Eclesiastul este una din cele trei cărţi poetice sapienţiale, didactice

ale Vechiului Testament, alături de Cartea lui Iov şi Pildele lui Solomon (Proverbele

lui Solomon) şi una din cele 6 cărţi poetice ale Vechiului Testament. Este un discurs
asupra vieţii, condiţiei umane, societăţii şi legilor ei, înţelepciunii, bogăţiei, oferind în
acelaşi timp sfaturi şi îndrumări pline de miez şi înţelepciune pentru un mare evantai
de situaţii de viaţă.

Cartea Eclesiastul este una din cele cinci suluri numite Megilloth, care se citeau la
diferite sărbători. Cântarea Cântărilor se citea la Paşti; Rut, la Rusalii, Plângerile lui
Ieremia, cu ocazia comemorării distrugerii Ierusalimului (în August); Eclesiastul, la
sărbătoarea Corturilor sau Sukkot (în Septembrie), iar cartea Estera, la sărbătoarea
Purim (în Martie). Cartea Eclesiastul poate sluji şi ca un curs de pre-evanghelizare.

La Sărbătoarea Corturilor, evreii locuiesc pentru o săptămână în corturi făcute din

ramuri, ca locuinţă temporară. Cu această ocazie se citeşte Eclesiastul care le
reaminteşte că viaţa este trecătoare şi că numai ceea ce facem pentru Dumnezeu
durează pentru totdeauna. Nimic din viaţa aceasta nu poate satisface deplin fiinţa
umană. Scopul cărţii este să arate că viaţa limitată la spaţiul definit prin expresia „sub
soare” este în cele din urmă fără sens adevărat, zadarnică, nedreaptă şi neîmplinită.

Titlul complet al cărţii este în evreieşte ,,Dibre Kohelet Ben David, melek
biruşalem" care înseamnă: Cuvintele lui Kohelet, fiul lui David, rege în Ierusalim.
Sensul cel mai vechi şi cel mai cunoscut al termenului kohelet este acela de predicator
sau cuvântător.

Tradiţia evreiască spune că Solomon a scris cartea Cântarea Cântărilor în

tinereţe, cartea Proverbelor la maturitate şi cartea Eclesiastul spre apusul vieţii, când a
ajuns să fie copleşit de regrete pentru anii irosiţi în plăcerile cărnii şi în idolatrie. Data
cea mai probabilă a scrierii este în preajma anului 935 î.Ch. Și, pentru faptul că
exegeţii au avut păreri diferite în privinţa perioadei când a fost alcătuită cartea
Eclesiastului, s-a ajuns să fie propuse toate epocile, de la Solomon la Irod cel Mare.
Canonicitatea ei efiind recunoscută atât la evrei, cât şi la creştini.

Plasând Eclesiastul în colecţia moştenirii literare a cărţilor „poetico-didactice“ sau „de

învăţătură“ ale Vechiului Testament, am putea spune că fiecare dintre ele ne spune
ceva inconfundabil:
Iov - religia fără revelaţie este ridicolă
Proverbele - înţelepciunea fără Dumnezeu este nebunie
Eclesiastul - filosofia fără teologie este zădărnicie
Cântarea Cântărilor - dragostea fără dăruire este durere
 Legile naturale și cele sociale

Eclesiastul enunţă unele legi naturale şi sociale:

a) Legea frământării necurmate a lucrurilor potrivit căreia soarele, vânturile,
râurile, lucrurile, neamurile toate urmează ciclic aceleaşi mişcări şi aceeaşi necurmată
frământare.
b) ,,Legea activităţii neobosite a ochiului şi urechii".
Eclesiastul spune că ochiul nu se satură privind iar urechea nu oboseşte
auzind. Oamenii de ştiinţă confirmă activitatea neobosită a urechii:,,Urechea
funcţionează continuu, chiar şi atunci când dormim - ea continuă să audă sunete, dar
creierul le înăbuşă."

b) Legea repetării aceloraşi fapte, evenimente, sub diverse forme.

Cel înţelept îşi dă seama că toate întâmplările, caracterele, bucuriile,
necazurile din prezent pot fi regăsite în trecut sub o altă formă şi că acestea vor
apărea, sub o altă înfăţişare şi în viitor, ele rămânând în esenţă aceleaşi. Cu alte
cuvinte ,,Nimic nou sub soare"

c) Legea uitării trecutului potrivit căreia trecutul este condamnat la uitare.

d) Legea vremii potrivite a fiecărui lucru potrivit căreia fiecare lucru îşi are vremea
lui potrivită în care Dumnezeu l-a făcut frumos.

e) Legea trăiniciei şi perfecţiunii lumii

Eclesiastul a ajuns la cunoştinţa că ,,tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci,
şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu
face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

f) Legea aparentei nedreptăţi sociale

Astfel uneori în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, în locul
rânduit pentru dreptate este răutate. Totuşi Ecclesiastul ştie că există o judecată şi că
lucrurile se întâmplă aşa ,,numai pentru oameni, ca să-i cerce Dumnezeu, şi ei înşişi
să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace.”
Când vedem că cel sărac este năpăstuit în numele dreptului şi dreptăţii, nu
trebuie să ne mirăm de lucrul acesta, ci trebuie să ne amintim că peste cel mare
veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt şi că un folos pentru ţară în
toate privinţele este un împărat preţuit în ţară.
 Se mai întâmplă ca un om fără prihană să piară în neprihănirea lui şi câte un
nelegiuit să o ducă mult în răutatea lui. De aceea nu trebuie să fim peste măsură de
neprihăniţi sau peste măsură de înţelepţi. Pe de altă parte faptul că un nelegiuit o duce
mult în răutatea lui este parte a planului ascuns al lui Dumnezeu căci de obicei
lucrurile stau exact invers. Pentru a nu muri înainte de vreme nu trebuie să fim peste
măsură de răi şi peste măsură de nesăbuiţi
Se mai întâmplă să existe unii oameni neprihăniţi cărora să le meargă ca celor răi şi
oameni răi cărora le merge ca celor neprihăniţi care fac fapte bune. De aceea
Eclesiastul recomandă ca omul să se veselească pentru că nu este un lucru mai bun
pentru om ca acela de a mânca, de a bea şi de a se veseli, alături de nevasta
iubită  pentru că această veselie trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui în toate
zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare.

g) Legea relativităţii istorice potrivit maximei: totul depinde de vreme şi de

împrejurări”.
,,Am mai văzut apoi- spune Eclesiastul-că sub soare că nu cei iuţi aleargă, că
nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi
bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări. Căci
omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare
şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sînt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii,
când vine fără veste nenorocirea peste ei.

h)Legea bătrâneţii ca timp al zilelor rele, lipsit de plăceri.

Omul trebuie să-şi aducă aminte de Făcătorul său până nu vin zilele cele rele
şi nu se apropie anii în care va zice că nu-şi găseşte nicio plăcere în ei. Atunci
mădularele trupului sunt şubrezite: paznicii casei (mâinile) tremură, cele tari
(picioarele) se încovoaie, cei ce macină (dinţii) se opresc căci se împuţinează, cei ce
se uită pe ferestre (ochii) se întunecă, cele două uşi dinspre uliţă (buzele) se închid,
uruitul morii (trupul) slăbeşte; omul se scoală la ciripitul unei păsări şi glasul tuturor
cântăreţelor se aude înăbuşit. Este vremea când omul se teme de orice înălţime, ,,se
sperie pe drum”, îi albeşte părul (,,înfloreşte migdalul cu peri albi"), se deplasează cu
greutate (,,abia se târăşte lăcusta”) şi îi trec poftele. Povara bătrâneţii trebuie să-l
prindă pe om pregătit în credinţă, împodobit cu virtuţile creştine pentru a înfrunta
cu nădejde aceste greutăţi.

Cartea Eclesiastului mai are o particularitate : este singura scriere din Biblie
care, de la un capăt al ei la celălalt, propune o „filosofie“, un fel de a gândi realitatea
în întregul ei, oferit ca rezultat al meditaţiei şi-al experienţei unui singur om, cu voinţa
lui de a înţelege lumea şi cu limita puterilor lui de a propune o teoreză, fiind
Ecclesiastul tot atât de însingurată în Scripturi cât este Cântarea Cântărilor ca poem
de iubire“.
 Învățături diverse
Dărnicia
Eclesiastul îndeamnă:,,Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi
iarăşi! Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste
pământ."
Limbuţia şi jurămintele pripite
Eclesiastul învaţă:,,Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima
cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu/căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pămînt, de
aceea să nu spui vorbe multe./Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia
nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor/ Mai bine să nu faci nicio juruinţă,
decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti./Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice
înaintea trimesului lui Dumnezeu: ,,M-am pripit.`` Pentru ce să Se mânie Dumnezeu
din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? În altă parte el
spune:,,Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este
din pământ, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el. /Căci chiar dacă
face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?"
Mai bine ascultare în Casa Domnului decât jertfa nebunilor
Eclesiastul avertizează:,,Păzeşte-ţi piciorul, când intri în Casa lui Dumnezeu,
şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac
rău cu aceasta."
Rostul nenorocirii
Eclesiastul ne învaţă: ,,În ziua fericirii fii fericit, şi în ziua nenorocirii
gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai
poată şti nimic din ce va fi după el."
Un mare rău: cârmuitorii nepotriviţi
,,Este un rău pe care l-am văzut supt soare,- spune Eclesiastul- ca o greşeală,
care vine de la cel ce cârmuieşte: nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii
stau în locuri de jos. /Am văzut robi călări, şi voivozi mergând pe jos ca nişte robi. El
adaugă:,,Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi
benchetuiesc de dimineaţă! /Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi
ai cărei voivozi mănâncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se
dedea la beţie!" Totuşi el spune:,,Nu blestema pe împărat, nici chiar în gând, şi nu
blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s-ar putea întâmpla ca pasărea
cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele."
Lenevia
Eclesiastul avertizează asupra lenei cu aceste cuvinte:,,Când mâinile sînt
leneşe, se lasă grinda, şi când se lenevesc mâinile, plouă în casă."
Evitarea extremelor
Se mai întâmplă ca un om fără prihană să piară în neprihănirea lui şi câte un
nelegiuit să o ducă mult în răutatea lui. De aceea nu trebuie să fim peste măsură de
neprihăniţi sau peste măsură de înţelepţi. ,,De ce vrei să te distrugi singur?" se
întreabă retoric Ecclesiastul. Pe de altă parte faptul că se întâmplă ca un nelegiuit să o
ducă mult în răutatea lui îi poate induce în eroare pe cei tentaţi să le urmeze exemplul
căci lucrurile se întâmplă de regulă invers. Cazurile neobişnuite sunt parte a planului
ascuns al lui Dumnezeu căci, de obicei, celor răi li se scurtează zilele. Astfel, pentru a
nu muri înainte de vreme, nu trebuie să fim peste măsură de răi. şi peste măsură de
nesăbuiţi
Argintul răspunde tuturor nevoilor materiale
Eclesiastul spune: ,,Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte
viaţa şi banii răspund la toate."] Aici sunt vizate exclusiv nevoile materiale. În ,,în
ziua mâniei (ziua judecăţii) bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte
dela moarte”, arată Solomon precum s-a văzut cu bogatul nemilostiv.
Pizma este temelia muncii şi iscusinţei la lucru
Eclesiastul spune: ,,Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi
are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană
după vânt." Căci ne alegem meseria în funcţie de avantajele pe care le vedem la
cineva care practică acea meserie (bani, plăcere, poziţie socială, uşurinţa muncii, etc).
Încheierea tuturor învăţăturilor este următoarea:,,Datoria omului este să
se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui căci Dumnezeu va aduce orice
faptă la judecată, care se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bun, fie rău în
momentul când omul va ajunge la casa lui cea veşnică.
Cel mai mare câştig pe care îl poate obţine cineva din studierea acestei cărţi
este înţelepciunea de a face din Dumnezeu centrul vieţii sale. Omul se străduieşte să
dea sens vieţii dintr-o perspectivă personală. Dar în faţa morţii, totul se prăbuşeşte. De
aceea, „O, deşărtăciune a deşărtăciunilor, zice Ecclesiastul, o deşărtăciune a
deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.” (Eccles. 1:2 şi 12:8). Iar concluzia finală a
autorului se rezumă la îndemnul: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui.
Aceasta este datoria oricărui om.” (Ecles. 12:13).
 Universitatea ''Ștefan Cel Mare'' Suceava

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării

Specializarea Comunicare și Relații Publice

Referat
Tema: Eclesiastul

Elaborat de: Lazari Maria Mădălina

Coordonator: Lect. Dr. Moroșan Geta
Bibliografie:
 Brânzei Daniel, Eclesiastul Chemarea Veșniciei, 2009

Surse internet:
 https://ro.orthodoxwiki.org/Ecclesiastul
 https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/cine-este-autorul-cartii-ecclesiastului-
95451.html
 http://www.biblia-ortodoxa.ro/vechiul-testament/ecclesiastul/