Sunteți pe pagina 1din 10

Samuel P.

Huntington- Ciocnirea civilizatiilor și refacearea ordinii mondiale,


Editura Litera, Bucuresti, 2019
-prezentare de carte-
Andrei-Dumitru Olteanu
Specializarea Istorie, Anul III

-introducere-

În vara anului 1993 (an care începe cu scindarea Cehoslovaciei în Cehia și Sloveniași
24 de soldati ai ONU sunt omorâți în Mogadishu), Samuel P. Huntington oferă o nouă
perspectivă asupra a ceea ce va însemna relațiile dintre state, conflictele dintre ele și
globalizarea. Revista „Foreign affairs” publică în acel an un articol intitulat „Ciocnirea
civilizațiilor ?” în care Huntigton (ce a prezentat ideile la o conferință din Washington) afirmă
faptul că : „dimensiunea centrală și cea mai periculoasă a politicii globale pe cale de apariție
va fi conflictul între grupuri ce aparțin de civilizații diferite.”, afirmație ce va trezi foarte
multe controverse în următorii ani.

Samuel P. Huntington (1927-2008), a fost director de planificare a securității al


Consiliului Național de Securitate în timpul administrației Carter și președintele
Administrației Americane de Știine politice scriind articole și cărți și a predat la Universitatea
Harvard științe politice, acestea fiind unele din multe realizări. În ceea ce privește „Ciocnirea
civilizațiilor?” și după „Ciocnirea civilizațiilor” , acesta afirmă că ideile din articol și
respectiv au fost inițial prezentate din 1992 la o conferință în Washington, apoi expuse în
proiectul „Mediulde securitate în schimbare ș iinteresele naționale ale SUA” ca mai apoi să
fie materializat articolul ce ia adus posibilitatea de a călătorii la diferite cconferințe, lucru ce
ia oferit perspectiva asupra posibilei publicări a cărții.

Carte ce o voi prezenta în rândurile următoare a fost publicată în 1997 astfel că


Huntington, prin evenimentele ce iau precedat articolul, urmărește rezultatele războiului rece
și evoluțiile sale prin viziunea politicii globale. În prefața cărții, autorul afirmă suplimentarea
și perfecționarea temelor abordate în articol însă, în urma evenimentelor post-articol
Huntington adaugă o nouă temă de abordare ș anume „ impactul crucial al creșterii
populației asupra instabilității și echilibrului de putere”.

Francis Fukuyama student al lui Huntington a publicat în 1992 „ finalul istoriei și


ultimul om”, interpretându-se că articolul lui Huntigton să fie un răspuns asupra acestei
1
lucrări însă Fukuiama afirmă în urma publicării cărții lui Huntigton că „această este o carte
uimitoare prin modul în care surprinde complexitatea politicii mondiale la nivel global” iar
Henry A. Kissinger afirmă că „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale este una
dintre cele mai importante cărți apărute de la sfârșitul Războiului Rece”.

-structură-

Ediția cărții ce o am în vedre este din colecția „carte pentru toți” realizată de editura
Litera în anul 2019. Huntington a structurat „Ciocnirea civilizatiilor și refacearea ordinii
mondiale” în 5 părți (ipoteze,teme) de la care pornește structurarea capitolelor acumulând în
total 12 capitole.

Fiecare subiect are în componență un număr de subcapitole în funcție de importanța


descrierii subiectului în analiză astfel că prima parte: „I. O lume a civilizațiilor” este
realizată prin prisma capitolelor – „ 1. Noua era în politica mondială ” ; „ 2. Civilizațiile în
trecut și prezent”, „3. O civilizație universală? Modernizare și occidentalizare”.Cea de a doua
parte: „II. Schimbarea echilibrului civilizațiior” are în vedere descrierea cu ajutorul
următoarelor capitole: „4. Declinul occidentului : putere, cultură și indigenizare” și „5.
Economia demografia și civilizațiile challenger”. Cea de-a treia parte este „III. Noua ordine
mondială” , expusă analizei prin abordarea celor 2 capitole: „ 6. Reconfigurarea culturală a
politicii globale” și „7. State-nucleu, cercuri concentrice și ordinea civilizațiilor”. În cea de-a
patra parte-„IV. Ciocnirea cilizațiilor” , Huntigton conclude prin următoarele capitole: „8.
Vestul și restul: problemele intercivilizaționale”, „9. Politica globală a civilizațiilor”, „10. De
la războaiele de tranziție la războaiele de falie” și „10. Dinamica războaielor de falie”.
Lucrarea es te finalizată prin abordarea unui perspective asupra viitorului în partea „V.
Viitorul civilizațiilor” argumentând prin capitolul „12. Occidentul civilizațiile și civilizația”.

În ceea ce privește explicația afirmațiilor prin ilustrații, Huntigton are în componența


cărții : 17 tabele, 9 figuri și 6 hărți.

-descrierea conținutului cărții-

„O lume a civilizațiilor”, este prima din cele 5 teme ale cărtții, pe care Samuel P.
Huntington le dezvoltă, în urma principalelor idei expuse în articolul din 1993. Capitolul 1 :
„Noua eră în politica mondială” începe printr- o introducere în modul prin care drapelele și
identitatea culturală redefinesc modul în care lumea de după Războiul Rece se manifestă în
raport cu vechile valori care timp de câteva decenii au stagnat. Cea mai elecventă explicație a

2
ceea ce întâmpină civilizațiile post război rece se materializează datoriă „oamenilor care
redescoperă identități vechi și mărșăluiesc sub steaguri noi, dar adesea vechi, care duc la
războaie cu dușmani noi, dar adesea tot vechi și ei”.1

După bipolarismul global reprezentat de Statele Unite și URSS în Râzboiul Rece,


Huntington afirmă că „pentru prima dată în istorie politica globală a devenit multipolară și
multicivilizațională”. Acesta afirmă faptul că după căderea blocului estic, revitalizarea
diferențelor culturale ce capată întâietate în fața diferențelor de natură ideologică, politică sau
economică. Modelul de civilizații după Războiul Rece pe care îl propune Huntington, este
bazat în cea mai mare măsură pe o clasificare în 9 civilizații: Occidentală, Latino-Americană,
Africană, Islamică, Sinică, Hindusă, Ortodoxă, Budistă și Japoneză2. Făcând apel la evoluția
conflictelor interne care au parte de atenție și mai ales intervenție internațională cum este
Bosnia, civilizațiile se confruntă datorită susținerii criteriilor etnice și doresc separarea de alte
grupuri pentru creearea unui grup omogen de aceeași cultură ajungându-se pentru a se realiza
acest lucru la intervenții din tabere multipe diferențiindu-se spune Huntigton în primul rând
prin cultură.

Tot în acest capitol, autorul deschide o nouă idee de discuție prin întrebarea : „Alte
lumi?”. Prima abordare a acestei întrebări este prin afirmarea importanței pe care analiza unei
priviri de ansamblu dată de hărți și paradigme ajută la definirea afacerilor internaționale.
Hărțile prin simplificarea lor în scopuri exacte, ajută la o înțelegere mai bună a părților
în conflict și a evoluției conflictului. Totodată prin paradigme Huntington spune că putem
formula teorii și modele folosibile pentru ghidarea diferitelor comportamnete astfel că
explicațiile cât mai simpliste ajută la o înțelegere mai largă a evenimentelor.

Dacă hărțile și paradigmele au dezvoltat posibilitatea înțelegerii unor „posibile” lumi,


Huntington dorește printr-o primă paradigmă să afirme existența unei „singure lumi : euforie
și armonie”. Căderea zilului Berlinului și apoi cea a regimurilor comuniste este dovada spune
Huntington (printre altele) că existența unui lumi unite și în armonie va depășii orice
conflicte globale. În ceea ce privește paradigma „a celor două lumi: noi și ei”, aceasta s-ar
motiva prin diferențele dintre est și vest sau zone de pace și zone în conflict. Teoria celor
„184 de state mai mult sau mai puțin” dezvoltă individualitatea pe care fiecare stat o are în
raport cu celălalt. Astfel că fiecare națiune acționează în raport cu celelalte fiecare stat

1
Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Litera, București, 2019,
pag.20;
2
Ibidem. Harta 1.3, pag. 32-33;

3
acționând în acelați mod. Ultima paradigmă la care face referire Huntington este cea a
„Haosului pur”. Această teorie definește lumea într-o stare de anarhie (accentuându-se
intensificare conflictelor etnice și religioase, apariția rețelelor de mafie internaționale,
creșterea numărului refugiaților la 10 de milioane, proliferarea armelor nucleare, etc.),
Huntington afirmând faptul că aceasta este cea mai aproape de realitatea anilor în care
redactează cartea.

Samuel P. Huntigton prin „comparare lumilor : realism, reținere și predicții” dezvoltă


propunerea sa de paradigmă- civilizaționistă care prezintă o hartă cu „7, 8 civilizații” este
„relativ sipmplă” pentru înțelegerea evenimentelor sfârșitului de secol XX. Totodată autorul
spune depsre nevoia validității paradigmelor prin proba predictibilității, probă pe care spune
Huntington este trectuă în funcție de eveniment dar paradigma s-a afirmă el, este predispusă
la stagnare și înlocuirea ei cu alta datorită picării probei de predicție.

În capitolul 2: Civilizațiile între trecut și prezent, Huntington abordează prima temă și


anume „Natura civilizațiilor”. Autorul face în primul rând distincția dintre „civilizație” și
„civilizații ” definind originea și subliniind faptul că civilizațiile la plural „consituie subiectul
acestei cărți”.3Totodată într-o altă idee Huntingto face diferenșța dintre „civilizație” și
„cultură” atenționând faptul că o civilizație este o cultură în sens larg. În continuarea
capitolului Huntington definește diferite caracteristi ale civilizațiilor afirmând fatul că
civilizațiile nu au granițe clare, nici începuturi și sfârșituri precise, ele fiind muritoare dar
foarte longevive, evouând chiar dacă acest proces durează. În urma enunțării diferitelor
caracteristici Huntington clasifică „marile civilizații contemporane : civilizația sinică
(chineză), japoneză, civilizația hindusă, islamică, ortodoxă, occidentală și latino-americană,
(și civilizația africană existând incertitudini în ceea ce o privește) conferindui fiecăreia
caracteristici istorice ce au în vedere originea lor. ( într-o notă de subsol în încheierea
subiectului analizat Huntington se întreabă dacă nu cumva și civilizația evreiască trebuie luată
în considerare luând ca prima afirmație legăruta atât cu creștinismul cât și cu islamul)

În ceea ce privește „relațiile dintre civilizații” Huntigton departajează analiza acestora


prin : întâlniri, interacțiuni și impact. În ceea ce privește întâlnirile dintre civilizații acesta se
limitează la o analiză până la 1500 d.Hr. explicând disticțiile dintre civilizații și modul prin
care ideile, tehnologiile și contactele mai mult sau mai puțin dramatice le diferențiază,
folosind în explicare un desen schematic al lui Caroll Quigley care pune ca punct de pornire
cultura neolitică clasând-o ca noncivilizațională de la care pornesc mai departe civilizația
3
Ibidem. pag. 57;

4
mesopotamiană, egipteană, idică și sinică. În ceea ce privește impactul acesta are în atenție
„ascensiunea Occidentului ” mergând pe șirul parcurs de evoluțiile și schimbările pe care le-a
suferit Europa în secolele XV, XVI, și influența ideologică pe care o exportă continentul
creștin asupra celorlalte continente. În finalul abordării lui Huntington, acesta difenește
interacțiunile globale pe seama unui sistem multicivilizațional, care se definește spune
Huntington prin continuarea occidentului de a influența alte societăți, dar relațiile dintre
occident și alte civilizații au fost dominate din ce ăn ce mai mult de reacțiile Occidentului la
evenimentele și schimbările petrecute în aceste civilizații, sistemul internațional extinzându-se
dincolo de Occident și devenind multicivilizațional.

Capitolul 3 : „O civilizație universală: Modernizare și occidentalizare” are în vedere


descifrarea „sensurilor civilizației universale”. Huntigton afirmă faptul că elementele centrale
ale civilizațiilor sunt limba și religia iar în cazul apariției unei civilizații universale, ar trebui
ovesrvată posibilitatea apariției unei limbi și religii universale. În căutarea sensurilor
civilizației occidentale se observă că Huntington prin diferintele argumente ale posibilei
existențe unei limbi universale, acesta conclude că cel mai probabil ar fi o religie universală,
atât datorită dovezilor istorice de asimilare lingvistică cât și a rapidității schimbării credinței
diferitelor populații.

În ceea ce privește „sursele civilizației universale” Huntington afirmă faptul că o


civilizație universală ajută occidentul să iși justifice extinderea politicilor și modului de
abordare economică și cultura, asupra societăților ne-occidentale. Un alt argument al
civilizației universale este exemplul „modernizării occidentului” și faptul că această
civilizație „este rezultatul amplelor procesede modernizare care au avut loc începând din
secolul al XVII-lea. Huntington enumeră câteva dintre principalele diferențe ale societăților
occidentale cum ar fi : catolicismul și protestantismul, limbile europe , moștenirea clasică,
separația ăntre Biserică și stat, statul de drept, pluralismul social, adunările reprezentative,
individualismul, acestea reprezentând totodată și principalele diferențe pentru care o
civilizație universală trebuie să le omogenizeze pentru putea persista în fondare. „Reacțiile la
Occident și Modernizare” sunt evidențiate de Huntington prin exemplul societății japoneze
care refuză influența Occidentului în secolul al XIX-lea, iar China a refuzat orice tip de
modernizare venit din Occident. În schimb un exemplu de asimilare este cel al Turciei,
Huntington numind procesul de modernizare al acestei țări și kemalism după primul
președinte Mustafa Kemal Atatürk.

5
Capitolul 4 : „Declinul Occidentului: putere, cultură și indigenizare”, deschie cea de a
doua parte a cărții, Huntington numind-o „Schimbarea echilibrului civilizațiior”. Huntington
prin subiectul abordat : Puterea Occidentul: dominație și declin”, susține că civilizațiile
asiatice vor înregistra cea mai mare creștere a puterii iar ca exemplu, China va apărea ca cea
care va contesta Occidentul în ceea ce privește influența globală. La rândul său, aceasta va
încuraja alte societăți să respingă cultura occidentală. 4 Declinul Occidentului spune
Huntigton va continua să scadă în detrimentul statelor care acum au acces la edicație,
cultură , și la procesul de urbanizare, exexplu fiind statele islamice și cele asiatice care au
căpătat un ritm mia accentul în politica mondială.

Un aspect tehnic la stilul prin care Huntigton prezintă datele este prin tabelele care
arată distribuția pe țări în perioada a monopolului pe care îl dețin în diferite domenii :
economic, populație, personal militar.

Cel de-al doilea subiect abordat de Huntington : „Indigenizare: renașterea culturilor


nonoccidentale” rezumă faptul că distribuția culturilor reprezintă de fapt distribuția puterii lor
făcând apel la exmple istorice. Totodată prin teoriile lui J.Nye, autorul clasează două tipuri de
putere : „puterea dură” și „puterea blândă”.

La revanche de Dieu (Revanșa lui Domnezeu),. Hutington propune prin această


sintagmă un subiect ce evidențiază cauza reînvierii globale a religiei fiind același lucru „care
a fost acuzat de uciderea religiei: modernizarea”. Pe măsură ce societatea și economia se
schimbă, oamenii caută o sursă de identitate și o comunitate stabilă. Reigia ia locul ideologiei
datorită substituției nevoilor sociale pe care guvernil nu le poate îndeplinii.

Capitolul 5 : „Economia, Demografia și Civilațiile Challenger” este dezvoltat de


Huntigton cu premiza a două idei : „afirmarea Asiei” și „renașterea islamică” concluzionând
amebele idei în viziunea asupra „noilor provocări”. În ceea ce privește „afirmarea Asiei”,
autorul demonstrează că prin cultura asiatică „categorică” creșterea economică își are
rădăcinile , permițându-i să devină mult mai activă în relațile cu alte țări. Totodată face și
diferența dintre cele două Asii de Vest și Est care au proceduri diferite în dezvoltarea
economică. În privința „renașterii islamice” musulmanii s-au îndreptat tot mai mult spre a se
identifica cu islamul ca sursă a identității și dezvoltării lor. În timp ce islamul acceptă
4
La această afirmația aș atrage atenția asupra documentului realizat de Jim O`Neill pentru Golden Sachs
publicat în 2001-„The World Needs Better Economic BRICs” în care afirmă că în viitor statele BRICs(actual
BRICS) vor depăși statele din G7 în vederea PIB-ului.(la mementul actul China este a 3 țară ca numărul PIB-ului
în urma Stetelor Unite și pe locul 3 dacă Uniunea Europeană ar fi luată în considerare.). Actualmente PIB-ul
Chinei este mai mare decât toată suma celorlalte state din BRICS (Brazilia, India, Rusia și Africa de Sud )

6
modernitatea, acesta respinge cultura occidentală. Renașterea islamică din perspectiva lui
Huntingron seamănă cu marxismul și Reforma protestantă în viziunea sa asupra unei societăți
perfecte. Reforma fundamentală fiind cheia pentru o dezvoltare durabilă a principilor. Cu
toate argumentele dezvoltării economice ale ambelor sfere, atât boom-ul economic asiatic, cât
și renașterea religioasă islamică se vor reduce deoarece niciuna , spune Huntington nu poate
dura la nesfârșit.

Capitolul 6 : „Reconfigurarea culturală a politici globale” deschide cea de-a treia parte
a cărții lui Hontington și anume „Noua ordine a civilizațiilor”. În acest capitol autorul observă
în primul rând „tentativa de regrupare a politicii identității” avidențiind cauza modernizării ,
politica globală fiind realizatp pe linii culturale, astfel se măresc și clivajele dintre oameni și
țări cu diferite culturi. De asemenea, legăturile culturale influențează și granițele politice, iar
diviziunile dintre ele se adâncesc și devin sursa centrală a conflictelor. În ceea ce privește
„cultura și cooperarea economică” conflictele globale de la începutul anilor 90 au fost
înlocuite cu conflicte reginonale demonstrând astfel că regiunile nu sunt politice sau culturale
ci mai de grabă geografice. În privința „structurii civilizațiilor” acestea au o structură politică.
O civilizațieare de obicei cel puțin un loc privit de cetățenii săi ca principală sursă a culturii
lor adesea identificându-se ca fiind statul de bază, cel mai puternic și cultural centru său.

„Țările sfășiate datorită eșecului schimbării de civilizație” le enunță Huntington prin


căteva exemple principale : Rusia, Turcia, Mexic și Astralia, folosind pentru caracterizarea
fiecăreia metodele prin care modalitățile de scimbare au dus în cele mia multe cazuri la eșes ,
folosind pentru dmonstrare exemple istorice.

În capitolul 7 : „State-nucleu, cercuri concentrice și ordinea mondială ”, Huntington


discută despre „civilizații și ordine” în care cele două superputeri care au existat până la
Războiul Rece au făcut loc unor state cu culturi similare ce tind să se unească pentru a face un
echilibru împotriva țărilor care nu au aceeași cultură. În cazul „delimitării occidentului”
aceasta se poate deifnii prin granița culturală a Europei, aceasta fiind o linie care există de
separând oamenii creștini occidentali de oamenii musulmani și ortodocși. Această graniță
culturală istorică a devenit și granița politică și economică. 5

Tot în capitolul 7 Huntington aduce în vedere o analiză asupra „Rusiei și străinătății eu


apropiate” în care accentul cade pe comparația ei cu alte state și pe evoluția ei în raport cu
evenimentele. Huntington, prin „Marea Chină și sfera ei de coprosperitate” face referire la
5
Exemplu pentru despărțirea Europei este dat de harta realizată de W.Wallace în „the transformationod
Western Europe”.

7
scopul Chinei de a deveni statul principal al civilizației sale și de a deveni puterea care
conducea Asia de Est. În ceea ce privește „islamul și conștița fără coeziune”, autorul face
referire la faptul că loialitatea politică dintre arabi și musulmani este opusă structurii din
Occident. Cele două structuri fundamentale din lumea islamică sunt familia și religia, aceste
structuri jucând cel mai mare rol în modelarea evoluțiilor sociale, economice, culturale și
politice ale societății lor.

Partea a IV-a „Ciocnirea civilizațiilor” acumulează principalele teme discutate


anterior și le dezvoltă prin compararea a diferiți factori.

Capitolul 8: „Vestul și restul: probleme intercivilizaționale” pune în discuție


„universalismul occidental” relațiile dintre state și grupuri din diferite civilizații vor deriva. La
o scară mai mică, diviziunile dintre islam și vecinii săi ortodocși sau creștini produc tensiuni.
„O teorie spune Huntigton prezice faptul că statele de bază ale civilizațiilor non-occidentale
se vor uni pentru echilibrarea puterii Occidentului. În ciuda diferențelor culturale dintre
civilizațiile islamice și chineze, inamicul comun și anume Occidentul ar putea crea interese
comune. În ceea ce privește „proliferarea armelor” reiese faptul că puterea se difuzează într-o
lume multicivilizațională. În cazul acestei abordări autorul discută despre conglictele dintre
Occident și puterile din est în perioada Războiului Rece, afirmând originea problemei în acea
perioadă.

În privința „drepturilor omului” și a „imigrației” ,Huntignon aduce în discuție


proiectul Organizația Națiunilor Unite și implicarea s-a în ceea ce privește respectarea
drepturilor omului, cât despre imigrație, Huntington reafirmă clivajele dintre Est și Vest și
aduce în discuție intervenția altor civilizații în culturile unor țări din alte civilizații care ai un
mod diferit de rezolvare a problemelor.6

În cadrul capitolului 9 : „Politica golbală a civilizațiilor”, Huntington prezintă „conflictele


între statele-nucleu și conflictele de falie” făcând anuite comparații între ele. Conflictele de
falie sunt cel mai adesea între musulmani și non-musulmani în schimb, conflictele stat-nucleu
pot fi văzute printre statele majore ale diferitelor civilizații. Raportul dintre „islam și occident
” este descris pe baza Conflictelor dintre islam și creștinism ce au fluctuat în funcție de
creșterea și declinul populației, precum și evoluțiile economice, schimbările tehnologice și
angajamentul religios. Conflictul fundamental dintre musulmani și occidentali spune

6
Noam Chomsky atenționează perioda redactății teroriei lui Huntington aceasta fiind după încheierea
Războiului Rece. Tot Chompsky spune că ”timp de cincizeci de ani, atât SUA, cât și Uniunea Sovietică au folosit
pretextul Războiului Rece ca justificare pentru orice atrocități pe care doreau să le efectueze.”

8
Huntington, constă în faptul că au versiuni diferite de corect și de greșit. În ceea ce privește
„Asia,China și America” Huntington descrie ideile economice ce au creat diferențe între ele
pe baza „cazanului civilizațiilor” ,cele 2 state și continentul reprezentând la nivelul populației
majoritatea civilizațiilor. Totodată autorul aduce în atenție „războaiele reci: asiatico-
americane” care fundamentează în principal confliectele de natură economică dar și
„hegemonia chineză a echilibrului și alinierii”, reșterea Chinei reprezentând, de asemenea, o
amenințare majoră pentru Japonia, care va fi împărțită în ce strategie să ia.

Capitolele 10 și 11 respectiv: „De la războaie de tranziție la războaie de falie” și


Dinamica războaielor de falie” descriu pe larg principalele conflicte care orginiează
diferențele dintre state de dupa 1990.

Capitolul 10 începe prin a dezvolta rolul civilizațional al „războaielor de tranziție :


afghanistan și Golful Persic”, făcând apel în primele rânduri la „La premiere guerre
civilisationelle”, descrierea specialistului marocan Mahdi Elmandjra asupra celui de-al doilea
Război din Golf. Analiza celor două conflicte le descrie Huntington pe baza evoluției
evenimentelor făcând comentarii cu ajutorul teoriilor globaliste pentru a răspunde la formarea
războaielor.

Huntington revine asupra „caracteristicilor războaielor de falie” continuând cu


„răspândirea froniterelor însângerate ale războiului” deoarece ambele abordări au similitudini
astfel că războaiele de falie se regăsesc în conflictele islamice creendu-se interconectarea
dintre cele două. Finalul capitolului are în vedere concretizarea cauzelor celor două tipuri de
războaie găsind ca principale răspunsuri : „istoria, demografia și politica”.

În ceea ce privește capitolul 11, acesta abordează identitate având în vedere


intensificarea conștiinței civilizaționale. Identitățile care devin cele mai semnificative pentru
grupurile implicate în războaiele de falie se referă la identitățile religioase. Afilierea religioasă
poate oferi atât justificare, cât și sprijin. În războaiele de falie, fiecare parte este motivată să
insiste nu numai asupra identități civilizașionale, ci și asupraidentituții celelilalte părți.

În cadrul realierii civilizaționale, Huntignton abordează țările înrudite și diaspora în


acest sens. Autorul, enunță faptul că diasporele și țările înrudite au fost implicate

Într-un fel sau altul, diasporale și țările înrudite au fost implicate în fiecare război de
linii de eroare din anii 90. Atacurile care au generat inițial diasporale le-au permis ulterior să
reziste și să-și învingă dușmanii prin ajutorul diasporei. Huntington admite că „războiele de

9
faliesunt interminabile”în cazul unei încercări de stopare. În cel mai bun caz, ele conduc la
epuizarea ambelor părți. Dar sunt reciclate ciclic „pentru că sunt înrădăcinate în războaie de
falie profunde care implică relații în contradictoriu susținute între grupuri de civilizații
diferite”. Deoarece ambele civilizații refuză să fie influențate de identitățile lor, un armistițiu
este aproape imposibil, mai ales în cazurile de „proximitate”.

Până la finalul cărții reprezentat de a V-a parte : „viitorul civilizațiilor”, Huntington


pune multe întrebări despre soarta conflictelor civilizaționale în toată cartea, salvând însă
câteva soluții clare pentru capitolul final : „Occidentul, Civilizațiile și Civilizația”. În
„ Reînnoirea Occidentului? ” Huntington își încadrează titlul ca pe o întrebare care să
sugereze cât de restrânsă este propunerea. Odată ce o civilizație începe să declină, societatea
ei devine mai slabă, la fel și credința oamenilor în identitatea sa. În cele din urmă, cea mai
mare amenințare a unei civilizații poate fi foarte bine ea însăși. Autorul identifică tot una
dintre cele mai mari amenințări interne ale civilizației occidentale ca fiind multiculturalismul.
El etichetează această încercare greșită a universalismului, care în schimb aprofundează liniile
de divizare între culturi. Prin promovarea multiculturalismului, susține el, guvernul acordă
prioritate diversității asupra unității.

În încheierea cărții Huntington afirmă faptul că Singurul nivel moral pe care l-ar putea
conveni o civilizație universală ar fi găsirea valorilor cheie comune în diferitele lor religii.
Aceasta poate fi singura modalitate de a înfrâna confruntările și conflictele. Însă, din
punct de vedere istoric, civilizațiile nu sunt capabile să aibă gândirea „sufletească” și gândirea
„exploratore” necesară pentru a-și da seama ce au în comun cu dușmanii percepuți.

Conluzionând , Samuel P. Huntington și cartea sa : „Ciocnirea civilizațiilor și


refacerea ordinii mondiale”, reinventează felul în care vedem relațiile dintre state și trecutul
lor. Consider că este cu atât mai important multitudinea de autori la care Huntington face
referire și își argumentează fiecare opinie ce poate ridica semne de întrebare. Cred că cel mai
bun mod de a încheia prezentarea acestei cărți este printr-un citat din carte dare ar rezuma
foarte bine conținutul cărții : „Întrebarea „De partea cu ești?” a fost înlocuită cu una mult mai
importantă „Cine ești?”.7

7
Ibidem. pag.222.

10