MASS-MEDIA – GESTIONARUL IMAGINII ADMINISTRAŢIEI

PUBLICE
Articolul 31 din Constituția României prevede faptul că dreptul persoanei la informație nu poate fi
îngrădit, iar autoritățile locale sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de
interes personal. De asemenea, mass media este obligată să informeze corect opinia publică.
Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes publiv reglementează principalele
aspecte ale relației dintre autorități și cetățeni. Conform acesteia, informațiile se obțin la cerere sau din oficiu,
prin intermediul compartimentelor specializate din cadrul instituțiilor.
Relația cu mass-media este constituită dintr-un „trafic” de informație ce „curge” în două sensuri,
fiind puntea de legătură dintre organizația în cauză și, respectiv, presă, radio ori televiziune. Acest proces
funcționează bine dacă există încredere, de ambele părți (instituția publică și mijloacele de informare), pentru
partenerul cu care se conlucrează.
Relația administrație publică – mass-media este strâns legată de relația administrație publică –
cetățean. Rațiunile intensificării colaborării cu reprezentanții organelor de presă sunt determinate de
necesitatea de a face activitatea administrației transparentă pentru opinia publica, de a îmbunătăți relația cu
cetățenii și cu beneficiarii serviciilor administrației și, în final, de a construi o imagine favorabilă. În principiu,
administrația utilizează mass-media ca pe un canal de comunicare între organizațiile publice si populație.
Presa, în schimb, este ea însăși un emițător de mesaje .
Conștientizând influența pe care mass-media o exercită asupra opiniei publice, instituțiile publice au
ocazia să-și creeze o imagine favorabilă, să promoveze colectivitatea, să mobilizeze cetățenii în vederea
concretizării unor actiuni de interes general. În acest sens, instituțiile publice locale caută să mențină relații
bune îndeosebi cu presa și televiziunea locală, dat fiind interesul preponderent pe care acestea le acordă vieții
comunității. În vederea atingerii obiectivelor menționate, se urmărește asocierea reprezentanților presei scrise
și ai celei audiovizuale la viața instituțională, prin organizarea unor întâlniri cu aleși locali sau funcționari ai
instituțiilor publice locale, prin punerea la dispoziție a unor documente sau informații de interes local. De
regulă, relațiile cu mass-media locală se concretizează prin organizarea unor conferințe de presă, acordarea
unor interviuri de către conducătorii instituțiilor publice locale, prin intermediul comunicatelor de presă.

Mass–media

Termenul generic de mass-media desemnează ansamblul de mijloace si modalități tehnice moderne de

informare și influențare a maselor: presa scrisă, televiziunea, radioul, cinematograful, etc. Este forma
prescurtată a expresiei englezești „media of mass communication”. Mass-media propune modele de
comportament și formează la scară socială noi moduri de a percepe realitățile politice, economice, socio-
culturale. Puterea de influențare a maselor de către mass-media este amplificată de posibilitatea utilizării
combinate a mai multor mijloace de comunicare. Există numeroase controverse privind rolul mass-media,
dacă, de pildă, ea poate fi considerată a patra putere in stat.

Relațiile cu presa ale autorităților publice pot fi asigurate de către un purtător de cuvânt, ori de către
responsabilul de relații publice în mod normal, acesta rămâne, mai degrabă, „în umbră”, gândind strategia de
comunicare, fără să „iasă la rampă”).

Specialiștii ce intervin in activitatea de relații publice a institutiei statului sunt:

I. responsabilul de relații publice al organizației, cel ce coordonează întreaga

activitate în domeniu;
II. atașatul de presă al instituției – specialist în raporturile cu ziariștii presei scrise,
radiodifuzate și televizate, purtător de cuvânt al organismului public;

1
 III. consilierul de relații publice (de regulă, un consultant din exterior, de la o firmă
specializată pe relații publice);
IV. jurnaliștii acreditați sunt ziariști privilegiați, recunoscuți oficial de către un
serviciu de presă al unui sector public (minister, prefectură etc.), primii informați
în legatură cu știrile ce urmează a fi transmise;
V. agențiile de presă – agenții de informație cu arie de cuprindere națională sau
internațională, spre care se difuzează informațiile cu prioritate.

Specialiștii în relații publice din cadrul sistemului administrației trebuie să stabilească relații personale
bune, bazate pe respect reciproc, cu oameni din mass-media. Ei trebuie să fie capabili să le furnizeze
informații, idei, perspective inedite asupra unor subiecte legate de activitatea instituției publice și impactul
acesteia asupra cetățenilor. În plus, este de așteptat ca practicienii din acest domeniu să fie capabili să reziste
presiunilor presei si sa nu furnizeze informații neverificate, materiale care nu au fost discutate și aprobate de
autoritățile publice sau opinii neacoperite de fapte.

Mass – media reflectă structura organizațională existentă și exprimă tensiunile ori relațiile dintre centrele
de putere. Mijloacele de comunicare sunt functii mimetice ale comunității, reprezentând nivelul de dezvoltare
al acestora. Mass-media realizeaza rolul de „agenda a realității”, aceasta dictând ordinea priorității
problemelor sociale prin interesul aratat fata de o problema sau alta. Se poate astfel deturna sensul real al
evenimentelor, un moment din viața unui star-rock sa fie prezentat ca un eveniment social major, în timp ce
un conflict militar sau descoperirea unui medicament sa fie prezentate sau nu, iar atunci cand sunt prezentate,
sa fie minimalizate. Mass-media este canalul de propagare a imaginii instituției publice cel mai accesibil si,
in acelasi timp, cel mai frecvent utilizat de autoritățile statului.

O serie de studii care au vizat procesele de tratare a informației difuzate prin mass-media au arătat ca,
de regula, aceasta propune o imagine a realității care este serios diferita de realitatea ca atare (inclusiv in
cazul transmisiilor directe TV). Principala cauza a acestei substituiri consta in utilizarea principiului
conflictului, in temeiul căruia imaginea difuzata este construita si reconstruita, lumea prezentata fiind mult
mai conflictuala decat cea reala (se mizeaza deci pe ideea ca asupra publicului au cel mai mare impact
imaginile tensionate, conflictuale, dramatice, ca doar in acest mod, presupusa inertie si pasivitate a publicului
pot fi depășite). Astfel, de exemplu, in Romania presa a relatat frecvent despre abuzurile din administrația
publica, in special in domeniul privatizării, al comerțului si al relațiilor de proprietate, exploatând potențialul
conflictual al temelor si apelând la modalități care sa-l puna in valoare. Pentru ca informatia sa ajungă la
public este nevoie ca aceasta sa fie difuzata la canalul media adecvat. Ca urmare, funcționarii biroului de
presa aleg un anumit suport media, cunoscând specificul fiecăruia dintre ele. Este, de asemenea, necesar ca
mesajul sa fie adaptat canalului media ales pentru difuzare. Astfel, de multe ori, o informație destinata unei
agenții de presa nu va fi suficienta unui post de televiziune, asa cum un anunt de presa destinat presei centrale
poate sa nu aiba nicio relevanta pentru mass-media locala.

În literatura de specialitate exista diferite clasificari in ceea ce priveste mass-media:

Mass-media locală este indicat să fie folosită de toate instituțiile guvernamentale pentru ca faciliteaza
difuzarea mesajului in profunzime, uneori in cele mai îndepărtate colturi ale tarii. Este recomandabila in cazul
informatiilor care vizeaza localitatea respectiva sau in momentul in care instituția desfășoară diferite activități
in acea zona. Mass-media locala se bazeaza foarte mult pe informațiile de proximitate (cele care se refera la
localitatea sau, cel mult, la zona de aparitie) si este posibil ca o parte a informatiilor difuzate de la nivel
national, fara un impact asupra tuturor cetatenilor, sa nu se regaseasca niciodata in paginile acesteia.

În categoria publicatiilor locale intra atat jurnalele cu tiraje de cateva mii de exemplare, tiparite de o
comunitate oarecare, cat si marile cotidiene ale uriaselor metropole moderne, cu tiraje de sute de mii de
exemplare, fara o vocatie nationala .
2
 Mass-media regională difuzeaza informatii intr-o arie geografica bine determinata, cu o serie de elemente
comune. La noi in tara, mass-media regionala este intalnita cel mai frecvent pe structura fostelor provincii
istorice. Acest tip de media poate fi folosit atunci cand informatia difuzata vizeaza localitati apropiate care
coincid cu aria de acoperire a canalului media respectiv.

Mass-media națională permite propagarea informației la nivelul intregii tari; reprezinta segmentul media
preferat pentru difuzarea unei informatii guvernamentale, pentru ca este distribuita pe o arie geografica mare
si ajunge la un numar de persoane din medii sociale diverse.

O alta clasificare a mass-media distinge:

Ziarele (cotidienele)

Avantajele cotidienelor:

➢ sunt o sursa importanta de prestigiu; aparitia unui material despre institutia

publica intr-un cotidian care beneficiaza de credibilitate intareste reputatia
respectivei organizatii din sectorul public;
➢ distribuirea materialului pe o arie geografica foarte larga si in medii sociale
diverse;
➢ atentia publicului este mult mai mare in cazul materialelor aparute in ziar, decat
in cazul celor aparute la televizor sau difuzate la radio;
➢ consumatorul media poate citi ziarul in orice moment al zilei, atunci cand are
timp liber sau are dispozitia necesara, in timp ce, in cazul televizorului sau al
radioului, consumatorul de informatie este nevoit sa-si adapteze programul in
functie de orele la care sunt amplasate jurnalele de stiri;
➢ ziarele permit publicarea de fotografii si a altor materiale grafice si realizarea unor
materiale mai ample, de tipul reportajelor sau al anchetelor, care contin multa
informatie;
➢ permit prezentarea informatiei in forme grafice si tipografice atractive;
➢ cititorul poate reveni asupra unui material de cate ori doreste; astfel el poate sa
aprofundeze informatia, sa o inteleaga mai bine;
➢ garanteaza prezentarea informatiei in conditii de profesionalism si exigenta;

Printre dezavantajele ziarelor se numara:

➢ sunt din ce in ce mai putin citite(cititorul le consacra maximum 30-40 de minute

pe zi, dar cu maxime si minime ale gradului de concentrare);
➢ lectura cotidienelor este inegala (spatiul citit este de doar ¼ din spatiul tiparit);
➢ stirile din ziare au „viata” scurta: informatia pe care ele o contin nu este accesibila
decat o singura zi;
➢ spatiul acordat stirilor este din ce in ce mai mic; cercetarile arata ca, din cauza
reducerii numarului de cititori si a cresterii costurilor de productie si distributie,
ziarele sunt nevoite sa aloce, pentru a se rentabiliza, tot mai mult spatiu reclamelor
si anunturilor (de exemplu, in SUA, acestea ocupa 2/3 din suprafata unui ziar);
din aceasta cauza, disponibilitatea lor de a prelua informatii despre activitatea
institutiilor publice este mult redusa.

Publicatiile cu aparitie saptamanala, bilunara sau lunara. Acestea au, de regula, cate un
segment de public determinat, durata de viata a informatiilor pe care le contin este mai mare decat in
cazul cotidienelor; ofera posibilitatea dezvoltarii unor subiecte complexe, datorita timpului de
3
 documentare mai mare decat al jurnalistilor din presa scrisa cotidiana; prezentare grafica atractiva.
Publicatiile de acest gen se bucura de prestigiu si credibilitate (in special in cazul celor de informare
si analiza), dar prezinta si ele anumite dezavantaje:

➢ difuzarea cu intarziere a informatiilor (atunci cand este vorba de o informatie de

stricta actualitate; de exemplu, demisia primului ministru);
➢ rigiditatea machetarii, a rubricatiei si a deadline-ului, informatiile de ultima ora
fiind foarte greu de introdus, pentru ca ar presupune schimbarea intregii paginatii;
➢ tendinta de a nu publica direct comunicatele si celelalte materiale: coordonatorii
acestor reviste prefera sa preia informatia (daca este interesanta) si sa ceara unui
jurnalist sa dezvolte, pornind de la ea, un material mai amplu (reportaj, ancheta,
portret, interviu etc.).

Radioul

Avantajele acestui canal media, caracterizat printr-o mobilitate mare, sunt:

➢ mesajele transmise prin radio pot sa ajunga intr-un timp foarte scurt la public,
radioul fiind primul care poate sa transmita ultimele stiri;
➢ transmisiile in direct se realizeaza foarte usor, astfel ca jurnalistii de radio au
posibilitatea sa transmita simultan cu desfasurarea evenimentului (de exemplu, o
conferinta de presa de la o institutie publica);
➢ caracterul intim pe care il poate avea datorita mijloacelor specifice de apropiere
a ascultatorilor (emisiunile interactive de tipul „in dialog cu administratia”);
➢ poate fi ascultat oriunde si la cele mai diverse ore.

Radioul, ca si televiziunea, are dezavantajul perisabilitatii mesajelor si al duratei mici de difuzare a

acestora pe post. In plus, radioul nu permite distribuirea de texte sau interviuri de mare amploare.

Televiziunea

Studiile cu privire la impactul canalelor mediatice au aratat ca 83% din populatie se informeaza de
la televizor.

Efectul informatiei sau cel al aparitiei pe post a conducatorului institutiei publice poate avea un
impact / efect maxim asupra cetatenilor – telespectatori (de exemplu, o scurta declaratie a ministrului sau a
primarului ori prefectului). Un jurnal de stiri difuzat intre orele 19,00-20,00 poate atrage milioane de
telespectatori.

Canalele locale de televiziune, desi difuzeaza emisiuni de stiri locale, realizeaza diverse reportaje
asupra vietii colective, organizeaza discutii televizate cu notabilitatile locale, nu se bucura deocamdata de o
audienta prea importanta, fiind eclipsate de catre posturile nationale de televiziune .

Din punctul de vedere al continutului, posturile TV pot fi generaliste sau specializate. Si unele, si
altele pot avea difuzare nationala ori internationala: posturile de televiziune generaliste din tarile dezvoltate,
precum BBC, France – 1, ARD, RAI, ABC sau TVE, sunt receptate in numeroase tari ale lumii, ca si unele
posturi foarte specializate, precum Euronews si CNN (stiri).

In fiecare zi, indeosebi la orele de maxima audienta, milioane de oameni stau in fata micului ecran,
intr-o stare de maxima atentie si receptivitate. Ca urmare, informatiile difuzate la un moment dat cu privire
la activitatea unei institutii publice pot avea un impact social de amploare. Televiziunea este „ un mediu
4
prioritar”, deoarece ea este mai atractiva decat celelalte mass-media si ofera prestigiu si chiar glorie celor pe
care ii promoveaza.

Unul din avantajele televiziunii ar fi acela ca este mai credibila in comparatie cu presa scrisa.
Imaginea televizata pastreaza forta de convingere a lucrului „vazut pe viu”. In cazul in care mesajul este
„intrupat” de discursul unui reprezentant al biroului de presa din cadrul institutiei publice, care, prin
profesionalismul sau, reuseste sa aiba o prestatie convingatoare, impactul textului este sporit de capacitatea
de a umaniza ideile pe care o aduce imaginea acelui purtator de cuvant al organizatiei din sectorul public. In
plus, televiziunea are un puternic caracter dinamic, care ii permite sa tina mai mult timp treaza atentia
telespectatorului. In sfarsit, este de remarcat capacitatea de mobilizare afectiva a televiziunii, aceasta avand
o putere sporita de a emotiona, adresandu-se, in primul rand, dimensiunii afective a omului si, abia in al
doilea rand, disponibilitatilor sale reflexive .

Printre dezavantaje se numara:

➢ perisabilitatea mesajului;
➢ riscul ca mesajul sa nu fie receptionat de un numar mare de telespectatori, pentru
ca, la aceeasi ora, pe un alt post de televiziune, are loc o emisiune mai interesanta
pentru public; telespectatorul poate circula cu repeziciune de la un canal la altul
(zapping), ocolind anumite mesaje.

In cazul in care mesajul pe care il transmite institutia publica nu este usor de receptat, exista riscul ca
acesta sa nu fie inteles de telespectator, iar daca, in cazul ziarelor, mesajul poate fi citit din nou, in cazul
televiziunii se pierde.

Din cauza presiunii timpului pentru difuzarea materialului, jurnalistii de televiziune pot fi tentati sa
difuzeze o informatie care se bazeaza mai mult pe zvonuri, decat pe informatii certe. De aceea este bine sa
tina cont de imperativul operativitatii si cei din birourile de presa ale institutiei publice si sa ii ajute, oferindu-
le cat mai prompt informatiile pe care le solicita.

Accesul la televiziune din partea organizatiilor este din ce in ce mai dificil. Datorita atractivitatii acestui
canal media, ea este curtata de reprezentantii tuturor institutiilor, de la cele politice, la organizatiile
nonguvernamentale. Din aceasta cauza, obtinerea unui timp de aparitie este o operatiune extrem de dificila,
care nu se poate face pe loc si care solicita un efort complex de planificare a relatiilor cu presa.

Agentia de presa

Agenția de presa difuzeaza informatii on-line intr-un flux de stiri care ajunge atat la mass-media, cat si la
orice institutie sau organizatie care doreste sa fie informata cat mai repede posibil.

Avantajele acestui canal media sunt:

➢ transmite informatia deja prelucrata in forma jurnalistica; ca urmare, este foarte

utila radioului, care poate sa preia rapid stirile de pe fluxul unei agentii fara sa le
modifice.
➢ este un bun mijloc pentru difuzarea anunturilor de presa, agentia furnizand, de
regula, si o agenda a principalelor evenimente din ziua urmatoare.

Agentia de presa poate sa aiba servicii specializate pe domenii diverse, astfel incat orice informatie
care este de interes si care corespunde rigorilor jurnalistice si intereselor ziaristilor va fi difuzata.

5
 Dezavantajul agentiei de presa este ca informatiile pe care le difuzeaza nu ajung la cetateni decat
prin intermediul celorlalte canale media.

Relatia institutiei publice cu presa

O principala functie a presei poate fi considerata aceea de mediator intre cetatenii si reprezentantii
lor aflati la conducerea tarii.

Autoritățile au datoria de a-si face publica activitatea, ceea ce inseamna ca ele trebuie sa ofere
informatii presei fie direct, fie prin intermediul purtatorilor de cuvant sau al specialistilor din compartimentele
de relații cu mass-media ori altele asimilate. Stirile publicate in ziare sau transmise la posturile de radio si
televiziune, ori pe internet, sunt furnizate de reporteri, fotoreporteri, corespondenti de presa sau trimisi
speciali.

Presa are o mare putere: ea poate schimba cursul unor evenimente, poate sa determine autoritatile
sa ia masuri pentru a solutiona corect unele probleme semnalate si poate chiar sa schimbe „legi si guverne”.
In acest sens, este semnificativa afirmatia lui Napoleon: „Patru ziare ostile sunt mai de temut decat o mie de
baionete”.

Presa locala, bucurandu-se de o oarecare popularitate printre membrii colectivitatii, constituie un

mijloc eficace de transmitere a mesajelor institutiilor publice locale catre populatie, asigurand, in acelasi timp,
o informare asupra problemelor de interes local (de pilda, functionarea serviciilor publice locale, adoptarea
unor decizii de catre autoritatile publice locale).

Obligatiile autoritatilor si institutiilor publice, in ceea ce priveste relatia cu presa, sunt urmatoarele :

• sa furnizeze ziaristilor prompt si complet orice informatie de interes public despre

activitatea institutiei sau autoritatii publice;
• sa acorde, fara discriminare, in termen de cel mult 2 zile de la inregistrare,
acreditarea ziaristilor si a reprezentantilor mijloacelor de informare in masa;
• sa informeze in timp util si sa asigure accesul ziaristilor la activitatile si actiunile
de interes public organizate de institutia sau autoritatea publica;
• sa asigure periodic - sau de fiecare data, cand activitatea institutiei ori autoritatii
publice prezinta un interes public imediat - difuzarea de comunicate, informari de
presa, organizarea de conferinte, interviuri sau briefinguri;
• sa difuzeze ziaristilor dosare de presa legate de evenimente sau activitati ale
institutiei ori autoritatii publice;
• sa nu refuze sau sa nu retraga acreditarea unui ziarist, decat numai pentru faptele
care impiedica desfasurarea normala a activitatii institutiei sau autoritatii publice
respective si care nu privesc opiniile exprimate in presa de respectivul ziarist;
• in cazul retragerii acreditarii unui ziarist, sa asigure publicatiei sau postului
respectiv, obtinerea acreditarii unui alt ziarist.

In cazul unei situatii exceptionale, informatia trebuie sa ajunga in cel mai operativ mod pana la
reprezentantii mass-media, dat fiind ca acestia sunt veriga de legatura cu publicul.

Este indicat ca relatiile cu presa sa fie intretinute de o singura persoana, indeajuns de competenta
pentru a rezolva toate situatiile posibile; atunci insa cand este vorba despre problemele vitale ale institutiei
publice, e de preferat ca in fata reprezentantilor presei sa vorbeasca insusi conducatorul (primarul, prefectul
etc), aceasta fiind cea mai buna metoda de a stabili niste relații adecvate cu publicul (iar specialistii in relații

6
publice ar trebui sa depuna maximum de eforturi pentru ca, la momentul necesar, functiile lor sa fie preluate
de catre membrii conducerii) .

In cadrul institutiei publice, responsabilul pentru relatia cu presa are urmatoarele sarcini:

1. sa furnizeze materiale pentru presa care sa stea la baza articolelor jurnalistilor;

2. sa raspunda la cerintele presei si sa acorde servicii informationale complexe;
3. sa urmareasca informatiile de la radio, televiziune, din presa scrisa, sa ia masuri,
in caz de necesitate, pentru a corecta erorile si informatia eronata din declaratiile
pentru presa si, daca e nevoie, sa inainteze dezmintiri.

Acestui profesionist in domeniul comunicarii i se recomanda sa tina seama de urmatoarele

indemnuri, in dialogul cu presa:

- cunoaste-ti mesajul;
- cunoaste-ti auditorul;
- asculta cu atentie intrebarea;
- raspunde la intrebare;
- fii pozitiv;
- nu minti;
- nu spune niciodata „nu comentez”;
- nu spune niciodata mai mult decat stii;
- nu spune niciodata ceva ce nu vrei sa se citeze;
- incearca sa detii controlul dialogului;
- fii tu insuti;
- adu-ti aminte mereu de aceste reguli.

In relatiile dintre administratia publica si mass-media, pot aparea bariere comunicationale. Acestea
intervin, de regula, ca o consecinta a divergentei intre interesele administratiei, pe de o parte (diseminarea
informatiei de interes public, crearea unei imagini pozitive a organizatiei), si cele ale presei, pe de alta parte
(atragerea unui anumit public, crearea audientei prin mijloace specifice). Blocajele comunicationale pot fi
create sau accentuate, intr-o masura semnificativa, de absenta functionarilor specializati in comunicare.

Blocajele comunicationale aparute in relatia administratie publica-mass-media pot avea urmatoarele

modalitati de manifestare:

a) la nivelul administratiei publice (emitatorul de mesaje):

- organizarea deficitara a mesajului (nerespectarea cerintelor de forma);

- formularea nepotrivita a mesajului (termeni improprii, neclari, excesiv de elevati), astfel

ca posibilele riscuri sunt legate de neintelegerea sensului sau suscitarea suspiciunilor referitoare
la mobilul mesajului si veridicitatea acestuia;

- alegerea unui canal de comunicare neadecvat;

- in comunicarea orala pot aparea termeni colocviali, de jargon, ofensatori; de asemenea,

in interviurile spontane pot aparea informatii inexacte, incomplete, nedocumentate;

b) la nivelul mass-media (receptorul de mesaje)

7
 - manipularea prin rastalmacirea mesajului, folosirea unui anumit ton, sublinierea sau
exagerarea laturii emotionale sau de senzational, supraevaluarea unor detalii neesentiale,
intercalarea de informatii nepertinente, scoaterea din context;

- neprecizarea sursei ca argument al veridicitatii sau falsitatii mesajului;

- informarea inexacta (cunoasterea superficiala a modului de functionare si organizare a

administratiei publice).

„Presa este a patra putere in stat”, se afirma deseori, si ea poate sa controleze modul cum isi
desfasoara activitatea celelalte puteri. Se mai spune si ca „presa este cainele de paza al democratiei”, deoarece
ea urmareste ce fac reprezentantii alesi sau numiti in functii si demnitati publice, vegheaza asupra societatii,
semnaleaza neglijenta, abuzurile, actele de coruptie si multe cazuri in care se incalca legea, contribuind la
determinarea celor in drept sa ia masuri.

Responsabilii de relatiile cu presa nu trebuie sa se astepte sa fie prieteni sau dusmani cu jurnalistii.
Este bine ca ziaristii sa se plaseze intr-o postura neutra, de observare atenta si corecta a actiunilor si planurilor
institutiilor din administratia publica. In conditiile democratiei, presa si guvernul nu pot fi parteneri; sunt
adversari naturali, cu functii diferite. Fiecare trebuie sa respecte rolul celuilalt si sa recunoasca inevitabilitatea
conflictului intre cele doua parti. Oficialii incearca, de obicei, sa prezinte varianta lor asupra evenimentelor
sau sa evite publicitatea in alte cazuri, iar jurnalistii cauta cu obstinatie greselile si preseaza in directia
transmiterii informatiei. Relatia se bazeaza insa pe reciprocitate: jurnalistii au nevoie de comunicatori in
institutiile publice pentru a fi ajutati sa inteleaga planurile si actiunile guvernului; purtatorii de cuvant au
nevoie de jurnalisti pentru a transmite publicului informatii despre actiunile si planurile institutiilor
administratiei publice. Este contraindicat ca purtatorii de cuvant sa se opuna unei stiri. Ei nu au dreptul de a
decide ce e bine sau nu sa fie cunoscut de public. Sarcina lor este doar aceea de a oferi material de stiri tuturor
jurnalistilor.

Unii oficiali sunt surprinsi daca, in timpul conferintelor de presa, ziaristii pun intrebari care nu erau
pe agenda intalnirii. Este o practica obisnuita peste tot in lume. Jurnalistii nu au acces la informatiile din
culise, drept care, atunci cand au posibilitatea, pun intrebari, fie ca subiectele respective se regasesc sau nu
pe ordinea de zi.

Mesajele generate de administraţia publică, se confruntă cu mesajele provenite din realitate, adică
din sfera economică, din sindicate, de la alte structuri care fac lobbysm într-o situaţie-problemă sau alta.
„Impactul reciproc şi raportul dintre instituţiile administraţiei publice şi mijloacele de comunicare în masă
conduc la controlul şi selectarea informaţiilor difuzate de mass-media ca modalităţi de incidente sociopolitice,
tendinţe de reglementare a practicilor comunicaţionale etc.” De multe ori, mesajele difuzate de presă trezesc
interesul maselor atunci când evenimentele sunt dramatizate, adică sunt transformate de presă în subiecte
interesante şi accesibile oamenilor de rând – o anecdotă, un scandal ori altă „dramaturgie” social-politică.
Unul dintre procedeele preferate ale preşedinţilor americani din sec. XX-lea era managementul ştirilor, astfel
reuşeau să inluenţeze opinia publică în favoarea lor. În această ordine de idei, se observă tot mai des în
buletinele de ştiri o caracteristică amplă a şedinţelor consilierilor administraţiei publice ale diferitelor
instituţii. „Relaţiile cu publicul sunt folosite pentru a proila în faţa publicului imaginea dorită de administraţia
publică, dar nu cea reală”.

Mass-media este, astfel, menită să servească drept releu persoanelor cu funcţie în administraţia
publică întru formarea discursului în funcţie de canalul de televiziune ales. Administraţia ca fenomen social
îşi are originea în adâncul istoriei. O perioadă îndelungată oamenii au trăit în lipsa unei administraţii
instituţionalizate, însă evoluţia societăţii umane a contribuit sub inluenţa diferiţilor factori la apariţia
administraţiei. Printre factorii care au inluenţat apariţia administraţiei au fost: factorul economic, cel social
8
şi factorul politic. Administraţia publică urmăreşte realizarea interesului general, comun al societăţii, adică
îndeplinirea doleanţelor oamenilor ca o comunitate ie la nivel naţional, regional sau local. Pentru realizarea
administraţiei publice, comunitatea umană respectivă formează unele instituţii autorităţi, organe abilitate cu
dreptul de a conduce în numele comunităţii şi de a realiza scopul comun, general al său.

Pentru ca cetăţeanul de rând să fie familiarizat la capitolul funcţionalitatea administraţiei publice, este
nevoie de corelaţia mass-media cu instituţiile administraţiei publice. Această relaţie bilaterală poate fi privită
ca un proces de implementare a proiectelor care vin din partea administraţiei publice şi vizează direct
cetăţeanul.

Trăim cu toţii în era informaţiilor şi a tehnologiilor moderne. Nu ne mai putem imagina viaţa noastră
cotidiană fără presă, fără să ştim ce se mai întâmplă în jurul nostru, fără să cunoaştem lumea în care trăim,
căci e bine cunoscută sintagma: „Informat, înseamnă puternic”. În postura de receptori ai mesajelor, transmise
de mijloacele de informare în masă, se ală miliarde de oameni, răspândiţi în toate colţurile lumii. Indiferent
de naţionalitate, cultură sau religie, aceştia recepţionează o mulţime de informaţii prin intermediul radioului,
al televiziunii sau al presei scrise. Presa ne oferă uneori chiar un surplus de informaţii, dintre care o mare
parte sunt din sfera politică şi a administraţiei publice, acestea, la rândul lor, ar i de neconceput în zilele
noastre fără mass-media. Ceea ce ştim despre viaţa administraţiei publice şi cea politică din ţara noastră şi de
peste hotare, alăm, de cele mai multe ori, prin intermediul presei.

9
 Bibliografie

1. L.G. Popescu – Comunicarea in administratia publica, Editura Economica, Bucuresti, 2003, p. 112;
2. F. Coman – Kund – Politica de comunicare externa a colectivitatilor locale, Editura Economica,
Bucuresti, 2000, p. 87’
3. G. Donohue – Communitiy, Conflict & the Press, 1980;
4. Zait – Relatii publice, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 47;
5. G. Donohue – Community, Conflict & the Press, 1980
6. Agentia pentru Strategii Guvernamentala – Manualul transparentei in administratia publica, p. 58;
7. C. Coman – Relatiile publice si mass-media, Polirom, Iasi, 2004, p.31, p.70;
8. Advertising Maker, nr. 14, 2002, p. 35;
9. M. Souchard, S. Wahnich – La communication politique locale, Presses Universitaires de France,
Paris, 1995, p. 78;
10. K. Tucker – Public Relations Writing, An Issue-Driven Behavioral Approach, Prentice – Hall,
Englewood Cliffs, 1994, p. 146;
11. Manualul transparentei in administratia publica, Guvernul Romaniei, Agentia pentru Strategii
Guvernamentale, www.publicinfo.ro, p. 60;
12. Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes
public, Monitorul Oficial al Romaniei nr. 167/ 8 martie 2002;
13. L. Epure – Codul de conduita profesionala a purtatorului de cuvant al unei organizatii, in „Relatiile
publice: coduri, practici, interferente”, Editura Mirton, Timisoara, 2004, p. 67;
14. L.G. Popescu – Comunicarea in administratia publica, Editura Tribuna economica, Bucuresti, 2003,
p.112;
15. Stancu – Relatiile publice, SNSPA, Bucuresti, 2005, p. 53.

10