Tema: ,, Motricitatea – bază a dezvoltării psihice a copilului.

,,

MOTRICITÁTE - capacitate a activității nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitație la

altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul; p. ext. motilitate

Psihomotricitatea este definită de Encyclopedia Universalis (1990) ca rezultat al integrării funcțiilor

motorii și psihice/ mintale, consecință a maturizării sistemului nervos, ce vizează raportul subiectului cu
propriul corp și cu mediul înconjurător.
Psihomotricitatea apare astfel, atât ca aptitudine, cât şi ca funcţie complexă de reglare a comportamentului
individual. Putem spune că ea include participarea diferitelor procese şi funcţii psihice care asigură atât
recepţia informaţiilor, cât şi execuţia adecvată a actului de răspuns.
Componentele psihomotricităţii:
 sensibilitatea chinestezică;
 simţul echilibrului;
 simţul ritmului şi al aprecierii duratelor scurte;
 coordonarea membrelor – homolaterală sau heterolaterală;

Caracteristicile dezvoltării psihomotricității:

Deşi paşii schimbărilor (dezvoltării) sunt mai mult sau puţin aceiaşi pentru toţi copii, ritmul schimbărilor
prezintă o puternică variabilitate individuală.
Dezvoltarea fizică normală, sănătatea, motricitatea sunt fundamentale pentru întregul proces de învăţare şi
reprezintă pietre de temelie pentru o viaţă activă şi un stil de viaţă sănătos. Mişcarea şi bunăstarea fizică au o
contribuţie importantă la dezvoltarea creierului. Sănătatea fizică aduce energie, echilibru şi disponibilitatea
de a fi implicaţi în experienţe de învăţare.
Dezvoltarea motricităţii este strîns legată de dezvoltarea limbajului, a proceselor cognitive, a competenţelor
sociale şi emoţionale.
Atît motricitatea grosieră cît şi cea fină, precum şi coordonarea senzorio-motorie reprezintă modalităţi de
cucerire a mediului înconjurător, dar şi de descoperire şi conştientizare a propriului corp. Capacitatea
copiilor de a implica, a coordona şi a controla muşchii şi părţile corpului în realizarea de mişcări de la cele
mai simple la cele mai complexe necesită timp, exerciţiu şi sprijin. De la mers, alergare, sărituri, căţărări,
rostogoliri pînă la realizarea unor operaţii mai complicate precum utilizarea de instrumente de scris, de
desen, de tăiere sau deprinderi de îmbrăcare şi mîncare este un proces plin de încercări, dar şi reuşite, dacă i
se oferă copilului suportul de care are nevoie. Conştientizarea simţurilor şi utilizarea lor, motricitatea şi
coordonarea oculo-motorie reprezintă bazele unui comportament funcţional al copilului.
Una din nevoile fundamentale pe care o resimte copilul la această vârstă este nevoia de mişcare. Se are în
vedere nu atât mişcarea referitoare la contracţiile musculare, care o produc sau la deplasările în spaţiu cu
încărcătură mecanică şi fiziologică, ci mişcarea introdusă în actul motor şi subordonată acestuia, mişcare
considerată ca element constituant al acţiunilor cu obiecte.
Pe prim plan trece încărcătura psihologică a mişcării, raportarea la obiecte, imagini, intenţii, posibilităţi de
realizare. Preşcolarul, mai mult decât antepreşcolarul, găseşte o adevărată plăcere în a întreprinde tot felul de
acţiuni: el imită ceea ce fac adulţii, îşi însoţeşte şi subliniază cuvintele prin mimică şi pantomimică, deci prin
mişcările diferitelor segmente ale feţei sau ale corpului.
Procesele senzoriale și motricitatea fina încep să se formeze în etapa preșcolară, în jurul vârstei de 3-4 ani, si
sunt extrem de importante pentru viitoarea dezvoltare a copilului. Este perioada în care trebuie să fie
încurajat continuu să exploreze mediul inconjurator, să-și dezvolte simțurile și îndemânarea, aspecte care il
vor ajuta să se descurce la școala și apoi, mai tarziu, în viață.
Reperele psihologice fundamentale care contureaza aceasta perioada sunt:
1. activitatea de bază, reprezentată de joc;
2. tipul relațiilor ce se stabilesc între indivizi;
Dezvoltare morfo-functionala
- are loc o crestere a dimensiunilor lor antropometrice:
- greutatea creste de la 14 kg. la 22 kg.;
- inaltimea creste de la 0,92 cm. la 116/117 cm.;
- continua procesul de osificare; la sfarsitul perioadei apare dentiția definitivă;
- dezvoltarea musculară este alertă, se modifică consistența muschilor;
- mucoasele rinofaringiene sunt sensibile, ceea ce determina un teren fertil pentru afectiuni bronho-
pulmonare;
- respiratia are un caracter superficial determinând o rezistență scăzută la efort; Frecvența respirției FR. la 3
ani este de 30 respir./ min., la 5 ani - 26-28 respir./min, la 6 ani- 27 respir./min; efortul are un mare rol in
dezvoltarea capacitatii respiratorii prin dezvoltarea musculaturii toracice, a celei intercostale, cresterea
actului respirator;
- FC. (frecvența cardiacă) la copiii de 3-6 ani este intre 100-110 pul./min.;
- se continua dezvoltarea sistemului nervos central, atat din punct de vedere functional cât și structural;
asimetria cerebrala se accentuează;
- dupa 5 ani, se consolideaza inhibitia din care cauză preșcolarul își controleaza mai bine reacțiile impulsive;
- este perioada în care predomină acțiunea unor glande ca: timusul și tiroida; epifiza și hipofiza;
Activitatea motrica
La varsta 3-4 ani copilul desfasoara o activitate motrica sustinuta;
Deprinderile motrice încep sa se contureze, atat cele de bază cât și cele aplicativ-utilitare;
- mersul este leganat, cu pasi inegali, se pastreaza greu directia;
- la alergare, faza de zbor este neclara, alergarea este tropotita;
- saritura prezinta dificultati in insusire: se desprind greu de pe un picior, nu pot sari peste obstacole sau
in adancime;
- aruncarea ai prinderea sunt slab formate;
La 4-5 ani se imbunatateste coordonarea; preciza la nivelul mainii este inca slaba datorita muschilor mici ai
mainii slabi dezvoltati;
La 5-6 ani creste tonusul muscular; creste capacitatea de rezistenta la eforturi mai mari si prelungite; se
corecteaza mersul iar la alergare se contureaza faza de zbor;
Indicatii:
Ø se urmareste dezvoltarea muschilor flexori, a musculaturii dorsale care intervine in mentinerea
coloanei vertebrale; dezvoltarea musculaturii toracice si intercostale pentru o respiratie corecta;
Ø pe langa utilizarea exercitiilor analitice se recomanda si folosirea unor exercitii cu o influenta
cumulativa asupra organismului;
Ø se recomanda utilizarea cu precadere a eforturilor dinamice si mai putin cele statice( sa nu
depaseasca 3 sec); sa fie evitate eforturile monotone;
Ø se vor evita exercitiile de forta, tractiune, transport de greutati;

Motricitatea fina se traduce, mai simplu, prin indemanare sau perspicacitate și ține de capacitatea copilului
de a reusi sa manipuleze si sa foloseasca corespunzator anumite obiecte, sa le aseze unele peste altele, sa tina
corect pixul in mana si sa prinda o minge sau sa se imbrace singur.
Motricitatea fina este un proces esential pentru dezvoltarea unor aptitudini de baza ale copilului - scris,
desenat, imbracat, dezbracat etc. Indemanarea copilului se dezvolta cu mult antrenament si rabdare din
partea parintilor.
Abilitatile motorii fine nu se dezvolta la fel de simplu precum mersul, alergatul sau saritul - care fac parte
din ceea ce se numeste motricitate grosiera.
La baza motricitatii fine stau atat forta musculara, cat si coordonarea mana-ochi, mobilitatea articulara (a
degetelor, manilor), aptitudini pe care copilul le foloseste atunci cand face un bloc de cuburi, cand deseneaza
si tine pixul in mana sau cand pune cap la cap un puzzle etc.
Cristina Calarasanu subliniaza faptul ca prescolarul isi dezvolta cel mai bine motricitatea fina prin activitati
si jocuri care implica mainile si degetele, esentiale pentru manuirea obiectelor. In acest fel, copilul invata sa
apuce, sa agate, sa prinda, sa arunce, sa tina lucruri cu o mai mare precizie.
Printre activitatile recomandate pentru dezvoltarea motricitatii fine la prescolari, enumera:
- jocurile de construit;
- jocurile cu plastilina (de modelat);
- jocurile cu creta;
- puzzle-urile;
- desenatul sau scrisul.
Psihologii susțin că, pe masură ce copilul isi dezvolta mai mult abilitatile motorii fine, capata si mai multa
autonomie in realizarea unor activitati uzuale - se imbraca si se dezbraca singur, se incheie la nasturi, trage
fermoarul la pantaloni sau la gecuta, se spala singur etc.
Specialistul sfatuieste parintii sa lase copilul sa experimenteze cat mai multe lucruri cat este mic, chiar daca
unele tentative nu ii reusesc din prima. "Este important sa fie incurajat sa tina creionul, sa mazgaleasca, sa se
obisnuiasca cu el in manuta. Cea mai mare provocare a motricitatii fine va fi scrisul. Coloratul, pictatul ii
sunt si ele de folos, daca nu apare presiunea sa respecte un anumit spatiu sau sa nu depaseasca spatiul.
Treptat, apar aceste coordonari intre spatiu si a colora doar pe o portiune si este nevoie sa apara ca urmare a
unui reglaj al copilului si nu al unei presiuni a parintelui sau educatoarei."
Potrivit expertului, parintii ar trebui sa incurajeze copilul cu multa rabdare si exercitiu sa tina corect pixul in
mana sau sa faca un puzzle si mai ales, sa nu il critice sau sa il certe atunci cand greseste.
Atat dezvoltarea proceselor senzoriale, cat si cea a motricitatii fine, necesita timp si multa rabdare din partea
parintilor, dar sunt esentiale pentru ca cel mic sa devina un copil independent si descurcaret mai tarziu, in
adolescenta, dar si la maturitate.