiente auditive şi de vorbire) reprezintă baza
exprimării şi înţelegerii.
2. Comunicarea acţională şi comportamentală care presupune o exprimare
prin mişcări de o mai mare complexitate, conduite motrice cu semnificaţii
în sfera ideilor, stărilor, atitudinilor etc. Lecţia de educaţie fizică abundă
de asemenea exemple. În educaţie fizică şi sport, actele sau acţiunile
motrice se constitute pe rând în informaţii, când sunt folosite de profesor,
în demonstraţii şi în răspunsuri când sunt executate de elevi.

101
 COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

Acest răspuns poate fi considerat o informaţie pentru profesor (feedback),

în funcţie de care îşi reglează acţiunile ulterioare. Posibilitatea de a
dialoga în acest mod necesită stăpănirea unui limbaj specific (metric), care
se însuseşte tot prin intermediul exersării din lecţia de educaţie fizică.
Prea puţin vizat de către profesori, limbajul motric se rezumă de multe ori
la executarea unor deprinderi specifice disciplinelor sportive, aspect nu
lipsit de importanţă dacă ne vom limita la exprimarea din teren a
personalităţii elevului.
Una din formele de exprimare motrică pe care le încurajăm în această
carte o reprezintă exprimarea prin limbaj corporal, ca formă de
manifestare a laturii estetice a personalităţii individului. Limbajul corporal
uzează de două tehnici prin care intenţionează transmiterea mesajului şi
comunicarea:
- acţiuni dinamice care presupun mişcări ale corpului sau segmentelor
sale, deplasări, sărituri etc.;
- tensionări musculare care presupun modificări ale tonusului
diferitelor grupe musculare (inclusiv cele faciale), in ipostaze statice sau
dinamice impuse de situaţiile create.
Rolul componentelor paraverbale în limbajul verbal este detinut de
expresivitate în cazul limbajului corporal. Prin intermediul expresivităţii
putem acorda semnificaţii multiple mişcărilor noastre, iniţiind un dialog
pentru a cărui înţelegere este nevoie deopotrivă de instruire şi cultură.
Ne punem însă întrebarea; câti dintre noi privim corpul uman ca fiind
expresia fizică a culturii? Rolul comunicării, indiferent de forma, este
hotărător pentru ca relaţia predare - învăţare - evaluare să nu se
transforme într-una de tip transmitere - ascultare - asimilare
necondiţionată, în care profesorul devine un simplu transmiţător sau
executant de acţiunii demonstrative, pentru un colectiv pasiv, alegerea
unor lecţii cu tipologii variate, ceea ce va determina şi o diversificare a
conţinutului.
Totodată, conţinutul lecţiei este influenţat de orientarea educaţiei
fizice, care de-a lungul timpului a fost:
o orientarea formală, specifică şcolii germane;
o orientarea sano-genezică, promovată în sistemul suedez;
o orientarea naturală, aparţinând şcolii franceze;
o orientarea liberă, sustinuta de şcoala engleză;
o orientarea pedagogică, impusă de şcoala rusă.
Problema conţinutului lecţiei este tratată şi de alţi autori drept o sumă
de mijioace, metode, procedee metodice şi măsuri metodico-
organizatorice, subordonate temelor şi obiectivelor lecţiei şi structurate în
conformitate cu unele criterii de ordin biologic, pedagogic şi metodic.
În viziunea noastră, conţinutul reprezintă elementul definitor al lecţiei
cu cea mai mare importanţă în eficientizarea procesului instructiv-
educativ, care valorifică achiziţiile didacticii şi scoate în evidenţă
experienţa şi cunoştintele profesorului.

Test de autoevaluare 12.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

 Prezentaţi principalele aspecte ale comunicării nonverbale în

educaţia fizică.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 103

102
 COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 12.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 12 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12

 Prezentaţi în maximum o pagină principalele aspecte ale

comunicării verbale şi nonverbale în educaţia fizică.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 12.1
Comunicarea este o formă de interacţiune socialţ prin intermediul
mesajului. Termenul de interacţiune ne trimite cu gândul la un aspect
esenţial: necesitatea răspunsului (feedback), fără de care nu poate exista o
comunicare reală. Pentru noi, comunicarea reprezintă un schimb de
informaţii care se realizează prin coduri specifice (limbaj), influenţat de
anumite situaţii, interese sau necesităţi ale interlocutorilor. Informaţia,
obiect al comunicării, primeşte sensul de mesaj încarcat de semnificaţie.
Suportul pentru transmiterea informaţiei îl constituie limbajul. Acesta
reprezintă un ansamblu de simboluri (specifice fiecărui tip de limbaj) care
acţionează asemenea unui cod specializat în fiecare domeniu de activitate.
Comunicarea didactică favorizează transmiterea cunoştinţelor prin
procesul clasic de predare-învăţare, bazându-se pe componenta psiho-
socială a relaţiilor profesor-elev. Lecţia, univers al comunicării prin
excelenţă, constituie pentru elevi un spaţiu deschis al provocărilor
informaţionale, cu schimburi de mesaje, cu aprecieri frecvente şi intense
la adresa situaţiei procesului de intercomunicare din interiorul grupului. În
lecţia de educaţie fizică se întâlnesc doua tipuri de comunicare: verbală
şi nonverbală.

Comunicarea verbală foloseşte drept suport pentru mesajul care trebuie

transmis prin limbajul verbal, prezent sub forma de comandă, comunicare
simplă, convingere şi sugestie. Comanda este o modalitate de comunicare
specifică activităţii de educaţie fizică, care poate
părea la prima vedere că implică doar un participant - profesorul, însă prin
acţiunea motrică pe care o declanşează la elev, se consideră ca primeşte
răspuns (feedback) prin limbajul metric. De altfel, este exact genul de
răspuns pe care îl aşteptăm şi prin a cărui promptitudine şi acurateţe
putem aprecia nivelul de receptare a mesajului. Prin intermediul
explicaţiei, profesorul poate apela la oricare din celelalte forme de limbaj
(comunicare simplă, convingere, sugestie).
Primele două modalităţi menţionate se adresează funcţiei cognitive şi
103
 COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

comunicative, fiind utilizate pentru transmiterea informaţiilor menite sa

explice aspecte legate de exersare, noţiuni teoretice specifice, corectări,
sau să argumenteze anumite situaţii şi recomandări. Sugestia utilizează cu
precădere funcţiile persuasive şi expresive ale limbajului, care favorizează
schimbul de informaţie emotională, impus în situaţiile de motivare a
elevului, implicare suplimentară în activitate, orientarea răspunsului sau
acţiunii care implică creativitatea şi originalitatea elevului etc.
Transmiterea informaţiei prin comunicare verbală este dependenta în mare
măsură de modul concret în care se foloseste limbajul, de caracteristicile
acestuia (paraverbalul).
Câteva reguli ale paraverbalului se referă la:
- volumul vocii, de preferat să varieze pe parcursul unei lecţii în
funcţie de situaţiile create;
- ritmul vorbirii, subordonat de asemenea ambianţei, trebuie să evite
monotonia şi să susţină demonstraţia profesorului sau exersarea elevului;
poate scădea în cazul explicaţiilor, recomandărilor intenţiei de a induce
calmul şi relaxarea etc.;
- tonalitatea vocii variază în funcţie de situaţie, de la cea fermă cerută
de comandă, la cea puternică din timpul conducerii, sau scazută impusă de
momentele de explicaţii, recomandări etc.;
- articularea cuvintelor (dicţia), importantă pentru claritatea mesajului;
- intonaţia, cu scopul accentuarii sau nuanţării mesajului sau
momentelor cheie dintr-o acţiune motrică.
Răspuns 12.2
Comunicarea nonverbală este prezentă pe tot parcursul lecţiei de educaţie
fizică, fiind folosită pe rând de profesor (demonstraţie, semnale sonore sau
gestuale) şi elev (exersare). Comunicarea nonverbală presupune
transmiterea informaţiei prin intermediul privirii, gesturilor, corpului sau
actelor motrice, după un cod al mişcărilor nu întotdeauna conştient, dar
posibil de controlat. În această arie a comunicării, pot fi definite două
modalităţi de exprimare nonverbală:
1. Comunicarea gestuală care la subiecţii obisnuiţi are rol de sustinere şi
completare a celor comunicate verbal, în timp ce pentru persoanele cu
nevoi speciale (deficiente auditive şi de vorbire) reprezintă baza
exprimării şi înţelegerii.
2. Comunicarea acţională şi comportamentală care presupune o exprimare
prin mişcări de o mai mare complexitate, conduite motrice cu semnificaţii
în sfera ideilor, stărilor, atitudinilor etc. Lecţia de educaţie fizică abundă
de asemenea exemple. În educaţie fizică şi sport, actele sau acţiunile
motrice se constitute pe rând în informaţii, când sunt folosite de profesor,
în demonstraţii şi în răspunsuri când sunt executate de elevi.

Acest răspuns poate fi considerat o informaţie pentru profesor (feedback),

în funcţie de care îşi reglează acţiunile ulterioare. Posibilitatea de a
dialoga în acest mod necesită stăpănirea unui limbaj specific (metric), care
se însuseşte tot prin intermediul exersării din lecţia de educaţie fizică.
Prea puţin vizat de către profesori, limbajul motric se rezumă de multe ori
la executarea unor deprinderi specifice disciplinelor sportive, aspect nu
lipsit de importanţă dacă ne vom limita la exprimarea din teren a
personalităţii elevului.
Una din formele de exprimare motrică pe care le încurajăm în această
104
 COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

carte o reprezintă exprimarea prin limbaj corporal, ca formă de

manifestare a laturii estetice a personalităţii individului. Limbajul corporal
uzează de două tehnici prin care intenţionează transmiterea mesajului şi
comunicarea:
- acţiuni dinamice care presupun mişcări ale corpului sau segmentelor
sale, deplasări, sărituri etc.;
- tensionări musculare care presupun modificări ale tonusului
diferitelor grupe musculare (inclusiv cele faciale), in ipostaze statice sau
dinamice impuse de situaţiile create.
Rolul componentelor paraverbale în limbajul verbal este detinut de
expresivitate în cazul limbajului corporal. Prin intermediul expresivităţii
putem acorda semnificaţii multiple mişcărilor noastre, iniţiind un dialog
pentru a cărui înţelegere este nevoie deopotrivă de instruire şi cultură.
Totodată, conţinutul lecţiei este influenţat de orientarea educaţiei
fizice, care de-a lungul timpului a fost:
o orientarea formală, specifică şcolii germane;
o orientarea sano-genezică, promovată în sistemul suedez;
o orientarea naturală, aparţinând şcolii franceze;
o orientarea liberă, sustinuta de şcoala engleză;
o orientarea pedagogică, impusă de şcoala rusă.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12

Dragnea, A., Bota,A.,(1999) – Teoria activităţilor motrice. Edit.

Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti.
Dragnea, A., şi colaboratorii(2006) – Educaţie fizică şi sport – Teorie şi
didactică, Ed. FEST, Bucureşti, pag 167-168
Scarlat, E., Scarlat, M.B.(2002) – Educaţie fizică şi sport, Ed. Didactică
şi pedagogică, Bucureşti

105