CURS 3

1. Kinematica, kinetica şi relaţia cu poziţiile - posturi, control, coordonare, echilibru.

2. Deprinderi motrice complexe: mers, alergare, tarare, saritura, aruncare, catarare

Evoluţia kinetică a omului

Evoluţia , după naştere, a sensibilităţii şi a mobilităţii se face în mai multe etape.
A. Nou-născut (0-1 lună)
- mişcările sunt dezordonate, mobilitatea este redusă
-prezintă o postură simetrică în care predomină tonusul flexorilor
-nu poate să-şi întindă complet membrele
-puterea de prehensiune este foarte mare
B. Sugarul (1 lună -1 an) Mişcările devin importante:
-din luna I până în luna a-IV-a se dezvoltă tonusul muschilor extensori ai capului, coloanei
vertebrale şi şoldurilor, la sfârşitul perioadei copilul putând roti capul.
- la 4-6 luni execută mişcări simetrice cu mâinile, poate urmări cu privirea obiectele în mişcare.
- la 6 luni apar primele reacţii de echilibru din poziţia culcat-decubit ventral şi dorsal.
-la 6-7 luni, din poziţia decubit ventral îşi poate ridica capul, iar din decubit dorsal se poate ridica
,,în şezut”.
-la 8 luni se poate ridica în genunchi, stă în genunchi , se întoarce pe spate şi pe burtă.
-între 8-10 luni se ridică în picioare, cu membrele inferioare întinse, în ecilibru instabil
-la 11 luni poate face primii paşi
- la vârsta de 1 an poate sta în picioare, dar merge ţinut de mână.
C. Copilul mic (1an-2½ ani)
Copilul îşi perfecţionează reflexele de postură ortostatică şi mersul.
La început copilul se târăşte, sprijinindu-se pe coate şi genunchi, apoi merge ,, în patru labe”, iar la
1½ ani se ridică , balansâdu-se şi mergând ca maimuţele, cu capul flectat pe trunchi, trunchiul uşor
flectat pe bazin, membrele inferioare uşor flectate. Baza de susţinere este mărită.
La vârsta de 2 ani copilul poate să alerge.
D. Vârsta preşcolară (2½-6-7 ani)
-mersul şi mişcările devin îndemânatice
-copilul aleargă, urcă scările prin alternarea membrelor

1
-la vârsta de 2½ poate sări înainte
-la vârsta de 3 ani poate realiza saltul înapoi
-la vârsta de 3½ se menţine în ortostatism biped şi în sprijin unilateral, poate merge cu tricicleta.
-de la 3 ani poate ţine creionul între degete şi poate desena prin imitaţie
la 5 ani poate să scrie, să deseneze, să cânte la un instrument
-peste 5 ani începe perfecţionarea mişcărilor
E. După 7 ani începe perfecţionarea sistemului nervos, se dezvoltă noi căi de asociaţie, se
perfecţionează activitatea de cunoaştere prin dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză.
Atenţia devine din pasivă , activă. Creşte coordonarea şi precizia mişcărilor.
Kinematica, kinetica şi relaţia cu poziţiile - posturi, control, coordonare, echilibru.
Studiul mişcării în sine , fără a ţine seama de forţele care o produc – kinematica
Studiul forţelor aplicate corpului – kinetica
Pentru a defini mişcarea folosim termenii:
-spaţiu – locul de deplasare a unui obiect
-poziţie - raportul unui obiect faţă de locul lui în spaţiu
-viteza – cât de repede se realizează mişcarea , dar nu şi direcţia
-velocitate - cu ce viteză şi unde işi schimbă poziţia un obiect
-acceleraţie - raportul velocitate/timp
Controlul, coordonarea şi echilibrul corpului
Controlul motor reprezintă procesul complex al comenzii şi transmiterii impulsurilor care au ca
rezultat final mişcarea. Etapele controlului motor:
- mobilitatea
-stabilitatea
- mobilitatea controlată
- abilitatea
Între postură şi mişcare există o relaţie permanentă:
- cu cât suprafaţa de susţinere a unui corp în timpul unui exerciţiu este mai mare, cu atât poziţia sa
va fi mai stabilă
-cu cât distanţa dintre centrul de greutate al unui corp şi suprafaţa de susţinere a sa în timpul unui
exerciţiu este mai mică, cu atât stabilitatea creşte
- echilibrul şi stabilitatea sunt influienţate de numărul de articulaţii care intră în schema de
mişcare

2
 -forţa şi calitatea mişcării depind de lungimea braţului pârghiei în mişcarea comandată
-poziţia şi mişcarea poziţională depind de tipul contracţiei
a) controlul muscular este abilitatea de a activa un grup limitat de UM ale unui singur muşchi fără
a fi activaţi şi alţi muşchi
-este un act conştient
-reprezintă controlul direct al etajelor superioare ale SNC asupra motoneuronilor α medulari
b) coordonarea este procesul care rezultă din activarea unor scheme de contracţii ale mai multor
muşchi cu forţe, combinări şi secvenţe apropiate şi cu inhibiţia celorlalţi muşchi
-este sub controlul cerebelului
-presupune contracţia agoniştilor şi simultan relaxarea antagoniştilor şi contracţia sinergiştilor şi
stabilizatorilor
c) echilibru - un corp este în echilibru când suma tuturor forţelor care acţionează asupra unui corp
este zero.
Stabilitate – un sistem este stabil când scos din starea de echilibru el se reîntoarce la ea fără să
cadă.
Componentele motorii ale echilibrului sunt:
-reflexele
-răspunsurile posturale automate
-răspunsurile posturale anticipatorii
-mişcările posturale voliţionale
2. Deprinderi motrice complexe: mers, alergare, săritura, aruncarea
Sunt acţiuni biomecanice complexe care permit locomoţia diferitelor segmente şi ale
corpului în întregime.
Mersul şi fuga sunt mişcări ciclice, deoarece în timpul efectuării lor, membrele repetă fazele
mişcării.
Săritura şi aruncarea sunt mişcări aciclice deoarece membrele şi trunchiul execută
mişcările respective doar o singură dată, repetarea nefiind obligatorie.
Însuşirea şi formarea unor deprinderi motrice trece prin patru faze:
➢ Faza de mişcare necoordonată
➢ Faza de diferenţiere
➢ Faza de concentrare
➢ Faza de perfecţionare
Planul general de analiză a unei mişcări simple sau a unor deprinderi motrice este:
1. Denumirea mişcării

3
 2. Exerciţiile fizice în care se întâlneşte mişcarea
3. Fazele mişcării:
-Enumerarea fazelor în succesiunea lor
-Descrierea fiecărei faze în parte
-Forţele exterioare care trebuie învinse:
• Rezistenţa solului şi presiunea asupra solului
• Rezistenţa aerului
• Greutatea segmentelor
• Alte rezistenţe exterioare
-Baza de susţinere
-Traiectoria centrului de greutate
-Menţinerea echilibrului şi rolul posturii
-Pârghii osoase
-Grupele musculare în travaliu
4. Variantele mişcării:
• Legate de mişcare
• Legate de caracteristicile individuale
5. Ierarhia activităţilor fizice
a) deprinderi motrice aplicativ-utilitare:
• târâre
• căţărare
• escaladare
• ridicare şi transport de partener şi obiecte
b) deprinderi motrice de bază:
• mers
• alergare
• aruncare-prindere
• sărituri
a) DEPRINDERI MOTRICE APLICATIV-UTILITARE
a.1.TARAREA

4
 Este un mijloc de deplasare cu ajutorul bratelor si picioarelor in care centrul de greutate se afla
cat mai aproape de sol. Exercitiile de tarare angreneaza in miscare grupele musculare ale membrelor
superioare, inferioare si ale trunchiului, favorizand o actiune complexa asupra sistemelor circulator si
respirator. Exercitiile de tarare sunt folosite in scop corectiv, contribuind la formarea si mentinerea
atitudinii posturale a corpului.
Procedee de tarare
a)tarare pe brate si picioare
-tarare pe genunchi si maini
-tarare pe genunchi cu sprijin pe antebrate
b)tarare din culcat:
-tarare din culcat facial cu sprijin pe antebrate
-tarare din culcat facial fara ajutorul bratelor si picioarelor (sarpelui)
-tarare din culcat dorsal, cu ajutorul picioarelor
-tarare din culcat dorsal, cu ajutorul bratelor si picioarelor
c)tarare laterala
d)tarare cu transport de obiecte si partener
e)tarare cu treceri peste, pe sub si cu ocolirea obstacolelor
f)tarare pe banca, cu tractiune simultana sau alternative
Tararile se pot executa pe directiile:
-inainte
-inapoi
-lateral
Pentru ca exercitiile de tarare sa fie eficiente, trebuie sa respecte anumite cerinte :
-exercitiile de tarare se vor invata si exersa numai pe covor sau saltele, in conditii de igiena maxima;
-la inceput, se vor invata procedeele simple si apoi cele combinate;
-efortul va creste treptat, iar dupa un numar de repetari, se vor introduce pauzele;
-viteza de executie, numarul de repetari si distanta de parcurs vor fi adaptate gradului de pregatire si de
varsta al executantiilor;
-tararea la clasele mici poate fi predate sub forma de joc
a.2. CATARAREA
Este modalitatea de deplasare a corpului in diferite directii, executata in pozitia de atarnat simplu
sau combinat, cu sprijin (cu ajutorul bratelor si al picioarelor sau numai al bratelor). Exercitiile de catarare

5
ajuta la dezvoltarea fortei bratelor si centurii scapulo-humerale, precum si a coordonarii. Aparatele
specifice pentru practicarea exercitiilor de catarare cunoscute sunt :
• Aparatele specifice pentru practicarea exercitiilor de catarare cunoscute sunt :
-scara fixa
-scara de gimnastica
-scara de franghie
-franghia
-prajina
-banca de gimnastica
• In afara de acestea mai pot fi utilizate aparate din gimnastica artistica.
Clasificarea exercitiilor de catarare:
➢ dupa criteriul privind structura lor
-catarari in atarnat mixt
-catarari in atarnat simplu (numai cu bratele)
-catarari cu opriri
-catarari cu ingreunari
➢ dupa aparatele la care sunt executate:
a) Scara fixa
Pozitii de catarare:
-atarnat cu sprijin pe ambele picioare;
-atarnat cu sprijin pe un picior;
-atarnat de un brat cu sprijin pe ambele picioare;
-atarnat de un brat cu sprijin pe un picior;
-atarnat costal;
-atarnat dorsal;
-atarnat rasturnat;
-atarnat agatat de varful picioarelor;
b) Scara de gimnastica
Acest aparat este mai putin prezent azi in salile de educatie fizica. Ca procedee de catarare scara de
gimnastica, permite executarea variantelor de catarare ca si la scara fixa.
c)Scara de franghie sau marinareasca

6
Este construita fie numai din franghie fie din margini de canepa si trepte de lemn. Procedeele de catarare
sunt aceleasi ca si cele de la scara de gimnastica, dar gradul de dificultate este sporit datorita instabilitatii
si mobilitatii acestuia datorate constructiei sale.
d)Franghia este alcatuita din impletitura de canepa cu o lungime de aproximativ 5 m, ea necesita o
tehnica speciala a apucarii cu mainile si picioarele.
e)Prajina sau catargul este un aparat folosit in exercitiile de catarare mai rar, procedeele de catarare
folosite sunt in cea mai mare parte procedee specifice franghiei, cu unele mici schimbari datorate
constructiei rigide ale acestuia.
f)Catararea pe plan inclinat (banca de gimnastica)- Folosirea bancii de gimnastica in exercitiile de
catarare prezinta avantajul ca se poate regla unghiul de inclinare, de care este dependent efortul
executantului pentru realizarea anumitor sarcini motrice.
Pentru a evita accidentele, este necesar sa:

• verificam aparatele si instalatiile pe care le folosim ;

• invatarea catararilor sa inceapa cu forme simple, in atarnat, combinat cu sprijin;

• insusirea corecta a prizelor;

• pregatirea prealabila a musculaturii bratelor si centurii scapulo-humerale;

• gradarea efortului se va realiza prin marirea inaltimii tempoului de executie

• alternarea exercitiilor de catarare cu cele de relaxare si respiratie

• evitarea alunecarilor pe franghie la coborare, precum si sariturile de pe aparatele inalte.

a.3. ESCALADAREA
Escaladarea este modalitatea de trecere peste aparate (ladă, capră, bârnă) şi obstacole
naturale şi are rol important în dezvoltarea cu prioritate a forţei braţelor şi a picioarelor. Ea presupune o
căţărare efectuată pe un obstacol înalt pentru a trece pe partea cealaltă sau pentru a continua escaladarea
pe un alt obstacol.
Escaladarea se poate realiza cu ajutorul:
• braţelor şi picioarelor;
• braţelor şi unui picior;
• unui braţ şi ambelor picioare;
• unui braţ şi unui picior.
a.4. EXERCIŢII DE RIDICARE ŞI TRANSPORT
Exerciţiile de ridicare şi transport se împart în două grupe:
1. Ridicarea şi transportul obiectelor şi aparatelor de gimnastică
2. Ridicarea şi transportul partenerului.

7
 Cerinţele metodice privind utilizarea exerciţiilor de ridicare şi transport vizează:
–exerciţii de ridicare să preceadă pe cele de transport;
–numărul elevilor care transportă aparate să fie în concordanţă cu greutatea aparatului;
–să se respecte particularităţile individuale ale elevilor;
–transportul partenerului este recomandat să se execute la clasele mari;
–dozarea efortului se va face prin mărirea şi micşorarea greutăţii obiectelor, modificarea vitezei de
deplasare, a distanţei de parcurs.
Tracţiuni şi împingeri –se păstrează permanent contactul picioarelor, cu suprafaţa de
sprijin, au caracter de întrecere şi se execută între doi parteneri, două echipe.

b) DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ

Din această grupă fac parte
-mersul,
-alergarea,
-aruncarea şi prinderea,
-săriturile.
b.1. MERSUL
Mersul este un mijloc simplu de deplasare naturală a corpului în spaţiu, o mişcare ciclică
executată fără o solicitare fizică deosebită, angrenând în efort musculatura trenului inferior şi activitatea
sistemulor cardio-vascular şi respirator.
➢ Variante de mers
−Mers obişnuit
−Mers pe vârfuri
−Mers pe călcâie
−Mers pe partea externă şi internă a labei piciorului
−Mers cu genunchii uşor îndoiţi
−Mers ghemuit
− Mers pe genunchi
−Mers şchiopătat
− Mers fandat
− Mers cu balansarea unui picior întins (înainte, lateral)

8
−Mers cu paşi încrucişaţi
−Mers cu paşi adăugaţi (înainte, lateral)
− Mers cu genunchii sus
-Mers cu trunchiul aplecat, mâinile pe genunchi
− Mers cu mâinile sprijinite de glezne
− Mers cu sprijinul mâinilor pe sol
-Mersul păianjenului (culcat dorsal, cu sprijin pe mâini şi tălpi)
−Mers înapoi (cu spatele pe direcţia de înaintare)
−Mers în ritm lent
− Mers în ritm rapid
−Mers în echilibru
−Mers cu transport de obiecte (greutăţi, mingi, partener)
−Mers cu ocoliri şi treceri peste obstacole
−Combinaţii de mers pentru dezvoltarea ritmului
Pentru dezvoltarea simţului ritmului, se folosesc combinaţii de mers. Exemplu:
−4 timpi mers pe loc
− 4 timpi mers cu genunchii sus
Mersul - este deprinderea motrică prin care se realizează în mod obişnuit locomoţia, iar în sport probele
de marş.
Mersul trebuie să respecte două cerinţe:
➢ stabilitatea
➢ mobilitatea
Fazele mersului
Mersul se realizează cu ajutorul paşilor. Pasul corespunde seriei de mişcări ce se succed între cele
două poziţii identice ale unui singur picior.
În timpul efectuării paşilor există următoarele momente mai importante:
1.debutul dublului sprijin
2. dublul sprijin
3. sprijinul unilateral, cu:
• Semipasul posterior
• Momentul verticalei

9
 • Semipasul anterior
4. Debutul dublului sprijin ulterior
Echilibrul corpului în mers este menţinut şi cu ajutorul mişcărilor de pendulare a
braţelor, fiecare braţ pendulează pe rând, înapoi, când membrul inferior de partea sa este împins
înainte.
Deplasarea centrului de greutate în mers
Mersul este o deprindere motrică şi se bazează pe acţiuni biomecanice. Corpul omenesc este
considerat un mobil al cărui centru de greutate este şi el în mişcare.Asupra centrului de greutate
acţionează forţa gravitaţiei care îl trage spre sol şi rezistenţa aerului, care i se opune din faţă. Aceste două
forţe dau forţa rezultantă care trebuie învinsă de forţa de deplasare. După ce mişcarea a fost pornită,
centrul de greutate se deplasează datorită vitezei de propulsie şi inerţiei. Viteza de propulsie este şi factor
de echilibru limitând deplasările laterale.
Muşchii motori ai mersului sunt:

• Muşchii posteriori ai pelvisului

• Muşchii anteriori ai pelvisului
• Muşchii anteriori ai coapsei
• Muşchii regiunii posterioare a coapsei
• Muşchii regiunii laterale a gambei
• Muşchii regiunii posterioare a gambei
Mişcări asociate mersuluI
• mişcările umerilor şi membrelor superioare
• torsiuni ale coloanei,
• proiectarea braţului înainte şi balansul membrelor superioare
Oscilaţiile în timpul mersului sunt:

• Oscilaţiile verticale
• Oscilaţiile transversale
• Oscilaţiile anteroposterioare
b.2.Alergarea
Alergarea este o formă a locomoţiei care ajută la deplasarea rapidă a corpului omenesc. Ea
constă în trecerea succesivă şi rapidă a unui membru inferior înaintea celuilat cu sprijin alternativ
pe membrele inferioare.
Fazele alergării
Alergarea are două faze principale:
1.Faza de sprijin unilateral
2.Fuleul

10
 Deplasarea centrului de greutate în alergare
Ca şi la mers, în alergare centrul de greutate se deplasează în funcţie de intervenţia celor trei forţe
principale: forţa musculară (F), greutatea corporală (G) şi rezistenţa aerului (A). Deplasarea centrului de
greutatea respectă regula paralelogramului.
• Dacă viteza este constantă, cele trei forţe se menţin în echilibru
• Dacă viteza scade, rezistenţa aerului se micşorează şi forţa musculară se reduce.
• Dacă viteza creşte, creşte proporţional şi rezistenţa aerului şi forţa de frecare
b.3.Săritura
Săritura sau saltul este o deprindere motrică prin care corpul uman realizează o desprindere
momentană de sol, învingând forţa gravitaţiei şi greutatea proprie.Săriturile se întâlnesc în atletism
(lungime, înălţime, triplusalt, prăjină), în gimnastică şi jocuri sportive.Asupra corpului omenesc aflat pe
sol (inerţie de repaus) acţionează două forţe egale şi de sens contrar, ale căror efecte se anulează reciproc,
şi anume acţiunea gravitaţiei (forţa de acţiune) şi rezistenţa solului ( forţa de reacţie). Pentru învingerea
forţelor de repaus este nevoie de intervenţia forţelor interioare care trebuie să fie mai mari decât în mers
sau alergare, deoarece intervine desprinderea de sol.
b.4.Detenta
Detenta este o modalitate specifică de salt şi reprezintă o declanşare bruscă a energiei fizice
acumulate la maxim, urmată de distensie bruscă.Detenta depinde de:

• viteza elanului
• unghiul de săritură
• lungimea membrelor inferioare
• forma bolţii plantare
• ritmul ultimilor doi paşi
• lungimea fibrelor musculare
b.5.Aruncarea
Aruncarea este o mişcare complexă, care constă în propulsarea unui obiect cât mai departe de cel
care aruncă.Fazele aruncării:
• pregătirea sau elanul
• ghemuirea
• explozia
• echilibrarea
Formele aruncării:
• prin destindere- aruncarea greutăţii
• prin arcuire- aruncarea suliţei
• prin piruetă- aruncarea ciocanului

11