COMUNICARE

POLITICA
Comunicarea politica este "o forma a comunicarii prin intermediul careia se transmit intentionat
si directionat mesaje având continut politic, mesaje transmise prin intermediul mijloacelor de
comunicare în masa sau prin alte instrumente si actiuni, transfer si contratransfer informational
care se realizeaza într-un câmp sau într-un spatiu de actiune bine definit, într-o anumita perioada
de timp, folosindu-se tehnici si metode de formare a imaginilor actorilor politici specifice
publicitatii si care are drept scop principal realizarea unei legaturi pe cât posibil pozitive între
actorii politici si opinia publica si invers" (Flavius Calin Rusu, pag 31-32).
Comunicarea politica "include procedurile si actiunile prin care este folosita si organizata
informatia politica". Autorul este de parere ca nu trebuie confundata sau identificata comunicarea
politica cu propaganda electorala. Comunicarea politica "include toate actiunile de recrutate de
personal, de conceptii, de ancheta, de marketing, de evaluare strategica, de grafica, de analiza a
peisajului audio-vizual, de calcul financiar, de pregatire a raspunsurilor care preced, care pot fi
tiparirea de afise electorale sau interventia unui candidat pe postul de televiziune"
Comunicarea politica are un emitator pe lânga actorul politic si un actor social ce nu poseda
identitate politica. Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, comunicarea politica "înglobeaza
contracte de comunicare diferite, de unde si finalitatea sa aparent contradictorie: persuasiune si,
în acelasi timp, informare; strategie si în acelasi timp practica democratia
Comunicare sociala si vot
Orice sistem electoral functioneaza doar daca se bazeaza pe trei mari tipuri de procese de
comunicare sociala. In primul rand, procese de comunicare intre membrii comunitatilor, in al
doilea rand, procese de comunicare persuasiva cu rol de suport al votului(de tipul propagandei
electorale) si, in al treilea rand, procese de comunicare determinate chiar de actul votului care, in
sine, la modul general, este tot un act de comunicare.
Votul, ca act de alegere sociala, presupune cu necessitate, din partea celor care au calitatea si
dreptul de a allege, un proces de autoreflexivitate fata de cel putin doua momente esentiale in
derularea actului de alegere. Primul este dat de definirea problemei care este propusa si care
defrineste universal alegerii. Al doilea este momentul definirii solutiilor problemei, solutii care
reprezinta termenii alegerii respective. Pentru ca votul sa functioneze eficient, este necesar ca
aceste procese sa fie operate pentru toti alegatorii si, mai mult, definirea problemei si a solutiilor
sa se faca in termeni similari. Pentru a exista o asemenea situatie, este necesar insa ca intre
alegatori, mai general la nivel comunitar sau societal, sa existe procese de comunicare care sa
asigure, prin schimburi si negocieri de semnificatii, definitii commune atat pentru problem, cat si
pentru solutiile acestora. Alegerea nu se poate face decat intre optiuni finite, iar in practica,
extrem de reduse, pentru ca actul alegerii sa fie operant. Pentru aceasta este deci necesar ca toti
alegatorii sa defineasca la fel problema, ca si solutiile care defines termenii alegerii. Aceasta
situatie dezirabila si definite aici ca ideala este conditionata fundamental de comunicarea sociala.
O prima regula empirica o putem evidentia astfel: sistemul electoral functioneaza cu atat mai
eficient, cu cat comunicarea sociala este mai importanta in comunitate. In conditii ideale,
procesele de comunicare pot asigura necesarul de comunicare care sa permita ca toti indivizii sa
opereze cu aceiasi definitie, atat pentru problema cat si pentru solutii. In aceste conditii vorbim
de vot tipic, iar situatia electorala este una de tip ideal.
Al doilea tip de procese de comunicare sunt cele definite in special in registrul propagandei
electorale. Acest tip de comunicare poate fi privit, in alti termeni, ca o comunicare de la actorii
politici catre electorat. Alfred Bulai, 1999, pp 18-19.
Votul-intre persuasiv si cognitiv
Distingem doua functii importante pe care comunicarea le-a indeplinit si le indeplineste in orice
societate. Prima este functia persuasive, responsabila pentru procesele de structurare a
raporturilor sociale, in timp ce a doua, functia cognitiva, are un rol informational, ea privind
circulatia informatiilor si, implicit, modificarea sistemului cognitiilor indivizilor care emit,
respectiv recepteaza mesaje de acest tip. Cognitivul se refera la component strict informationala
a comunicarii si, implicit, la sistemul cognitiv al emitatorilor/receptorilor, permitand astfel, la un
nivel mai general, cuniasterea. Persuasivul se refera la acea componenta a comunicarii care
vizeaza determinarea sau modificarea atitudinilor/comportamentelor emitatorilor care primesc un
asemenea gen de mesaje si, implicit, ea determina anumite tipuri de actiuni sociale, actiuni care
au atributul de social tocmai datorita dimensiunii obligatorii sociale ale comunicarii. Ambele
componete sunt prezente practic in orice process de comunicare, in functie de tipul de limbaje
sau de mijloace utilizate aceste dimensiuni putand fi private intr-o perspectiva denotative sau
conotativa. Unul si acelasi mesaj, de exemplu ,,Maine are loc intalnirea cu noul director.’’. poate
transmite simultan doua tipuri de semnificatii. In primul rand una cognitiva, deoarece se
transmite o informatie si, potential, campul cunoasterii receptorului(rilor) se poate mari, iar in al
doilea rand, o semnificatie persuasiva care se poate referi la comportamentele/atitudinile pe care
receptorii ar trebui sa le aiba in contextual particular respectiv. Semnificatia persuasive se refera,
deci, tocmai la aceasta dimensiune atitudinal/comportamentala care este vizata la nivelul
receptorilor unor mesaje de acest tip.
Este evident ca procesele de comunicare din zona electorala au o proeminenta component
persuasiva, fie ca este vorba de comunicarea dintre indivizi sau grupuri, la un nivel bazal, fie ca
este vorba de comunicarea politica de tipul propagandei. In toate situatiile se urmareste formarea
unei atitudini si declansarea unor comportamente specifice. Din aceste motive putem considera
ca sfera denotativului este data de semnificatiile persuasive, planul conotativ fiind cel definit de
dimensiunea cognitivului. Cu alte cuvinte, la acest nivel, chiar si atunci cand se transmit
informatii, scopul fundamental este Acela de a determina la receptori anumite reactii atitudinal-
comportamentale. Ne putem intreba: cum functioneaza comunicarea la acest nivel? In primul
rand cu ajutorul a doua elemente esentiale: ritualurile, ritualizarile intr-o forma mai slaba,
respective pe baza unor mijloace de comunicare.
Mijloacele de comunicare reprezinta orice element, concret sau abstract, care mediaza circulatia
semnificatiei cognitive si persuasive intre emitatori si receptori cu scopul de a mari
performantele emisiei, fie in planul intensitatii persuasive, fie in cel al caracteristicilor spatio-
temporale.
Principala functie a mijloacelor de comunicare este aceea de a realiza o anumita potentare a
parametrilor sau caracteristicilor unui proces de comunicare. Potentarea caracteristicilor unui
proces de comunicare are loc in principal in plan spatial (o anume difuziune a mesajului) si
temporal, informatiile fiind stocate si retransmise o perioada practic nelimitata de timp.
Dimensiunea persuasive a comunicarii politice presupune in mod necesar atat o dimensiune
rutualica obligatorie a activitatilor politice, cat si utilizarea unor mijloace de comunicare
performante. Alfred Bulai, 1999, pp 19-20
Tranzitia de la democratia madisoniana la democratia jeffersoniana
Paradigma fundamental care guverneaza politica Americana este trecerea de la democratia
reprezentativa (medisoniana) la democratia directa (jeffersoniana). Electoratul isi doreste sa fie
principalul actor si este nerabdator fata de orice forma de intermediere intre opiniile sale si
politica publica. Aceasta schimbare se datoreaza, pe de o parte, abundentei de informatii si, pe de
alta, profundei neincrederi in institutii si politicieni.
Mass media a inregistrat scaderea participarii la alegeri, corolarul fiind ca aceia care se prezinta
la vot sunt din ce in ce mai bine informati. Americanii sunt, in zilele noastre, un electorat format
din oameni dependenti de informatii. Prin retelele de televiziune CNN, FOX, NEWS, CNBC,
CFN, MSNBC si C-SPAN TV, prin emisiunile de discutii sau de stiri de la radio, prin revistele
de informare, Internet, show-uri TV la orele de varf, cum ar fi 60 Minutes si 20/20, precum si
prin jurnalele de seara ale principalelor retele TV, electoratul se hraneste cu o cantitate
coplesitoare de informatii privind procesul politic. Chiar si spectacolele de divertisment se
axeaza pe chestiuni din sectorul public, vreme ce programele de tip ,,hotii si vardistii’’
analizeaza subtilitatile competentei exclusive si ale relatiei dintre avocet si clientul sau.
O data cu acest nivel inalt de informare a aparut si siguranta parerilor politice. Odinioara,
electoratul tindea sa-si formeze opiniile dupa capetele mai luminate; acum insa oamenii se simt
in stare sa analizeze ei insisi chestiunile politice. In anii ’60, auzeai lumea spunand ca liderii au
acces la mai multe informatii si ca nu trebuie sa-I judeci fara sa cunosti toate aspectele
problemei. Acum, oricine ar declara asa ceva la televiziune s-ar face de ras.
Nerabdatori fata de adunarile representative, alegatorii iau problema elaborarii legilor in propriile
lor maini ori de cate ori sunt lasati de politicieni. De exemplu, de cand cu moda
referendumurilor, in statul California puterea legislative s-a transformat treptat intr-un organism
ministerial, care executa principalele decizii politice ale electoratului in cee ace priveste cele 10-
12 chestiuni asupra carora acesta se pronunta in fiecare zi de referendum.
Pe masura ce alegatorii au devenit mai fermi si mai increzatori in ei insisi, a crescut si
neincrederea lor in oamenii politici, in partied si in institutii. Dick Morris, 2003, pp 3-4.
Mesajul-mai important decat banii
Tip O’Neill, fostul presedinte al Camerei Reprezentantilor, spunea ca banii sunt ,,laptele de
mama al politicii’’. Atunci avea dreptate. Acum lucrurile stau altfel. In politica, banii nu mai sunt
chiar atat de importanti pe cat se crede. Mesajul este in mod clar mult mai important. Candidatii
au nevoie de fonduri suficiente pentru a se prezenta in fata alegatorilor, dar superioritatea
financiara nu este vitala. Sigur ca, acolo unde sunt mai multi bani, treburile merg mai usor. Dar
importanta lor este in general supraestimata. De obicei, un candidat mai bogat, dar cu un mesaj
slab, pierde in fata unui candidat mai sarac, dar cu un mesaj mai puternic, atata vreme cat cel de-
al doilea are suficienti bani sa-si faca cunoscut mesajul. Dick Morris, 2003, p 9.
Importanta tot mai mare a mesajului fata de bani face parte din trecerea de la democratia
reprezentativa la democratia directa. Intr-o democratie reprezentativa, alegatorii isi bat capul cu
tipul de om care ii va reprezenta la Congres au ca guvernator. Ei cantaresc cu mare grija
caracterul persoanei inainte sa-si dea votul. Dar, pe masura ce devin tot mai increzatori in
parerile lor, alegatorii se preocupa mai putin de persoana careia ii vor delega puterea si mai mult
ca aceasta sa le promoveze punctele de vedere. Astfel, caracterul conteaza mai putin, iar mesajul
castiga teren. Dick Morris, 2003, p 10.
Ca sa castige, un candidat nu are nevoie de atatia bani pe cat ar crede cei mai multi politicieni,
mass-media, finantatorii sau specialistii in atragerea de finantari. Solutia pentru o campanie mai
ieftina este evitarea cheltuielilor pe orice altceva decat pentru transmiterea unui mesaj.
Candidatii bogati risipesc milioane pe sedii, personal, mai multe randuri de consultant etc. Dar
candidatul are nevoie doar de suficienti bani pentru a transmite mesjul.
Ce inseamna ,,bani suficienti’’?
Intr-o campanie obisnuita de propaganda de televiziune este nevoie de aproximativ 1000 de
puncte brute de raiting pentru a se reusi transmiterea unui mesaj. Un punct brut de raiting (PBR)
inseamna ca 1% din caminele de pe o piata de media se uita la clipul respective. O evaluare de
1000 de puncte inseamna ca majoritatea alegatorilor vizioneaza clipul de sapte-noua ori in timpul
campaniei, iar unii chiar mai des.
Costul unui punct brut de raiting difere in functie de marimea pietei se de ora de difuzare a
materialului. In New York, de exemplu, unde un candidat politic plateste in medie 600
USD/PBR pentru un clip de 30 de secunde, pretul transmiterii cu success a unui mesaj ar fi de
aproximativ 600.000 USD. Pe de alta parte, in Jackson, statul Mississippi, unde punctajul brut de
raiting costa 25 USD, ar fi nevoie de doar 25.000 USD. Media pietei este de aproximativ 125
USD/PBR, adica in jur de 125.000 USD pentru transmiterea unui singur mesaj. Dick Morris,
2003, pp 11-12.
Temele, mai importante decat imaginea
In epoca noastra de democratie directa, jeffersoniana, calea cea mai sigura de atragere a unui
alegator este aceea de a-l educa. Programe de tipul 60 Minutes sau20/20 au un raiting bun
deoarece sunt informative; din acest motiv campaniile dau cel mai bune rezultate cand ideile duc
electoratul cu gandul un pas inainte. Campaniile sunt ocazia de a ajuta electoratul sa se dezvolte
intellectual; candidatii ale caror mesaje din mass-media catalizeaza acest process vor castiga
sprijinul puternic al alegatorilor.
Propaganda de imagine care lanseaza teme ce tin de ,,starea de bine’’ nu creeaza un sprijin de
durata. In cel mai bun caz, pot sa prelungeasca sis a exploateze ocaziile produse de lansarea unor
teme.
Propaganda pe imagine poate satura un grup tinta timp de cateva ore, dar nu rezista de-a lungul
unei intregi campanii. Alegatorii doresc solutii practice si de substanta. Foarte adesea
propaganda de imagine seaman cu reclame pentru banci-vorba lunga, continut sarac-deoarece
produsele oferite nu prea se deosebesc. Alegerile se castiga cu vorbe semnificand propuneri de
actiuni, nu cu adjective care flateaza candidatul.
Mesajele tematice sunt, pe de o parte, mai eficiente in obtinerea de voturi si, pe de alta parte, pot
explica mai bine caracterul si personalitatea reala a candidatului. Dick Morris, 2003, pp 16-17.
Alegatorii invata cine le sunt candidatii prin intermediul temelor. Apoi acestea induc adjective si
attribute. Aceste idei legate de personalitate si character ni se fixeaza in minte. Dupa aceea,
uitam temele care le-au generat si ne amintim numai atributele. Esential in acest caz este sa
folosim teme pentru a produce adjective. Dick Morris, 2003, p 21.
Mesajele povitive, mai importante decat cele negative
Alegatorilor le displac profund spoturile negative. Niciodata nu le-au placut. Dar ele au dat
rezultate mai bune decat orice alt tip de propaganda si de aceea candidatii le-au utilizat. Acum au
renuntat. Cu toate acestea, unii inca se mai bazeaza pee le, adesea in detrimental propriilor
interese.
Preferintele publicului s-au schimbat, s-au rafinat, iar pozitivul si negativul au alternat in
controlul scenei politice. Dick Morris, 2003, p 23.
Pentru ca mesajele negative sa functioneze, trebuie sa se bazeze pe o reactive simpla, reflexa, din
partea alegatorilor, care sa fie generate aproape instantaneu. Dar subtilitatea crescuta a acestora
in intelegerea variabilelor personalitatii si a complexitatii situatiilor face aceste mesaje negative
mult mai greu de acceptat decat pana acum.
Daca nu dau rezultate, mesajele negative se vor intoarce probabil impotriva candidatului care le-
a lansat. Regula jocului a devenit:Daca afirmi ceva, dovedeste! Cand un mesaj nu reuseste sa
convinga ori este distrus de un mesaj de raspuns, Campania care l-a lansat risca sa nu fie
credibila. Dick Morris, 2003, p 25.
Fondul, mai important decat scandalul
Alegatorii vad scandalul cu totul altfel decat celelalte chestiuni din politica noastra. Ei
supravegheaza felul in care un reprezentant ales voteaza in anumite chestiuni si evalueaza cine
contribuie la Campania lui. Ei vor sa stie care grupuri de interese special sunt de partea lui si care
ii sunt impotriva. Dar alegatorii nu dau atentie zvonurilor de scandal in momentul in care
cantaresc un politician decat daca aceste informatii sunt semnate, parafate, transmise si dovedite.
Cand politistii il duc la inchisoare, il vor considera vinovat.Pana atunci nici macar nu dau atentie
probelor, in majoritatea cazurilor. Ei au asistat la prea multe acuzatii aduse prea multor oameni
cinstiti ca sa mai fie influentati de banuieli. Chiar si atunci cand detaliile scandalului fac senzatie
la televiziune seara de seara, alegatorul abisnuit pare sa-i spuna televizorului: ,,Trezeste-ma cand
ai dovezi!’’ Dick Morris, 2003, p 32.
Strategia, mai importanta decat invarteala
Invarteala este supraevaluata. Strategia este cea care duce la castigarea alegerilor. Concentrandu-
se obsesiv pe sterile de maine, candidatii pierd adesea din vedere necesitatea de a-si fixa
problematica de azi, baza intregii competitii. Avantajul pe termen scurt obtinut de pe urma
stirilor zilnice prin invarteala se aseamana cu jocul de dame, in vreme ce avantajul obtinut in
urma luptei de idei prin strategie se aseamana cu jocul de sah.
Unele mijloace de informare in masa, care urmaresc clipa de clipa jocul politic, se concentreaza
mult pe invarteala deoarece supravegheaza indeaproape modul in care aceasta se formeaza si este
pusa in aplicare. Dar alegatorii care doresc sa stie mai multe despre modul in care politica unui
candidat ii va afecta sunt mult mai interesati de fond si de problematica decat de fluxul si refuxul
zilnic al celor care sunt pe val sau inghititi de ape. Dick Morris, 2003, p 37
Mesajul este mai important decat banii, problematica mai importanta decat imaginea, mesajele
positive decat cele negative, fondul decat scandalul, strategia este mai importanta decat
invarteala-toate aceste tendinte sunt de bun augur pentru democratia americana. Candidatii pot sa
castige alegerile sis a guverneze cel mai eficient daca elaboreaza raspunsuri atragatoare la
problemele noastre cele mai presante si daca lupta cu solutiile prezentate de adversari.
Democratia a devenit inca o data un dialog in care puterea de convingere, forta argumentelor si
rezonanta cu vointa populara reprezinta cheile succesului. Dick Morris, 2003, p 42.
Votantul roman. De la rationament la preferinta politica
Prezicerea preferintei politice si descifrarea cauzelor sale este tema de incercare a stiintei
politice. De ce voteaza oamenii asa cum voteaza, si care e mecanismul care ii face sa prefere un
partid sau altul? Sunt aceste preferinte intemeiate rational sau nu? Conform perspective noastre
teoretice generale, noi am construit un numar de modele explicative ale votului, dar si de
verificari obiective ale cunostintelor despre politica, partied si candidate ale votantilor.Aceste
modele statistice nu ne sunt insa de mare folos daca nu intelegem ce inseamna rational sau
irrational.Conform perspective clasice din rational choice alegerea noastra politica ar trebui sa
fie ghidata de interes. Conform perspective rationalitatii limitate, asa se si intampla, numai ca
acel interes nu este intocmai Acela pe care o comisie avizata de observatory obiectivi i-ar atribui-
ovotantului nostru: determinarea acelui interes este mai obscura.Teoriile care au circulat foarte
mult in Romania dupa alegerile din mai 1990 sugerau ca votul este intemeiat integral sau
majoritar afectiv:emotiile si sentimentele, si nu ratiunea, sunt cele care dicteaza oamenilor cum
sa voteze. Cele mai des citate au fost afecte positive (atractia fata de figura paternala a lui Ion
Iliescu) sau negative (teama de conflict, de strainatate, de maghiari). Pentru a explica mai clar ce
inseamna rationalitate limitata, exemplul ,,amenintatii maghiare’’ , care a jucat un rol important
in optiunile electorale mai multe randuri de alegeri in Romania postcomunistra, este cel mai
potrivit exemplu. Votantul evalueaza-eronat,zic observatorii impartiali- ca maghiarii sunt o
amenintare pentru romani. In consecinta, ei se orienteaza rational pentru a se proteja de aceasta
amenintare, cea mai puternica pentru ei, votand cu partied despre care stiu ca vor tine in frau
revendicarile maghiarilor. Alina Munghiu Pippidi, 2002, p 106
Bazele judecatii politice intr-o tara subdezvoltata
Obisnuim adesea sa spunem ca Romania este o tara saraca, dar afirmatia nu o percepem in toata
gravitatea ei. Esantionul nostru din 2000 a fost reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei,
iar venitul pe gospodarie in luna precedenra a fost in medie de numai 2,3 milioane lei, deci circa
90 de dolari (pentru toata familia), iar media anilor de scoala s-a plasat undeva sub liceu (scoala
profesionala). Exista o corelatie importanta intre educatie si venit. In medie avem de-a face cu o
populatie de votanti aflati cu un mare dezavantaj obiectiv, saraca si cu un capital de educatie
redus. Atentia fata de Campania electorala e destul de mare pentru acest nivel de viata
(majoritatea au urmarit Campania la televizor), dar competenta e foarte scazuta. 59% au
recunoscut ca nu stiu nimic sau aproape nimic despre candidate si programele acestora. Desi
doar 22% au declarant ca sunt interesati si foarte interesati de campanie, 49% au urmarit
emisiuni electorale de televiziune in fiecare zi, iar alti 30% de cateva ori pe saptamana..
Alina Munghiu Pippidi, 2002, p 113

BIBLIOGRAFIE:
1. Alfred Bulai (1999) Mecanismele electorale ale societatii romanesti, Bucuresti:
Paideia, cap 1 Votul-fenomen social, pp. 15-44.
2. Dick Morris (2003), Noul principe, Bucuresti: Ziua, partea 1 Pragmatismul
idealismului, pp. 1-68
3. Alina Mungiu Pippidi (2002), Politica dupa communism,
Bucuresti:Humanitas,Votantul roman. De la rationament la preferinta politica, pp
1-22
4. Flavius Călin Rusu, Manual de campanie electorală, Editura Active, pp 31-32