Cuprins

Introducere................................................................................................................................................................3
I. Delimitări conceptuale, trăsături şi modalităţi de construcţie a aluziei...........................................................3
1.1. Aluzia – de la definiţie la concep.........................................................................................................................3
1.2. Delimitări conceptuale.........................................................................................................................................5
1.3. Trăsăturile aluziei.................................................................................................................................................6
II. Aluzia în comunicarea politică........................................................................................................................ 8
2.1. Comunicare politică şi exprimare aluzivă
8
2.2. Scopul aluziilor în comunicarea politică
9
2.2.1. Ironizarea prin intermediul aluziilor
9
2.3. Unde găsim aluzii în comunicarea politică?........................................................................................................10
III. Studiu de caz: aluzie şi comunicare politică în discursul lui Crin Antonescu..............................................11
3.1. Contextul evenimenţial........................................................................................................................................11
3.1.1 Alegerile prezidenţiale din toamna anului 2009...................................................................................11
3.1.2 Discursul liberal al lui Crin Antonescu................................................................................................12
3.2. Obiective......................
14
3.3.................................................................................................................................
Ipoteze................................................................................................................................................................14
3.4. Instrumente de lucru
15
3.5. Metodă de lucru ..................................................................................................................15
3.6. Analiza şi interpretarea datelor
16
3.7. Concluzii şi observaţii
..23

2
Concluzii....................
25
Bibliografie................................................................................................................................................................26

3
 Introducere

În contextul folosirii comunicării ca şi armă în competiţia politică funcţiile acesteia –

cognitivă, respectiv persuasivă – devin instrumente prin intermediul cărora se poate obţine simultan
legitimarea emitentului sau a unei anumite ideologii, se construiesc proiecte sociale şi, ce este mai
important, se construieşte adeziunea pentru aceste proiecte şi promotorii lor. Lucrarea de faţă se va
concentra asupra analizei aluziei ca şi tehnică de comunicare ce are ca şi finalitate obţinerea
persuasiunii, analizând aluzia ca şi mijloc de a transmite mesajele cu funcţie persuasivă.
Utilizarea tot mai frecventă a aluziei în comunicarea politică, în răspuns la contextul social şi
obligativitatea - deocamdată doar parţial asumată - de a folosi un limbaj public corect din punct de
vedere politic (într-o traducere aproximativă a formei lui politically correct) face din această temă de
analiză una de interes pentru analiza comunicării politice actuale. Nu trebuie înţeles de aici că funcţia
aluziei este aceea de a masca prin limbaj o deviere de la norma socială dominantă – fie ea împărtăşită
sau nu. Poate cel mai important rol al aluziei este acela de a consolida sentimentul de apartentenţă la
un anumit grup social, prin accentuarea semnificaţiilor împărtăşite.

Capitolul I

Delimitari conceptuale, trasaturi si modalitati de contructie a aluziei

1.1. Aluzia – de la definiţie la concept

Dacă pornim de la ideea că aluzia este o construcţie complexă, pentru a putea merge mai departe şi
a inţelege rolul ei in construcţia mesajului, trebuie în primul rând să vedem care sunt caracteristicile
aluziei în raport cu alte modalităţi de comunicare şi ce trăsături definitorii prezintă.
În sensul descoperirii conceptului şi rolului lui, apare nevoia stabilirii unei definiţii mai
cuprinzătoare a aluziei, iar un prim pas al acestui demers îl constituie recurgerea la definiţiile de
dicţionar, definiţii care, desi nu sunt exhaustive, constituie un punct de plecare solid si au gradul lor de
relevanţă pentru realizarea obiectivului.1
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, aluzia este echivalentul unui „cuvânt,
expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situaţie, la o idee, fără a o exprima direct."
Dicţionarul explică expresia „a face aluzie la cineva (sau ceva)" prin „a vorbi de departe despre cineva
(sau ceva)."
1
O alta abordare a încercării de definire a noţiunii de aluzie ar fi presupus, într-o primă etapă, recurgerea la etimologia
cuvântului. Având în vedere faptul că termenul latin ne oferă un sens mai nuanţat, consider ca este de preferat să observăm
iniţial definiţiile de dicţionar, pentru ca studiul să respecte o structură graduală a redării informaţiilor.

4
 Deşi, după cum am mai spus, nu este exhaustiva şi omite astfel o serie de aspecte ale exprimării
aluzive, explicaţia oferită de DEX ne indică o bază de pornire în căutarea unei definiţii totale, pornind
de la ideea centrala de exprimare indirectă. Faptul că prin aluzii mesajele se transmit indirect
desemnează esenţa măiestriei acestui tip de comunicare, întrucât angrenează atât inteligenţa de formare
a mesajului, cat şi capacitatea de receptare şi decodificare a acestuia.
Definiţiile şi explicaţiile adiţionale date de dicţionarele străine sunt un pic mai nuanţate în
explicarea aluziei. În varianta online a Webster Dictionary aluzia este definită ca „o referire la ceva ce
se presupune a fi cunoscut, dar nu menţionat explicit."2 Din acesta definiţie apare ca element de
noutate existenţa implicitului semantic3 în realizarea aluziei. Astfel, în momentul emiterii unei
construcţii aluzive, obiectul la care se face referire în mod indirect trebuie să fie clar definit atât în
mintea celui care emite aluzia, cât şi în mintea celui care o receptează. Definiţia intăreşte rolul referirii
prezentat in DEX.
O altă definiţie de dicţionar pe care o luăm în calcul în acest studiu este cea din Encyclopaedia
Britannica, cea care ne oferă şi câteva aspecte teoretice legate de modul de funcţionare al aluziei. În
explicaţiile adiţionale referitoare la conceptul de aluzie, Encyclopaedia Britannica observă că aluzia
este diferită de parodiere şi de alte forme de exprimare indirectă4. Voi prezenta in cele ce urmează
scopurile utilizării aluziilor delimitate de dicţionarul in discutie:
1. Primul scop identificat este acela de limitare a numărul de receptori care înţeleg mesajul
transmis de aluzie. Prin aceasta inţelegem că o anume contrucţie a mesajului aluziv poate
fi folosită astfel încât mesajul să fie înţeles numai de o anumită parte dintre cei care
participă la comunicare.
2. Un alt scop vizează acordarea unei bogăţii mai mare de sensuri unei expresii, fapt ce
atrage după sine o mai mare greutate a expresiei.
3. Aluzia mai poate fi folosita şi cu scopul de a ironiza. Deşi, ca formă de comunicare, aluzia
este mult mai subtilă decât simpla ironie, aluzia se foloseşte în scopul de a face comentarii
ironice de o mai mare subtilitate la adresa unei persoane, unui lucru sau a unei situaţii.
Revenind la etimologia cuvântului, este interesant de remarcat faptul că termenul de aluzie vine de
la latinescul „allusio" care înseamnă, „joc de cuvinte” şi care, la rândul lui, derivă din cuvântul
„alludere". Astfel poate observa mai uşor rădăcina ce conţine termenul de „ludus,-i" care înseamnă joc,
ceea ce inseamnă că, în baza etimologică, aluzia nu este definită altfel decât ca un joc de cuvinte.
Totuşi, această perspectivă implică într-o doză majoritară aspectul de ironie al aluziei şi aproape că
exclude celelalte scopuri ale utilizării acesteia, ceea ce ar conduce la ideea că baza etimologică
restrânge oarecum sensurile exprimării aluzive, însă acest lucru ne obligă să facem o constatare: ca

2
http://www.webster-dictionary.net/d.aspx?w=Ailusion. accesat la data de 22.01.2010
3
Dumitru Borţun, Silvia Săvulescu, Analiza discursului public, Bucureşti, curs universitar, SNSPA, 2005, p. 61
4
http;//www.britannica.com/EBchecked/topic/16658/aliusion, accesat la data de 22.01.2010

5
parte a comunicării orale, aluzia este folosită cu preponderenţă în scopul ironizării şi semnificativ mai
puţin în scopul trierii receptorilor şi îmbogăţirii semantice a unei expresii5.
Definiţiile date de alte dicţionare nu aduc nimic in plus faţă de abordarea exprimării aluzive,
dar consider că elementele pe care le-am acumulat până aici ne oferă posibilitatea redării unei definiţii
complete a aluziei, care să poată sintetiza şi evidenţia toate nuanţele care privesc modul de funcţionare
a aluziei. O astfel de definiţie sintetică ar exprima aluzia astfel: o formă de comunicare, proprie
stilului oral, ce desemnează o expresie în care se face referire în mod indirect la o persoană, la un
obiect, sau la o situaţie, cu scopul de a ironiza, de a lăsa loc de interpretări noi sau de a face o
selecţie a receptorilor care înţeleg în mod real mesajul transmis, una din condiţiile fundamentale
înţelegerii acestui tip de exprimare fiind existenţa unei semnificaţii semantice comune emiţătorului şi
receptorului respectivului mesaj transmis prin acea expresie.
Definiţia de mai sus evidenţiază aspectele fundamentale ale acestui tip de transmitere a
mesajului şi descrie la modul complet şi sintetic modul în care funţionează mecanismul aluziei, dar
oricât de complexă ar fi, rămâne doar o definţie, fără să spună nimic despre caracteristicile şi nuanţele
folosirii discursului aluziv. Totuşi, aceasta pune accent pe cele trei scopuri ale exprimării aluzive şi
imperativul existenţei implicitului semantic de care vorbeam mai sus. Existenţa, sau dimpotrivă, lipsa
unei baze comune a unui set de semnificaţii este decisiv în ceea ce priveşte construcţiile aluzive si
decodificarea mesajului.

1.2. Delimitari conceptuale

Particularităţile pe care aluzia, ca formă de comunicare, le deţine, ajută la delimitarea ei clară faţă
de alte modalităţi de exprimare si construcţii de mesaje indirecte.

O primă delimitare a aluziei faţă de celelalte forme de exprimare este aceea că aluzia este singura
modalitate de transmitere a mesajului care se foloseşte în mod direct de ambiguitate. Dacă alte tipuri
de exprimare care fac uz de o oarecare imprecizie de sens doar în anumite condiţii şi numai în anumite
contexte, aluzia este singura care este construită chiar pe acest principiu de funcţionare.
Realitatea a aratat faptul că aluziile se folosesc de cele mai multe ori pentru a ironiza o realitate
sau o persoană, motiv pentru care trebuie precizată şi argumentată diferenţa semnificativă dintre aluzie
şi ironie. Ironia este altă formă de contructie a mesajului. Deşi, în multe cazuri, ironia se face într-o
manieră indirectă, mai subtilă, în diferite contexte, ironia suportă totuşi şi o formă directă, în condiţiile
în care relaţiile dintre cel ironizat şi cel care ironizează sunt suficient de strânse pentru a permite acest
lucru. In schimb, aluzia nu poate transmite mesajul într-un mod direct, indiferent de mesajul transmis,
de relaţia dintre actorii comunicării sau de contextul acesteia.
5
Putem spune chiar că folosirea aluziilor în scopul de a oferi noi sensuri, mai adânci, unei expresii, este proprie comunicării
scrise, iar acest procedeu este foarte des întâlnit în literatură, unde, deseori, modalităţile de comunicare indirectă şi
exprimările figurative sunt mult mai utile pentru transmiterea mesajului decât comunicarea directă.

6
 O altă formă de exprimare care este similară cu aluzia şi poate fi uşor confundată este
apropoul. Chiar în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se pune un semn de echivalenţă între cele
două moduri de exprimare, deşi delimitările sunt clare. Totuşi, dacă luăm în calcul şi explicaţiile
adiacente şi folosirea lor în sintagme, chiar din DEX se poate deduce faptul că apropoul şi aluzia nu
sunt acelaşi lucru. Astfel, dicţionarul în cauză arată ca
apropoul este echivalentul expresiei „bine că mi-ai adus aminte", sau „fiindcă tot a venit
vorba". Aceste expresii nu desemnează în niciun fel exprimarea aluzivă, ci reprezintă o
extensie a unui subiect despre care s-a vorbit cu puţin timp înainte. În cazurile în care nu au
ceva specific de transmis, apropourile reprezintă un mod direct de exprimare. Există şi situaţii,
desigur, în care bătutul unui apropo ascunde un mesaj în spate, iar transmiterea lui devine mai
degrabă indirectă.
Aluzia ca formă de exprimare este întotdeauna strâns legată de contextul în care este creată.
Pentru a înţelege un mesaj aluziv este absolut necesar înţelegerea contextului în care a fost emisă
expresia, în caz contrar riscându-se o interpretare greşită. Astfel, aluzia nu este doar un joc de cuvinte,
care, o dată decriptat iţi dezvăluie sensul mesajului, aşa cum se întâmplă în multe situaţii de
comunicare. O ironie nu are nevoie în mod necesar de context pentru a fi înţeleasă în deplinătatea ei,
pe când o aluzie nu poate fi decriptată în afara contextului în care a fost emisă. Este evident că orice
mod de exprimare este legat de contextul în care este plasat, însă în cazul aluziei este esenţial contextul
chiar pentru captarea şi decodificarea mesajului.

1.3. Trăsăturile aluziei

În subcapitolul de faţa ne vom orienta atenţia spre trăsăturile generale ale aluziei. Deşi unele
dintre ele au fost menţionate şi in prima parte a acestui capitol, a venit momentul să le acordam atenţia
necesară pentru o mai bună înţelegere a temei conceptuale.
1. Comunicarea aluziva are un caracter preponderent oral. Totuşi, ea suportă şi o formă scrisă,
dar aceasta este întâlnită în special în literatură. Astfel, aluzia scrisă este utilizată mai mult pentru a
face referire la un alt text literar sau de alt gen scris în trecut sau într-o altă operă.6 Introducem astfel şi
intertextualitatea, acea caracteristică a textelor ce presupune prezenţa unui text în alt text. Raportată la
scopurile pe care le-am prezentat mai sus, aluzia scrisă este mai mult folosită pentru a acorda sensuri
noi mesajului sau pentru a lăsa la aprecierea cititorului interpretarea sensului. Este mai greu de realizat
şi mai rar întâlnită construirea ironiei printr-o aluzie scrisă, deşi aceasta începe să prindă din ce în ce
mai mult teren în pamfletele jurnalistice.7

6
Dumitru Borţun, op.cit., p. 40
7
Ironii realizate cu ajutorul aluziilor se pot găsi astăzi cu preponderenţă în articolele publicaţiei „Academia Caţavencu", însă,
de obicei acestea sunt ajutate şi de imagini.

7
 Transmiterea aluziei pe cale orală are un impact mult mai mare asupra receptorului, reuşind să-
şi atingă mult mai bine scopul, deoarece cadrul comunicării este mai dinamic şi poate introduce
elemente noi, cum ar fi contextul în care este spusă aluzia sau natura relaţiei dintre emiţător şi receptor.
2. Aluzia este o formă a comunicării indirecte, precum sunt si ironia sau apropoul. In ceea ce
priveşte modul mai mult sau mai puţin indirect de transmitere a mesajului pe cale aluzivă, se poate
face deosebire între aluziile cu un grad mai mare de transparenţă şi aluziile mai subtile, mai fine.
Acest lucru depinde în mod esenţial de intenţiile celui care se exprimă aluziv şi de capacitatea de
înţelegere a celui care receptează aluzia. În funcţie de acest lucru, este posibil ca o aceeaşi aluzie să fie
mai clară pentru un receptor şi mai subtilă pentru un altul.
3. Am stabilit anterior faptul că, din punct de vedere etimologic, aluzia este percepută ca un joc de
cuvinte. Exprimări care constituie jocuri de cuvinte întâlnim destul de frecvent în diferite ipostaze ale
comunicării. Avem, astfel, proverbe, expresii populare, figuri de stil de o natură sau alta. Ce
diferenţiaza drastic aluzia de aceste construcţii este, pe langa faptul că aluzia este un joc de cuvinte
prin excelenţă, mult mai complex decât orice altă construcţie semantică, şi ambiguitatea data de
întrepătrunderea dintre jocul relaţiilor şi jocul contextelor.
4. Pornind de la modul indirect de transmitere a mesajului in cazul constructiei aluzive,
descoperim o altă trăsătură a aluziei si anume interpretabilitatea, care funcţionează aproape în mod
similar ca în cazul proverbelor. 8 Având în vedere că proverbul este tot o formă mai mult sau mai puţin
indirectă de transmitere a mesajului, utilizarea sa poate naşte diferite interpretări.
În cazul aluziei, insă, interpretabilitatea este unul din factorii esenţiali după care funcţionează,
deaorece asigura succesul ei indiferent de scopul alegerii aluziei pentru a transmite un mesaj. In lipsa
acestui caracter de interpretabilitate, ironia în mod aluziv nu s-ar putea realiza, iar dacă intenţionăm să
comunicăm aluziv în ideea de a adresa un mesaj numai anumitor participanţi la actul comunicării,
forma interpretabilă de a spune ceva ne va ajuta în acest sens, întrucât anumiţi receptori vor decodifca
mesajul intr-un fel, iar alţii receptori il vor decodifica in alt fel acordandu-i astfel altă semnificatie.

8
Este adevărat că sunt situaţii în care motivaţia şi sensul folosirii unui proverb pot fi explicate chiar în actul comunicării, însă,
nu de puţine ori, proverbele sunt folosite în comunicarea curentă cu scop aluziv, cazuri în care acestea capătă o sferă de
interpretabilitate mai mare.

8
 Capitolul II
Aluzia în comunicarea politică

2.1. Comunicare politică şi exprimare aluzivă

Folosind drept criteriu clasificarea formelor de comunicare în funcţie de specificul activităţii,

putem afirma că toate formele de comunicare conţin exprimări aluzive, atât la nivel discursiv cât şi la
nivel interpersonal. Fie că vorbim de comunicarea religioasă, unde găsim numeroase situaţii de
comunicare în care mesajele sunt transmise în mod aluziv, fie că vorbim de comunicarea artistică,
unde un element artistic este o aluzie la o realitate distinctă de cea percepută in mod normal, acest mod
de a face cunoscută o idee sau atitudine este unul care se impune din ce in ce mai des in spaţiul
discursiv. Iata, aşadar, o regulă de la care comunicarea politică nu face excepţie.
Vom face in continuare o analiză a raportului dintre exprimarea aluzivă si comunicarea
politica, prin care vom incerca sa clarificam legatura dintre aceste doua concepte. In acest scop, vom
recurge la una dintre definiţiile comunicării politice care arată ca acest tip de comunicare este una
indispensabila in procesul de influenţare al interlocutorului9 . In acelaşi timp, Mucchielli arată că
„orice cuvânt este o încercare de influenţare a celuilalt."10 Prin urmare, şi aluzia. Aşadar, în cadrul
comunicării politice, exprimarea aluzivă se constituie intr-un mijloc foarte eficient de a influenţa.
Parafrazându-l pe McQuail, care spune că efectul unui act de comunicare este mai mare atunci când
mesajul acestuia este conform cu opiniile deja existente,11 putem concluziona că o aluzie este cu atât
mai eficientă, cu cât este mai apropiată de reprezentările şi opiniile receptorului.
In condiţiile in care discursul politic cuprinde referiri la situaţii contradictorii, mesajul transmis
prin intermediul unui discurs politic devine mai greu de înţeles, cu atât mai mult cu cât acesta este
presarat de aluzii. Fenomenul construcţiilor aluzive din discursurile politice este unul cât se poate de
interesant, pentru ca poate crea confuzie în decriptarea unui mesaj politic si poate distrage atentia de
la un subiect sensibil. Şi cu toate acestea, de multe ori, aluziile sunt preferate în locul exprimărilor
directe. Există cazuri în care mesajul este exprimat direct, dar poate îmbrăca forma unei aluzii şi este
interpretat ca atare, dar există şi cazuri în care aluziile sunt mai subtile şi, în consecinţă, mai greu de
decriptat. Totuşi, ceea ce predomina in discursul politic sunt aluziile directe, evidente la faptele şi
opiniile adversarilor politici, pentru ca receptorii sa poată distinge foarte clar mesajul care se doreste a
fi transmis, putând deci concluziona ca discursul politic este unul eminamente aluziv.

9
Vasile Tran, Irina Stănciugelu, Teoria Comunicării, Bucureşti, editura comunicare.ro, 2003, p. 156
1022
AIex Mucchielli, Arta de a influenţa, Iaşi, editura Polirom, 2002, p. 11
1123
Denis McQuail, Comunicarea, Iaşi, editura Institutul European, 1999, p. 167

9
2.2. Scopul aluziilor în comunicarea politică

În prima parte a acestei lucrări, am subliniat importanţa aluziilor in construirea discursului

politic şi am arătat că aluziile se folosesc fie pentru a ironiza, fie pentru a selecta receptorii mesajului,
fie pentru a lăsa la aprecierea receptorilor interpretarea unui mesaj îmbrăcat în formă aluzivă.
În comunicarea politică, cele mai des întâlnite situaţii de exprimări aluzive au ca scop
selectarea într-un mod inteligent a receptorilor, iar obiectivul ultim al aluziilor din comunicarea
politică a fost şi va rămâne însă ironizarea adversarilor politici. Apare astfel necesitatea studierii
obiectivelor pe care le urmăresc exprimările aluzive existente în comunicarea politică.

2.2.1. Ironizarea prin intermediul aluziilor

În sfera politică au loc o serie de confruntări discursive între diferiţi adversari politici, miza
acestor confruntări fiind câştigarea unui capital de imagine şi afectarea imaginii adversarului politic.
Aceasta este, de fapt, esenţa luptei pentru câştigarea capitalului electoral, in care se utilizeză cele mai
bune strategii de afectare a imaginii celuilalt şi anume ironia şi critica. De obicei, în discursul politic,
ironiile şi criticile sunt făcute în mod direct, fară a recurge la construcţii verbale subtile. Aluzia devine
însă din ce în ce mai utilizată în ironizarea unui adversar politic, întrucât, în majoritatea cazurilor, are
un impact mult mai puternic şi este mult mai eficientă.
O altă tehnică de realizare a unor construcţii aluzive constă in utilizarea unor expresii ce au
devenit notorii de-a lungul timpului şi care realizează un transfer de sens de la expresia iniţială la noua
expresie aluzivă, în scopul de a mări impactul şi de a-i da o legitimitate.12 Vorbim aici de celebra
expresie „preşedintele jucător„ ,expresie legată de numele preşedintelui Traian Băsescu care a dat
naştere unui număr impresionant de exprimări aluzive.
Extrapolând, în majoritatea cazurilor în care au loc exprimări aluzive, obiectivul acestora este
de a ironiza. Unele aluzii, fie ele mai fine sau mai evidente sunt utilizate pentru crea ironii, care, la
rândul lor, afectează imaginea celui ironizat prin caricaturizare. O ironie realizată printr-o aluzie
inteligentă poate aduce un prejudiciu de imagine mult mai mare decât o poate face o critică adusă în
mod direct, care poate fi neutralizată fie printr-o altă critică, fie printr-un contraargument. În cazul
ironiei, însă, cel vizat nu poate opune nimic, cu atât mai mult în cazul în care aluzia respectivă a făcut
deja înconjurul presei şi a avut succes în rândul marei mase a populaţiei.
Un al doilea motiv pentru care aluziile au un mai mare impact asupra imaginii celui ironizat
este acela că astfel de expresii au şanse mult mai mari să devină subiecte de presă, într-o vreme în care
jurnalismul politic se vinde destul de greu, disputele dintre oamenii politici nu mai sunt atât de
savurate de către alegători, ironiile sunt singurele care mai fac tiraj, audienţă şi trafic în presă.

12
Mai multe detalii vom avea la subcapitolul care prezintă modalitățile de realizare a aluziei în comunicarea politică.

10
2.3. Unde găsim aluzii în comunicarea politică?

O primă formă a comunicării politice în care putem găsi aluzii sunt discursurile oficiale şi
alocuţiunile. Este drept că, fiind un discurs oficial, jocurile de cuvinte şi exprimările „sofisticate" sunt
mai rare. Totuşi, dacă acestea există, sunt în general aluzii fine, greu detectabile, însă în cazurile în
care avem un discurs electoral, iar acesta are loc într-un mediu mai familiar omului politic, aluziile pot
fi mai evidente şi într-un număr mai mare.

Numeroase aluzii sunt întâlnite pe blogurile oamenilor politici. Scrierea unui blog permite o
exprimare neîmprejmuită de anumite limite impuse unui discurs oficial, de aceea oamenii politici
preferă să redacteze pe blogurile personale opinii şi comentarii politice în care sunt prezente o serie
întreagă de ironii, critici şi aluzii la adresa adversarilor politici. Mai mult, stilul de redactare al unui
blog se apropie de multe ori mai mult de stilul oral decât de stilul scris 13 , motiv pentru care
exprimările aluzive sunt realizate mai uşor. Deşi se întâlnesc şi aici aluzii subtile, blogul permite
realizarea de aluzii formate prin intertext, care sunt, spuneam, mult mai evidente şi mai uşor de
decriptat.
Un alt mediu în care se pot întâlni aluzii sunt broşurile electorale. Fiind un instrument de
marketing şi un mijloc de comunicare în masă, cuvintele ce compun textele sunt de cele mai multe ori
alese prudent. Aluziile, în cazul în care acestea există, într-un astfel de material nu se pretează, în
general la ironii sau critici incisive, scopul acestora fiind acela de a prezenta o ofertă. În acest caz,
aluziile, prezente eventual în sloganuri electorale, au rolul de a facilita fixarea şi recunoaşterea 14 de
către alegători a identităţii partidului sau candidatului respectiv. In sensul ilustrarii unui exemplu, ne
putem reaminti de sloganul „Afrma-te romane” adoptat de Partidul Conservator in campania electorala
pentru alegerile europarlamentare din 2007. Sloganul este o constructie aluziva care face referire la
titlul imnului de stat al Romaniei „Deşteaptă-te române", iar rolul ei este acela de a realiza un transfer de notorietate
de la titlul imnului la sloganul partidului şi de a da posibilitatea unei recunoaşteri mai facile ulterior.

Exprimarea prin intermediul aluziilor işi poate găsi un context favorabil în declaraţii de presă
şi dezbateri electorale. Dat fiind faptul că exprimările ironice au un răsunet imediat şi de impact în
mass-media, oamenii politici oferă deseori astfel de exprimări pentru a se asigura că influenţa
exercitată de o astfel de declaraţie este cât mai mare, cu atât mai mult cu cât este făcută într-un context
favorabil.

13
Noile mijloace de comunicare bazate pe tehnicile de comunicare virtuală au reuşit să realizeze un oarecare
transfer ai regulilor care ţin de stilul oral înspre stilul scris. Astfel, stiiul scris nu mai are rigoarea clasică.
14
Werner J Severin, James W Tankard Jr, Perspective asupra teoriilor comunicării de masă, Iași, editura Polirom, 2004, p.
118

11
 Capitolul III
Studiu de caz: aluzie şi comunicare politică

în discursul lui Crin Antonescu

Pentru a putea face o analiză asupra discursului politic al lui Crin Antonescu, este important în
primul rând să ne familiarizăm atât cu contextul situaţional şi cu evoluţia profesională şi
politică a acestuia, cât şi cu poziţia sa faţă de ceilalţi jucatori.

3.1. Contextul evenimenţial

3.1.1. Alegerile prezidenţiale din toamna anului 2009

În 2009, alegerile prezidenţiale care au avut loc în România l-au adus, prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe Traian Băsescu din nou preşedinte al ţării.
Cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost organizat şi un referendum naţional
în cadrul căruia cetăţenii români au avut ocazia de a-şi înregistra răspunsul la două întrebări
de interes general, o întrebare referitoare la exprimarea acordului privind o posibilă
reconversie a Parlamentului ca Parlament unicameral şi o întrebare privind acordul pentru
reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Peste 75% din electorat a răspuns
pozitiv la ambele întrebări.
Crin Antonescu, pe numele său întreg George Crin Laurenţiu Antonescu, este un politician
liberal licenţiat în istorie şi filozofie. Antonescu a anunţat în februarie 2008, pentru prima
oară, că intenţionează să candideze la preşedinţie. În acel moment şi-a anunţat public şi
poziţionarea în viitoarea campanie electorală: ”Nimeni nu-i ţine piept lui Traian Băsescu şi
trebuie să facă cineva şi asta”, deşi delegaţia în cursa pentru preşedinţie a fost semnată de
partidul său de-abia în 2009.

După primul tur de scrutin clasamentul candidaţilor la preşedinţie era următorul:

12
 In urma primului tur de scrutin, candidatul Crin Antonescu a parasit cursa pentru
presedentie, dar discursul sau politic semiagresiv bazat pe pozitionarea sa puternica fata de
actualul presedinte a creat o impresie puternica electoratului.

3.1.2. Discursul liberal al lui Crin Antonescu

Discursul politic al lui Crin Antonescu, în calitate de candidat al PNL, conturat pe

blogul său, a avut în vedere promovarea valorilor gândirii liberale: libertatea individuală,
economică şi politică.
Pe fiecare din cele patru dimensiuni esenţiale ale unei imagini politice bine conturate:
socială, economică, politică şi personal-umană, Crin Antonescu şi-a potenţat valoarea pozitivă
a vectorilor imagologici prestabiliţi asumându-şi o atitudine publică anti-Băsescu, principalul
său contra-candidat. Astfel, în plan social, un obiectiv programatic major de dezvoltare
detectat în discursul lui Antonescu este reprezentat de modernizarea accelerată a societăţii.
Stabilitatea socială nu se poate obţine decât prin dezvoltarea clasei de mijloc care este din ce
în ce mai slab conturată în România, iar acest lucru este evidenţiat de liberalul Antonescu.
Antonescu adoptă pe blogul său un stil jurnalistic în tratarea problemelor actuale cu
care se confruntă România, ideile de liberă iniţiativă şi încurajare a elitelor tehnocrate şi
profesiunilor liberale, elemente definitorii ale gândirii liberale, regăsindu-se în mai multe din
articolele sale expuse însă într-un stil simplu, informal, adecvat acestui canal de comunicare şi
publicului lui ţintă.
În plan economic, Antonescu reiterează idei liberale precum necesitatea impunerii
unor măsuri de stimulare a capitalismului şi de susţinere a economiei de piaţă Practic,
orientările atitudinale ale electoratului, înainte de exprimarea votului, au redefinit axa veche a
puterii situată între PD-L şi PSD. Singura opţiune viabilă pentru a intra în spectrul mediatic, ,

13
dar şi pentru a stârni atenţia opiniei publice şi a urca în sondaje, a rămas pentru Antonescu
situarea în opoziţie faţă de unul dintre cei doi actori principali ai raportului de putere, strategie
adoptată, de altfel, în alegerile prezidenţiale din 2009. Mijloacele prin care şi-a atins aceste
obiective au fost fundamentarea pe analiză a punctelor de vedere, dezbaterea şi comunicarea
publică a subiectelor de interes general, inclusiv prin intermediul blogului. Cu toate acestea, el
îşi păstrează atitudinea competitivă faţă de Mircea Geoană, chiar dacă strategia urmată este
comună: înlăturarea lui Traian Băsescu de la putere.
Dimensiunea personal-umană este dominată de preocuparea, în mod deosebit, faţă de
teme precum primatul individului în faţa societăţii, egalitatea în faţa legilor, garantarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, toleranţa în raport cu convingerile şi opţiunile celorlalţi.

Discursul lui Traian Băsescu a fost dintotdeauna un discurs popular, simplu, cu o

structură argumentativă bazată preponderent pe emoţie, dar şi prin alternarea ethos/ logos În
răspuns la o asemenea logică de construcţie, atacurile lui Crin Antonescu la adresa contra-
candidatului său trebuie să vină pe acelaşi palier pentru a putea fi inteligibile şi decodificate
corespunzător de publicul ţintă în sensul traducerii atitudinale şi comportamentale a acestora
pentru orientarea favorabilă a votului. Astfel, mesajul pe care Crin Antonescu l-a transmis în
campania electorală a fost că România are nevoie de reconcilierea clasei politice cu oamenii şi
cu societatea civilă, asumându-şi rolul de a promova normalitatea şi de a readuce în actualitate
bunul simţ.
Liberalismul are drept prioritate cultivarea minţilor independente şi a gândirii critice.
Atitudinea asumată de Crin Antonescu pe blogul său este o atitudine intelectuală profund
liberală care pune accentul pe cultivarea minţilor independente, nu pe convingere. Acest lucru
este evidenţiat de tema desemnată a campaniei sale electorale: „Revoluţia bunului simţ”.
Această sintagmă capturează esenţa poziţionării sale în mentalul colectiv pe axa puterii între
PSD şi PD-L.
Această revoluţie a bunului simţ începe, în viziunea lui Crin Antonescu, prin
schimbarea lui Traian Băsescu. Astfel, discursul lui Antonescu exprimă o tendinţă de „înnoire
cu orice preţ”, tendinţă sprijinită pe un construct abstact? (raţionalist) şi generalizator al
noţiunii de bun simţ, din perspectiva respectului pentru ştiinţă. Din perspectivă liberală, acest
respect este absolut firesc şi mularea ideologică pe acest model este comunicată coerent şi din
perspectiva formării sale pedagogice, acest lucru fiind evidenţiat şi pe blogul acestuia încă de
la început: „gândurile mele, sincer, direct”, referindu-se la lucruri despre care politicienii
vorbesc, din păcate, foarte rar sau deloc. Are loc, astfel, o diferenţiere între tipurile de

14
 politicieni, el încadrându-se într-o generaţie „nouă” de politicieni, distanţându-se, astfel, de
cea de-a doua categorie, a politrucilor.
Mesajul lui Antonescu fiind în esenţa sa o aluzie şi fiind transmis în scris, pe blog, prin
expresii/ sintagme ilustrative, presupune existenţa apriorică a unei semnificaţii semantice
comune cu cea a publicului ţintă (receptor). Antonescu se adresează prin intermediul blogului
său unei anumite categorii a electoratului.

3.2. Obiective

Studiul de caz pe care îl vom prezenta în continuare îşi propune să argumenteze, într-un mod practic,
următoarele aspecte:

1. Aluzia este un instrument de comunicare folosit intens în discursurile politice, fie ele
scrise sau orale deoarece este o metodă de transmitere a mesajelor, de exprimare a unor
idei şi opinii, foarte utilă în majoritatea cazurilor pentru atingerea unui scop
comunicaţional precis.
2. Frecvenţa aluziilor în actele de comunicare este strâns legată de poziţionare, de scopul
transmiterii mesajului şi de tipologia receptorilor.
3. Exprimarea aluzivă eficientă necesită o serie de abilităţi relaţionale şi de comunicare ce ţin
de cunoaşterea contextului, de inducerea unor elemente situaţionale favorabile, de
cunoaşterea precisă a raporturilor la nivelul dintre indivizi şi nu în ultimul rând de
stăpânirea sensurilor cuvintelor.

3.3. Ipoteze

1. La nivelul mentalului colectiv, decriptarea unui mesaj transmis de o personalitate

politică printr-o formulare aluzivă este condiţionată de cunoaşterea comună a
contextului, dar şi de convingerile sau credinţele individuale - reprezentarea care ia
naştere este rezultatul declanşării unor procese de evaluare în structurile psihice ale
individului, îndreptate spre întemeierea propriilor opinii şi, ulterior, a convingerilor,
care orientează votul
2. În cazul discursului de blog, intrarea limbajului în domeniul vizualului prin scriere
face ca citirea şi interpretarea enunţurilor aluzive să se poată face independent de
contextul formulării lor, ceea ce conduce, implicit, la posibilitatea manipulării acestora
şi la deturnarea sensului intenţionat al comunicării (scrierea implică un proces de

15
 comunicare univoc, finit şi ireversibil din punct de vedere al negocierii sensului între
emiţător şi receptor spre deosebire de cea orală)
3.4. Instrumente de lucru

În momentul în care am prezentat principalele media în care se regăsesc construcţii în

comunicarea politică, am aprofundat şi blogul politic. Am ales, astfel, analiza blogului lui Crin
Antonescu din mai multe considerente:
• Odată cu evoluţia tehnică şi dezvoltarea noilor media virtuale de comunicare, blogurile
politice au prins din ce în ce mai mult teren. Deşi nu s-a stabilit ştiinţific dacă prezenţa în
spaţiul virtual a oamenilor are impact asupra rezultatului real al alegerilor, este cert faptul că
ea atrage tot mai mult atenţia presei şi a opiniei publice 15. Afirmaţiile cu caracter politic care
se fac pe bloguri încep să fie tot mai des preluate de către mass-media.
• Modul de redactare a blogurilor este unul care oferă o oarecare lejeritate şi posibilitatea unei
exprimări libere, fapt care, uneori, dă senzaţia unei exprimări mai mult orale decât scrise.
• Spre deosebire de apariţiile televizate care sunt oarecum rare, blogul poate fi actualizat în
permanenţă, dacă nu chiar zilnic, oferind posibilitatea de a avea o radiografie a discursului
politic adusă la zi.

În virtutea acestui ultim considerent, am ales să analizăm posturile de pe blogul lui Crin
Antonescu, pe care acesta le-a publicat în ultimul trimestru al anului 2009, întrucât această perioadă
cuprinde campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, precum şi perioada premergătoare
furnizând astfel o imagine complexă asupra puterii de influenţare a discursului său prin intermediul
construcţiilor aluzive.

3.5. Metodă de lucru

Întrucât până acum nu a existat o teorie unitară care să prezinte o structură complexă privind
locul aluziilor în actele de comunicare, majoritatea studiilor privind aluzia vizând doar spaţiul literar,
metodele de analiză clasice ar putea suferi de o oarecare insuficienţă, motiv pentru care am ales ca
metodă de lucru utilizarea unei logici de tip pattern matching, procedură utilizată cu preponderenţă în
studiile explorative şi în cazurile în care cadrul teoretic nu este foarte bine consolidat în timp. Practic,
patternul prestabilit la care se vor raporta construcţiile aluzive detectate în acest studiu de caz va fi
reprezentat de aserţiunile teoretice existente în primele două capitole ale lucrării.

15
Dorina Guţu, New Media, Bucureşti, editura Tritonic, 2007

16
 Colectarea datelor se va face în funcţie de ordinea cronologică a apariţiei posturilor pe blogul
lui Crin Antonescu, începând cu primele posturi ale lunii august şi terminând cu cele scrise în luna
decembrie, deşi ordinea acestora este inversă, dată fiind arhitectura unui blog.
Fiecare construcţie aluzivă înregistrată va suporta explicaţii în primul rând privind modul său
de realizare şi scopul pentru care a fost emisă, iar în mod secundar va fi observat contextul respectivei
exprimări şi mesajul transmis.

3.6. Analiza şi interpretarea datelor

Principalele elemente care vor fi luate in considerare sunt semnele care permit
participanţilor să identifice corect contextul acesteia, să determine exact cu cine vorbesc, în ce
gen de discurs sunt implicaţi. Astfel, vor fi luate în seamă în analiza sintagmelor analizate
informaţii cu privire la participanţi, loc, moment, scop, temă, gen de discurs, canal, dialect
folosit, reguli care guvernează intr-o comunitate, înscrierea la cuvânt, etc.
Practic, natura relaţiei dintre emiţător si receptor va fi definită prin intermediul
cunoştinţelor participanţilor la actul comunicării asupra lumii, cunoaşterii referitoare la
imaginea reciprocă a subiecţilor, dar şi prin intermediul cunoaşterii planului de fundal al
societăţii din cadrul căreia este generat discursul.

Sintagme aluzive comentate

”Mi-am dat seama ca dincolo de adunari de partid - care tind sa devina plicticoase
inclusiv pentru mine, de discursuri si tot felul de reuniuni scortoase, mediul online e o
forma mai directa si rapida de comunicare cu o generaţie pentru care Internetul este o
componentă a vietii cotidiene.”

Antonescu are faimă de chiulangiu de la şedinţele de partid şi de plen, conform unui studiu
realizat de Institutul de Politici Publice dat publicităţii în iulie 200816, aspect subliniat şi de
contracandidatul său la alegerile prezidenţiale, Traian Basescu, in timpul ultimei confruntări
dinaintea primului tur de scrutin, fapt care i-a adus prejudicii de imagine intr-un moment
foarte important.
Numele său apare pe două propuneri legislative în 2008, alături de alţi deputaţi semnatari,
inclusiv Călin Popescu-Tăriceanu. În plen a fost de şapte ori la şedinţe de vot final şi a luat
cuvântul la tribună de două ori.
16
http://comentopedia.ziare.com/crin-antonescu/ accesat în data de 22.05.2010

17
”Programul meu, propunerile mele si echipa mea le gasiti pe site-urile oficiale. Aici, eu
vreau pur si simplu sa vorbim. Intr-un mod civilizat, deschis si liber.”

Internetul este un spaţiu mai puţin formal, în care işi poate expune ideile din programul său
de campanie, creînd iluzia unei comunicări personalízate, directe, de tip one- to –one cu
publicul său ţintă
Maniera de exprimare de tip jurnal face apel la deschidere, umanitate şi stabilirea unui dialog
sincer si direct cu interlocutorii săi.

”In ultima vreme, am fost foarte ocupat cu organizarea echipei si elaborarea planului
politic, motiv pentru care am reusit sa ma familiarizez doar cu notiunile elementare ale
mediului virtual.”

Comunicarea informală nu trebuie asimilată neapărat cu un stil lejer de a trata problemele. El

intră pe acest teritoriu “virtual” doar pentru a-şi comunica ideile in mod direct referitoare la
platforma electorală, dar şi de a ataca adversarii politici. Nu foloseşte acest mediu de
comunicare decât pentru legătura cu electoratul, de aceea instrumentele lui de a comunica in
spaţiul virtual sunt incă rudimentare.

„De pilda, i-as putea adauga pe Adrian Nastase si Ion Iliescu, pentru că inţeleg că sunt
bloggeri cu state vechi. Dar ce mă fac cu Mircea Geoana?! Noroc ca Traian Basescu nu
are blog! La ziaristi, e si mai complicat. Daca il adaug pe Victor Ciutacu, cu care sunt
prieten, s-ar putea supara altii.”

„Mi s-a sugerat ca as putea sa mai adaug si alti politicieni. Aici insa devine complicat!
Pentru ca s-ar putea interpreta ca o anumita optiune in politica de aliante.”

Poziţionarea lui echidistantă atât faţă de PSD, cât şi faţă de PD-L este evidenţiată prin
enumerarea unor nume cu sonoritate, din punct de vedere al situării lor pe harta mentală
colectivă, ceea ce îi asigură la nivel imagologic un transfer de credibilitate.
Deşi aflat la început în blogosferă, îşi exprimă temerea că indiferent de ce alianţe ar face sau
de ce simpatii ar avea fie în mediul politic, fie în mediul jurnalistic, mesajul politic pe care
vrea să îl transmită nu va fi decriptat corespunzător de publicul lui ţintă, ceea ce i-ar putea

18
aduce un prejudiciu de imagine. Întrebările retorice referitoare la personalităţile publice
situate în tabăra adversă pe care le-ar putea adăuga pe blogul său se constituie într-o aluzie
directă la potenţialele alianţe pe care le-ar putea realiza în campania electorală.

„Campania, asa cum se desfasoara in Romania, este mincinoasa. Da iluzia ca oamenii

politici muncesc atunci cand merg la serbari populare sau cand tund oi, mimeaza
smerenia si religiozitatea, isi pun straie populare, chiar daca arata ridicol uneori.”

„Sincer, ca simplu cetatean m-as simti agresat daca, mergand sa ma reculeg, de pilda, de
Sfanta Maria, linistea mi-ar fi tulburata de alaiuri de politicieni.”

Aceasta este o aluzie directă la dorinţa exprimată încă înainte de la înscrierea candidaturii de a
face o campanie „altfel”, arătând în acelaşi timp o distanţare a sa în raport cu ceilalţi contra-
candidaţi ai săi în modul de a-şi prezenta oferta electorală. A anunţat încă de la intrarea în
cursă că nu va participa la sărbători religioase în contexte cu implicaţii emoţionale care i-ar
putea aduce mai multe voturi fiind o aluzie la modul nepotrivit de adresare al celorlalţi.

„Nu vreau sa inventez metode prin care sa dau iluzia oamenilor ca am facut o campanie
electorala ieftina.”

Construirea unei identităţi personale prin asimilarea realităţii oferă o serie de răspunsuri
principiale la probleme cu care aceştia se pot confrunta. Stilul său rămâne sincer, corect şi
apropiat de nevoile identificate ale celorlalţi spre deosebire de reprezentanţii celorlalte partide
care dau impresia că deşi cheltuiesc sume importante de bani în campania electoral apar în
faţa electoratului încercând să mascheze această risipă făcută de multe ori din banii publici.

„Voi aplica regulile occidentale de transparenţă în legătură cu campania mea, chiar

daca legea nu mă obligă el asta.”

Reiterează ideea sumelor nedeclarate cheltuite în campania electorală, făcând aluzie la faptul
că este singurul dintre candidaţi care a dat dovadă de o transparenţă totală, fără a fi obligat de
lege să facă acest lucru, organizând în acest sens şi un teledon pe site-ul său.

19
”Pentru ca eu nu vreau sa ajung preşedinte prin manipulare si frauda. Nu cred ca lumea
ma va vota pentru ce scriu in pliante si afise.”

Aluzie directă la principalul său contra-candidat, Traian Băsescu, care, în opinia lui, a folosit
ca temă de campanie referendumul, pentru a reduce numărul de parlamentari, clasă socială
stigmatizată la nivelul opiniei publice, în vederea asigurării unui câştig de cauză în cursa
electorală.

„Nu vreau sondaje falsificate pentru a-i manipula pe finantatori.”

Această sintagmă evidenţiază strategia folosită de contra-candidatul Mircea Geoană, de a

frauda sondajele de opinie în favoarea sa în scopul obţinerii de fonduri de la susţinătorii săi
financiari, pentru a se delimita în mod clar de aceasta.

”Vom avea spectacole electorale imense, tot mai costisitoare, an de an. Vom avea mita
electorala, vom avea firme care traiesc doar din banii de la stat furati in scop electoral.
Vom avea televiziuni care castiga din costurile impuse politicienilor in campanie.”

Orice discurs politic conţine o descriere a situaţiei de fapt, ca şi problemă, în scopul

evidenţierii promisiunii electorale, ca şi soluţie posibilă.

„Apoi, comentariile... Nu mi-am propus sa le moderez. Accept criticile cu privire la

activitatea mea; sigur ca pot sa accept opiniile care nu converg cu ale mele, dar mi se
pare firesc sa nu accept ceea ce trece de limita unui limbaj decent.”

Tehnica scrierii pe blog presupune şi acceptarea feedback-ului din partea cititorilor.

Feedback-ul, fie el pozitiv sau negativ, este acceptat şi asumat în măsura în care se păstrează o
limită minimă a decenţei şi a bunului simţ, în acord cu ideea centrală a campaniei.

“Până una-alta, politicienii ar trebui să nu mai plângă în fraze demagogice pe umărul

ţării, invocând periclitarea siguranţei naţionale.”

Iată o nouă aluzie cu mesaj critic la adresa adversarilor săi politici în contextul controverselor
legate de oportunitatea contractării unui împrumut de la FMI. Astfel, Antonescu condamnă la

20
nivel declarativ atitudinea contra-candidatului său care îşi justifică acţiunile contradictorii prin
invocarea unor teme fundamentale cum este cea a protejării siguranţei naţionale.

“România are nevoie de un guvern susţinut de o largă majoritate. Un guvern condus de

un premier independent.”

O aluzie formată prin recursul la un context favorabil, aflată într-un şir de astfel de aluzii şi care
confirmă ce s-a spus în partea de teorie: majoritatea aluziilor din cadrul comunicării politice ţin în
primul rând seama de context. Cea de mai sus se referă, în mod subtil, la posibilitatea unei evoluţii în
plan politic prin impunerea unui premier independent care să nu servească intereselor niciunui partid şi
să-şi asume rolul de mediator.Astfel, o atentă decriptare a mesajului cuprins în această aluzie este
indemnul la vot în favoarea sa, pe care Antonescu îl da subtil prin această afirmaţie.

“Când ai pe masă soluţia şi o refuzi, eşti vinovat pentru tot ce se întâmplă.”

Ca emiţător al mesajului vehiculat în procesul comunicării, ai responsabilitatea de a transmite

mesajul corect. Este aluzie la “soluţia” propusă de o majoritate parlamentară PSD+PNL (un
premier independent), aflată la îndemâna preşedintelui Băsescu, dar pe care acesta o refuză
numai din considerente politice, fără a ţine seama de efectele negative pe care acest refuz le-ar
putea avea pe toate planurile.

“Pentru că România are nevoie de un premier preocupat de ieşirea din criză şi nu de

împărţirea bugetelor şi a funcţiilor pentru prietenii săi. Şi care, în niciun caz, nu va
incepe să dea jos toţi directorii de spitale, de şcoli şi de agenţii doar pentru că nu sunt
din Sibiu, de exemplu.”

Prima aluzie este construită exclusiv din manevrarea contextului şi se referă la relaţiile
tensionate dintre preşedinte şi coaliţia parlamentară care îl susţine ca premier pe Johannis.
Această a doua aluzie vine ca o explicare a primeia, o clarifică şi îi restrânge într-o oarecare
măsură referenţialul, ea fiind clar în acest moment îndreptată către Traian Băsescu. Cea de-a
doua aluzie se constituie într-o avertizare asupra fenomenului epurării politice promovat de
PD-L prin care oamenii competenţi sunt schimbaţi din funcţii pe criterii specifice clientelei
politice şi care se va menţine odată cu reconfirmarea în funcţie a actualului preşedinte.

21
“Indiferent de soarta acestei moţiuni, pentru a răspunde unei alte probleme ridicate aici,
o alianţă cu PSD sau PD-L este exclusă la acest moment. Opţiunea PNL este un guvern
de profesionişti”

“Din punctul meu de vedere, aceasta campanie are un extraordinar plus prin mobilizarea unor
oameni care, pana de curand, nu mai doreau sa auda de politica. Tinerii, intelectualii, oamenii
din marile orase au plecat urechea din nou spre politica.”
Standardele impuse prin prevederile programului electoral PNL sunt interpretate a nu fi
accesibile decât unui segment de tehnocraţi, singura soluţie viabilă într-un moment de criză
economică, dar şi într-un moment de criză de imagine a clasei politice româneşti. Antonescu
încearcă să propună soluţia premierului independent care conduce un guvern de tehnocraţi ca
pe o soluţie salvatoare în condiţiile în care comportamentul de vot al electoratului este
descurajat de atitudinea ostilă şi “sfidătoare” manifestată de clasa politică actuală.

„In spatele "mogulilor", ramane marea tema ascunsa a campaniei”

Acesta este un fragment din prima postare pe blog din luna august şi se constituie într-o aluzie
la discursul politic al preşedintelui Băsescu. În opinia lui tema mogulilor încearcă să
mascheze eşecurile din primul mandat al lui Băsescu fiind folosită obsesiv pentru a produce
mutaţii la nivel mental în rândul electoratului şi a pune etichete care să producă o apropiere
între adversari şi moguli.

“Sunt un om liber şi aşa vreau să fiu şi ca preşedinte. Un om care are în spate doar
sprijinul oamenilor care îl votează şi aşa voi continua să fiu în politică.“

Afirmaţia de mai sus reiterează independenţa morală de grupurile de interese a lui Antonescu
în opoziţie cu aservirea totală a contra-candidaţilor săi făcând o aluzie foarte fină la relaţia de
subordonare dintre politic şi financiar care îşi pune amprenta negativă asupra percepţiei
potenţialilor votanţi.

“Aflu de la televizor şi nu numai că un vot costă 50 de lei. Nu acceptaţi preşedinţi de 50

de lei pentru că funcţia asta vă reprezintă şi voi nu sunteţi cetăţeni de 50 de lei.”

22
Aparent, afirmţia de mai sus enunţă un principiu politic, in subtext, însă ascunde un mesaj
electoral şi un nou prilej de atacare a adversarilor politici prin expunerea publică a strategiei
neortodoxe folosită de aceştia în campania electorală. In acelaşi timp, subliniază importanţa
funcţiei puse in joc in această campanie electorala, delimitându-se clar de aceste mijloace de
câştigare a voturilor in mod nelegal si amoral. Ca şi majoritatea aluziilor analizate până acum,
şi aceasta suportă acelaşi gen de realizare, adică utilizarea contextului pentru elaborarea şi
exprimarea aluziei dar şi apelul emoţional la un electorat care işi doreşte un preşedinte pe
măsura lor.

“A fost o campanie foarte grea, pe parcursul căreia a trebuit să fac faţă la două
maşinării uriaşe de propagandă.”

Această afirmaţie contine o construcţie aluzivă care se referă la posibilităţile financiare ale
contracandidaţilor săi, realizată printr-o metaforă, punând în evidenţă raportul inegal de forţe
dintre el si adversarii săi.

“Să nu credeţi că jocurile sunt făcute”

Această aluzie a fost elaborată in scopul selectării receptorilor mesajului, având conotaţii
diferite pentru două categorii de receptori. Astfel, pentru adversarii politici, aluzia se
constituie intr-o avertizare, pe când, pentru publicul larg ea se foloseste de sonoritatea unei
expresii celebre “Le jeux sont faites. Rien ne va plus“, sugerând insa tocmai contrariul şi
anume posibilitatea ca totuşi jocurile să nu fie facute şi că prin prezenţa la vot a celor
nehotarâţi sau a celor dezamagiţi, lucrurile se pot schimba. Iata deci cum printr-o aluzie fină,
Antonescu indeamnă votanţii sa vină la urne, pentru că ei ar putea fi elementul cheie prin care
lucrurile se pot schimba. Această aluzie este completată printr-un post care sugerează o
profeţie “Daca nu veniti la vot, Romania ramane o tara in care speranta e in continuare
moarta”.

“Stiti ce se spune peste tot? Că, in Romania de azi, un om de bun-simţ n-are sanse sa
castige alegerile. Daca nu ai furat, nu ai mintit, nu ai facut afaceri cu statul, nu ti-ai tras
sau nu ti-ai dat singur casa de la stat, nu ai facut intelegeri cu mogulii, cu baietii din
servicii sau nu ai patronat consilii de administratie - lumea te considera slab si "loser".”

23
La o primă vedere, ar părea că în afirmaţia de mai sus există o aluzie realizată accidental , însă
un este deloc aşa. Şi această aluzie, bazată pe context este rodul unei abilităţi comunicaţionale
de excepţie. Aluzia face, evident, trimitere la preşedintele Băsescu şi la camarila sa,
dezaprobând mijloacele prin care aceştia s-au imbogăţit in detrimentul omului de bun simţ
căruia Antonescu doreşte să-i reprezinte interésele. Aluzia se inscrie pe aceeaşi linie trasată de
comunicarea mesajului central al campaniei şi este realizată, de asemenea, prin tehnica
intertextualităţii.

“Cat despre unicameral, eu cred ca aici discutia e mai larga. Europa va impune modelul
bicameral tuturor statelor, cu o camera aleasa de popor, si una a regiunilor. Pe masura
ce ne vom integra mai mult, va trebui sa pastram sistemul bicameral. Dezbaterea nu se
face in pripa, in campanie. Ci se face cu specialisti.”

Afirmaţia vine in contextul controverselor legate de oportunitatea micşorării numărului de

parlamentari şi al introducerii parlamentului unicameral, pe care preşedintele Băsescu le-a
confiscat, transformându-le in teme de campanie electorală. Mesajul este unul de dezacord cu
această strategie, pe care o dezaprobă, deoarece, în opinia sa este o temă mult prea importantă
pentru a fi folosită in scopuri politice.

3.7. Concluzii şi observaţii

Studiul de caz reflectă în ce măsură suportă un discurs din cadrul comunicării politice forme de
exprimare aluzivă. Obiectivele pe care le-am trasat la începutul acestui studiu vizau, în primul rând,
demonstrarea faptului că aluzia este un mijloc de comunicare, şi în al doilea rând, faptul că frecvenţa
aluziilor în spaţiul discursului politic este una deloc neglijabilă. Un ultim obiectiv pe care acest studiu
şi l-a propus era acela de a arăta ca exprimarea aluzivă este un mijloc de comunicare inteligent, rafinat,
care necesită o anumită competenţă comunicaţională şi lingvistică.
Obiectivele studiului au fost atinse în întregime. Mai întâi, am văzut că, într-adevăr, aluzia
poate servi la exprimarea unor mesaje, de multe ori fiind preferată unor exprimări directe. Acest lucru
se întâmplă şi datorită motivaţiilor care antrenează utilizarea exprimărilor aluzive: ironia, critica,
atacul în general. Deşi este o formă de comunicare care presupune şi alte scopuri, practica a confirmat
faptul că ironia este principalul obiectiv pe care şi-1 propune o aluzie, cel puţin în comunicarea
politică.

24
 Cel de-al doilea obiectiv, legat de frecvenţa semnificativă a aluziilor în cadrul discursului
politic, a fost, de asemenea, confirmat. De asemenea, în luna noiembrie, lună care a coincis cu
desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, au fost găsite 22 de
declaraţii care cuprindeau cel puţin o aluzie.
Am văzut că nu de puţine ori, într-o singură afirmaţie existau chiar două exprimări aluzive şi,
de asemenea, au existat cazuri în care într-un acelaşi post existau două sau chiar trei afirmaţii cu
conţinut aluziv. Nu în ultimul rând, au existat cazuri în care unele posturi de mai mică dimensiune erau
acoperite în întregime de astfel de exprimări.
Toate aceste lucruri ne determină să constatăm că fiind confirmată teoria că aluzia nu este doar
un aspect izolat al actului de comunicare, ci este un fenomen comunicaţional care ia amploare.
In ceea ce priveşte ultimul obiectiv pe care studiul de faţă a încercat să-1 îndeplinească, nu
putem spune decât că practica, majoritatea aluziilor utilizate de către Crin Antonescu, a confirmat că
pentru a construi şi exprima aluzii este nevoie de o aptitutine comunicaţională solidă. Mai mult, pentru
realizarea aluziilor este nevoie atât de o competenţă lingvistică consistentă şi, mai mult, de o
competenţă relaţională şi de o bună cunoaştere a raporturilor interumane. Acest lucru este valabil atât
în comunicarea politică, dar şi în alte spaţii de comunicare.
Nu de multe ori am avut cazuri de aluzii care au necesitat construcţii lingvistice destul de
complexe, aluzii realizate prin intertext, prin antifraze sau chiar prin polisemie. Tot în această sferă a
competenţelor necesare exprimării aluzive intră cunoaşterea excelentă a contextului în care este
realizată aluzia, a contextului în care au fost făcute anumite afirmaţii, în cazul în care există aluzii
realizate prin intertext.

25
 Concluzii

Aluzia este un act comunicaţional plin de rafinament şi un mijloc de comunicare care

depăşeşte graniţele unui simplu mijloc de comunicare. Mai mult, aluzia nu este doar un mijloc de
transmitere automată a unor mesaje, ci reuşeşte să redea o stare, o atitudine, o poziţie. Prin exprimarea
unei aluzii, autorul acesteia nu transmite un simplu mesaj, ci şi modul în care se raportează la un
anumit fapt.
Ipotezele pot părea îndrăzneţe, cu atât mai mult, cu cât am demonstrat de-a lungul cercetării că
exprimarea aluzivă implică o doză de ambiguitate. Aluzia înseamnă, în aceeaşi măsură, şi o
comunicare eşuată din cauza factorilor perturbatori care pot apărea sau a implicatului semantic care
poate lipsi. O comunicare bazată exclusiv pe aluzii este utopică, iar în cazul în care, prin absurd, acest
fenomen ar exista, ar crea un adevărat haos comunicaţional.
Cu toate acestea, atunci când aluzia este bine încadrată în actul de comunicare, când contextul
o permite şi când între actorii comunicării există relaţii care permit acest gen de exprimare, atunci
aluzia poate transmite mai mult decât o poate face orice altă modalitate de comunicare.
Acesta a fost mobilul acestui demers ştiinţific. Deşi constituit ca un studiu exploratoriu, am
încercat să creez un cadru teoretic pornind de la realizarea unei definiţii complete a aluziei şi trecând
prin mai multe etape de cercetare care au vizat trăsăturile şi caracteristicile aluziei, scopurile şi
modalităţile de realizare a acestora. De asemenea, partea a doua a creat un spaţiu de cercetare privind
exprimarea aluzivă în spaţiul comunicării politice, pentru ca a treia parte să testeze aserţiunile teoretice
elaborate în partea teoretică.
Aluzia nu este un mijloc de comunicare propriu mediului politic. Utilizăm aluzii ori de câte ori
este nevoie, în vorbirea curentă, în relaţiile comune pe care le avem. Există aluzii în discursul
publicitar, în discursul didactic şi chiar în discursul religios. Continuitatea cercetărilor viitoare în
această zonă ar trebui să scoată la iveală modul de funcţionare a aluziilor în toate aceste domenii
specifice de comunicare.

26
 Bibliografie

I. Dicţionare şi Enciclopedii

1. Encyclopedia Britanica, disponibil la adresa

http://www.bntannica.com/EBchecked/lopic/16658/ailusion, accesat la data de 22.01.2010
2. Webster Dictionary, disponibil la adresa http://www.webster-dictionary,net/d.aspx?w=Allusion,
accesat la data de 22.01.2010

II. Lucrări ştiinţifice

3. Borţun, Dumitru; Săvulescu Silviu, Analiza discursului public, curs universitar, Bucureşti, Şcoala
Naţională de Studii Politice şi Administrative, 2005
4. McQuail, Denis, Comunicarea, trad. engl. de Daniela Rusu, Iaşi, editura Institutul European, col.
Universitaria, seria Comunicare, 1999
5. Mucchielli, Alex, Arta de a influenţa, Analiza tehnicilor de manipulare, trad. fr. de Mihaela
Calcan, Iaşi, editura Polirom, col. Collegium, seria Psihologie, 2002
6. Mucchielli, Alex, Arta de a comunica, Metode, forme şi psihologia situaţiilor de comunicare, trad.
fr. de Giuliano Sfichi, Gina Puică şi Marius Roman, Iaşi, editura Polirom, col. Collegium, seria
Psihologie, 2005
7. Săvulescu, Silvia, Retorică şi Teoria Argumentării, curs universitar
8. Tran, Vasile; Stănciugelu, Irina, Teoria comunicării, Bucureşti, editura Comunicare.ro, 2003
9. Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Analiza discursului, Ipoteze şi ipostaze, Bucureşti, editura Tritonic,
col. Comunicare media, 2005

III. Resurse de analiză

15. http://www.crinantonescu.ro/Blog/CrinAntonescu.html

IV. Alte resurse internet

16. http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-10-22&id=42290 accesat în data de
22.05.2010
17. http://comentopedia.ziare.com/crin-antonescu/ accesat în data de 22.05.2010

27
28
29