Curs Nou

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
conf. univ. dr. Maria Igorov

conf. univ. dr. Cezar Hantău
lect.univ. dr. Valentin Caracaş
FUNDAMENTE ŞTIINŢIFICE ALE

JOCURILOR SPORTIVE -
HANDBAL
CURS UNIVERSITAR
EDITURA
2014
EDITURA
Nr. cursuri 14
Kinetoterapie
Curs de bază
2
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
BUCUREŞTI
FUNDAMENTE ŞTIINŢIFICE ALE

JOCURILOR SPORTIVE –
HANDBAL
CURS UNIVERSITAR
conf. univ. dr. Igorov Maria

conf. univ. dr. Hantău Cezar
lect. univ. dr. Caracaş Valentin
Bucureşti, 2014
3
CUPRINS
CURS 1 - BAZELE GENERALE ALE TEORIEI, METODICII ŞI

PRACTICII JOCULUI DE HANDBAL...........................................................8
1.1. Handbalul ca disciplină sportivă................................................................8
1.2. Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice......................................................9
1.3. Handbalul ca disciplină ştiinţifică.............................................................10
1.4. Handbalul ca mijloc asociat kinetoterapiei...............................................11
1.5. Handbalul în învăţământul de toate gradele.............................................11
1.6. Caracteristicile jocului de handbal...........................................................12
1.7. Tendinţe de evoluţie ale jocului de handbal.............................................13
1.8. Îndrumar pentru verificare/autoverificare................................................14
Bibliografie.........................................................................................................18
CURS 2 - ISTORICUL JOCULUI DE HANDBAL......................................19
2.1. Date care au marcat istoria handbalului la nivel internaţional.....................22
2.2. Date care au marcat istoria handbalului în România....................................23
2.3. Palmaresul României la handbal.................................................................26
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...................................................28
Bibliografie.........................................................................................................32
CURS 3 - TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL..........................................33
3.1. Definirea principalilor termeni....................................................................33
3.2. Tehnica în atac.............................................................................................36
3.3. Tehnica în apărare........................................................................................43
3.4. Tehnica portarului.......................................................................................45
Bibliografie.........................................................................................................49
CURS 4 - TACTICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ATAC........................50
4.2. Acţiunile tactice individuale în atac............................................................54
4.3. Acţiunile tactice colective în atac................................................................55
Bibliografie.........................................................................................................61
CURS 5 - TACTICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN APĂRARE................62
4
5.2. Acţiunile tactice individuale în atac............................................................62
5.3. Acţiunile tactice colective în atac................................................................64
5.4. Acţiunile tactice specifice portarului...........................................................66
Bibliografie.........................................................................................................69
CURS 6 - ATACUL ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE JOC, FORME
ŞI SISTEME DE JOC......................................................................................70
6.1. Faza I a atacului - Contaatacul...................................................................70
6.2. Faza a II - a a atacului – Contraatacul susţinut............................................74
6.3. Faza a III - a a atacului – Organizarea.........................................................76
6.4. Faza a IV- a a atacului –Jocul în sistem......................................................77
6.5. Forme de joc în atac....................................................................................78
6.6. Sisteme de joc în atac..................................................................................79
6.7. Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi.......................................................81
Bibliografie.........................................................................................................87
CURS 7 - APĂRAREA ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE JOC,
FORME ŞI SISTEME DE JOC......................................................................88
7.1. Faza I a apărării – Replierea........................................................................88
7.2. Faza a II-a a apărării – Zona temporară.......................................................88
7.3. Faza a III-a a apărării – Organizarea jocului...............................................89
7.4. Faza a IV-a a apărării – Jocul în sistem.......................................................89
7.5. Forme şi sisteme de joc în apărare............................................................90
7.6. Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi.....................................................100
7.7. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.................................................102
Bibliografie.......................................................................................................105
CURS 8 - HANDBALUL – MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE..............106
8.1. Etapizarea predării handbalului în lecţia de educaţie fizică......................106
8.1.1. Etapa I..........................................................................................108
8.1.2. Etapa a II-a...................................................................................110
8.1.3. Etapa a III-a..................................................................................110
8.1.4. Etapa a IV-a..................................................................................111
Bibliografie.......................................................................................................115
5
CURS 9 - METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE JOCULUI
ÎN ATAC.........................................................................................................116
9.1 Mişcarea în teren........................................................................................116
9.2. Obişnuirea cu mingia.................................................................................116
9.3. Ştafete şi jocuri pentru învăţarea deprinderilor motrice specifice.............118
9.4. Exerciţii de pasare a mingii de pe loc........................................................120
9.5. Prinderea şi pasarea mingii din deplasare.................................................121
9.6. Driblingul – conducerea mingii.................................................................124
9.7.Fentele sau mişcările înşelătoare................................................................126
9.8. Aruncarea la poartă....................................................................................126
9.8.1. Aruncarea la poartă din alergare..................................................126
9.8.2. Aruncarea la poartă cu sprijin pe sol precedată de elan de pas
încrucişat................................................................................................127
9.8.3. Aruncarea la poartă precedată de paşi adăugaţi...........................128
9.8.4. Aruncarea la poartă din săritură...................................................128
Bibliografie.......................................................................................................130
CURS 10 - METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE JOCULUI
ÎN APĂRARE.................................................................................................131
10.1. Poziţia fundamentală de apărare..............................................................131
10.2. Blocarea aruncărilor la poartă.................................................................133
10.3. Scoaterea mingii de la adversar...............................................................139
10.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...............................................142
Bibliografie.......................................................................................................144
CURS 11 - METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII ACŢIUNILOR
TACTICE DE BAZĂ.....................................................................................145
11.1. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice în apărare...............145
11.1.1. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice individuale şi
colective în apărare.................................................................................145
11.1.2. Metodica învăţării şi consolidării fazelor jocului în apărare......151
11.3.2. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice în atac..................158
colective în atac......................................................................................158
11.2.2. Metodica învăţării şi consolidării fazelor de joc în atac.............159
6
Bibliografie.......................................................................................................163
CURS 12 - ACCIDENTĂRI FRECVENTE ÎN JOCUL DE HANDBAL.165
12.1. Statistica accidentărilor...........................................................................165
12.2. Factorii de risc.........................................................................................167
12.3. Modalităţi de prevenire a accidentărilor..................................................168
12.4. Noţiunea de „Core Stability” şi aplicabilitatea ei în handbal..................169
Bibliografie.......................................................................................................172
CURS 13 - REGULAMENTUL JOCULUI DE HANDBAL......................173
13.1. Terenul de joc..........................................................................................173
13.2. Timpul de joc...........................................................................................174
13.3. Mingea de joc..........................................................................................175
13.4. Echipa......................................................................................................175
13.5. Echipamentul...........................................................................................176
13.6. Portarul....................................................................................................176
13.7. Jucarea mingii..........................................................................................177
13.8. Comportamentul faţă de adversari...........................................................177
13.9. Aruncarea liberă......................................................................................178
13.10. Aruncarea de la 7 m...............................................................................178
13.11. Sancţiuni................................................................................................179
13.12. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.............................................180
Bibliografie.......................................................................................................182
CURS 14 - BEACH-HANDBALL.................................................................183
14.1. Originea şi evoluţia jocului.....................................................................183
14.2. Sistemele de joc în atac şi apărare...........................................................184
14.2.1. Atacul.........................................................................................184
14.2.2. Apărarea.....................................................................................184
14.3. Contribuţii la handbalul în sală şi avantajele practicării
beach-handball..................................................................................................185
14.4. Regulamentul jocului de beach-handball................................................185
14.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare..............................................192
Bibliografie.......................................................................................................194
7
CURS 1
BAZELE GENERALE ALE TEORIEI, METODICII ŞI
PRACTICII JOCULUI DE HANDBAL.
Handbalul este un joc sportiv de echipă, inclus în

planul de învăţământ ca disciplină obligatorie, în cadrul
Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport,
pentru studenţii anului I.
Din punct de vedere teoretic, handbalul poate fi
privit din patru puncte de vedere: ca mijloc al educaţiei
fizice, ca disciplină sportivă, ca disciplină ştiinţifică şi
ca mijloc asociat kinetoterapiei.
1.1. Handbalul ca disciplină sportivă

Este un joc sportiv de echipă, practicat atât de băieţi
cât şi de fete, împărţiţi pe categorii de vârstă şi pe grade
de măiestrie sportivă. Echipele sunt formate din câte 7
jucători fiecare, dintre care unul este specializat pe
postul de portar. Acestora li se mai adaugă şapte jucători
de schimb, dintre care unul este portarul de rezervă.
Durata jocului este de două reprize pentru toate
categoriile de sportivi.
Mingea de handbal este obiectul cu care se joacă şi
are dimensiuni diferite pentru categoriile de sportivi.
Jucarea mingii se face cu mâna, atingerea ei cu piciorul
fiind interzisă şi sancţionată conform regulamentului de
8
joc. Jucătorul se poate deplasa în teren conducând
mingea în dribling, sau folosind pasele între jucători, iar
pentru înscrierea golurilor se folosesc aruncările la
poartă din afara liniei care marchează suprafaţa de
poartă. Echipa care marchează mai multe goluri este
declarată câştigătoarea meciului.
În plus, a apărut o ramură a handbalului, beach-
handball, care poate fi considerat atât ca o disciplină de
sine-stătătoare, cât şi un excelent mijloc de pregătire
pentru handbalul clasic.
Ca disciplină sportivă de performanţă, jocul de
handbal se practică în cadrul echipelor încadrate în
secţiile cluburilor şi asociaţiilor sportive, care de regulă
au mai multe echipe de diferite categorii de vârstă şi
măiestrie.
1.2. Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice

Handbalul este un joc cu mingea, care se desfăşoară
în cea mai mare parte a timpului de joc în mişcare şi în
alergare în cea mai mare viteză, ceea ce pretinde din
partea subiecţilor să depună eforturi fizice apreciabile şi
să participe cu un mare angajament psihic în joc.
9
Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice contribuie la
însuşirea unor deprinderi motrice de bază şi specifice, a
abilităţilor necesare în viaţă, a unor cunoştinţe speciale
de tehnică şi tactică sportivă. Jocul de handbal se
găseşte în lecţia de educaţie fizică începând cu clasa a V
a . El contribuie la realizarea unui amplu proces, prin
care elevul se formează, se dezvoltă, se maturizează din
punct de vedere fizic, psihic, moral, estetic, afectiv,
volitiv.
Sub îndrumarea profesorului de educaţie fizică,
handbalul dezvoltă calităţi de voinţă, ca dârzenia,
combativitatea, curajul, iniţiativa, perseverenţa şi calităţi
morale, ca atitudinea corectă faţă de colectivul în care
este inclus, capacitatea de acţionare în grup.
1.3. Handbalul ca disciplină ştiinţifică

Ca disciplină ştiinţifică studiază:
- conţinutul jocului de handbal sub aspect tehnic,
tactic, fizic, teoretic şi psihologic;
- generalizează în mod toretic practica înaintată a
celor mai bune echipe şi jucători. Tot ce apare nou
la marile competiţii, J.O.,C.M.,C.E, cu privire la
10
sistemele de joc, sau noi procedee tehnice de
execuţie sunt analizate, studiate, explicate din punct
de vedere ştiinţific şi opoi generalizate şi transmise
din nou practicii;
- studiază istoricul şi evoluţia jocului;
- studiază tehnica şi tactica jocului;
- face legătura cu celelalte jocuri şi discipline
sportive, împrumută metode şi mijloace de
pregătire fizică specifice din alte ramuri
sportive;împrumută acţiuni tactice din alte jocuri
sportive. Toate acestea sunt analizate şi în final se
stabileşte modul de aplicare cel mai bun;
- face legătura cu alte discipline ştiinţifice ca: igiena
sportivă, fiziologia sportivă, anatomia şi
biomecanica, biochimia etc;
- studiază metodica handbalului, stabilind principii,
reguli;
- studiază regulamentul jocului şi interpretarea
corectă a acestuia, precum şi noi posibilităţi de
modificare a regululor de joc, sau de introducere a
unora noi.
11
1.4. Handbalul ca mijloc asociat kinetoterapiei
În ultimii ani, o nouă disciplină – kinetoterapia - şi-
a făcut loc în peisajul activităţilor de educaţie fizică şi
sport. Această disciplină utilizează mijloace preluate din
diferite discipline sportive, handbalul fiind una dintre
disciplinele sportive de la care s-au preluat anumite
mijloace.
Mai mult, asociaţiile oamenilor cu dizabilităţi au
utilizat disciplina sportivă handbal în activităţile lor
sportive. La ora actuală, se joacă handbal pentru
hipoacuzici (arbitrajul nu se face cu fluierul, ci cu
steguleţe) şi mai nou, se joacă handbal în cărucioare.
1.6. Caracteristicile jocului de handbal

Handbalul este un joc sportiv colectiv, care se
desfăşoară în alergare, uneori în cea mai mare viteză,
fapt ce imprimă jocului un caracter dinamic. Jocul de
handbal poate fi considerat ca o sinteză a deprinderilor
motrice de bază ale omului ca alergarea, săritura,
prinderea şi aruncarea.
- poate fi învăţat şi practicat cu uşurinză chiar de
către oameni care nu au o pregătire specială
îndelungată;
- poate fi organizat în instituţii, unităţi militare,
facultăţi şi în şcolile de toate gradele având
12
influenţe pozitive atât asupra motricităţii cât şi
asupra psihicului, fiind un joc sportiv atractiv şi
recreativ;
- are o tehnică simplă şi uşor de învăţat pentru a fi
practicat ca sport de masă, în scop recreativ sau ca
mijloc al educaţiei fizice;
- poate fi practicat de copii şi tineri de ambele sexe,
bărbaţi şi femei şi de oameni în vârstă ceva mai
înaintată;
- regulamentul de joc cuprinde reguli puţine, care
sunt simple şi uşor de înţeles, aplicarea lor în joc
făcându-se cu uşurinţă;
- instalaţiile necesare sunt simple, o minge, o
suprafaţă netedă de teren, două porţi şi un
echipament sportiv format din tricou, şort şi pantofi
de sport.Instalaţiile necesare sunt puţin costisitoare,
uşor de amenajat şi construit prin mijloace proprii;
- este un joc sportiv în care contactul cu corpul este
admis, pericolul de accidente este redus, dacă se
respectă regulamentul de joc şi adversarul.
13
1.7. Tendinţe de evoluţie ale jocului de handbal
Tendinţe pozitive
- creşterea măestriei tehnico – tactice a jucătorilor,
permite aplicarea în practică cu exactitate a unor
sisteme de joc în atac şi apărare;
- apariţia unor combinaţii de mare subtilitate şi
fineţe, precum şi apariţia jocului acrobatic în
apropierea şi pe deasupra spaţiului de poartă,
contribuie la creşterea spectaculozităţii jocului;
- pregătirea fazei de finalizare cu o circulaţie rapidă
de minge şi jucători pentru a pune în dificultate
apărătorii;
- creşterea numărului de contraatacuri pe durata
jocului;
- combinaţiile tactice între doi şi trei jucători sunt
sunt folosite cu mare eficienţă, iar acţiunile tactice
individuale sunt subordonate planului tactic al
echipei;
- apariţia de noi procedee tehnice, cu mari dificultăţi
în execuţie, executate de jucători deosebit de
înzestraţi din punct de vedere fizic şi psihic;
- creşterea vitazei de joc în toate fazele atacului;
- perfecţionarea jocului în apărare, jocul individual în
apărare a devenit un joc atletic, bărbătesc care cere
14
un angajament fizic total din partea
apărătorilor;specializarea jucătorilor pe posturi, atât
în atac, cât şi în apărare;
- creşterea bagajului de cunoştinţe teotrtice de tactică
şi strategie;
Tendinţe negative
- jocul neregulamentar practicat de apărători ăn mod
intenţionat şi premeditat;
- abundenţa faulturilor intenţionate cum ar fi:
blocarea neregulamentară a atacanţilor, îmbrăţişări,
împingerile cu mâinile, ţinerile, îmbrâncirea în
semicerc etc. diminuează frumuseţea jocului;
- atacarea brutală a jucătorului cu mingea de către
apărători cu scop de intimidare;
Dintre acţiunile neregulamentare a atacanţilor faţă
de apărători enumerăm:
- ţinerea apărătorului la semicerc de către pivotul
echipei din atac;
- îmbrâncirea şi împingerea apărătorului în semicerc
cu scopul facilitării propriului demarcaj;
- blocarea neregulamentară a apărătorului;
- tragerile de timp şi jocul pasiv;
- lipsa de fair – play faţă de adversari . spectatori
15
CURS 2
ISTORICUL JOCULUI DE HANDBAL
Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a

aparut în Europa la sfârşitul secolului al 19-lea şi
începutul secolului 20.
1. DANEMARCA 1904 “HAANDBOLD”, profesor
HOLGER NIELSEN
2. CEHOSLOVACIA 1905 “HAZENA”, profesor
VACLAV KARAS
3. GERMANIA 1919 “HANDBALL”, profesor KARL
SCHELENTZ

Handbalul “mare” – pe terenul de fotbal în 11
jucatori – este o “invenţie nemţească” şi il are ca autor
final pe profesorul KARL SCHELENZ, seful catedrei
de atletism de la Facultatea de Educatie Fizica din
Berlin.
Răspândirea handbalului în 11 jucatori în Germania
este extrem de rapidă, fiind socotit sport national,
oarecum în opozitie cu fotbalul de origine engleza.
În 1936, la Berlin, handbalul (în 11 jucatori) este
prezent prima oara la Jocurile Olimpice, locul 1
Germania, iar România, locul 5.
16
C.M. de handbal în 11 la masculin 1959 şi la
feminin 1960, va ceda total dominatia în favoarea
fratelui mai mic (handbal în 7), care va ramane singur
şi total stapân pe arena sportiva. După anii 70 nici nu se
mai vorbeste de handbalul în 11.
2.1. Date care au marcat handbalul la nivel

internaţional
Jocul de handbal devine din ce în ce mai răspândit
fapt ce determină introducerea lui în programul
Jocurilor Olimpice de la Berlin – 1936. La acest
turneu olimpic au participat 6 ţări printre care şi
România, care s-a clasat pe locul 5.
În anul 1934 se afiliază ţara noastră la Federaţia
Internaţională de Handbal Amator (IHAF).
În ţările scandinave datorită condiţiilor climaterice
nefavorabile practicării handbalului în 11 jucători, s-a
dezvoltat mai mult jocul de handbal în 7 jucători.
În 1946 la congresul de la Copenhaga se dizolvă
Federaţia Internaţională de Handbal Amator
(IAAF) şi se înfiiţează Federaţia Internaţională de
Handbal (IHF), cu participarea a 14 ţări.
România devine membră a IHF la congresul de
la Paris în anul 1948.
17
1949 – primul CM feminin de handbal în 11, organizat
în Ungaria, câştigat de echipa gazdă;
1972 – JO de la Munchen handbalul în 7, masculin, este

introdus în program;
1976 – JO de la Montreal handbalul în 7, feminin, este
introdus în program;
1991 – se înfiinţează Federaţia Europeană de Handbal
(EHF) cu sediul la Viena.
1994 – în Portugalia la masculin şi în Germania la
feminin au loc primele Campionate Europene de
handbal;
2000 – în Italia, atât la masculin, cât şi la feminin au loc
primele CE de beach-handball;
2001 – în Japonia, masculin şi feminin, primul CM de
beach-handball.
2.2. Date care au marcat istoria handbalului în

România
Handbalul a apărut în ţara noastră la puţin timp
după apariţia sa în Germania. Prima mărturie apare într-
un ziar din Sibiu la 2 mai 1922 şi atestă că primul joc
de handbal organizat în ţara noastră a avut loc la Sibiu
între două echipe ale liceului din localitate.
18
În anul 1929 a fost posibilă disputarea unor jocuri
de handbal între oraşele Sibiu, Mediaş, Sighişoara,
Bistriţa şi Braşov.
În următorii ani iau fiinţă echipe de handbal în
oraşele Reşiţa, Lugoj, Ploieşti, Bucureşti şi Galaţi în
cadrul cluburilor sportive muncitoreşti.
Cele mai importante evenimente handbalistice la

handbal în 11 jucători au fost:
- 1956 F, Frankfurt pe Main, R.F.G., echipa feminină
a României câştigă primul titlu mondial din istoria
sportului românesc, pe care o echipă de jocuri
sportive îl cucereşte la o competiţie mondială
oficială organizată de o federaţie internaţională;
- 1959, Viena, echipa masculină cucereşte medalia
de argint la CM;
- 1960 F, în Olanda, România cucereşte al doilea
titlu de campioană mondială la handbal în 11.
Cu aceste relatări se încheie istoria handbalului în
11 în ţara noastră.
1961 M, Dortmund, RFG,la CM de handbal în sală
cucereşte titlul mondial învingând în finală echipa
Cehoslovaciei cu scorul de 9:8 după două prelungiri
dramatice.
19
1962 F, Bucureşti, are loc Campionatul Mondial
feminin de handbal în 7, Stadionul Republicii, echipa
României cucerşte titlul mondial, invingând în finală cu
scorul de 8:5 echipa Danemarcei.
1964 M, Praga, Cehoslovacia, echipa masculină de
handbal în 7 cucereşte al doilea titlu mondial.
1965, echipa masculină Dinamo Bucureşti câştigă
Cupa Campionilor Europeni (CCE).
1967, Suedia, echipa masculină de handbal în
7,cucereşte medalia de bronz în luptă cu echipa URSS.
1968 - echipa masculină Steaua Bucureşti câştigă
Cupa Campionilor Europeni (CCE).
1970 M- Paris, Franţa, echipa masculină de
handbal în 7 cucereşte al treilea titlu mondial învingând
în finală cu două prelungiri, echipa RDG.
1972 - Munchen,RFG, prima participare a handbalui
masculin la Jocurile Olimpice, echipa României obţine
madalia de bronz.
1973 - Belgrad, Jugoslavia, echipa feminină de
handbal obţine medalia de argint, pierzând finala cu
Jugoslavia cu scorul de 16:11(7:7).
1974 M - Berlin, RDG, echipa masculină de
handbal în 7 cucereşte al patrulea titlu mondial
învingând în finală cu două prelungiri, echipa RDG.
20
1976 - Montreal, Canada, echipa masculină de
handbal obţine medalia de argint, iar echipa feminină de
handbal obţine locul IV.
1977 - echipa masculină Steaua Bucureşti câştigă
pentru a doua oară Cupa Campionilor Europeni (CCE).
1980 - Moscova, URSS, echipa masculină de
handbal obţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice.
1984 - Los Angeles, echipa masculină de handbal
obţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice.
1990 - Cehoslovacia, echipa masculină de handbal
obţine medalia de bronz la Campionatul Mondial.
2005 - Sankt Petersburg, Rusia, echipa feminină de
handbal obţine medalia de argint, pierzând finala cu
Rusia.
2010 – Danemarca, România obţine medaliile de
bronz la C.E. feminin, câştigând finala mică împotriva
Danemarcei.
2012 – se înfiinţează Liga Profesionistă de Handbal
din România.
2.3. Palmaresul României la Handbal

Jocuri Olimpice
Masculin 1 medalie argint: 1976 Montreal
3 medalii bronz: 1972 Munchen;
1980 Moscova;1984Los Angeles
21
Campionate Mondiale seniori
Handbal în 11
Masculin 1 medalie argint: 1959 Austria
Feminin 2 medalii aur: 1956 RFG; 1960 Olanda
Handbal în 7
Masculin 4 medalii aur: 1961 RFG; 1964
Cehoslovacia; 1970 Franţa; 1974 RDG
2 medalii bronz: 1967 Suedia; 1990
Cehoslovacia.
Feminin 1 medalia aur: 1962 România
2 medalii argint: 1973 Yugoslavia; 2005
Rusia
Campionate Europene seniori

Feminin 1 medalie Bronz: 2010 Danemarca
Campionate mondiale Universitare
Masculin 6 medalii aur: 1973 Suedia; 1975
România; 1977 Polonia; 1981
Franţa; 1984 RFG; 1987 România.
2 medalii de argint: 1968 RFG; 1990
Olanda
2 medalii bronz: 1994 Slovacia; 1996
Bulgaria
Feminin 1 medalia aur: 2002 Spania
22
2 medalii argint: 1998 Slovacia; 2000
Franţa
2 medalii bronz: 1994 Slovacia; 1996
Bulgaria
Campionate Mondiale tineret

Feminin 2 medalii aur: 1995 Brazilia; 1999 China
2 medalii bronz: 1977 România; 1997 Coasta
de Fildeş
Campionate Mondiale juniori

Feminin 1 medalie bronz: 2006 Canada
Campionate Europene tineret

Feminin 2 medalii aur: 1998 Slovacia; 2000 Franţa
2 medalii bronz: 2006 Norvegia; 2008 Turcia
Campionate Europene Juniori
Feminin 1 medalie aur: 1999 Germania
1 medalie bronz: 2005 Austria
Cupe europene
Cupa Campionilor Europeni – Liga campionilor
1961 – Ştiinţa Bucureşti feminin
1964 – Rapid Bucureşti feminin
1965 – Dinamo Bucureşti masculin
1968 – Steaua Bucureşti masculin
23
Cupa Cupelor
1989 – Ştiinţa Bacău feminin
2007 – Oltchim Râmnicu Vâlcea feminin
Cupa EHF
1984 - Chimistul Râmnicu Vâlcea feminin
1985 – Minaur Baia Mare masculin
1988 - Minaur Baia Mare masculin
1989 - Chimistul Râmnicu Vâlcea feminin
City Cup – Challenge Cup
1996 – Silcotub Zalău feminin
2002 – Remin Deva feminin
2006 – Rulmentul Braşov feminin
2007 – CSM Reşiţa masculin
2008 – CSM Reşiţa masculin
Cu un palmares format din 4 medalii la Jocurile

Olimpice, 17 medalii la Campionatele Mondiale, 15
medalii la Campionatele Mondiale Universitare, 5
medalii la Campionatele Europene şi un număr de 19
cupe europene câştigate, handbalul este cel mai titrat joc
sportiv din România.
Toate aceste performanţe nu puteau fi realizate fără
aportul unor sportivi de excepţie, dintre care
enumerăm, fară a avea pretenţia că i-am nominalizat pe
24
toţi, Gheorghe Gruia, Cristian Gaţu, Radu Voinea,
Cornel Penu, Elena Jianu, Maria Verigeanu, Mariana
Târcă, Luminiţa Huţupan, etc.
De mare importanţă în atingerea acestor
performanţe au fost antrenorii care au condus aceste
echipe: Oprea Vlase, Ioan Kunst Ghermănescu, Nicolae
Nedef, Lascăr Pană, Constantin Popescu, Valeriu
Gogâltan, Francisc Spier, Gheorghe Tadici, etc. Nu
putem uita, că în perioada de maximă glorie a
handbalului românesc, activitatea Federaţiei Române
de Handbal a fost condusă de către Lucian Grigorescu.
25
CURS 3
TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL
3.1. Definirea principalilor termeni
Tehnica jocului de handbal reprezintă “un

ansamblu de deprinderi motrice specifice ca formă şi
conţinut privind manevrarea mingii, deplasarea
jucătorului în vederea acestei manevrări şi care se
desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare şi
ale biomecanicii, în scopul realizării randamentului
maxim în joc”
Ansamblul acestor deprinderi motrice este alcătuit
din elemente şi procedee tehnice.
Elementul tehnic - o noţiune abstractă, care

caracterizează forma generală a mişcării, necesară
manevrării obiectului de joc în raport cu sarcinile şi
regulile jocului şi care se referă la mecanismul de bază
al mişcării.
Procedeul tehnic – Procedeul tehnic desemnează o
structură concretă, sau un mod particular de efectuare a
elementului tehnic în funcţie de diferitele situaţii
26
specifice jocului, pentru a obţine un randament maxim,
cu minim de efort şi în minimum de timp.
Elementele tehnicii jocului de handbal sunt:
- poziţia fundamentală;
- mişcarea în teren;
- ţinerea mingii;
- prinderea mingii;
- pasarea mingii;
- driblingul sau conducerea mingii;
- fentele sau mişcările înşelatoare;
- aruncarea la poartă;
- scoaterea mingii de la adversar;
- blocarea aruncărilor la poartă;
- tehnica portarului.
Fiecare element tehnic cuprinde un număr mai mic
sau mai mare de procedee tehnice.
Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi
adaptarea elementelor tehnice la diferite situaţii
specifice jocului. De exemplu: aruncarea la poartă din
alergare, pasa din săritură, etc., sunt procedee tehnice
concrete în vederea efectuării cu eficienţă a acţiunilor
caracteristice jocului de handbal.
În jocul de handbal deosebim

- tehnica jocului de atac,
27
- tehnica jocului de apărare;
- tehnica jocului portarului.
Tehnica jocului de atac cuprinde următoarele

elemente tehnice:
- poziţia fundamentală în atac;
- mişcarea în teren;
- ţinerea mingii;
- prinderea mingii;
- pasarea mingii;
- driblingul;
- fenta;
- aruncarea la poartă.
Tehnica jocului de apărare cuprinde următoarele

elemente tehnice:
- poziţia fundamentală în apărare;
- mişcarea în teren specifcă apărării;
- atacarea adversarului aflat în posesia mingii;
- scoaterea mingii de la adversar;
- blocarea mingilor aruncate la poartă.
28
Tehnica portarului cuprinde:
- poziţia fundamentală;
- deplasarea în poartă;
- prinderea mingii;
- respingerea mingii;
- plonjonul;
- mişcările înşelătoare – fentele;
- degajarea mingii.
3.2. Tehnica în atac

Poziţia fundamentală
Pentru atac, poziţia fundamentală trebuie să asigure
o prindere sau o deplasare corectă, care să asigure
executarea cu ritm şi coordonare a tuturor procedeelor
de pasare, mişcare în teren sau aruncare.
Procedeele tehnice sunt:
↓ ↓
înaltă medie
Mişcarea în teren
Mişcarea în teren cuprinde totalitatea poziţiilor şi a
formelor de deplasare, caracteristice jocului de handbal,
folosite de jucători în scopul de a-şi crea situaţii
29
favorabile în atac în vederea rezolvării sarcinilor şi
cerinţelor jocului.
Mişcarea în teren cuprinde următoarele procedee
tehnice:
- startul;
- alergarea lansată;
- alergarea şerpuită printre jucători;
- shimbarea de direcţie - simplă şi dublă;
- opriri, porniri, întoarceri;
- alergare cu spatele;
- săritură de pe loc cu bătaie pe un picior sau două
picioare;
- săritură cu elan cu bătaie pe un picior sau pe două
picioare.
Ţinerea, prinderea, pasarea mingii
Ţinerea mingii – procedeele tehnice de ţinere a
mingii, utilizate în jocul de handbal:
- ţinerea mingii cu două mâini;
- ţinerea mingii cu o mână prin apucare;
- ţinerea mingii echilibrată – cel mai des folosit.
Prinderea mingii:
Procedee tehnice:
- prinderea mingii cu două mâini – se execută în mai
multe feluri în funcţie de direcţia mingii;
30
- prinderea mingii în dreptul pieptului
- prinderea mingilor joase;
- prinderea mingilor care ating solul;
- prinderea mingilor înalte poate fi: prinderea
mingilor de pe loc, prinderea mingilor din săritură;
- prinderea mingilor din lateral;
- prinderea mingii cu o mână.
Pasarea mingii
Procedee tehnice de pasare a mingii:
- cu o mână;
- cu două mâini;
- de pe loc;
- din alergare;
- din săritură;
- precedată de elan de pas încrucişat;
- precedată de elan de pas adăugat;
- precedată de elan de pas săltat.
Din punct de vedere al acţiunii braţului asupra
mingii deosebim:
- pasa zvârlită;
- pasa împinsă;
- pasa lansată.
Combinaţii şi variaţiuni a procedeelor de
pasare:
- pasarea mingii cu mână – pasa zvârlită:
31
- pe deasupra umărului;
- lateral pe lângă umăr;
- lateral pe lângă şold;
- pasa lansată;
- pe lângă şold;
- pasa prin împingere:
- din dreptul umărului;
- din dreptul pieptului;
- pasarea mingii cu două mâini:
- pe deasupra capului;
- de la piept;
- lateral de la şold;
- pase pentru angajarea pivotului - pase speciale:
- pasa din pronaţie;
- pasa înapoi pe deasupra umărului;
- pasa pe la spate;
- pasa cu pământul;
- pasa pe sub axilă.
Driblingul – conducerea mingii

În desfăşurarea jocului acest element constituie
uneori singurul mijloc de deplasare cu mingea în teren.
Din punct de vedere tactic folosirea lui se recomandă
32
numai atunci când situaţiile o impun, excesul determină
pierderea mingii şi încetinirea jocului.
Se recomandă în următoarele situaţii:
- jucător singur pe contraatac;
- acţiune individuală de depăşire;
- pentru păstrarea mingii.
Driblingul se utilizează în două forme:
- dribling simplu - o singura împingere a mingii pe
sol şi prinderea ei;
- dribling multiplu – împingerea succesivă a mingii
pe sol.
Fentele sau mişcările înşelătoare
Fentele sau mişcările efectuate în timpul jocului, cu
scopul de ai înşela pe adversari asupra intenţiilor pe care
le are. Fentele pot fi împărţite în trei grupe:
- de depăşire individuală a apărătorului direct;
- de pasare,
- de aruncare la poartă.
Aruncarea la poartă
Aruncarea la poartă este unul din elementele de bază
ale atacului prin care se finalizează toate acţiunule
33
individuale sau colective. Aruncarea la poartă
angrenează majoritatea segmentelor corpului.
Procedee tehnice
Aruncarea la poartă din alergare
Avantajele acestui procedeu de aruncare:
- timp foarte scurt de execuţie;
- nu se modifică ritmul şi succesiunea paşilor în
alergare,
- nu se modifică poziţia axului umerilor faţă de
direcţia de alergare şi faţă de poartă;
- momentul aruncării şi intenţia de aruncare la poartă
sunt mai greu sesizabile de către portar.
Aruncarea la poartă cu sprijin pe sol precedată de
elan de pas încrucişat
Se utilizează în special în aruncările de la distanţă,
şi aruncările de la 9m executate indirect.
Aruncarea la poartă precedată de elan de pas adăugat
Procedeul tehnic este asemănător aruncării la poartă
cu elan de pas încrucişat.
34
Aruncarea la poartă din săritură
Aruncarea la poartă din săritură este un procedeu
tehnic important prin avantajele care le prezintă şi
anume:
- oferă posibilitatea aruncării la poartă din faţa
apărărilor bazate pe aglomerare, favorizând
eliberarea braţului de aruncare;
- măreşte timpul de observare a poziţiei sau
mişcărilor portarului, ceea ce constituie un avantaj
pentru atacanţi;
- măreşte posibilitatea de transformare a aruncărilor
de la 9m.
Aruncare la poartă din plonjon
Acest procedeu de aruncare este utilizat atât pentru
executarea aruncărilor de pedeapsă de la 7m, cât şi din
acţiune, în cazul în care un jucător primeşte mingea, fie
în mişcare fie în poziţie statică, în apropierea
semicercului de 6m.
Aruncarea la poartă din săritură cu plonjon
Îşi găseşte aplicarea în special în urma acţiunilor
rapide executate pe spaţii mici, în jurul semicercului.
35
3.3. Tehnica în apărare
Această poziţie trebuie să asigure deplasarea
jucătorilor în toate direcţiile, executarea unor mişcări
rapide în funcţie de acţiunile ofensive ale adversarului,
precum şi acoperirea unui plan cât mai mare în faţa
porţii.
Procedeele de execuţie ale poziţiei fundamentale
specifice jocului de apărare sunt:
Mişcarea în teren specifică apărării

Procedeele de deplasare în teren, cărora apărătorii
trebuie să le facă faţă în timpul jocului, în toate fazele
de apărare:
- alergare cu faţa, sprint scurt de 2-5m;
- opriri bruşte executate din alergare în cea mai mare
viteză;
- porniri scurte şi rapide;
- întoarceri;
36
- alergare cu spatele;
- sărituri înalte cu elan scurt, dar şi fără elan pentru
blocarea aruncărilor la poartă.
Atacarea adversarului
Regulamentul permite apărătorului să blocheze cu
corpul drumul adversarului spre poartă, să-i oprească
înaintarea prin executarea unei rezistenţe corporale.
Contactul apărătorului cu corpul adversarului
trebuie să se facă numai cu pieptul, fără a folosi braţele,
şoldul sau picioarele.
Scoaterea mingii de la adversar
Sunt mai multe procedee tehnice de deposedare a
adversarului de minge:
- scoaterea mingii din dribling;
- scoaterea mingii din ţinere echilibrată;
- scoaterea mingii prin intercepţie.
Blocarea mingilor aruncate spre poartă
Procedeele de execuţie ale acestui element tehnic
sunt:
- blocarea mingilor înalte;
- blocarea mingilor laterale;
- blocarea mingilor joase cu două mâini.
37
3.4. Tehnica portarului
Deplasarea în poartă
Pentru adoptarea unui plasament optim, portarul se
deplasează în poartă cu paşi adăugaţi laterali, înainte,
înapoi sau oblic înainte şi înapoi.
Prinderea mingii
Portarul utilizează în timpul jocului toate
procedeele de prindere specifice jucătorilor de câmp.
Respingerea mingilor
Respingerea mingilor ca element tehnic se
concretizează prin următoarele procedee tehnice:
respingerea mingilor cu braţele, respingerea mingilor cu
picioarele şi respingerea mingilor cu braţul şi piciorul.
Plonjonul
Se utilizează doar în situaţia în care nu mai există
nici o soluţie pentru apărarea porţii.
Mişcările înşelătoare
Mişcările înşelătoare se utilizează pentru a
determina atacantul să arunce într-o anumită zonă a
porţii.
38
Degajarea mingii
Degajarea mingii, în cele mai multe situaţii, se
realizează cu elan de paşi adăugaţi, încrucişaţi sau
săltaţi. Aceste procedee se utilizează în situaţia în care
un coechipier se află în situaţie de contraatac, sau în
situaţia în care portarul vrea să degajeze rapid mingea
pentru realizarea contraatacului susţinut.
Portarul mai poate utiliza pentru repunerea mingii
în joc pasa cu o mână de pe loc, pasa cu două mâini de
la piapt sau chiar şi pasa din săritură.
CURS 4
TACTICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ATAC
4.1. Definirea principalilor termeni

Tactica jocului de handbal constă în organizarea şi
coordonarea acţiunilor jucătorilor în vederea realizării
succesului prin folosirea conştientă, în limitele
regulamentului şi a moralei sportive a celor mai
corespunzătoare complexe de procedee, valorificând
calităţile şi particularităţile jucătorilor proprii, precum şi
lipsurile în pregătire ale adversarilor.
Componentele tacticii sportive
În sfera tacticii sunt cuprinse atât laturi ale
pregătirii teoretice, concretizate în principii, noţiuni,
39
concepte şi reguli, cât şi în acţiuni practice sub forma
execiţiilor şi combinaţiilor tactice.
Componentele tacticii sunt:
- concepţia tactică;
- planul tactic;
- acţiunea tactică;
- sistemul de joc;
Concepţia tactică
Concepţia tactică reprezintă un sistem de principii,
idei, reguli şi norme relativ stabile, elaborate în vederea
participării cu succes în competiţie.
Planul tactic
Planul tactic este o particularizare temporară a
tacticii. Poate fi definit ca ”ansamblul măsurilor stabilite
în vederea rezolvării problemelor tactice ridicate de
pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de atac şi apărare”.
Acţiuni tactice
Acţiunile tactice sunt instrumente practice de
realizare a planului tactic şi concepţiei tactice. Sunt
componente concrete ale tacticii şi se desfăşoară pe mai
multe faze, cele mai multe fiind de natură psihologică şi
una motrică, practică, concretă, de rezolvare a situaţiei
tactice.
40
În concluzie putem spune că în jocul în atac
întâlnim acţiuni tactice individuale şi acţiuni tactice
colective.
Tactica individuală în atac cuprinde totalitatea
principiilor şi regulilor după care acţionează un atacant
atunci când se află în luptă directă cu un apărător.
Tactica colectivă în atac reprezintă totalitatea
principiilor şi regulilor după care se desfăşoară jocul de
ansamblu al echipei, atunci când jucătorii, colaborând,
acţionează în mod unitar împotriva sistemului defensiv
advers.
4.2. Acţiunile tactice individuale în atac

Acţiunile tactice individuale sunt: pătrunderea şi
demarcajul.
Pătrunderea
Acţiunea de prindere a mingii în mişcare spre
poarta adversă se numeşte pătrundere, această acţiune
facilitând jucarea mingii şi demarcarea coechipierilor.
Demarcajul
Demarcajul reprezintă acţiunea tactică individuală
prin intermediul căreia un atacant se eliberează de
adversarul direct pentru a putea primi mingea.
Demarcajul poate fi realizat în două moduri:
41
- demarcaj direct - prin acţiunile proprii un atacant se
eliberează de adversarul direct („eu mă demarc”);
- demarcaj indirect – prin acţiunile unui coechipier
un atacant este eliberat de adversarul direct („eu
sunt demarcat”).
4.3. Acţiuni tactice colective în atac
După cum spuneam în definiţia de mai sus,
acţiunile tactice colective de atac reprezintă acţiunile
tactice la a căror realizare colaborează minim doi
jucători. Acţiuni tactice colective de atac sunt:
încrucişarea, paravanul, blocajul, plecarea din blocaj,
învăluirea, circulaţia de minge şi circulaţia de jucători.
Încrucişarea
Este o acţiune tactică desfăşurată între doi sau trei
jucători, cu scopul de a pune unul dintre jucători în
situaţie favorabilă de aruncare la poartă. Dacă la această
acţiune participă doi jucători se realizează încrucişare
simplă, iar dacă participă trei jucători – încrucişare
dublă. De regulă la această acţiune participă cei trei
jucători ai liniei de 9m, centrul şi cei doi interi.
Încrucişarea simplă (fig. 1) se realizează între
centru şi unul dintre interi. Se realizează la interul pe
partea căruia se află pivotul. Centrul atacă poarta oblic
pe direcţia interului chemat la încrucişare. Interul trece
42
prin spatele centrului, primeşte mingea şi continuă
acţiunea prin aruncare la poartă, pasă la pivot sau
asigură posesia mingii.
Încrucişarea dublă (fig. 2) se realizează între
centru şi doi interi. Se începe în direcţia opusă locului în
care este plasat pivotul. Centrul atacă oblic poarta spre
unul dintre interi. Acesta participă la încrucişarea
simplă, după care îşi continuă deplasarea oblică spre
celălalt inter, realizând a doua încrucişare
43
FIG. 1. FIG.2.
Paravanul
Paravanul este acţiunea tactică prin care se
urmăreşte favorizarea aruncărilor de la distanţă, prin
protejarea aruncătorului cu corpul de acţiunile
apărătorilor. La această acţiune tactică poate participa
oricare dintre jucătorii aflaţi în atac. Paravanul se poate
realiza din mişcare, în cazul acţiunilor curgătoare de
atac, sau de pe loc,în cazul aruncărilor libere de la 9m.
(fig. 3 şi 4).
44
FIG.3 FIG.4
Blocajul
Blocajul este acţiunea tactică prin care se
favorizează demarcajul indirect, creearea culuarelor de
pătrundere sau a celor de aruncare. În esenţă, blocajul se
fig.17 Paravanulrealizează de către un atacant, cu sau fără minge, prin
bararea cu corpul a drumului unui apărător. Blocajul se

poate realiza cu faţa, cu spatele sau cu o latură a
corpului. Blocajul poate fi:
- blocaj cu mingea pentru jucătorul fără minge;
- blocaj fără minge pentru jucătorul cu minge;
- blocaj fără minge pentru jucătorul fără minge;
- dublu blocaj. (fig. 5, 6, 7)
45
Fig.5 Fig.6
Fig.7
Plecarea din blocaj

Plecarea din blocaj reprezintă continuarea acţiunii
de blocaj, prin care jucătorul care a executat blocajul se
îndreaptă către poartă. Poate fi folosită cu succes de
pivotul care a blocat apărătorul direct al interului sau
centrului, împotriva apărărilor avansate. Se realizează
între linia de 9 m şi jucătorii de 6 m. (fig. 8, 9)
46
Fig.8 Fig.9
Învăluirea
Învăluirea este o acţiune tactică între inter, extremă
şi pivotul de pe aceeaşi parte a terenului. Interul atacă
culuarul dintre apărătorul intermediar şi cel lateral.
Pivotul blochează exterior apărătorul central. În
momentul în care interul strânge apărătorii intermediar
şi lateral, lasă mingea extremei venite prin spatele său
care aruncă la poartă prin culuarul apărut între
apărătorul intermediar şi cel central. Învăluirea poate fi
interioară sau exterioară. (fig. 10, 11)
Fig.10 Fig.11
47
CURS 5
TACTICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN APĂRARE
Întregul joc, în desfăşurarea sa, se ghidează după

anumite principii tactice, care stau la baza întregului joc.
Principiile tactice ale jocului în apărare sunt:
- asigurarea echilibrului defensiv;
- replierea în timp util;
- repartizarea adversarilor;
- atacarea permanentă a jucătorului cu mingea.
5.2. Tactica individuală în apărare

Acţiunile tactice individuale specifice jocului în
apărare sunt: marcajul, atacarea adversarului aflat în
posesia mingii, acoperirea braţului de aruncare,
retragerea la semicerc, mişcarea de translaţie a
apărătorului şi închiderea culuarului pătrunderii.
Marcarea adversarului
Acţiunea tactică de apărare prin care apărătorul
supraveghează mişcările atacantului, îl împiedică în
mod regulamentar să prindă mingea, să se deplaseze cu
ea în teren s-o paseze sau să o arunce la poartă este
cunoscută sub denumirea de marcarea adversarului. În
funcţie de modul de realizare marcarea adversarului
poate fi de supraveghere, strânsă sau la intercepţie.
48
Marcajul de supraveghere este caracteristic
apărărilor pe zonă sau combinate, dar apare şi în cadrul
unor variante ale apărării „om la om” sau în anumite
momente ale acesteia. Apărătorul supraveghează
mişcările atacantului direct, dar este atent şi la mişcările
celorlalţi adversari.
Marcajul strâns este specific apărării „om la om”.
Se respectă plasamentul pe linia care îl uneşte cu centrul
porţii, dar distanţa faţă de atacant este foarte mică,
existând chiar contact corporal.
Marcajul la intercepţie se utilizează în general
pentru supravegherea pivoţilor în cazul apărării pe zonă.
Atacarea adversarului aflat în posesia mingii
Atacantul care conduce sau manevrează mingea în
zona din faţa porţii, în locuri din care se poate arunca la
poartă, trebuie imediat atacat sau stânjenit în mişcările
sale. Contactul apărătorului cu atacantul se face cu un
braţ pe şold şi cu celălalt pe braţul de aruncare.
Acoperirea braţului de aruncare
În cazul în care apărătorul se plasează pe partea
braţului de aruncare al adversarului, poate bloca mai
uşor mingea, facilitând acţiunile de apărare ale porţii.
49
Retragerea la semicerc
Retragerea la semicerc se realizează în poziţie
fundamentală, oblic înapoi pe direcţia pe care este
pasată mingea, pastrându-se contactul vizual cu mingea.
Mişcarea de translaţie a apărătorului
Mişcarea de translaţie, spre stânga sau spre dreapta,
ca şi atacarea adversarului aflat în posesia mingii şi
retragerea la semicerc stau la baza funcţionării tuturor
sistemelor de apărare pe zonă.
Închiderea culuarului de pătrundere
Pătrunderea spre poartă a unui adversar poate fi
închisă de un jucător din zona de apărare, care se
deplasează spre direcţia de deplasare a adversarului. În
felul acesta se opreşte înaintarea atacantului spre
semicerc şi îl împiedică să arunce la poartă.
50
5.3. Tactica colectivă în apărare
Acţiunile tactice colective folosite în apărare sunt:
repartizarea adversarilor, preluare-predare, schimbul de
oameni, alunecarea, zidul de apărare la aruncările libere
de la 9 m şi repartizarea apărătorilor la aruncările de la 7
m.
Repartizarea adversarilor
Ca regulă generală, s-a stabilit ca repartizarea
adversarilor să înceapă de la apărătorul lateral către
apărătorul central, fiecare marcând atacantul aflat în
zona de care răspunde. Astfel, apărătorul lateral
marchează extrema, apărătorul intermediar – interul, un
apărător central marchează centrul iar celălalt
marchează pivotul.
51
Preluarea, predarea şi schimbul de oameni
Preluarea, predarea şi schimbul de oameni sunt
acţiuni tactice colective utilizate împotriva
încrucişărilor, învăluirilor şi circulaţiei de jucători.
Apărătorul îşi marchează atacantul direct şi îl însoţeşte
până la marginea zonei de care răspunde, după care îl
predă apărătorului învecinat şi preia jucătorul intrat în
zona sa.
Ca regulă generală pentru forma de apărare în zonă:
„se schimbă adversarul, nu zona”.
Alunecarea
Alunecarea este acţiunea tactică utilizată împotriva
blocajelor. Apărătorul care marchează strâns un atacant,
în momentul în care, cu vederea periferică, sesizează un
atacant care are intenţia să îl blocheze, face un pas în
spate. În acel moment, el marchează la supraveghere
adversarul, lăsând un culuar prin care va trece atacantul
52
care încearcă să facă blocajul. După trecerea acestuia,
face din nou marcaj strâns.
Zidul de apărare la aruncările libere de la 9 m
În cazul aruncărilor libere de la 9 m, apărătorii
formează un zid de apărare în funcţie de care se
orientează portarul în poartă. Zidul este format din 2 sau
3 jucători, în funcţie de locul din care se execută
aruncarea liberă. Cu cât acest loc este situat mai central,
cu atât numărul jucătorilor care formează zidul de
apărători este mai mare.
Repartizarea apărătorilor la aruncările de la 7m
Aruncarea de pedeapsă de la 7 m este destul de
frecvent apărată de portari. Pentru a putea recupera
mingea şi pentru a declanşa contraatacul, echipa trebuie
să-şi ia anumite măsuri. Astfel, 4 apărători rămân în
apropierea semicercului propriu, pentru a putea recupera
mingea, iar ceilalţi doi se deplasează către linia de
centru, pentru a putea declanşa un contraatac în situaţia
în care mingea este recuperată.
5.4. Acţiunile tactice specifice portarului

Acţiunile tactice specifice postului de portar sunt:
plasamentul, apărarea aruncărilor de la distanţă,
apărarea aruncărilor din apropierea porţii, apărarea
aruncărilor de la 7 m.
53
Plasamentul
Plasamentul portarului este influenţat de o serie de
factori cum ar fi: poziţia mingii în teren, poziţia
apărătorilor şi poziţia atacanţilor. Plasamentul se
realizează prin deplasare cu paşi adăugaţi sub forma
unui arc de cerc între cele două bare. Portarii care
adoptă o atitudine defensivă se deplasează în apropierea
liniei porţii, în timp ce portarii cu o atitudine ofensivă se
deplasează la 1 – 1,5 m în faţa porţii.
Apărarea mingiilor aruncate de la distanţă

Aruncările de la distanţă sunt aruncări executate de
la 9 – 12 m de poartă. Toate aceste aruncări se apără cu
ajutorul apărătorilor. În această situaţie, cu braţele şi cu
corpul încearcă să acopere o jumătate de poartă, în timp
ce portarul încearcă să acopere cealaltă jumătate de
poartă.
Apărarea mingiilor aruncate din apropierea porţii
Aceste aruncări sunt executate de la o distanţă mai
mică, de la 6 m, cel mai greu de apărat fiind aruncările
executate din zona centrală. În aceste situaţii, portarul
trebuie să iasă şi să atace aruncătorul, încercând să
acopere cu corpul o parte a porţii. În acest mod forţează
atacantul să arunce în partea liberă a porţii, portarul
având de apărat doar o parte a porţii.
54
Apărarea aruncărilor de la 7 m
În această situaţie este indicat ca portarul să nu stea
pe linia porţii, ci să avanseze până la 2 – 4 m de poartă,
micşorând în acest mod unghiul de aruncare.
55
CURS 6
ATACUL ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE JOC, FORME
ŞI SISTEME DE JOC
Având în vedere caracterul şi viteza cu care se

desfăşoară fazele jocului, succesiunea acţiunilor
individuale şi colective intreprinse de atacanţi şi timpul
scurs de la recuperarea mingii şi până la finalizare, se
consideră că atacul are patru faze.
Faza I-a - contaatacul;
Faza a II – a - contraatacul susţinut;
Faza a III – a - organizarea;
Faza a IV– a - jocul în sistem;
6.1. Faza I-a a atacului - contaatacul

Contraatacul începe prin pornirea rapidă spre poarta
adversă a unuia sau doi jucători, în clipa în care echipa
proprie a intrat în posesia mingii, continuă cu alergare în
viteză maximă, prinderea mingii pasată de portar sau de
un coechipier şi se termină printr-o aruncare la poartă.
Formele de realizare ale contraatacului:
- contraatac direct cu un vârf;
- contraatac direct cu două vârfuri;
- contraatac cu intermediar cu un vârf;
- contraatac cu intermediar cu două vârfuri;
- contraatac cu două vârfuri încheiat cu încrucişare;
56
Contraatacul direct
La contraatacul direct se disting următoarele alternative:
- cea mai simplă formă de contraatac este aceea când
portarul prinde mingea aruncată la poarta sa, o
aruncă direct în gol peste portarul echipei adverse
(mingea aflându-se în joc);
- contraatacul direct poate fi lansat şi de jucătorul
care a intrat susprinzător în posesia mingii prin
intercepţie sau recuperare;
- pentru dublarea şanselor, la contraatac participă
două vârfuri, portarul fiind cel care decide cui
lansează mingea;
- tot contraatac direct este şi atunci când un apărător
intermediar sau zburător efectuează o intercepţie în
afara liniei de 9m, îndreptîndu-se în cea mai mare
viteză spre poarta adversă pentru a finaliza;
Modul de realizare a contaatacului direct cu un vârf
Când portarul intră în posesia mngii, apărătorul
lateral sprintează spre linia de centru a terenului, cât mai
paralel cu linia de margine, apoi se deplasează spre linia
mediană a terenului, întorcând privirea spre
portar.Acesta transmite mingea vârfului de contraatac
printr-o pasă cu boltă pe poziţie viitoare. După
prinderea mingii venită din urmă, acesta conduce
57
mingea în mare viteză în dribling, iar de la o distanţă
potrivită aruncă la poartă ( fig. 1), din alergare, din
săritură, din plonjon, cu boltă peste portar.
Fig. 1
Contraatacul direct cu două vârfuri

În timpul jocului apar situaţii când ambii apărători
laterali sprintează spre centrul terenului. Portarul
transmite mingea extremei din partea opusă locului său
de acţiune, care după prinderea mingii o transmite
coechipierului printr-o pasă oblic înainte executată din
alergare. Cel de-al doilea vârf de contraatac, după
prinderea mingii, pe drumul cel mai scurt se îndreaptă
spre poarta adversă pentru a finaliza ( fig 2)
58
Fig.2
Contraatacul cu două vârfuri încheiat cu o

încrucişare
După ce primeşte mingea printr-o pasă oblică, jucătorul
B se îndreaptă spre centrul terenului conducând mingea
în dribling determinându-l astfel pe apărător să-l atace şi
să-l marcheze. Jucătorul A sprintează prin spatele
coechipierului, primeşte mingea printr-o pasă specială,
având apoi drum liber spre poartă pentru a arunca şi
înscrie (fig.3)
59
Fig. 3
Contraatacul cu intermadiar cu un vârf

Portarul pasează unui jucător intermediar, de regulă
interului de pe partea opusă extremei plecate pe
contraatac, care pasează vârfului de contraatac, prinde
mingea venită din urmă şi în funcţie de locul unde a
primit mingea faţă de poartă execută dribing sau nu.
Finalizarea este aceeaşi ca la contraatacul direct cu un
vârf (fig. 4)
Fig.4
Contraatacul cu intermadiar cu două vârfuri

Interul se demarcă lateral, primeşte mingea de la
portar, care o pasează vârfului din partea opusă. Acestă
60
observând poziţia mai bună a coechipierului său îi
pasează pentru a finaliza contraatacul.
Contraatacul cu intermediar cu două vârfuri pote fi
finalizat şi prin încrucişare urmată de pasă sau prin
încrucişare şi pasă dublă între cele două vârfuri (fig.5).
Fig. 5
Conţinutul tehnico – tactic al contraatacului direct cu

un vârf
- intrarea în posesia mingii sau recuperarea rapidă a
mingii de către portar;
- startul rapid;
- alergarea de viteză;
- degajarea sau pasarea mingii de către portar;
- prinderea mingii venită din urmă;
- driblingul;
61
6.2 Faza a II - a a atacului – Contraatacul susţinut

Contraatacul susţinut, numit şi faza a II-a a
atacului, se desfăşoară atunci când apărătorii în repliere
marchează vârfurile de contraatac sau când portarul nu
poate lansa mingea pentru contraatacul direct. În funcţie
de modul cum se realizează finalizarea, contraatacul
susţinut poate fi sistematizat astfel:
- contraatacul susţinut finalizat prin aruncări de la
distanţă, efectuate de jucătorii din linia de 9m;
- contraatacul susţinut efectuat prin aruncări de la
semicercul de 6m în urma unor angajări efectuate
de jucătorii din linia de 9m;
Contraatacul susţinut poate fi desfăşurat în două
variante:
Varianta I
- plecarea vârfurilor de contraatac, primul val;
- recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II- lea val,
jucătorii de 9m;
- trecerea mingii din propria jumătate de teren în
terenul advers de jucătorii din cel de-al doilea val;
- finalizare prin aruncare la poartă de la distanţă
executată de un jucător din cel de-al doilea val,( jucător
de 9m);
62
Varianta a II-a
- plecarea vârfurilor de contraatac, primul val;
- recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II- lea val,
jucătorii de 9m;
- trecerea mingii din propria jumătate de teren în
terenul advers de jucătorii din cel de-al doilea val;
- infiltrarea jucătorilor din primul val pe semicerc şi
demarcarea unuia dintre ei;
- angajarea jucătorului de semicerc demarcat faţă de
jucătorul cu mingea;
- aruncarea la poartă prin unul din procedeele tehnice
specifice situaţiei concrete de joc;
Conţinutul tehnico – tactic al contraatacului susţinut

- startul rapid;
- alergarea de viteză;
- recuperarea şi pasarea rapidă a mingii unui jucător
demarcat;
- aruncarea la poartă de la distanţă;
- pasele de angajare a jucătorilor de semicerc;
- aruncarea la poartă din apropierea semicercului de
6m;
Pentru sporirea eficienţei acestei faze se apelează la
acţiuni tehnico-tactice, ca: demarcajul direct, paravanul,
63
pentru favorizarea aruncărilor de la distanţă şi blocajele
pentru a înlesni pătrunderile jucătorilor de la 9m.
6.3 Faza a III - a a atacului – Organizarea

Contraatacul şi contraatacul susţinut sunt cele mai
eficace faze ale atacului, însă apar situaţii când nu pot fi
realizate datorită următoarelor cauze:
- jucătorii echipei adverse se repliază la timp;
- plasamentul special al portarului advers;
- unul,doi sau chiar trei apărători fac marcaj strâns
temporar;
- posesorul mingii apreciază că nu mai este cazul
continuării atacului rapid şi încetineşte ritmul de joc;
În timpul fazei a III- a atacului, jucătorii surprinşi
de fază în locuri neprevăzute se vor deplasa cât mai
repede spre posturile lor din dispozitivul de atac,
căutând cel mai bun plasament integrându-se în
disciplina tactică de joc stabilită de antrenor. Echipa
este preocupată de păstrarea mingii în posesia sa şi
numai atunci când un apărător a comis o greşeală,
atacantul cu mingea în funcţie de situaţia concretă va
angaja pivotul, va pătrunde apre poartă sau va arunca la
poartă.
64
6.4 Faza a IV- a a atacului –Jocul în sistem
Faza a IV-a a atacului este numită şi atacul în
sistem, reprezintă forma de organizare şi coordonare a
acţiunilor tuturor jucătorilor care participă la atac. Prin
folosirea acţiunilor tactice individuale dar şi colective
cu scopul de a învinge rezistenţa opusă de apărare
reușesc să-şi creeze o situaţie favorabilă de aruncare la
poartă.
În derularea acestei faze distingem trei momente
importante şi anume:
- faza de pregătire – se realizează prin circulaţii
active de minge şi de jucători;
- faza de construirea a acţiunii de finalizare – se
realizează prin acţiuni tactice colective , folosite pe
fondul circulaţiilor de minge şi de jucători;
- faza de finalizare- reprezintă ultima acţiune a
atacului în sistem şi poate fi o acţiune tactică
individuală sau colectivă prin care jucătorul
urmăreşte să ajungă într-o poziţie favorabilă de
aruncare la poartă şi să înscrie.
Elementele tehnice întâlnite în faza a IV-a a atacului
sunt:
- poziţia fundamentală specifică jocului de atac;
65
- ţinerea, prinderea şi pasarea mingii;
- driblingul;
- fentele;
Acţiuni tactice individuale

- demarcajul;
- pătrunderea;
Acţiuni tactice colective
- pasele în pătrundere succesivă;
- încrucişarea simplă şi dublă;
- paravanul;
- învăluirea;
- blocaj,
- plecare din blocaj;
- plasamentul jucătorilor la momente fixe, aruncare
liberă de la 9m, aruncarea de pedeapsă de la 7m;
6.5 Forme de joc în atac

În cadrul fazei a IV-a a atacului, sistemele de atac
pot fi aplicate în formele: poziţional sau în circulaţie.
Atacul poziţional
66
Echipa începe să desfăşoare atacul organizat în
forma poziţională, după ce fieare jucător a ajuns pe
postul său.
Dispunerea optimă în teren este în concordanţă cu
calităţile şi particularităţile atacantului şi adaptată la
principalele caracteristici de funcţionare ale sistemului
defensiv advers.
Atacul poziţional nu trebuie înţeles ca un joc static.

Prin acţiunile rapide pe care jucătorii le fac în zonele lor
de atac, prin pasarea rapidă a mingii de la o extremă la
alta, prin pătrunderile succesive şi pasele laterale, prin
fentele de aruncare la poartă urmate de angajări ale
pivoţilor, prin încrucişări, paravane şi blocaje, atacul
poziţional capătă un caracter dinamic.
Atacul în circulaţie
În cazul când din forma poziţională a atacului în
sistem, nu se realizează o poziţie clară de aruncare la
poartă, echipa trece la utilizarea atacului în circulaţie.
Viteza de transmitere a mingii şi deplasarea continuă a
jucătorilor dezorganizează sistemul de apărare,
înlesnind finalizarea.
În cadrul atacului în circulaţie apar schimbări,
alternări sau modificări în ceea ce priveşte zonele de
67
finalizare, procedeele de aruncare la poartă şi jucătorii
care au acest rol.
6.6 Sisteme de joc în atac

Sistemele de joc în atac sunt determinate de o
anumită dispunere a jucătorilor în teren, considerată ca
fiind dispunerea de bază, fiecare jucător având de
îndeplinit anumite sarcini în timpul jocului.
Sistemul de atac cu un pivot
În sistemul de atac cu un pivot ( fig.6), cinci
jucători sunt dispuşi sub formă de evantai, la diferite
distanţe faţă de poartă, 8 - 14m, iar unul este plasat în
apropierea semicercului spaţiului de poartă. În acest
sistem, pe lângă pivot mai acţionează două extreme, doi
interi şi un centru (coordonator de joc).
Fig.6
68
Sistemul de atac cu doi pivoţi
Sistemul de atac cu doi pivoţi a apărut din
considerente de ordin tactic, pentru a crea raporturi
supranumerice pe părţile laterale ale atacului, dar şi
pentru a valorifica calităţile pivoţilor. Centrul din cadrul
atacului cu un pivot se transformă în al doilea pivot,
întărind linia de la 6m.
Sistemul poate fi aplicat atât sub forma atacului

poziţional, cât şi sub forma atacului în circulaţie. Atacul
în circulaţie îl realizează interii şi extremele, care se
deplasează prin faţa apărării.(fig.7)
Fig.7
6.7 Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi
69
Fiecare atacant trebuie să dezvolte un joc complet
pe postul pe care joacă. Aşezarea în dispozitivul de atac
ca şi cerinţele de desfăşurare ale jocului au determinat o
specializare a jucătorilor pe posturi.
Extremele
Extremele sunt jucători care îşi desfăşoară acţiunile
în zonele de la colţurile terenului, pentru a asigura
lărgime frontului de atac. Sunt dinamici, cu acţiuni
explozive, cu pătrunderi hotărâte şi în forţă, folosesc
acţiuni tehnico–tactice pentru depăşirea apărătorilor
laterali. Efectuează aruncări speciale din săritură şi din
plonjon sărit, înscriu goluri din unghiuri laterale,
colaborează mai ales cu interii pentru care fac paravane,
blocaje, circulă prin faţă sau printre apărătorii din zonă,
aruncă surprinzător la poartă printre apărători.
Deoarece participă în fazele I-a şi a II-a ca vârfuri
de contraatac, trebuie să fie capabili să efectueze starturi
rapide, să posede o foarte bună viteză de deplasare,
precum şi prinderea sigură a mingilor din alergare, în
viteză maximă.
Pivotul
70
Trebuie să fie un jucător înalt, robust pentru a-şi
păstra mai uşor controlul asupra corpului şi pentru a
crea dificultăţi advarsarilor care îl marchează.
Are sarcina de a dezorganiza şi destrăma apărarea,
de a crea breşe în care să acţioneze jucătorii de la 9m.
Trebuie să fie un jucător puternic, cu forţă, cu o bună
viteză de reacţie şi de execuţie, cu tărie fizică, dârzenie
şi tenacitate necesare confruntării permanete cu
adversarii.
Principalele acţiuni ale pivotului în timpul jocului şi
care pot contribui la îmbunătăţirea rezultatului sunt:
- fixarea apărătorului printr-un plasament corect;
- să se demarce continuu folosind paşii pivotului;
- prin plasamentul lui între apărător şi un coechipier,
realizează paravanele pentru a favoriza aruncările
interilor;
- efectuarea blocajelor la semicerc înlesneşte
pătrunderea unui coechipier sau aruncarea la
poartă;
- pivotul ia parte la circulaţia jucătorilor de semicerc,
participă la primele faze ale atacului în mod direct
atât pentru dezvoltarea lor, cât şi ca finalizator.
Interul
Interii sunt jucători care acţionează la 13 – 14m de
poartă şi sunt consideraţi temelia oricărei echipe
71
deoarece ei înscriu goluri de la distanţă și angajează în
joc extremele şi pivotul.
Sub aspectul dezvoltării fizice, sunt jucători înalţi
sau foarte înalţi, puternici, supli şi îndemânatici, cu o
forţă deosebită de aruncare şi o eficacitate
corespunzătoare.
Principalele lor atribuţii sunt:
- să posede o bună tehnică în prinderea şi pasarea
rapidă a mingii, în vederea colaborării cu
coechipierii;
- să primească şi să paseze mingea în pătrundere spre
poartă;
- să fie siguri în folosirea fentelor de pasare şi
aruncare la poartă;
- să cunoască bine procedeele necesare angajării
pivotului;
- să ştie să arunce la poartă din săritură peste unul
sau doi apărători, cu sprijin pe sol precedat de elan
de pas adăugat, încrucişat, prin evitare, pe lângă
apărător.
Centrul
Jucătorul centru acţionează în zona mediană a
terenului, mai aproape sau mai departe de poartă, în
funcţie de sistemul de apărare advers. El dirijează,
iniţiază şi participă activ la circulţia mingii, la acţiunile
72
tactice colective de atac, încrucişări, paravane, blocaje şi
circulaţia jucătorilor. Centrul va ameninţa permanent
poarta prin plasament, fente, pătrunderi, va folosi tactic
procedeele tehnice de pasare, va executa rapid şi
surprinzător aruncările la poartă, pătrunderile şi
depăşirile advarsarilor.
73
CURS 7
APĂRAREA ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE
JOC, FORME ŞI SISTEME DE JOC
Şi în apărare, la fel ca şi în atac, jocul se desfăşoară

fară întrerupere, curgător. Prin analogie cu fazale
atacului, în desfăşurarea jocului în apărare se deosebesc
patru faze:
- faza I – replierea
- faza a II-a – zona temporară
- faza a III-a – organizarea
- faza a IV-a – apărarea în sistem.
7.1. Faza I a apărării – replierea

De îndată ce s-a pierdut mingea în atac, jucătorii
echipei respective sunt obligaţi să revină în apărare.
Dacă adversarul s-a desprins pe contraatac, trebuie
urmărit, chiar şi în situaţia în care se consideră că nu
mai poate fi ajuns din urmă, acest lucru având efect
psihologic negativ asupra lui.
Elementele tehnice specifice replierii sunt
deplasarea în teren,intercepția şi scoaterea mingii din
dribling.
Acţiunea tactică individuală specifică acestei faze
este marcajul.
74
7.2. Faza a II-a a apărării – zona temporară
În situaţia pierderii mingii, jucătorii nu se pot replia
întotdeauna în formaţie completă sau nu pot reveni în
apărare pe postul pe care sunt specializaţi, datorită
vitezei cu care a fost declanşat contraatacul de către
adversari. De aceea, primii jucători ajunşi în apărare
ocupă în mod obligatoriu zona centrală a semicercului
de 6 m, iar următorii ajunşi se vor plasa de o parte sau
alta a dispozitivului astfel format. Rezultă astfel o zonă
temporară, zonă care poate fi formată în două moduri:
din număr redus de jucători, sau din toţi jucătorii, care
din cauza crizei de timp, acţionează temporar pe alte
posturi decât cele pe care sunt specializaţi.
Elementele tehnice care apar în această fază sunt:
deplasarea în teren, poziţia fundamentală de apărare,
blocarea aruncărilor la poartă şi scoaterea mingii de la
adversar. Acţiunile tactice individuale folosite în
faza a II-a a apărării sunt marcajul şi închiderea
culuarelor de pătrundere.
Acţiuni tactice colective: preluarea, predarea şi
schimbul de oameni.
75
7.3. Faza a III-a a apărării – organizarea
Organizarea apărării presupune ca fiecare jucător,
după ce s-a repliat, să-şi ocupe locul în dispozitivul de
apărare. Acestă fază corespunde ca moment fazei a III-a
a atacului pentru echipa adversă.
De aceea, jucătorii aflaţi pe alte posturi în timpul
zonei temporare, se străduiesc să ajungă pe posturile lor
de bază. Acest lucru se realizează în două moduri.
Organizarea apărării, atunci când adversarul acţionează
în atac poziţional, se realizează între jucători apropiaţi,
cu multă prudenţă. Aceştia schimbă locurile între ei ,
doar când mingea se găseşte în aer, pasată între
adversari aflaţi în direcţia opusă locului în care se
organizează apărarea.
O a doua modalitate de organizare a jocului este
posibilă la întreruperea jocului de către arbitru sau când
echipa adversă îşi organizează atacul. Pe parcursul
acestei faze de joc, jucătorii chiar dacă nu se află pe
posturile lor, trebuie să îndeplinească cu stricteţe
sarcinile noului post.
Elementele tehnice în faza a III-a sunt: deplasarea
în teren şi poziţia fundamentală. Acţiunea tactică
individuală este marcajul.
Acţiunile tactice colective sunt repartizarea
adversarilor, predarea, preluarea şi schimbul de oameni.
76
7.4. Faza a IV-a apărării – apărarea în sistem
Apărarea în sistem are ca principal scop
împiedicarea adversarului să înscrie. În funcţie de
sarcinile jucătorilor, în cadrul fazei a IV-a a apărării se
disting mai multe forme de apărare: pe zonă, om la om
şi combinată. La rândul lor, aceste forme de apărare
sunt concretizate prin sisteme de apărare, care apar în
funcţie de dispunerea apărătorilor în teren.
Pentru a avea succes în această fază a jocului
trebuie să se ţină cont de următoarele reguli:
- respectarea postului în apărare;
- păstrarea atenţiei pe tot parcursul atacului;
- căutarea celui mai bun plasament;
- iniţierea şi efectuarea acţiunilor în timp util;
- menţinerea plasamentului între adversar şi poarta
proprie;
- acordarea ajutorului reciproc;
- scoaterea mingii de la adversar.
În această fază apar toate elementele tehnice
specifice jocului în apărare: poziţia fundamentală,
deplasarea în teren, blocarea aruncărilor la poartă şi
scoaterea mingii de la adversar.
77
Acţiunile tactice individuale sunt: marcajul,
atacarea adversarului aflat în posesia mingii, acoperirea
braţului de aruncare, retragerea la semicerc, mişcarea de
translaţie, închiderea culuarelor de pătrundere.
Acţiunile tactice colective sunt: repartizarea
adversarilor, preluare- predare, alunecarea şi schimbul
de oameni.
7.5. Forme şi sisteme de joc în apărare
În jocul de handbal se întâlnesc trei forme de
acţionare în apărare: pe zonă, om la om şi combinat.
Fiecare dintre aceste forme prezintă caracteristici
specifice şi se desfăşoară după principii şi reguli tactice
proprii.
7.5.1. Apărarea pe zonă

În cadrul formei de apărare pe zonă fiecare apărător
răspunde de o anumită zonă a terenului, în care îşi
marchează cu grijă adversarul, împiedicându-l în
acţiuni, mai ales în pătrundere sau aruncarea la poartă.
În funcţie de dispunerea jucătorilor în teren forma
de apărare pe zonă se manifestă sub forma mai multor
sisteme de joc: 6:0; 5:1; 4:2; 3:3; 3:2:1. Întrucât fiecare
dintre aceste sisteme prezintă avantaje şi dezavantaje,
78
este foarte greu de precizat care dintre aceste sisteme
este cel mai eficient.
Sistemul de apărare pe zonă 6:0 (vezi fig. 1)
Fig. 1
Acest sistem are o densitate bună a jucătorilor,
fiecare apărător raspunzând de o zonă destul de mică,
care se suprapune parţial cu zona apărătorului învecinat.
Lărgimea acestui sistem este satisfăcătoare, apărătorii
fiind dispuşi de la o margine până la cealaltă a terenului.
Denumirea apărătorilor în cadrul acestui sistem este

dată de poziţia fiecăruia în cadrul sistemului:
- doi apărători laterali – stânga (ALS) şi dreapta
(ALD);
- doi apărători intermediari – stânga (AIS) şi dreapta
(AID);
- doi apărători centrali – stânga (ACS) şi dreapta
(ACD).
79
Sistemul de apărare pe zonă 6:0 poate fi aplicat cu
eficienţă în cazul în care atacul advers nu dispune de
jucători eficienţi în linia de 9 m şi manevrează lent
mingea.
Fig. 2
Sistemul de apărare pe zonă 5:1 este caracterizat de

o dispunere a apărătorilor în două planuri. Primul plan
este format din cinci jucători care acţionează în
apropierea semicercului de 6 m, iar cel de-al doilea este
format dintr-un jucător care acţionează la o distanţă de 7
- 10 m de poartă. Cei cinci apărători din prima linie sunt
repartizaţi astfel:
80
- 2 apărători laterali – stânga (ALS) şi dreapta
(ALD);
- 2 apărători intermediari – stânga (ALD) şi dreapta
(ALD);
- 1 aparător central (AC).
Apărătorul cel mai avansat, care formează al doilea
plan se numeşte zburător (Z). Zburătorul are o zonă de
acţiune asemănătoare unui triunghi, cu baza situată la 7
m de poartă, între cei doi apărători intermediari şi cu
vârful la 9 – 10 m de poartă.
81
Fig. 3
Sistemul de apărare pe zonă 4:2 a apărut ca urmare

a necesităţii anihilării jucătorilor interi, din ce în ce mai
puternici. La fel ca şi sistemul de apărare 5:1, şi acest
sistem este dispus pe două linii. Prima linie este formată
din patru jucători dispuşi la 6 m, iar a doua linie este
formată din doi jucători care acţionează la 8 – 9 m de
poartă.
Apărătorii sunt dispuşi astfel:
În prima linie, situată în apropierea semicercului de 6 m,
este formată din doi apărători laterali – stânga (ALS) şi
dreapta (ALD) şi doi apărători centrali – stânga (ACS)
şi dreapta (ACD).
Linia a doua este situată în apropierea semicercului de 9
m, fiind formată din doi apărători avansați, poziționați
de regulă la cei doi interi.
82
Sistemul de apărare pe zonă 3:2:1
Fig. 4
Spre deosebire de sistemele de apărare pe zonă 5:1
şi 4:2, la care apărătorii sunt dispuşi pe două linii, în
cazul sistemului de apărare pe zonă 3:2:1 apărătorii sunt
dispuşi pe trei linii. Cele trei linii sunt dispuse astfel:
trei apărători în apropierea spaţiului de poartă, doi
apărători plasaţi la 8 – 9 m şi un apărător avansat, care
acţionează la 9 – 11 m de poartă. (vezi fig. 4)
Cei trei apărători din zona spaţiului de poartă
sunt: doi apărători laterali – stânga (ALS) şi dreapta
(ALD) şi un apărător central (AC). Cei doi apărători
care formează linia a doua sunt doi apărători
intermediari – stânga (AIS) şi dreapta (AID).
Apărătorul care formează linia a treia se numeşte vârf
sau zburător (Z).
7.5.2. Apărarea „om la om”

83
Spre deosebire de apărarea pe zonă, în care fiecare
apărător acţionează pe o anumită zonă a terenului, la
forma de apărare „om la om” fiecare apărător acţionează
împotriva unui atacant advers.
Forma de apărare „om la om” poate fi aplicată în

joc în următoarele moduri: pe tot terenul, pe jumătate de
teren și în zonă proprie sau cu aglomerare.
Apărarea „om la om” pe tot terenul
În această modalitate de aplicare apărătorii sunt
obligaţi să găsească repede adversarii, să-i marcheze
strâns, urmărindu-i pe tot terenul, indiferent de partea,
locul sau zona de teren pe care aceştia acţionează.
Apărarea „om la om” pe jumătatea proprie de teren
Această modalitate de aplicare nu diferă prea mult
de cea descrisă anterior, repartizarea adversarilor
făcându-se în acelaşi mod. Marcajul este strâns când
apărătorii se apropie de poartă şi ceva mai lejer când se
retrag spre centrul terenului. Apărătorii acţionează doar
în jumătatea proprie de teren.
Apărarea „om la om”în zonă proprie( cu aglomerare)

Pentru a nu se izola unii de alţii, apărătorii nu se
depărtează de semicercul de 9 m. Prin acest mod de
acţionare se obţine avantajul scoaterii din joc a celor
84
mai periculoşi adversari şi diminuarea forţei de atac a
echipei adverse. Plasamentul mai retras al apărătorilor
permite intervenţia de ultim moment a unui apărător
asupra atacantului scăpat de marcaj.
7.5.3. Apărarea combinată

Caracteristica principală a apărării combinate este
că unul sau doi dintre apărători execută marcaj strâns la
atacanţii adverşi, conform principiilor apărării „om la
om”, iar restul apărătorilor acţioneză după principiile
apărării pe zonă.
În general marcajul strâns se execută la
conducătorul de joc sau la cel mai periculos atacant.
Pentru această formă de apărare se cunosc două sisteme

de aplicare: 4+2 şi 5+1
Sistemul de apărare combinat 5+1
După cum se observă în fig. 5, în cadrul acestui
sistem apar două categorii de apărători. Din prima
categorie fac parte cei cinci apărători care se apără la
nivelul semicercului de 6 m, după principiile apărării pe
zonă. Aceştia sunt: doi apărători laterali – stânga (ALS)
şi dreapta (ALD), doi apărători intermediari – stânga
(AIS) şi dreapta (AID) şi un apărător central (AC). A
85
doua categorie de apărători este reprezentată de
apărătorul avansat, care-şi marchează adversarul după
principiile apărării „om la om”.
Fig. 5
7.6. Sarcinile jucătorilor pe posturi în apărare
Şi în apărare, la fel ca şi în atac, specializarea pe

post este o necesitate, cu condiţia asigurării unei
pregătiri de bază pe toate posturile.
Sarcinile apărătorului lateral (AL)

Are ca adversar direct extrema.
- trebuie să execute marcaj la extrema sa,
împiedicând-o să participe la iniţierea şi
86
organizarea atacului şi, în primul rând, să stopeze
pătrunderea ei spre poartă;
Sarcinile apărătorului intermediar (AI).
Are ca adversar direct interul advers.
- supraveghează şi stopează prin mijloace
regulamentare jocul interului în faza de organizare
şi de pregătire a finalizării;
- atacă pe momentul de prindere al mingii,
împiedicând adversarul direct să recepţioneze
mingea şi să o joace în bune condiţii;
- dacă interul aflat în posesia mingii se deplasează
spre centru sau extremă, îl însoţeşte în marcaj strâns
până în momentul în care se poate realiza un
schimb de oameni, sau pasează mingea.
Sarcinile apărătorului central (AC)
AC are ca adversar principal pivotul în cazul
sistemelor de apărare pe zonă 5:1 şi 3:2:1, iar în cazul
sistemelor de apărare pe zonă 6:0 sau 4:2, în care apar
doi AC, unul răspunde de centru şi celălalt de pivot.
- marchează pivotul la strâns sau la intercepţie în
toată zona centrală .
- dacă se aruncă la poartă de la distanţă, trebuie să
încerce să blocheze aruncarea, chiar dacă în acel
moment marchează pivotul.
87
Sarcinile zburătorului (Z)
Zburătorul are ca adversar principal centrul advers.
- supraveghează permanent acţiunile centrului,
împiedicându-l să organizeze şi să coordoneze
jocul, iar atunci când acţionează direct spre poartă,
îl atacă sever oprind pătrunderea sau aruncarea la
poartă.
88
CURS 8
HANDBALUL – MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE
În programa de educaţie fizică, handbalul apare ca

disciplină de studiu începând cu clasa I. În lecţiile de
educaţie fizică de la clasele I – IV este recomandată
folosirea unor jocuri dinamice care să includă în
structura lor elemente tehnice specifice jocului de
handbal, cum ar fi prinderea, pasarea, aruncarea,
mişcarea în teren, driblingul, etc. Ca joc, la această
vârstă se recomandă minihandbalul, pe teren redus, la
porţi de dimensiuni mici şi cu mingi adaptate vârstei.
8.1. Etapizarea predării handbalului în lecţia de

educaţie fizică.
Sarcini, obiective, conţinuturi şi mijloace.
Datorită atributelor sale instructiv educative, jocul
de handbal se înscrie printre cele mai importante
mijloace ale educaţiei fizice, contribuind la realizarea
multor sarcini ale acestei arii curriculare:
- întărirea sănătăţii;
- formarea unui fond de cunoştinţe, deprinderi şi
priceperi motrice, care pot fi aplicate în condiţii
variate;
89
- creşterea indicilor de valoare ai calităţilor motrice
de bază şi specifice;
- dezvoltarea proceselor de cunoaştere: analiză,
viteză de decizie, etc;
- formarea calităţilor morale: spirit de echipă,
responsabilitate, combativitate, competitivitate, etc.
Predarea handbalului în şcoală parcurge o serie

de etape.
90
Etapa Clasele Obiective instructive Metoda de
prioritare lucru
I III - IV Obişnuirea cu mingea;
Iniţierea în elementele
tehnico-tactice GLOBALĂ
fundamentale ale jocului
de handbal;
Minihandbal
II V Învăţarea elementelor
tehnico-tactice
fundamentale;
Iniţierea în jocul
bilateral
III VI Consolidarea GLOBALĂ
elementelor tehnico- +
tactice ANALITICĂ
Învăţarea jocului
bilateral
IV VII - Perfecţionarea GLOBALĂ
VIII elementelor tehnico- + analitică
tactice
Consolidarea şi
perfecţionarea jocului
bilateral
Tab. 1 Etapizarea şi obiectivele predării handbalului în
lecţia de educaţie fizică
91
8.1.1. Etapa I
Obiective:
- Formarea deprinderilor motrice de bază, aplicativ –
utilitare şi sportiv elementare. (obişnuirea cu
mingea, iniţierea în elementele tehnico-tactice
fundamentale)
- Dezvoltarea spiritului de echipă şi de colaborare, în
funcţie de un sistem de reguli acceptate.
(minihandbal)
Conţinuturi:
- prinderea şi pasarea mingii cu două mâini de pe loc
şi din deplasare;
- pasarea mingii cu o mână de pe loc şi din deplasare;
- dribling simplu şi multiplu de pe loc şi din
deplasare;
- aruncarea la poartă cu o mână;
- ştafete şi jocuri de mişcare cuprinzând procedeele
învăţate;
- minihandbal.
92
Minihandbal (MH):
- Se joacă pe teren redus (lungime 20m şi lăţime
16m), cu porţi de dimensiuni reduse (2,4m lungime
şi 1,6m înăltime) cu minge nr. 0. Echipele sunt
formate din 5 sau 6 jucători, dintre care unul este
portar. Suprafaţa de poartă este un semicerc cu raza
de 5m. Reprizele sunt de câte 10 minute. Reguli de
bază:
- nu se intră cu sau fără minge în semicerc;
- regula paşilor;
- regula „dublu dribling”
- nu se admit faulturi între jucători.
8.1.2. Etapa a II-a

Obiective:
- Asimilarea procedeelor tehnice şi acţiunilor tactice
(învăţarea elementelor tehnico-tactice
fundamentale; iniţiere în jocul bilateral);
- Dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor
necesară desfăşurării activităţilor sportive.
Conţinuturi:
Procedee tehnice folosite în atac:
93
- alergare cu schimbarea direcţiei de alergare;
- pasa în doi de pe loc cu o mână de deasupra
umărului;
- pasa din alergare între 2 – 3 jucători în acelaşi plan
şi în adâncime;
- pasarea mingii în diferite direcţii;
- dribling simplu şi multiplu;
- aruncarea la poartă din sprijin pe sol.
Procedee tehnice folosite în apărare:
- poziţia fundamentală de apărare
- deplasarea în poziţie fundamentală.
Acţiuni tactice folosite în atac:
- demarcajul;
Acţiuni tactice folosite în apărare:
- dispunerea în sistemul de apărare pe zonă 5,4,3,:0
Joc bilateral cu respectarea regulilor.
8.1.3. Etapa a III-a

Obiective:
- Asimilarea procedeelor tehnice şi acţiunilor tactice
(consolidarea elementelor tehnico-tactice
fundamentale; învăţarea jocului bilateral);
- Dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor
necesară desfăşurării activităţilor sportive.
94
Conţinuturi:
- prinderea şi pasarea mingii din deplasare;
- dribling ;
- aruncarea la poartă din săritură;
- deplasări în poziţia fundamentală;
- blocarea mingilor aruncate la poartă:
- demarcajul;
- depăşirile individuale;
- dispunerea în atac în sistemul de atac poziţional cu
un pivot;
- marcajul
- dispunerea în sistemul de apărare pe zonă 6:0.
Joc bilateral.
8.1.4. Etapa a IV-a

Obiective:
95
- Dezvoltarea capacităţii motrice generale necesară
desfăşurării activităţilor sportive.
- Asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor
tactice necesare practicării jocului (perfecţionarea
elementelor tehnico-tactice).
- Consolidarea şi perfecţionarea jocului bilateral.
Conţinuturi:
- pasarea mingii în toate direcţiile;
- pase de angajare a jucătorilor de semicerc;
- pase de contraatac;
- aruncare la poartă din alergare, din săritură şi cu
plonjon.
- blocarea aruncărilor la poartă;
- scoaterea mingii din dribling;
- deplasări specifice în apărare.
- demarcaj;
- pătrunderea;
- depăşirile individuale;
- prinderea şi pasarea mingii în pătrundere succesivă;
- dispunerea în sistemul de atac poziţional cu un
pivot.
96
- dispunerea şi acţionarea în sistemele de apărare pe
zonă 6:0 şi 5:1.
97
CURS 9
METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE
JOCULUI ÎN ATAC
Cu toate că pentru pregătirea tehnică este alocată o proporţie însemnată a

conţinutului instruirii, aceasta se limitează la tehnica fundamentală, tehnică pe
care copiii trebuie să o consolideze şi să o perfecţioneze. Stăpânirea tehnicii
fundamentale, a principalelor procedee tehnice, crează premisele însuşirii unor
noi procedee tehnice mai complexe.
Chiar dacă sfera tehnicii este destul de restrânsă la nivelul copiilor,
volumul de timp alocat învăţării şi consolidării este foarte mare, datorită
numărului mare de repetări necesare consolidării elementelor tehnice
fundamentale. Pe măsură ce se realizează consolidarea elementelor tehnice,
mijloacele trebuie să fie concepute sub forma unor structuri specifice jocului, în
vederea formării deprinderilor de aplicare în jocul bilateral.
9.1. Mişcarea în teren

Exerciţii pe perechi sau în grup
- “leapşa” cu toate variantele – pe suprafaţă limitată de teren;
- crabii şi creveţii;
- năvodul;
- colectivul aşezat pe linia de poartă, la semnal sonor, alergare până la
centrul terenului, întoarcere 180°, alergare cu spatele până în semicercul
din terenul advers;
- pe lungimea terenului, deplasări cu efectuarea individuală a schimbării de
direcţie;
- deplasare pe un traseu prestabilit, la semnal sonor, schimbări de direcţie.
- labirintul – colectivul aşezat în coloană de gimnastică ţinându-se de
măini. Doi jucători, unul cu sarcina de prinzător, se urmăresc pe culoarele
“labirintului”, care se schimbă la comanda profesorului, la stânga sau la
dreaptă.
98
9.2. Obişnuirea cu mingia
- jonglerii cu mingea – trecerea mingii în jurul trunchiului, şoldurilor,
genunchilor, gleznelor, din mers şi de pe loc;
- trecerea mingii printre picioare în formă de opt „∞”;
- aruncarea mingii în sus şi prinderea ei în ghemuit;
- aruncarea mingii în sus şi prinderea ei cu două mâini la spate;
- trecerea mingii dintr-o mână în alta în viteză mare.
Ştafete cu transmiterea şi transportul mingii
- Mingea călătoare: colectivul se aşează pe două sau mai multe rânduri la
intervale de o lungime de braţ. Se transmite prin oferire, din mână în
mână, una sau mai multe mingi. Ultimul, adunând mingile, aleargă în
capul şirului şi reâncepe exerciţiul. După 1-2 execuţii se schimbă sensul
de transmitere a mingii.
- Mingea prin tunel: colectivul organizat pe 2-3 şiruri egale, executanţii
stau cu picioarele mult îndepărtate, păstrând între ei intervale de un braţ,
sau 1-2 paşi. Se execută cu 1-3 mingi.
Procedee de transmitere
- cu două mâini prin oferire, înapoi, printre picioare;
- prin rostogolire înapoi printre picioare;
- prin oferire (cu 1-2 mingi) combinat, primul printre picioare, următorul pe
deasupra capului etc. (mingea în val). Ultimul executant primind mingea
aleargă în linie dreaptă pe lângă şir sau şerpuit printre ceilalţi jucători
până la capul şirului, de unde jocul se reia.
- Mingea pasată În funcţie de numărul mingilor colectivul se organizează
în 2 sau 3 şiruri. La semnal primii aleargă repede, purtând una sau mai
multe mingi până la un anumit punct (10–15 m) în care le lasă,
întorcându-se şi predând ştafeta următorului sau ocolind punctul stabilit,
transportându-le pentru a le preda următorului. Deplasarea se poate face
în linie dreaptă sau în şerpuire printre obstacole (elevi, steguleţe etc.)
Procedee de transportare a mingii
- între palmă şi antebraţ;
- între palmă, antebraţ şi şold;
- echilibrate în palme, cu braţele întinse lateral;
- purtarea mingii cu un procedeu de ţinere, la alegere conducând în acelaşi
timp altă minge cu picioarele.
99
Semănatul
- 2-4 echipe egale ca număr sunt dispuse în şiruri, înapoia unei linii de
plecare. În faţa fiecărei echipe se marchează pe teren câte două şiruri de
cercuri cu diametrul de 0,50m. În fiecare din cercurile şirului, din dreapta
se pune câte o minge de oină sau de handbal mică. Primul din fiecare
echipă primeşte câte o minge. La semnal primii aleargă cu mingea în
mână până la cercul 1, o depune, apoi trec şi o iau din cercul 2, o pune în
cercul 3, din cercul 4 o pune în cercul 5, iar pe cea din cercul 6 o predau
următorului, care vor continua exerciţiul depunând mingea în cercul 2.
Fig.1
Jocuri de întrecere pentru aruncarea mingii (mingi de oina sau de handbal

mici)
- Cine aruncă mingea mai departe;
- Colectivul se aşează în spatele unei linii, pe mai multe şiruri. Se aruncă
mingea la distanţă, la început de pe loc şi apoi cu elan, căştigând cel care
realizează cea mai lungă aruncare. Se pot acorda 2-3 aruncări.
- Apără cetatea. Jucătorii vor fi dispuşi pe un cerc cu diametrul de 12-13 m,
în mijlocul căruia vor construi o „cetate” din diferite obiecte aşezate în
echilibru unul peste altul în ordine descrescătoare ca mărime. Unul dintre
copii va apăra „cetatea” de aruncările prin surprindere executate de cei de
pe cerc, care preced aruncarea de câteva pase menite să-l deruteze pe
apărător. Numărul de pase poate fi dinainte stabilit, în funcţie de nivelul
de pregătire al colectivului.
9.3. Ştafete şi jocuri pentru învăţarea deprinderilor motrice specifice

100
- Ştafete cu rostogolirea mingiilor
- „Mingea rostogolită în suveică simplă”. Copiii sunt aşezaţi în două
suveici simple. Primii au câte o minge de handbal şi la semnal pornesc în
alergare rostogolind-o până la primul din faţă. După predarea mingii trec
la urma şirului respectiv.
- „Mingea rostogolită după jalon”. Colectivul este organizat pe 2-4 şiruri,
egale ca număr, în spatele unei linii; primii din fiecare şir primesc câte 1-2
mingi de handbal. La semnal aleargă rostogolind mingea (mingiile) şi
ocolind un jalon plasat în faţă; la întoarcere o predă următorului.
- „Mingea în stea”. Copiii se plasează pe două cercuri concentrice. Cei din
afară pasează corespondenţilor de echipă de pe cercul interior.
- „Ştafeta cu dribling”. Copiii vor fi aşezaţi pe 2-4 şiruri, primul din fiecare
şir având o minge. La semnal ei aleargă în dribling 10-15 m, ocolesc un
jalon şi revin pentru a preda mingea următorului. Din aceeaşi formaţie
copiii aleargă în dribling printre jaloane. Cu timpul se va pretinde ca
driblingul sa fie executat alternativ cu mâna dreaptă şi stângă.
- Din formaţie de suveică simplă copiii aleargă în dribling, pasează oblic
spre dreapta sau spre stânga, reprimesc mingea şi, continuând driblingul
până la şirul din faţă o predau următorului.
- Copiii sunt plasaţi pe şiruri, primii având mingea; la semnal aleargă, ating
cu mâna sau ocolesc un obstacol, după care cu elan de 2-3 paşi aruncă
mingea la distanţă cu precizie următorului şi trec la urma şirului propriu.
- „Lupta pentru ţinerea mingii” (prindere, pasare, dribling, marcaj,
demarcaj). Se împarte clasa în două echipe, care se împrăştie pe tot
terenul. Una dintre echipe începe să paseze mingea, iar cealaltă încearcă
să recupereze mingea. Cei care pasează au voie să facă trei paşi cu
mingea, trei driblinguri sau pasează de pe loc. Câştigă echipa care
reuşeşte cele mai multe pase fără a pierde mingea.
- „Vânătoarea” (prinderea, pasarea, aruncare) Se aleg trei vânători, restul
colectivului împrăştiindu-se pe tot terenul. Cei trei trebuie să lovească cu
mingea cât mai mulţi jucători. Ei au voie să paseze şi să facă max. trei
paşi cu mingea. Jucătorii atinşi de minge ies din joc. Se pot folosi şi două
mingi.
- „Lupta pentru câştigarea terenului” (prinderea şi aruncarea mingii) Se
împarte clasa în două echipe. Fiecare echipă aruncă mingea cât mai
101
departe în terenul advers din locul de unde a prins-o. Câştigă echipa care
aruncă prima mingea dincolo de poarta adversă.
- „Cei mai buni ochitori” (aruncare) Copii sunt plasaţi în linie, 1-1,5m
distanţă între ei, fiecare având o minge de handbal. În faţa lor la 10m se
plasează un jucător cu o minge de fotbal pe care o aruncă în sus, iar
ceilalţi încearcă să o lovească cu mingea lor. Jocul se reia de mai multe
ori. Câştigă jucătorul care nimereşte de cele mai multe ori mingea de
fotbal.
- Se împarte clasa în două echipe plasate faţă în faţă la 15m una de alta.
Fiecare echipă are 4-5 mingi de handbal. Între cele două echipe se pune o
minge de fotbal pe care jucătorii încearcă să o lovească cu mingile lor.
Astfel mingile vor ajunge mereu de la o echipă la cealaltă. Câştigă echipa
care reuşeşte să lovească mingea de fotbal până când aceasta ajunge în
terenul adversarilor.
- Se împarte clasa în două echipe aşezate în coloană cu 3m distanţă între
ele. La semnal primii jucători de la fiecare echipă pornesc în dribling şi
aruncă din alergare sau săritură încercând să lovească bara porţii din
dreptul echipei lui. La următorul semnal pornesc următorii jucători.
Câştigă echipa care a lovit de cele mai multe ori bara din dreptul echipei
sale. Dacă amândoi jucătorii au lovit bara, primeşte punct cel care a lovit-
o primul. Se poate desfăşura şi sub formă de ştafetă modificând regulile.
9.4. Exerciţii de pasare a mingii de pe loc

Jucătorii plasaţi pe două şiruri, faţă în faţă, distanţa 3-4 m, pase cu două
mâini de deasupra capului, pase cu două mâini din dreptul pieptului, pase lansate
din dreptul şoldului.
102
pase în triunghi - pase în cerc
pase în pătrat - pase în stea
pase în romb - pase cu două mingi
pase în zig-zag
9.5. Prinderea şi pasarea mingii din deplasare
103
suveică simplă
suveică dublă
pase în pătrundere cu retragere la urma şirului propriu
pase în triunghi
104
pase în pătrat
- pătratul mişcător: cu una sau două mingi pasate în acelaşi sens, de la

jucător la jucător. După pasare jucătorii schimbă locurile cu cei din faţa
lor:
- pasarea mingii din alergare în suveică în cruce. Mingea se poate pasa spre
dreapta, apoi spre stânga;
- pase în trei în acelaşi plan;
105
- pase în formaţie de cocor cu vârful retras;
- pase în formaţie de cocor cu vârful avansat
- pase în formaţie de scară
106
9.6. Driblingul – conducerea mingii
Exerciţii individuale:
- de pe loc dribling cu mână dreaptă, cu mână stângă;
- pe lungimea terenului, dribling din mers, apoi din alergare uşoară, cu
mâna dreaptă cu mâna stângă;
- ştafete cu dribling în linie dreaptă;
- suveică cu dribling.
- dribling printre jaloane, distanţa între jaloane 2 m, în dreptul fiecărui jalon

se driblează cu braţul exterior
- pe lungimea terenului dribling cu schimbare de direcţie; jucătorii plasaţi

pe şiruri în colţurile terenului, în diagonală unii faţă de ceilalţi, dribling pe
lungimea terenului, cu aruncare la poarta din alergare.
107
- dribling şi pase (dribling, pasă laterală, reprimire, dribling, pasă)
9.7.Fentele sau mişcările înşelătoare

Sisteme de acţionare
- pe grupe 4-5 jucători la o minge, se deplasează în teren, fără să se
depărteze prea mult, pasează mingea cu diferite fente de pasare. Fiecare
jucător simulează pasarea mingii print-un procedeu spre un coechipier, şi
pasează altuia cu un alt procedeu;
- fentele de pasare se perfecţionază în faţă apărătorilor, pe grupe de
jucători, care exersează anumite combinaţii tehnice;
- pe cupluri de jucători în atac, cu apărători pasivi exersează fentele de
aruncare la poartă urmate de angajarea pivotului la semicerc;
- joc la o poartă cu efectiv redus (3 la 3 sau 4 la 4), jucătorii încercând să
folosească fentele în funcţie de situaţia concretă în teren;
- jocuri şcoală pentru aplicarea fentelor învăţate.
9.8. Aruncarea la poartă

9.8.1. Aruncarea la poartă din alergare
- pe lungimea terenului pase în doi din alergare;
- formaţii pe mai multe şiruri, jucătorii aleargă spre poartă, primesc mingea
şi aruncă la poartă din alergare;
- aceleaşi formaţii, plecare în dribling, aruncare la poartă din alergare
108
- pasă la jucători ficşi, reprimire, aruncare la poartă din alergare;
- pe lungimea terenului dribling – aruncare la poartă din alergare;
109
- pase în doi pe lungimea terenului, aruncare la poartă din alergare;
9.8.2. Aruncarea la poartă cu sprijin pe sol precedată de elan de pas

încrucişat
- pe perechi – distanţă 10-15 m, pase zvârlite de deasupra umărului
precedate de elan de pas încrucişat;
- la nivelul celor doi interi – stânga şi dreaptă – pas la coechipier –
reprimire – aruncare la poartă zvârlită de deasupra umărului precedată de
elan de pas încrucişat.
110
- două coloane la nivelul celor doi interi, pas la distribuitor, reprimire,
aruncare la poartăzvârlită de deasupra umărului precedată de elan de pas
încrucişat;
9.8.3. Aruncarea la poartă precedată de paşi adăugaţi

Procedeul tehnic este asemănător aruncării la poartă cu elan de paşi
încrucişaţi. Se pot folosi aceleaşi exerciţii ca la procedeele prezentate anterior.
9.8.4. Aruncarea la poartă din săritură

- câte doi la distanţa de 2-10m, pase din săritură la unceput cu elan de un
pas, de doi paşi şi elanul complet, pentru jucători dreptaci - stâng-drept-
stâng, iar pentru jucători stângaci –drept-stâng- drept;
- suveică simplă cu pase din săritură;
- pe şiruri la nivelul celor doi interi – pas – reprimire – aruncare la poartă
din săritură;
- pe lungimea terenului, dribling, aruncare la poartă din săritură;
- pase în doi din alergare cu aruncare la poartă din săritură;
- pase în trei cu schimb de locuri şi aruncare la poartă din săritură.
111
CURS 10
METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE
JOCULUI ÎN APĂRARE
Stadiile învăţăturii pentru jocul de apărare (iniţiere, învăţare, consolidare,

perfecţionare şi automatizare) se ating prin folosirea metodelor globală şi
analitică.
Stadiul de învăţare este dat de jocul acestor metode: pentru iniţiere se
foloseşte metoda globală, pentru învăţare se foloseşte în principal metoda
globală şi în secundar metoda analitică, iar pentru consolidare se folosesc în
proporţii egale cele două metode.
10.1. Poziţia fundamentală de apărare

Poziţia fundamentală se învaţă cu multă uşurinţă încă din primele lecţii,
prin explicaţie, demonstraţie şi execuţie prin imitarea antrenorului aflat în faţa
jucătorilor (execuţie „în oglindă”). În schimb, pregătirea fizică specifică este mai
greu de realizat. Acest element tehnic are nevoie de o pregătire specială,
deoarece menţinerea şi deplasarea în poziţie fundamentală necesită indici
crescuţi de forţă în regim de rezistenţă.
Exerciţiul 1 - Două mingi sunt plasate pe sol la o distanţă de 10 m una faţă de
cealaltă. Jucătorul, în poziţia stând, se află lângă una dintre mingi. La semnal,
pleacă în deplasare în poziţie fundamentală spre cealaltă minge. Acest exerciţiu
se poate face sub formă de concurs: cine atinge cel mai repede cealaltă minge
sau, pe o perioadă de timp (15s; 30s; 45s), cine atinge de cele mai multe ori
mingiile.
Se acordă atenţie crescută a modului de deplasare. Deplasarea trebuie
făcută cu paşi adăugaţi. Nu trebuie ca deplasarea să se facă cu paşi încrucişaţi,
prin sărituri sau alergare.
Exerciţiul 2 - Doi jucători sunt plasaţi pe liniile de margine, iar pe axul central
al terenului este plasat un jalon. La semnal, cei doi jucători, din deplasare în
poziţie fundamentală se îndreaptă spre jalon. Şi acest exerciţiu se poate realiza
sub formă de concurs: cine atinge primul jalonul sau, într-un timp limitat, cine
atinge de cele mai multe ori jalonul.
112
Exerciţiul 3
Figura 1
Se pleacă din punctul A în deplasare în poziţie fundamentală, cu ieşire la
semicercul de 9 m şi retragere la cel de 6 m, până în punctul B; din B, până în C,
deplasare în poziţie fundamentală laterală paralel cu semicercul de 6 m; din C,
până în D, deplasare în poziţie fundamentală cu faţa; din D, până în E, deplasare
laterală, iar din E până în Foarte, deplasare în poziţie fundamentală cu spatele.
Acest circuit se poate relua de mai multe ori cu plecare de pe ambele părţi ale
terenului.
Exerciţiul 4 - Se pleacă din colţul terenului în deplasare în poziţie
fundamentală, cu ieşire la semicercul de 9 m şi retragere la semicercul de 6 m în
zig-zag până în colţul celălalt. urmează alergare de viteză pe diagonala terenului,
după care se continuă la fel la cealaltă poartă, până se ajunge în punctul de
pornire.
Exerciţiul 5 - Acelaşi exerciţiu cu deosebirea că sprintul se face pe diagonala
scurtă, până la linia de centru, urmat de deplasare în poziţie fundamentală pe
linia de centru, după care urmează un sprint pe cealaltă diagonală scurtă şi se
continuă ca la exerciţiul precedent.
Exerciţiul 6 - Jucătorii sunt grupaţi câte doi faţă în faţă. La semnal, din
deplasare liberă în poziţie fundamentală, jucătorii încearcă să atingă partea
interioară a picioarelor partenerului. Se lucrează în viteză, pe reprize (3,5,7) de
30s.
113
Exerciţiul 7 - A şi B sunt faţă în faţă. A încearcă să se deplaseze lateral stânga
sau dreapta 3 sau 4 m. B, din poziţie fundamentală încearcă să se menţină în
permanenţă în faţa lui A. De o deosebită importanţă este utilizarea fentelor.
Exerciţiul 8 - Două jaloane se găsesc la distanţă de 4 m unul faţă de celălalt. A
încearcă, făcând uz de fente, să atingă unul dintre jaloane, iar apărătorul B
încearcă să atingă jalonul înaintea apărătorului (fig. 2a)
Figura 2
Exerciţiul 9 - C apără o linie de aproximativ 4 m situată între două jaloane (fig.
2b). După primirea unei pase de la B, A încearcă să atingă unul dintre jaloane.
La fel ca şi la exerciţiul precedent C trebuie să atingă jalonul înaintea lui A. Şi
aici, A poate uza de fente şi schimbări de direcţie.
Apărătorul trebuie să intre repede în poziţie fundamentală prin
îmbunătăţirea vitezei de execuţie, pe baza reacţiei la semnale optice şi pe baza
simţului de orientare în teren. Jucătorii trebuie să se deplaseze corespunzător în
poziţie fundamentală de apărare, cu paşi adăugaţi înainte, înapoi, lateral şi în
diagonală. Întâmpinarea adversarului făcându-se adecvat situaţiei, partea
braţului de aruncare fiind vizată în primul rând.
Acţionând din poziţie fundamentală, activitatea în apărare este mult
uşurată, evitându-se de multe ori faulturile grosolane.
10.2. Blocarea aruncărilor la poartă

Blocarea aruncărilor la poartă este un element tehnic eminamente
defensiv, acesta folosindu-se atunci când apărătorul nu a reuşit să-şi atace
adversarul direct în timp util. De asemenea, acest element tehnic este folosit de
114
apărătorul care dublează un alt apărător ieşit în întâmpinarea adversarului direct
sau în cadrul colaborării apărătorilor cu portarul.
Învăţarea şi perfecţionarea blocării aruncărilor la poartă trebuie realizată
încă de la nivelul copiilor. Ca materiale ajutătoare pot fi folosite mingea praştie
sau mingea cu ureche.
Exerciţiul 1 Jucătorii sunt împărţiţi pe perechi, un atacant şi un apărător.
Atacantul simulează aruncarea, iar apărătorul încearcă să atingă mingea cu
ambele braţe.
Exerciţiul 2 La fel ca la exerciţiul 1, dar atacantul aruncă uşor mingea în
braţele apărătorului de la o distanţă de aproximativ 3 m. Apărătorul încearcă să
orienteze respingerea mingii în faţa sa la aproximativ 1 m. În cazul blocării
mingiilor aruncate din săritură, apărătorul trebuie să ţină bărbia în piept, pentru a
evita eventualele lovituri.
Exerciţiul 3 Idem, dar atacantul aruncă mai puternic, fără a avertiza apărătorul
de viitoarea traiectorie a mingii.
Exerciţiul 4 - Blocarea mingiilor de pe loc
Jucătorii lucrează pe grupe în următoarea succesiune:
- atacantul pasează apărătorului;
- apărătorul returnează mingea;
- atacantul aruncă, având partea şi înălţimea aruncării dinainte stabilite;
- apărătorul blochează.
Alternative de continuare a exerciţiului:
- partea de aruncare este stabilită, înălţimea este oarecare;
- înălţimea este stabilită, partea este oarecare;
- înălţimea şi partea aruncării sunt oarecare.
Exerciţiul 5 - Blocarea mingiilor aruncate la poartă din alergare (fig. 3)
Şase apărători stau în faţa a şase atacanţi. Atacanţii obţin mingea de la
jucătorii plasaţi pe linia de poartă, apărătorii ies la atacanţii cu mingea aflaţi în
pătrundere şi blochează aruncarea la poartă
115
Figura 3
Exerciţiul 6 - Blocarea mingiilor aruncate din poziţii laterale
Trei jucători stau în şir cu faţa la poartă. Jucătorii grupei din mijloc au fiecare
minge. Ei pasează alternativ jucătorilor din stânga sau dreapta, în pătrundere şi
încearcă prin deplasare să blocheze la poartă din lateral. Aruncătorii iau mingea
şi se aşează la coada şirului din mijloc, iar apărătorii se plasează în spatele
grupelor din stânga sau dreapta (fig. 4)
Exerciţiul 7 - Blocarea mingiilor în mişcare laterală, pe semicerc
Jucătorul grupei centrale pasează mingea în pătrundere interilor stânga sau
dreapta. Apărătorul iese la interul stânga sau dreapta şi ‚încearcă să blocheze
aruncarea. Jucătorii care pasează se aşează la coada şirului aruncărilor,
aruncătorii devin apărători, apărătorii culeg mingia şi se aşează la coada şirului
din mijloc (fig.4)
116
Figura 4
Exerciţiul 8 (fig. 5) Apărătorul trebuie să atingă un jalon şi apoi să se deplaseze
lateral prin paşi adăugaţi pentru a bloca defensiv aruncarea la poartă a interului.
Interul aruncă la poartă utilizând procedee diferite şi schimbări de direcţie.
Figura 5
Exerciţiul 9 (fig. 6) Exerciţiul de blocare ale apărătorilor intermediari împotriva
aruncărilor interilor. Apărătorul face un pas spre stânga concomitent cu plecarea
interului, acoperind cu corpul şi cu braţele colţul lung al porţii, portarul fiind
responsabil cu colţul scurt.
Exerciţiul 10 (fig. 7) Obiectiv: blocarea aruncătorilor la poartă din săritură.
Repartiţia sarcinilor: apărătorul blochează aruncările din colţul scurt, iar
apărătorul este responsabil cu colţul lung al porţii.
117
Figura 6
Figura 7
Exerciţiile 9 şi 10 sunt încadrate la exerciţii de colaborare cu portarul.
O grupă ia naştere când jucătorii au acelaşi obiectiv, trebuind să realizeze
împreună aceeaşi acţiune. Activitatea pe grupe este o activitate parţială,
reprezentând o formă a colectivităţii. Ea pretinde gândire şi responsabilitate
comună, aliniere, adaptare şi capacitate de anticipare a modului de acţiune sau
gândire al altora.
În formaţie, colaborarea pe grupe formează liantul între performanţele
individuale şi cele colective. Un jucător, oricât ar fi de valoros, nu realizează
performanţele optime dacă nu are sprijinul coechipierilor alăturaţi.
Tehnica blocării aruncărilor la poartă a fost exersată individual. Eficienţa
blocării mingiilor aruncate la poartă în cadrul grupei este mai mare. Şi în acest
caz este importantă recunoaşterea intenţiilor atacanţilor.
Exerciţiul 11 Blocarea mingiilor aruncate de jucători în pătrundere (fig. 8)
Centrul pasează alternativ interilor stânga şi dreapta care aruncă la poartă.
Apărătorul central şi cel intermediar stânga sau dreapta se apropie formând
blocul defensiv.
118
Figura 8
Exerciţiul 12 - Ieşirea la om şi blocarea mingiilor aruncate Jucătorii care stau
pe linia porţii pasează alternativ interilor stânga şi dreapta aflaţi în pătrundere.
Apărătorii intermediari atacă interii şi împreună cu apărătorul central blochează
aruncările acestora. (fig. 9)
Figura 9
Exerciţiul 13 - Blocarea aruncărilor din săritură precedată de un schimb de
oameni (fig. 10) Centrul se deplasează în dribling, încrucişează cu interul stânga
care aruncă la poartă. Apărătorul central întâmpină centrul şi-l conduce până îl
predă apărătorului intermediar. Apărătorul intermediar predă interul stânga
apărătorului central, care blochează aruncarea.
Figura 10
Exerciţiul 14 - Tehnica „ecranului” (fig.11) Cei doi apărători centrali

acţionează într-un spaţiu limitat de două jaloane. Mingea circulă pe traseul ED -
ID - IS. Interul stânga aruncă la poartă sau angajează pivotul. După pasa ID la
119
IS, apărătorul intermediar stânga se deplasează rapid în diagonală în spate
marcând pivotul. În acest timp apărătorul intermediar dreapta iese, atacând IS. În
cazul în care IS aruncă la poartă, apărătorul care marchează pivotul trebuie să
încerce să blocheze aruncarea la poartă.
Figura nr.11
10.3. Scoaterea mingii de la adversar

După cum spuneam la scoaterea mingii de la adversar se realizează prin
două procedee: scoaterea mingii din dribling şi scoaterea mingii din ţinere
echilibrată.
Scoaterea mingii din ţinere echilibrată este un procedeu riscant, care dacă
nu este bine stăpânit poate duce la faulturi grave şi implicit la eliminarea
jucătorului de pe teren.
De aceea, acest procedeu este foarte rar folosit, fiind chiar evitat de către
jucători.
Ca urmare, vom insista în continuare în special asupra procedeului de
scoaterea mingii din dribling.
Pentru scoaterea mingii este valabilă regula „braţele şi mâinile se vor
folosi pentru a intra în posesia mingii” şi mingea se poate juca cu palma
deschisă în orice direcţie (6:2) fiind interzisă „folosirea pumnului pentru a
scoate mingea de la adversar, sau scoaterea mingii apucate cu o mână sau cu
două mâini trăgând sau lovind” (6:5).
Exerciţiul 1 - Grupe de doi jucători; fiecare face dribling cu o mână, iar cu
cealaltă încearcă să scoată mingea de la coechipier.
120
Exerciţiul 2 - La fel ca la exerciţiul 1, dar sub forma unui război al picioarelor:
jucătorii încearcă să atingă partea interioară a picioarelor adversarului, în acelaşi
timp el trebuind să facă dribling. În situaţia în care nu poate să atingă piciorul
coechipierului încearcă să scoată mingea din dribling.
Exerciţiul 3 - Idem cu exerciţiul 2, dar jucătorii sar într-un picior.
Exerciţiul 4 - Jucătorii sunt plasaţi într-un spaţiul delimitat (de exemplu
semicercul de 6m) având fiecare câte o minge. Cu o mână driblează , iar cu
cealaltă încearcă să scoată mingea de la adversari. E interzisă părăsirea spaţiului
de joc de către jucător sau minge, dublu driblingul şi conducerea mingii. Câştigă
jucătorul care reuşeşte să rămână ultimul cu mingea în dribling în spaţiul de joc.
Orice greşeală se penalizează cu eliminarea din joc a jucătorului.
Exerciţiul 5 (fig. 12) - Şapte apărători stau în spaţiul dintre 6 şi 9m, încercând
fără să-şi părăsească poziţia, să scoată mingea jucătorilor care pătrund în
dribling, alternativ de pe poziţia extremei stânga, respectiv dreapta.
Figura nr.12
Exerciţiul 6 (fig. 13) - Un jucător care aleargă pe contraatac în jumătatea
proprie de teren, va primi o pasă de la un jucător intermediar. În urma vârfului,
la o distanţă mică, ia startul un apărător care preia vârful de contraatac şi
încearcă să-l preseze pe acesta spre părţile laterale ale terenului şi să-i scoată
mingea din dribling. După finalizare se schimbă rolurile.
121
Figura nr.13
Tot în cadrul scoaterii mingii de la adversar poate fi introdusă si
intercepţia mingii, care este o acţiune tehnico-tactică de deposedare care apare în
urma marcajului la supraveghere. Pentru reuşita acestei acţiuni apărătorul are
nevoie de o bună viteză de pornire şi de deplasare pe distanţe scurte, de multă
îndrăzneală, spirit de risc raţional, precum şi de capacitate tactică de a anticipa
acţiunile adversarilor. Trebuie ţinut cont că orice intercepţie ratată reprezintă un
risc pentru apărarea proprie, deoarece apărătorul în momentul în care iese la
intercepţie lasă loc liber în sistemul defensiv propriu.
Exerciţiul 7 - Patru jucători sunt dispuşi în pătrat la o distanţă de 5 m unul de
celălalt, pasându-şi mingea prin diferite procedee. În interiorul pătratului se află
doi apărători, care încearcă să intercepteze mingea. Apărătorul care
interceptează mingea schimbă locul cu jucătorul care a dat mingea la intercepţie.
Exerciţiul 8 (fig. 14) - Jucătorii sunt dispuşi în atac pe posturile de ES, IS, C,
ID, ED pasând mingea de la om la om. La semicercul de 9 m sunt aşezaţi doi
apărători care încearcă să intercepteze mingea. Atacanţii trebuie să primească şi
să paseze în pătrundere, fiind obligaţi să paseze de la om la om. Extremele nu au
voie să paseze între ele. Atacantul care greşeşte devine apărător, locul său fiind
luat de apărătorul care a interceptat mingea.
Figura nr.14
Exerciţiul 9 - Grupe de câte trei jucători cu o minge. Apărătorul C este situat cu
faţa spre atacantul B. A este situat în spatele lui C şi ţine o minge în mână. Prin
fente şi mişcări înşelătoare B încearcă să se demarce în aşa fel încât A să-i poată
pasa mingea. C trebuie să se deplaseze în aşa fel încât să fie un obstacol în calea
mingii. Dacă pasa nu reuşeşte se vor schimba rolurile.
122
Exerciţiul 10 - La fel ca la exerciţiul precedent, dar de data aceasta A este în
câmpul vizual al apărătorului C. În această situaţie B trebuie să se deplaseze
lateral pentru a se demarca şi a primi mingea (orientarea apărătorului în spate).
Exerciţiul 11 - A şi B se deplasează liber prin sală, pasele realizându-se cu
pământul. C încearcă să intercepteze aceste pase.
Exerciţiul 12 - A şi B sunt faţă în faţă la o distanţă de aproximativ 4 m, îşi
pasează mingea făcând fente de pasare sau pase speciale. Apărătorul C încearcă
să intercepteze aceste pase.
Exerciţiul 13 - A şi B sunt faţă în faţă încercând să îşi paseze mingea.
Apărătorii C şi D sunt orientaţi întotdeauna cu faţa către jucătorul cu mingea,
încercând să o intercepteze. Atacantul fără minge încearcă să se demarce.
10.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare
Stadiile învăţăturii pentru jocul de apărare (iniţiere, învăţare, consolidare,
perfecţionare şi automatizare) se ating prin folosirea metodelor globală şi
analitică.
Stadiul de învăţare este dat de jocul acestor metode: pentru iniţiere se
foloseşte metoda globală, pentru învăţare se foloseşte în principal metoda
globală şi în secundar metoda analitică, iar pentru consolidare se folosesc în
proporţii egale cele două metode.
Poziţia fundamentală de apărare
Poziţia fundamentală se învaţă cu multă uşurinţă încă din primele lecţii,
prin explicaţie, demonstraţie şi execuţie prin imitarea antrenorului aflat în faţa
jucătorilor (execuţie „în oglindă”). În schimb, pregătirea fizică specifică este mai
greu de realizat. Acest element tehnic are nevoie de o pregătire specială,
deoarece menţinerea şi deplasarea în poziţie fundamentală necesită indici
crescuţi de forţă în regim de rezistenţă
Blocarea aruncărilor la poartă
Blocarea aruncărilor la poartă este un element tehnic eminamente
defensiv, acesta folosindu-se atunci când apărătorul nu a reuşit să-şi atace
adversarul direct în timp util. De asemenea, acest element tehnic este folosit de
apărătorul care dublează un alt apărător ieşit în întâmpinarea adversarului direct
sau în cadrul colaborării apărătorilor cu portarul.
123
Învăţarea şi perfecţionarea blocării aruncărilor la poartă trebuie realizată
încă de la nivelul copiilor. Ca materiale ajutătoare pot fi folosite mingea praştie
sau mingea cu ureche.
Scoaterea mingii de la adversar
După cum spuneam la scoaterea mingii de la adversar se realizează prin
două procedee: scoaterea mingii din dribling şi scoaterea mingii din ţinere
echilibrată.
Scoaterea mingii din ţinere echilibrată este un procedeu riscant, care dacă
nu este bine stăpânit poate duce la faulturi grave şi implicit la eliminarea
jucătorului de pe teren.
De aceea, acest procedeu este foarte rar folosit, fiind chiar evitat de către
jucători.
Ca urmare, vom insista în continuare în special asupra procedeului de
scoaterea mingii din dribling.
Pentru scoaterea mingii este valabilă regula „braţele şi mâinile se vor
folosi pentru a intra în posesia mingii” şi mingea se poate juca cu palma
deschisă în orice direcţie (6:2) fiind interzisă „folosirea pumnului pentru a
scoate mingea de la adversar, sau scoaterea mingii apucate cu o mână sau cu
două mâini trăgând sau lovind” (6:5).
Concepte şi termeni de reţinut: metoda analitică de exersare, metoda globală

de exersare
Metoda globală de exersare – metodă utilizată în diferite stadii ale învăţării,
bazată pe repetarea integrală a acţiunii sau a fragmentului de joc.
Metoda analitică de exersare - metodă utilizată în diferite stadii ale învăţării,
bazată pe repetarea fracţionată a acţiunii sau a fragmentului de joc.
Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Descrieţi traseul metodic de învăţare şi consolidare a poziţiei
fundamentale pentru jocul în apărare.
2. Descrieţi traseul metodic de învăţare şi consolidare a blocării mingiilor
aruncate la poartă.
3. Descrieţi traseul metodic de învăţare şi consolidare a scoaterii mingii de la
adversar.
124
125
CURS 11
METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII ACŢIUNILOR
TACTICE DE BAZĂ
În timpul jocului sunt prezenţi toţi factorii pregătirii – fizic, tehnic, tactic,
psihologic şi teoretic – care se află în strânsă legătură, influenţându-se şi
condiţionându-se reciproc. Astfel, tactica nu poate fi valorificată decât prin
pregătire tehnică, iar toată pregătirea în ansamblu se valorifică în condiţiile unei
pregătiri psihice şi teoretice.
În această intercondiţionare multiplă, trebuie subliniată corelaţia strânsă
dintre tehnica şi tactica de joc. În joc, tactica reprezintă contribuţia activă a
raţiunii, care caută să valorifice pregătirea jucătorilor şi a echipei adverse, iar
tehnica materializează aceste idei. În acest sens, trebuie arătat că o ridicată
măiestrie tehnică asigură mari posibilităţi în ceea ce priveşte folosirea tacticii.
Prin tactică se înţelege ”totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale
jucătorilor unei echipe organizate şi coordonate raţional şi unitar – în limitele
regulamentului şi eticii sportive – în scopul obţinerii victoriei.” (L. Teodorescu)
Pentru a dezvolta gândirea tactică se cultivă la jucător spiritul de
observaţie, iniţiativa creatoare, fermitatea, capacitatea de anticipare şi cea de
soluţionare a situaţiilor ivite în urma declanşării acţiunilor tactice.
11.1. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice în apărare

colective în apărare
Marcarea adversarului
Marcajul adversarilor, ca acţiune tactică individuală, după modul în care
se realizează poate fi de trei feluri: marcaj strâns, marcaj la supraveghere şi
marcaj la intercepţie.
În următoarele exerciţii, apărătorul trebuie să reacţioneze la mişcările
atacanţilor cu şi fără minge. Atacantul determină atât lungimea mişcării, cât şi
momentul mişcării în diverse direcţii.
Exerciţiul 1 - Jucătorii sunt plasaţii faţă în faţă. Atacantul se deplasează lateral,
se opreşte şi ia startul din nou în direcţia dată. Apărătorul imită aceste mişcări.
După parcurgerea distanţei de 20 m se schimbă rolurile. Exerciţiul poate fi
efectuat şi cu minge.
126
Exerciţiul 2 - Execuţia se aseamănă cu cea a exerciţiului precedent, doar că
rămâne în sarcina atacantului(cu sau fără minge) ca după ce se opreşte să
determine direcţia mişcării laterale. Durata execuţiilor 15 -30 secunde.
Exerciţiul 3 - Jucătorii sunt situaţi unul lângă celălalt, cu privirea în direcţia
deplasării. Atacantul aleargă înainte, se opreşte şi ia startul în direcţia iniţială.
Apărătorul controlează cu privirea periferică partenerul şi-l urmăreşte din
alergare. După ce au parcurs o distanţă de 20 m, jucătorii schimbă rolurile.
Exerciţiul 4 - Exerciţiul se aseamănă cu cel precedent, dar după oprire atacantul
schimbă direcţia după dorinţă.
Exerciţiul 5 - Execuţie ca la exerciţiul 4, dar apărătorul stă cu faţa spre atacant.
Exerciţiul 6 - Atacantul aleargă cu sau fără minge în zig-zag, iar apărătorul se
deplasează în aşa fel încât să menţină o distanţă de 1,5 m de atacant.
Exerciţiul 7 - Atacantul aleargă cu sau fără minge, se opreşte după dorinţă şi ia
startul în aceeaşi direcţie sau în cea opusă. Apărătorul urmează aceste modificări
de direcţie şi încearcă în acest timp să menţină o distanţă de 1,5 m.
Exerciţiul 8 - Atacantul se deplasează cu mingea în diverse direcţii. Apărătorul
execută aceleaşi mişcări. În momentul în care atacantul mimează o aruncare la
poartă sau o pasă, apărătorul efectuează deplasare cu paşi adăugaţi.
Exerciţiul 9 - Atacantul 1 pasează atacantului 2, după care urmează alergare.
Apărătorul A îl urmează cu deplasare laterală. Atacantul 2 primeşte mingea şi în
timp ce execută o pasă spre atacantul 1, A efectuează deplasare în poziţie
fundamentală.
Ieşirea, atacarea adversarului aflat în posesia mingii şi retragerea
Acţiunea tactică individuală de atacare a adversarului aflat în posesia
mingii, nu poate fi instruită separat de ieşire şi retragere pe semicercul de 6 m
sau pe poziţie de bază a apărătorului.
În special la nivelul copiilor se observă că aceştia în momentul în care îşi
atacă adversarul direct, după ce acesta a pasat, uită să se mai retragă pe poziţia
de bază.
Exerciţiul 1 - Un apărător situat pe semicercul de 6 m şi un atacant la 10 m.
Atacantul pătrunde spre poată şi simulează aruncarea la poartă. Apărătorul iese
la acesta şi îl atacă cu un braţ pe braţul de aruncare şi cu celălalt pe şold.
Apărătorul trebuie atenţionat să se orienteze cu corpul său în special pe partea
braţului de aruncare, realizând astfel şi acţiunea tactică individuală de acoperire
a braţului de aruncare.
127
Exerciţiul 2 - Sarcinile jucătorilor sunt identice cu cele de la exerciţiul 1, dar
după atacarea adversarului se retrage în poziţie fundamentală în diagonală -
înapoi pe semicercul de 6 m.
Exerciţiul 3 - Doi atacanţi cu faţa spre poartă pasează în pătrundere. Între cei
doi atacanţi, pe semicercul de 6 m se află un apărător. Acesta încearcă să aibă
contact corporal cu atacanţii în momentul în care aceştia au mingea. Deplasările
apărătorului se realizează numai în diagonală (înainte-înapoi) iar atacanţii nu
accelerează ritmul de pasare, pentru a da timp apărătorului să ia contact corporal
cu aceştia.
Exerciţiul 4 - C apără o linie lungă de 4 m. După primirea unei pase de la B, A
încearcă să atingă linia în urma unui duel 1 la 1 cu C. C foloseşte fentele
defensive şi contact corporal corect.
Exerciţiul 5 - A şi B îşi pasează o minge, fiind faţă în faţă la o distanţă de 3 m.
C încearcă să realizeze un contat corporal corect (pe braţul de aruncare şi pe
şold). Nu se împinge.
Exerciţiul 6 (fig. 1) - Jucătorii sunt dispuşi la fel ca în figura 33. Portarul A are
mai multe mingi. Atacanţii primesc şi pasează mingea în pătrundere, iar
apărătorii vor urmări să ia un contact corporal corect cu atacanţii, după care se
retrag în diagonală înapoi pe direcţia de pasare a mingii şi apoi revin la poziţia
de baza. În momentul în care toate mingiile au ajuns la portarul B, jucătorii îşi
schimbă rolurile.
Figura nr.1
Exerciţiul 7 - Jucătorii sunt dispuşi identic cu exerciţiul 6, dar pasele se dau din
săritură, apărătorii încercând contactul corporal corect. O altă variantă a acestui
exerciţiu este ca pasa să fie precedată de o schimbare de direcţie.
Exerciţiul 8 - Trei şiruri de atacanţi pe posturile ID, C şi IS pasează mingea în
pătrundere. Apărătorii îşi atacă adversarul direct, după care se retrag în
diagonală înapoi la semicercul de 6 m dublându-şi coechipierul alăturat.
128
Figura nr.2
Exerciţiul 9 (fig. 3) Două şiruri de atacanţi pasează mingea în pătrundere. A

iese la atacantul cu minge, C dublează. În momentul pasei A se retrage în
diagonală înapoi dublând la B, care atacă jucătorul cu mingea, după care
dublează la C etc.
Figura nr.3
Exerciţiul 10 - „Patru la patru”: atacanţii aflaţi în pătrundere îşi pasează mingea
uşor, apărătorii ieşind din zonă încearcă să ia un contact corporal corect cu
atacanţii, după care se retrag dublând coechipierul alăturat.
Închiderea culoarelor de pătrundere

Exerciţiul 1 - La una dintre porţi, atacanţii dispuşi pe trei şiruri (IS, C şi ID)
atacă poarta succesiv pe intervalele dintre patru apărători (AID, ACD, ACS,
AIS). Apărătorii închid culoarele.
129
Exerciţiul 2 - 4 atacanţi şi 4 apărători: la semnalele vizuale date de antrenor,
atacă poarta succesiv, atacantul pătrunde în spaţiul dintre doi apărători care sunt
obligaţi să închidă culoarul de pătrundere.
Exerciţiul 3 - Doi apărători şi doi atacanţi. Atacanţii pasează mingea în
pătrundere, încercând să treacă de cei doi apărători, care apără o suprafaţă
delimitată a spaţiului de poartă.
Exerciţiul 4 (fig. 4) - Pentru creşterea solicitărilor la acţiunile de închidere a
culoarelor de pătrundere, se măresc distanţele pe care apărătorii le parcurg.
Figura 4
Exerciţiul 5 - Exerciţiul sub formă de joc la o poartă în care atacanţii în primă
instanţă sunt egali numeric cu apărătorii (5 la5) şi caută să pătrundă pentru a
înscrie goluri numai de la semicercul de 6 cm, apărători opunându-se după
minge şi închid culoarele de pătrundere. Pentru îngreuierea acestui exerciţiu,
apărătorii vor fi în inferioritate numerică (5 la 4).
Preluare, predare şi schimb de oameni
Preluarea, predarea şi schimbul de oameni este o acţiune tactică colectivă
esenţială în cazul formelor de apărare pe zonă şi combinată.
Exerciţiul 1 - Atacantul 1 conduce mingea în dribling, trece prin spatele
jucătorului 2, până la 3, îi pasează acestuia mingea şi-şi ocupă poziţia. Jucătorul
3 driblează, pasează lui 2 şi rămâne pe locul acestuia, jucătorul 2 driblează mai
departe până ajunge la 4 etc.
130
Figura 5
A îl urmăreşte pe 1 care are mingea (lateral spre stânga, cu paşi adăugaţi
laterali) până când intră în contact corporal cu B (care este în dreptul lui 2), fac
schimb de oameni, iar B îl conduce mai departe pe 1.
Scopul exerciţiului: preluarea între un apărător care stă (B)şi unul care se
deplasează (A).
Exerciţiul 2 - Suveică simplă între atacanţi cu dribling şi pasă. Apărătorii A şi B
preiau atacatul celuilalt apărător. Scopul exerciţiului: preluarea, predarea şi
schimbul de atacanţi între doi apărători în mişcare continuă la semicercul de 6m.
Exerciţiul 3 - Suveică simplă între trei atacanţi, în timp ce trei apărători
exersează preluarea, predarea şi schimbul de oameni. (Deplasarea apărătorilor se
face numai lateral.)
Exerciţiul 4 - Acest exerciţiu este asemănător cu cel precedent, dar apărătorul
central este avansat şi se comportă ofensiv faţă de jucătorul cu mingea.
Exerciţiul 5 (fig. 6) - Circulaţia jucătorilor de semicerc (Es, R, ED) împotriva
ALS, AC şi ALD.
Figura 6
Exerciţiul 6 (fig. 7) -Doi apărători centrali împotriva a două şiruri de jucători

care execută suveică cu încrucişare.
131
Figura 7
Exerciţiul 7 - Trei apărători (AC, ALS ŞI ALD) împotriva a trei atacanţi (ID, C,
IS) care execută încrucişare dublă.
11.1.2. Metodica învăţării şi consolidării fazelor jocului în apărare

Faza I a apărării - replierea
Exerciţiul 1 - Aşezarea jucătorilor echipei în sistemul de atac propriu şi pasarea
mingii din om în om. La semnal sonor, lansarea mingii jos şi jucătorii se retrag
pe cel mai scurt traseu la propriul semicerc. Retragerea se face în cea mai mare
viteză cu faţa până la linia de centru, după care alergarea se continuă cu spatele
până la semicercul propriu.
Exerciţiul 2 - Este asemănător cu primul, dar în cele două porţi sunt aşezaţi
portarii. Replierea este declanşată în momentul în care cei doi portari execută
pase între ei.
Exerciţiul 3 - La una dintre porţi sunt plasaţi trei atacanţi la 9 m şi trei apărători
la semicercul de 6m. Atacanţii pasează în pătrundere până în momentul în care
unul dintre ei aruncă la poartă; acesta este momentul în care toţi trei atacanţii
încep replierea. Portarul pasează foştilor apărători, care transportă mingea spre
cealaltă poartă, la care execută pase în pătrundere, iar după aruncare se repliază
la rândul lor, exerciţiul continuând.
Exerciţiul 4 (fig. 8) - În timpul jocurilor, în momentul aruncărilor la poartă cei
mai mulţi jucători se repliază imediat, unul dintre jucători încercând să
recupereze mingea. Pentru a crea jucătorilor această obişnuinţă se poate folosi
următorul exerciţiu:
* în faza apărătorilor acţionează două linii de atacanţi. Atacanţii de la 9 m
pasează în pătrundere şi aruncă la poartă. Imediat după aruncare, atacanţii se
132
retrag în apărare, cei de la centrul trenului anihilând vârfurile de contraatac.
Jucătorul care a aruncat la poartă, încearcă să recupereze mingea.
Figura 8
Exerciţiul 5 - La semicercul de 6m sunt plasate două şiruri de jucători (A şi B),
la colţurile opuse ale terenului. Jucătorii din şirul A pasează la şirul B. Jucătorii
din şirul B pleacă pe contraatac în dribling, iar jucătorii din şirul A încearcă să-i
ajungă şi să-i preseze spre exteriorul terenului, determinându-i să finalizeze din
extremă.
Exerciţiul 6 (fig. 9) - Jucătorii din şirul C pasează portarului şi pleacă pe
contraatac. Portarul pasează înapoi jucătorilor din şirul C. Jucătorii din şirul D
încearcă să-i ajungă şi să-i intercepteze mingea. În cazul în care nu reuşesc să
intercepteze mingea, îi vor presa pe aceştia spre exteriorul terenului.
Figura 9
133
Figura 10
Figura 11
Exerciţiul 7 - Două şiruri de atacanţi situaţi la 9 m execută pase în pătrundere
urmate de aruncare la poartă. Apărătorii situaţi pe posturile de apărători laterali,
după aruncare pleacă pe contraatac, executând contraatac cu două vârfuri.
Jucătorii care au aruncat la poartă se repliază în cea mai mare viteză, încercând
să întrerupă contraatacul. Semnalul optic de plecare pe contraatac este dat de
plecarea mingii din mâna celui care aruncă la poartă.
Exerciţiul 8 - Jucătorii din şirul A pleacă pe contraatac, primesc mingea de la
portar, fac dribling şi de la nivelul semicercului de 9 m pasează mingea celuilalt
portar. În momentul pasei jucătorii din şirul B pleacă pe contraatac, iar cei din
şirul A îl urmăresc încercând să întrerupă contraatacul, după care se retrage la
coada şirului de la care a pornit. Acest exerciţiu se execută cu o singură minge
(în cazul lipsei de material) şi asigură o încărcătură fizică mare.
Exerciţiul 9 - Joc la două porţi cu accent pe diferite teme:
- sincronizarea acţiunilor jucătorilor de echilibru defensiv şi acţiunilor
portarului cu pierderea mingii;
- deplasare rapidă spre propriul spaţiu defensiv şi informare permanentă
despre poziţia coechipierilor şi a adversarilor;
- replierea şi marcarea vârfurilor de contraatac adverse;
- replierea cu adversarul concomitent cu presarea acestuia spre exteriorul
terenului.
134
Faza a II-a a apărării - zona temporară
După ce am observat că faza I a apărării este o fază de joc care se rezolvă
preponderent individual, cu foarte puţine interacţiuni între apărători, în faza a II-
a a apărării - zona temporară - vor apărea interacţiunile dintre apărători, cu
formarea unor grupe de 2, 3 sau 4 apărători.
În realizarea zonei temporare se va ţine cont de următoarele reguli:
- repliere promptă, oportună şi colectivă;
- preocupare pentru găsirea celui mai adecvat plasament;
- anticiparea acţiunilor adversarilor şi a coechipierilor;
- iniţierea şi efectuarea acţiunilor în timp util, în concordanţă cu faza de
joc;
- plasamentul se menţine între adversar şi poartă;
- acordarea oportună a ajutorului reciproc.
Exerciţiul 1 - 3 apărători se retrag spre poarta lor, în timp ce trei atacanţi
transportă mingea în atac.
Exerciţiul 2 - 3 atacanţi transportă mingea spre poarta adversă. La linia de
centru îi aşteaptă trei apărători care în retragere încearcă să-i împiedice să
finalizeze.
Exerciţiul 3 - Identic cu exerciţiul 2, dar la centru se află doi apărători. (fac în
inferioritate numerică)
Exerciţiul 4 - Joc la o poartă 4 atacanţi împotriva a 5 apărători. În momentul
aruncării, retragere la semicercul propriu şi împiedicarea finalizării. Acţiunea se
opreşte în momentul în care se pierde mingea sau se ajunge la joc poziţional.
Exerciţiul 5 - Suveică dublă împotriva a doi apărători situaţi în centrul
terenului.
Exerciţiul 6 - În vederea creşterii solicitărilor faţă de cei doi apărători din
exerciţiul anterior, trei grupe de 3 atacanţi transportă mingea sub formă de
suveică pe lungimea terenului. Cei doi apărători se deplasează grupat odată cu
mingea de pe o parte pe cealaltă a terenului. Aceştia aleargă cu faţa până la
centrul terenului, după care continuă alergarea cu spatele. Pot apărea variante ale
acestui exerciţiu:
- un apărător împotriva a doi atacanţi, apărătorul deplasându-se spre
atacantul care execută dribling;
- doi apărători contra trei atacanţi care se deplasează în planuri diferite şi
îşi dau pase neordonate;
- trei apărători care se apără grupat împotriva a patru atacanţi cu mingea.
135
Exerciţiul 7 - Joc la două porţi. Echipa din atac va dezvolta un atac rapid, iar
echipa din apărare caută să rezolve una sau mai multe teme:
- repliere pe drumul cel mai scurt;
- repliere grupată;
- repliere şi zonă temporară la 9-10 m de poartă;
- repliere şi temporar apărare „om la om”;
- repliere şi aglomerare în faţa porţii;
- repliere la semicerc şi ieşire până la 10-12 m.;
- repliere, zonă temporară şi apărare în zonă pe parcursul unei faze întregi
de atac.
Faza a III-a a apărării - organizarea jocului

Organizarea apărării presupune ca fiecare jucător, după ce a ajuns la
semicercul propriu, să-şi ocupe postul pe care este specializat în apărare.
Pentru instruirea şi antrenarea organizării jocului în apărare se folosesc
următoarele mijloace şi metode:
- expunerea şi demonstrarea la tablă şi apoi în teren de către antrenor, a
principalelor aspecte teoretice şi practice ale organizării apărării;
- retragerea din atac în apărare a jucătorilor pe drumul cel mai scurt şi
continuat cu organizarea acestora pentru un anumit sistem sau pentru sisteme de
joc din dispozitive diferite;
- joc la două porţi în care una dintre echipe are următoarele sarcini:
replierea tuturor jucătorilor către linia de 7 m; reorganizarea apărării prin
anticiparea momentului şi efectuarea oportună a translaţiilor de jucători spre
posturile din sistem;
- intervenţia antrenorului în jocurile şcoală atunci când este necesar pentru
a îndrepta eventualele greşeli apărute în organizarea apărării.
Faza a IV-a a apărării - apărarea în sistem

În apărarea în sistem apar nenumărate greşeli, datorate lipsei pregătirii
fizice specifice, carenţelor tehnice, neînţelegerii sarcinilor tactice şi unei
pregătiri psihologice deficitare.
Dintre greşelile care apar enumerăm:

- numărătoarea şi autorepartizarea atacanţilor nu se fac în mod repetat;
136
- se manifestă o exigenţă scăzută faţă de marcarea adversarului direct pe
durata unei secvenţe de joc;
- jucătorii nu se angajează total în acţiuni;
- ieşirea şi atacarea atacantului direct se fac cu întârziere;
- acţiunile de apărare necesare nu sunt legate corespunzător;
- se comit multe greşeli tehnice sau de comportament faţă de adversar;
- nu se îmbină răspunderea individuală faţă de adversarul direct cu
ajutorarea coechipierului angajat direct în faza de joc;
- apar momente de scădere a concentrării în joc.
Apărarea „om la om”
În cadrul formei de apărare „om la om” un apărător răspunde direct de un
anumit atacant, încercând să-i limiteze spaţiul de acţiune, să-l deranjeze la
pasare, să-l împiedice să primească mingea, să-l împiedice să arunce la poartă şi
să-l despartă de minge.
Deşi cere mult timp de pregătire, iar eforturile fizice şi psihice solicitate
sunt deosebite această formă de apărare stă la baza instruirii şi pregătirii tuturor
sistemelor de apărare. Acesta este motivul pentru care am început cu instruirea
apărării „om la om”.
Exerciţiul 1 - Jocul „Cine ţine mingea mai mult” pe suprafeţe delimitate: în
semicercul de 6m; în suprafaţa delimitată de linia de poartă şi semicercul de 9m;
pe jumătate de teren sau pe tot terenul. Cu cât suprafaţa pe care se joacă este mai
mică, cu atât atacanţii sunt mai limitaţi în acţiuni (nu au voie să facă dribling, nu
au voie să paseze înapoi coechipierului de la care a primit mingea). Se joacă
reprize de 30 secunde, în care apărătorii încearcă să întrerupă pasarea.
Exerciţiul 2 - Poarta este fixată la mijlocul terenului, semicercurile sunt marcate
de ambele părţi ale porţii (în faţă şi în spate). Echipa care este în posesia mingii,
are posibilitatea să înscrie din ambele părţi. Portarul va da mingea echipei care o
fost în apărare.
Exerciţiul 3 - Terenul este împărţit în patru zone. În fiecare zonă se află câte
două perechi de jucători (apărător - atacant). Se joacă după reguli de handbal cu
următoarele restricţii: mingea nu poate fi trimisă decât în zona învecinată,
jucătorii nu-şi pot părăsi zona şi nu pot să-şi schimbe perechile.
Exerciţiul 4 - La semnalul antrenorului echipa din apărare foloseşte forma de
apărare „om la om”, trebuind ca echipa din atac să finalizeze în 20-30s.
137
Exerciţiul 5 - Jocul de mişcare „leapşa în doi”: un jucător îl urmăreşte pe
celălalt care se deplasează pe tot terenul; când la atins cu palma, urmăritul
devine urmăritor.
Exerciţiul 6 - Jocul „cu umbra”: perechi de jucători aflaţi la o distanţă de 3-4m,
unul din ei cu mingea o conduce deplasându-se în teren după dorinţa lui, cel fără
minge urmărindu-l ca o umbră, caută să menţină distanţa care-i separă iniţial.
Exerciţiul 7 - În timp ce atacanţii dispuşi în cerc îşi pasează mingea, apărătorii
se opun activ. Atacantul care greşeşte devine apărător, locul său fiind luat de
apărătorul care a recuperat mingea.
Exerciţiul 8 - Joc la două porţi cu aplicarea apărării „om la om” pe jumătate de
teren. Pentru asigurarea cursivităţii aruncarea la poartă este înlocuită cu aşezarea
mingii în spaţiul de poartă.
Apărarea în zonă
Forma de apărare pe zonă este forma de apărare cel mai des folosită în
jocul de handbal. Aceasta este concretizată sub formă de sisteme. Aceste sisteme
reprezintă aşezarea de bază a apărătorilor în faza a IV-a a apărării. În timpul
jocului de apărare, aceste sisteme se pot modifica în funcţie de necesităţile
jocului. Acelaşi sistem, în funcţie de atribuţiile tactice ale apărătorilor, poate fi
aplicat diferit de la o echipă la alta.
Învăţarea unui sistem de apărare este strâns legată de învăţarea tuturor
elementelor tehnice ale jocului în apărare precum şi a tuturor acţiunilor tactice
individuale şi colective. La toate acestea se mai adaugă şi îmbunătăţirea
continuă a pregătirii fizice generale şi specifice pentru practicarea unui joc de
apărare eficient şi regulamentar.
Metode folosite în învăţarea sistemelor de apărare sunt general valabile
pentru orice sistem:
- explicarea aşezării jucătorilor pe teren, a rolului, sarcinilor şi zonei lor
de acţiune;
- ilustrarea principalelor acţiuni individuale şi colective care intră în
funcţionarea unui sistem de apărare;
- explicarea mecanismului de funcţionare a sistemului de apărare;
- vizionarea şi analiza jocului unor echipe al căror sisteme de apărare
poate fi considerat model;
- exersarea practică a mijloacelor concrete de pregătire tactică colectivă;
138
- exersarea izolată a elementelor şi acţiunilor tactice care nu sunt bine
însuşite de unul sau mai mulţi apărători;
- exersarea pe grupe de apărători pentru formarea legăturilor dintre
aceştia.
Pentru învăţarea şi perfecţionarea unui sistem de apărare se pleacă de la
exersarea globală a sistemului, se ajunge la exersarea analitică (pe elemente
tehnice, acţiuni tactice, pe grupuri de apărători) după care se revine la exersarea
globală a sistemului.
Ca mijloace folosite pentru perfecţionare se pot folosi următoarele
exerciţii:
- joc la o poartă, în cadrul căruia atacanţii au voie să paseze doar prin faţa
apărării, pentru obişnuirea cu mişcarea de translaţie; nu se permite angajarea
pivoţilor ci numai aruncările de la distanţă;
- joc la o poartă în care apărătorii sunt în superioritate numerică (atacanţii
joacă fără pivot); la egalitate numerică (6 la 6) sau în inferioritate numerică (7
atacanţi care joacă cu doi pivoţi);
- joc la o poartă pentru perfecţionarea marcajului la pivot;
- joc la o poartă cu temă sau liber.
Învăţarea şi perfecţionarea jocului în atac sunt mult mai atractive pentru
jucători decât ale celui din apărare. De aceea, antrenorul trebuie să supravegheze
ca munca de învăţare şi perfecţionare a apărării să fie mai plăcută şi mai variată,
intercalând în lecţia de antrenament exerciţiile de atac cu cele de apărare şi să
stimuleze ambiţia jucătorilor prin diferite forme de întrecere.
11.2. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice în atac

colective în atac
Învăţarea şi consolidarea demarcajului
Exerciţiul 1 Cine ţine mai mult mingea de handbal” (pe ½ teren, în semicercul
de 6 m )
Învăţarea şi consolidarea prinderii şi pasării mingii în pătrundere,
Exerciţiul 1 Suveică cu schimbare de formaţie (ec. complex)
Exerciţiul 2 Jucătorii sunt dispuşi astfel: câte un jucător pe ES şi ED, iar restul
formează o coloană pe centrul terenului. Jucătorii din centru prin şi pasează
mingea în pătrundere, după care se retrag cu spatele la coada şirului.
139
Exerciţiul 3 Jucătorii sunt dispuşi pe trei coloane pe posturile IS, C şi ID. IS
pătrunde spre poartă, pasează centrului, după care se retrage la coada şirului din
centru. Centrul prinde mingea în pătrundere, pasează ID după care se retrage la
coada şirului ID. ID prinde mingea în pătrundere, pasează C, după care se
retrage la coada şirului IS.
Exerciţiul 4 Jucătorii sunt dispuşi pe patru coloane pe următoarele posturi: ES,
IS, ID şi ED. Mingea este pasată în pătrundere, după care jucătorii se retrag la
coada propriului şir.
Exerciţiul 5 Jucătorii sunt dispuşi pe cinci coloane pe ED, IS, C, ID şi ED.
Mingea este la ES, care pătrunde spre poartă, după care pasează ID. Mingea este
pasată în patrundere succesivă până la ED, care execută o pasă peste semicerc
până la ES, după care se reia exerciţiul. Jucătorii după ce au pasat mingea se
retrag la coada şirului propriu.
Încrucişarea
Exerciţiul 1 Elevii sunt grupaţi câte doi. Pe lungimea terenului, din alergare
uşoară execută încrucişări succesive.
Exerciţiul 2 Elevii sunt dispuşi pe IS, C şi ID. Mingea este la jucătorul C, care
ameninţă poartă, după care execută o încrucişare simplă, alternativ, cu unul
dintre interi. Acţiunea este finalizată cu aruncare la poartă din săritură.
Exerciţiul 3 Elevii sunt dispuşi pe IS, C şi ID. Mingea este la jucătorul ID, care
ameninţă poarta, după care pasează C. C primeşte mingea în pătrundere şi
execută încrucişare simplă la IS. Acţiunea se finalizează cu aruncare la poartă.
Ecerciţiul 4 Acelaşi exerciţiu, dar executat împotriva unor apărători semiactivi.
Exerciţiul 5 Elevii sunt dispuşi în acelaşi mod, dar execută o încrucişare dublă.
Exerciţiul 6 Idem 5 împotriva unor apărători semiactivi.
Exerciţiul 7 Joc cu temă. Golurile înscrise în urma unor încrucişări valorează
două puncte.
11.2.2. Metodica învăţării şi consolidării fazelor de joc în atac
Faza I - contraatacul
Exerciţiul 1 Pe lungimea terenului dribling – aruncare la poartă din alergare;
exrciţiul este folosit pentru obişnuirea vârfurilor de contraatac cu traseul pe care
se vor deplasa.
140
Exerciţiul 2 Contraatac direct cu un vârf lansat de portar şi finalizat cu un
procedeu de aruncare la alegere (din săritură sau din alergare).
Exerciţiul 3 Contraatac cu urmărire; acest exerciţiu poate fi utilizat şi la

învăţarea şi consolidarea replierii.
Faza a II-a - contraatacul susţinut

Exerciţiul 1 Pase în doi pe lungimea terenului, aruncare la poartă din alergare;
141
Exerciţiul 2 Pase în trei cu schimb de locuri şi aruncare la poartă din săritură.
142
CURS 12
ACCIDENTĂRI FRECVENTE ÎN JOCUL DE
HANDBAL
Prin regulamentul său, jocul de handbal, permite

contactul corporal între jucători. Pe măsura dezvoltării
acestei discipline sportive, contactul dintre jucători a
devenit din ce în ce mai dur. Ca urmare, s-a încercat
luarea unor măsuri în ceea ce priveşte regulamentul
jocului, pentru a limita violenţele din teren. Cu toate
acestea, încă mai există situaţii care determină
accidentări ale jucătorilor.
După cum vom vedea, în continuare, nu doar
contactul violent între jucători stă la baza accidentărilor
survenite în timpul jocurilor sau antrenamentelor.
Începând cu 1982, s-au realizat diverse anchete care ne-
au permis să cunoaştem factorii de risc şi să avem o
statistică a accidentărilor survenite.
12.1. Statistica accidentărilor
12.1.1. Handbal
În timpul practicării jocului de handbal există o
multitudine de posibilităţi de accidentare. Localizarea
accidentelor cunoscute de-a lungul timpului este
următoarea:
143
- mâini şi degete – 14%
- gleznă - 10%
- genunchi - 7%
- cot - 5%.
Restul de 64% dintre localizări sunt cotate ca
diverse, deoarece mai mult de jumătate dintre acestea
sunt contuzii cu localizare musculară sau tendinoasă.
Din punctul de vedere al gravităţii acestora, cifrele către
care converg, au următoarele valori:
- 48% sunt contuzii, legate în mare parte de faptul că
handbalul este un sport de contact;
- 36% entorse;
- 8% luxaţii şi fracturi
- 8% rupturi musculare sau tendinoase şi plăgi.
Cu ocazia Campionatului european de beach-

handball desfăşurat în 2007, în Italia, s-a efectuat un
studiu pe 96 jucători practicanţi ai acestei discipline.
Aceştia au avut de răspuns la un chestionar, care privea
ultimii doi ani de activitate (vezi tab. nr. 1). Rezultatele
acestui studiu au fost următoarele:
- 15,5% dintre jucători au suferit accidentări serioase,
71% dintre acestea fiind suferite de către portari şi
interi;
144
- majoritatea accidentărilor (85,7%) au fost închise,
dintre care 57% la nivel ligamentar şi 42,8% la
nivelul trunchiului (contuzii); principalul motiv al
acestor accidentări (71,4%) se datorează contactului
violent cu adversarul;
- cel mai mare număr de accidentări (57,1%) s-au
înregistrat în timpul competiţiilor, dintre care
71,4% atunci când jucătorul se afla în atac.
Privind gravitatea accidentărilor, în tabelul nr. 1 se
găsesc următoarele cifre:
FORMĂ DURATA PROCENTAJ

ÎNTRERUPERII
Severe Mai mult de 4 14,2%
săptămâni
Serioase 2 – 4 săptămâni 65,4%
Moderate 1 – 2 săptămâni 6,2%
Uşoare Sub 1 săptămână 14,2%
Tab. nr. 1 Gravitatea accidentărilor la Beach-handball
- 92,8% dintre jucători nu au recidivat în

accidentări;
- 57,1% au urmat un tratament bazat pe fizioterapie
şi medicamente;
145
- 41,9% au necesitat internare cel puţin o zi, iar
27% au avut complicaţii precum dureri sau
dificultăţi la mers.
Comentarii
Sporturile în care este permis contactul au o
probabilitate mai mare de producere a accidentărilor
decât sporturile în care nu există contact între adversari.
Atât handbalul cât şi beach-handball-ul conţin
mişcări stresante pentru sistemele osos şi muscular, iar
contactul frecvent şi intens cu adversarul determină
accidentări serioase. În concluzie, atât în handbal cât şi
în beach-handball apariţia accidentărilor este inevitabilă.
Pentru a putea diminua numărul de accidentări
trebuie cunoscuţi factorii de risc pentru apariţia
acestora, precum şi metode pentru prevenirea
accidentărilor.
12.2. Factorii de risc

Riscul traumatic, ca noţiune, ține cont de
intensitatea la care este practicat jocul de handbal
(numărul de ore săptămânal) şi de numărul de ani de
practică. Diversele anchete au scos în evidenţă doi
factori esenţiali de risc traumatic: angajamentul fizic şi
nivelul de atenţie.
146
Angajamentul fizic, mai mult sau mai puţin violent,
este în funcţie de:
- sex:
- – la fete apar de două ori mai puţine accidentări;
- nivelul la care se joacă:
- – de trei ori mai puţine accidentări în prima ligă
decât în liga a doua, datorită numărului diferit de
ore de antrenament;
- postul ocupat (vezi tab. nr. 2) – extremele au un risc
traumatic dublu faţă de ceilalţi jucători.
POST JUCĂTORI JOCURI RATA

ACCIDENTAŢI URMĂRITE DE
RISC
Extremă 20 (5) 464 4,1
dreapta
Extremă 23 (9) 461 4,7
stânga
Centru 10 (2) 474 2,1
Inter 13 (3) 471 2,7
dreapta
Inter 14 (4) 470 2,9
stânga
Pivot 14 (3) 470 2,9
Portar 10 (3) 474 2,1
147
Tab. nr. 2 Accidentări pe posturi (în paranteză sunt
trecute accidentările grave)
Nivelul de atenţie, este influențat de :

Ora de desfăşurare a jocurilor şi a antrenamentelor.
Pe intervalul orar 19 – 20 sunt de trei ori mai multe
accidentări decât pe alte intervale orare. În acest interval
de timp se manifestă cel mai pregnant sindromul de
hipoglicemie.
Numărul de rezerve. S-a observat că există o relaţie
directă între numărul de rezerve şi numărul de
accidentări. Astfel, numărul de accidentări creşte direct
proporţional cu numărul de rezerve. Important nu este
ca numărul de rezerve să fie mare, ci, ca acei jucători
care intră în teren să fie pregătiţi să ia parte la
competiţie.
Absenţa contactului fizic. Absenţa unui adversar sau a
unui coechipier în apropiere determină o scădere a
nivelului de atenţie. Aproximativ 60% dintre entorsele
de genunchi apar în absenţa contactului fizic, iar
jumătate dintre accidentările grave se petrec în absenţa
contactului fizic cu un adversar sau cu un coechipier.
148
12.3. Modalităţi de prevenire a accidentărilor
Din punct de vedere medical este destul de dificil
de prevenit diferitele accidentări, în schimb, antrenorii
trebuie să fie foarte atenţi la doi factori care sunt la
îndemâna lor: ameliorarea calităţilor tehnice ale
jucătorilor şi supravegherea nivelului de atenţie al
acestora.
Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
Studiile fiziologice au arătat clar că jucătorii care au
un potenţial tehnic crescut au un consum energetic redus
la aceeaşi mişcare faţă de jucătorii rudimentari din punct
de vedere tehnic. Ameliorarea calităţilor tehnice
determină evitarea epuizării rezervelor energetice
prematur, prima consecinţă a epuizării energetice fiind
scăderea nivelului de atenţie. Un jucător, „bun
tehnician”, are un risc traumatic de trei ori mai scăzut
decât un jucător cu o tehnicitate redusă.
Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor
În primul rând trebuie clarificat conceptul de nivel
de atenţie. Atenţia normală este definită de nivelul
ridicat de eficacitate fiziologică a organismului, ceea ce
îl face pe jucător să fie informat de ceea ce se petrece în
interiorul sau exteriorul său şi să răspundă, în
consecinţă, prin adaptare la toate circumstanţele.
Consecinţa imediată a nivelului de atenţie redus este
149
răspunsul inadecvat al organismului la stimuli. Stimulii
care pot influena nivelul de atenţie sunt de două feluri:
periferici (exteriori) şi senzitivo-senzoriali (interni).
a. Stimulii externi sunt legaţi esenţial de traumatisme:
o stimuli proveniţi de la nivel proprioceptiv, care
informează asupra stării de tensiune musculară,
traumatismul tipic fiind contractura;
o stimuli de la nivelul receptorilor intraarticulari,
care informează asupra poziţiei pieselor
articulare, traumatismele tipice fiind entorsele;
o stimuli de la nivelul receptorilor exteroceptivi,
care informează asupra desfăşurării unei
mişcări (o aruncare contrată surprinzător din
spate);
o stimuli de la nivelul receptorilor care transmit
informaţii despre dureri de tipul: contuzii,
întinderi sau chiar dureri de cap.
b. Stimulii interni sunt dependenţi de hormoni sau de
substanţe hormonale, dintre care adrenalina este
una dintre cele mai importante. Nu factorii care
intervin sunt importanţi, ci cumularea efectelor
acestora, ceea ce duce la scăderea nivelului de
atenţie, conducând automat la creşterea riscului
traumatic. Aceste perturbări nu sunt percepute
150
foarte net de către sportivi, deoarece se manifestă
într-o formă mai subtilă:
o capacitatea de refacere este capitală, din
moment ce antrenamentul este obligatoriu;
trebuie evitată hipoxia, acordată o atenţie
crescută calităţii somnului, alimentaţiei,
evitarea abuzului de excitante (cafea, ceai,
ţigări, alcool, etc);
o grijile vieţii cotidiene au o influenţă crescută
asupra nivelului de atenţie (situaţia şcolară,
profesională sau familială)
Înainte de toate trebuie ştiut că organismul este
permanent într-o stare de echilibru instabil. Prevenirea îi
permite acestuia să răspundă eficient la toate aceste
ameninţări. În practică, eficacitatea prevenirii este dată
de lucruri foarte simple: alimentaţie echilibrată, somn de
calitate, activitate fizică regulată, deci o viaţă
extrasportivă în conformitate cu rigorile jocului.
Tot la capitolul prevenirii intră şi starea sportivului:
condiţia fizică trebuie raportată la nivelul de practică;
integritatea corporală (un jucător nu trebuie să evolueze
cu accidentări nevindecate) şi integritate psihică
(concentrare şi motivare).
Un alt aspect care trebuie luat în calcul este starea
materialului: încălţări adaptate la sport şi în stare bună,
151
suprafaţa de joc să fie adecvată (un bun raport între
elasticitate, capacitatea de amortizare şi cea de
alunecare).
12.4. Noţiunea de „Core Stability” şi aplicabilitatea

ei în handbal
Expresia Core Stability (miez stabil) este o expresie
cunoscută în rândul kinetoterapeuţilor şi a preparatorilor
fizici, definiţia acestei expresii depinzând de domeniul
în care este luată în discuţie.
Din punct de vedere biomecanic expresia miez
stabil reprezintă un complex osteo-ligamentos ce există
sub un prag de potenţial care creează o stabilitate osteo-
articulară. Din punctul de vedere al unui kinetoterapeut
această expresie reprezintă un anumit grad de rezistenţă
sau forţă întâlnit în anumite grupe musculare.
Definiţia acceptată de literatura de specialitate
descrie Core Stability ca o integrare funcţională pasivă a
sistemului osos, activă a sistemului muscular şi neutră a
controlului neural.
Scopul antrenamentului bazat pe conceptul Core
Stability este de a recruta cu eficienţă musculatura
diferitelor segmente ale corpului pentru ca apoi subiecţii
să poată învăţa cu uşurinţă să controleze poziţia
152
diverselor segmente corporale în timpul activităţii
dinamice.
Acest tip de antrenament se poate aplica atât pentru
prevenirea accidentărilor, cât şi pentru recuperarea după
accidentări la nivelul articulaţiilor gleznei,
genunchiului, umărului, cotului şi la nivel lombo-sacral.
Antrenamentul se bazează pe mişcări realizate pe
suprafeţe instabile gen swiss ball sau balance fitt.
CURS 13
REGULAMENTUL JOCULUI DE HANDBAL
Accidente în jocul de handbal

În timpul practicării jocului de handbal există o
multitudine de posibilităţi de accidentare. Localizarea
accidentelor cunoscute de-a lungul timpului este
următoarea:
- mâini şi degete – 14%
- gleznă - 10%
- genunchi - 7%
- cot - 5%.
Restul de 64% dintre localizări sunt cotate ca
diverse, deoarece mai mult de jumătate dintre acestea
sunt contuzii cu localizare musculară sau tendinoasă.
153
Sporturile în care este permis contactul au o
probabilitate mai mare de producere a accidentărilor
decât sporturile în care nu există contact între adversari.
Atât handbalul cât şi beach-handball-ul conţin
mişcări stresante pentru sistemele osos şi muscular, iar
contactul frecvent şi intens cu adversarul determină
accidentări serioase. În concluzie, atât în handbal cât şi
în beach-handball apariţia accidentărilor este inevitabilă.
Pentru a putea diminua numărul de accidentări
trebuie cunoscuţi factorii de risc pentru apariţia
acestora, precum şi metode pentru prevenirea
accidentărilor.
Factorii de risc
Riscul traumatic, ca noţiune, ine cont de
intensitatea la care este practicat jocul de handbal
(numărul de ore săptămânal) şi de numărul de ani de
practică.
- Angajamentul fizic
- Nivelul de atenţie
- Ora de desfăşurare a jocurilor şi a antrenamentelor
- Numărul de rezerve
- Absenţa contactului fizic
154
Modalităţi de prevenire a accidentărilor
Din punct de vedere medical este destul de dificil
de prevenit diferitele accidentări, în schimb, antrenorii
trebuie să fie foarte atenţi la doi factori care sunt la
îndemâna lor: ameliorarea calităţilor tehnice ale
jucătorilor şi supravegherea nivelului de atenţie al
acestora.
- Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
- Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor
Factorii de risc – reprezintă factorii a căror intervenţie

determină apariţia accidentărilor;
Nivel de atenţie - este definit de nivelul ridicat de
eficacitate fiziologică a organismului, ceea ce îl face pe
jucător să fie informat de ceea ce se petrece în interiorul
sau exteriorul său şi să răspundă, în consecinţă, prin
adaptare la toate circumstanţele.
155
.
- Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
- Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor
1. Numărul de accidentări creşte direct proporţional

cu numărul de rezerve.
2. Aproximativ 60% dintre entorsele de genunchi apar
în absenţa contactului fizic, iar jumătate dintre
accidentările grave se petrec în absenţa contactului
fizic cu un adversar sau cu un coechipier.
3. Antrenamentul pentru întărirea sistemului osteo-
ligamentar se bazează pe mişcări realizate pe
suprafeţe instabile.
4. Dintre factorii de risc enumerăm:
a. Ora de desfăşurare a jocurilor şi a
antrenamentelor
b. Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
c. Angajamentul fizic
d. Absenţa contactului fizic
156
Regulamentul jocului de handbal
1. Terenul de joc
Terenul de joc are formă dreptunghiulară, cu
lungimea de 40 m şi lăţimea de 20 m. Terenul este
împărţit în spaţiul de joc, iar la fiecare capăt este câte un
spaţiu de poartă. Laturile lungi ale terenului se numesc
linii de margine, iar laturile scurte se numesc linii de
poartă.
În spaţiul de poartă, pe linia de poartă, în mijlocul
acesteia este plasată poarta. Poarta are 2 m înăltime şi 3
m lăţime în interiorul ei. Bara în secţiune transversală
are formă de pătrat cu latura de 8 cm şi este vopsită în
două culori alternative care se deosebesc net de spaţiul
înconjurător. Benzile de culoare ale barelor au lungimea
de 20 cm. Colţurile porţii sunt vopsite în aceeaşi culoare
(culoarea închisă), aici benzile de culoare având 28 cm.
Spaţiul de poartă este delimitat de o linie dreaptă cu
lungimea de 3 m, situată la 6 m de linia de poartă,
paralelă cu aceasta, în faţa porţii. Această linie este
continuată la ambele capete cu câte un arc de cerc cu
raza de 6 m, care are drept centru muchia interioară şi
posterioară a barei. În interiorul spaţiului de poartă, la 4
m de linia de poartă, cu o lungime de 15 cm, se află
linia de 4 m, care reprezintă locul până la care are voie
portarul să iasă în cazul aruncărilor de la 7 m.
157
Linia de aruncări libere, linia de la 9 m, este trasată
cu o linie întreruptă, la care atât segmentele acesteia, cât
şi spaţiile dintre ele au lungimea de 15 cm. Linia de
aruncări libere este desenată în acelaşi mod ca şi linia
care delimitează spaţiul de poartă.
Linia aruncărilor de pedeapsă se află la 7 m de linia
de poartă, paralelă cu acesta, pe axul central al terenului,
fiind desenată printr-o dreaptă cu lungimea de 1 m.
De o parte şi de cealaltă a liniei de centru, de pe
linia de margine pleacă spre interiorul terenului un
segment de dreaptă cu lungimea de 15 cm, care
delimitează spaţiul de schimb. Lungimea acestuia este
de 4,5 m. Spaţiul de schimb reprezintă locul prin care
este permis jucătorilor să intre şi să iasă de pe teren în
timpul jocului.
Toate liniile terenului aparţin spaţiului pe care îl
delimitează şi au o grosime de 5cm. Excepţie face linia
care uneşte cele două bare, care are o grosime de 8 cm,
egală cu grosimea barelor.
158
2. Timpul de joc
Pentru echipele masculine şi feminine, ale căror
jucători depăşesc vârsta de 16 ani, timpul de joc este de
două reprize a câte 30 minute, despărţite de o pauză de
10 minute.
159
 Copii între 12 – 16 ani – 2 x 25 minute, cu pauză de
10 minute;
 Copii între 8 – 12 ani – 2 x 20 minute, cu pauză de
10 minute;
 Copii sub 8 ani – 2 x 15 minute, cu pauză de 10
minute.
Pe durata jocului, fiecare echipă are dreptul la câte

trei time-out-uri pe parcursul unui joc, cu durata de 1
minut. Time-out-ul poate fi cerut doar când echipa
proprie se află în posesia mingii.
3. Mingea de joc
Mingea de joc este din piele sau material sintetic,
sferică, iar suprafaţa ei este nealunecoasă. Dimensiunile
şi greutatea mingii diferă în funcţie de vârstă şi sex:
- pentru băieţi peste 16 ani mingea are o
circumferinţă de 58 – 60cm, (minge nr. 3);
- pentru fete peste 14 ani şi băieţi 14 – 16 ani
mingea are o circumferinţă de 54 – 56 cm, (minge
nr. 2);
- pentru băieţi 8 – 12 ani şi fete 8 – 14 ani mingea are
o circumferinţă de 50 – 52cm, (minge nr. 1);
160
- pentru copii sub 8 ani (fete sau băieţi),
circumferinţa mingii este de cel puţin 48 cm (minge
nr. 0).
4. Echipa
Echipa de handbal este formată din 14 jucători,
dintre care minim unul este portar. Pe terenul de joc se
pot găsi, în acelaşi timp, maxim 7 jucători, restul fiind
jucători de schimb.
Pentru a începe jocul, pe teren trebuie să fie
prezenţi minim 5 jucători, echipa putându-se completa
până la 14 pe parcursul jocului, inclusiv al prelungirilor.
Dacă în timpul jocului numărul jucătorilor scade sub 5,
jocul va continua.
Jucătorii de schimb pot participa la joc în orice
moment, fără a anunţa scorerul sau cronometrorul.
Numărul de schimbări pe parcursul jocului este
nelimitat. Un jucător poate intra în teren doar în
momentul în care jucătorul schimbat părăseşte spaţiul
de joc. În cazul în care jucătorul de schimb intră în teren
înainte ca jucătorul schimbat să iasă, sau nu foloseşte
spaţiul de schimb, comite greşeala schimbare greşită,
sancţionată cu eliminare pe timp de două minute.
161
5. Echipamentul
Echipamentul jucătorilor de câmp este uniform,
fiind compus din tricou şi pantalon scurt. Tricourile au
inscripţionat pe spate numerele de concurs, între 1 şi 21.
Înălţimea numărului de pe spate este de 20 cm, iar a
celui de pe piept de 10 cm. Opţional se pot inscripţiona
numere şi pe şorturi. Culoarea tricourilor trebuie să se
diferenţieze evident de culoarea tricourilor echipei
adverse şi de culorile celor doi portari.
Încălţămintea este tip sport, cu talpa plată, din
cauciuc sau un material asemănător.
Echipamentul portarului diferă la culoare de
echipamentul propriei echipe, al echipei adverse şi al
portarului advers. În general portarii au tricouri cu
mânecă lungă, cu apărători la coate şi umeri şi pantaloni
lungi, cu apărători la genunchi şi şolduri.
6. Portarul
Portarul în momentul în care părăseşte suprafaţa de
poartă devine jucător de câmp, ca urmare se va supune
162
regulilor specifice jucătorilor de câmp. În suprafaţa de
poartă, portarul are voie să:
- atingă mingea cu orice parte a corpului în acţiunea
de apărare a porţii;
- să se deplaseze cu mingea în mână în orice direcţie
şi să facă oricâţi paşi doreşte;
- să intre şi să iasă în spaţiul de poartă fără a avea
mingea sub control.
Portarului nu îi este permis :
- să pericliteze adversarul în timpul acţiunii de
apărare a porţii;
- să intre şi să iasă din spaţiul de poartă cu mingea
sub control;
- să atingă sau să intre în posesia mingiilor care stau
sau se rostogolesc pe sol în afara spaţiului de
poartă, atunci când el se află în interiorul spaţiului
de poartă;
- să atingă cu piciorul mingiile care stau pe sol sau
care se îndreaptă din spaţiul de poartă spre spaţiul
de joc.
7. Jucarea mingii
Jucătorilor de câmp le este permis:
163
- să arunce, să prindă, să oprească, să împingă, să
lovească sau să boxeze mingea, folosind mâinile,
braţele, capul, trunchiul, coapsele şi genunchiul;
- să ţină mingea maxim 3 secunde;
- să se deplaseze maxim 3 paşi cu mingea în mână;
- să treacă mingea dintr-o mână în alta;
- să joace mingea în orice poziţie (stând, culcat, pe
genunchi sau aşezat).
Jucătorilor de câmp nu le este permis:
- să atingă mingea cu gamba sau laba piciorului;
- să facă dublu dribling sau să ţină mingea în mână
mai mult de trei secunde;
- să facă mai mult de trei paşi cu mingea în mână;
- să joace mingea peste liniile laterale sau de poartă;
- să joce mingea cu propriul portar atunci când acesta
se află în spaţiul de poartă;
- să menţină mingea în posesia propriei echipe fără a
ataca poarta adversă în mod evident.
8. Comportamentul faţă de adversari

În relaţia cu un adversar, unui jucător îi este permis:
- să folosească braţele şi mâinile pentru blocarea sau
intrarea în posesia mingii;
- să folosească palma deschisă pentru a îndepărta
adversarului mingea;
164
- să bareze cu corpul drumul unui adversar, chiar
dacă acesta nu este în posesia mingii;
- să intre în contact corporal cu un adversar, cu faţa
spre el şi cu braţele îndoite, să-l controleze şi să-l
marcheze.
În relaţia cu un adversar, unui jucător nu îi este
permis:
- să lovească mingea din mâna unui adversar:
- să blocheze sau să îndepărteze cu forţa un adversar
folosind mâinile, braţele sau picioarele;
- să îmbrăţişeze,să ţină, să împingă sau să lovească
un adversar;
- să împiedice, să obstrucţioneze sau să pună în
pericol un adversar, cu sau fără minge.
9. Aruncarea liberă
Se acordă aruncare liberă dacă se comite una dintre
următoarele greşeli:
- schimbare greşită;
- greşeală de portar sau a jucătorului de câmp pe
suprafaţa de joc;
165
- mânuirea greşită a mingii, precum şi aruncare
intenţionată a mingii în afara terenului,
- faultarea adversarului;
- repunerea greşită a mingii în teren;
- joc pasiv;
- călcarea suprafeţei de poartă de către un jucător cu
mingea.
Aruncarea liberă se poate executa în orice direcţie,
din locul în care s-a comis infracţiunea, fără fluierul
arbitrului. În momentul aruncării libere, adversarii
trebuie să păstreze 3 m de jucătorul cu mingea, iar
coechipierii acestuia nu au voie să intre în suprafaţa
dintre liniile de 6 m şi 9 m.
10. Aruncarea de la 7 m
Este o aruncare directă spre poartă, care trebuie
executată în 3 secunde de la fluierul arbitrului. Se
acordă în următoarele situaţii:
- fault în timpul aruncării la poartă într-o situaţie
clară de gol;
- apărare în semicerc sau creearea unui avantaj faţă
de adversar prin intrarea în suprafaţa de poartă;
166
- întreruperea jocului într-un moment avantajos, de
către un oficial al unei echipe sau de un fluier auzit
din tribună, indiferent de locul în care se găseşte
mingea.
-
În momentul aruncării de la 7 m cel care execută
aruncarea nu are voie să calce linia de 7 m, să ridice
piciorul de pe sol sau să joace încă o dată mingea dacă
aceasta nu a fost atinsă de portarul advers sau de bara
porţii. În momentul executării aruncării, jucătorul
trebuie să aibă un picior pe sol. În timpul execuţiei
aruncării de la 7 m nici un jucător nu are voie să intre în
spaţiul delimitat de liniile de 6 şi 9 m, în afara
executantului.
11. Sancţiuni
Sancţiunile disciplinare se acordă progresiv în
timpul jocului, acestea fiind: atenţionarea verbală,
avertismentul, eliminarea temporară, descalificarea şi
eliminarea definitivă.
Atenţionarea verbală se acordă la începutul
jocurilor în cazul în care nu se respectă distanţa de 3 m
de minge în cazul aruncărilor libere, faulturilor sau altor
nereguli minore.
167
Avertismentul se semnalizează cu cartonaş galben
şi se acordă în următoarele situaţii:
- faulturi repetate asupra adversarilor;
- nerespectarea regulilor în cazul aruncărilor libere;
- conduită nesportivă faţă de adversari sau oficiali.
O echipă în timpul jocului poate primi maxim trei
avertismente. Avertisment se poate acorda şi unui
jucător sau oficial aflat pe banca de rezerve. Pentru
jucătorii de schimb şi oficiali se poate arăta un singur
avertisment.
Eliminarea temporară se semnalizează de către
arbitru cu două degete ridicate deasupra capului, iar cu
cealaltă mână se indică jucătorul sancţionat. Eliminarea
temporară se acordă în următoarele situaţii:
- dacă jucătorul nu lasă mingea pe sol în momentul
acordării unei aruncări libere în favoarea echipei
adverse, sau la fluierul arbitrului;
- greşeli repetate de menţinerea distanţei faţă de
minge în cazul aruncărilor libere;
168
- faulturi repetate;
- conduită nesportivă repetată;
În această situaţie, jucătorul sancţionat părăseşte

terenul pe timp de două minute, iar echipa sa va juca în
inferioritate numerică. La expirarea celor două minute
va intra în teren acelaşi jucător sau unul dintre jucătorii
de schimb.
Eliminarea temporară poate fi acordată şi băncii de
rezerve, doar o singură dată. În această situaţie va fi
scos un jucător de pe teren, iar echipa va juca în
inferioritate timp de două minute.
Un jucător poate primi în timpul jocului două
eliminări temporare.
Descalificarea se semnalizează cu cartonş roşu.
Descalificarea se acordă unui jucător pentru cea de a
treia eliminare temporară sau direct, fară ca jucătorul să
aibă eliminări temporare în prealabil. Descalificarea se
acordă direct în următoarele situaţii:
- dacă loveşte sau trage din spate sau lateral braţul
unui adversar aflat pe punctul de a arunca la poartă;
- execută o acţiune în urma căreia adversarul este
lovit la cap sau gât;
- loveşte corpul sau figura adversarului în orice mod;
169
- împinge sau împiedică un adversar în timp ce
acesta aleargă.
Jucătorul căruia i s-a acordat descalificarea

părăseşte suprafaţa de joc, echipa joacă în inferioritate
numerică timp de două minute, după care va intra un alt
jucător pe teren. În situaţia în care descalificarea se
acordă băncii de rezerve, cel căruia i s-a acordat va
părăsi incinta terenului, va fi scos un jucător de pe teren,
iar echipa va juca în inferioritate timp de două minute.
La expirarea timpului de 2 minute, se va completa
efectivul echipei.
Eliminarea definitivă este cea mai gravă sancţiune
şi se semnalizează cu braţele încrucişate deasupra
capului, după care se indică jucătorul căruia i s-a
acordat.
Eliminarea definitivă se acordă în cazul în care un
jucător dă dovadă de comportament nesportiv grosolan
(injurii la adresa adversarilor sau arbitrilor, lovirea
adversarului sau arbitrilor) în timpul jocului. În această
situaţie, jucătorul părăseşte incinta de joc, iar echipa va
juca în inferioritate numerică tot restul jocului.
170
171
BEACH-HANDBALL
Jocul de beach-handball are o apariţie foarte

recentă, recentă chiar în comparaţie cu handbalul clasic.
Din acest moment handbalul clasic va fi numit handbal
în sală (indoor handball) pentru a fi deosebit de beach-
handball.
14.1. Originea şi evoluţia jocului

Primele referiri la beach-handball au apărut în
anii ’80. Primele teste şi studii, curios, sunt făcute în
Italia şi Olanda. Anul în care apare ca disciplină
sportivă este anul 1992, conform datelor furnizate de
Comitetul de Organizare a Beach-Handball-ului
(COBH), la iniţiativa Federaţiei Italiene de Handbal
(FIGH). Acest sport nou s-a împrăştiat rapid în Italia şi
tot aici au fost scrise primele regulamente ale jocului.
În 1994 s-a desfăşurat primul circuit de turnee, la
Rio de Janeiro şi Buenos Aires, ceea ce a reprezentat un
nou pas în cunoaşterea şi dezvoltarea acestui nou sport
în întreaga lume.
În prezent, beach-handball-ul este o disciplină
sportivă în continuă dezvoltare, pentru care se
organizează Campionate Europene şi Campionate
Mondiale atât la feminin cât şi la masculin.
172
14.2. Sistemele de joc în atac şi apărare
La beach-handball elementele tehnice şi acţiunile
tactice individuale şi colective sunt asemănătoare cu
cele de la handbalul în sală. Deosebiri apar la nivelul
sistemelor de joc în atac şi apărare.
Cel mai utilizat mod de a juca este acela de a
schimba portarul cu un jucător de câmp în momentul în
care echipa este în atac. Acest lucru a avut un succes
deosebit la răspândirea jocului, deoarece este mai uşor
de înscris un gol atunci când joci în atac 4 atacanţi
contra 3 apărători, decât atunci când se joacă 3 contra 3.
14.2.1. Atacul
Din punct de vedere ofensiv majoritatea echipelor
dezvoltă un sistem de atac cu un pivot, în care jucătorii
sunt dispuşi astfel: un inter stânga (IS), un inter dreapta
(ID), un centru (C) şi un pivot (Pv).
Alte combinaţii la dispunerea jucătorilor sunt de
exemplu:
173
- cu patru jucători în linia a doua (1 IS, 1 ID, 1 CS şi
1 CD);
- cu jucătorii dispuşi pe două linii (1 IS, 1 ID şi 2
Pv);
- o altă posibilitate este transformarea în timpul
atacului a sistemului de atac cu un pivot în sistem
de atac cu doi pivoţi.
14.2.2. Apărarea
Din punctul de vedere al apărării, apar puţine
sisteme de joc:
- sistemul clasic cu cei trei apărători dispuşi pe o
linie: doi apărători laterali (ALS şi ALD) şi un
apărător central (AC);
- sistemul de apărare cu jucătorii dispuşi pe două
linii: un zburător (Z) şi doi apărători centrali (2
AC);
- sistemul de apărare combinat 2+1: doi apărători
centrali(2 AC) şi un apărător om la om;
- forma de apărare om la om pe tot terenul sau în
jumătate de teren.
Această formă de apărare (om la om) se utilizează
foarte rar, deoarece nu are randament datorită faptului
că în permanenţă există un jucător liber, nemarcat de
nici un apărător.
174
14.3. Contribuţii la handbalul în sală şi avantajele
practicării beach-handball
Cea mai importantă caracteristică a beach-handball-
ului este marea transferibilitate către handbalul în sală,
în aşa fel încât tenhnica şi tactica handbalului în sală s-a
adaptat perfect jocului pe plajă. Din punct de vedere
tehnic, pasele, prinderea mingii, mişcarea în teren,
fentele, aruncările la poartă, blocarea aruncărilor la
poartă sunt identice. Doar driblingul, datorită suprafeţei
pe care se joacă, nu este identic. Din punct de vedere
tactic, acţiunile tactice, atât cele individuale cât şi cele
colective sunt identice.
14.4. Regulamentul jocului de beach-handball
Terenul de joc (vezi fig. 1)

Terenul de joc este un dreptunghi de 27m lungime
şi 12m lăţime, cuprinzând o zonă de joc şi două spaţii de
poartă. Suprafaţa trebuie să conţină un strat de nisip de
175
cel puţin 40cm adâncime, iar în jurul terenului să existe
o zonă sigură cu lăţimea de 3m.
Zona de joc are o lungime de 15m şi o lăţime de
12m. Liniile de delimitare trebuie evidenţiate printr-o
bandă colorată cu lăţimea de 8cm.
În centrul fiecărei linii de poartă se găseşte câte o
poartă. Porţile sunt identice şi respectă aceleaşi condiţii
ca cele de la handbalul în sală. Porţile trebuie să fie bine
ancorate pentru a nu creea pericol pentru jucători.
Spaţiul de poartăeste situat în faţa fiecărei porţi,
fiind delimitat de linia spaţiului de poartă, paralelă cu
linia de poartă, situată la 6m distanţă de aceasta.
Zona de schimb pentru jucătoare 15m lungime şi
3m lăţime. Zonele de schimb sunt situate de o parte şi
de alta a terenului, în afara liniei de margine. Portarii
intră şi ies peste propria linie de margine a zonei proprii
de schimb sau peste linia de margine a propriei zone de
poartă.
176
Linia exterioara
de poarta
SPATIUL DE POARTA
Timpul de joc
a. Începutul jocului:
- înainte de începerea jocului se efectuează tragerea la
sorţi pentru a determina ce echipă îşi alege partea şi
zona de schimb;
- în repriza a doua, echipele achimbă terenul, nu şi
zonele de schimb;
- jocul începe cu minge de arbitru.
177
b. Timpul de joc:
- timpul de joc este de două reprize a câte 10 minute:
- dacă la sfârşitul reprizei este egal se foloseşte regula
Golului de aur, adică se joacă până se înscrie primul
gol;
- câştigătorul unei reprize primeşte 1 punct;
- dacă ambele jumătăţi sunt câştigate de aceeaşi echipă,
aceasta este câştigătoarea per total cu scorul de 2:0;
- dacă fiecare echipă câştigă câte o repriză, sunt folosite
Shoot-out-uri.
c. Shoot-out:
- ambii portari stau cu un picior pe linia de poartă;
- jucătorii de câmp care execută stau în spaţiul de joc, cu
un picior în punctul în care linia de poartă şi linia de
margine se întâlnesc;
- la fluier, jucătorul de câmp pasează portarului propriu;
în timpul pasei mingea nu are voie să atingă solul;
- în momentul în care mingea părăseşte mâna
jucătorului, portarii se pot mişca;
- portarul cu mingea rămâne în spaţiul de poartă şi
trebuie ca în timp de trei secunde fie să arunce spre
poarta adversă, fie să paseze propriului coechipier; în
timpul acestei pase, mingea nu are voie să atingă solul;
178
- în timpul shoot-out jucătorii implicaţi rămân în propria
zonă de schimb; jucătorii care au executat, se întorc în
propria zonă de schimb;
- se aleg cinci jucători de echipă care vor executa
alternativ; câştigătoare este echipa care a înscris cele
mai multe goluri după 5 execuţii;
- dacă nici după 5 execuţii nu se decide rezultatul, se
aleg din nou 5 jucători pentru executarea shoot-out; în
această rundă sau în următoarele, meciul se decide
îndată ce o echipă ia conducerea după un număr egal de
execuţii.
d. Time out
Time out se acordă:
- la o descalificare sau o eliminare definitivă;
- la aruncarea de la 6m;
- la cererea unei echipe; fiecare echipă are dreptul la
un time out pe repriză de câte un minut, în timpul
regulamentar de joc, nu şi în prelungiri; o echipă
poate cere time out numai când este în posesia
mingii;
- la semnalul sonor al oficialilor jocului;
- la consultaţii între arbitrii;
- la eliminarea unui oficial al unei echipe.
Mingea de joc
179
Mingea este confecţionată din cauciuc şi trebuie să
nu fie alunecoasă.
Pentru echipale masculine, mingea are o
circumferinţă de 54 – 56 cm şi o greutate de 350 – 370g,
iar pentru feminin, o circumferinţă de 50 – 52cm şi o
greutate de 280 – 300g. pentru meciurile de copii poate
fi folosită o minge mai mică.
La fiecare joc se vor prezenta trei mingi
regulamentare. Mingiile de rezervă vor fi păstrate pe
mijloc, în spatele fiecărei porţi.
Echipa
La jocurile şi turneele de beach-handball pot fi
organizate pentru echipe masculine, feminine şi mixte.
O echipă este formată din 8 jucători.
La începutul jocului trebuie să fie prezenţi la teren
minim 6 jucători. Dacă numărul de jucători scade sub 4,
jocul este oprit, iar cealaltă echipă este declarată
învingătoare.
Pe teren pot fi maxim 4 jucători de echipă, 3
jucători de câmp şi un portar. Restul jucătorilor vor
rămâne în prorpriul spaţiu de schimb. În orice moment
al jocului echipa trebuie să aibă unul dintre jucători
desemnat ca portar. Un jucător recunoscut ca portar,
180
poate deveni jucător de câmp în orice moment şi invers,
un jucător de câmp poate deveni oricând portar.
Echipamentul
Toţi jucătorii de câmp ai unei echipe trebuie să
poarte echipament uniform. Combinaţiile de culori şi
designul echipamentului celor două echipe trebuie să fie
diferit. Jucătorii folosiţi de o echipă ca portari vor avea
aceeaşi culoare a echipamentului, dar diferită de a
jucătorilor de câmp ai ambelor echipe şi a portarilor
adverşi. Jucătorii trebuie să poarte numere care sunt de
cel puţin 10cm înălţime pe piept.
Toţi jucătorii joacă în picioarele goale. Sunt
permise şosetele sau bandajele sport, în schimb nu sunt
permise încălţările sport sau alte tipuri de încălţări.
Nu se permite purtarea de obiecte care pot fi
periculoase pentru ceilalţi jucători, cum ar fi: cerceii,
brăţările, ceasurile, agrafele, etc. Sunt permise benzile
pentru cap din material moale şi şepcile de soare, dar
întoarse cu partea dură la spate.
Portarul
Are dreptul:
181
- să atingă mingea cu orice parte a corpului în timpul
acţiunii de apărare a porţii, în interiorul spaţiului de
poartă;
- să se deplaseze cu mingea în spaţiul de poartă fără
să se supună regulilor jucătorilor de câmp;
- să părăsească spaţiul de poartă fără minge şi să
participe la joc în câmpul de joc; în această situaţie
va respecta regulamentul care se aplică jucătorilor
de câmp.
Nu are dreptul:
- să părăsească spaţiul de poartă cu mingea sub
control;
- să pună adversarul în pericol în acţiunea de apărare
a porţii;
- să atingă mingiile care se rostogolesc sau stau pe
sol în afara spaţiului de poartă atunci când el se află
în spaţiul de poartă;
- să revină în spaţiul de poartă cu mingea sub control;
- să atingă cu laba piciorului sau cu gamba în spaţiul
de poartă, mingea care stă sau se rostogoleşte pe sol
în direcţia spaţiului de joc.
Jucarea mingii
Se permite:
182
- aruncarea, prinderea, oprirea, împingerea sau
lovirea mingii prin folosirea mâinilor, braţelor,
corpului, trunchiului, coapselor şi genunchilor;
- ţinerea mingii maxim 3s;
- să se facă 3 paşi cu mingea în mână;
- driblingul de pe loc sau din deplasare;
- să treacă mingea dintr-o mână în alta;
- să joace mingea în genunchi, şezând sau întins pe
sol:
Nu se permite:
- să se atingă mingea cu orice parte a membrului
inferior de la genunchi în jos;
- să se atingă mingea decât o singură dată dacă
aceasta nu a atins solul, alt jucător sau dacă nu s-a
dat gol între timp;
- să se ţină mingea în posesia echipei fără a efectua o
acţiune evidentă de a ataca sau arunca la poartă (joc
pasiv).
Comportamentul faţă de adversar

În relaţia cu un adversar, unui jucător îi este permis:
- să folosească braţele şi mâinile pentru blocareasau
intrarea în posesia mingii;
- să folosească palma deschisă pentru a îndepărta
adversarului mingea;
183
- să bareze cu corpul drumul unui adversar, chiar
dacă acesta nu este în posesia mingii;
- să intre în contact corporal cu un adversar, cu faţa
spre el şi cu braţele îndoite, să-l controleze şi să-l
marcheze.
În relaţia cu un adversar, unui jucător nu îi este
permis:
- să lovească mingea din mâna unui adversar:
- să blocheze sau să îndepărteze cu forţa un adversar
folosind mâinile, braţele sau picioarele;
- să îmbrăţişeze,să ţină, să împingă sau să lovească
un adversar;
- să împiedice, să obstrucţioneze sau să pună în
pericol un adversar, cu sau fără minge.
Marcarea unui gol

Un gol este marcat atunci când întreaga
circumferinţă a mingii a trecut de linia de poartă, în
condiţiile în care nu s-a comis nici o abatere de către
aruncător sau de către coechipierii săi înainte sau în
timpul aruncării.
Un gol spectaculos sau creativ se punctează cu 2
puncte, după cum şi golurile înscrise din aruncare de la
6m sau cele înscrise de către portar.
184
Aruncarea liberă
Jocul se întrerupe şi se reia cu aruncare liberă
pentru adversari atunci când
echipa aflată în posesia mingii a comis o abatere de la
regulament care conduce la pierderea posesiei mingii.
În momentul acordării aruncării libere, jucătorul
care se află în posesia mingii trebuie să lase mingea pe
sol în locul în care se găseşte. Când se execută o
aruncare liberă, jucătorii echipei în atac nu au voie să
stea la o distanţă mai mică de 1m de linia spaţiului de
poartă al adversarilor înainte ca aruncarea liberă să fie
executată. Adversarii trebuie să fie la o distanţă de cel
puţin 1m de executantul aruncării libere.
Aruncarea liberă se execută fără semnal sonor dat
prin fluier de către arbitru, de pe loc şi în orice direcţie.
Aruncarea de la 6m
Aruncarea de la 6m se acordă atunci când:
- se întrerupe neregulamentar o şansă clară de gol, în
orice loc al terenului de către un jucător sau oficial
al echipei adverse;
- se aude un fluier neautorizat în momentul unei
şanse clare de gol;
185
- o şansă clară de gol a fost întreruptă de către cineva
care nu participă la joc;
- un jucător a fost faultat în momentul unei şanse
clare de gol.
În momentul acordării aruncării de la 6m, arbitrii
trebuie să acorde time-out. Dacă se înscrie prin aruncare
de la 6m, se acordă 2 puncte.
Aruncarea de la 6m trebuie executată spre poartă în
timp de 3s de la fluierul arbitrului. Jucătorul care
execută această aruncare nu trebuie să atingă sau să
depăşească linia de 6m înainte ca mingea să-i
părăsească mâna.
Sancţiuni
În jocul de beach-handball se prevăd următoarele
sancţiuni: eliminarea temporară, descalificarea şi
eliminarea definitivă.
Eliminarea temporară se acordă pentru:
- faulturi asupra unui adversar;
- faulturi care trebuie sancţionate progresiv;
- abateri împotriva unui adversar care execută o
aruncare liberă;
- comportament nesportiv a unui jucător sau oficial al
echipei;
186
- faulturi repetate;
- nelăsarea mingii jos în momentul fluierului
arbitrului;
- abateri repetate la executarea aruncărilor libere;
- la descalificarea unui jucător sau a unui oficial aflat
în spatiul de schimb.
A doua eliminare a unui jucător atrage după sine
descalificarea. Jucătorul eliminat poate fi înlocuit sau
poate intra în teren la schimbarea posesiei mingii.
Descalificarea se acordă pentru:

- intrarea pe teren a unui jucător fără a avea acest
drept;
- comportament nesportiv repetat al unui oficial al
unei echipe;
- faulturi care pun în pericol sănătatea adversarului;
- comportament nesportiv grosolan;
- violenţă a unui jucător în afara terenului de joc;
Descalificarea se semnalizează cu cartonaş roşu.
Înainte de semnalizare se acordă time-out.
Descalificarea este cu drept de înlocuire.
Eliminarea definitivă se acordă atunci când un jucător

se face vinovat de o violenţă în timpul jocului, pe teren
sau în afara lui. Se cere time-out şi se semnalizează prin
187
încrucişarea braţelor deasupra capului. Eliminarea
definitivă este fără drept de înlocuire.
14.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare
Jocul de beach-handball are o apariţie foarte
recentă, recentă chiar în comparaţie cu handbalul clasic.
Primele referiri la beach-handball au apărut în anii ’80.
Primele teste şi studii, curios, sunt făcute în Italia şi
Olanda. Spunem curios, pentru că, în cazul celor două
ţări, handbalul nu este un sport foarte popular. Anul în
care apare ca disciplină sportivă este anul 1992,
conform datelor furnizate de Comitetul de Organizare a
Beach-Handball-ului (COBH), la iniţiativa Federaţiei
Italiene de Handbal (FIGH). Acest sport nou s-a
împrăştiat rapid în Italia şi tot aici au fost scrise primele
regulamente ale jocului.
În anul 2002, Federaţia Europeană de Handbal
(EHF) a publicat primul Regulament al tuturor
Competiţiilor şi turneelor.
La beach-handball elementele tehnice şi acţiunile
tactice individuale şi colective sunt asemănătoare cu
cele de la handbalul în sală. Deosebiri apar la nivelul
sistemelor de joc în atac şi apărare. Cel mai utilizat mod
188
de a juca este acela de a schimba portarul cu un jucător
de câmp în momentul în care echipa este în atac.
Din punct de vedere ofensiv majoritatea echipelor dezvoltă un sistem de
atac cu un pivot, în care jucătorii sunt dispuşi astfel: un inter stânga (IS), un inter
dreapta (ID), un centru (C) şi un pivot (Pv).
Din punctul de vedere al apărării, apar puţine sisteme de joc:
- sistemul clasic cu cei trei apărători dispuşi pe o linie: doi apărători laterali
(ALS şi ALD) şi un apărător central (AC);
Cea mai importantă caracteristică a beach-handball-ului este marea
transferibilitate către handbalul în sală, în aşa fel încât tenhnica şi tactica
handbalului în sală s-a adaptat perfect jocului pe plajă
. Regulamentul jocului de beach-handball
- Terenul de joc
- Timpul de joc
- Mingea de joc
- Echipa
- Echipamentul
- Portarul
- Jucarea mingii
- Comportamentul faţă de adversar
- Marcarea unui gol
- Aruncarea liberă
- Aruncarea de la 6m
- Sancţiuni
Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Unde a apărut jocul de beach-handbal?
2. Care sunt competiţiile importante organizate pentru această disciplină
sportivă?
3. Care sunt sistemele de atac şi de apărare utilizate în beach-handball?
189
4. Ce dimensiuni are terenul de joc?
a. 6 jucători
b. 8 jucători
c. 10 jucători
2. Echipa care primeşte eliminare definitivă nu mai are dreptul la înlocuire.
3. Forma de apărare “om la om” este indicată în jocul de beach-handball.
Bibliografie
Hantău, C. (2009) – MDS Jocuri de echipă – Handbal, Ed. A.N.E.F.S.
190

Curs Nou

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Nou

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

conf. univ. dr. Maria Igorov

FUNDAMENTE ŞTIINŢIFICE ALE

FUNDAMENTE ŞTIINŢIFICE ALE

conf. univ. dr. Igorov Maria

CURS 1 - BAZELE GENERALE ALE TEORIEI, METODICII ŞI

Handbalul este un joc sportiv de echipă, inclus în

1.1. Handbalul ca disciplină sportivă

1.2. Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice

1.3. Handbalul ca disciplină ştiinţifică

1.6. Caracteristicile jocului de handbal

Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a

2.1. Date care au marcat handbalul la nivel

1972 – JO de la Munchen handbalul în 7, masculin, este

2.2. Date care au marcat istoria handbalului în

Cele mai importante evenimente handbalistice la

2.3. Palmaresul României la Handbal

Campionate Europene seniori

Campionate Mondiale tineret

Campionate Mondiale juniori

Campionate Europene tineret

Cu un palmares format din 4 medalii la Jocurile

3.1. Definirea principalilor termeni

Tehnica jocului de handbal reprezintă “un

Elementul tehnic - o noţiune abstractă, care

În jocul de handbal deosebim

Tehnica jocului de atac cuprinde următoarele

Tehnica jocului de apărare cuprinde următoarele

3.2. Tehnica în atac

Driblingul – conducerea mingii

Mişcarea în teren specifică apărării

4.1. Definirea principalilor termeni

4.2. Acţiunile tactice individuale în atac

bararea cu corpul a drumului unui apărător. Blocajul se

Plecarea din blocaj

Întregul joc, în desfăşurarea sa, se ghidează după

5.2. Tactica individuală în apărare

5.4. Acţiunile tactice specifice portarului

Apărarea mingiilor aruncate de la distanţă

Având în vedere caracterul şi viteza cu care se

6.1. Faza I-a a atacului - contaatacul

Contraatacul direct cu două vârfuri

Contraatacul cu două vârfuri încheiat cu o

Contraatacul cu intermadiar cu un vârf

Contraatacul cu intermadiar cu două vârfuri

Conţinutul tehnico – tactic al contraatacului direct cu

6.2 Faza a II - a a atacului – Contraatacul susţinut

Conţinutul tehnico – tactic al contraatacului susţinut

6.3 Faza a III - a a atacului – Organizarea

Acţiuni tactice individuale

6.5 Forme de joc în atac

Atacul poziţional nu trebuie înţeles ca un joc static.

6.6 Sisteme de joc în atac

Sistemul poate fi aplicat atât sub forma atacului

6.7 Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi

Şi în apărare, la fel ca şi în atac, jocul se desfăşoară

7.1. Faza I a apărării – replierea

7.5.1. Apărarea pe zonă

Sistemul de apărare pe zonă 6:0 (vezi fig. 1)

Denumirea apărătorilor în cadrul acestui sistem este

Sistemul de apărare pe zonă 5:1 (vezi fig. 2)

Sistemul de apărare pe zonă 5:1 este caracterizat de