Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
,,Raisa Pacalo,,
Catedra disciplinei farmaceutice
Unitatea de curs Etica si Deontologia profesională
Principiile metodei hipocratice pot fi rezumate in felul următor:
Dacă metoda hipocratică este folosita astăzi, medii poat să observe bolnavul în modul
obiectiv, evitând atitudinile rigide. Mai mult chiar, în prezent începem să folosim din nou
doctrina lui Hipocrate, analizând bolnavul în întregime și ținând cont de mediul în care
trăiește
II. Modelul Paracelsus
Cea de-a doua formă istorică a eticii medicale a fost înțelegerea relației dintre un medic și
un pacient care a fost exprimată în Evul Mediu în mod clar de Paracelsus (1493-1541) .
Această formă de etică medicală, în care relațiile morale cu pacientul sunt înțelese ca parte
a strategiei comportamentului terapeutic al medicului.
Dacă în “ modelul hipocratic” se câștigă încrederea personală pacientului, "modelul
Paracelsus" este o relatare a caracteristicilor individuale ale pacientului, recunoașterea
profunzimii contactelor sale sufletești cu medicul și includerea acestor contacte în
procesul de tratament.
În limitele "modelului Paracelsus", paternalismul se dezvoltă pe deplin ca un tip de
relație medic-pacient. Cultura medicală folosește noțiunea latină de pater - "tată",
răspândită de creștinism nu numai la preot, ci și la Dumnezeu.
Semnificația cuvântului "tată" în paternalism stabilește că "modelul" legăturilor dintre un
medic și un pacient nu este numai relația de sânge, care se caracterizează prin
atașamente psiho-emoționale pozitive și responsabilitate socială și morală, ci și
"vindecarea", ca rezultat contactului dintre medic și pacient.
Nu este surprinzător faptul că principiul moral de bază care se formează în limitele
acestui model este principiul "a face bine", "bun" sau "a crea dragoste", "faptă bună",
milă.
Vindecarea este exercitarea organizată a binelui.
Paracelsus a scris: "Forța unui doctor este în inima sa; lucrarea lui trebuie să fie ghidată
de Dumnezeu și iluminată de lumina și experiența naturală; cea mai importantă bază a
medicinei este dragostea. "
Sub influența antropologiei creștine, Paracelsus a considerat corpul fizic al omului "doar
ca o casă în care locuiește omul adevărat, constructorul acestei case".
Se crede că înțelegerea creștină a sufletului a contribuit la formarea unei terapii sugestive,
care a fost folosită în mod activ de un doctor remarcabil al secolului al XVI-lea. Cardano,
considerând-o ca o componentă necesară și eficientă a oricărui efect terapeutic.
Cardano a înțeles rolul factorului de încredere și a susținut că succesul tratamentului este
în credința pacientului în medic:
"Cel care crede mai mult este mai bine vindecat".
La sfârșitul secolelor XIX - începutul secolului XX. Freud a desacralizat paternalismul,
declarând natura libidinală a relației medic-pacient.
Freud credea că activitatea unui medic de orice specialitate include componența
psihoterapeutică.
Freud a descris comportamentului terapeutic, bazat pe natura activității terapeutice,
exactitate aproape mecanică a conformității comportamentului unui medic cu anumite
cerințe etice.
III. Modelul deontologic
Pentru prima dată, termenul deontologie a fost introdus de filosoful englez Bentham
(1748-1832), denotând prin acest concept știința datoriei, datoria morală, perfecțiunea
morală și impecabilitatea.
Deontologia este deosebit de importantă în activitățile profesionale în care există
interacțiunile interpersonale și ea este utilizată pe scară largă.
În medicină, aceasta este conformitatea comportamentului medicului cu anumite
standarde etice. Acesta este nivelul deontologic al eticii medicale sau "modelul
deontologic", bazat pe principiul "respectării datoriei".
Baza deontologiei este de a trata pacientul așa încât, într-o situație similară, ar trebui să
fim tratați și noi.
Esența profundă a deontologiei a dezvăluit-o unu medic olandez din secolul al XVII-lea.
Van Tul-Psi: "Strălucind altora, mă ard eu".
Un model deontologic al eticii medicale este un set de reguli "corecte" (proporțional,
observându-se cu "acțiuni cuvenite" și evaluând nu numai rezultatele, ci și intențiile) care
corespund unei anumite arii de practică medicală.
Deontologia include întrebări:
• respectarea secretului medical;
• măsuri de responsabilitate pentru viața și sănătatea pacienților;
Deontologia include întrebări:
• măsuri de responsabilitate pentru viața și sănătatea pacienților;
• relațiile cu pacienții și rudele acestora;
• contactele intime dintre medic și pacient, care apar în timpul tratamentului, sunt
imorale;
• o relație intimă cu un fost pacient poate fi, în unele situații, considerată ne etică;
Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi
aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă,
dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli
care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a
bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în
această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice
acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi
Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o
datorie.
Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din
partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."
Farmacistul
Persoană calificată care se
ocupă cu prepararea, controlul
și eliberarea medicamentelor.
Scopul și funcțiile
farmacistului
Scopul farmacistului se realizează prin următoarele funcții:
-conducerea activității unităților farmaceutice și subdiviziunile
lor(planificarea,analiza economica,evidenta și gestiunea,organizarea,
controlul,informarea)
-realizarea proceselor tehnologice de producere a medicamentelor în
condiții de uzină farmaceutică și laboratoare de microproducție
farmaceutică
-efectuarea proceselor tehnologice de preparare a medicamentelor în
condiții de farmacie
-determinarea resurselor de plante medicinale și asigurarea folosirii
rationale
-acordarea primului ajutor medical bolnavilor în cazuri de urgență
-activitate pedagogică în cadrul instituțiilor farmaceutice
-efectuarea activității informatice a medicilor și populației despre rolul
farmacistului și medicamentului.
Jurământul Farmacistului
"În întreaga mea activitate de farmacist voi da dovadă de o atitudine
profund umană față de om și colectivitate.
Voi respecta demnitatea și personalitatea bolnavului, exercitând
profesiunea cu conștiinciozitate, respectând normele de etică și de
deontologie farmaceutică.
Voi fi corect cu mine însumi și cu confrații mei, cărora le voi cere
colaborarea, și nu voi refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în
interesul bolnavului.
Voi păstra secretele încredințate de pacienți, chiar și după decesul acestora.
Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist să fie
utilizată împotriva sănătății și vieții omului.
Voi fi răbdător și înțelegător față de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă
respectul cuvenit.
Jur, pe onoare, în mod solemn și liber!"
Rezumat
Până la mijlocul secolului XX. etica medicală devine internațională - există documente
internaționale care reglementează comportamentul unui medic:
Declarația de la Geneva (1948), Codul internațional de etică medicală (Londra, 1949),
Declarația de la Helsinki (1964), Declarația de la Tokyo (1975) și altele.
Un act necorespunzător este unul care contravine cerințelor impuse medicului de către
comunitatea medicală, societatea și propria sa voință și inteligență.
Atunci când regulile de comportament sunt deschise și precizate pentru fiecare
specialitate medicală, principiul "aderării la datorie" nu recunoaște scuze pentru evitarea
acesteia.
Dacă o persoană este capabilă să acționeze asupra cererii necondiționate de "datorie",
atunci o astfel de persoană corespunde profesiei sale alese, dacă nu, atunci trebuie să
părăsească această comunitate profesională.
Seturi de "reguli precise de comportament " au fost elaborate pentru aproape fiecare
specialitate medicală.
Importanța unei relații de încredere între un doctor și un pacient a fost subliniată în mod
repetat de către doctorii proeminenți ai trecutului, în secolul al VIII-lea.
Abu-al-Foraj a scris: "Sunt trei dintre noi - tu, boala și cu mine; dacă sunteți cu o boală,
veți fi doi dintre voi, voi rămâne singur -voi veți birui; dacă vei fi cu mine, vor fi doi
dintre noi, boala va rămâne singură - o vom birui ".
"Pentru a se conforma datoriei" este de a îndeplini anumite cerințe.