Munteanu Cristian

Test.4

Subiectul I. Comunicarea politică

1.1. Definiți noțiunea de „comunicare politică”

Comunicarea politică nu este doar formă de comunicare social, ci mai mult

decât atât ea este tratată şi ca disciplină de studiu, fiind înțeleasă ca acţiune
teleologică - o acţiune orientată, programată, proiectată pentru anumite scopuri
politice. Fiind vorba de o acţiune strategică, acest tip de comunicare ar implica
reguli, proceduri, tehnici şi resurse activate în anumite evenimente politice.
Comunicarea politică este o interacţiune instituţională - o interacţiune între
actorii politici, mass-media, public şi electorat, aşadar între participanţi cu
identitate formală, reprezentativă. În fapt, actorii comunicării politice constituie
genuri instituţionale cu resurse, proiecte, motivaţii şi mize diferite. Ei
interacţionează utilizând o serie de coduri şi ritualuri menite de a produce
vizibilitatea domeniului politic - un domeniu destinat prin convenţie publicităţii.
Comunicarea politică include procedurile, normele şi acţiunile prin care este
folosită şi organizată informaţia politică. A compara comunicarea politică cu o
simplă propagandă electorală nu este numai greşit, ci şi complet irelevant
pentru înţelegerea mersului evenimentelor în domeniul competiţiei politice. Ea
include toate acţiunile de recrutare de personal, de concepţie, de anchetă, de
marketing, de evaluare strategică, de grafică, de analiză a peisajului audio-
vizual, de calcul financiar etc.

1.2 Descrieți fenomenul cenzurii mediatice

Cenzura reprezintă puterea de control asupra continutului si a diseminării

informatiilor, tipăriturilor, filmelor, muzicii, televiziunii, teatrului, radioului,
picturilor, benzilor desenate, jocurilor video, site-urilor web etc. de cätre o
autoritate, în scopul de a limita sau a preveni räspändirea materialelor sau ideilor
considerate a fi de nedorit.
În functie de context, cenzura poate cäpäta aspecte mai intruzive, putând fi
folositä pentru controlul libertätii de expresie si de gändire al individului,
schimbarea constiintelor în masä sau asigurarea primatului mesajului
propagandistic. Cenzura exista atât în tärile democratice cât si în cele totalitäre,
exista si în comunism si în capitalism, întâlnim cenzura în trecut si în prezent,
neexistând semne cä aceasta va disparea în viitor din societatea umanä. Fenomenul
si obiectul cenzurii se adaptează mereu la realitatile politice, psihosociale si morale
care pot fi schimbătoare, fiind o unealta a Puterii în pästrarea status quo-ului. Prin
Putere putem întelege aproape orice fel de autoritate, fie cä ne referim la una
política, militară, ideologicá, religioasá, comercialá sau moralá.
Cenzura apare atunci când puterea politicá, diverse grupuri de presiune sau
indivizi îsi impun propriile valori politice sau morale asupra publicului prin
suprimarea cuvintelor, imaginilor sau ideilor pe care le gásesc neconforme cu
tiparul acceptât.
Fenomenul cenzurii a fost parte a societátii umane íncá din timpuri străvechi. La
Început, cenzura era văzută ca o metodá legitimă de reglementare a societătii si
culturii, fiind încă perceputä astfel de unii. Cu toate acestea, pe măsură ce
societățile s-au dezvoltat si au avansat din punct de vedere tehnologic, indivizii au
devenit mai bine educati si mai constienti în ceea ce priveste drepturile lor. Acest
progres, la rândul său, a făcut posibilá o mai bună întelegere a rolului libertátii de
exprimare.
Oamenii educati au observât rolul pe care îl au ideile exprimate liber si
modul în care acestea pot afecta sau critica status quo-ul. Astfel cenzura, care a
fost întotdeauna o metodă de control a fluxului de informatii si a ideilor cetátenilor,
a ajuns sá fie folositá si privitá ca un instrument al represiunii.

1.3 Comparați comunicarea politică directă cu cea indirectă.

Stipulați particularitățile comunicării politice în Republica Moldova.

Vorbirea directă și vorbirea indirectă sau stilul direct și cel indirect,

ori discursul direct și cel indirect sunt două procedee fundamentale de redare a
spuselor cuiva, acesta fiind vorbitorul însuși sau altă persoană. Cele două procedee
au în comun faptul că sursa spuselor apare ca subiect al unei propoziții, fiind
exprimat printr-un substantiv sau un pronume, și în această propoziție există
un cuvânt (de cele mai multe ori predicatul) cu sens de transmiterea sau solicitarea
unei informații, ori de cererea ca ceva să fie făcut sau nu. De asemenea, spusele
redate apar într-o propoziție aparte.
Diferențele dintre cele două procedee sunt în primul rând gramaticale. În
timp ce în vorbirea directă spusele redate apar într-o propoziție independentă, în
cea indirectă ele sunt cuprinse într-o propoziție sau, în unele limbi,
o sintagmă subordonată. Pe lângă această diferență sintactică mai sunt și
diferențe morfologice în privința persoanei gramaticale, a modului și eventual
a timpului verbelor. Acestor diferențe le sunt asociate și diferențe lexicale ce
constau în schimbarea unor cuvinte (adverbe, verbe, alte cuvinte sau expresii) cu
altele. Totodată pot apărea și schimbări de modalitate, adică atitudinea
reproducătorului față de spusele redate poate fi diferită de atitudinea sursei lor.
Există și schimbări prozodice, în ceea ce privește felul intonației.

Societatea de astăzi este supusă unor importante schimbări datorită

dezvoltării rapide a tehnologiilor informaţionale, evidentă fiind apariţia unei
societăţi noi, unei societăţi informaţionale, care modernizează nu doar economia,
ci şi întregul sistem politic, educaţional şi social. Influenţa tehnologiilor digitale
este simţită şi în contextul mass-mediei, accesarea, procesarea, stocarea şi
transmiterea informaţiilor fiind mult mai facile şi mai ieftine. Astfel că mass-media
are rol esenţial în formarea, ghidarea electoratului, implicându-se în educaţia
democratică a cetăţenilor prin faptul că recomandă, prescrie, indică regulile
politice, structurează şi mediază înţelegerea proceselor decizionale şi coordonează
activităţile actorilor politici.
Aşadar, realitatea politică poate fi prezentată obiectiv (aşa cum este ea),
subiectiv (cum este percepută de ziarişti, actori politici şi cetăţeni) sau din punctul
de vedere al realităţii constructive (aşa cum sunt prezentate, relatate de mijloacele
de comunicare, de mass-media). În cele din urmă, mass-media transmite fluxul de
informaţie în mod bidirecţionat, de la actorii politici către cetăţeni, dar şi de la
cetăţeni către politicieni, or, reprezintă opinia publică, păreri, impresii cu privire la
anumite probleme sau rezultatele unor sondaje de opinie.
Comunicarea politică a ajuns dependentă de o întreagă industrie a
„imaginii”, fiecare gest al omului politic fiind calculat şi proiectat prin intervenţia
consultanţilor politici. În consecinţă, mass-media devine şi ea un membru ce
participă în arena politică, cu rol de procuror sau, dimpotrivă, rolul de avocat,
consolidând imaginea politicienilor.  Mai jos vom încerca să prezentăm modelul în
care a fost folosită mass-media pentru a disemina mesajul electoral.
 Astfel, reţelele de socializare s-au transformat într-un „jurnal de campanie”,
în care candidaţii îşi consemnează fiecare activitate, eveniment, promovându-şi şi
umanizându-şi imaginea, iar wersite-urile devin un „sediu de campanie online”. În
contextul comunicării online, politicienii cultivă un stil personal de campanie, ce le
permite prezentarea ofertei politice într-un mod mai accesibil pentru electorat, de
obicei, specific stilului colocvial: simplitate, degajare, naturaleţe.

Subiectul II. Eficientizarea puterii politice

2.1 Definiți noțiunea de „putere politică”.
 Puterea politică este o putere exercitată într-o societate de persoane sau
grupuri de persoane. Exercitarea puterii politice se face în mod normal prin
mijloace politice. În consecință, mijloacele politice sunt mijloace prin care indivizi
sau grupuri vor, sau reușesc să domine pe ceilalți din societate, își definesc și caută
să-și realizeze obiectivele prestabilite, scopurile și interesele particulare, chiar dacă
se confruntă cu opoziție sau rezistență.
Termenul se referă în principal la sursele, mijloacele și relațiile
dominației, controlului și subordonării, așa cum operează ele în procese și situații
sociale specifice.

2.2. Descrieți problemele puterii politice de tranziție

Datorită complexităţii crescânde a problemelor impuse de perioada de

tranziţie, autorităţile publice locale sunt puse în situaţia de a interveni din ce în ce
mai mult în aproape toate domeniile vieţii sociale şi de a adopta decizii care
interesează un număr tot mai mare de locuitori. Intervenţia autorităţilor publice
locale în formă de acte juridice sau acţiuni conțin incidenţe crescânde asupra
drepturilor şi libertăţilor omului cu toate riscurile posibile de eventuale prejudicieri
a libertăţii şi demnităţii individuale. Cert este că în aceste condiţii, problematica
drepturilor omului trebuie să constituie o preocupare prioritară în activitatea
autorităţilor publice locale. Este necesar de menţionat că în prezent problematica
drepturilor omului nu constituie o preocupare directă a autorităţilor publice locale,
dar prin responsabilitățile care li se atribuite de legislaţia în vigoare, ele pot şi
trebuie să contribuie la realizarea deplină a drepturilor omului. În această ordine de
idei, considerăm absolut necesară familiarizarea consilierilor locali şi a
reprezentanţilor autorităţilor executive locale cu drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului, cu documentele internaţionale şi naţionale din domeniu,
cu practicile moderne de respectare a drepturilor omului în activitatea autorităţilor
publice locale.
Cele mai multe informații privind relația existentă între descentralizare și
guvernarea democratică provin din experiența statelor dezvoltate. În cele mai multe
dintre aceste țări, edificarea instituțiilor democratice și extinderea drepturilor
cetățenești a avut loc pe parcursul unei îndelungate perioade de centralizare,
descentralizarea desfășurându-se în condițiile în care aceste drepturi și instituții
democratice au fost, în mare măsură, formalizate. Spre deosebire de ele, în
Republica Moldova, ca și în majoritatea țărilor postsovietice, descentralizarea a
coincis cu o perioadă de tranziție democratică. Prin urmare, autoritățile publice
fiind abilitate să exercite puterea publică, de rând cu celelalte instituţii publice, la
toate nivelurile de putere, s-au ocupat și de implementarea valorilor societății
democratice.

2.3 Elaborați obiective privind eficientizarea funcționării puterii politice.

Puterea publică ca fenomen social. Expresie a necesității sociale, puterea

s-a afirmat pe parcursul istoriei ca mijloc de asigurare a ordinii sociale, de
reglementare a întregului complex de relații existente în orice societate,1 specificul
fiindu-i dat de posibilitatea purtătorilor acesteia de a-și impune voința altora, de a
determina supunerea sau subordonarea altora, în scopul asigurării coeziunii și
funcționalității diferitor structuri și organisme ale societății umane, coordonării
activităților care se desfășoară în interiorul acestora”.
Puterea este multilaterală, stratificată şi multidimensională. Studierea
fiecărei manifestări a puterii necesită o abordare specială şi un instrumentariu
respectiv. Fiind pluridimensională este imposibil de a o plasa în limitele unei
definiţii concise. Pornind de la această constatare, e mai simplu de a renunţa la
elaborarea unei definiţii exhaustive şi concise a noţiunii şi de a elucida
caracteristicile sale esenţiale. Aceasta ar fi o soluţie de a înţelege esenţa
fenomenului puterii. Cu toate că există o varietate de teorii, concepții și viziuni
care abordează fenomenul puterii, de cele mai multe ori ele.
Obiective pe dimensiunea multilaterală
1. Se va promova o politică externă consecventă şi echilibrată în scopul
asigurării parcursului european al Republicii Moldova şi consolidării relaţiilor cu
partenerii internaţionali relevanţi.
2. Se va utiliza platforma organismelor internaţionale relevante, în special
ONU şi OSCE, în scopul asigurării sprijinului extern pentru soluţionarea
conflictului transnistrean, respectând principiul suveranităţii şi integrităţii
teritoriale a Republicii Moldova.
3. Se va monitoriza cu titlu prioritar dialogul politic multilateral vizând
conflictele de pe teritoriul statelor membre GUAM, fiind asigurat sprijinul
Republicii Moldova pentru soluţionarea politică a acestora în baza principiilor
general recunoscute ale dreptului internaţional, inclusiv a celor vizând integritatea
teritorială a statelor în frontierele recunoscute internaţional. În acest context, se va
participa activ în cadrul OSCE şi pe alte platforme multilaterale, la efortul de
depăşire a crizei regimului de control al armelor convenţionale în Europa şi de
consolidare a sistemului de securitate europeană.
4. Se va consolida dialogul politic şi sectorial cu Uniunea Europeană şi
statele sale membre pentru realizarea obiectivului de asociere politică şi integrare
economică europeană. În acest sens, se va urmări obţinerea statutului de ţară
candidat şi lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în orizontul
anului 2019.
5. Se va consolida cooperarea cu UE în domeniul Politicii de securitate şi
apărare comune. În vederea consolidării capacităţilor naţionale în prevenirea
conflictelor şi gestionarea crizelor, se va asigura participarea Republicii Moldova
la operaţiunile de gestionare a situaţiilor de criză civile şi militare conduse de UE
şi la activităţile de consultare şi instruire în domeniul PSAC.

Obiective pe dimensiunea bilaterală

1. Pe linie bilaterală, Republica Moldova va promova relaţii cu toate statele

lumii în baza principiilor Cartei ONU pentru a se asigura de sprijinul lor în
realizarea priorităţilor naţionale, inclusiv a celor care ţin de securitatea statului.
Având în vedere rolul esenţial în asigurarea securităţii globale şi regionale pe care
îl deţin statele cu resurse politico-militare, economice şi informaţionale majore,
relaţiile de cooperare în domeniul securităţii vor fi dezvoltate în continuare şi
prioritar cu statele vecine, cu statele membre ale Uniunii Europene, cu SUA şi alţi
parteneri de dezvoltare, precum şi cu Federaţia Rusă şi statele membre ale CSI. Se
vor depune eforturi în vederea valorificării plenare a potenţialului de cooperare cu
partenerii de dezvoltare şi alţi actori globali şi regionali în ascensiune.
2. Republica Moldova va promova parteneriatul strategic cu România pe
dimensiunea integrării europene, inclusiv în domeniul economic şi energetic. În
acest scop, se vor dinamiza relaţiile comercial-economice şi se vor finaliza
proiectele în domeniile energetic, de infrastructură şi al educaţiei.
3. Raporturile bilaterale cu Ucraina se vor intensifica în vederea atingerii
unui nivel calitativ nou de cooperare şi creării unui parteneriat strategic. Ţinând
cont de evoluţia situaţiei în regiunile de sud-est ale Ucrainei, va spori interacţiunea
bilaterală în scopul asigurării securităţii naţionale şi regionale. Se vor depune
eforturi în vederea soluţionării durabile a subiectelor ce trenează în relaţiile
bilaterale: finalizarea demarcării frontierei de stat; recunoaşterea drepturilor de
proprietate, funcţionarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.
 4. Se va consolida dialogul strategic Republica Moldova – Statele Unite ale
Americii în domeniile de interes mutual, inclusiv vizând asigurarea sprijinului
politic în reglementarea conflictului transnistrean (în formatele agreate
internaţional), asistenţa pentru reformele structurale şi modernizarea sectorului de
securitate și apărare al Republicii Moldova.