"Despre Libertate"de John Stuart Mill

Introducere

In cartea „Despre Libertate” de John Stuart Mill nu se vorbeste despre Libertatea Vointei ci despre
Libertatea Civila sau Sociala, anume despre modul in care societatea isi poate exercita puterea
asupra indivizilor si despre limitele in care o poate face.

Una dintre cele mai importante trasaturi ale istoriei este lupta dintre Libertate si Autoritate. In
trecut, prin Libertate se intelegea protectia impotriva puterii conducatorilor. Telul patriotilor era
acela de a ingradi puterea pe care carmuitorul trebuia lasat sa o exercite asupra comunitatii, iar ei
intelegeau prin libertate tocmai aceasta ingradire. Se incerca obtinerea libertatii pe doua cai. In
primul rand s-a incercat a se recunoaste anumite libertati politice care daca erau incalcate de catre
carmuitor avea loc o revolta generala. Al doilea mod, folosit mai tarziu, consta in delimitarea unor
mijloace de control constitutionale. In timp, oamenii au decis ca ar fi mai bine, pentru a nu se abuza
de putere din partea conducatorilor, sa aiba carmuitori temporali, stabiliti prin alegeri. Ultima
generatie a liberalismului european a avut caracteristica, ca si mod de gandire , ideea ca puterea
conducatorilor nu este nimic altceva decat puterea natiunii insasi, concentrata si adusa la o forma
potrivita pentru a putea fi exercitata.
Regulile de conduita au fost determinate de inclinatiile si aversiunile societatii, fiind desemnate
pentru a fi respectate de toata lumea, incalcarea lor fiind sanctionata de lege sau de opinia
oamenilor. Pe de alta parte, marii ganditori ai lumii au afirmat ca libertatea de constiinta este un
drept incontestabil al omenirii, negand cu vehementa ca o fiinta ar trebui sa raspunda in fata altora
de unele dintre faptele si credintele sale.
Autorul mentioneaza in acest capitol ca scopul sau miza
{module Articole similare} eseului in cauza este de a afirma principiul fundamental ce sta
la baza legaturilor bazate pe costrangere si control dintre
societate si individ sau chiar dintre indivizi. Acest principiu considera autoapararea singura
justificare ce ii indreptateste pe oameni sau grupuri de oameni sa constranga libertatea altora.
Singurul scop in care puterea este indreptatita a se folosi este pentru a impiedica vatamarea altor
oameni, iar propriul bine, fizic sau moral, nu este o justificare suficienta. Un om poate fi tras la
raspundere doar pentru unicul aspect de a-i fi lezat pe ceilalti cu conduita lui. Asupra propriei
persoane, a corpului si a mintii lui, fiecare individ este suveran si nu poate fi constrans sa actioneze
sau sa nu actioneze intr-un anumit sens pentru ca si-ar putea face rau, fizic sau psihic. Singurele
fiinte care ies din discutie cu privirea la aplicarea acestei doctrine sunt copiii sau tinerii care nu au
ajuns inca la maturitate din punct de vedere legat si de asemenea, persoanele care se afla in ingrijirea
altora si care trebuie ferite de propriile fapte sau de alte pericole din exterior.
Astfel, se diferentiaza mai multe tipuri de libertati: libertatea de constiinta, libertatea de a se
exprima, libertatea de a face ceea ce dorim cu conditita de a suporta consecintele, atat pozitive cat si
negative, iar in ultimul rand, libertatea de asociere a indivizilor intr-un grup, presupunandu-se ca
acestia sunt maturi si nu au fost fortati sau amagiti sa faca acestea. O tara nu este pe deplin libera,
indiferent de forma de guvernamant ce ii este atribuita atat timp cat nu se respecta libertatile
enumerate, in totalitate, fara nici o exceptie. Fiecare este propriul paznic al propriului corp si al
propriei minti, fiind liber sa decida pentru sanatatea sa fizica, mintala sau sufleteasca. John Stuart
Mill considera ca omenirea ca si integ are mai mult de castigat lasand pe fiecare sa traiasca asa cum
crede ca e mai bine decat silind pe fiecare sa traiasca dupa regulile celorlalti. Desi acest concept nu
este unul nou, este totusi in contradictie cu doctrina societatii, care de-a lungul timpului a incercat
prin diverse mijloace sa determine oamenii sa traiasca dupa niste standarde si dupa niste conceptii
impuse atat pe plan individual cat si social.
Despre Libertatea Gandirii si a Cuvantului

In cel de-al doilea capitol, pentru a discuta despre libertatea de exprimare, adica a gandirii si a
cuvantului, autorul pleaca de la premisa ca nu mai este nevoie de o aparare a libertatii presei in
conditiile in care se scrisesera atat de multe despre acest subiect pana la momentul respectiv. John
Stuart Mill nu considera justificata incercarea de constrangere a presei chiar daca aceasta
constrangere este exercitata in acord cu opinia publica. Presupunand ca intreaga omenirea cu o
singura exceptie ar avea o singura parere, nimeni nu ar fi indreptatit sa reduca la tacere acea
persoana in opozitie cu majoritatea, cum nici persoana respectiva nu ar fi indreptatita sa reduca la
tacere majoritatea. Raul facut prin impiedicarea exprimarii unei opinii este un rau deosebit de grav
prin prisma faptului ca atinge atat persoana care afirma cat si persoana care neaga parerea
respectiva. Pentru cei ce au dreptate, este o dovada in plus, poate mai clara prin care se priveste
adevarul, iar pentru cei ce nu au dreptate, se ofera argumente in plus prin care sa se convinga de
cauza pentru care e gresita judecata lor.
Judecand separat, in cazul in care opinia care se doreste a fi suprimata este adevarata, atunci cei ce o
judeca, contesta valoarea de adevara a acesteia, fara a lua in calcul marja de eroare a fiecarei
persoane in parte si faptul ca nimeni nu are dreptate intru totul, nefiind infailibili. Pe de alta parte,
faptul ca toti suntem supusi greselii nu este recunoscut de intreaga omenire. In general, oamenii care
sunt obijnuiti sa nu li se conteste niciodata nimic, au impresia ca toate judecatile lor sunt adevarate.
Ceilalti, care sunt obijnuiti sa li se combata unele ipoteze, considera adevarate acele judecati care
sunt impartasite de ceilalti oameni din jur sau de oamenii a caror parere este considerata a fi de
valoare. Oamenilor carora le lipseste increderea in propria judecata se sprijina pe judecatile
celorlalti, limitand lumea la grupul social din care fac parte. Cei care pot intr-adevar sa vada lumea ca
o tara, continent sau epoca, pot fi intr-adevar numiti liberali si oameni cu vederi largi.
Cu privirea la cunoasterea adevarului, autorul considera ca singura cale pe care o fiinta o poate folosi
pentru a se apropia de o cunoastere cat mai buna a unui lucru este de a asculta tot ce poate fi spus
despre acel lucru, de persoane cat mai diferite si cu filosofii dintre cele mai diferite. Altfel, daca nu s-
ar asculta toate punctele de vedere, oamenii, publicul care adopta aceleasi principii si teorii, nu le-ar
mai putea crede cu aceeasi tarie.
Libertatea de gandire nu este necesara doar pentru a crea mari ganditori, ci pentru a crea un popor
care sa gandeasca la cel mai inalt nivel, care sa atinge dezvoltarea maxima de care sunt capabili. Intr-
o atmosfera de constrangere nu a existat vreodata si nici nu poate exista un popor activ din punct de
vedere intelectual.
De asemenea, dezbaterea pe o anumita tema este importanta pentru a scoate la iveala adevarul si
pentru a ii ajuta pe oameni sa isi creeze un sistem propriu de adevaruri. Autorul ia ca exemplu
raspandirea crestinismului, care desi a fost persecutat in felurite moduri foarte dure, a devenit cea
mai raspandita religie, si a rezistat in timp persecutiilor.
Dialogurile lui Platon sunt un alt exemplu de dezbatere pe o anumita tema. Scopul lor este de a-i face
pe oameni sa constientizeze ca multe din teoriile aplicate zi de zi nu sunt intelese pana la cel mai
adanc punct pana in momentul in care nu se ia in considerare viziunea negativa. Astfel, adevarurile
pot fi aprofundate in momentul in care se asculta ambele parti, fiecare persoana fiind capabila sa
hotarasca de care parte a barierei se situeaza.
Astfel, autorul recunoaste ca pentru o buna dezvoltare a mintii umane este nevoie de libertatea de
opinie si libertatea exprimarii opiniilor , iar in acest sens argumenteaza prin 4 argumente.
In primul rand, negarea unei opinii nu implica automat ca acea opinie chiar este falsa. Exista o
probabilitate ca opinia sa fie adevarata, iar negarea acestui lucru ne face sa ne consideram fara cusur.
In al doilea rand, chiar daca opinia negata ar fi gresita, ea poate sa contina si de multe ori contine un
dram de adevar. Parerea acceptata de majoritate nu reprezinta intotdeauna adevarul in totalitate, iar
pentru a ajunge la restul adevarului trebuie neaparat sa se confrunte parerile.
In al treilea rand, presupunand ca parerea unanim acceptata ar reprezenta adevarul in intregime,
partinitorii acesteia ar accepta-o ca pe o axioma si nu ar intelege-o in adevaratul sens al cuvantului
pana in momentul in care nu se contesta cu toata vigoarea si seriozitatea.
In al patrulea rand, ideile necontestate risca sa isi piarda adevaratul sens, putand fi folosite intr-un
scop gresit, impiedicand oamenii sa isi formeze alte pareri pe baza ratiunii si a judecatii proprii.
In ultimul paragraf al acestui capitol autor dezbate limitele in care ar trebui sa se incadreze atacul la
argumente in momentul in care se exprima dezaprobarea in legatura cu parerea cuiva. Exista
persoane care sunt de acord cu exprimarea opiniei in limita in care aceasta se realizeaza intr-o
masura moderata. Totusi, Mill considera aceasta „masura moderata” relativa,in conditiile in care
orice atac de orice fel la adresa unei opinii ar fi la fel de deranjant pentru posesorul opiniei pentru
simplul motiv ca se ataca principiile personale. Mai important decat moderatia este considerat
adevarul. Argumentele folosite intr-o dezbatere trebuie sa fie sincere si adevarate.