A elaborat: Masterand, Munteanu Cristian

Test nr.1

1. Analizați și exemplificați deosebirea dintre criza de legitimitate și criza

mediatică;

Criza de legitimare se referă la o scădere a încrederii funcțiilor

administrative, a instituțiilor sau a conducerii. Termenul a fost introdus
pentru prima dată în 1973 de către Jürgen Habermas, un sociolog și filozof
german. Habermas a extins conceptul, susținând că, cu o criză de legitimare,
o instituție sau o organizație nu are capacitățile administrative pentru a
menține sau a stabili structuri eficiente în atingerea obiectivelor lor finale. 
Termenul în sine a fost generalizat de alți cercetători pentru a se referi
nu numai la domeniul politic, ci și la structurile organizaționale și
instituționale. Deși nu există unanimitate în rândul oamenilor de știință
sociali atunci când se pretinde că există o criză de legitimare, un mod
predominant de măsurare a unei crize de legitimare este de a lua în
considerare atitudinile publice față de organizația în cauză.
În ceea ce privește teoria politică, un stat este perceput ca fiind legitim
atunci când cetățenii săi o tratează ca deținând și exercitând în mod
corespunzător puterea politică. În timp ce termenul există dincolo de
domeniul politic, întrucât cuprinde sociologia, filozofia și psihologia,
legitimitatea este adesea menționată cu privire la actori, instituții și ordinele
politice pe care le constituie. Cu alte cuvinte, actorii, instituțiile și ordinele
sociale pot fi văzute ca fiind legitime sau ilegitime. Când actorii politici se
angajează în procesul de legitimare, aceștia urmăresc legitimitatea pentru ei
înșiși sau pentru o altă instituție.
Conform lui Max Weber, un regim politic este legitim atunci când
cetățenii au credință în acel sistem. În cartea sa, Teoria organizării sociale și
economice, Weber se extinde asupra acestei idei atunci când scrie „baza
oricărui sistem de autoritate și, în mod corespunzător, a oricărui tip de
dorință de a asculta, este o credință, o credință în virtutea căreia persoanelor
care exercită autoritate li se acordă prestigiu”. Weber oferă trei surse
principale de regulă legitimă: tradițional (a fost întotdeauna așa), rațional-
legal (încredere în legalitate) și carismatic (credință în conducător).
Cu toate acestea, așa cum explică Weber în cartea sa Economie și
societate, aceste forme ideale de legitimitate se vor suprapune neapărat
întotdeauna. Exemplul dat de Weber este cel al autorității legale. Legalitatea
este parțial tradițională, deoarece este „stabilită și obișnuită”. El susține că,
din cauza prezenței autorității legitime și a modului în care autoritatea
legitimă structurează societatea, cetățenii care nu împărtășesc credința
acestei legitimități încă se confruntă cu stimulente pentru a acționa ca și cum
ar fi făcut-o.
 Criza mediatica este cazul particular al crizei de comunicare,
determinata de intervenția mass-media in evoluția acestei crize, intervenție
dictata de deficitul de informație oficiala, coerenta si oportuna pe canalele
obișnuite de comunicare. Completarea deficitului de informație este
solicitata cu acuitate de public, care oferă astfel mass-media oportunitatea de
a ocupa vidul informațional (deficitul de informație) existent si de a se
transforma in furnizor “autorizat” de informație, interpretor, evaluator si
emițător privilegiat.
Inevitabil, în viaţa oricărei organizaţii, persoane publice sau actor
politic, apare un moment în care îşi dă seama că, fără comunicare şi relaţii
publice, practic, nu există.
Din păcate, de multe ori această conştientizare a necesităţii
comunicării coerente, profesioniste apare în situaţii extrem de solicitante
pentru subiecţii mai sus menţionaţi, cunoscute îndeobşte sub denumirea de
„situaţii de criză”.
Crizele mediatice sunt definite mai ales prin interesul pe care mass-
media îl arată faţă de o organizaţie, fie că aceasta se confruntă realmente cu
o situaţie de criză, fie că este doar percepută că ar trece printr-o astfel de
situaţie.
Într-adevăr, au existat şi vor exista în continuare cazuri în care, deşi
organizaţia nu este implicată în vreun proces sau fenomen cu consecinţe
negative, apare o anumită percepţie publică, conform căreia acea organizaţie
se confruntă cu ameninţări importante sau, mai frecvent, acţiunile sale pot
genera un pericol public major.
Aşa cum prezinta şi Thierry Libaert în cartea sa „Comunicarea de
criză”, în zilele noastre, mijloacele media sunt tot mai numeroase, mai libere
şi mai concurenţiale. De aceea, ele contribuie la creşterea dinamicii crizelor.
Mass media constituie o oportunitate excelentă de audienţă, criza putând
fiind amplificată de investigaţia jurnalistică, de căutarea exclusivităţii şi a
senzaţionalului. Astfel, în unele crize poate să apară o exagerare mediatică
ce dă relaţiilor un caracter conflictual.
În practica recentă din domeniul relaţiilor publice, crizele mediatice
sunt definite ca momente de blocare sau de proastă organizare a schimbului
de informaţii dintre o organizaţie şi publicul ei intern sau extern,
concomitent cu întreruperea funcţionării normale.

2. Analizați conceptul ,,Fereastra Johari”. Care este combinația cea mai

periculoasă pentru Republica Moldova.

„Fereastra Johari” sau „modelul cunoaşterii reciproce”, este un

instrument util în analiza diferenţelor de percepţie, cu scopul diminuării
acestora. De cele mai multe ori, diferenţele de percepţie sunt cauza unei
comunicări ineficiente. La baza modelului stau conceptele de autodezvăluire
şi feedback.
 „Fereastra Johari” trebuie privită ca o fereastră de comunicare prin
intermediul căreia oferim şi primim informaţii legate atât de noi, cât şi de
ceilalţi.
Există câteva zone, după cum urmează:
Prima zonă este deschisă – „Arena” – şi conţine informaţii despre
individ, cunoscute atât de persoana în cauză, cât şi de alţii. Caracterizat de
schimburi de informaţii deschise şi sincere între individ şi grup, acest
comportament este public şi accesibil tuturor membrilor. „Arena” creşte în
dimensiuni pe măsura creşterii nivelului de încredere dintre persoane.
Membrii unui grup împărtăşesc din ce în ce mai multe informaţii, în special
date legate de propria persoană.
Al doilea ochi al „Ferestrei Johari” este „zona oarbă” şi conţine
informaţii legate de personalitatea individului pe care acesta nu le cunoaşte,
dar pe care alţii este posibil să le deţină. Interacţionând cu alţi oameni,
participând la activitatea unui grup, individul nu conştientizează pe deplin
informaţiile pe care le transmite acestuia. Ceilalţi membri ai grupului
captează aceste date din replicile, manierele, modul de prezentare al ideilor
etc. ale persoanei. De exemplu, este posibil ca o cineva să nu observe că de
fiecare dată când se adresează cuiva are privirea îndreptată în altă direcţie
sau că îşi drege vocea de fiecare dată când se pregăteşte să comunice
anumite idei. Grupul observă, în schimb, aceste date.
A treia zonă a ferestrei este ascunsă – „Faţada” – şi conţine informaţii
despre propria persoană pe care ea le conştientizează, dar care sunt
necunoscute pentru alţii. Persoana menţine aceste date ascunse. El are teama
că, dacă va face cunoscute propriile trăiri, percepţii, opinii legate de grup sau
de anumite lucruri, va fi respins sau atacat. De aceea persoana păstrează
secrete aceste date. Iar înainte de a-şi asuma riscul expunerii lor, ea vrea să
se asigure că se poate baza pe sprijinul oamenilor. Fiecare dintre noi vrea ca
membrii grupului din care facem parte să ne perceapă pozitiv în momentul
exprimării trăirilor, ideilor şi reacţiilor noastre. De multe ori, oamenii
destăinuie unele aspecte legate de propria personalitate pentru a testa reacţia
grupului. Uneori, persoana poate păstra ascunse anumite informaţii cu
scopul de a-i manipula sau controla pe ceilalţi.
Ultimul ochi este zona necunoscută şi conţine informaţii legate de
personalitatea individului, neaccesibile nici persoanei respective, nici
grupului. Aici se conţin elemente legate de viaţa internă profundă, amintiri
din copilăria timpurie, potenţialităţi latente şi resurse necunoscute. Este
foarte puţin probabil ca persoana să cunoască toate aspectele subconştiente
ale propriei personalităţi. Totuşi, atât ea, cât şi ceilalţi din jur pot accesa o
parte dintre aceste informaţii prin intermediul schimbului de feedback.
Dimensiunea acestei zone se modifică în funcţie de volumul feedback-ului
dorit şi acceptat de persoană.
Pentru Republica Moldova cea mai periculoasă combinație ar fi Prima
zonă ,,Arena” reieșind din situația actuală a partidelor politice din opoziție
care încep să împărtășească aceleași idei cu Zona ,,Fațada”, deoarece
societatea nu înțelege sau nu cunoaște intențiile reale pe viitor al acestuia, la
fel și partidele, ascund secrete unii față de alții, în situația de criză actuală,
acest lucru prezintă o vulnerabilitate națională și un pericol vădit pentru
securitatea națională.
3. Identificați erori de comunicare de criză în contextul protestelor anti-
guvernamentale din centrul capitalei.

În baza influenţei pe care o are asupra publicului, mass-media poate

genera o criză mediatică fără suport real într-o organizaţie. O acuzaţie, o
ştire transmisă de o sursă credibilă sau printr-un canal media de impact
nu trebuie să fie adevărată pentru a fi dăunătoare organizaţiei, cu atât mai
mult cu cât ea dispune de un mare potenţial de credibilitate.
În goana după senzaţional, aceste ştiri eronate sau parţial adevărate,
obţinute din surse neautorizate (martori oculari, angajaţi), pot genera
acuzaţii nefondate la adresa unei organizaţii. Răspunsul acesteia nu poate,
însă înlătura în totalitate efectele negative. Numărul celor care vor asculta
ulterior argumentele organizaţiei este considerabil mai mic, fie din
motive obiective, fie de ordin personal emotiv-volitive. Datorită
suspiciunii deja instalate, şi mai puţini dintre aceştia vor crede
argumentele.
Astfel, percepţia situaţiei organizaţiei este orientată de incertitudine şi
suspiciune.
Mass-media caută crizele, pentru că acestea produc victime şi
vinovaţi. Ambele categorii reprezintă surse de ştiri. Reporterii şi agenţiile
lor de ştiri caută, produc, finisează şi transmit zilnic mii de ştiri. Ei sunt
antrenaţi să fie sceptici faţă de orice eveniment sau persoană, să pună
întrebări dure şi să speculeze orice deficienţă de comunicare a
interlocutorului.
Comunicarea în situaţii de criză este cea mai provocatoare şi
fascinantă practică a comunicarii. Informaţia lipseşte sau este săracă şi nu
este timp suficient pentru cercetare şi culegere de date. Este greu de
stabilit în situaţii de criză ce opţiune reprezintă o alegere bună sau gresită.
Un curs stabilit al acţiunii deschide o serie de probleme, iar un alt curs va
deschide un altul. Importantă pentru rezolvarea crizelor este decizia
rapidă şi comunicarea eficienta şi eficace.
În ceea ce privește protestele din centru capitalei, o criză de
comunicare o reprezintă sursele mass-media neautorizate sau finanțate de
către opoziție, dezinformarea fiind pe prim plan.
La fel și provocările aduse autorităților au fost interpretate pe unele
canale de știri ca fiind un abuz sever provocat de către autorități,
nespecificând acțiunile ilegale efectuate de către protestatari.
Influența socială prin intermediul mass-media prezintă un pericol
pentru securitatea națională, deoarece dezinformarea este o metodă foarte
bună de a porni și destabilizarea, ceea ce provoacă acea criză de
comunicare socială.