UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FORMARE CONTINUĂ
Program de studiu: Administrație Publică, Anul III, Sem. I
http://fdsa.usv.ro/Pagini/Ebib.php | Telefon: +40 230 216 147 Interior: 555 |

Prof. Univ. Dr. Antonio Sandu

TC 2 : Relațiile publice

Student Tănăselea Grigore Doru

An III AP /ID
COMUNICAREA CU MASS-MEDIA, AUTORITATILE SI
COMUNITATEA
Definire, obiective, zone de activitate
Relatiile publice reprezinta un fenomen caracteristic pentru secolul XX, dar radacinile acestei
activitati se intind pana in cele mai vechi perioada istorice, parand a fi tot atat de vechi pe cat
este comunicarea umana. Astfel, unele tehnici de comunicare, care astazi, se integreaza in
activitatile de relatii publice, au fost utilizate in diferite momente ale istoriei, de diferite grupuri
si personalitati. Perfectionarea acestor tehnici, institutionalizarea si teoretizarea lor au condus la
impunerea unui domeniu de sine statator, a unor activitati bine conturate si a unei categorii
profesionale cu o individualitate bine definita.
Relatiile publice apar ca o modalitate de comunicare intre o organizatie si publicul sau; ele ii
ajuta pe manageri sa cunoasca atitudinile publicului si sa poata lua decizii corecte; totodata, ele
ajuta publicul sa inteleaga specificul organizatiei si sa aiba incredere in aceasta. Specialistii in
relatii publice planifica si executa comunicarea pentru o organizatie, atat in interiorul ei, cat si in
relatiile cu mediul inconjurator. Acestia asigura circulatia corecta a informatiei intre diferitele
subsisteme ale organizatiei, intre public si organizatie (cercetarea tendintelor publicului) si intre
organizatie si public (promovarea politicii acesteia).

In definirea relatiilor publice, elementul cheie este reciprocitatea: "Relatiile publice sunt efortul
deliberat, planificat si sustinut de a stabili si mentine intelegerea reciproca intre o organizatie si
oamenii cu care vine in contact." Cei doi parteneri, organizatia si publicul, ajung, datorita unei
bune strategii de comunicare, la un stadiu de intelegere, de incredere reciproca si de sprijin
mutual.
Activitatea de relatii publice este prezenta in din ce in ce mai multe domenii. Cresterea gradului
de relationare a organizatiilor cu mediul, precum si cresterea responsabilitatii sociale a
organizatiilor a condus spre sfarsitul secolului XX la o integrare fara precedent a relatiilor
publice in alte zone de activitate. In acest sens, Dennis Wilcox si colaboratorii sai considera ca
principalele zone in care relatiile publice activeaza sunt:
. Corporatiile. Specialistii in relatii publice cauta sa protejeze si sa imbunatateasca reputatia
companiei. Ei transmit informatia catre publicul larg si catre segmente speciale de public,
precum actionarii, analistii financiari, angajatii. Activitatea lor include de asemenea relatiile cu
comunitatea sau, uneori, comunicarea de marketing.
. Organizatiile non-profit. Aici sunt incluse asociatiile, precum cele comerciale sau de protectia
mediului, alaturi de grupurile sociale si culturale, spitale si alte agentii de sanatate. Astfel de
organizatii au in general ca principala activitate strangerea de fonduri.
. Sport, turism, petrecerea timpului liber. Practicienii din acest domeniu se ocupa in general cu
promovarea unor evenimente, de la meciuri de fotbal la spectacole de cinema, sau cu promovarea
unor personalitati din sport, show-business.
. Guvern si armata. Aceasta zona include promovarea unor elemente politice, adesea prin lobby,
lucrul direct cu politicienii, prin diseminarea in randul cetatenilor a informatiei despre activitatile
guvernamentale si a fortelor armate.
. Educatie. La nivelul unitatilor de invatamant, practicienii in Relatii Publice lucreaza in special
cu elevii, studentii, structurile administrative, cadrele didactice, precum si cu publicul, pentru a
promova imaginea scolii / universitatii, pentru a atrage elevi / studenti, pentru a colecta fonduri.
. Relatiile Publice internationale. Dezvoltarea extraordinara a comunicatiilor mondiale a deschis
o noua zona de activitate, in special pentru practicienii cu abilitati lingvistice si care sunt
familiarizati cu alte culturi.
Relationsitul poate sa joace zeci de roluri diferite in organizatii:
- cercetator, - purtator de cuvant, - producator, - realizator, - atasat de presa / relatii cu mass-
media, - organizator de evenimente, - gazda, - redactor, - orator, - editor, - responsabil cu
expozitiile, - responsabil cu publicitatea, - responsabil cu comunicarea interna, - responsabil cu
audiovizualul - administrator.
Relatiile cu mass-media
Termenul de mass-media desemneaza, in general, ansamblul modalitatilor si mijloacelor
moderne de informare si influentare a maselor si provine din cuvantul latinesc "massa" - "o
cantitate mare de entitati agregate si "medium" (media - la plural) - mijloc de transmitere a ceva.
In sens preponderent comunicational, termenul mass-media indica seturi de tehnici si metode de
transmitere de catre furnizori centralizati, a unor mesaje unei audiente largi, eterogene si
dispersate geografic. Mass-media reunesc acele mijloace de comunicare ce permit informarea
publica prin orice forme de imprimare, inregistrare, transmitere si comunicare, materializata in
ziare, reviste, buletine periodice, emisiuni de radio si televiziune, orice alte forme de inregistrare
grafica, fonica sau vizuala, destinate si folosite ca mijloace de exprimare si informare publica de
masa.
Relatiile cu mass-media constituie una dintre cele mai importante parti componente ale Relatiilor
publice. Relatiile cu mass-media se aseamana cu miscarea in doua sensuri. Acestea constituie o
veriga de legatura dintre organizatie si presa, radio, televiziune. Unul dintre imperarivele bunelor
relatii dintre organizatie si mijloacele de informare este increderea si stima reciproca. Chiar si in
veacul radioului, televiziunii, Internetului, opinia publica in general se formeaza sub influenta a
ceea ce citesc oamenii in presa centrala, locala, cea de specialitate. In acest context e necesar de
avut o atitudine plina de stima fata de imaginea si traditiile presei libere, care in cea mai mare
parte determina importanta acesteia. Relatiile cu presa cel mai bine ar fi sa se intemeieze in baza
increderii reciproce. Din zi in zi, intre reprezentantii presei si specialistii in Relatii publice se
stabilesc niste relatii bazate tot mai mult pe etica profesionala. Presa incepe sa constientizeze
necesitatea contactelor cu institutiile, intelegand ca numai asa va obtine informatii veridice. La
randul lor, specialistii in relatii publice apreciaza in mod deosebit rolul reprezentantilor presei
pentru difuzarea masiva a unei informatii veridice si echilibrate, inteleg problemele legate de
oportunitatea aparitiei unor sau altor publicatii in legatura cu spatiul limitat de pe paginile
gazetelor.
Desi exista tendinta de a reduce numarul si, mai ales, diversitatea metodelor de comunicare cu
media utilizand in mod excesiv comunicatul de presa (news release), mai exista numeroase alte
instrumente de comunicare, fiecare avand scopuri si stiluri proprii. Fiecare dintre aceste produse
exista separat. Totusi, metoda cea mai indicata in unele situatii, cum ar fi anunturile publice, este
ca aceste materiale sa faca parte dintr-un pachet informativ pentru presa (media kit), destinat sa
ofere editorilor idei de articole, precum si informatiile necesare scrierii acestora.
Principalele tehnici de comunicare cu media sunt:
- stirea de presa (press release);
- comunicatul de presa (news release);
- articolul de atractie (feature story);
- articole publicitate pentru revistele de specialitate;
- editoriale / comentarii gazduite;
- biografia (bio, biography);
- scrisoarea "carlig" (pitch letter);
- dosarul de presa (media kit);
- suportul fotografic;
- conferinta de presa;
- briefing-ul de presa;
- interviul (pentru presa scrisa, pentru TV, pentru radio);
- elemente ale comunicarii electronice;
- discursurile.

RELATIILE CU AUTORITATILE. LOBBY-UL, CA FORMA A RELATIILOR PUBLICE

Actiunile guvernamentale pot afecta profund o organizatie. De aceea, practicienii de Relatii
publice folosesc o serie de tactici care sa faca auzita vocea organizatiei in salile guvernului.
Lobby-ul consta in influentarea actiunilor guvernamentale, in special cele legislative, de catre un
grup de interese. Lobby-istii incearca de obicei sa ofere informatii persuasive oficialilor
guvernamentali. Ei gazduiesc evenimente speciale si adeseori raspund cererilor oficialilor
guvernamentali de a oferi informatii pe anumite teme.
Intr-o traducere simplificata, cuvantul "lobby" inseamna coridor, foaier sau hol si, la prima
vedere, nu pare a avea nimic in comun cu Relatiile publice. Initial, a face lobby insemna a aborda
parlamentarii si consilierii locali, pe holuri, in timpul pauzelor, pentru a-i influenta in sensul
votarii sau respingerii unor legi. In marketing si in Relatii publice, sensul termenului s-a largit si,
astazi, priveste orice alte aranjamente interumane si interorganizationale, care sensibilizeaza si
influenteaza factorii de decizie politica si administrativa in sensul dorit de cineva.
Lobby-ul creeaza si mentine un gen special de Relatii publice la presedintie, guvern, parlament,
consiliu judetean, prefectura si primarie, dar si in sfera grupurilor de presa, a institutiilor
financiare si de credit, ca si in sfera organismelor cu atributii speciale de indrumare si control.
Prin crearea de aranjamente interumane in aceste zone, prin plasarea si controlul unor persoane
sau informatii, se poate actiona indirect in interesul afacerilor, al politicii, al culturii sau al unor
persoane. In principiu totul este facut in limitele a ceea ce este moral si legal, dar se poate actiona
si mai necinstit. La un momentdat, daca ceva nu este legal astazi, se pot promova o initiativa
legislativa sau o hotarare locala, care pot face ca acel ceva sa devina legal maine.
Lobby-istii pot aduce in timp util informatii privind programe guvernamentale sau pot inlesni fel
de fel de aranjamente privind accesul la proiecte legislative sau la proiecte de politica fiscala,
monetara, bancara, vamala si comerciala. Lobby-istul este un om influent care poate face
aranjamente avantajoase celui care plateste mai bine, fara rabat de la lege si morala. Lobby-ul
practicat in banci, redactii influente, studiouri radio si TV, ca si pe langa organisme cu atributii
de indrumare si control (Fiscul, Politia Sanitara, Protectia Consumatorului, Garda Financiara
s.a.) favorizeaza persoane sau organizatii, sub masca marketingului, a protocolului, a cooperarii
si a bunelor relatii, cu respectarea limitata a legalitatii si moralitatii. Marile agentii de consultanta
din domeniul afacerilor publice sunt cele care iau "partea leului" din aceasta activitate. Unele
dintre aceste agentii sunt independente, dar majoritatea se afla acum in posesia companiilor de
Relatii publice. Numeroase organizatii prefera sa-si foloseasca propriile departamente de afaceri
publice. Existenta unei functii de relatii guvernamentale in cadrul firmei permite asigurarea
continuitatii contactelor cu politicienii si cu functionarii de stat si faciliteaza furnizarea unui
mesaj si a unei imagini consecvente cu presa si politicienii.
Cele mai importante tehnici de lobby sunt grupate in urmatoarele categorii:
a. Lobby direct (reuniuni formale si informale, prezentari formale, brefinguri, scrisori,
conversatii telefonice etc);
b. Lobby indirect (campanii de scrisori, discursuri, articole, campanii de presa, critici ale
obiectivelor prin lideri de opinie, marsuri de protest, adunari, miscari populare, proceduri legale
si judiciare - punere sub semnul intrebarii a constitutionalitatii unei legi sau reglementari, apel la
decizie guvernamentala sau organisme administrative);
c. Lobby financiar (contributii la campanii politice - contributii financiare sau in natura -,
contributii frauduloase - sume de bani sau cadouri clandestine, mita, garantarea slujbei, onorarii
excesive, cadouri etc.);
d. Practici indoielnice (distorsionarea faptelor, miciuni - disimulari, obstructionari, retinere de
informatii, atacuri personale, discreditarea oponentilor -, tehnici de obstructionare - urmariri
nefondate pentru a intarzia procesul, producere excesiva de documente pentru a lungi procesul de
analiza -, cooperare - neutralizarea sau punerea sub semnul intrebarii a sustinatorilor partilor
adverse prin oferte de slujbe sau alte avantaje, angajarea cu onorarii extreme a expertilor
susceptibili a servi cauza adversa);
e. Organizarea de coalitii (coordonarea lobby-ului cu alte grupuri de presiune, campanii
corporate etc.).
In SUA, meseria de lobby-ist este una ca oricare alta. Numai pe langa Congres activeaza,
inregistrate legal, peste 40.000 de firme specializate. Legile americane impun insa ca actiunile de
lobby sa poata fi urmarite si controlate de public. Lobby-istii sunt obligati sa inregistreze si sa
declare sursele de venit si modul in care isi cheltuiesc banii. Ei sunt profesinisti cu competente
peste cele uzate in Relatiile publice. Cel mai adesea sunt avocati, fosti membrii ai Congresului
ori angajati guvernamentali, buni cunoscatori ai procedurilor juridice, cu acces in medii politice
si administrative, unde desfasoara o activitate legala in interesul clientilor. Serviciile prestate de
lobby-isti se refera in principal la: furnizarea accesului catre persoane plasate pe diverse niveluri
de decizie politica, juridica, economica, comerciala, sociala sau culturala; asigurarea de
reprezentare pe langa persoane si organe de decizie, urmarire si control; furnizarea de informatii
si de consiliere strategica; sprijin si sustinere in structurile puterii si administratiei. In Europa,
lobby-ul comunitar este axat in principal pe relatiile stabilite intre grupurile de interes
comunitare si institutiile Uniunii Europene si vizeaza autonomia si reprezentarea nationala,
repartizarea fondurilor UE, sustinerea unor interese profesionale, a unor interese ale minoritatilor
etc. In Bruxelles sunt inregistrate peste 10.000 de firme avand ca obiect activitatea de lobby si in
care opereaza peste 84.000 de specialisti. La nivel local, putem identifica si in Romania
rudimente ale activitatilor de lobby, inclusiv formalizarea unor instrumente de lobby. In general,
aceste activitati se refera la relatia organizatiilor neguvernamentale cu administratia locala si,
eventual, prefectura.
RELATIILE CU COMUNITATEA SI PUBLICUL LARG
Comunitatea locala cuprinde mai multe publicuri, structurate pe baza unor interese, atitudini,
aptitudini comune (politice, economice, culturale, religioase, etnice, rasiale etc.); adesea,
atitudinile acestor publicuri sunt influentate de anumiti lideri de opinie (oficialitati locale, lideri
sindicali sau religiosi, industriasi, bancheri, editori de presa, comentatori si analisti politici etc.).
Toate aceste publicuri care formeaza comunitatea locala sunt intr-o interactiune permanenta si
complexa. Unele dintre ele au un rol important in cristalizarea opiniei publice locale, de aceea
ele ar putea fi denumite publicuri-cheie: factori de decizie si de influenta, lideri de opinie,
oficialitati locale, lideri sindicali, lideri religiosi, industriasi, bancheri editori etc. Practic, in orice
comunitate, structura de putere - definita ca retea de influenta intre indivizi si organizatii, retea
implicata in procesul de luare a deciziilor in problemele de interes general ale comunitatii - este
descrisa ca avand doua componente:
- structura oficiala (formala) de putere, formata din factori de decizie (numiti sau alesi),
insarcinati oficial cu infaptuirea vointei comunitatii prin intermediul mecanismelor statale;
- structura neoficiala (informala) de putere, denumita si "guvernarea invizibila". Ea este formata
in principal din lideri neoficiali de opinie, care influenteaza intr-o maniera informala procesul de
luare a deciziilor. Liderii de opinie nu iau ei insisi decizii, ci consiliaza sau sprijina factorii de
decizie in luarea unor hotarari favorabile pentru grupurile sau interesele lor. Ei sunt adesea
implicati in mai multe grupuri de interese si intr-o varietate de probleme; influenta lor variaza
mult de la o problema la alta si nu este constanta. Liderii de opinie sunt importanti, deoarece ei
asigura atat circulatia informatiei dinspre propriul lor grup catre factorii de decizie, cat si
circulatia in sens invers a informatiei, de la factorii de decizie catre membrii grupului lor;
atitudinea membrilor grupului este puternic influentata de cea a liderului lor de opinie.
Responsabilitatile specialistului in Relatii publice in domeniul relatiilor cu comunitatea locala
pot fi sintetizate astfel:
- cunoasterea comunitatii locale. Specialistul trebuie sa inteleaga ceea ce se intampla in zona
geografica in care exista organizatia sa: structura si activitatea economica, politica, sociala a
comunitatii; modul cum aceasta actioneaza in diferite situatii; liderii si publicurile cheie; sistemul
de legi si norme; traditiile, valorile, interesele si problemele specifice etc.
- planificarea si realizarea practica a programelor de relatii cu comunitatea locala;
- asistenta acordata staffului organizatiei, precum si oricaror alti membri ai acesteia, in ceea ce
priveste comunicarea cu localnicii.
Trebuie mentionat faptul ca programele de relatii cu comunitatea locala pot fi aplicate numai cu
acordul si colaborarea liderilor locali (ai celorlalte organizatii care urmeaza sa fie implicate in
aceste programe). De asemenea, trebuie spus ca elementele cheie pentru realizarea unor relatii
eficiente cu comunitatea locala sunt reprezentate de contactele personale si de comunicare.
Acestea promoveaza intelegerea, empatia si, in cele din urma, increderea reciproca.
In afara de contactele oficiale cu liderii locali si cu liderii de opinie, in programele de relatii cu
comunitatea locala pot fi incluse si alte metode, precum:
- participari la evenimente si actiuni ale comunitatii: evenimente sportive, actiuni culturale,
actiuni de binefacere, serbari locale, comemorari etc. (de exemplu, corporatia Syntex din Palo
Alto, California, sustine o galerie de arta deschisa in folosul membrilor comunitatii);
- intalniri fata in fata. Exista grupari comunitare care isi asuma anumite responsabilitati sociale,
cum ar fi cele ecologice. De exemplu, o organizatie precum Greenpeace ar putea sa fie interesata
de felul in care compania dumneavoastra isi deverseaza rezidurile toxice. La primul semn ca o
astfel de organizatie va studiaza activitatea, este vital sa deschideti canale de comunicare cu
membrii acesteia, in mod ideal prin intalniri fata in fata. Multe organizatii de acest tip incep
cercetarea inainte de a instiinta compania. Daca puteti demonstra bunele intentii ale companiei,
puteti preveni declansarea unei crize de proportii. Intalnirile fata in fata pot sa nu se limiteze la
membrii organizatiilor respective, ci puteti sa invitati si grupuri neutre in speranta de a consolida
aliante cu acestea din urma pentru probleme sau oportunitati din viitor.
- discursuri ale liderilor organizatiei in diverse ocazii cand se aduna diferiti membri ai
comunitatii locale. Daca o organizatie este interesata de o tema locala, atunci un discurs urmat de
o sesiune de intrebari si raspunsuri poate promova punctul de vedere al organizatiei si poate
usura obtinerea informatiilor despre modul in care gandesc membrii comunitatii referitor la acea
tema.
- sponsorizari, donatii, acordarea de premii cu diferite prilejuri. Dupa ce o organizatie si-a oferit
voluntariatul, ea poate sa si doneze. Uneori, aceste donatii iau forma unor sponsorizari - de
exemplu, platirea taxelor unui program educational. O asemenea generozitate poate genera
simpatie pentru organizatie. In loc de bani, unele companii sponsorizeaza cu bunuri, servicii sau
chiar exepertiza din domeniul lor de activitate.
- primiri ale membrilor comunitatii locale in facilitatile organizatiei (actiuni de tipul "Ziua usilor
deschise", "casa deschisa", tururi ale fabricii etc.). Organizatiile care ofera bunuri si servicii
interesante pot organiza zile ale portilor deschise prin care sa atraga simpatia comunitatii.
Acestea constau in vizite in organizatie si in oferirea de brosuri, cadouri speciale (cani de cafea,
alte obiecte care au inscrise logo-ul si numele organizatiei) si in discursuri din partea gazdelor.
- stimularea membrilor organizatiei in angajarea de actiuni pe baza de voluntariat in folosul
comunitatii. Multe organizatii incurajeaza angajatii sa isi ofere voluntariatul in scoli, biserici,
spitale, biblioteci si alte institutii locale importante. Voluntariatul este un instrument puternic de
a construi relatii pozitive cu grupurile comunitare.
- organizarea de seminarii, simpozioane, cursuri de pregatire profesionala etc. (de pilda, Banca
First Interstate din California organizeaza in fiecare an seminarii gratuite de planificare
financiara pentru membrii de varsta a treia ai comunitatii locale).

Campanii sociale. Uneori, organizatiile investesc bani, bunuri, servicii si voluntariat pentru nevoi
sociale deosebite, cum ar fi cerecetarea pentru cancer sau educatia pentru categorii defavorizate.
Ca si evenimentele speciale, campaniile sociale pot fi adresate mai multor publicuri. Publicul
principal sunt persoanele direct afectate de nevoia sociala luata in atentie. Dar campaniile sociale
sunt realizate astfel incat sa atraga sustinerea oficialilor guvernamentali, consumatorilor,
angajatilor actuali si potentiali si altor publicuri importante, care pot ajuta organizatia sa isi
atinga obiectivele. Domeniile catre care trebuie orientate cu precadere aceste actiuni sunt:
cultura, sportul, invatamantul, mediul inconjurator, ocrotirea sanatatii, actiunile caritabile,
sprijinirea tinerilor, a celor in varsta, a persoanelor defavorizate sau cu handicap, ocrotirea
patrimoniului cultural local etc. O data in plus insa, trebuie subliniat ca actiunile de castigare a
simpatiei, intelegerii si bunavointei comunitatii locale trebuie sa se impleteasca armonios cu
realizarile propriu-zise ale organizatiei; astfel, o rafinarie care polueaza frecvent mediul sau
inconjurator nu va fi perceputa de catre comunitatea locala ca un "bun vecin" numai pentru faptul
ca sponsorizeaza concursul annual de popice.
CONCLUZII
Cele mai apreciate criterii de evaluare a reputatiei corporative, asa cum au rezultat din acest
studiu calitativ au fost folosite in proiectarea metodologiei de fundamentare a strategiilor de
comunicare economica: ■ Performanta financiara ■Calitatea managementului ■ Etica in afaceri
■ Calitatea produselor si a serviciilor ■ Mediul de lucru ■ Performanta de mediu si sociala ■
Managementul relatiilor cu clientii ■ Calitatea capitalului relational.
Cateva recomandari
■ In cazul Romaniei vorbim de intreprinderi in proces de restructurare - ale caror eforturile de
modernizare si descentralizare trebuie luate in considerare. Tocmai de aceea, repondentii au
identificat ca relevante criterii precum echipamente moderne, linii de productie performante sau
servicii operationale.
■ Romania este o tara in tranzitie, cu un sistem legislativ disfunctional, cu o calitate slaba a
legislatiei in domeniul guvernarii corporative. Pentru repondentii la studiul calitativ, criteriul
"calitatea guvernarii corporative" suna necunoscut. Nu se poate vorbi, astfel, de calitatea. acolo
unde insusi conceptul este neinteles.
■ O tara dominata de intreprinderi mici si mijlocii foloseste distinct mecanismele
managementului reputatiei corporative. Este adevarat ca in prezent Romania gazduieste un
numar mare de multinationale (investitiile straine directe au crescut cu peste 600% din 2000),
care au venit cu experienta lor in domeniu. Dar companiile romanesti sunt inca intr-un proces de
invatare si experimentare. De aceea repondentii studiului calitativ au observat ca in Romania,
reputatia corporativa nu este valorizata corespunzator, ca in strainatate.
■ O reputatie solida are la baza o buna performanta organizationala. Or, intr-o tara care ofera
foarte putine avantaje competitive, a promova performanta pare o sarcina imposibila. Iar
repondentii au sesizat acest aspect: companiile trebuie sa stie unde se afla astazi si unde vor sa
fie maine; abia apoi pot incepe sa construiasca reputatia. Mai mult, daca importurile depasesc
exporturile iar companiile romanesti deruleaza putine acte comerciale externe, este evident ca
abilitatea de a actiona pe plan global nu poate fi un criteriu relevant de evaluare. Pentru ca
salariile sunt mici si foarte mici si costul vietii este, implicit, ridicat, oamenii considera raportul
pret-calitate un criteriu extrem de elocvent in aprecierea unei corporatii si a produselor acesteia.
■ Romanii au un nivel scazut de satisfactie si un nivel inalt de incredere in UE. De aceea,
repondentii au mentionat obsesiv expresia in accord cu standardele UE. Totusi, aceste standarde
nu trebuie private doar in termini de legislatie, ci si ca standarde de viata, performanta si
competitivitate.
■ Orice companie care doreste sa puncteze la capitolul reputatie in Romania trebuie sa aiba in
vedere ideea de seriozitate. Romanii au un oarecare scepticism legat de afaceri, in general, si au
tendinta de a considera ca reusita in afaceri ascunde practici "necurate" (data fiind si coruptia
generalizata). Salariul este cel mai nesatisfacator aspect pentru angajatul roman, aspect
identificat si de repondentii la studiul calitativ prin nevoia de remunerare in acord cu piata si
plata orelor suplimentare. Companiile angajate in managementul reputatiei trebuie, de asemenea,
sa ia in considerare dimensiunile culturale ale Romaniei: romanii sunt foarte inegali ca putere si
bunastare, deci ei trebuie sa fie tratatti in consecinta.
■ Atributul "romanesc" nu este, in mod obligatoriu, un handicap, chiar daca in cele mai multe
discursuri, romanii se disociaza de romani si se abandoneaza in neputinta unui "asa suntem noi,
romanii". De cele mai multe ori, in momente de rascruce, sunt cautate adesea atuuri nationale:
suntem talentati, avem idei, avem forta de munca bine calificata. Mai mult, exista tendinta de a
cauta "nod in papura" strainilor veniti aici, calificandu-i fie ca neprofesisonisti, fie ca neseriosi.
In conditii de calitate si pret egale, o companie romaneasca se poate impune in fata unei
companii straine daca se dovedeste a fi serioasa.
■ A fi la TV sau a nu fi deloc - acesta poate fi motoul companiilor care deruleaza activitati de
managementul reputatiei in Romania. Romanii au mare incredere in TV iar o companie care
lipseste de pe micul ecran lipseste si din mintea oamenilor. Repondentii au identificat correct
fragilitatea sistemelor de comunicare corporativa in Romania si amatorismul specialistilor in PR,
cu toate ca la unison s-a apreciat necesitatea construirii reputatiei corporative. Luate izolat,
proiectele de responsabilitate corporativa NU sunt solutii de construire a reputatiei fiind
considerate, de cei mai multi, ipocrite, probabil pe modelul politicianului care imparte mici si
bere pentru a castiga capital electoral, pentru ca apoi sa dezamageasca constant. Repondentii au
subliniat astfel nevoia de a dezvolta CSR nu doar pentru a imbunatati reputatia, ci pentru a
sustine dezvoltarea durabila. De notat si comunicarea directa, "din gura in gura" ca un canal
important de transmitere a informatiilor despre comportamentele companiilor, data fiind si
inclinatia romanilor de a ne interesa de "capra vecinului".
■ In context romanesc, orice proiect de management al reputatiei trebuie sa alimenteze un
sentiment de mandrie publicurilor, in calitatea lor de angajati, clienti sau public general. Romanii
sunt consumatori ostentativi, chiar daca veniturile lor nu sunt atat de consistente. Ei devin loiali
marcilor pentru ca acestea semnalizeaza un statut social inalt. Avand un localism crescut,
romanii gasesc motive de a se mandri chiar cu companiile care-si au sediul in comunitatile in
care traiesc.