COMUNICARE POLITICA

Comunicarea politică este o formă a comunicarii prin care se transmit intenționat și

direcționat mesaje având continut politic, mesaje transmise prin mijloacele de comunicare în masă
sau prin alte instrumente și acțiuni, transfer și contratransfer informational care se realizează într-un
câmp sau într-un câmp. -un spatiu de actiune bine definit, intr-o anumita perioada de timp, utilizat-
se tehnici si metode de formare a imaginilor actorilor politici specifice publicitatii si care are drept
scop principal realizarea unei legaturi pe cat posibile pozitive intre actori politici si opinia publica
si. invers” (Flavius Calin Rusu, pag. 31-32).
Elementele comunicării politice

Actorii comunicării politice sunt organizaţiile politice, publicul şi media. Practic,

comunicarea politică presupune interacţiunea dintre cele trei grupuri.

Partidele politice sunt, fără îndoială, segmentul cel mai important din cadrul organizaţiilor
politice, dar în rândul acestora, ca actori ai comunicării, se pot număra şi alte tipuri de organizaţii
publice, grupurile de interese şi grupurile de presiune.

Organizaţiile politice se adresează unei audienţe, reprezentată de cetăţeni, respectiv de

alegători. Comunicarea cu aceştia poate fi una directă sau intermediată de către mass-media, care
devine astfel al treilea actor important al comunicării politice. Partidele îşi transmit mesajele, îşi
prezintă programele şi îşi promovează candidaţii prin intermediul presei, de la care primeşte feed-
back sub forma analizelor, editorialelor, comentariilor, reportajelor. Acestea sunt concomitent
disponibile publicului, a cărui reacţie este măsurată în sondajele de opinie.

Comunicarea politica "include procedurile si actiunile prin care este folosita si organizata
informatia politica".Autorul este de parere ca nu trebuie confundat sau identificata comunicarea
politica cu propaganda electorala. Comunicarea politica "include toate actiunile de recrutare de
personal, de conceptii, de ancheta, de marketing, de evaluare strategica, de grafica, de analiza a
peisajului audio-vizual, de calcul financiar, de pregatire a raspunsurilor care preced, care pot fi
tiparirea de afise electorale sau interventia unui candidat pe postul de televiziune" Comunicarea
politica are un emitator pe langa actorul politic si un actor social ce nu poseda identitate politica.
Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, comunicarea politică "înglobează contract de
comunicare diferite, de unde și finalitatea sa aparent contradictorie: persuasiune și, în același timp,
informare; strategie și în același timp practică democrația Comunicare socială și vot Orice sistem
electoral functioneaza doar. daca se bazeaza pe trei mari tipuri de proces de comunicare sociala.In

1
primul rand, proces de comunicare intre membrii comunitatilor, in al doilea rand, proces de
comunicare persuasiva cu rol de suport al votului(de tipul propagandei electorale) si, in al treilea.
rand, procese de comunicare determinate chiar de actul votului care, in sine, la modul general, este
tot un act de comunicare. un proces de autoreflexivitate fata de cel putin doua momente esentiale in
derularea actului de alegere.
Al doilea este momentul definirii solutiilor, solutii care reprezinta termenii alegerii
respective. Pentru ca votul sa functioneze eficient, este necesar ca aceste procese sa fie operate
pentru toti alegatorii si, mai mult, definirea problemelor si a solutiilor sa se faca in termeni similari.
Pentru a exista o asemenea situatie, este necesar insa ca intre alegatori, mai general la nivel
comunitar sau societal, sa exista proces de comunicare care sa asigure, prin schimburi si negocieri
de semnificatii, definitii comune atat pentru problema, cat si pentru solutiile acestora. Alegerea nu
se poate face decat intre optiuni finite, iar in practica, extrem de reduse, pentru ca actul alegerii sa
fie operant. Pentru aceasta este deci necesar ca toti alegatorii sa defineasca la fel problema, ca si
solutiile care definesc termenii alegerii.

Aceasta situatie dezirabila si definite aici ca ideala este conditionata fundamentala de

comunicare sociala.O prima regula empirica sau putem evidentia astfel: sistemul electoral
functioneaza cu atat mai eficient, cu cat comunicarea sociala este mai importanta in comunitate. In
conditii ideale, procesele de comunicare pot asigura necesarul de comunicare care sa permita ca toti
indivizii sa
opereze cu aceiasi definitie, atat pentru problema cat si pentru solutii. În aceste condiții vorbim de
vot tipic, iar situația electorală este una de tip ideal. Al doilea tip de proces de comunicare sunt cele
definite in special in registrul propagandei electorale.
Acest tip de comunicare poate fi privit, in alti termeni, ca o comunicare de la actorii politici
catre electorat. Alfred Bulai, 1999, p. 18-19. Votul-intre persuasiv si cognitiv Distingem doua
functii importante pe care comunicarea le-a indeplinit si le indeplineste in orice societate. Prima
este functia persuasive, responsabila pentru procesele de structurare a raporturilor sociale, in timp
ce a doua, functia cognitiva, are un rol informational, ea privind circulatia informatiilor si, implicit,
modificarea sistemului cognitiilor indivizilor care emit, respectiv recepteaza mesajul acestui tip.
Cognitivul se refera la componenta strict informationala a comunicarii si, implicit, la
sistemul cognitiv al emitatorilor/receptorilor, permitand astfel, la un nivel mai general, cuniasterea.
Persuasivul se refera la acea componenta a comunicarii care vizeaza determinarea sau modificarea
atitudinilor/comportamentelor emitatorilor care primesc un asemenea gen de mesaje si, implicit, ea

2
determina anumite tipuri de actiuni sociale, actiuni care au atributul de social tocmai datorita
dimensiunilor sociale obligatorii ale comunicarii.
Ambele compun sunt prezente practic in orice proces de comunicare, in tipul de limbaje sau
de mijloace folosite aceste dimensiuni putand fi private intr-o functie denotativa sau conotata. Unul
si acelasi mesaj, de exemplu ,,Maine are loc intalnirea cu noul director.''. poate transmite simultan
doua tipuri de semnificatii. In primul rand una cognitiva, deoarece se transmite o informatie si,
potential, campul cunoasterii receptorului(rilor) se poate mari, iar in al doilea rand, o semnificatie
persuasiva care se poate referi la comportamentele/atitudinile pe care receptorii ar trebui sa le aiba.
în particular contextual respectiv.
Semnificatia persuasive se refera, deci, tocmai la aceasta dimensiune
atitudinal/comportamentala care este vizata la nivelul receptorilor unor mesaje de acest tip. Este
evident ca procesele de comunicare din zona electorala au o proeminenta componenta persuasiva,
fie ca este vorba de comunicare dintre indivizi sau grupuri, la un nivel bazal, fie ca este vorba de
comunicarea politica de tipul propagandei. In toate situatiile se urmareste formarea unei atitudini si
declansarea unor comportamente specifice. Din aceste motive putem considera ca sfera
denotativului este date de semnificatiile persuasive, planul conotativ fiind cel definit de
dimensiunea cognitivului. Cu alte cuvinte, la acest nivel, chiar și atunci cand se transmit informații,
scopul fundamental este Acela de a determina la receptori anumite reacții
atitudinalcomportamentale. Nu putem intreba: cum functioneaza comunicarea la acest nivel?
In primul rand cu ajutorul a doua elemente esentiale: ritualurile, ritualizarile intr-o forma
mai slaba, respectiv pe baza unor mijloace de comunicare. Mijloacele de comunicare reprezinta
orice element, concret sau abstract, care mediaza circulatia semnificatiei cognitive si persuasive
intre emitatori si receptori cu scopul de a mari performante emisiei, fie in planul intensitatii
persuasive, fie în celal caracteristicilor spatiotemporale.
Principala funcție a mijloacelor de comunicare este aceea de a realiza o anumită putere a
parametrilor sau caracteristicilor unui proces de comunicare. Potentarea caracteristicilor unui proces
de comunicare are loc in principal in plan spatial (o anume difuziune a mesajului) si temporal,
informatiile fiind stocate si retransmise o perioada practic nelimitata de timp. Dimensiunea
persuasive a comunicarii politice presupune in mod necesar atat o dimensiune rutualica obligatorie
a activitatilor politice, cat si foloseste unele mijloace de comunicare performante. Alfred Bulai,
1999, pp 19-20 Tranzitia de la democratia madisoniana la democratia jeffersoniana Paradigma
fundamental care guverneaza politica americana este trecerea de la democratia reprezentativa
(medisoniana) la democratia directa (jeffersoniana).

3
 Electoratul isi doreste sa fie principalul actor si este nerabdator fata de orice forma de
intermediere intre opiniile sale si politica publica. Aceasta schimbare se datoreaza, pe de o parte,
abundentei de informatii si, pe de alta, profunde neincrederi in institutii si politicieni. Mass media a
inregistrat scaderea participarii la alegeri, corolarul fiind ca aceia care se prezinta la vot sunt din ce
in ce mai bine informati. Americanii sunt, in zilele noastre, un electorat format din oameni
dependenti de informatii.
Prin retelele de televiziune CNN, FOX, NEWS, CNBC, CFN, MSNBC si C-SPAN TV, prin
emisiunile de discutii sau de stiri de la radio, prin revistele de informatii, Internet, show-uri TV la
orele de varf, cum ar fi 60 Minutes si 20/20, precum si prin jurnalele de seara ale principalelor retele
TV, electoratul se hraneste cu o cantitate coplesitoare de informatii privind procesul politic. Chiar si
spectacolele de divertisment se axeaza pe chestiuni din sectorul public, vreme ce programele de
tip ,,hotii si vardistii'' analizeaza subtilitatea competentei exclusive si ale relatiei dintre avocet si
clientul sau. O data cu acest nivel inalt de informare a aparut si siguranta parerilor politice.
Odinioara, electoratul tindea sa-si formeze opiniile dupa capetele mai luminate;nacum insa
oamenii se simt in stare sa analizeze ei insisi chestiunile politice. In anii '60, auzeai lumea spunand
ca liderii au acces la mai multe informatii si ca nu trebuie sa-I judeci fara sa cunosti toate aspectele
problemei. Acum, oricine ar declara asa ceva la televiziune s-ar face de ras. Nerabdatori fata de
adunarile reprezentant, alegatorii iau probleme elaborarii legilor in propriile lor maini ori de cate ori
sunt lasati de politicieni.
De exemplu, de cand cu moda referendumurilor, in statul California puterea legislativa sa
transformat treptat intr-un organism ministerial, care executa principalele decizii politice ale
electoratului in cee ace priveste cele 1012 chestiuni asupra carora aceasta se pronunta in fiecare zi
de referendum. Pe masura ce alegatorii au devenit mai fermi si mai increzatori in ei insisi, a crescut
si neincrederea lor in oamenii politici, in partied si in institutii. Dick Morris, 2003, pp. 3-4. Mesajul-
mai important decat banii Tip O'Neill, fostul presedinte al Camerei Reprezentantilor, spunea ca
banii sunt ,,laptele de mama al politicii''. Atunci avea dreptate. Acum lucrurile stau altfel. In politica,
banii nu mai sunt chiar atat de importanti pe cat se crede. Mesajul este in mod clar mult mai
important. Candidatii au nevoie de fonduri suficiente pentru a se prezenta in fata alegatorilor,
dar superioritatea financiara nu este vitala. Sigur ca, acolo unde sunt mai multi bani, treburile merg
mai usor. Dar importanta lor este in general supraestimata. De obicei, un candidat mai bogat, dar cu
un mesaj slab, pierde in fata unui candidat mai sarac, dar cu un mesaj mai puternic, atata vreme cat
cel deal doilea are suficienti bani sa-si faca cunoscut mesajul. Dick Morris, 2003, p 9. Importanta
tot mai mare a mesajului fata de bani face parte din trecerea de la democratia reprezentativa la
democratia directa.

4
 Intr-o democratie reprezentativa, alegatorii isi bat capul cu tipul de om care ii va reprezenta
la Congres au ca guvernator. Ei cantaresc cu mare grija caracterul persoanei inainte sa-si dea votul.
Dar, pe masura ce devin tot mai increzatori in parerile lor, alegatorii se preocupa mai putin de
persoana careia ii vor delega puterea si mai mult ca aceasta sa le promoveze punctele de vedere.
Astfel, caracterul conteaza mai putin, iar mesajul castiga terenul. Dick Morris, 2003, p 10. Ca sa
castige, un candidat nu are nevoie de atatia bani pe cat ar crede cei mai multi politicieni, mass-
media, finantatorii sau specialistii in atragerea de finantari. Soluția pentru o campanie mai ieftină
este evitarea cheltuielilor pe orice altceva decat pentru transmiterea unui mesaj.
Candidatii bogati risipesc milioane pe sedii, personal, mai multe randuri de consultant etc.
Dar candidatul are nevoie de suficienti bani pentru a transmite mesjul. Ce înseamnă ,,bani
suficienti''? Într-o campanie obisnuita de propaganda de televiziune este nevoie de aproximativ
1000 de puncte brute de raportare pentru a se reusi transmiterea unui mesaj. Un punct brut de raiting
(PBR) inseamna ca 1% din caminele de pe o piata de media se uita la clipul respectiv. O evaluare de
1000 de puncte înseamnă ca majoritatea alegatorilor vicțiunea săpte-noua ori în timpul campaniei,
iar unii chiar mai des. Costul unui punct brut de raiting difere in functie de marimea pietei se de ora
de difuzare a materialului. In New York, de exemplu, unde un candidat politic plateste in medie 600
USD/PBR pentru un clip de 30 de secunde, pretul transmiterii cu succes a unui mesaj ar fi de
aproximativ 600.000 USD. Pe de alta parte, in Jackson, statul Mississippi, unde punctajul brut de
raiting costa 25 USD, ar fi nevoie de doar 25.000 USD. Media pietei este de aproximativ 125
USD/PBR, adica in jur de 125.000 USD pentru transmiterea unui singur mesaj. Dick Morris, 2003,
pp. 11-12.
Temele, mai important decat imaginea In epoca noastra de democratie directa, jeffersoniana,
calea cea mai sigura de atragere a unui alegator este aceea de al educa. Programe de tipul 60
Minutes sau20/20 au un raiting bun deoarece sunt informative; din acest motiv campaniile dau cel
mai bune rezultate cand ideile duc electoratul cu gandul un pas inainte. Campaniile sunt ocazia de a
ajuta electoratul sa se dezvolte intelectual; candidatii ale caror mesaje din mass-media catalizeaza
acest proces vor castiga sprijinul puternic al alegatorilor. Propaganda de imagine care lanseaza teme
ce tin de ,,starea de bine'' nu creeaza un sprijin de durata. In cel mai bun caz, pot sa prelungeasca sis
a exploate ocaziile produse de lansarea unor teme.
Propaganda pe imagine poate satura un grup tinta timp de cateva ore, dar nu rezista de-a
lungul unei intregi campanii. Alegatorii doresc solutii practice si de substanta. Foarte adesea
propaganda de imagine seaman cu reclame pentru banci-vorba lunga, continut sarac-deoarece
produse oferite nu prea se deosebesc. Alegerile se castiga cu vorbe semnificand propuneri de
actiuni, nu cu adjective care flateaza candidatul. Mesajele tematice sunt, pe de o parte, mai eficient

5
în obținerea de voturi și, pe de alta parte, pot explica bine caracterul și personalitatea reală a
candidatului. Dick Morris, 2003, pp. 16-17. Alegatorii inva cine le sunt candidatii prin temelor.
Apoi acestea induc adjectiv si attribute.
Aceste idei legate de personalitate și caracter nu se fixează în minte. Dupa aceea, uitam
temele care le-au generat si nu amintim numai atributele. Esential in acest caz este sa folosim teme
pentru a produce adjectiv. Dick Morris, 2003, p 21. Mesajele povitive, mai importante decat cele
negative Alegatorilor le displac profund spoturile negative. Niciodata nu le-au placut. Dar ele au dat
rezultate mai bune decat orice alt tip de propaganda si de aceea candidatii le-au utilizat. Acum au
renuntat. Cu toate acestea, unii inca se mai bazeaza pee le, adesea in detrimental propriilor interese.
Preferintele publicului s-au schimbat, s-au rafinat, iar pozitivul si negativul au alternat in controlul
scenei politice. Dick Morris, 2003, p 23. Pentru ca mesajele negative sa functioneze, trebuie sa se
bazeze pe o reactive simpla, reflexa, din partea alegatorilor, care sa fie generate aproape
instantaneu.
Dar subtilitatea crescuta a acestora in intelegerea variabilelor personalitatii si a complexitatii
situatiilor face aceste mesaje negative mult mai greu de acceptat pana acum. Daca nu dau rezultate,
mesajele negative se vor intoarce probabil impotriva candidatului care lea lansat. Regula jocului a
devenit:Daca afirmi ceva, dovedeste! Cand un mesaj nu reuseste sa convinga ori este distrus de un
mesaj de raspuns, Campania care a lansat risca sa nu fie credibila. Dick Morris, 2003, p 25. Fondul,
mai important decat scandalul Alegatorii vad scandalul cu totul altfel decat celelalte chestiuni din
politica noastra. Ei supravegheaza felul in care un reprezentant ales voteaza in anumite chestiuni si
evalueaza cine contribuie la Campania lui. Ei vor sa stie care grupuri de interese speciale sunt de
partea lui si care ii sunt impotriva.
Dar alegatorii nu dau atentie zvonurilor de scandal in momentul in care cantaresc un
politician decat daca aceste informatii sunt semnate, parafate, transmise si dovedite. Cand politistii
il duc la inchisoare, il vor considera vinovat.Pana atunci nici macar nu dau atentie probelor, in
majoritatea cazurilor. Ei au asistat la prea multe acuzatii aduse prea multor oameni cinstiti ca sa
mai fie influentati de banuieli. Chiar si atunci cand detaliile scandalului fac senzatie la televiziune
seara de seara,
Strategia, mai importanta decat invarteala Invarteala este supraevaluata. Strategia este cea
care duce la castigarea alegerilor. Concentranduse obsesiv pe sterile de maine, candidatii pierd
adesea din vedere necesitatea de a-si fixa problematica de azi, baza intregii competitii. Avantajul pe
termen scurt obtinut de pe uma stirilor zilnice prin invarteala se asemana cu jocul de dame, in vreme
ce avantajul obtinut in urma luptei de idei prin strategie se aseamana cu jocul de sah. Unele
mijloace de informare in masa, care urmaresc clipa de clipa jocul politic, se concentreaza mult pe

6
invarteala deoarece supravegheaza indeaproape modul in care aceasta se formeaza si este pusa in
aplicare.
Dar alegatorii care doresc sa stie mai multe despre modul in care politica unui candidat ii va
afecta sunt mult mai interesati de fond si de problematica decat de fluxul si refuxul zilnic al celor
care sunt pe val sau inghititi de ape. Dick Morris, 2003, p 37 Mesajul este mai important decat
banii, problematica mai importanta decat imaginea, mesajele pozitive decat cele negative, fondul
decat scandalul, strategia este mai importanta decat invarteala-toate aceste tendinte sunt de bun
augur pentru democratia americana. Candidatii pot sa castige alegerile sis a guverneze cel mai
eficient daca elaboreaza raspunsuri atragatoare la problemele noastre cele mai presante si daca lupta
cu solutiile prezentate de adversari. Democratia a devenit inca o data un dialog in care puterea de
convingere, forta argumentelor si rezonanta cu vointa populara reprezinta cheile succesului. Dick
Morris, 2003, p 42. Votantul roman. De la rationament la preferinta politica Prezicerea preferintei
politice si descifrarea cauzelor sale este tema de incercare a stiintei politice.
De ce voteaza oamenii asa cum voteaza, si care e mecanismul care ii face sa prefera un
partid sau altul?Sunt aceste preferate intemeiate rational sau nu? Conform perspectivei noastre
teoretice generale, noi am construit un număr de modele explicative ale votului, dar și de verificari
obiective ale cunostintelor despre politică, partied și candidate ale votantilor.Aceste model statistice
nu sunt insa de mare folos daca nu intelegem ce inseamna rational sau. irrational.Conform
perspective clasice din rational choice alegerea noastra politica ar trebui sa fie ghidata de interes.
Conform perspective rationalitatii limitate, asa se intampla, numai ca acel interes nu este
intocmai Acela pe care o comisie avizata de observator obiectivi i-ar atribuiovotantului nostru:
determinarea acelui interes este mai obscura. mai 1990 sugerau ca votul este intemeiat integral sau
majoritar afectiv:emotiile si sentimentele, si nu ratiunea, sunt cele care dicteaza oamenii cum sa
voteze. Cele mai des citate au fost afecte positive (atractia fata de figura paternala a lui Ion Iliescu)
sau negative (teama de conflict, de strainatate, de maghiari). Pentru a explica mai clar ce înseamnă
raționalitate limitată, exemplul ,,amenințații maghiare'' , care a jucat un rol important în optiunile
electorale mai multe randuri de alegeri in Romania postcomunistra, este cel mai potrivit exemplu.
Votantul evalueaza-eronat,zic observatorii impartiali- ca maghiarii sunt o amenintare pentru romani.
In consecinta, ei se orienteaza rational pentru a se proteja de aceasta amenintare, cea mai puternica
pentru ei, votand cu partied despre care stiu ca vor tine in frau revendicarile maghiarilor. Alina
Munghiu Pippidi, 2002, p106
Bazele judecatii politice intr-o tara subdezvoltata Obisnuim adesea sa spunem ca Romania
este o tara saraca, dar afirmatia nu o percepem in toata gravitatea ei. Esantionul nostru din 2000 a
fost reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei, iar venitul pe gospodarie in luna precedenta a

7
fost in medie de numai 2,3 milioane lei, deci circa 90 de dolari (pentru toata familia), iar media
anilor de scoala sa plasat. undeva sub liceu (scoala profesionala). Exista o corelatie importanta intre
educatie si venit. In medie avem de-a face cu o populatie de votanti aflati cu un mare dezavantaj
obiectiv, saraca si cu un capital de educatie redus. Atentia fata de Campania electorala e destul de
mare pentru acest nivel de viata (majoritatea au urmarit Campania la televizor), dar competenta e
foarte scazuta. 59% au recunoscut ca nu stiu nimic sau aproape nimic despre candidat si programele
acestora. Desi doar 22% au declarant ca sunt interesati si foarte interesati de campanie, 49% au
urmarit emisiuni electorale de televiziune in fiecare zi, iar alti 30% de cateva ori pe saptamana..
Alina Munghiu Pippidi, 2002, p 113
Componenta emoţională a comunicării
Politicienii trebuie să exprime emoţii şi sentimente, ca reacţie la cererea publicului ca
interacţiunile cu politica să fie o experienţă emoţională. În mod tradiţional, politica este adesea
percepută ca fiind raţională, ne-emoţională, aproape un proces rece de deliberare şi decizie. Studiile
sociologice arată că adesea membrii societăţii îşi bazează decizia pe impulsuri emoţionale. Se spune
că avem un ataşament emoţional faţă de un brand, de un furnizor de servicii sau faţă de un partid
politic.

Richards (2004) identifică 4 elemente importante în crearea emoţiei în comunicarea/ discursul

politic:

1. Raportarea permanentă şi deschisă la viaţa reală – a face ca deciziile politice să conteze în

termenii efectului lor asupra vieţii de zi cu zi a alegătorilor.

2. Comunicarea politică ar trebui să-l înfăţişeze pe politician ca om, care îşi împărtăşeşte
emoţiile cu audienţa. Bucy (2000) consideră că publicul îi judecă pe liderii politici în funcţie
de modul potrivit sau impropriu în care îşi manifestă emoţiile, apreciind dacă acestea sunt
reale sau nu şi, implicit, dacă personajul politic respectiv este sau nu de încredere.

3. Comunicarea politică ar trebui să vină pe zonele care creează emoţie, incluzând subiecte
dificile şi controversate, mai degrabă decât evitându-le. O interacţiune permanentă cu
speranţele, temerile şi preocupările publicului larg.

4. Comunicarea trebuie să folosească limbajul uzual, iar politicile trebuie discutate prin
raportare la modul în care publicul resimte rezultatele acelor politici.

Există un set de dovezi care demonstrează că audienţa comunicării politice judecă ceea ce
aude sau vede în conformitate cu propriu mod de a decodifica informaţiile. Sociologii sugerează că
emoţiile intră în joc mai mult decât logica sau raţiunea. De aceea, comunicarea politică trebuie să
accentueze „umanitatea” liderilor politic, emoţiile lor trebuie arătate pentru ca publicul să se

8
identifice cu aceştia. Ceea ce nu înseamnă că orice episod din viaţă – naşterea unui copil, o boală,
etc. – trebuie expuse public, ci că există o latură emoţională a tuturor interacţiunilor între alegător şi
partidul politic.

Partidele şi indivizii care apelează la emoţii, chiar partidele populiste, pot avea câştiguri
electorale, chiar dacă pe termen scurt. La fel, politicienii celebri sunt capabili să formeze un
ataşament cu publicul, care le permite să fie iertaţi atunci când greşesc (Arnold, Clinton–Lewinsky)

Comunicare directă

Presupune interacţiunea directă între candidaţi şi alegători, fără mijlocirea mass-media.

 Marketing direct: scrisori directe, e-mail direct, alte forme de comunicare trimise direct
alegătorului.

 Întâlniri organizate cu alegătorii

 Mitinguri, întruniri publice

 Campania din uşă-n uşă (door to door)

În sistemele politice democratice, media funcţionează şi ca transmiţător al comunicării

politice care îşi are originea în afara ei, şi ca sursă de mesaje politice construite de jurnalişti. Rolul
media în ambele sensuri este crucial.

În primul rând, actorii politici sunt nevoiţi să folosească media pentru a-şi comunica
mesajele audienţei. Programele politice, declaraţiile apelurile, campaniile de informare au o
existenţă politică şi pot fi eficiente din perspectiva comunicării numai în măsura în care sunt
percepute ca mesaje de către audienţa media. Prin urmare, toţi comunicatorii politici trebuie să
câştige acces la media.

Kaid et al. sugerează că putem vedea „realitatea” politică pe trei categorii:

 O realitate politică obiectivă, cuprinzând evenimentele politice aşa cum se întâmplă ele.

 O realitate „subiectivă” – evenimentele politice aşa cum sunt percepute de actori şi cetăţeni.

 O realitate „construită” – evenimentele aşa cum sunt relatate de media.

Dat fiind că media joacă un rol central în procesul politic, interpretările ei, inclusiv sau mai
ales cele viciate, capătă importanţă politică.

Publicitate politică

9
 Bolland defineşte publicitatea ca „plasarea plătită de mesaje organizaţionale în media.” În
sens strict, publicitatea politică se referă la cumpărarea şi folosirea spaţiului de publicitate pentru a
transmite mesaje politice audienţei.

Sub o formă sau alta, publicitatea politică a fost o caracteristică a campaniilor de când
grupurile au început să concureze pentru suportul public. Prima reclamă politică de televiziune este
considerată cea a lui Eisenhower din 1952 ‘I like Ike’.

Robert Denton considera că în America, datorită creşterii rolului televiziunii în campaniile

politice, forma preeminentă a oratoriei politice a devenit publicitatea. Potrivit lui, reclama politică
este mijlocul principal pentru candidaţi să-şi comunice mesajele alegătorilor. Nimmo and Felsberg
sugerează că „reclama politică plătită prin intermediul televiziunii constituie curentul principal al
politicii electorale moderne.”

Primul rol al publicităţii este să informeze. Procesul politic implică alegere din partea
votanţilor, alegere care se bazează pe informaţii. Jurnalismul reprezintă una din sursele de
informare, publicitatea o alta. Reclama politică poate fi văzută ca o metodă importantă pentru a
informa cetăţenii cu privire la cine candidează şi ce oferă, în termeni de politici. Al doilea rol este
acela de a convinge.

Importanţa publicităţii rezidă în două aspecte. În primul rând, publicitatea politică

diseminează informaţiile despre programul unui candidat sau partid într-un grad detaliat, mai mult
decât este posibil prin televiziune. În condiţiile în care televiziunea este sursa principală de
informaţie politică pentru cei mai mulţi oameni, publicitatea este formatul prin care un actor politic
are cea mai mare oportunitate de a-şi prezenta mesajele şi de a aborda unele subiecte, aşa cum
consideră. În al doilea rând, în încercarea de a convinge, publicitatea prezintă clare avantaje pentru
politician. „Controlul editorial” revine candidatului, nu mass-media. Cei care produc publicitatea
politică au libertatea de a spune ceea ce doresc, de a înlocui agenda jurnaliştilor cu a lor, să
accentueze calităţile candidaţilor proprii şi slăbiciunile adversarilor. Publicitatea este singura
metodă de informare asupra construcţiei căreia omul politic deţine control total. În acelaşi timp,
alegătorul este conştient de acest control şi poate respinge mesajul conţinut în reclamă.

În general, se pot identifica trei tipuri de publicitate folosite de candidaţi: prezentarea ofertei
proprii/publicitate pozitivă, publicitate comparativă şi publicitate negativă. În primul caz, reclama
subliniază calităţile unui candidat, oferind argumente pentru a fi ales. Al doilea tip, propune o
prezentare comparativă pe un subiect a mai multor candidaţi, în aşa fel încât să scoată în evidenţă
profilul sau oferta unuia dintre ei, respectiv cel care plăteşte publicitatea. Publicitatea negativă se
focusează pe adversar. Folosirea publicităţii negative este un subiect controversat. Pe de o parte ea a

10
crescut în frecvenţă şi se consideră că are un impact public mai mare. Pe de altă parte, un efect
secundar al ei poate fi îndepărtarea publicului de politică.

Forme de publicitate: spoturi radio şi tv, flyere, afişe, panouri outdoor, indoor, mashuri, ad-
uri în ziare, reviste, scrisori directe

Arthur Sanders (2004), expert în folosirea publicităţii în SUA, consideră că o reclamă

politică de succes trebuie să prezintă patru trăsături:

1. Să aibă impact hotărâtor, să stârnească interesul şi să poată fi reţinută

2. Să folosească teme familiare, poveşti şi elemente relevante pentru public

3. Să se focuseze pe oameni, adesea oameni reali şi nu politicieni sau actori, mai degrabă decât
pe politici publice

4. Să fie simple, purtând un mesaj care să poată fi uşor înţeles.

Aceşti factori, combinaţi corect şi adecvaţi contextului campaniei în care sunt folosiţi ar
trebui să asigure o calitate esenţială a publicităţii: credibilitatea. Dacă mesajului sau celui care-l
transmite îi lipseşte credibilitatea, atunci alegătorul va respinge respectiva reclamă.

11
BIBLIOGRAFIE:
1. Alfred Bulai (1999) Mecanismele electorale ale societatii romanesti, Bucuresti: Paideia, cap 1
Votul-fenomen social, pp. 15-44.
2. Dick Morris (2003), Noul principe, Bucuresti: Ziua, partea 1 Pragmatismul idealismului, pp. 1-68
3. Alina Mungiu Pippidi (2002), Politica dupa communism, Bucuresti:Humanitas,Votantul roman.
De la rationament la preferinta politica, pp 1-22
4. Flavius Călin Rusu, Manual de campanie electorală, Editura Active, pp 31-32

12