Cursul 2

ELEMENTELE CORPORALE
 Elementele corporale tipice G.R. reprezintă baza
tehnică fundamentală în alcătuirea conţinutului
probelor de concurs şi tot odată punctul de plecare
pentru aprecierea nivelului de dificultate al
exercițiilor.
 Elementele corporale (EC) reprezintă totalitatea
mişcărilor realizate de corpul gimnastei/gimnastului.
 Modalităţile lor de execuţie implică o serie de
caracteristici de ordin spaţial, temporal, tip de acţiune
musculară şi structură de coordonare.
  Direcţii: înainte - înapoi, lateral
1.Caracteristici (stânga - dreapta), sus – jos.
spaţiale
S
 Traiectorii de mişcare a segmentelor:
F în arc, circulare, în formă de opt.

 Planuri: sagital (S);frontal (F),

orizontal (=O) (vezi desenul alăturat).
O

 Axe corporale: longitudinal (pe

direcţia sus - jos), transversal(pe
direcţia dreapta – stânga), sagital (pe
direcţia înainte – înapoi)

 Unghiuri articulare: specifice gradelor

de libertate ale articulaţiilor angajate
în mişcare.
2. Caracteristicile temporale:
 Duratele acordate mişcărilor = ritmul motric -

presupune modalitatea de organizare în timp a

fiecărui act motric.

 Viteza de execuţie = tempoul mişcării (viteza

de execuţie a diferitelor acte motrice)
3. Caracteristicile acţiunii musculare :
 Intensitatea contracţiilor musculare;

 Modalitatea de alternare a diferitelor tipuri de

contracţii, dinamice şi/sau statice.

 Modulaţia tonusului muscular în mişcări de

forţă, întindere şi relaxare.

 Fineţea controlului neuro – muscular.
4. Structura coordinativă:
 Gradul de implicare al segmentelor corporale

în regim de mişcări simetrice şi/sau

asimetrice.
 Nivelul de implicare al analizatorilor, cu

prioritate simţul kinestezic şi al echilibrului.

 Nivelul ce complexitate al mişcărilor .
 ţinută şi execuţie artistică conformă standardelor artei
dansului clasic;

 precizie în realizarea formei de mişcare – poziţii şi

treceri ale corpului prin diferite poziţii în condiţii specifice
de echilibru static şi dinamic;

 menţinere precisă şi corectă a spijinului:

 intindere maximă în articulaţia gleznei;
 solidaritatea în lucru a articulaţiilor trenului inferior cu
menţinerea rotaţiei extene la nivel coxo-femural şi
deschidere în afară a labei piciorului;
 poziţionarea corectă a centrului de greutate.
 atitudine corporală cu tendinţă de înălţare în lungul
axului vertical;
 capacitate de alternare rapidă şi precisă a tipurilor
de contracţii musculare;
 proiectarea precisă şi corectă a centrului de
greutate pe traiectoriile de mişcare – stăpânirea
deplasărilor simultan cu menţinerea plasamentului
segmentar;
 controlul asupra amplitudinilor de mişcare.
 atitudine corporală elegantă în care
trunchiul are o permanentă tendinţă de
înălţare;
 linia gâtului degajată, umerii coboraţi cu
omoplaţii cât mai apropiaţi;
 abdomenul tras înapoi, musculatura
încordată (tonus controlat);
 musculatura trunchiului strânsă ca un
corset în jurul axului vertical;
 coloana vertebrală dreaptă, cu uşoara
tendinţă de micşorare a mărimii normale
a curburilor în menţinerea poziţiilor;
 bazinul drept, musculatura fesieră
strânsă spre interior (tonus crescut şi
controlat).
 musculatura trenului inferior strânsă în
jurul axului vertical şi înălţată;

 rotare externă în articulaţia şoldului

transmisă de-a lungul membrului la
nivelul labei piciorului prin răsucirea
acesteia în exterior (vezi fig 1, a);

 laba piciorului când nu staţionează pe sol

se menţine cu vârful bine întins în flexie
plantară (ca un cioc de papagal - vezi
fig.1, d);
 braţele în diferite poziţii creează o imagine de plutire şi
lejeritate;
 zona cotului este uşor rotunjită;
 în poziţiile în plan orizontal şi mai jos linia generală este uşor
descendentă de la umăr spre mână, iar palma este orientată
spre interior;
 degetele au o ţinută specifică cu policele alăturat palmei spre
interior şi arătătorul uşor ridicat faţă de celelalte degete.
grupe fundamentale
 obligatorii în compoziţia probelor individuale şi de
ansamblu;
 determină aprecierea nivelului de dificultate

grupe nefundamentale
 obligatorii şi nu prezintă nivel de dificultate;
 utilizate ca elemente de legătură şi asigură
varietatea compoziției.
 Tipuri de Grupe de mişcări
acţiuni Fundamentale Nefundamentale

A. Deplasări Succesiune de paşi de dans: Paşi izolați: - specifici G.R.;

- specifici G.R.; folclorici, de folclorici, de dans, etc
dans modern etc.(legare de
8sec)
B. Mişcări gimnice Poziţii şi mişcări care Mişcări gimnice la nivel
realizate prin angajează prioritar segmentar:
acţiune condusă articulaţiile coloanei flexii, extensii,
vertebrale şi coxo-femurale duceri, ridicări,
în regim de mare amplitudine coborâri, răsuciri, rotări,
circumducţii, aplecări, îndoiri,
etc.
C. Mişcări gimnice Elemente de supleţe şi valuri Balansări:
realizate din pasive /active;
inerţie în arc / circulare / în opt
Dezechilibrări: înainte; înapoi;
Tipuri de acţiuni Grupe de mişcări
Fundamentale Nefundamentale
D. Poziţionări ale Elemente de echilibru: Menţineri de poziţii cu
corpului în poziţii un picior pe vârf; sprijin unic pe talpă.
statice/ acțiune pe toată talpa
dinamică cu sprijin pe altă parte a corpului
cu sau fără întoarcere
E.Turații (Rotații Piruete: Întoarceri :
ale corpului în jurul pe picior pe vârf; acţiune sacadată;
axului vertical sau pe Rotații: acţiune continuă
diferite părți ale pe toată talpa
corpului) sau cu sprijin pe altă parte a corpului
F. Proiectări ale Sărituri Săltări:
corpului în spaţiu cu sau fără elan pregătitor; pe loc/din deplasare
cu sau fără întoarc în faza de zbor simple / cu întoarcere.
G Elemente din Rostogoliri înainte, înapoi, lateral fara faza de zbor.
conţinutul Rasturnari înainte, înapoi, roti laterale fara faza de zbor.
gimnasticii Rasturnari executate cu diferite puncte de sprijin (pe piept, pe umeri, 1-2
acrobatice mâini) și/sau tehnici diferite sunt considerate elemente pre-acrobatice diferite.
“Cilindru” rasturnare la sol peste un umar cu trecere prin verticală cu corpul
 Definiție:
Variantele de deplasare sunt acțiuni în care
corpul se deplasează în întregime pe o
suplafață de lucru cu proiectarea centrului de
greutate pe o nouă suprafață de sprijin printr-o
succesiune de pași executați pe talpă sau pe
vârful piciorului.
Sistematizare:
 paşi de mers şi alergare din gimnastica de bază;

 paşi ritmici specifici (în variante de mers şi alergare):

uşori, ascuţiţi, arcuiţi, înalţi, fandaţi.

 paşi de bază din dansul folcloric românesc:

succesivi, adăugaţi, bătuţi, încrucişaţi în deplasare,

încrucişaţi pe loc, săltaţi, alergaţi etc;
 paşi folclorici stilizaţi – realizaţi în diferite variante

uşor adaptate specificului G.R;

 paşi de dans: clasic, modern, de performanţă, de

societate, etc., realizaţi într-o mare varietate de

forme şi ritmuri muzicale;
 paşi specifici gimnasticii aerobice.
 Varietate de dinamism:
a. din punct de vedere spaţial
b. din punct de vedere temporal
 Contribuie la:

a. educarea mersului
b. dezvoltarea echilibrului dinamic
c. dezvoltarea mobilității gleznelor, a articulaţiilor
d. dezvoltarea forţei şi a elasticitătății musculaturii
trenului inferior (în principal, a labei piciorului şi
gambei);
 Reprezintă elemente de bază în pregătirea altor
tipuri de acţiuni tehnice și suportul pe care se
grefează construcţia coregrafică a diferitelor
structuri de mişcări:
a. asigură pregătirea gleznelor pentru impuls şi
aterizare elastică la sărituri,
b. asigură întărirea gleznelor pentru menţinerea corectă
a poziţiilor de echilibru sau a turaţiei (piruete).
 Şcoala deplasării
 Însuşirea corectă a rulării tălpii pe sol: de la călcâi la
vârf sau invers.
 Proiectarea corectă a centrului de greutate deasupra
sprijinului (pe mijlocul suprafeţei de sprijin).
 Poziţionarea corectă a bazinului și susţinerea
trunchiului într-o atitudine înălţată.
 Definiţie: sunt mişcări realizate la nivelul întregului corp
sau segmentar printr-o acţiune continuă şi constantă ca
viteză de execuţie. Acţiunea condusă presupune un
control permanent asupra tensiunii de contracţie din
muşchi şi a amplitudinii mişcării.
 Mişcări gimnice realizate prin acţiune condusă:
 dezvoltă controlul neuro-muscular şi sensibilitatea
kinestezică;
 dezvoltă mobilitatea articulară şi educă capacitatea de
adaptare la cerinţele de amplitudine specifice diferitelor
elemente tehnice;
 antrenează precizia şi siguranţa în mişcare;
 contribuie la formarea schemei corporale.
 varietate în ocuparea spaţiului: lucru în direcţii şi planuri
diferite, în condiţii de simetrie sau asimetrie;
 varietate de dinamism: ca durate (varietate de ritm) ca
viteze de execuţie (varietate de tempou);

 Sistematizare:
 mişcări la nivelul trenului superior şi inferior, de genul:
ridicări,
 coborâri,
 duceri,
 flexii,
 extensii,
 circumducţii,
 rotaţii interne şi externe în articulaţiile umerilor şi şoldului
etc.
 Mişcările conduse se predau în paralel cu variantele
de deplasare, ele completând prelucrarea corporală
la nivelul trenului superior;
 Predarea se face gradat pe nivele de lucru:

 tren superior (braţe-trunchi)

 tren inferior
 întregul corp.
 Definiţie:
Mişcările care au la bază o tehnică complexă, bazată
pe capacitatea de utilizare a inerţiei de mişcare.
Tehnica de realizare presupune:
 o încordare iniţială generatoare a impulsului spre

mişcare, care proiectează segmentul sau corpul pe

traiectoria de lucru. Acţiunea se bazează pe folosirea
inerţiei de mişcare, musculatura relaxând-se.
 Controlul asupra contracţie se reia în finalul acţiunii

pentru realizarea poziţiei finale.

 Sistematizarea mişcărilor realizate din inerţie :
 Dezechilibrări:
 înainte;
 înapoi;
 lateral.
 Balansări:
 pasive sau active;
 în arc, cerc sau în formă de opt;
 de braţe, trunchi, membre inferioare.
 Valuri şi elementele de supleţe:
 de braţe;
 trunchi;
 cu tot corpul.
 Caracteristici tehnice (mişcări realizate din
inerţie) :
 se bazează pe dezvoltarea capacităţii de
relaxare reflexă;
 dezvoltă componentele coordinative;
 dezvoltă mobilitatea articulară, unele dintre
tehnici (balansările) reprezintă mijloace
specifice pentru antrenarea supleţei;
 Definiție: sunt elemente corporale care se
realizează cu participarea întregului corp.
Tehnica de realizare implică trei momente:
1.Impuls – stând într-o poziție înaltă, bazinul este
împins pe direcția de lucru (înainte, înapoi, lateral),
trunchiul înclinat în partea opusă;
2. Relaxare – proiecția corpului pe o traiectorie în
cădere, cu menținerea controlului, simultan cu pășire
pe direcția mișcării;
3 Finalizare – reluarea contracției și fixarea poziției
(poziție înaltă/poziție la sol).
 Metodica învățării - aceste acțiuni se învață la

început cu sprijin la bara de perete/spalier sau cu

partener.
 Definiţie: sunt mişcări realizate la nivelul
diferitelor segmente corporale, care presupun
pendularea acestora pe o traiectorie în arc, în
cerc sau opt, în jurul articulaţiei de bază sau
cu angajarea în serie a unor articulaţii.
 Din punct de vedere al acţiunii
 pasive
 active
 Din punct de vedere segmentar:
 de braţe;
 de trunchi;
 de membre inferioare;
 Din punct de vedere al traiectorie
 în arc;
 circulare;
 în opt
 Balansările se învaţă după însuşirea mişcărilor
conduse.
 La început, se însuşeşte traiectoria de lucru
prin execuţia mişcării cu acţiune condusă, apoi
se repetă în condiţii de acţiune executată din
inerţie.
 Se alternează momentul impulsului şi al
relaxării cu pendularea liberă a segmentului.
 Definiţie: sunt mişcări ondulatorii care
angajează în mod succesiv toate articulaţiile
unui segment sau ale corpului în întregime.
 Se realizează în urma unui impuls iniţial, când
segmentul se proiectează pe o traiectorie
ondulatorie.
 Pe parcursul mişcării se succed în alternanţă
acţiuni de întindere şi îndoire la nivelul
articulaţiilor implicate.
Valuri de segmente:
 val de braţe;

 val de trunchi.
 înainte / înapoi

 lateral

 cu sau fără întoarcere

 Învăţarea începe cu valul de trunchi din poziţia pe genunchi.
 Valul de corp se învaţă mai întâi cu sprijin la bară (cu faţa, din
lateral) şi apoi se repetă fără sprijin, urmărindu-se însuşirea
fiecărei faze a mecanismului de bază:
1. preparaţia: stând în demi-plié, poziţia a VI-a, cu
trunchiul uşor îndoit rotunjit;
2-3-4-5. proiectarea succesivă a articulaţiilor pe traiectorie
ondulatorie: gleznă, genunchi, bazin, piept, cap, cu
finalizare la verticală;
6. finalizare – în stând pe vârfuri cu toate articulaţiile
întinse.