V.

LIBERTATEA ŞI RESPONSABILITATEA
1. Distincţia între libertatea personală, politică şi cea economică
Libertatea politica – este legata de participarea la viata politica, adica la dreptul de a fi
corect informat in legatura cu problemele vietii politice si de a actiona prin libera exprimare a opiniei.
Constitutia Romaniei garanteaza tuturor cetatenilor drepturi libertati politice precum: dreptul de
asociere, dreptul de intrunire, dreptul de a alege si de a fi ales, dreptul de a participa la viata politica
a tarii.
Libertatea economica – este conditia esentiala a dezvoltarii. Este definita prin libertatea
afacerilor, a investitiilor si a pietii muncii, prin respectarea drepturilor la proprietate si printr-un nivel
redus al interventiei guvernamentale si al coruptiei. In ceea ce priveste conditia consumatorului,
drepturile sale sunt aparate prin lege, vanzarea neconditionata fiind interzisa. Astfel, ei trebuie sa
decida ce si cat vor cumpara, in functie de venituri si nevoi. Libertatea de consum presupune o
multitudine de preferinte, valori, opinii, convingeri si stiluri de viata. Producatorii decid in legatura cu
bunurile lor de productie si cu activitatea care se desfasoara in unitatile economice roprii. In calitate
de proprietari ei deci ce, cat si cum sa se produca.
Libertatea personala – nu inseamna a putea face tot cea ce iti trece prin minte, ci a actiona
conform propriei vointe, intr-un cadrul social-politic determinat de legi si norme, aceleasi pentru toti.
O persoana este libera atunci cand:
• Nu este constransa de alte persoane si poate actiona conform propriilor decizii
• Dispune de bunurile pe care le poseda
• Isi exprima opiniile personale
O persoana autonoma poseda, de asemenea si libertaea de gandire si credinta. Judeca,
formuleaza opinii, apreciaza, accepta sau respinge. Dreptul la viata private este in stransa legatura
cu libertatea deoarece este un loc material, static, unde oamenii nu pot fi controlati sau dirijati.
Cetatenilor le este garantat secretul corespondentei si al convorbirilor telefonice. Posibilitatea de a
alege implica alegerea personala a casei, localitatii, medicului, scolii, cartilor, conducatorilor pe care
ii aleg.
2. Libertate pozitivă şi libertate negativă; libertăţile publice
Libertatile publice
Libertăţile publice - categorie aparte de drepturi ale omului. Ele presupun intervenţia statului
într-un grad mai mare sau mai mic de libertate. De acestea nu pot beneficia decât cetăţenii unui
stat. Cu toate acestea, în documentele, mai apare o categorie de drepturi, anume drepturile
cetăţeneşti. Existenţa acestora ne îndreptăţeşte să credem că, de fapt, libertăţile publice includ
drepturile cetăţeneşti. Problemele care s-au urmărit a fi fost reglementate prin instrumente
internaţionale de sine stătătoare vizează crearea, în cadrul fiecărui stat, a condiţiilor echitabile de
exercitare a acestor libertăţi publice, în special în ceea ce priveşte eliminarea oricărei forme de
discriminare. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene abordează într-o manieră diferită
ideea drepturilor fundamentale şi a libertăţilor publice. Drepturile ce urmează a fi respectate în
spaţiul public european sunt clasificate în următoarele capitole: Demnitatea, Libertăţi, Egalitate
Solidaritate , Drepturile cetăţeneşti Justiţia.
Cunoaşterea libertăţilor publice şi a drepturilor cetăţeneşti este importantă nu doar pentru
individ, ci pentru societate. Un individ informat este un individ care poate participa la dezvoltarea
societăţii şi, implicit la ridicarea nivelului de trai. Cunoscându-şi drepturile, va şti să-şi le ceară şi va
şti să acţioneze. Pentru aceasta este însă necesar să existe posibilităţi pentru informarea în masă.
Prin programe destinate special informării cetăţenilor, am putea asista la o îmbunătăţire a gradului
de implicare în viaţa societăţii şi la o îmbunătăţire a procentului de participare la procesul electoral.
Libertatea negativă este acel tip de libertate a cărei realizare presupune absenţa
obstrucţiilor şi interferenţelor din partea altor oameni.
“Sunt liber în măsura în care nici un individ sau grup de indivizi nu intervine în sfera mea de
activitate. În acest înţeles, libertatea politică nu este decât spaţiul în interiorul căruia un om poate
acţiona fără ca alţii să-l împiedice. Dacă alţii mă împiedică să fac ceea ce aş fi putut altfel să fac, nu
sunt în întregime liber; iar dacă această arie este restrânsă sub o anumită limită, se poate spune că
sunt constrâns, sau poate chiar aservit. Constrângerea implică intervenţia deliberată a altor fiinţe
umane în interiorul spaţiului în care aş putea, în condiţii normale, să acţionez. Prin a fi liber în acest
sens eu înţeleg a fi scutit de orice imixtiune exterioară. Cu cât este mai vastă această arie de non-
ingerinţă, cu atât este mai întinsă libertatea mea.”
Berlin face anumite supoziţii: în primul rând, libertatea în această accepţiune nu depinde de
factori naturali ci de acţiunile altor oameni. Cu alte cuvinte, această libertate nu îţi lipseşte pentru că
nu poţi trăi fără să mănânci, sau pentru că nu poţi sări trei metri, ci doar atunci când nu poţi atinge
un scop din cauza altor fiinţe umane. Apoi, acţiunile celorlalţi trebuie să fie deliberate pentru a fi
relevante pentru libertate. Din chiar definiţia libertăţii negative decurg câteva probleme: (1) de ce
doar acţiunile directe ale oamenilor sunt limitări ale libertăţii negative? Nu putem considera că şi
obstacolele economice (cum ar fi lipsa de resurse) sunt astfel de limitări? Sau legile, nici acestea
nefiind acţiuni directe ale oamenilor? (2) De ce este vorba neapărat despre acţiuni deliberate ale
celorlalţi? (3) Cât de directă trebuie să fie acţiunea? cuiva ca să îmi limiteze libertatea negativă?
Toate acţiunile noastre au consecinţe, iar acestea pot fi intenţionate, doar prevăzute, sau chiar
necunoscute de către noi. (4) Ce este aceea o constrângere? Este aceasta lipsa alternativelor, sau
altceva?

Libertatea pozitivă derivă din dorinţa individului de a-şi fi propriul stăpân, din dorinţa de
autoguvernare, de a fi eu însumi cel care decide pentru mine, şi nu alte forţe străine. Chiar atunci
când nu există constrângeri exterioare, sau interferenţe din partea celorlalţi, se poate spune că nu
eşti liber în măsura în care, de pildă, eşti supus pasiunilor, nu reuşeşti să te decizi, suferi de boli
care te împiedică să decizi, sau eşti ignorant.
Libertatea pozitivă ridică mai multe probleme. De exemplu, dacă libertatea este o valoare,
ne putem întreba în ce măsură pot fi oamenii obligaţi (constrânşi) să fie liberi? Pentru adepţii teoriei
libertăţii pozitive oamenii pot fi obligaţi să fie liberi, însă pentru adepţii înţelesului negativ al libertăţii
e mult mai dificil de admis. Cele două concepte sunt coexistente, căci, de pildă, factorii care fac să
nu ai libertate pozitivă pot fi rezultatele acţiunii altora (cum ar fi în cazul în care prin acţiunea altora
eşti menţinut în ignoranţă).
Berlin oferă trei răspunsuri la întrebarea în ce constă exact libertatea pozitivă:
a. Este libertatea ca putere sau capacitate de a acţiona în anumite feluri în funcţie de voinţa
individuală:
Vreau să fiu instrumentul propriei mele voinţe şi nu al voinţei altora. Vreau să fiu un subiect
şi nu un obiect. Doresc să fiu cineva, să nu fiu un nimeni; vreau să fiu un om al faptei: să decid şi nu
doar să execut deciziile luate de alţii; să acţionez în virtutea propriilor mele orientări, iar nu dirijat de
natura exterioară sau de alţi oameni ca şi cum aş fi un lucru, un animal sau un sclav incapabil să-şi
asume condiţia sa de om, adică să conceapă scopuri şi strategii proprii pentru a le atinge.
b. Este capacitatea de a-ţi direcţiona raţional viaţa, potrivit dorinţelor raţionale:
Oare nu au trăit oamenii experienţa eliberării lor din sclavia spirituală sau din sclavia faţă de
natură şi nu au devenit oare conştienţi, cu această ocazie, de existenţa în ei, pe de o parte, a unui
eu dominator, pe de alta, a unui eu dominat? Acest eu dominator este identificat, în multimple
variante, cu raţiunea, cu ’natura mea superioară’, cu eul care proiectează şi năzuie spre satisfacţiile
depline, dar îndepărtate, cu eul meu ’real’, ’ideal’ sau ’autonom’ sau cu ’ce am mai bun în mine’; el
este pus apoi în opoziţie cu impulsul iraţional, cu dorinţele necontrolate, cu natura mea ’inferioară’,
cu căutarea satisfacţiilor imediate, cu eul meu ’empiric’ sau ’heteronom’, gata să se lase purtat de
orice adiere de dorinţă sau de pasiune, un eu ce trebuie strict disciplinat pentru a putea fi ridicat la
înălţimea ’adevăratei’ sale nature.
c. Este autodeterminarea colectivă, unde fiecare îşi joacă rolul în controlarea mediului:
Adevăratul eu ar putea fi conceput ca o entitate mai vastă decât individul (în înţelesul
obişnuit al termenului), ca un „întreg” social faţă de care individul n-ar fi decât un element sau un
aspect: un trib, o rasă, o biserică, un stat, marea societate a celor vii, a morţilor şi a celor încă
nenăscuţi.
3. Limite ale libertăţii; privarea de libertate
Libertatea unei persoane nu este nemarginita. Limitarea libertatii se face in conditii
prevazute de lege, fiind aceleasi pentru toti cetatenii. Chiar si atunci cand, in cazul nerespectarii
unor legi, autoritatile trebuie sa intervina, ele trebuie sa respecte drepturile fundamentale ale
persoanelor implica. Privarea de libertate. O persoana este tinuta impotriva vointei sale, pentru o
perioada de timp, intr-un spatiu limitat si impiedicata sa paraseasca acel spatiu: Legala:
inchisoarea, iIegala: sechestrarea unei persoane
Controlul social se realizeaza prin termediul recompenselor si pedepselor.
Recompensele – au ca scop incurajarea oamenilor de a respecta regulile de convietuire sociala si
pot veni din partea unor institutii si organizatii (multumiri publice, elogii, distinctii, premii) si a familiei,
prietenilor, vecinilor (aprobare, lauda)
Pedepsele – genereaza teama oamenilor de a incalca regulile si legile comunitatii si pot fi date de:
- Diferite autoritati ale statului: contraventii, confiscarea de bunuri, privarea de libertate
- Prieteni, vecini, cunostinte: dispret, batjocura, izolare, marginalizare.
Transformarea controlului social in autocontrol este foarte important deoarece
comportamentul nu mai e orientat din exterior ci din interior. Atunci omul este cu adevarat liber, in
caz contrar este doar sclavul unor reguli a caror necessitate nu o intelege. Libertatea este o forma
de autocontrol atunci cand ea se bazeaza pe convingere, si nu pe teama.
* Libertatea reprezintă situaţia unei persoane care nu se află închisă sau întemniţată. “Omul este o
fiinţă orientată spre libertate, oamenii se nasc liberi din fire” – John Milton, scriitor englez.
Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice prevede că “orice om are dreptul la
libertate şi la securitatea persoanei”, “nu poţi fi privat de libertate decât pentru motive legale şi în
conformitate cu procedura prevăzuta de lege”.
E. Sutherland susţine că existenţa unor condiţii sociale “favorizante de natură
psihică,socială,pot facilita actele antisociale,iar L. Mocanu susţine că există o subcultură
infracţională ceea ce explică nivelul crescut al delicvenţelor.
Închisoarea este un spaţiu al “disciplinei penale”,un spaţiu al experienţei limită pentru
deţinuţi,un spaţiu al autorităţii. Li se impune supunere totală.
Deţinuţii suportă frustrări. Depinde cum percepe pedeapsa şi modul cum trăieşte ispăşirea.
Dacă el consideră că pedeapsa e pe măsura infracţiunii,acesta o accepta,e supus în faţa
rigorilor,dacă nu,va fi ostil,dominat de sentimentul de nedreptate.
Lipsa libertăţii determină comportamente agresive,unii deţinuţi sunt victime sau agresorii
altora. Au o stare de furie,de mânie. La agresivitate,verbală sau fizică,sunt supuşi cei condamnaţi
pentru delicte repudiate de mediul carceral.
Scopul pedepsei este recuperarea individului. Exista instituţii,autorităţi care derulează
demersuri de pregătire pentru liberarea şi asisarea post-detenţiei,pentru ca şansele de reintegrare a
persoanei în societate să fie cât mai mare,cu riscuri diminuante de recidivă.
Orice persoană care a fost privată de libertate are dreptul să fie tratată cu umanitate şi cu
respect din partea celorlalţi.
Privarea de libertate este o formă specifică a limitării libertăţii. În funcţie de motivele, cauzele
care au determinat-o, libertatea poate fi suspendată total sau parţial şi pe diferite perioade de timp.
Privarea de libertate poate fi nelegitimă, atunci când se produce un abuz asupra unei persoane sau
a unei comunităţi, prin răpiri sau sechestrări, sau legitimă, când persoana a săvârşit o faptă prin
care a încălcat libertatea sau drepturile altei persoane.

4. Participarea cetăţenească şi responsabilitatea

Participarea cetateaneasca – libera vointa, initiativa personala, contributia individuala, timpul
consumat in folosul comunitatii, activitatea comuna cu ceilalti. Activitatea nu este platita si nu se
urmareste profit economic individual
Responsabilitate – respectarea legilor, grija pentru libertatea personala, respectarea demnitatii
persoanei. De asemenea, presupune si a nu depasi limitele dintre public si privat fara permisiune, a
nu navali in viata personala a celorlalti in numele civismului.
Într -o societate democratică, cetăţenii îşi folosesc libertatea personală pentru a participa la
viaţa societăţii. Ei participă la dezbateri publice, aleg conducătorii care sunt responsabili pentru
acţiunile lor, acceptă nevoia şi toleranţa şi compromis în cadrul vieţii sociale. Cetăţenii nu pot fi
obligaţi să participe la viaţa socială şi politică; ei sunt liberi să-şi manifeste dezaprobarea prin
neparticipare, dar, în acest caz, prin lipsa participării, forţa democraţiei scade.
Cetăţenii poartă responsabilitatea de a se alătura celorlalţi membri ai societăţii, pentru a-şi
construi un viitor, în care valorile fundamentale ale libertăţii şi autoguvernării să fie păstrate.
Cetăţeanul dispune de libertatea de a participa la viaţa comunităţii, asumându-şi
consecinţele acestei participări. Cetăţeanul îşi exercită drepturile şi răspunderile sociale, prin
participarea activă la viaţa publică, respectiv prin implicarea responsabilă în desfăşurarea
proceselor democratice (politice, economice, sociale), in vederea asigurării funcţionării lor.
Participarea la decizie; aceasta presupune informarea asupra problemelor cu care este
confruntată societatea, pentru a adopta decizii corespunzătoare diferitelor situaţii.
Decizia înseamnă luarea unei hotărâri în legătură cu o problemă pe baza analizei critice a
mai multor alternative . Ea poate fi :decizie politică ( spre exemplu, adoptarea unui program politic );
decizia economică ( adoptarea unor hotărâri, în ceea ce priveşte domeniul economic cum ar fi, spre
exemplu, taxele şi impozitele); decizia socială şi comunitară (spre exemplu, promovarea unor
programe ecologice sau de binefacere),
Participarea la decizie se poate realiza în forma: indirectă (în alegeri, referendum sau în
adunări ale unor grupuri de interes ; directă (prin exprimarea directă a hotărârilor, acolo unde acest
lucru este posibil sau prin iniţiative legislative sau petiţii).
Participarea la diferite tipuri de acţiuni: participarea la campanii electorale, sau la acţiuni,
în cadrul acestora; la nivelul cartierelor, satelor, oraşelor, cetăţenii pot participa la acţiunile
comitetelor şcolare, pot forma grupări locale sau candida la funcţii publice locale ; participarea la
dezbateri publice ; participarea la activitatea organizaţiilor nonguvernamentale; constituirea unor
grupuri care să influenţeze deciziile guvernului cu privire la anumite probleme. Pot exista acţiuni ale
unor grupuri de promovare a unor interese particulare (lobby-uri) sau publice, constituindu-se
asociaţii economice, grupări profesionale, sindicate etc.; manifestarea unor acţiuni pentru
exprimarea paşnică a protestului împotriva guvernului prin, spre exemplu, demonstraţii, marşuri,
petiţii, boicoturi.
De ce trebuie să participăm?
Tocmai de aceea, cetăţenii au datoria de a le aminti în permanenţă că sunt aleşii şi
reprezentanţii lor. Ca să poată participa la decizia publică, cetăţeanul trebuie să fie informat şi
responsabil.
Dacă oamenii nu se vor implica în viaţa societăţii, vor pierde posibilitatea de a-şi spune
cuvântul referitor la modul în care sunt guvernaţi, de a se simţi o parte din societate, de a putea
îmbunătăţi lucruri care le afectează viaţa şi pe care, adeseori, s-au mulţumit doar să le critice, de a
împiedica concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns de persoane.
Într-o societate deschisă şi democratică este nevoie de un om activ, dispus să se implice în
organizare, conducerea responsabilă a propriilor acte şi ale altora. Participarea şi implicarea sunt
condiţii pentru buna funcţionare a unei societăţi. Predispoziţia indivizilor de a acţiona şi reacţiona,
de a genera discuţia, de a-şi exprima punctul de vedere redă gradul de democratizare al unei
societăţi. Caracterul democratic al unei societăţi se menţine prin fiecare persoană.
Fiecare dintre aceste forme de participare cetăţenească presupune asumarea
consecinţelor. Prin asumarea consecinţelor înţelegem anticiparea rezultatelor participării şi
răspunderea personală (sau colectivă) pentru rezultatele posibile. Spre exemplu, participarea la
acţiunile de protest presupune o dublă asumare a consecinţelor : pe de o parte, responsabilitatea
de a apăra dreptul la exprimarea liberă şi la întrunirea paşnică; pe de altă parte, menţinerea ordinii
publice şi evitarea încercărilor de intimidare şi violenţă.