ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

ETICA LIBERTĂȚII

REFERAT
La disciplina universitară
“Filosofia sociala și econmică”

Profesor: Autor:
dr., lector univ. Studentul gr. CON 172,
învăţământ cu frecvenţă la zi

Țurcan Galina Ceban Ion

Chişinău – 2018
 Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificație ar putea fi rezumată prin
sintagma "lipsa constrângerilor".

Conceptul de libertate a avut de-a lungul istoriei utilizări multiple (uneori contradictorii).
Pentru o înțelegere corectă a semnificației acestui concept este nevoie să se cunoască contextul
(filosofic) în care a fost folosit.

Pentru filosoful britanic John Stuart Mill libertatea este determinată de raporturile dintre
individ și societate. Astfel, sfera libertății umane cuprinde libertatea lăuntrică, libertatea de
exprimare, libertatea alegerii unui stil de viață și libertatea de asociere liber consimțită .

Mill afirma că: „Singura libertate demnă de acest nume este aceea de a-ți urmări binele
propriu, în felul tău propriu, atâta timp cât nu încerci pe alții să lipsești de binele lor sau să-i
impiedici să și-l dobândească”.

Lucrarea „Despre libertate” este unul dintre textele de referință ale doctrinei liberale,
reprezentând, în fond, un tratat despre libertate. Cartea explorează natura și limitele puterii care
poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. Mill dezvoltă un principiu
fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a acționa precum dorește, în condițiile în care
faptele sale nu îi afectează pe ceilalți. Dacă respectivul act se răsfrânge exclusiv asupra celui care
îl comite, societatea nu are nici un drept de a interveni, chiar dacă persoana își face rău. Sunt
excluși din sfera acestei teorii cei care nu sunt totalmente capabili de a discerne (spre exemplu,
copiii sau cei ce nu se află în deplinătatea facultăților mintale). Se poate remarca faptul că
filosoful britanic nu consideră ofensa o faptă negativă întrucât este de părere că o acțiune nu
poate fi restricționată pentru că încalcă o convenție morală a unei societăți.

Mill apără cu o convingere puternică libertatea de exprimare. Aceasta este o condiție

necesară pentru progresul intelectual și social. Nu putem fi niciodată siguri, afirmă el, că o idee
nespusă nu conține elemente utile. De asemenea, va fi susținut faptul că a asculta păreri false este
ceva productiv din două motive. În primul rând, pentru că indivizii sunt mai dispuși să renunțe la
opiniile eronate atunci când se află într-o dezbatere și, în al doilea rând, pentru că teoriile corecte
vor fi continuu susținute și reafirmate, nefiind doar propoziții unanim acceptate ca fiind
adevărate. Fiecare trebuie să înțeleagă de ce aderă la un anumit set de idei.

Constrângerea asupra unei persoane nu poate apărea din dorința de a-i impune concepții
ale altora cu privire la modul de viață ori la conduită. Singura manieră prin care se poate încerca
schimbarea unui individ este discuția de orice fel (fie ea mustrare, rugăminte sau implorare),
întrucât „asupra lui însuși, (…) individul este suveran”. În concluzie, Mill afirmă că societatea
are mai multe de câștigat dacă respectă libertatea individuală. Atâta timp cât faptele unei
persoane nu au consecințe negative asupra alteia, aceasta trebuie lăsată să trăiască după propriile
reguli și nu după norme impuse din exterior.

Pentru filosoful politic și istoricul al ideilor Isaiah Berlin există 2 sensuri (politice) ale
conceptului de libertate:

libertatea negativă;

libertatea pozitivă.
 Libertatea negativă este definită ca fiind aria în care pot acționa și lucrurile pe care le
pot face fără a fi constrâns de cineva din exterior. Constrângerea unui om presupune limitarea
libertății sale prin implicarea intenționată a altcuiva în aria în care, în mod normal, ar putea
respectivul om să acționeze. Incapacitatea de a atinge un anumit scop nu reprezintă o lipsă de
libertate. Cu cât aria de non-ingerență este mai mare, cu atât individul este mai liber. Totuși, dacă
această libertate ar fi nelimitată, s-ar crea o stare de haos social, în care cei puternici i-ar suprima
pe cei slabi. Din această cauză și a faptului că nu toți oamenii au aceleași idealuri, se admite o
anumită constrângere în vederea altor valori ca egalitatea, dreptatea, fericirea. Totodată, adepții
acestei teorii sunt de acord că este necesară păstrarea unei sfere în care individul să fie liber,
sferă care să nu fie violată sub niciun motiv- trebuie stabilită o frontieră între viața privată si
autoritatea publică. Aici, întrebarea care se pune este: Unde să fie trasată această frontieră?

„Libertatea pentru știucă înseamnă moartea pentru plevuști”, adică libertatea individului
depinde de limitele impuse altora. Cu alte cuvinte, „libertatea unui profesor de la Oxford este un
lucru foarte diferit de libertatea unui țăran egiptean” . Pentru țăranul respectiv, necesare îi sunt
hrana, hainele, medicamentele – condițiile de viață; degeaba i s-ar spune lui că are libertate
individuală, căci nu ar avea cum să profite de ea. Totuși, libertatea de care se bucură un sărac are
aceeași natură cu cea a milionarului. Ce diferă sunt aspirațiile lor, condiționate fiind de situația
economică și socială. O problemă ce apare este legată de mijloacele prin care cei puțini care nu
sunt împiedicați de incapacități economice sau sociale și-au obținut libertatea. E posibil să o fi
făcut prin exploatarea celorlalți sau prin tratarea lor cu indiferență. Moralitatea liberală se
bazează pe egalitatea libertății- „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.

În situațiile în care cedez voluntar libertatea mea pentru binele altora, pentru alte valori,
nu are loc o creștere a ceea ce este cedat, deoarece libertatea este libertate, nu egalitate, nici
onestitate, nici dreptate sau fericire. Dacă îmi restrâng libertatea pentru a atenua lipsa ei în alte
părți, rezultă o pierdere absolută de libertate ce este compensată de un eventual plus de dreptate,
pace. Totuși, libertatea unora trebuie câteodată limitată pentru a o garanta altora. În același timp,
este necesară și existența unei zone de non-ingerență. Din cauza celor expuse, libertatea negativă
înseamnă libertate față de, „absența ingerenței dincolo de o frontieră mișcătoare, dar întotdeauna
identificabilă”.

Libertatea pozitivă este tradusă prin „Sunt liber când sunt propriul meu stăpân” și „Nu
sunt sclavul nimănui”. În cadrul conceptului de libertate pozitivă, Berlin separă trei aspecte:
libertatea de tip stoic, libertatea identificată cu corectitudinea, dreptatea, rațiunea și libertatea
identificată cu supunerea față de legi stabilite de noi înșine.

Libertatea de tip stoic pornește de la ideea că sclavul nu poate fi decât la fel de liber ca și
stăpânul său. Dar ce libertate are un sclav? El are de ales între a se supune sau a fi pedepsit.
Potrivit stoicilor, alegerea este a sclavului, chiar dacă opțiunile sale sunt supunerea sau moartea.
De fapt, sclavul este constrâns să se supună de frica pedepsei. Adepții stoicismului susțin că
pentru a fi liberi, trebuie să ne eliberăm de orice temere prin capacitatea de a nu mai simți nimic,
de a nu fi legați de nimic (conceptul apatheia). Lipsa idealurilor, a dorințelor înseamnă libertate.
Astfel, retragerea în interior, negația ascetică a propriului sine devine libertate. În capitolul
„Retragerea în citadela interioară”, Berlin leagă această idee de spusele lui Rousseau: „Omul în
adevăr liber vrea numai ceea ce poate”. Această doctrină „nu este decât o formă a doctrinei
strugurilor acri: ce nu sunt sigur că pot atinge nu pot dori cu adevărat”.

Al doilea aspect al libertății pozitive identificat de Berlin este înțelegerea libertății ca

fiind existentă doar atunci când acțiunile individului sunt corecte, raționale, morale. Adepții
acestei teorii (Platon, Kant) susțin că omul este liber atunci când este rațional. Scopul ființei
umane devine acela de a fi rațională și de a face bine. Când individul face rău, este din cauza
lipsei rațiunii sau a cedării în fața pasiunilor. Astfel, omul care nu este virtuos, nu este liber. La
Platon, această idee are la bază un punct de vedere teleologic: omul, dacă ar fi rational și dacă ar
înțelege universul, ar avea un singur scop bun și corect. La Kant, omul este liber atunci când eul
„numenal” (rațional) îl domină pe cel „fenomenal” (irațional). Această idee a libertății ca
dominație a elementului superior față de cel inferior, după cum observă Berlin, poate avea efecte
negative; adică, X, convins fiind de superioritatea sa, poate încerca să îi forțeze pe ceilalți să
adere la ceea ce consideră că e corect. El pretinde astfel că datorită superiorității sale el cunoaște
ceea ce vor cu adevărat ceilalți, doar că ei nu știu, înrobiți fiind de necunoaștere, lipsa rațiunii.
Acest punct de vedere poate conduce la dictatură, despotism, autoritarism.

Al treilea sens al libertatii pozitive este cel prin care libertatea individului înseamnă
ascultarea de propriile legi, legi ce au ca scop binele general. Această concepție are la bază
premisa că nu există decât o soluție pentru fiecare problemă, soluție unică pentru toți oamenii
raționali. Dar, cum nu toți sunt așa, cei raționali trebuie să stabilească regulile. Această idee, cum
că „finalitățile raționale ale naturilor noastre <<adevărate>> trebuie să coincidă”, permite
justificarea acțiunilor coercitive împotriva celor care nu se pliază tiparului (concepție regăsită în
comunism, nazism). În același timp, pornind de la premisa că libertatea înseamnă ascultarea de
propriile legi care la rândul lor sunt subordonate binelui general se poate ajunge la concluzia că
individul este liber în măsura în care acționează pentru binele comun, își cedează libertatea
individuală în folosul societății.. Într-un caz ideal, în care toți oamenii ar fi raționali,
responsabili, legile ar dispărea pentru că am deveni din ce în ce mai puțin deranjați de ele. Unii
gânditori au căutat o soluție pentru a elimina elementul irațional (de exemplu, prin educație), dar,
așa cum specifică Berlin, această idee are la bază privirea oamenilor ca pe un material brut, pe
care cei superiori vor să îl modeleze, fără a cere permisiunea, deoarece cei inferiori nu sunt în
poziția în care să ia decizii. Aces sens al libertății se regăsește în totalitarism.

Perspectiva existențialistă asupra libertății

Existențialismul ateu, reprezentat în principal de J.-P. Sartre, privește individul ca fiind
prin excelență liber. Prin această libertate consubstanțială se înțelege permanenta existență a cel
puțin două opțiuni suplimentare aflate oricând la îndemâna noastră, în orice alegere aparent
supusă constrângerilor definitive. Nimic nu este impus, deoarece mai există în ultimă instanță,
întotdeauna, soluția alternativă a abandonului sau cea a sinuciderii. (Sartre exemplifică, în Ființa
și neantul, prin cazul unui recrut care ar fi mobilizat în război, fiind deci obligat să ucidă: de fapt,
obligația este doar una aparentă, deoarece în realitate el mai are la îndemână cel puțin două
opțiuni: dezertarea sau sinuciderea. Prin urmare, dacă cineva a ucis în război, este pentru că a
ales să ucidă. Suntem, ca atare, perfect responsabili pentru fiecare din alegerile vieții noastre,
având totdeauna posibilitatea alegerii, iar punctul de vedere contrar, al permanentelor justificări
și contextualizări, este punctul de vedere al relei-credințe.)

Din noțiunile de libertate și responsabilitate (condiții necesare în viziunea lui J. P. Sartre

pentru ceea ce el numește, în "Existentialismul este un umanism" , „o existență autentică”)
decurg unele directive morale. Însă conștiința unei vieți autentice este posibilă pe măsură ce ne
detașăm de definirea noastră ca identitate prin ochii celorlalți. Astfel se ajunge la un paradox:
„privirea” celorlalți ne reifică, ne transformă în obiect al reprezentării, o reprezentare de care
depindem și de care suntem rareori responsabili ("Infernul sunt ceilalți" - J.-P. Sartre, Cu usile
inchise). Soluția dată de Sartre acestei probleme constă în asumarea libertății, în respingerea
naturii (physis) și a punctului de vedere esențialist care definește indivizii ca esențe imuabile.
Individul trebuie definit existențial și istoric, în raport cu devenirea sa și cu totalitatea actelor și a
alegerilor sale.
Bibliografie

 John Stuart Mill, Despre libertate (traducere de Adrian-Paul Iliescu) - Editura Humanitas,
București, 2005. - ISBN 973-50-0867-X
 Isaiah Berlin, Patru eseuri despre libertate (traducere de Laurentiu Stefan-Scarlat) -
Editura Humanitas, București,1996. - ISBN 973-28-0614-1
 Baruch Spinoza, Eticafr , trad. Saisset, 1842.
 John Shand, Introducere în filosofia occidentală, Editura Univers enciclopedic, București,
1998.
 J. P. Sartre, Existentialism and Humanism, Methuin, London, 1948.
 Arthur C. Doxato, Sartre, Fontana, London, 1975.