Carte Nursing General - Note de Curs - 221103 - 15551 - 221103 - 191359

NURSING GENERAL - NOTE DE CURS
CAPITOLUL I
ISTORIC ŞI ACTUALITATE ÎN NURSING
Profesia de asistent medical/nursă a avut

de-a lungul anilor numeroase dificultăți în
recunoasterea ei. Cunoscută și chiar practicată din
perioada preistorică “arta de a îngriji” are un
caracter universal, dar recunoașterea ca profesie s-
a produs la jumătatea secolului al XX-lea. Profesia
de asistent medical/nursă în lexicul anglo-saxon
reprezintă în egală măsură știință și artă, nursingul
cunoscând în lunga sa perioadă de evoluție 3 etape
distincte:
 Un sistem de îngrijiri bazat pe vindecătorii
tradiționali și autoângrijire, cu interpretarea
fenomenelor legate de boală prin prisma
tradițiilor religioase și culturale ale fiecărei
comunități în parte; în epoca primitivă nu găsim
nici medici, nici nurse.
 A 2-a etapă de dezvoltare a îngrijirilor de
sănătate apare odată cu creștinismul;
creștinismul insuflă în persoana care îngrijește
devotament, caritate și simțul datoriei. S-au
creat primele centre de primire destinate
bolnavilor și săracilor, instituționalizarea
subliniind funcția de ajutor social a nursingului
punându-se accent pe dispensarizarea îngrijirilor
corporale și psihice.
1
 A 3-a etapă este legată de dezvoltarea socială și

economică, etapă în care monopolul religios
și/sau al acțiunilor caritabile din secolul al XIX-
lea a fost detronat. În mai toate țările lumii au
apărut școli pentu pregătirea asistentelor
medicale și a personalului auxiliar.
Secolul XX caută să definească cât mai exact
termenul de nursing/ nursă plecând de la definiția
simplă în care «nursa este profesionistul care
hrănește, încurajează și protejează o persoană, fiind
pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniți și bătrâni».
Etimologic cuvântul nursă este folosit ca
substantiv și derivă din latinescul nutrix care
înseamnă mamă adoptivă.
În anul 1899 a luat ființă Consiliul
Internațional al Nurselor care are ca scop
îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate și a
condițiilor de lucru, profesia de nursă fiind direct
legată de societate.
În prezent practicarea profesiei de asistent
medical/nursă se face cu exigențe sporite.
Nursingul este o activitate complexă, nursa
tratează pacientul din punct de vedere bio-psiho-
social cu scopul asigurării unei stări perfecte de
bunăstare fizică, psihică și socială. OMS
(Organizația Mondială a Sănătății) definește
sănătatea individuală ca și « stare de bine completă
din punct de vedere fizic, mintal și social și nu
numai absența bolii sau infirmității». Astfel
datorită coplexității, nursingul s-a transformat de-a
2
lungul anilor dintr-o meserie în profesie, în care

vocația este înlocuită de profesionalism.
Deontologia ca știință a îndatoririlor
profesionale (comportamentului profesional) s-a
constituit în cadrul profesiunii medicale din cele
mai vechi timpuri. Ea a apărut ca o necesitate în
medicină, deoarece pe lângă însușirea unor norme
tehnice de comportament, această profesiune a
obligat întotdeauna la însușirea unor norme etice
fără de care succesul profesional nu poate fi
asigurat.
Sunt cunoscute cele zece cerinţe (Decalogul)
ale personalului sanitar elaborate de Masci și
anume:
1. « Onorează pe bolnavul tău de orice vârstă ar
fi: copil, tânăr sau bătrân. Când a ajuns în
mâinile tale este o ființă fără apărare care nu
are altă armă de susținere decât apelând la
știința și caritatea ta.
2. Dă aceeași stimă și atenție săracului ca și
bogatului. În dragostea de oameni, săracul să
se simtă bogat. Respectă nuditatea maladiei,
spectacolul mizeriei și al suferinței.
3. Respectă nobila ta misiune începând cu însăși
persoana ta; să nu o profanezi. Poartă-te
demn, conștiincios, cu omenie. Nu specula pe
bolnav, căci profesia ta nu e ca oricare alta.
Sacrificiul tău, ajutorul tău pot fi prețuite ca o
meserie obișnuită.
3
4. Oboseala ta să fie luminată de credință și de

dragoste. Atunci când știința nu mai poate
face nimic, bunătatea ta, purtarea ta să susțină
pe bolnav. Învinge greutățile inerente
profesiunii tale, stăpânește supărarea și
nerăbdarea ta, gândește-te că cel suferind este
dezarmat, fără putere și are nevoie de ajutorul
și îngrijirea ta.
5. Să nu umilești niciodată pe bolnav, care și așa
e umilit de boala lui. Oricare ar fi boala să nu
pronunți cuvântul deznădejdii. Să nu distrugi
la nici-un bolnav iluzia vindecării, chiar dacă
ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care
au nevoie să-i întovărășești până la ultima lor
clipă pentru a nu-i lăsa să ghicească sfârşitul.
6. Să nu uiți niciodată că secretul ce ți se
încredințează în ceea ce privește o maladie
este ceva sfânt, care nu poate fi trădat sau
destănuit altei persoane. Profesiuena ta este un
sacerdoțiu. Nu trebuie să faci deosebire de
casta socială, de credința religioasă. Înaintea
ta toți să fie tratați deopotrivă, căci toți
oamenii sunt tratați deopotrivă de legile firii.
7. Să nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povară,
corvoadă. Acest sentiment ar îngreuna
exercițiul meseriei tale. Învață să cunoști
bolnavii tăi și să-i înțelegi în felul lor de a cere
ceva când au nevoie de ajutorul tău, când au
nevoie de somn, de odihnă, de mâncare.
Defectele, pretențiile, toanele bolnavilor sunt
4
datorate suferinței. La fel ai fi și tu când ai fi

bolnav.
8. Niciodată față de bolnav să nu te arăți
neâncrezător în reușita tratamentului.
Menține-i speranța, credința. Fă ca bolnavul să
nu să simtă singur, izolat. Dacă a suferi e geu,
a suferi singur e incomparabil mai greu.
Poartă-te astfel ca bolnavul să fie sigur că are
în tine un sprijin. Dă-i curaj când îl vezi trist,
amărât, disperat.
9. Nu ajunge numai bunăvoința, ci se cere și
stiință în îngrijirea bolnavilor. Zilnic se
descoperă noi mijloace pentru alinarea
suferințelor. Nu te mulțumi și nu te mărgini
numai la științele și cunoștințele ce le-ai
dobândit în școală. Împrospătează-le mereu.
Învață mereu. Citește mereu cărți și reviste
medicale.
10. Nu discuta și nu contrazice niciodată
prescripțiile medicale în fața bolnavului. Îi
risipești încrederea în medicină, îi distrugi
speranța în vindecare”.
Responsabilitățile esențiale ale asistentului

medical sunt menționate ulterior și de o serie de
organizații. Codul deontologic al asistenților
medicali/ nurselor se suprapune conceptului de
nursing, care constă în:
 Promovarea/păstrarea sănătății
 Restabilirea sănătății
5
 Înlăturarea suferinței
Îngrijirile pentru sănătate sunt acordate
individului, familiei și colectivităților, activitatea
asistentului medical fiind în interrelație cu a
celorlalți profesioniști din sănătate.
Domeniile Nursingului
Istoricul medicinei, nursingului se contopește
cu istoria dezvoltării societății umane cu perioadele
sale de progres, stagnare sau declin, care s-au
influențat reciproc, cunoașterea lor fiind necesară
nu numai pentru a cinsti memoria înaintașilor ci și
pentru că «acei care nu țin minte trecutul sunt
condamnați să-l repete», Santayana. Medicina a
fost inițial dominată de magie, actele terapeutice
bazându-se pe ritualuri religioase și pe instincte,
preocuparea dominantă fiind dispariția durerii.
Papirusurile egiptene din 1600 înainte de Hristos
prezintă îngrijirea plăgilor, incizia abceslor și
îmbălsămarea cadavrelor. În Grecia antică,
medicina este influențată de cea egipteană prin
intermediul fenicienilor. Apar o serie de școli
medicale în Rodos, Kos, Knidos, care se ocupau de
prevenirea (Zeița Hygeia) și tratarea bolilor (Zeița
Panakeea). Hippocrat (460-375 î.Hr.)(fig.1)
considerat părintele medicinei a intemeiat școala
din Kos și pe lângă jurământ care cuprinde aspecte
deontologice valabile și în ziua de azi a scris în
peste 60 volume , pe specialități: anatomie,
fiziologie, medicală, ortopedie, chirurgie, etc.,
6
informații de specialitate care au fost baza unor

descoperiri științifice ulterioare.
Fig.1 Hippocrat
Medicina evului mediu a avut mai puține

progrese, fiind dominată de biserică. Odată cu
declanșarea conflictelor militare apar școli
medicale pe lângă biserici pentru îngrijirea răniților
și apar o serie de scrieri cu bază științifică. În
Franța, în sec. XIII se înființează Colegiul “Sf .
Cosma”, cu catedră de anatomie, fiziologie,
obstetrică. După anii 1500 apar școli medicale în
care medicina era predată în facultăți alături de
latină, greacă, teologie. Epoca modernă și
contemporană, începând cu sec. XVIII remaniază
toate cunoștințele științifice acumulate și apar noi
așezăminte academice în Franța, Austria, Italia,
Anglia, Germania. Sunt puse bazele asepsiei și
antisepsiei (Louis Pasteur, respectiv Joseph Lister).
7
În țara noastră, în perioada comunei

primitive și-n cea sclavagistă, medicina traco-
getică este sub influențe religioase, fiind dominată
de asemeni de elementul mistic. Odată cu
războaiele daco-romane și constituirea Daciei, ca
provincie a Imperiului Roman, timp de 165 de ani,
cât a durat stăpânirea romană se înregistrează o
bogată activitate medicală, atât sacerdotală cât și
laică. Pe columna lui Traian se pot identifica
posturi de prim ajutor pentru răniți și diverse
instrumente utilizate în practica medicală. În evul
mediu, medicina a fost practicată de vraci și au
apărut primele forme organizatorice de asistență
medicală prin înființarea “ bolnițelor mănăstirești”
unde aveau acces în principal călugării bătrâni și
bolnavi, iar mai târziu laicii bătrâni, bolnavi și
săraci. Prima bolniță a apărut în Transilvania, la
Mănăștur, lângă Cluj în 1061, ulterior au apărut la
Bistrița, Oradea, Brașov, Prislop, iar în Moldova la
Cotnari; în Țara Romănească la Curtea de Argeș și
Râmnicu Vâlcea. Mai târziu au apărut azile-spital
pentru laici, în Transilvania la Oradea, Sibiu,
Brașov, în Țara Românească la Simidreni, iar în
Moldova la Suceava. Primul spital apare abia în
1704, pe 14 decembrie la București, Spitalul
Colțea (fig.2), construit de stolicul Mihail
Cantacuzino, sub auspiciile Fundației Colțea.
Atunci, unitatea nu avea decât 24 de paturi, 12
pentru femei și 12 pentru bărbați. Singurul cadru
medical era un farmacist. Asistenții medicali de
8
astâzi nu erau decât niște bărbieri care scoteau

măsele. Printre primii medici români care au lucrat
la Colțea s-a numărat Nicolae Crețulescu, care a
înființat scoala de microchirurgie. Spitalul Colțea a
fost prima bază de învățământ. În 1859 s-au
înființat primele specialități medicale: chirurgia,
medicina internă și oftalmologia. De aici au
provenit trei miniștri: Constantin Angelescu,
Nicolae Crețulescu și Gheorghe Asachi. Tot din
acest spital au provenit și mulți miniștri ai
Sănătății. În 1842 s-a pus baza Eforiei spitalelor,
banii pentru aceste unități fiind dați de boierime.
Fig.2 Spitalul Colțea, București
9
Epoca modernă și conteporană a generat

reforme și-n sănătate, cu baze științifice de
învățământ medical. Florence Nightingale (1820-
1910)(fig.3) a revoluționat modul de îngrijire al
bolnavilor; îngrijirile nu trebuie să reflecte doar
milă , ci să se bazeze pe înțelepciune și știință. F.
Nightingale a înființat la Londra Școala de Nursing
Nightingale, aceasta fiind prima formă de
învățământ organizat de îngrijire a bolnavilor.
Fig.3 Florance Nightingale
În mod paradoxal, sunt mulți oameni care

nu au auzit de ea, deși este considerată a fi o
adevarată legendă.
Datorită ambiției și devotamentului de care
a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au
transformat în instituții de tratament adecvate,
10
dotate din punct de vedere sanitar și cu personal de

specialitate pregătit să intervină în orice moment.
Capacitatea ei intelectuală deosebită, altruismul și
energia ei au consacrat-o în domeniu și i-au
asigurat un loc în istorie.
În Londra există un muzeu care îi poartă
numele și unde se regăsesc acte care i-au aparținut.
Florence Nightingale s-a născut pe 12 mai
1820 în Italia, din părinți britanici, iar numele ei a
fost inspirat de orașul în care s-a născut, Florența.
Provenind dintr-o familie foarte înstărită, ea a avut
șansa pe care extrem de puține femei o aveau la
vremea respectivă, aceea de a beneficia de
educație, într-una dintre cele mai prestigioase
universități din lume, Cambridge.
Micuța Florence a dovedit de la bun început reale
abilități academice și înclinație spre studiu, iar
după ce a terminat cursurile elementare, toată
lumea se aștepta ca ea să se căsătorească. Era o
fată foarte bogată, educată și, nu în ultimul rând,
frumoasă. Dar planurile ei erau cu totul altele; la
vârsta de 17 ani a declarat că simte că și-a găsit
"menirea", ca urmare a faptului că, ar fi primit un
mesaj din partea Divinității. "Dumnezeu mi-a
vorbit și m-a chemat în slujba Lui". Dat fiind
faptul că Florence nu era preocupată în mod
deosebit de religie, nu s-a pus nici o secundă
problema că ar fi fost vreo mistică sau ca ar fi avut
halucinații. Această înclinație avea să se manifeste
începând cu vizite tot mai frecvente în căminele de
11
bătrâni și spitale, unde încerca să stea cât mai mult

timp în preajma surorilor medicale. Părinții ei au
fost la început total împotriva dorinței fiicei lor de
a deveni asistentă medicală, pentru ca în secolul al
XIX-lea această profesiune nu era considerată ca
fiind una "onorabilă"
Tânăra a părut că se supune părinților săi și,
abandonându-și pe moment intențiile, a plecat într-
o excursie în străinatate împreună cu doi prieteni.
Au călătorit în Italia, Grecia și Egipt, însă la
întoarcere Florence era mai hotărâtă ca oricând să-
și urmeze vocația. În acest scop, ea s-a înscris la un
curs de trei luni în domeniul asistenței medicale,
ceea ce i-a permis să ocupe un post de infirmieră.
În anul 1854, în timpul războiului din
Crimeea, Florence Nightingale a dat dovadă de
extraordinara sa capacitate de organizare.
Condițiile din spitalele pentru soldaţii englezi
răniți în Crimeea erau cu adevarat jalnice; lipsea
îngrijirea medicală de specialitate, iar igiena era
inexistentă. Tinerii soldați mureau în spital, chiar
dacă rănile lor nu erau letale, ci din cauza instalării
septicemiei. Pentru a îmbunătăți situația, guvernul
britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil care
să se ocupe de acest serviciu și anume pe Florence
Nightingale.
Florence și echipa sa s-au ocupat cu
maximă rigurozitate de curățenia din spital,
sterilizarea instrumentarului, procurarea de feșe și
12
pansamente din tifon, precum și de alimentația,

până atunci cu totul improprie, a soldaților.
În urma acestor măsuri puse în practică
extrem de riguros, mortalitatea în rândul răniților
s-a redus simțitor. Florence s-a dovedit a fi în
același timp și un bun psiholog, ea încurajând și
redând speranța tuturor, scriind scrisori care ii erau
dictate de pacienții incapabili să se miște,
veghindu-i întreaga noapte fără a accepta să fie
înlocuită, și reușind astfel să aducă pe linia de
plutire pacienții care fuseseră considerați inițial
"fără speranță". Toate acestea i-au atras un respect
enorm, admirație și au făcut-o să fie îndrăgită de
întreaga armată britanică. Exemplul ei a dus la
admiterea personalului medical de sex feminin în
spitalele armatei, fapt care fusese până atunci fără
precedent. De asemenea, Florence Nightingale a
fost cea care a ridicat asistența medicală la rang de
profesie.
După terminarea razboiului, Florence
Nightingale a primit o importantă recompensă
financiară pentru serviciile aduse, fapt care i-a
permis să-și continue reforma, de data aceasta în
cadrul spitalelor civile. Devenise o persoană
cunoscută și atenția opiniei publice era îndreptată
asupra ei. Capacitatea de organizare și contribuțiile
sale din timpul razboiului au recomandat-o pentru
a face parte din Societatea Națională de Statistică.
Dincolo de aceste aspecte însă, cea mai mare
realizare a vieții ei (și în același timp, motivul
13
pentru care numele ei a rămas în istorie) îl

constituie faptul că a făcut pasul decisiv în ceea ce
privește recunoașterea profesiunii de soră medicală
și, de asemenea, a fondat prima școală de profil,
ale cărei cursuri și examene practice se desfășurau
în spitalul St. Thomas din Marea Britanie. Ea și-a
dedicat tot restul vieții activității acestei școli,
îmbunătățind în permanență condițiile de studiu și
baza materială didactică. Cursurile concepute și
predate de ea au fost traduse în unsprezece limbi
străine și reprezintă și în prezent un material de
studiu neprețuit.
Florence Nigthingale a elaborat pe baza
doctrinei deontologice hipocratice concepția
profesională și responsabilitățile profesiei de
asistent medical/nursă sub forma jurământului
profesional al celor care acordă îngrijiri medicale:
” Mă angajez solemn în fața lui Dumnezeu
și-n prezența acestei adunări să duc o viață integră
și să-mi îndeplinesc cu credință îndatoririle
profesiei mele. Nu voi lua și nu voi administra nici
un remediu periculos. Voi face totul pentru
creșterea profesiunii mele și voi păstra cu o totală
discreție lucrurilor private care-mi vor fi
încredințate și toate secretele de familie, pe care
practica serviciului meu mi le va face
cunoscute.Voi ajuta din toate puterile mele și în
mod cinstit medicul în munca sa și mă voi dedica
bunăstării celor care sunt lăsați în grija mea”.
14
Deci, astfel a debutat procesul de formare

profesională a asistentelor medicale, dar cu o
răspundere limitată. Progresele medicinii au dus
însă și la modificarea conținutului profesiei,
medicii delegând o parte din sarcini surorilor
medicale; activitatea nu se mai centrează pe
pacient, ci pe sarcinile care trebuiau îndeplinite.
Ulterior dezvoltarea rapidă a științelor medicale, a
tehnicii a generat deplasarea activității către partea
tehnică, cu devalizarea îngrijirilor și trecerea lor în
sarcina ajutoarelor necalificate.
Dezvoltarea unităților spitalicești, ca unități
de îngrijire a bolilor grave, accesibile tuturor
categoriilor sociale a condus la apariția
Nursingului Clinic, care este practicat și în ziua de
azi. Practica nursingului include și alte domenii, cu
orientare particulară spre anumite categorii de
afecțiuni sau anumite comunități cu nevoi specifice
de îngrijire, ca de exemplu:
 Ingrijirea la domiciliu a pacienților pe termen
scurt
 Nursingul industrial
 Nursingul militar
 Îngrijirea gravidelor și lehuzelor
 Îngrijirea nou-născuților
 Îngrijirea vârstnicilor
 Îngrijirea pacienților cu boli incurabile, în stadii
terminale, tip hospice
 Îngrijirea pacienților cu dizabilități fizice sau
psihice
15
Domeniile de interes și perspectivele în

dezvoltarea nursingului includ:
 Îngrijirile acordate în TI (Terapie Intensivă)
și-n situații de urgență
 Nursingul geriatric, datorită creșterii speranței
de viață a populației
 Îngrijirile de tip hospice datorită creșterii
numărului de persoane suferinde de afectiuni
incurabile.
Definiția Nursingului Comunitar, ANA
(North American Association):
 Are scopul de a menține și stimula sănătatea
populației fiind o sinteză a practicii de nursing
 Îngrijirile au caracter continuu
 Îngrijirile sunt orientate aspra individului,
familiei, grupului și contribuie la sănătatea
populației prin intervențiile nursei asupra
mediului fizic, social și afectiv al acestora.
Putem spune că nursingul este vechi de când
familia, dar adevărata sa prezență la nivel
internațional apare către sfârșitul sec. XIX, când
femei vizionare din dorința de a obține un statut
social au reușit să unească și să constituie prima
organizație internațională pentru femei, în 1893 la
Congresul Mondial al Reprezentantelor Femeilor,
de la Chicago. Unirea nurselor a avut loc puțin mai
târziu și anume în 1899 la Londra când a fost creat
Consiliu Internațional al Nurselor. Strategiile de
funcționare ale nurselor s-au înbogățit cu direcții
noi privind o stare de sănătate mai bună pentru
16
indivizi și comunitate, promovarea igienei sociale

și a sănătății publice, precum și elaborarea unui
limbaj comun în nursing.
Virginia Henderson (n.1897) va publica chiar
un volum cu titlul „Principiile de bază ale
nursingului”, volum în care apare și o primă
definiție a nursei: ”funcția unică a nursei constă în
a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă pentru
îndeplinirea acelor activități care contribuie la
sănătate sau recâștigarea ei (sau la o moarte
împăcată, liniștită) pe care le-ar fi îndeplinit fără
ajutor dacă ar fi avut puterea, voința și cunoștința
necesară”. Ulterior M.Kihg (n.1923) introduce în
definiție 3 sisteme dinamice ce interacționează și
anume:
1. individul
2. grupurile
3. societatea
De când a fost fondat Consiliul Internațional
al Nurselor (ICN) a reușit să se impună ca o
organizație dinamică cu profesioniști din sănătate,
un organism implicat activ în deservirea profesiei
de nursing și a unei societăți mai bune pentru toți.
Astăzi ICN este o federație de 118 asociații
naționale și este condus de nurse, pentru nurse, cu
implicații majore în politica globală de sănătate.
În 1986 OMS declară că„personalul din
nursing are o contribuție potențial ridicată în
asigurarea unei stări mai bune de sănătate a celor
pe care îi îngrijesc”, asistentele medicale
17
reprezentând cea mai numeroasă categorie

profesională implicată în acordarea serviciilor de
sănătate. OMS descrie rolul nursei în societate: ”să
asiste indivizi, familii și grupuri, să optimizeze și
să integreze funcțiile fizice, mentale și sociale
afectate semnificativ prin schimbări ale stării de
sănătate”. Asistenta medicală utilizează în practica
profesională cunoștințe medicale, de economie,
informatică, psihologie, pedagogie, cu centrarea
activității nu pe sarcini, ci pe persoana îngrijită.
În prezent funcțiile asistentului
medical/nursei sunt de tip:
 independent
 dependent
 interdependent
Funcțiile de natură independentă (asistă
pacientul din proprie initiativă, temporar sau
definitiv) sunt de tip:
 îngrijiri de confort, atunci când pacientul nu-și
poate îndepli independent anumite funcții
 stabilește relații de încredere cu persoana
îngrijită și aparținătorii acesteia
 ascultă pacientul, îl susține, îi transmite
informații și învățăminte, lui și aparținătorilor
 este alături de indivizi și colectivitate în
vederea promovării unor condiții mai bune de
viață și sănătate
 observă la pacient modificările produse de
boală sau tratament și le transmite medicului
18
Funcțiile de natură dependentă: la

indicațiile medicului aplică metode de
observație, de tratament sau de readaptare.
Funcțiile de natură interdependentă:
colaborarea cu alți profesioniști din domeniul
sanitar, social , educativ, administrativ, etc. și
participă la activități interdisciplinare. Deci,
sarcinile nursei sunt profesionale , educative,
economice și de cercetare în domeniul medical.
SISTEME DE INGRIJIRI DE SĂNĂTATE

(SIS)
În „Raportul asupra sănătății în lume -2000”

OMS definește sistemul de sănătate „ totalitatea
organizațiilor, instituțiilor și resurselor consacrate
ameliorării sănătății”.
Finanțarea unui sistem de sănătate se referă la
modul cum sunt colectate fondurile necesare
desfășurării activității în sectorul sanitar, precum și
modalitatea de alocare și uitlizare.
Din punct de vedere al administrării
fondurilor există două mari tipuri de asigurări
sociale de sănătate și anume:
 asigurări sociale de sănătate adminsistrate de
guvern, prin agenții guvernamentale
 asigurări sociale de sănătate administrate de
casele de asigurări, publice sau private
19
Există cinci modalități principale de finanțare

a sistemelor de îngrijiri de sănătate, cu avantaje şi
dezavantaje, și anume :
 finanțarea de la bugetul de stat
 finanțarea prin asigurări sociale de sănătate
 finanțarea prin asigurări private de sănătate
 finanțarea prin plăți directe
 finanțarea comunitară
1. Finanțarea de la bugetul de stat –
fondurile sunt alocate de la bugetul de stat
sectorului sanitar. Acoperirea populației este
generală, persoanele contribuie în funcție de venit
și nu în funcție de riscul individual de boală. Există
mai multe surse de proveniență a fondurilor și
anume: impozite generale, taxe cu destinație
specială pentru sănătate și alte venituri bugetare.
Donațiile și împrumuturile externe pot proveni de
la organizații internaționale cum sunt: OMS,
UNICEF, Banca Mondială, care asigură sprijin
financiar și logistic destinat sectorului sanitar din
țările sărace; rambursarea creditelor se face de la
bugetul de stat.
2. Finanțarea prin asigurări sociale de
sănătate
Asigurările de sănătate administrate prin
agenții guvernamentale sunt asigurările pentru care
guvernul stabilește nivelul contribuției, precum și
pachetul de servicii oferit. Unitățile sanitare
incluse în planul de asigurări pot fi exclusiv în
proprietatea guvernului sau pot fi mixte,
20
guvernamentale sau private, în acest caz, asiguratul

având libertatea de a alege, dar dezavantajul este
legat de presiunile politicului. Asigurarea socială
este obligatorie , fiecare persoană din grupul
eligibil trebuie să se înscrie și să plătească prima
corespunzatoare. Primele prevazute prin asigurarea
socială sunt stabilite prin legislația în vigoare,
motiv pentru care acestea pot fi modificate cu mai
multă ușurință decât cele incluse în asigurarea
privată, care fac obiectul unui contract cu valoare
juridică semnat de comun acord între ambele părți.
Asigurările de sănătate administrate prin
intermediul Caselor de asigurări de sănătate
publice sau private, modelul Bismark.
Sistemul de asigurări sociale de sănătate tip
Bismark intodus în Germania la sfarsitul sec. XIX
este bazat pe prima de asigurare obligatorie ce
depinde de venitul realizat și nu de starea de
sănătate a persoanei asigurate. Asigurările de
sănătate sunt administrate prin intermediul Caselor
de Asigurări de Sănătate, publice sau private, rolul
guvernului fiind acela de a declara asigurare
obligatorie pentru toate persoanele eligibile, iar
cetățenii au libertatea de a alege între mai multe
fonduri de asigurări, publice sau private. Avantajul
acestui tip de sistem, comparativ cu cel al
asigurărilor sociale de sănătate adminstrat de
guvern este dat de: neamestecul politicului,
reducerea birocrației și o competiție între fondurile
de asigurări ducând la creșterea actului medical.
21
Acest tip de SIS este întâlnit în Germania, Franța,

Japonia, Austria
3. Asigurarea de sănătate privată,
voluntară
Acest tip de asigurare este oferit de companii
de asigurare non-profit sau cu profit, pe baze
individuale sau de grup. Asigurarea privată
individuală este actuarială , calculată în funcție de
riscul propriu de boală. Implementarea asigurărilor
private necesită reglementari precise, precum și
probleme de echitate, supraveghere atentă și
constantă, cerințe pe care multe state nu le pot
respecta. Singurul stat la ora actuală care are un
sistem de sănătate bazat majoritar pe asigurări
private este SUA; guvernul asigură asistență
medicală grupurilor defavorizate prin 2 programe,
unul destinat celor foarte săraci, iar celălalt
vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități; 15% din
americani nu au însă nici o formă de asigurare
medicală.
4. Finanțarea prin plăți directe
 plata în totalitate a serviciilor
 co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită
medicală)
 co-asigurarea (un anumit procent din costul
vizitei)
5. Finanțarea comunitară
Acest tip de finanțare se poate aplica în
general comunităților rurale și presupune ca
membrii unei comunități să plătească în avans o
22
contribuție cu scopul de a obține un pachet de

servicii medicale când acestea vor fi necesare.
Contribuția acoperă de regulă o parte a costurilor,
restul fiind subvenționat de guvern. Ea are ca scop
acoperirea îngrijirilor primare de sănătate, costurile
medicamentelor precum și o parte din cheltuielile
de spitalizare.
Componentele unui SIS:

1. suportul finaciar
2. organizarea de programe
3. managementul (planificare, reglementare,
administrare, evaluare)
4. producerea și dezvoltarea de resurse (umane,
facilități sanitare, bunuri sanitare)
5. furnizorii de servicii de sănătate: preventive,
curative, de îngrijire și recuperare
Un SIS bine organizat are urmatoarele
caracteristici:
 acoperire generală
 accesibilitatea populației la îngrijiri de sănătate
sub aspect economic, geografic și temporal
 performanța medicală (calitatea actului medical),
satisfacția utilizatorilor și a furnizorilor
 continuitatea îngrijirilor de sănătate pertinentă
față de nevoi (servicii concordante cu
morbiditatea și mortalitatea regională)
 acces egal al tuturor indivizilor la îngrijiri
23
 posibilitatea pacientului de a alege furnizorul de

îngrijiri de sănătate, acceptabilitate socială largă
a îngrijirilor furnizate
 rentabilitatea sistemului
 responsbilitatea statului față de sănătatea publică
Definiția Sănătății
Nu există o definiție unică, ci o pluralitate de
definiții, pluralitate care ține de cunoștințele
acumulate, de dinamica și specificul valorilor
culturale și pentru ca sănătatea are un caracter
procesual, evolutiv. În lista largă a definițiilor se
folosesc mai multe criterii, cel mai frecvent
utilizate fiind:
 bunăstarea funcțională
 capacitatea organismului de a se adapta la
condițiile variate de viață și muncă
 condiția umană care îl face pe individ creativ
Definiția sănătății individuale elaborată de
OMS: ”stare de bine completă din punct de vedere
fizic, mintal și social și nu numai absența bolii sau
infirmității”, iar sănătatea grupurilor umane poate
fi definită ca o sinteză a sănătății individuale
apreciată într-o viziune sintetică, globală
(ecosistemică).
Factorii care influențează starea de sănătate a
populației sunt:
1. Factorii biologici (ereditate, caracteristici
demografice ale populației)
24
2. Factorii ambientali (factorii mediului fizic și

social, factori fizici, chimici, socio-culturali,
educaționali)
3. Factorii comportamentali, atitudinile,
obiceiurile
4. Serviciile de sănătate (preventive, curative,
recuperatorii).
Boala este generată de ruperea echilibrului,

armoniei între acești factori, exprimată prin
suferință fizică, psihică, cu imposibilitatea
adaptării la o situație nouă, provizorie sau
definitivă; un eveniment care poate merge până la
respingerea socială a omului.
Asistentul medical/nursa are rol în prevenirea

îmbolnăvirilor, menținerea stării de sănătate.
Există patru niveluri de prevenire, fiecare
corepunde unei faze din evoluția bolii și anume:
 Prevenția primordială
 Prevnția primară
 Prevenția secundară
 Prevenția terțiară
Prevenția primordială–scopul acesteia este de a
împiedica apariția și stabilirea unor modele sociale,
economice și culturale de viață care ar contribui la
creșterea riscului de boală. Acest tip de prevenție
s-a dezvoltat ca rezultat al acumulării cunoștințelor
despre epidemiologia bolilor cardio-vasculare
(prezența factorilor de risc: alimentație bogată în
25
grăsimi animale, fumatul,etc). Prevenția

primordială este de asemenea necesară în legatură
cu efectele globale ale poluării atmosferice (efectul
de seră, stratul de ozon, ploile acide) și cu efectele
pe care le are smogul urban asupra sănătății (boli
pulmonare și cardiace). Importanța prevenirii
primordiale a fost înțeleasă prea tarziu și de aceea
necesită reglementări urgente și stricte din partea
guvernului, cu politici naționale și programe de
sănătate.
Prevenția primară are drept scop limitarea
incidenței bolilor prin controlul cauzelor și
factorilor de risc. Intervențiile asistentului
medical/nursei constau în educație pentru sănătate
(regim de viață, regim alimentar, metode
contraceptive, etc.), prevenție specifică
(imunizări), prin vaccinări prevenirea sau chiar
eradicarea unor boli (expl. Variola), elaborarea de
programe educative, protejarea grupurilor
populaționale cu risc, protejarea mediului
ambiant.
Prevenția secundară are ca scop vindecarea
pacienților și reducerea consecințelor grave ale
unor boli prin diagnostic și tratament precoce.
Prevenția secundară include măsuri disponibile
pentru individ și pentru populație, care permit o
intervenție promptă și eficientă. Această prevenire
este aplicată între perioada dintre instalarea bolii și
momentul normal al diagnosticului și are drept
țintă reducerea prevalenței bolii
26
(prevalența: număr de persoane bolnave la un

moment/populația totală considerată). Prevenția
secundară se poate aplica doar cazurilor de boală a
căror istoric include o perioadă de latență care este
usor de identificat și tratat, astfel încat evoluția
spre un stadiu grav al bolii să poată fi oprită. Expl.:
fenilcetonuria, dacă este identificată la naștere și se
administrează dieta alimentară specială,
dezvoltarea copilului va fi normală.
Asistentul medical/nursa este implicat în
descoperirea semnelor de boală la timp, prin vizite
la domiciliu, efectuează anchetă epidemiologică a
evenimentului produs, completează și raportează
apariția bolii în registre de evidență; asigură
intervenții de nursing în tratamentul bolii,
adminsitreză tratamentul prescris, supraveghează
regimul igieno-dietetic necesar și urmarește
evoluția bolii și semnalează medicului efectele
tratamentului.
Preventia terțiară are ca scop reducerea evoluției
și complicațiilor unei boli declarate, fiind un
capitol important al medicinii terapeutice și de
reabilitare. Prevenția terțiară constă în aplicarea de
măsuri care au ca scop reducerea sechelelor,
reducerea suferinței și promovarea adaptării
pacienților la condițiile unei boli incurabile
(îngrijiri de tip hospice, de ultim nivel); îngrijirile
tip hospice constau în servicii paliative la nivel
instituțional și/sau la domiciliu și sunt servicii
specializate acordate de furnizori de servicii de
27
sănătate supraspecializați, cu competență sau

atestat în vederea alinării suferinței fizice,
acordarea suportului social, emoțional sau
spiritual.
EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
Educația pentru sănătate are rol major în
nursing și constituie principala responsabilitate a
asistentului medical și prin acest mod este realizată
prevenția primordială, primară, secundară și
terțiară.
Pe plan mondial OMS are ca obiectiv
„Sănătate pentru toți în secolul 21”, care pentru
regiunea europeană se concretizează în:
1. Solidaritate pentru sănătate
2. Echitate în sănătate
3. Un start sănătos în viață
4. Sănătatea tinerilor
5. Sănătatea vârstnicilor
6. Îmbunătățirea sănătății mintale
7. Reducerea bolilor transmisibile
8. Reducerea bolilor netransmisibile
9. Reducerea injuriilor datorate violenței și
accidentelor
10. Un mediu sigur și sănătos
11. Un trai mai bun
12. Reducerea pericolelor datorită alcoolului,
drogurilor și tutunului
13. Facilități pentru sănătate
14. Responsabilitate multisectorială pentru
sănătate
28
15. Îngrijirile primare –sector de sănătate integrat

 Îngrijiri primare orientate spre familie (nursa
să cunoască mediul în care trăiește bolnavul
acasă, la locul de muncă, mediul social)
 Autoângrijirea
 Îngrijirile la domiciliu
 Şcoala și mediul de muncă
 Circuitul pacientului în sistem
16. Rezultate de calitate în sistem (politici
naționale și profesionale, îngrijiri bazate pe
dovezi, sistem informațional, satisfacția
pacienților)
17. Finanțarea serviciilor de sănătate și alocarea
resurselor
18. Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate
19. Cercetare și cunoaștere în domeniul sănătății
20. Parteneriate pentru sănătate
21. Politici și strategii privind sănătatea
Profesia de asistent medical și profesia
de moașă se exercită pe teritoriul României, de
către persoane fizice, care au titlul oficial de
asistent medical și respectiv, titlul oficial de
moașă. Aceste persoane pot fi:
 Cetățeni ai statului român
 Cetățeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparținând Spațiului
Economic European sau al Confederației
Elvețiene
 Rude de gradul I aflate în întreținerea unui
cetățean membru al UE, care desfășoară legal
29
activități pe teritoriul României, indiferent de

cetățenie
 Rezidenți pe termen lung în statele UE,
Spațiului Economic European sau al
Confederației Elvețiene
Asistentul medical este asistent medical
generalist sau asistent medical de specialitate într-
un anumit domeniu de activitate, cu titlul oficial de
calificare certificat prin diplome.
Titlurile profesionale de asistent medical:
 Asistent medical generalist
 Asistent medical de îngrijiri generale de sănătate
 Asistent medical de obstetrică-ginecologie
 Asistent medical de pediatrie
 Asistent medical de balneofizioterapie
 Asistent medical de igienă
 Asistent medical de igienă și sănătate publică
 Asistent medical laborator clinic
 Aistent medical radiologie și imagistică
 Asistent medical farmacie
 Asistent medico-social
 Asistent medical de nutriție și dietetică
 Asistent medical de ocrotire
 Asistent de balneofiziokinetoterapie și recuperare
 Asistent medical de urgențe medico-chirurgicale
 Asistent de profilaxie stomatologică
 Asistent igenist pentru cabinet stomatologic
 Asistent pentru stomatologie/asistent dentar
30
Persoanele care au dreptul de a profesa

ca și asistent medical/moașă în România trebuie să
dețină titlul oficial de calificare, să fie apte din
punct de vedere medical (certificat de sănătate
fizică și psihică), să fie autorizate de Ministerul
Sănătății și care nu au fost condamnate definitiv
pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni
contra umanității sau vieții (cazier judiciar).
Asitentul medical/moașa exercită
profesia pe baza Autorizației de Liberă Practică
emisă de MSP pe baza urmatoarelor acte:
 Titlurile oficiale de calificare
 Certificatul de sănătate fizică și psihică
 Certificatul de cazier judiciar
 Avizul OAMMR (Organizația Asitenților
Medicali și Moașelor din România)
Asistentul medical/moașa își desfășoară
activitatea conform pregătirii profesionale, în
sistem public sau privat, în cadrul echipei medicale
sau independent în sistemul ingrijirilor de sănătate.
Asistentul medical/ moașa nu sunt funcționari
publici. Întreruperea activității profesionale pe o
perioadă mai mare de 5 ani impune reatestarea
competenței profesionale prin OAMMR .
Pregatirea asistenților medicali
generaliști, a moașelor și a asistenților medicali din
alte specialități se realizează prin urmatoarele
forme de învățământ:
 învățământ superior medical de scurtă și lungă
durată.
31
 învățământ sanitar postliceal, cu durată de 3 ani

Absolventul școlii sanitare postliceale este
asistent medical cu studii postliceale sau asistent
medical generalist și deţine certificat de absolvire.
Absolventul colegiului medical este asistent
medical cu studii superioare de scurtă durată sau
asistent medical generalist cu studii superioare de
scurtă durată și deține diplomă de absolvire,
eliberată de Ministerul Educației Naționale,
Ministerul Educației și Cercetării /Miniserul
Educației, Cercetării și Tineretului, pe când
absolventul de învățământ superior medical de
lungă durată este asistent medical generalist cu
studii superioare de lungă durată, respectiv moașă
și se certifică cu diplomă de licență eliberată de
Ministerul Educației și Cercetării /Ministerul
Educației, Cercetării și Tineretului și poate urma
studii postuniversitare.
Certificatul de asistent medical, diploma de
asitent medical, respectiv diploma de licență
menționează competența profesională dobândită.
Formarea continuuă a asistenților
medicali/moașelor se face în instituții abilitate de
Ministerul Sănătății.
OAMMR se organizează și funcționează ca
organizație profesională a asistenților medicali și
moaselor, neguvernamentală, de interes public,
apolitică, nonprofit având ca obiect de activitate
controlul și supravegherea exercitării profesiei de
asistent medical/ moașă cu drept de liberă practică.
32
OAMMR colaborează cu M.S. la

elaborarea normelor specifice și a reglementărilor
privind profesiile de asistent medical/moașă și
asigură aplicarea lor, etc.
Note bibliografice
1. Buta M.G., Liliana Buta. O istorie universală

a Nursingului. Editura Dacia Cluj- Napoca,
2000
2. *** Ordinul M.S. nr. 318/2003 pentru
aprobarea Normelor privind organizarea şi
funcţionarea îngrijirilor la domiciliu, precum
şi autorizarea persoanelor juridice şi fizice
care acordă aceste servicii
3. ***Legea nr. 307/2004 privind exercitarea
profesiei de asistent medical şi a profesiei de
moasă, precum şi organizarea şi funcţionarea
Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor
din România
4. Lucreţia Titircă. Ghid de nursing cu tehnici de
evaluare şi îngrijiri corespunzatoare nevoilor
fundamentale. Editura Viaţa Medicală
Românească. Bucureşti 2001.
5. Mozes C. Tehnica Îngrijirii bolnavului.
Editura Medicală, Bucureşti 1999
6. Marcu M.G., Dana Galieta Mincă. Sănătate
Publică şi Management Sanitar. Editura
Universitară “Carol Davilla” Bucureşti 2003
33
7. Angelescu N., Târcoveanu E. Scurt istoric al

chirurgiei. Tratat de patologie chirurgicală,
sub redacţia Angelescu N. Editura Medicală,
Bucureşti, 2003, volumul I
8. Snodgrass, Mary Ellen. Historical
Encyclopedia of Nursing (2004), 354 pp; from
ancient times to the present
9. http://en.wikipedia.org/wiki/Nursing
10. Duma O. Sisteme de îngrijiri de sănătate. În:
Management în Sănătate, Editura PIM, Iaşi,
2011.
34
CAPITOLUL II
LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTULUI

MEDICAL
Sistemul de sănătate a devenit din ce în ce

mai complex, acordarea îngrijirilor de sănătate
transformandu-se dintr-un proces individual intr-
un proces organizaţional.
Principalele organizații implicate în mod
direct în acordarea îngrijirilor de sănătate sunt:
 Departamentele de Sănătate Publică
 Spitalele
 Spitalele-cămin
 Organizațiile de îngrijiri în ambulatoriu
 Medicii de familie
Aceste organizații sunt influențate de o serie
de alte organizații și anume:
 Organizații de reglementare sau de
planificare: Ministerul Sănătății, (MS),
Direcția de Sănătate Publică (DSP), Ministerul
de Finanțe.
 Terțul plătitor
 Asociațiile profesionale (Colegiul Medicilor,
OAMMR)
 Firmele furnizoare de medicamente și
dispozitive medicale
 Organizații educaționale de formare și educare
(Ministerul Educației și Învățământului)
35
Spitalul este unitate sanitară cu paturi, de

utilitate publică, cu personalitate juridică,
proprietate publică sau privată, care asigură
servicii medicale.
Serviciile medicale furnizate de spital sunt:
 Preventive
 Curative
 Recuperare
 Paliative
 Îngrijire în caz de graviditate și maternitate,
precum și a nou-nascutului
În spitale se pot desfasura și activități de
învățământ medico-farmaceutic, postiliceal,
univesitar și postuniversitar, precum și de cercetare
științifică medicală, cu respectarea drepturilor
pacienților, a eticii și deontologiei medicale.
Spitalele asigură condiții de cazare, igienă și
alimentație, de prevenire a infecțiilor nosocomiale,
conform normelor în vigoare.
Orice spital are obligația de a acorda primul
ajutor și asistență medicală de urgență oricărei
persoane care se prezintă la spital, dacă starea
persoanei este critică; după stabilizarea funcțiilor
vitale, spitalul va asigura transportul obligatoriu
medicalizat la unitatea sanitară de profil.
Spitalul va fi pregătit în permanență pentru
asigurarea asistenței medicale în caz de razboi,
dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale.
36
*Amplasarea spitalului (teren salubru, care să

permită crearea unor zone de vegetaţie; nivelul
apelor subterane să fie cât mai scăzut;
 preferabil ca direcţia vânturilor dominante să
nu aducă noxele din zona industrială asupra
spitalului;
 clădirile se vor orienta astfel încât latura lungă
să fie paralelă cu direcţia vânturilor dominante
din cursul sezonului rece (în clădirile cu
degajare excesivă de căldură: > 20 kcal / m² /
h amplasarea se face perpendicular pe această
direcţie dacă sunt ventilate pe cale naturală);
 clădirile care au ferestre pe ambele laturi lungi
şi nu necesită o ventilare naturală organizată
se vor amplasa pe o direcţie perpendiculară pe
linia Nod - Sud;
 nivelul zgomotului în zonă: < 35 dB;
 uşile se deschid doar în sensul de evacuare a
clădirilor; cele exterioare vor fi prevăzute cu
perdele de aer, tampoane, etc.; uşile glisante
vor fi prevăzute doar la construcţiile care nu
prezintă pericol de incendiu şi numai atunci
când construcţia este prevăzută şi cu un număr
suficient de uşi normale;
*Ca sistem de construcţie există:
 spitale de tip pavilionar
a. avantaje:
 protecţie suplimentară faţă de propagarea
infecţiilor de spital
 nivel redus de zgomot în zonă
37
b. dezavantaje:
 necesită o suprafaţă mare de teren (distanţă
corespunzătoare între pavilioane pentru
iluminare adecvată);
 necesită personal numeros pentru întreţinere;
 circulaţia şi transportul pacienţilor între secţii
se face mai dificil; colaborarea între secţii este
îngreunată
 spitale monobloc
*Clasificarea spitalelor
1) În funcţie de teritoriu:
- spitale judeţene (spital general care asigură
asistenţa medicală a judeţului)
- spitale municipale şi orăşeneşti (spitale care au
în componenţă cel puţin cele 4 specialităţi de bază:
medicină internă, pediatrie, chirurgie, obstetrică-
ginecologie şi sunt organizate la nivelul
municipiilor şi oraşelor unui judeţ)
- spitale comunale (unitate sanitară cu paturi care
asigură asistenţa medicală de specialitate pentru
populaţia din mai multe localităţi rurale apropiate
cu secţii de medicină internă, pediatrie, ginecologie
şi obstetrică pentru naşteri normale)
- spitale europene
2) În funcţie de specificul patologiei:
- spitale generale (spital care are în structură minim
3 din cele 4 specialităţi de bază: medicină internă,
pediatrie, chirurgie, obstetrică-ginecologie)
- spitale de urgenţă (spitale care dispun de o
structură complexă de specialităţi, dotare cu
38
aparatură medicală corespunzătoare, personal

specializat, având amplasament şi accesibilitate
pentru teritorii întinse; obligatoriu în structura lor
funcţionează departamentul de urgenţă, eventual şi
serviciu mobil de urgenţă)
- spitale de specialitate (asigură asistenţa medicală
într-o singură specialitate), de monospecialitate
- spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice (durată
prelungită de spitalizare)
3) În funcţie de regimul juridic al proprietăţii:
- spitale publice (proprietate publică sau privată a
statului sau unităţilor administrativ-teritoriale,
organizate ca instituţii publice)
- spitale private (spitale proprietate privată a
persoanelor juridice de drept privat)
- spitale mixte
4) În funcţie de modul de finanţare:
- spitale cu finanţare din fonduri publice
- spitale cu finanţare din fonduri private
- spitale cu finanţare mixtă
5) Din punct de vedere al învăţământului şi al
cercetării ştiinţifice medicale:
- spitale clinice (au în componenţă cel puţin două
clinici în specialităţi diferite, care desfăşoară
asistenţă medicală, activitate de învăţământ şi
cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie
medicală continuă; clinice sunt secţiile de spital
în care se desfăşoară activităţi de învăţământ
universitar; clinica universitară are în structura ei
una sau mai multe secţii clinice)
39
- spitale universitare (spitalul organizat în centre

universitare medicale, în structura căruia toate
secţiile de specialitate sunt clinici universitare)
Spitalele clinice şi universitare, institutele,
clinicile universitare şi secţiile clinice pot primi
statut de centre de excelenţă pentru activităţi
medicale de o complexitate deosebită, care
dovedesc supracalificare profesională şi produc
rezultate la nivelul standardelor internaţionale
(program special de finanţare şi dotare; beneficiază
de sume suplimentare alocate prin programele
naţionale de sănătate).
Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi
astfel organizate încât să consolideze calitatea
actului medical, cu respectarea drepturilor
pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.
Spitalele au obligaţia să desfăşoare activităţi de
educaţie medicală continuă pentru personalul
propriu.
6) Alte unităţi cu paturi:
- institutele medicale
- centrele medicale
- sanatoriile (unităţi sanitare cu paturi care asigură
asistenţa medicală utilizând factori curativi naturali
asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace
terapeutice)
- preventoriile (unităţi sanitare cu paturi care
asigură prevenirea şi combaterea tuberculozei la
copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoză
stabilizaţi clinic şi necontagioşi)
40
- centrele de diagnostic şi tratament cu paturi

- centrele de sănătate (unităţi sanitare cu sau fără
paturi, care asigură asistenţa medicală de
specialitate pentru populaţia din mai multe
localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi)
7. Spitalele pot avea în componenţa lor structuri
care acordă servicii ambulatorii de specialitate.
Serviciile medicale furnizate de ambulatoriul
integrat al spitalului sunt :
 consultații de specialitate
 investigații
 stabilirea diagnosticului
 tratament medical și/sau chirurgical
 îngrijiri
 recuperare
Organizarea activității în ambulatoriul
inegrat:
 Serviciul de informatii, primire pacienti
 Cabinete de consultații pe specialități
 Servicii de diagnostic și tratament
 Cabinet de medicina muncii
 Serviciu de expertiză medicală și recuperarea
capacității de muncă
 Serviciu de asistență socială
 Serviciu de statistică medicală
 Spații de așteptare aferente cabinetelor
 Punct farmaceutic
 Grupuri sanitare și boxă de curățenie
 Anexe pentru personalul medical
41
Sectorul ambulatoriu poate fi accesibil după

cum urmează:
 Direct din exterior, situație în care va fi dotat cu
anexe specifice
 Din holul intrarii principale a spitalului, caz în
care pacienții vor beneficia de toate serviciile și
anexele prevăzute pentru vizitatori și însoțitori
 Legături accesibile cu serviciile de investigații-
explorări și tratamente, precum și cu
compartimentul de spitalizări de zi
*Formele de spitalizare sunt:

a) continuă
b) de o zi
c) spitalizare de zi
Conform normativelor pentru spitale generale

neclinice, lista principalelor grupe și funcțiuni
(sectoare) și a unităților funcționale componente
(compartimente) este urmatoarea:
A. Sector spitalizare:
 Secții medicale cu paturi compuse din unități de
îngrijire
 Unitate de spitalizare de o zi (după caz, de zi)
 Serviciu de primire - externare pacienți
B. Sector ambulatoriu (pentru pacienți
neinternați)
 Cabinete de consultații și tratamente
 Compartiment de evidență medicală, programare,
informare
42
C. Servicii tehnico-medicale de diagnostic și

tratament
 Sector de intervenții, tratamente aferente
bolnavilor spitalizați
 Bloc operator
 Serviciu de anestezie și terapie intensivă
(ATI)
 Bloc de nașteri
 Sector de investigații, explorări funcționale
(comun pentru pacienții internați și
ambulatorii)
 Laborator analize medicale
 Laborator de radiodiagnostic
 Laborator de explorări funcționale
 Laborator de anatomie patologică
 Laborator de medicină nucleară
(opțional)
 Sector de terapie (pentru pacienții internați și
ambulatorii):
 Serviciu de urgențe
 Serviciu de recuperae medicală și
fizioterapie
 Compartiment de epurare renală
 Compartiment de radioterapie
 Compartiment de psihoterapie
 Alte compartimente în funcție de
specificul medical al spitalului
 Servicii tehnico-medicale auxiliare (nu se
adresează direct pacienților)
 Serviciul de sterilizare centrală
43
 Farmacie
 Punct transfuzie
 Prosectură (morgă)
D. Servicii gospodărești:
 Bucătărie, oficii alimentare, depozite alimente
 Spălătorie și depozite lenjerie
 Stație de dezinfecție
E. Conducerea medicală și administrația
 Conducerea medicală
 Birouri administrative
 Serviciu evidență medicală și arhive
 Compartiment prelucrare informații și
documente
 Sală de întruniri (amfiteatru)
F. Servicii anexe pentru personal:
 Vestiare pentru personal medical și tehnic
 Punct de documentare medicală (bibliotecă)
G. Spații sociale și anexe pentru pacienți,
aparținători, vizitatori
 Garderobă
 Serviciu de informații și relații
 Bufet și puncte de vânzare (flori, ziare)
 Diverse prestații (frizerie, coafură)
 Capelă
H. Servicii tehnico-utilitare
 Centrale și stații tehnice
 Centrală termică
 Uzină de apă și hidrofor
 Post de transformare și grup electrogen
 Centrale de ventilație și tratare a aerului
44
 Centrală frigorifică
 Stații pentru oxigen, aer comprimat și alte
fluide medicinale
 Centrală telefonică
 Spații pentru comunicare internă (TV cu
circuit închis, radioficare, pagere, telefonie
mobilă)
 Stații de pompare și tratare efluenți
 Stații tehnice pentru ascensoare
 Stații tehnice aferente unor echipamente
medicale
 Alte stații tehnice
 Dispecerate pentru control, supraveghere și
avertizare funcționare echipamente medicale
 Depozite diverse
 Stații colectare și tratare deșeuri solide
 Garaje
 Control poartă
Organizarea spațial-funcțională a spitalelor în

ansamblu, ca și a fiecărui compartment în parte se
face după un model general de zonare, care se
respectă atât la proiectarea, cât și la amenajarea
spitalului, după cum urmează:
Zona curată: compartimente destinate numai
pacienților spitalizați, cu cerințe severe privind
igiena.
Zona murdară: interfața cu serviciile tehnice, cu
furnizorii de materile, care sunt închise accesului
45
pacienților amplasate uzual la demisol sau în

construcții anexe.
Zona neutră: din punct de vedere al condițiilor
igienico-sanitare, care reprezintă interfața
spitalului pe componentă medicală, în relație cu
pacienții, vizitatorii, deschisă direct spre căile de
circulație auto și pietonale din zona publică a
incintei spitalicești, care sunt amplasate la parter și
anume: serviciul de urgență, secția de spitalizare de
o zi, ambulatoriul spitalului
Zona intermediară: în care este segregat accesul
pacienților, aparținătorilor, cu excepția spațiilor de
relații (punct de recoltare, secretariat) și se
amplasează periferic față de circulația principală,
cum sunt: laboratoarele, explorările funcționale,
compartimentul de radiodiagnostic, administrația și
serviciile anexe pentru personal.
Incinta spitalului trebuie să fie:
 delimitată de zonele din jur încât accesul trebuie
să se facă controlat
 zonată astfel încât sectoarele în care se
desfășoară activitățile medicale să fie separate
de cele gospodărești
 căi de acces pietonal și autovehicule
 zona verde cu o suprafață de min 20 m2/pat
 distanțele minime față de alte clădiri sau surse de
nocivități din mediu vor asigura un perimetru
de protecție sanitar privind calitatea aerului și
nivelul de zgomot exterior
46
În funcție de specific, un spital poate avea în

structură urmatoarele secții:
1. Unitatea de Primire Urgențe
(UPU)(fig.4)
 secția sau secția clinică aflată în structura unui
spital județean, regional sau în structura
spitalelor apaținând ministerelor și instituțiilor
cu rețele sanitare proprii, cu personal propriu,
special pregătit, destinată triajului, evaluării și
tratamentului de urgență al pacienților cu
afecțiuni acute, care se prezintă în spital
spontan sau sunt transportați cu ambulanța.
Triaj: mecanismul sau procedura prin care
pacienții sunt evaluați și clasificați la sosire în
UPU de către o persoană competentă (medic sau
asistent medical), pe baza stării clinice generale, pe
baza parametrilor vitali, potențialului de agravare
și necesitatea instituirii unui tratament sau
efectuării unor investigații de urgență. Este un
proces continuu, cu reevaluare periodică a
pacienților până la plecarea din UPU.
Fig. 4. Planul U.P.U. Spitalul Clinic de Urgență pentru

copii “Sfânta Maria”Iași
47
Legenda:____ oxigen; ____ aer comprimat; _____

energie electrică; _____ apă;
1. Cameră de resuscitare/reanimare; 2. Urgențe majore;
3. Filtru boli contagioase; 4. Cabinet medic șef ; 5.
Urgențe minore; 6. Cabinet consultații chirurgie; 7. Mică
chirurgie; 8. Salon supraveghere 24 ore; 9. Cabinet
consultații pediatrie; 10. Baie; 11. Sală gips; 12. Arhivă;
13. Lift pacienți; 14. Vestiar; 15. Lift efecte pacienți; 16.
Grup sanitar personal; 17. Grup sanitar pacienți; 18.
Triaj.; 19. Cabinet medici/asistenți medicali; 20. Sală
trening
Spații funcționale
 Spațiu pentru primire/triaj
 Birou de informare/documentare
 Cameră de resuscitare
 Spațiu pentru evaluare și tratament imediat
 Spațiul pentru evaluare și tratament al urgențelor
minore
 Spații de consultații specifice
 Spațiu pentru izolare
 Spații de depozitare: materiale sanitare,
medicamente, echipamente
 Spații destinate formării și instruirii personalului
 Spațiu pentru decontaminare
 Spații administrative
 Spații pentru igenizare/deparazitare
 Spații destinate personalului
 Spații tehnice auxiliare
 Spații pentru investigații paraclinice
48
 Spații pentru așteptare pacienți și aparținători

 Spațiu pentru decedați
Orice spital are obligaţia de a acorda primul
ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei
persoane care se prezintă la spital, dacă starea
sănătăţii persoanei este critică. După stabilizarea
funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz,
transportul obligatoriu medicalizat la o altă unitate
medico-sanitară de profil. Spitalul va fi în
permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei
medicale în caz de război, dezastre, atacuri
teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză şi
este obligat să participe cu toate resursele la
înlăturarea efectelor.
2. Secția medicală de spitalizare
Conform sistemului american spitalul
profitabil are 400-600 paturi.
Secțiile medicale de spitalizare asigură
cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor pe
perioada internării în spital. Indiferent de profilul
medical, secțiile de spitalizare au o structură
funcțională asemanătoare, cu excepția celei de
pediatrie (compartimente de prematuri, sugari,
copii mici) și celei de obstetrică-ginecologie.
Secția medicală de spitalizare va fi amplasată
de preferință pe un singur nivel; se acceptă
amplasarea pe 2 niveluri a secțiilor mari, care au în
componență compartimente relativ autonome.
În componența unei secții medicale de
spitalizare intră urmatoarele categorii de spații:
49
 saloanele pacienților și dotările sanitare

aferente
 încăperi pentru deservirea pacienților
 încăperi pentru asistența medicală
 cameră de gardă medic
 spații pentru activități administrativ-
gospodărești
Salonul pentru pacienții adulți trebuie să
îndeplinească urmatoarele cerințe:
 capacitate maximă 6 paturi în saloane curente și
maxim 2 în rezerve
 aria utilă minim de 7 m2/pat în salonele curente și
8 m2/pat în rezerve
 cubaj de 20 m3/pat aer în caz de ventilație
naturală
 paturile vor fi așezate paralel cu fereastra și vor fi
accesibile pe ambele părți
 distanța între 2 paturi nu trebuie să fie mai mică
de 0,70 m
 distanța între pat și peretele exterior va fi de cel
puțin 0,80 m
 distanța între pat și peretele lateral pe care se află
lavoarul va fi de min 1,30 m
 la saloanele cu 1-2 paturi =1 grup sanitar propriu
 la saloanele cu 3-4 paturi = 1 grup sanitar propriu
sau comun la 2 saloane
 la saloanele cu 5-6 paturi =1 grup sanitar propriu
50
 1 duș la 15 asistați când saloanele nu sunt

prevăzute cu dușuri; sălile de duș vor fi grupate
pe unități de îngrijire
 1 priză de oxigen la 2 paturi
 corp de iluminat, priză și sonerie la fiecare pat
 noptieră cu dulap/pat
 orientarea salonului ventilat natural spre sud-est,
sud, nord-vest
Scările de acces:
 Cu balustradă
 Paliere de odihnă
 Trepte late
 Covor de cauciuc sau material plastic
antiderapant
Lifturi separate pentru:
 Acces personal
 Acces vizitatori
 Transport pacienţi (la nivelul pavimentului;
cursă constantă, fără accelerări/decelerări
bruşte)
 Transport alimente
 Transport deşeuri
Coridoarele de legătură trebuie să permită
transportul pacienţilor cu tărgi, paturi; eventual vor
fi prevăzute cu bare pe pereţii laterali.
Salile de tratament–pansamente, cu o
suprafață de 16-18 m2.
Încăperile necesare deservirii pacienților:
51
 oficiu alimentar cu anexele sale și sala de

mese
 camera pentru activități de zi și primire
vizitatori
Obligatoriu în componența secției vor intra
urmatoarele spații:
 cameră de spălare-decontaminare ploști și alte
recipiente
 spațiu de depozitare temporară rufe murdare și
boxă de curățenie
 depozit de lenjerie curată
Fiecare secție clinică va avea cel puțin 1
unitate de îngrijire destinată izolării pacienților cu
risc infecto-contagios.
Magazii (diferite pentru materiale medico-
sanitare, substanţe dezinfectante, lenjerie curată);
în unele servicii: spaţii frigorifice pentru păstrarea
unor medicamente.
Secretariat
3. Blocul Operator (BO)
 grupează toate sălile de operații necesare
diverselor specialități
 în funcție de specificul activității în afara
blocului oerator centralizat pot funcționa săli
de operații pentru secția obstetrică-ginecologie,
oftalmologie, ORL, arși, serviciu de urgență
 blocul operator septic este separat de cel aseptic
 anexele cuprind: spălător-filtru pentru chirurgi,
spălător pentru instrumentar prevăzut cu ghișeu
52
pentru predarea instrumentarului utilizat, spațiu

de pregătire a bolnavului, spațiu pregătire
materiale, spațiu trezire pacienți, laborator
pentru investigațiile de urgență, sală pentru
aparate gipsate, spațiu pentru protocolul
operator
Blocul operator cuprinde spații tehnice
amplasate în imediata vecinatate și anume:
 stație preparat apă sterilă
 centrală de ventilație
 stație de acumulatori și cameră tablou electric
 stație de sterilizare distinctă de stația centrală
de sterilizare
Blocul operator are legatură directă cu secția
Anestezie si Terapie Intensivă (ATI) și legături
facile cu serviciul de imagistică, laboratorul de
anatomie patologică.
4. Secția de Anestezie și Terapie Intensivă
ATI centralizează cazurile critice deoarece
dispune de aparatură medicală necesară
monitorizării funcțiilor vitale și intervențiilor de
stabilizare.
Circuitul interior al persoanelor este de tip
închis pe considerente de asepsie, dar și față de
perturbările externe tip zgomot, vizite inoportune.
5. Stația de Sterilizare Centrală
 cu circuit închis pentru persoane, cu acces
unic
53
 circuite separate pentru instrumentarul și

materialele nesterile de cele sterile cu
urmatoarele compartimente:
 zona de activitate cu materiale nesterile, cu spațiu
de primire, depozitare temporara, sortare,
prelucrare primară
 zona de sterilizare propriu-zisă
 zona de activitate cu materiale sterile, cu stocare,
inscriptionare, depozitare si predare (fig.5).
Fig.5 Circuite funcționale, Stație Centrală de

Sterilizare
Sterilizarea se face în aparatura diferenţiată

în funcţie de agentul sterilizant.
6. Laboratorul de analize medicale
 Examinarea produselor biologice umane
pentru stabilirea diagnosticului
 Boxe, nișe speciale în care operațiunile
presupun degajare de noxe
54
 Mediu de lucru aseptic

 Protecție solară
 Circuit închis, accesul pacienților sau
personalului medical este permis numai în
spațiile special amenajate, din compartimentul
de recoltă directă a produselor biologice și
camera sau ghișeul de primire probe, respectiv
ghișeul pentru eliberare rezultate
 Laborator de bacteriologie
 Laborator de virusologie
 Laboarator de microbiologie
 Laboarator de biochimie, cu surse de apă
potabilă rece și caldă, iluminat electric și gaze
 Legatură directă cu spitalul
7. Serviciul de radiodiagnostic
 Utilizează razele Roentgen în scopul vizualizării
structurilor anatomice
 Aviz special de amplasare și funcționare al
Comisiei Naționale pentru Controlul Activității
Nucleare (CNCAN), cu amplasare la nivelurile
inferioare ale clădirii datorită încărcării
structurale mari date de greutatea aparaturii și
elementelor constructive de ecranare (plumb,
tencuieli baritate)
 Legături directe cu blocul operator, ATI, UPU,
Explorări funcționale
 Măsuri de radioprotecție
 Aparate de RX-scopie, RX-grafie,
microradiografie, Computer Tomografie (CT)
55
 Cameră de investigație, posturi de comandă și

control, boxe de dezbrăcare, spații tehnice
 Spații de așteptare pacienți cu grupuri sanitare
proprii
 Spațiu pentru prelucrare și stocare filme
radiologice (developare, triere, uscare, citire,
depoziare)
8. Explorări funcționale
 Utilizează aparatură specializată de înaltă
tehnologie
 Unități grupate pe compartimente și anume:
- explorări cardio-respiratorii și cardio-
vasculare
- explorări ale funcției digestive
- explorări ale sistemului nervos
- explorări ale funcțiilor metabolice
- explorări ale funcțiilor renale
- explorări oftalmologice
9. Laboratorul de anatomie patoogică și
prosectură
 Examene anatomo-patologice la pacienții
decedați
 Examene ale țesuturilor prelevate de la
pacienții vii (biopsii, puncții)
Compartimente:
- prosectură (prelucrare cadavre)
- laboaratoare de histopatologie, histochimie,
citologie
56
Compartimentul de prosectură
- cameră frigorifică boxată pentru
depozitarea cadavrelor
- sală de necropsie
- sală pentru pregătirea cadavrelor în
vederea predării către aparținători
- spațiu pentru predare cadavre către
aparținători, cu acces propriu către exterior
- hol așteptare, cu grup sanitar propriu
Compartimentul laboratoare
- spațiu pentru prepararea probelor și
pieselor anatomice
- spațiu pentru diverse determinări
histochimice, citologice
- cameră microscopie și histotecă (fig.6)
Fig.6 Histotecă
- depozit sau spațiu de expunere piese

anatomice
- boxe depozitare reactivi, chimicale
- anexe personal
57
10. Farmacia
 Asigură primirea, depozitarea și controlul
produselor farmaceutice fabricate industrial,
prepararea unor medicamente, porționarea și
reambalarea medicmentelor conform
prescripțiilor medicale
 Compartimente:
- primire și depozitare medicamente
- preparare și prelucrare medicamente
- eliberare medicamente
- anexe personal
Primirea produselor farmaceutice se face în
camera de recepție unde se face și depozitarea
provizorie în vederea trierii și controlului. Accesul
se face direct din exterior și este prevăzut cu rampă
de descărcare. Camerele de depozitare sunt
separate pe tipuri de produse farmaceutice și
anume:
 Specialități medicale (medicamente, plante,
ceaiuri)
 Chimicale grele, produse livrate în ambalaje
mari, bidoane
 Chimicale ușoare (flacoane, sticle, pachete)
 Produse inflamabile (alcool, eter, acetonă)
 Materiale sterile
 Medicamentele și produsele farmaceutice
termolabile se păstrează în frigidere. Într-o
încăpere separată se depozitează ambalajele
returnabile și materialele necesare prelucrării
în farmacie cu spațiu de spălare adecvat.
58
 Prepararea și prelucrarea medicamentelor

conform rețetelor, respectiv prepararea
formulelor magistrale, divizarea și
reambalarea medicamentelor condiționate se
face în camera denumită receptură–oficină și-
n laboratorul anexat.
 Spațiul pentru eliberarea medicamentelor este
interfața farmaciei cu spitalul, locul unde
accesul persoanelor din spital este interzis;
eliberarea se face printr-un ghișeu.
11. Blocul alimentar (Bucătăria)
 Recepție și depozitare alimente neprelucrate
 Spații prelucrări primare (separate pentru
legume, carne, pește, păsări)
 Spații prelucrări finale
 Spațiu pentru depozitarea alimentelor pentru
o zi
 Oficiu de distribuție
 Anexe personal
Bucătăria are circuit închis, cu acces direct
din exterior pentru aprovizionare și evacuare
deșeuri menajere. Interfața cu spitalul este
asigurată de oficiul de distribuție în care are acces
personalul de îngrijire din secțiile medicale,
precum și cel de deservire.
Livrarea alimentelor preparate se face pentru
întreaga secție, încălzirea și porționarea făcându-se
în oficiile alimentare, unde se spală și se păstrează
vesela și cărucioarele de transport.
59
Hrana bolnavilor se eliberează la aproximativ

30 min de la preparare, cu interzicerea păstrării
alimentelor preparate de la o masă la alta.
12. Spălătoria
 Serviciu unic pe spital, cu circuite separate
pentru lenjerie murdară și curată; separarea
șarjelor de rufe pe categorii de proveniență
 Cameră primire și triere rufe murdare
 Spațiu pentru dezinfecție
 Spălătoria propriu-zisă
 Spațiu pentru uscătorie și călcătorie
 Încăpere reparare rufe
 Depozit rufe curate, pe secții
 Cameră de eliberare rufe curate
 Vestiar și grup sanitar,duș
13. Laborator de medicină experimentală
 spaţiul destinat cazării animalelor de laborator
dotat conform cerinţelor fiziologice ale fiecărei
specii; disecţia animalelor de laborator se face
în spaţii special amenajate.
14. Săli de curs, vestiare studenţi
15. Serviciul informaţii
16. Serviciul de relaţii cu presa
60
Organizarea activităţii în dispensare

medicale
Dispensarul medical de întreprindere
Asigură asistenţa medicală preventivă şi
curativă la locul de muncă, în timpul muncii.
Dispensarul medical şcolar
Asigură asistenţa medicală preventivă şi
curativă la locul şi în timpul procesului de
învăţământ.
Dispensarul medical teritorial
= Unităţi sanitare teritoriale care asigură
asistenţa medicală a populaţiei de pe teritoriul lor
Cuprinde:
 sală de aşteptare
 cabinete de consultaţii
 eventual servicii de diagnostic, farmacie
 punct de tratament
 eventual, staţionar
 punct de sterilizare; spaţiu pentru depozitarea
deşeurilor
Cabinetul de medicină de familie poate
desfăşura următoarele activităţi:
a) intervenţii de primă necesitate în urgenţele
medico-chirurgicale;
b) activităţi de medicină preventivă;
c) activităţi medicale curative;
d) activităţi de îngrijire la domiciliu;
e) activităţi de îngrijiri paliative;
f) activităţi de consiliere;
61
g) alte activităţi medicale, în conformitate cu

atestatele de studii complementare;
h) activităţi de învăţământ în specialitatea
medicină de familie, în cabinetele medicilor
instructori formatori;
i) activităţi de cercetare ştiinţifică.
Note bibliografice
1. *** Legea MS nr.270/2003. Legea Spitalelor,
cu modificările şi completările ulterioare
2. ***Ord. MS nr.713/2004 privind autorizarea
sanitară a unităţilor sanitare cu paturi. Norme
privind organizarea funcţională generală a
spitalului
3. http://www.sterilizator.ro/informatii_utile.php?
etapa=sterilizare
4. http://www.jasimportaciones.com/site/index.ph
p?option=com_rsgallery2&page=slideshow&gi
d=32&Itemid=89 Histoteca
evaluare şi îngrijiri corespunzatoare nevoilor
Românească, Bucureşti 2001
6. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului. Editura
Medicală Bucureşti 1999
7. ***Ordinul MSP nr. 1706/2007 privind
conducerea şi organizarea unităţilor şi
compartimentelor de primire a urgenţelor, cu
modificările şi completările ulterioare
62
8. *** Legea MSP nr. 95 din 2006 privind

reforma în domeniul sănătăţii
63
CAPITOLUL III
ÎNGRIJIRILE MEDICALE DE
URGENŢĂ. ÎNGRIJIRILE MEDICALE LA
DOMICILIU. ÎNGRIJIRILE PALIATIVE
Asistenţa medicală de urgenţă

prespitalicească
Asistenţă medicală de urgenţă -

ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice
întreprinse de personal medical calificat, (medici şi
asistenţi medicali) cu diferite grade de pregătire.
Asistenţă publică integrată de urgenţă
(fig.7) - asistenţa asigurată de instituţiile publice de
stat aflate în structurile Ministerului Sănătăţii,
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau în
structura autorităţilor publice locale, precum şi de
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia
pentru apel unic de urgenţă 112; include ansamblul
de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi
medical, destinat în principal salvării şi păstrării
vieţii.
64
Fig.7 Serviciul de urgență integrat
Urgenţă medicală - accidentarea sau

îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea
primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale
de urgenţă, la unul sau mai multe niveluri de
competenţă, după caz. Ea poate fi urgenţă cu
pericol vital, unde sunt necesare una sau mai multe
resurse de intervenţie în faza prespitalicească,
continuând îngrijirile într-un spital local, judeţean
ori regional, sau urgenţă fără pericol vital, unde
îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără
utilizarea unor resurse prespitaliceşti, la un centru
ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un
spital.
Primul ajutor de bază - efectuarea unor
acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au
suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de
către persoane fără pregătire medicală, fără
65
utilizarea unor echipamente specifice acestui scop.

Primul ajutor de bază se acordă de orice persoană
instruită în acest sens sau de persoane fără
instruire, la indicaţiile personalului din
dispeceratele de urgenţă.
Primul ajutor calificat - efectuarea unor
acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au
suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de
către personal paramedical care a urmat cursuri
speciale de formare şi care are în dotare
echipamentele specifice acestui scop, inclusiv
defibrilatoare semiautomate, funcţionând sub
formă de echipe de prim ajutor într-un cadru
instituţionalizat; defibrilator semiautomat -
defibrilatorul care are drept caracteristici minime
efectuarea analizei ritmului cardiac într-un mod
automat sau în urma apăsării unui buton de către
salvator, alegerea energiei şocului în vederea
defibrilării în mod automat, încărcarea la nivelul
energiei necesare pentru defibrilare în mod
automat, urmând ca declanşarea şocului să se
efectueze de către salvator, la comanda verbală
şi/sau scrisă a defibrilatorului;
Serviciul de ambulanţă judeţean, respectiv
al municipiului Bucureşti - unităţile sanitare
publice de importanţă strategică, cu personalitate
juridică, aflate în coordonarea departamentului de
specialitate din Ministerul Sănătăţii şi a
autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv
a municipiului Bucureşti, având în structura lor un
66
compartiment pentru asistenţă medicală de urgenţă

şi transport medical asistat, cu echipaje medicale
de urgenţă, cu sau fără medic, şi un compartiment
pentru consultaţii medicale de urgenţă la domiciliu
şi transport sanitar neasistat. Compartimentul
pentru asistenţă medicală de urgenţă funcţionează
în regim de lucru continuu, în aşteptarea
solicitărilor de asistenţă medicală de urgenţă.
Transport medical asistat - transportul
de urgenţă al pacienţilor care necesită monitorizare
şi îngrijiri medicale pe durata transportului,
asigurate de medic sau asistent medical, utilizând
ambulanţe tip B sau C;
Transport sanitar neasistat - transportul
pacienţilor care nu se află în stare critică şi nu
necesită monitorizare şi îngrijiri medicale speciale
pe durata transportului. Transportul sanitar
neasistat se efectuează cu ambulanţe tip A1 sau
A2, precum şi cu alte tipuri de autovehicule decât
ambulanţele tip B şi C, aflate în dotarea serviciilor
de ambulanţă;
Ambulanţă tip C
Definiție: ambulanţa destinată intervenţiei
medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel şi
transportului medical asistat al pacientului critic,
fiind dotată cu echipamente, materiale şi
medicamente de terapie intensivă. Echipajul
ambulanţei tip C este condus obligatoriu de un
medic special pregătit, iar vehiculul este astfel
construit încât să permită accesul la pacientul aflat
67
în vehicul din toate părţile, targa fiind amplasată în

mijloc, cu posibilitatea mutării acesteia la dreapta
şi la stânga şi ridicării ei la o înălţime care să
permită acordarea asistenţei medicale de urgenţă în
mod corespunzător. Ambulanţele de transport al
nou-născuţilor aflaţi în stare critică fac parte din
categoria ambulanţelor tip C;
Ambulanţă tip B
Definiție: ambulanţa destinată intervenţiei de
urgenţă şi transportului medical asistat al
pacienţilor. Ea poate fi, după caz, utilizată în
acordarea primului ajutor calificat sau în
acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Dotarea
ambulanţei tip B este formată din echipamente şi
materiale sanitare care includ, după caz, un
defibrilator semiautomat sau un defibrilator
manual şi medicamentele necesare resuscitării şi
acordării asistenţei medicale de urgenţă;
Ambulanţă tip A1 - ambulanţa destinată
transportului sanitar neasistat al unui singur
pacient, fiind dotată cu echipamentele şi
materialele minime necesare acordării primului
ajutor în caz de nevoie;
Ambulanţă tip A2 - ambulanţa destinată
transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai
multor pacienţi pe targă şi/sau scaune, fiind dotată
cu echipamentele şi materialele minime necesare
acordării primului ajutor în caz de nevoie;
Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi
Descarcerare (SMURD) - unitatea de intervenţie
68
publică integrată, de importanţă strategică, fără

personalitate juridică, având în structura sa echipe
integrate de reanimare, specializate în acordarea
asistenţei medicale şi tehnice de urgenţă, precum şi
echipe cu personal paramedical, specializat în
acordarea primului ajutor calificat. SMURD
funcţionează în cadrul Inspectoratelor pentru
Situaţii de Urgenţă (ISU), în colaborare cu spitalele
judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale;
pot avea ca operator aerian structurile de aviaţie ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Dispecerat medical de urgenţă – structură
specializată de preluare şi tratare a apelurilor de
urgenţă cu caracter medical, primite prin centrul
unic de apel de urgenţă sau la un număr propriu, în
cazul serviciilor private de ambulanţă.
Dispeceratele medicale de urgenţă sunt coordonate
de personal cu pregătire medicală superioară, în
serviciu permanent.
Dispeceratul integrat de urgenţă - structură
specializată care, pe lângă preluarea apelului la
numărul de urgenţă, asigură alarmarea şi
coordonarea echipajelor de intervenţie ale tuturor
serviciilor specializate de intervenţie, cu caracter
medical şi nemedical, din aceeaşi locaţie fizică.
Coordonarea se face de către personal special
pregătit, având un coordonator medical cu studii
superioare din cadrul serviciului de ambulanţă sau
SMURD, în serviciu permanent.
69
Sistemul național de urgență include pe

lângă serviciile de urgență terestre și alte sisteme
de intervenție, tip:
Misiuni de salvare aeriană - intervenţii
primare sau secundare ce se desfăşoară utilizând
aeronave special dotate, respectând standardele în
vigoare, în vederea salvării unei/unor vieţi aflate în
pericol din cauza unei accidentări sau îmbolnăviri
acute ori care se află într-un mediu ostil vieţii;
Misiuni de ambulanţă aeriană -
transporturi sanitare, planificate în prealabil, în
care starea pacientului sau a pacienţilor nu impune
efectuarea unei misiuni de salvare aeriană.
Misiunile de ambulanţă aeriană pot include şi
cazurile critice transportate pe distanţe lungi, ce nu
pot fi efectuate decât cu avionul sanitar;
Misiuni de salvare navală - misiuni
primare sau secundare care se desfăşoară în zone
accesibile mai rapid sau numai prin utilizarea de
ambarcaţiuni special dotate, respectând standardele
în vigoare, în vederea salvării persoanelor aflate în
pericol din cauza unei accidentări sau îmbolnăviri
acute.
Consultaţia de urgenţă la domiciliu -
asistenţa medicală de urgenţă acordată de
compartimentul de consultaţii şi transport sanitar
neasistat al serviciilor de ambulanţă, în colaborare
cu medicii de familie, cazurilor medicale de
urgenţă care nu pun viaţa pacientului în pericol
70
imediat şi care, cel mai probabil, nu necesită

transportul la o unitate sanitară.
Asistența medicală de urgență poate fi:
 individuală, pentru un pacient
 colectivă
 de masă
Accident colectiv - evenimentul care implică
un număr de victime, care necesită declanşarea
unui plan special de intervenţie utilizând forţe de
intervenţie suplimentare faţă de cele aflate de
gardă la momentul respectiv. Numărul victimelor
pentru care este necesară declanşarea unui plan
special de intervenţie diferă de la caz la caz,
luându-se în considerare resursele umane şi
materiale de intervenţie disponibile în zona în care
are loc accidentul. Asistenţa de urgenţă în cazul
accidentelor colective, calamităţilor şi dezastrelor
va fi coordonată de inspectoratele judeţene pentru
situaţii de urgenţă, respectiv al municipiului
Bucureşti, sau direct de Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă conform planurilor
naţionale aprobate.
Pentru situaţii de accidente colective,
calamităţi sau dezastre, cu urmări deosebit de
grave, se vor întocmi planuri de acţiune comune şi
cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, care
vor fi puse în aplicare la solicitarea Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă.
Asistenţa medicală de urgenţă la spectacole
în aer liber, festivaluri şi manifestări
71
sportive este solicită obligatoriu de către

organizator, pe baza unor contracte încheiate cu
serviciile private sau publice de urgenţă
prespitalicească. Autorităţile publice aprobă
desfăşurarea acestor evenimente numai în cazul în
care asistenţa medicală de urgenţă este asigurată în
mod adecvat, conform normelor în vigoare.
Asistenţa medicală privată de urgenţă
este asigurată de serviciile private de ambulanţă, pe
baza unui contract direct cu beneficiarul, cu
asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea
directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane,
cu consimţământul acestuia.
Personalul medical, precum şi personalul
nemedical care participă la acordarea asistenţei
medicale private de urgenţă în faza prespitalicească
este pregătit în centre de formare acreditate şi
autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
Asistenţa medicală privată de urgenţă include
şi misiuni de ambulanţă aeriană asigurate în baza
unor contracte cu beneficiarii sau cu asigurătorii
privaţi ai acestora.
Publicitatea şi reclama pentru asistenţa
medicală privată de urgenţă cu scop comercial vor
specifica întotdeauna, în mod clar, că numerele de
apel nu sunt gratuite şi că serviciile se prestează
contra cost.
72
Îngrijirile medicale la domiciliu
Prin îngrijire la domiciliu se înţelege orice

activitate de îngrijire medicală prestată de personal
specializat, la domiciliul pacientului, care
contribuie la îmbunătăţirea stării de bine a acestuia,
din punct de vedere fizic şi psihic.
Îngrijirea la domiciliu se efectuează numai
la indicaţia medicilor.
Beneficiarii îngrijirilor medicale la
domiciliu sunt persoane cu afecţiuni acute şi/sau
cronice, care prezintă un anumit nivel de
dependenţă şi o capacitate limitată de a se deplasa
la o unitate sanitară în vederea asigurării
îngrijirilor ambulatorii recomandate de medici.
Scopul îngrijirilor la domiciliu este de a
ajuta beneficiarul să devină cât mai independent
posibil, prin implicarea sa în procesul de luare a
deciziilor și asumarea responsabilităților privind
viața sa personală.
Pot fi furnizori de îngrijiri la domiciliu
persoane juridice sau fizice autorizate de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru a presta
aceste servicii.
Furnizarea serviciilor de îngrijiri la
domiciliu:
 în conformitate cu nivelul de pregătire
profesională a furnizorilor acestor servicii.
73
a) concordanţa dintre obiectivele ce

urmează a fi realizate de furnizorii de îngrijiri la
domiciliu şi necesităţile şi priorităţile comunităţii;
b) existenţa în statutul legal de înfiinţare a
menţiunilor exprese privind furnizarea de îngrijiri
la domiciliu ca obiect de activitate;
c) existenţa unei echipe capabile să susţină
activităţile cuprinse în pachetul de servicii, formată
din persoane care deţin diplomă (certificat de
absolvire) şi autorizaţie de liberă practică, obţinute
în condiţiile legii;
d) existenţa fişei postului pentru fiecare
persoană angajată, cu precizarea nivelului de
pregătire, a competenţelor şi a atribuţiilor;
e) existenţa unui sediu autorizat de
Direcţia de Sănătate Publică teritorială;
f) existenţa spaţiilor pentru păstrarea şi
accesarea documentelor medicale (bază de date,
fişe medicale, arhivă);
g) dotare care să permită realizarea
obiectivelor propuse - mobilier corespunzător
funcţionării ca dispecerat, mijloace de comunicare,
echipamente, truse medicale, produse farmaceutice
,etc.
În urma procesului de evaluare a necesităților
sunt completate fișele de lucru, pe baza cărora este
întocmit planul de îngrijire.
Planul de îngrijire este individualizat și
cuprinde urmatoarele informații:
74
 Necesitățile de îngrijire și gradul de

dependență
 Tipul de servicii recomandate
 Obiectivele care trebuie atinse în cadrul
procesului de îngrijire și termenul de realizare
 Evoluția așteptată
 Echipa implicată
 Consemnarea evoluției pacientului și
rezultatele reevaluării
Structura echipei va fi în funcție de
necesitățile beneficiarului. De exemplu structura
minimă a unei organizații furnizoare de îngrijiri la
domiciliu este de 7-10 persoane și anume: 5
asistenţi medicali, 2 kinetoterapeuți, 1 asistent
social, 1 coordonator; această echipă poate îngriji
la domiciliu 60-80 persoane; coordonatorii sunt
profesionişti din domeniul medical şi/sau social şi
care au experienţă în domeniul îngrijirii la
domiciliu şi al lucrului în echipă.
Lista îngrijirilor la domiciliu care pot fi

asigurate de persoane juridice şi fizice autorizate
de Ministerul Sănătăţii:
1. Evaluarea iniţială: preluarea
pacientului în maximum 48 ore de la solicitare,
stabilirea planului detaliat de îngrijiri la domiciliu,
împreună cu medicul care le-a recomandat,
consilierea şi instruirea pacientului şi a familiei
2. Evaluarea de etapă, la 3 luni pentru
cazurile acute, la 6 luni pentru cazurile cronice şi
75
ori de câte ori este necesar dacă planul de îngrijiri

la domiciliu cuprinde precizări în acest sens
3. Monitorizarea parametrilor
fiziologici: temperatură, respiraţie, puls, tensiune
arterială, diureză, scaun
4. Toaleta pacientului cu probleme
medicale şi/sau imobilizat:
- toaletă parţială;
- toaletă totală, la pat;
- toaletă totală, la baie, cu ajutorul
dispozitivelor de susţinere.
5. Manevre terapeutice:
- administrarea medicamentelor per os,
intravenos, intramuscular, subcutanat, intradermic,
intravezical pe sondă vezicală, prin perfuzie
endovenoasă, pe suprafaţa mucoaselor, pe seringă
automată, peridural pe cateter. Este stabilit clar în
cadrul echipei cine are responsabilitatea
dministrării medicamentelor.
- în cadrul organizaţiei trebuie să existe
proceduri clare, scrise, care să identifice riscurile
care pot să apară în modalitatea de administrare a
medicamentelor
- este important ca locul de depozitare a
medicamentelor pe perioada tratamentului să fie
acelaşi, să nu fie schimbat pe perioada
tratamentului, şi să fie accesibil beneficiarului
- toate informaţiile privind dozele, modul de
administrare şi orele de administrare a
medicamentelor trebuie notate în fişa de lucru
76
aflată la domiciliul beneficiarului şi care este

disponibilă echipei de îngrijire.
6. Tehnici de îngrijire și investigații
 măsurarea glicemiei cu glucometrul;
 recoltarea produselor biologice (sânge, urină,
materii fecale);
 clismă cu scop evacuator;
 clismă cu scop terapeutic;
 alimentarea artificială pe sondă gastrică sau
nazogastrică şi pe gastrostomă;
 alimentarea pasivă a bolnavilor cu tulburări de
deglutiţie;
 spălătură vaginală;
 efectuarea de mobilizare, aplicaţii
medicamentoase, utilizarea colacilor de
cauciuc şi a rulourilor pentru evitarea
escarelor de decubit
 schimbarea poziţiei, tapotaj, fizioterapie
respiratorie pentru evitarea complicaţiilor
pulmonare
 efectuarea de mobilizare, bandaj compresiv,
aplicaţii medicamentoase pentru evitarea
complicaţiilor vasculare la membrele
inferioare
Aplicarea tehnicilor de îngrijire:
 se face conform standardelor de lucru
profesionale în domeniu.
 serviciile sunt nediscriminatorii.
77
Implicarea beneficiarului în procesul de

îngrijire
Implicarea directă se face:
 prin stabilirea împreună cu beneficiarul şi
semnarea de către acesta a planului de
îngrijire,
 prin participarea directă la activităţile incluse
în planul de îngrijire.
Asumarea riscului de către beneficiar:
 se face în măsura capacităţii sale de decizie
 se specifică în planul de îngrijire
7. Tehnici de îngrijire chirurgicală:
 îngrijirea plăgilor simple şi suprainfectate;
 îngrijirea escarelor multiple;
 îngrijirea tubului de dren;
 îngrijirea canulei traheale;
 suprimarea firelor;
 îngrijirea stomelor şi fistulelor;
 sondajul vezical cu sondă permanentă şi cu
scop evacuator;
8. Monitorizarea dializei peritoneale.
9. Kinetoterapia individuală
10. Logopedia individuală
11. Examinare şi evaluare psihologică
12. Îngrijiri paliative
Personalul angajat (inclusiv colaboratorii)
sunt informaţi în scris asupra respectării Codului
Muncii.
Regulile în cadrul organizaţiei se referă la:
78
 respectarea principiilor de bază în furnizarea

de servicii
 respectarea responsabilităţilor incluse în fişa
postului
 neutilizarea de practici necorespunzătoare la
domiciliul beneficiarului (ton ridicat,
comportament de refuz şi respingere, fumatul
sau consumul de băuturi alcoolice, furt sau
minciună)
 cunoaşterea şi aplicarea de metode şi tehnici
de prim ajutor în caz de urgenţă, la domiciliul
beneficiarului.
Organizaţia trebuie să păstreze toate fişele şi
documentele necesare pentru desfăşurarea în bune
condiţii a procesului de furnizare de servicii.
Fişele şi documentele din cadrul organizaţiei
sunt:
 fişele de evaluare ale fiecărui beneficiar
 fişele de post
 documentele persoanelor angajate şi ale
colaboratorilor
 documentele care includ reclamaţiile,
mulţumirile sau sesizările, situaţiile de abuz şi
cum s-a răspuns la acestea
 documentele financiare în care sunt detaliate
toate tranzacţiile.
Toate aceste fişe şi documente sunt
disponibile personalului angajat în cadrul
79
organizaţiei şi implicat în procesul de furnizare de

servicii.
Organizaţia elaborează un plan care să
conţină modalitatea prin care riscurile şi tipurile de
riscuri pot fi identificate în procesul de furnizare de
servicii.
În situaţiile în care organizaţia identifică
anumite riscuri, atât pentru personalul angajat cât
şi pentru beneficiari, acestea se discută:
 în echipă
 cu beneficiarul,
 se încearcă depăşirea situaţiilor de risc ţinând
cont şi de dorinţele beneficiarului, fără a
compromite sănătatea şi securitatea acestuia.
Prevenirea formelor de abuz asupra
beneficiarului
Formele de abuz ce pot fi identificate şi
prevenite sunt:
 abuzul fizic
 abuzul psihologic
 abuzul financiar
 abuzul sexual
 discriminare
 neglijare.
Prevenirea formelor de abuz asupra
personalului
Formele de abuz ce pot fi identificate sunt:
 abuzul fizic
 abuzul psihologic
80
 abuzul sexual.
Situaţiile de abuz care pot să apară sunt
comunicate coordonatorului de echipă, se discută
în cadrul şedinţelor şi se iau măsuri de prevenire.
În procesul de furnizare de servicii pot să
apară modificări ale necesităţilor beneficiarului
care pot determina ieşirea din evidenţă, transferul
şi / sau preluarea de către o altă organizaţie.
Pentru a asigura confidenţialitatea
informaţiilor, organizaţia dispune de bază de date
accesibilă doar echipei.
Confidenţialitatea se referă la acele informaţii
privind:
 numele
 adresa
 diagnosticul
 relaţiile asupra familiei beneficiarului
Organizaţia trebuie să se asigure permanent
de furnizarea necondiţionată a serviciilor de
îngrijire din partea angajaţilor. În acest scop va
răspunde reclamaţiilor şi sesizărilor ce pot să apară
atât din partea beneficiarului cât şi a familiei
acestuia.
Îngrijirile paliative
În 1987, Medicina paliativă a fost
recunoscută ca specialitate în Marea Britanie.
Definiție, OMS, 1990: Îngrijire
paliativă=îngrijire activă, totală acordată
pacienților a căror boală nu răspunde la tratamentul
81
curativ. Scopul acestor îngrijiri este asigurarea unei

calități cât mai bune a vieţii pentru bolnav și
familia acestuia. Doyle et al., 1993 defineşte
Medicina paliativă ca: studiul şi îngrijirea
pacienţilor cu boală activă, progresivă şi avansată,
pentru care prognosticul este limitat, iar îngrijirea
este orientată către asigurarea calităţii vieţii.
În România, medicina paliativă a fost
acceptată oficial ca supraspecializare medicală, ca
o necesitate, pacientul avand dreptul la îngrijiri
terminale pentru a putea muri în demnitate.
Îngrijirile paliative sunt furnizate numai de
medici de specialitate şi/sau cu
competenţă/supraspecializare în îngrijiri paliative:
- consilierea pacientului - comunicarea
diagnosticului şi a prognosticului;
- consilierea pacientului în vederea
pregătirii pentru deces;
- controlul durerii - implică prescrierea şi
conducerea medicaţiei.
Membrii familiei beneficiază de sprijin
 psiho-emoţional
 spiritual adecvat necesităţilor individuale
 social
Familia, prin instruire adecvată din
partea echipei hospice, este veriga de legătură cu
personalul medical şi asigură supravegherea şi
îngrijirea la domiciliu 24 de ore din 24.
82
Beneficiarii serviciilor de îngrijire

paliativă
În mod tradiţional îngrijirea paliativă se
adresa bolnavilor de cancer în stadii incurabile.
În timp îngrijirea s-a extins şi către nevoile
altor categorii de bolnavi:
 SIDA
 Boli neurologice
 Malformaţii congenitale
 Insuficienţe de organ
 Bolnavi de vârsta a 3-a cu patologie multiplă,
etc.
Controlul durerii și al simptomelor, asistența
psihologică, socială și spirituală sunt esențiale.
Durerea determină reacții, care afectează calitatea
vieții:
 Stimulare simpatică
 Creșterea consumului de oxigen la nivel
miocardic
 Tahicardie și alte tulburări de ritm cardiac,
HTA
 Hipercoagulabilitate
 Imunosupresie
 Hipercatabolism
Îngrijirile paliative pot începe și mai
devreme în cursul evoluției bolii, de exemplu în
timpul tratamentului antineoplazic. Cauzele care
determină frecvența crescută a cazurilor care
necesită îngrijiri de acest tip se numără
83
îmbătrânirea populației, prelungirea duratei de

viață a pacienților cu boli cronice sau incurabile ca
urmare a progreselor tehnologice sau succesele
înregistrate în tratamentul lor. Îngrijirea la
domiciliu a pacienților cu boli cronice și pentru
care vindecarea nu mai este posibilă este
considerată în toată lumea ca o alternativă la
reducerea numărului de paturi de spital ocupate și
un pas înainte către crețterea calității vieții, a
actului medical, precum și a autonomiei
pacientului. Principiile ingrijirii paliative au fost
aplicate pentru prima dată în România în Spitalul
"Sf. Luca" din București în 1995, în secția de
oncologie paliativă, care s-a adăugat
compartimentului de geriatrie paliativă. Înlăturarea
sau reducerea durerii constituie componenta cea
mai întâlnită a tratamentului simptomatic. Pe lângă
problemele respiratorii sau digestive, pe lista de
priorități se numără asigurarea igienei corporale și
găsirea unei poziții antalgice. În plus față de
consilierea pacientului, echipa trebuie să aibă în
vedere și susținerea familiei. Prin urmare, pe lângă
medici și asistenți medicali, din echipa care oferă
îngrijiri paliative fac parte și psihologi, sociologi
sau preoți; membrii echipei au pregătire adecvată
în controlul simptomelor specifice bolilor
incurabile în stadii avansate și terminale și cu
instruire în probleme ale comunicării cu bolnavul
incurabil.
84
În prezent există urmatoarele tipuri de

servicii de îngrijiri paliative:
 servicii de îngrijiri hospice la domiciiu
 unități hospice cu paturi (azil, filantropic)
 echipe hospice mobile
 centre de zi
Note bibliografice
1. ***Legea MSP,nr.95/2006, Privind reforma în
domeniul sănătăţii
2. http://www.112.ro/index.php?pag=9 Sistemul
Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă
3. ***Ordinul MSF, nr. 318 din 7 aprilie 2003
pentru aprobarea Normelor privind
organizarea şi funcţionarea îngrijirilor la
domiciliu, precum şi autorizarea persoanelor
juridice şi fizice care acordă aceste servicii.
4. ***Ordinul MSF nr. 772/1999 recunoasterea
medicinei paliative ca supraspecializare
5. *** Ordinul MSF nr. 254/2000 pentru a putea
muri în demnitate.
6. *** Legea nr.46/2003, Drepturile pacienţilor
7. Vender JS et al. Crit. Care Med. 2004 Nov; 32
(11 Suppl):S 554-61
8. http://en.wikipedia.org/wiki/Palliative_care
9. ***Legea Reformei sănătăţii nr. 95 / 14 aprilie
2006. Asistenţa de urgenţă
evaluare si îngrijiri corespunzatoare nevoilor
85

Românească. Bucureşti 2001
11. ***Ordinul MSP/MIRA nr. 2021/691/2008
pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare ale titlului IV “Sistemul naţional de
asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor
calificat” din Legea nr.. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările
şi completările ulterioare;
12. Duma O. Managementul echipei de lucru. În:
Management în Sănătate, Ed PIM, Iaşi, 2011
86
CAPITOLUL IV
ASEPSIE ȘI ANTISEPSIE
DEZINSECȚIE ŞI DERATIZARE
Asepsia (a=fără, sepsis=putrefacție) -

ansamblul de măsuri prin care se previne
contaminarea cu agenți patogeni, a mediului de
spital, tegumentului și mediului intern al
organismului; deoarece previne infecția este
considerată metodă de prevenție.
Aseptic=lipsit de microbi patogeni
Antisepsia
(anti=împotrivă,sepsis=putrefacție), totalitatea
mijloacelor prin care se urmărește distrugerea
germenilor; este metodă curativă deoarece omoară
microbii în stare vegetativă de pe învelișurile
organismului sau din plăgi cu substanțe antiseptice,
care în doze active sunt netoxice.
Asepsia și antisepsia determină starea de
sterilitate.
De-a lungul istoriei au existat preocupări de
prevenire a infecțiilor. Înainte de Hipocrate (sec V-
VI î.Ch) cei care practicau medicina recomandau
pentru prevenirea infectării plăgilor spălarea
acestora cu apă caldă și pansarea lor cu bucăți de
pânză albă. Se utilizau de asemeni diverse plante
cu efect antiseptic și cicatrizant.
87
Hipocrate și discipolii săi recomandau pentru

prevenirea infectării plăgilor, spălarea acestora cu
apă și vin vechi, iar echipa chirurgicală era
obligată să se spele pe mâini și să-ți curățe
unghiile.
În evul mediu, Ambroise Pare descoperă
noțiunea de infecție și contagiozitate.
Primele metode de asepsie au fost aplicate de
Semmelweis care a introdus în clinică
obligativitatea spălării mâinilor cu apă și săpun, cu
apă clorurată înainte de a începe un act chirurgical.
Primele metode de antisepsie sunt legate de Lister,
în Anglia (1827-1912) care a utilizat acidul
carbonic în tratarea plăgilor.
Părintele asepsiei este considerat însă Louis
Pasteur, care a descoperit relația de cauzalitate
între germeni și apariția bolilor.
În celebrul discurs susținut la ședința
Academiei de Chirurgie din Paris, 1878, Pasteur
spunea «Dacă aș avea onoarea să fiu chirurg,
pătruns cum sunt de pericolele la care ne expun
germenii microbilor răspândiți pe suprafața tuturor
obiectelor din spitale, nu numai ca aș respecta
curățenia perfectă, dar după ce mi-aș spăla mâinile
cu cea mai mare băgare de seamă și după ce le-aș
supune unui flambaj rapid ,..,nu aș întrebuința
decât vată, pansamente și bureți ținuți în prealabil
într-un aer ridicat la o temperatură de 130-150
grade Celsius și nu aș întrebuința decât apă care a
88
trecut printr-o temperatură de 110-120 grade

Celsius».
La noi în țară V.Babeș contribuie la progresul
bacteriologiei și asepsiei.
În unitățile sanitare din România sunt în

vigoare Normele tehnice privind curățarea,
dezinfecția și sterilizarea stipulate în Ord. MSP
nr.261/2007.
Curățarea=etapă preliminară obligatorie,
permanentă și sistematică în cadrul oricărei
activități sau proceduri, de îndepărtare a materiei
organice și anorganice evidențiată macro- sau
microscopic pe suprafețe, obiecte, prin operațiuni
mecanice sau manuale utilizându-se agenți fizici
și/sau chimici, cu scopul desfăsurării activității
medicale în condiții optime de securitate.
Curățarea se realizează cu detergenți, produse
de întreținere și curățat care se utilizează cu
următoarele recomandări:
 Respectarea tuturor recomandărilor
producătorului
 Respectarea normelor generale de protecție a
muncii
 Este interzis amestecul produselor
 Este interzisă păstrarea produselor de curățat
în ambalaje alimentare
 Produsele se distribuie la locul de utilizare în
ambalajul original, etichetat
89
Urmărirea și controlul programului de

curățare revine personalului unității sanitare, care,
conform legislatiei în vigoare este responsabil cu
supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale
din unitate.
Programul de curățare și dezinfecție este
parte integrantă a planului propriu unității sanitare
de supraveghere și control ale infecțiilor
nosocomiale.
Depozitarea produselor și a ustensilelor
folosite la efectuarea curățării se face respectându-
se urmatoarele:
a) în unitatea sanitară, la nivel central, trebuie
să existe spații special destinate depozitării
produselor și ustensilelor aflate în stoc, folosite în
procesul de efectuare a curățării;
b) spațiile trebuie să asigure menținerea
calității inițiale a produselor până la utilizare;
c) spațiile de depozitare trebuie să
îndeplinească urmatoarele condiții:
 pavimentul și pereții trebuie să fie impermeabili
și ușor de curățat;
 zona de depozitare trebuie să permită aranjarea în
ordine a materialelor de curățare și accesul ușor
la acestea;
 trebuie să existe aerisire naturală;
 trebuie să existe iluminat corespunzator;
 gradul de umiditate să fie optim păstrării calității
produselor;
90
d) în fiecare secție sau compartiment trebuie

să existe încăperi special destinate depozitării
produselor și ustensilelor utilizate pentru
efectuarea curățării, aflate în rulaj, și pentru
pregătirea activității propriu-zise;
e) încăperile de depozitare de pe secții,
respectiv compartimente, trebuie să îndeplinească
urmatoarele condiții:
 pavimentul și pereții trebuie să fie
impermeabili și ușor de curățat;
 trebuie să existe aerisire naturală;
 trebuie să existe iluminat corespunzator;
 locul de organizare a activității, sursa de apă și
suprafața zonei de depozitare trebuie să
permită aranjarea în ordine a materialelor de
întreținere;
 trebuie să existe chiuvetă cu apă potabilă rece
și caldă, dotată pentru igiena personalului care
efectuează curățarea, conform prevederilor
legislației în vigoare;
 trebuie să existe chiuvetă sau bazin cu apă
potabilă, pentru dezinfecția și spălarea
ustensilelor folosite la efectuarea curățării;
dezinfecția, spălarea și uscarea materialului
moale folosit la curățare se pot face
utilizându-se mașini de spălat cu uscător sau
mașini de spălat și uscătoare;
 trebuie să existe suport uscător pentru
manușile de menaj, pentru mopuri, perii și alte
ustensile;
91
 trebuie să existe pubelă și saci colectori de

unică folosință pentru deșeuri, conform
legislatiei în vigoare.
Întreținerea ustensilelor folosite pentru
efectuarea curățării se face zilnic, după fiecare
operațiune de curățare și la sfârșitul zilei de lucru;
ustensilele utilizate se spală, se curață, se
dezinfectează și se usucă. Curățarea și dezinfecția
ustensilelor complexe se efectuează în funcție de
recomandările producatorului.
Personalul care execută operațiunile de
curățare și dezinfecție a materialului de curățare
trebuie să poarte manuși de menaj sau mănuși de
latex nesterile.
B. Dezinfecția =procedura de distrugere a
microorganismelor patogene sau nepatogene, în
stare vegetativă nu și a sporilor de pe suprafețe cu
ajutorul agenților fizici și/sau chimici; substanțele
dezinfectante în doze active pot fi toxice, iritante.
Dezinfecția se aplică dupa curățare, excepție de la
acestă regulă, când suportul respectiv prezintă
materii organice.
Dezinfecția fizică:
 Prin caldură uscată sau flambare este utilizată
exclusiv în Laboratorul de microbiologie; este
interzisă flambarea instrumentarului medico-
chirurgical
 Prin caldură umedă se utlizează numai în
cazul spălării automate a lenjeriei și veselei,
92
cu condiția atingerii temperaturii de 90 grade

Celsius
 Cu raze ultraviolete, conform prevederilor
legale în vigoare; fiecare aparat este utilizat
conform indicațiilor pentru o acțiune eficientă
și lipsită de nocivitate. Eficiența acestei
dezinfecții este în raza de 1,5-2 m a sursei de
radiații ceea ce necesită mutarea sursei în mai
multe puncte ale încăperii.
Dezinfecția cu raze ultraviolete este indicată
în dezinfecția suprafețelor netede și a aerului în
boxe de laborator, săli de operații, alte spații
închise, pentru completarea măsurilor de curățare
și dezinfecție chimică.
Dezinfecția dispozitivelor medicale prin
imersie, manual în băi cu ultrasunete sau în mașini
automate; ultrasunet, vibraţie mecanică a unui
mediu, a cărei frecvenţă depăşeşte frecvenţa
maximă corespunzătoare unui sunet, neputând fi
percepută cu urechea. – Ultra- + sunet (după fr.
ultrason). Ultrasunetele sunt produse de generatori
de cristal care actionează asupra bacteriilor pe care
le fărâmițează prin ruperea membranei și liza
celulară sau prin fenomenul de cavitație (în mediu
lichid apar bule gazoase punându-se în libertate
H2O, apa oxigenată, cu inițierea fenomenului de
polimerizare și hidroliză).
Dezinfectia prin mijloace chimice:
Reprezintă metoda principală de prevenire a
infecțiilor nosocomiale, IN (conform Ord. MSP
93
916/2006, IN este infecția dobândită în unități

sanitare de stat sau private, care este recunoscută
clinic și/sau microbiologic și pentru care există
dovada epidemiologică a contractării în timpul
spitalizării/actului medical; afectează bolnavul sau
personalul medical; incubația este lagată de
perioada de spitalizare, iar simptomele bolii apar
sau nu în această perioadă). Cu alte cuvinte IN
este infecția care se datorează spitalizării sau
îngrijirilor medico-chirurgicale, stomatologice din
ambulatoriu, care nu era în incubație sau în faza de
debut/evoluție clinică în momentul internării și/sau
efectării actului, manevrei medicale.
Dezinfectantul chimic în funcție de
compoziție și concentrație poate să inhibe creșterea
microorganismelor (bacteriostatic,virustatic) sau să
aibă acțiune letală (bactericid,virucid, sporicid).
Dezinfecția chimică se ralizează prin
utilizarea de produse biocide:
Tipul I, conform prevederilor în vigoare,
utilizate ca și antiseptice
Tipul II, conform prevederilor în vigoare,
utilizate în:
 Dezinfecția suprafețelor
 Dezinfecția lenjeriei de spital și a altui
material moale
Dezinfectanții utilizați în domeniul medical
se autorizează conform prevederilor în vigoare. În
domeniul medical nu se utilizează biocide în
concentrații active în domeniul casnic.
94
Dezinfectanții utilizați, după natura

substanțelor chimice din compoziție și după modul
de acțiune se împart în:
 Dezinfectanți care acționează prin toxicitate
celulară (blochează sinteza proteică la nivelul
citoplasmei, precum și proteinele responsabile
de replicarea ADN și ARN a
microorganismelor)
 Dezinfectanți care acționează prin oxidare
celulară; oxidează conținutul citoplasmei
inhibând sinteza proteică și dezmembrând
acizii nucleici purtători ai informației
genetice.
În funcție de tipul microorganismele
distruse, de timpul de contact necesar și de
concentrația utilizată, nivelurile de dezinfecție se
clasifică în:
Sterilizare chimică
Dezinfecție de nivel înalt
Dezinfecție de nivel intermediar
Dezinfecție de nivel scăzut
Sterilizarea chimică realizează
distrugerea tuturor microorganismelor în formă
vegetativă și a unui număr mare de spori
bacterieni, în cazul instrumentarului medical
termosensibil.
Este obligatorie respectarea concentrațiilor și
a timpului de contact specificate în
autorizația/înregistrarea produsului.
Etapele sterilizarii chimice sunt:
95
 Dezinfecție, cel puțin de nivel mediu, urmată

de curățare;
 Sterilizare chimică prin imersie;
 Clătire cu apă sterilă.
Sterilizarea chimică se realizează cu
produse biocide autorizate/înregistrate, conform
prevederilor legale în vigoare.
În vederea unei corecte practici medicale
și a eliminării oricărui risc în domeniul sanitar,
soluția chimică de sterilizare nu se va folosi mai
mult de 48 de ore de la preparare, în cuve cu capac,
sau maximum 24 de ore, în cazul utilizării in
instalații cu ultrasunete. În ambele situații, numărul
maxim de proceduri (cicluri de sterilizare) este de
30.
În cazul soluțiilor care au termen de
valabilitate mai mare de 48 de ore și nu s-a
efectuat numărul de proceduri permis, este
obligatorie testarea concentrației soluției cu benzi
indicatoare speciale la începutul fiecarei noi
proceduri, până la epuizarea celor permise sau
până la termenul maxim de valabilitate specificat
în fișa tehnică a produsului.
În vederea unei bune practici medicale și
eliminării oricărui risc în domeniul sanitar, orice
utilizator este obligat să țină evidența tuturor
procedurilor de sterilizare chimică în Registrul de
sterilizare chimică. Se vor completa obligatoriu:
a) produsul utilizat și concentrația de lucru;
b) data și ora preparării soluției de lucru;
96
c) ora începerii fiecărei proceduri (ciclu) de

sterilizare;
d) lista dispozitivelor medicale sterilizate la
fiecare procedură;
e) ora terminării fiecărei proceduri (ciclu) de
sterilizare;
f) numele și semnătura persoanei care a
efectuat procedura.
Acest registru va fi pus la dispoziția
organelor de control sanitar și poate constitui, după
caz, probă medicolegală.
Dezinfecția de nivel înalt=distrugerea
bacteriilor, virusurilor și a unui număr de spori
bacterieni până la 10 -4
Dezinfecțiă de nivel intermediar
(mediu)=distrugerea bacteriilor în formă
vegetativă inclusive, Mycobacterium tuberculosis
în formă nesporulată, a fungilor și a virusurilor,
fără acțiune asupra sporilor bacterieni.
Dezinfecția de nivel scăzut =distrugerea
majorității bacteriilor în formă vegetativă, a unor
fungi, a unor virusuri, fără acțiune asupra
micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor
fără înveliș și a mucegaiurilor.
Dezinfecția este procedura care se aplică
numai după curățare, excepție numai atunci când
pe suportul respectiv sunt prezente materii
organice.
97
În orice activitate de dezinfecție se aplică

măsurile de protecție a muncii conform legilației în
vigoare pentru a preveni accidentele și incidentele.
Etapele dezinfecției :
 Dezinfecție de nivel scăzut urmată de curățare
sau curățarea, în funcție de tipul de suport care
urmează să fie tratat
 Dezinfecția de nivel dorit, în funcție de
suportul care urmează să fie tratat
 Clatirea
Pentru realizarea unei dezinfecții eficiente
se iau în considerare urmatorii factori care
influențează dezinfecția:
a) spectrul de activitate și puterea germicidă
(tipul de microorganism, rezistența
microorganismelor);
b) natura microorganismelor pe suportul
tratat;
c) prezența de material organic pe
echipamentul/suportul care urmează să fie tratat;
d) natura suportului care urmează să fie
tratat;
e) concentrația substanței dezinfectante;
f) timpul de contact și temperatura;
g) susceptibilitatea dezinfectanților chimici
de a fi inactivați de diferite substanțe, asa cum este
prevăzut în autorizația/înregistrarea produsului;
98
h) tipul de activitate antimicrobiană (bacterii,

virusuri, fungi) din care rezultă eficacitatea
produsului;
i) efectul pH-ului;
j) stabilitatea produsului ca atare sau a
soluțiilor de lucru.
Criteriile de alegere corectă a
dezinfectantelor sunt urmatoarele:
a) spectrul de activitate adaptat obiectivelor
fixate;
b) timpul de acțiune;
c) în funcție de secție, acestea trebuie să aibă
eficiență și în prezența substanțelor interferente:
sânge, puroi, vărsături, diaree, apă dură, materii
organice;
d) să aibă remanență cât mai mare pe
suprafețe;
e) să fie compatibile cu materialele pe care se
vor utiliza;
f) gradul de periculozitate (foarte toxic, toxic,
nociv, coroziv, iritant, oxidant, foarte inflamabil și
inflamabil) (fig.8)(fig.9) pentru personal și
pacienți;
 pe ambalaje există etichete cu pictograme de
avertizare (fig.10)
 semnalizarea locului de muncă (fig.11)
99
Fig.8 Iritant, Nociv
Fig.9 Inflamabil
100
Fig.10 Etichete cu pictograme de avertizare
Depozitarea mai multor substanţe şi

preparate periculoase poate fi indicată prin panouri
de avertizare „pericol general”; acestea trebuie
însoţite după caz de un panou suplimentar care să
expliciteze pericolul specific, determinat de
caracteristicile substanţelor.
101
Fig.11 Semnalizarea locului de muncă în caz

de depozitare substanțe periculoase
Semnalizarea riscurilor chimice este de

avertisment. De multe ori este completată cu
semnalizarea de interdicţie (de ex. Fumatul
interzis, Interzis focul deschis sau Interzis
fumatul)(fig.12), de obligativitate (de ex. protecţie
obligatorie a mâinilor, picioarelor, ochilor, vederii
etc.)(fig.13), de identificare a mijloacelor de
salvare sau de prim-ajutor (fig.14).
102
Fig.12 Semnalizare de interdicție
Fig.13 Semnalizare de obligativitate

port echipament de protecție
103
Fig.14 Punct de prim ajutor
Principalele pericole chimice și simbolurile

lor (tab.I ).
104
Tabelul I
Pictograme de avertizare și riscurile
substanțelor chimice
Simbol Descrierea
grafic de riscurilor
avertizare
T+ Foarte toxice
- substanţele şi
preparatele care prin
Foarte inhalare, ingestie
toxic sau penetrare
cutanată în cantităţi
foarte mici pot
cauza moartea sau
afecţiuni cronice ori
acute;
Exemple: acid
cianhidric,
anhidridă arsenică,
Paration
T Toxice -
substanţele şi
Toxic inhalare, ingestie
sau penetrare
cutanată în cantităţi
reduse pot cauza
moartea sau
acute;
105
Exemple:
metanol, benzen,
fenol
Xn Nocive -
substanţele şi
Nociv inhalare, ingestie
sau penetrare
cutanată pot cauza
moartea sau
acute;
Exemple:
etilenglicol, xilen
C Corozive -
substanţele şi
preparatele care în
Coroziv contact cu ţesuturile
vii exercită o
acţiune distructivă
asupra acestora;
Exemple: acid
clorhidric cu
concentraţie mai
mare de 25 %,
hidroxid de sodiu
(soda caustică) cu
concentraţie peste 2
%.
Xi Iritante -
106
substanţele şi
preparatele
Iritant necorozive care prin
contact imediat,
prelungit sau repetat
cu pielea ori cu
mucoasele pot
cauza o reacţie
inflamatorie; pot
provoca o reacţie
inflamatorie a
tegumentelor,
mucoaselor, căilor
respiratorii, alergii
(substanţe
senzibilizante),
eczeme
Exemple:
amoniac între 5 şi
10 %, acid
clorhidric între 10 şi
25 %, acrilaţi
Simbol Descrierea
grafic de riscurilor
avertizare
F+ Extrem de
inflamabile:
substanţele şi
107
preparatele chimice
Extrem lichide cu un punct
inflamabil de aprindere foarte
scăzut şi cu un
punct de fierbere
scăzut, precum şi
substanţele şi
preparatele gazoase
care sunt
inflamabile în
contact cu aerul la
temperatura şi la
presiunea mediului
ambiant; se pot
aprinde sub
acţiunea unei surse
de energie (flacără,
scânteie etc.) chiar
la temperaturi sub
0oC Exemple:
hidrogen,
acetilena, eter
etilic.
F Foarte
inflamabile:
substanţele şi
preparatele care pot
să se încălzească şi
Foarte apoi să se aprindă
inflamabil în contact cu aerul
108
la temperatura
ambiantă, fără
aport de energie;
sau substanţele şi
preparatele solide
care se pot aprinde
cu uşurinţă după un
scurt contact cu o
sursă de aprindere
şi care continuă să
ardă sau să se
consume şi după
îndepărtarea sursei;
sau substanţele şi
preparatele lichide
cu un punct de
aprindere foarte
scăzut; sau
substanţele şi
contact cu apa sau
cu aerul umed
emană gaze foarte
inflamabile în
cantităţi
periculoase;
Exemple:
acetona, alcool
etilic.
Inflamabil Inflamabile -
109
substanţele şi
preparatele lichide
cu un punct de
aprindere scăzut;
pot să se aprindă
sub acţiunea unei
surse de energie
(flacără, scânteie
etc.)
Exemple:
white-spirit.
Explozive:
substanţele şi
preparatele solide,
lichide, păstoase
sau gelatinoase,
care pot să
reacţioneze
E exoterm în absenţa
oxigenului din
atmosferă,
producând imediat
Exploziv emisii de gaze, şi
care, în condiţii de
probă determinate,
detonează, produc
o deflagraţie rapidă
sau sub efectul
căldurii explodează
când sunt parţial
110
închise; pot
exploda fie în
prezenţa unei
flăcări, fie prin
lovire sau frecare.
Exemple:
nitroglicerină.
Oxidante:
substanţele şi
contact cu alte
substanţe, în
special cu cele
inflamabile,
O prezintă o reacţie
puternic exotermă;
pot elibera
oxigen, putând
Oxidant provoca sau
întreţine arderea
substanţelor
corozive.
Exemple:
cloraţi, acid azotic
peste 70 %,
peroxizi.
<<N Periculoase
pentru mediul
înconjurător -
111
substanţele şi
Periculos preparatele care,
pentru mediul introduse în mediul
înconjurător înconjurător, ar
putea prezenta sau
prezintă un risc
imediat ori întârziat
pentru unul sau mai
multe componente
ale mediului
înconjurător;
intrând în mediu,
poate prezenta un
pericol imediat
sau în timp pentru
mediul acvatic,
sol, atmosferă sau
natură în general
Exemple: lindan
g) să fie ușor de utilizat;

h) să fie stabile în timp;
i) să fie biodegradabile în acord cu cerințele
de mediu.
Condiții de utilizare și păstrare corectă a
produselor dezinfectante:
 un produs dezinfectant se utilizează numai în
scopul indicat prin autorizație/înregistrare;
112
 se respectă întocmai indicațiile de utilizare de pe

eticheta produsului;
 se respectă intocmai concentrația și timpul de
contact indicate în autorizație/înregistrare;
 se ține cont de incompatibilitatile produsului;
 niciodată nu se amestecă produse diferite;
 în general, produsele dezinfectante nu se
utilizează ca atare, necesită diluții; este de
preferat ca soluția respectivă să se facă în
cantitatea strict necesară și să se utilizeze
imediat, dar nu mai mult de 48 de ore de la
preparare; dacă nu este deja făcută, soluția de
lucru ar trebui să fie proaspat preparată;
 soluțiile se prepară utilizându-se un sistem de
dozare gradat;
 se notează pe flacon data preparării soluțiilor
respective;
 se respectă durata de utilizare a soluțiilor; în
funcție de produs, aceasta poate varia de la
câteva ore la câteva săptămâni;
 în cazul în care eticheta produsului s-a pierdut,
produsul respectiv nu se mai folosește;
 întotdeauna manipularea se face purtându-se
echipament de protecție;
 se păstrează numai în flacoanele originale, pentru
a se evita contaminarea lor și pentru a nu se
pierde informațiile de pe eticheta produsului;
 flacoanele trebuie păstrate la adăpost de lumină
și departe de surse de caldură.
113
Reguli generale de dezinfecție

Dezinfecția profilactică completează
curățarea, dar nu o suplinește și nu poate înlocui
sterilizarea.
Eficiența dezinfecției profilactice este
condiționată de o riguroasă curățare prealabilă.
Pentru dezinfecția în focar se utilizează
dezinfectante cu acțiune asupra agentului patogen
incriminat sau presupus; dezinfecția se practică
înainte de instituirea măsurilor de curățare.
Dezinfecția curentă și/sau terminală,
efectuată numai cu dezinfectanți de nivel înalt și
este obligatorie în:
a) secțiile de spitalizare a cazurilor de boli
transmisibile;
b) situația evoluției unor focare de infecții
nosocomiale;
c) situațiile de risc epidemiologic
(evidențierea cu ajutorul laboratorului a circulației
microorganismelor patogene);
d) secțiile cu risc înalt: secții unde sunt
asistați pacienți imunodeprimați, arși,
neonatologie, prematuri, secții unde se practică
grefe/transplant (de maduvă, cardiac, renal etc.),
secții de oncologie și onco-hematologie;
e) blocul operator, blocul de nașteri;
f) secțiile de reanimare, terapie intensivă;
g) serviciile de urgență, ambulanță, locul
unde se triază lenjeria;
114
h) orice altă situație de risc epidemiologic

identificată.
Dezinfectantele trebuie folosite la
concentrațiile și timpii de acțiune specificați în
autorizație/înregistrare.
Se recomandă utilizarea de cuve cu capac și
grătar, pentru dezinfecția instrumentarului.
La prepararea și utilizarea soluțiilor
dezinfectante sunt necesare:
a) cunoașterea exactă a concentrației de
lucru în funcție de suportul supus dezinfecției;
b) folosirea de recipiente curate;
c) utilizarea soluțiilor de lucru în cadrul
perioadei de stabilitate și eficacitate, conform unei
corecte practici medicale, pentru a se evita
contaminarea și degradarea sau inactivarea lor;
d) controlul chimic și bacteriologic, prin
sondaj al produselor și soluțiilor dezinfectante în
curs de utilizare.
Utilizarea dezinfectantelor se face
respectându-se normele de protecție a muncii, care
să prevină accidentele și intoxicațiile.
Personalul care utilizează în mod curent
dezinfectantele trebuie instruit cu privire la noile
proceduri sau la noile produse dezinfectante.
În fiecare încapere în care se efectuează
operațiuni de curățare și dezinfecție trebuie să
existe în mod obligatoriu un grafic zilnic orar, în
care personalul responsabil va înregistra tipul
operațiunii, ora de efectuare și semnatura; aceste
115
persoane trebuie să cunoască în orice moment

denumirea dezinfectantului utilizat, data preparării
soluției de lucru și timpul de acțiune, precum și
concentrația de lucru.
Principalele grupe de antiseptice și
dezinfectante sunt:
 Substanțe pe bază de iod (iodoforii,
combinația iodului cu detergenți, tip betadină)
 Alcoolii (etilic, izopropilic)
 Substanțe pe bază de clor (cloraminele,
clorhexidina=compus al clorului cu acidul
acetic)
 Substanțe care degajă oxigen (apă oxigenată)
 Derivați de mercur (mercurocrom)
 Coloranți (violet de gențiană)
 Detergenți cationici, anionici:
(Bromocet, Anyosime, Surfanios, Hexanios)
Alegerea metodei de dezinfecție se face în
funcție de suportul care trebuie tratat.
Suprafețele, instrumentarul și echipamentele
sunt clasificate după modul lor de utilizare în
practica medicală în:
critice = care vin în contact sau penetrează
țesuturile umane, care în mod normal sunt sterile,
și anume:
 instrumentarul chirurgical, inclusiv
stomatologic
 materialul utilizat pentru sutură
 trusele pentru asistența la naștere
116
 echipamentul personalului din sălile de

operații
 câmpurile operatorii
 meșele și tampoanele
 tuburile de dren
 implanturile
 acele și seringile
 dispozitivele pentru cateterism
 dispozitivele pentru hemodializă
 endoscoapele, inclusiv anexele
semicritice = care vin în contact cu
mucoasele intacte:
 suprafața interioară a incubatoarelor inclusiv
dispozitivele atașate, tip mască de oxigen,
umidificator
 laringoscoapele
 sondele de intubație
 echipamentele de anestezie și ventilație
mecanică
 termometrele de sticlă și electronice
 speculul nazal, vaginal
 suprafețele inerte din secții și laboratoare
stropite cu produse biologice (sânge, materii
fecale, urină sau alte secreții cu potențial
patogen)
 căzile utilizate pentru hidroterapia pacienților
care prezintă soluții de continuitate
117
noncritice = care nu vin în contact cu

pacientul sau care vin în contact numai cu
tegumentul intact
 stetoscoapele
 manșetele de tensiune
 speculul auricular
 cadrele de sprijin pentru invalizi
 ploștile urinare
 suprafețele dispozitivelor medicale atinse de
personalul medical în timpul procedurii
 suprafețele inerte tip pavimente, pèreți,
mobilier de spital, alte obiecte
Reguli de utilizare si pastrare corectă

antiseptice
 Un produs antiseptic se utilizează numai în
scopul pentru care a fost autorizt/înregistrat
 Se respectă întocmai indicațiile de utilizare
de pe eticheta produsului
 Se respectă concentrația și timpul de lucru
specificate
 Pe flacon se notează data deschiderii și data
limită până la care produsul poate fi utilizat
 La fiecare utilizare flaconul trebuie deschis și
închis corect
 Flaconul se manipulează cu atenție; este
interzis atingerea gurii flaconului pentru a nu
se contamina
 Este interzisă transvazarea în alt flacon
118
 Este interzisă recondiționarea flaconului

 Este interzisă completarea unui flacon cu,
conținutul altui flacon
 Este interzisă amestecarea, precum și
utilizarea succesivă a două produse
antiseptice diferite
 Sunt de preferat produsele condiționate în
recipeiente cu capacitate mică
 Dupa aplicarea antisepticului, acesta nu se
îndepartează prin clătire, deoarece se pierde
efectul remanent; excepție cele utilizate în
neonatologie, pediatrie și cele utilizate pentru
irigarea cavităților, la care clătirea este
necesară după fiecare aplicare
 Se recomandă utilizarea antisepticelor, ca
atare, fără diluție
 Se acordă atenție deosebită compoziției
produsului antiseptic utilizat pentru nou-
născuți
 Se pastrează numai în flacoane originale,
pentru a evita contaminarea și pentru a nu
pierde informațiile de pe eticheta flaconului
 Flacoanele se păstrează la adăpost de lumină
și la distanță de sursele de caldură
119
Igiena mâinilor și antiseptizarea

tegumentelor
1. Spălarea simplă a mâinilor se face utilizându-se
apă și săpun; spălarea igienică a mâinilor nu este
un substitut pentru antiseptizare.
2. Antiseptizarea mâinilor se face prin spălare sau
frecare, utilizându-se un produs antiseptic. Un
dispenser trebuie utilizat pentru aplicarea
produsului; dispenserele trebuie să fie intreținute în
bună stare de igienă și funcționare.
3. Procedeul de spălare a mâinilor se efectuează
conform informațiilor furnizate de producător pe
eticheta produsului; produsul trebuie să fie
recomandat pentru uz sanitar și trebuie să fie testat
conform standardului EN 1499, care trebuie să
conțină indicații despre:
a) necesitatea umectării prealabile a mâinilor;
b) volumul de produs utilizat;
c) timpul de spălare;
d) frecvența aplicării produsului;
e) instrucțiunile speciale pentru utilizarea apei.
4. Procedeul de frecare a mâinilor se efectuează
conform informațiilor furnizate de producător pe
eticheta produsului; produsul trebuie să fie
recomandat pentru uz sanitar și trebuie să fie testat
conform standardului EN 1500, care trebuie să
conțină indicații despre:
a) volumul de produs utilizat;
b) timpul de frecare;
c) frecvența aplicării produsului.
120
5. Antiseptizarea chirurgicală a mâinilor

6. Antisepticul se aplică după cum urmează:
a) pentru suprafețele cutanate sărace în
glande sebacee:
 înainte de efectuarea injecțiilor și puncțiilor
venoase, cu un timp de acțiune de 15 secunde;
 înainte de efectuarea puncțiilor articulației,
cavităților corpului și organelor cavitare,
precum și a micilor intervenții chirurgicale, cu
un timp de acțiune de minimum un minut;
b) pentru suprafețele cutanate bogate în
glande sebacee:
 înaintea tuturor intervențiilor chirurgicale se
aplică de mai multe ori pe zona care urmează
a fi incizată, menținându-se umiditatea
acesteia, cu un timp de acțiune de minimum
10 minute.
Antisepticul poate fi aplicat folosindu-se
pulverizarea sau procedura de ștergere; dacă se
folosește procedura prin ștergere, materialele
trebuie să îndeplinească cerințele pentru proceduri
antiseptice pentru a putea fi folosite.
C. Sterilizarea = operațiunea prin care sunt
eliminate sau omorâte microorganismelor,
patogene sau nu, forme vegetative și spori de pe
obiecte contaminate sau dintr-o substanță,
rezultatul acestei operațiuni fiind starea de
sterilitate. Obtinerea “stării de sterilitate” precum
și menținerea ei până-n momentul utilizării
121
reprezintă o normă de calitate care trebuie

respectată în practica medicală.
Steril = fără microbi viabili
(sterilis=neroditor)
Septic=contaminat, colonizat sau infectat cu
microbi patogeni (septikos=putred, stricat)
Toate dispozitivele medicale și materialele
care urmează a fi sterilizate trebuie dezinfectate,
curățate și dezinfectate, înainte de a fi supuse unui
proces de sterilizare standardizat.
Serviciul de sterilizare din unitățile sanitare
de orice tip trebuie să fie amenajat într-un spațiu
special destinat, în vederea desfășurării activității.
Organizarea serviciilor de sterilizare:
a) circuitul de colectare, recipientele și mijloacele
de transport pentru dispozitivele murdare,
nesterile;
b) asigurarea ariei de curățare în vederea
diminuării încărcăturii microbiene și eliminării
încărcăturii organice și a biofilmului de pe
dispozitivele medicale; biofilm - caracteristica unui
agent microbiologic de a adera și a se fixa de o
suprafață în care se realizează imersie,prin secreția
unor polimeri, îngreunând astfel accesul
substanțelor active antimicrobiene;
c) verificarea stării de funcționare a aparaturii;
d) spațiul curat pentru inventarierea și
împachetarea dispozitivelor medicale;
e) sterilizarea propriu-zisă și sistemul de control
al procesului;
122
f) procedurile de control și marcare a produselor

finite;
g) tratarea neconformităților;
h) înregistrarea și arhivarea datelor privind
parcursul procesului care este un element de
calitate și este parte componentă a
materiovigilenței;
i) circuitul de stocare, distribuție, transport la
utilizatori;
j) instruirea personalului;
k) echipamentul de protecție al personalului.
Circuitele se stabilesc astfel încât să

asigure securitatea personalului, a mediului și
integritatea dispozitivelor medicale.
În unitățile de asistență medicală,

sterilizarea se realizează prin metode fizice, abur
sub presiune sau abur la temperatură și presiune
ridicate/scăzute, căldură uscată, precum și prin
metode combinate fizico-chimice.
1. Sterilizarea cu vapori de apă saturați

sub presiune trebuie să fie metodă de elecție, dacă
dispozitivul medical suportă această procedură.
Sterilizarea se realizează numai cu aparate de
sterilizare autorizate și avizate conform
prevederilor legale în vigoare.
123
Presiunea, temperatura și timpul de

sterilizare reprezintă valori de siguranță pentru
eficacitatea sterilizării în funcție de aparat.
Trebuie respectate instrucțiunile de
utilizare din cartea tehnică a aparatului cu privire la
temperatura, presiunea și timpul de sterilizare
recomandate de producator, în funcție de tipurile
de materiale de sterilizat ambalate.
Personalul medical responsabil cu
respectarea calității procedurilor de sterilizare va fi
instruit și calificat pentru fiecare tip de aparat de
sterilizat și va face dovada de certificare a acestui
lucru.
Instrucțiunile de utilizare pentru fiecare
sterilizator se vor afișa la loc vizibil.
La verificarea calității sterilizării la
sterilizatorul cu abur sub presiune, care are sistem
de înregistrare automată a ciclului de sterilizare,
diagramă, se efectuează analiza acesteia:
a) prin compararea cu diagrama-tip
furnizată de producator;
b) prin analiza diagramei, urmărind
presiunea și temperatura atinse, înregistrate pentru
fiecare fază a ciclului, în funcție de programul ales.
La verificarea calității sterilizării la
sterilizatorul cu abur sub presiune care nu are
sistem de înregistrare automată a ciclului de
sterilizare, pe tot parcursul ciclului complet de
sterilizare se urmărește pe panoul de comandă și se
notează temperatura și presiunea atinse pentru
124
fiecare fază a ciclului. În această situație este

obligatorie utilizarea indicatorilor biologici
(bacteriologici).
Se verifică vizual integritatea
pachetelor ambalate în hârtie specială sau pungi
hârtie plastic, după care se închide imediat colierul
casoletelor.
Se verifică obligatoriu indicatorii fizico-
chimici de eficiență ai sterilizării:
a) virarea culorii benzilor adezive cu indicator
fizico-chimic de lipit pe cutii, casolete, pachete
ambalate în hârtie specială sau imprimate pe pungă
hârtie plastic;
b) virarea culorii la indicatorii "integratori" plasați
în interiorul fiecărui pachet sau într-un pachetel-
test în fiecare coș, verificându-se temperatura,
timpul și saturația vaporilor.
Pentru materialele ambalate în pungi hârtie
plastic, verificarea se poate face prin transparența
plasticului. Pentru materialele ambalate în cutii
metalice, verificarea se face prin verificarea
pachetelului-test atașat la fiecare coș.
Materialul se consideră nesterilizat și nu se
utilizează când virarea culorii indicatorilor nu s-a
realizat.
Este obligatoriu de asemeni controlul
umidității textilelor:
Pentru sterilizarea textilelor la autoclav, se
utilizează o casoletă-test care se plasează între
celelalte casolete în mijlocul încărcăturii. Casoleta-
125
test se pregătește în funcție de dimensiunea

acesteia, realizându-se o încărcătură cu textile, și
se plasează teste de tifon împăturit, cu o greutate
de circa 20 g, în casoletă, în pozițiile: sub capac, la
mijloc și la fund, pe axul casoletei. Testele se
cântăresc la balanța electronică, înainte de a fi puse
în casolete și după scoaterea de la sterilizare din
autoclav. Diferența de greutate exprimată în
procent reprezintă creșterea umidității textilelor în
cele 3 puncte investigate.
Pentru aparatele la care uscarea se realizează
în condiții bune, testele, indiferent de poziția lor în
casoletă, indică valori sub 5% (pentru autoclavele
romanești) sau 1% (pentru noile tipuri de
autoclave). În caz că această normă de umiditate
este depașită, este obligatorie verificarea
funcționării autoclavului.
Filtrul de la supapa de admisie a aerului
atmosferic se schimbă conform recomandărilor
producătorului aparatului. Sunt de preferat filtrele
de unică utilizare. Eficiența filtrului trebuie să fie
de 99,998% pentru particule de ordinul de mprime
0,3 microni (0,0003 mm).
Este interzisă funcționarea autoclavelor fără
filtru sau cu filtru carbonizat.
Cutiile, casoletele, coșurile, navetele cu

pachetele sterilizate se etichetează notându-se
data, ora, sterilizatorul cu abur sub presiune la
126
care s-a efectuat sterilizarea, persoana care a

efectuat sterilizarea.
În registrul de evidență a sterilizarii se
notează: data și numărul autoclavului, atunci când
sunt mai multe, conținutul pachetelor din sarjă și
numărul lor, numărul șarjei, temperatura și
presiunea la care s-a efectuat sterilizarea, ora de
începere și de încheiere a ciclului (durata),
rezultatele indicatorilor fizico-chimici, semnatura
persoanei responsabile cu sterilizarea și care
eliberează materialul steril; se atașează diagrama
ciclului de sterilizare (acolo unde se efectuează
înregistrarea automată), rezultatul testelor
biologice, observații, data la care s-au efectuat
întreținerea și verificarea aparatului.
Verificarea calității penetrării aburului se

realizează zilnic, înainte de efectuarea primei
sterilizări, cu ajutorul testului Bowie & Dick
pentru verificarea calității penetrării aburului.
Se utilizează un pachet-test compus din
prosoape de bumbac de 30/30 cm, care se pun unul
peste altul realizând o înălțime de 27,5 cm; în
mijlocul acestora se plasează hârtia-test Bowie &
Dick de aceeași dimensiune cu prosopul (care are
imprimat un model geometric). Se ambalează etanș
într-un câmp operator, se închide cu bandă adezivă
cu indicator chimic de virare a culorii. Pachetul-
test astfel confecționat se plasează singur în
mijlocul incintei autoclavului.
127
Se realizează un ciclu de sterilizare complet

(cu presiune postvacuumare) la temperatura de 134
grade C, timp de 30 minute.
La sfârșitul ciclului complet de sterilizare se
extrage din pachet testul și se interpretează
rezultatul. Dacă ciclul a fost eficient (absența
aerului rezidual sau a pungilor de aer), schimbarea
culorii modelului geometric imprimat este
uniformă. Dacă penetrarea aburului nu a fost
uniformă, au existat pungi de aer, culoarea benzilor
este neuniformă (apar pete mai clare). În această
situație, sterilizarea nu a fost eficientă,
sterilizatorul nu trebuie utilizat și se apelează la
tehnician pentru verificare.
Testul Bowie & Dick trebuie utilizat:

 zilnic, dacă la autoclav se sterilizează textile;
 cel puțin o dată pe săptămână, la autoclavele
care sterilizează instrumentar;
 după fiecare reparație a autoclavului.
În vederea controlului eficacității

sterilizării sunt admiși urmatorii indicatori
biologici:
1. Indicatori biologici cu Bacillus
stearothermophyllus impregnați pe suporți de
bumbac sub formă de peticele sau fire de ață în
concentrații de 10 (indice -6) Unități Formatoare
de Colonii (UFC). Aceștia se pun în interiorul unei
cutii-test. Cutia-test se introduce în autoclav odată
128
cu materialul de sterilizat și se realizează ciclul

complet de sterilizare. La sfârșitul ciclului,
indicatorul biologic este trimis la laborator, unde
este extras, însămânțat și incubat; citirea se face la
7 zile.
2. Indicatori biologici cu Bacillus
stearothermophyllus impregnați pe suport și
condiționat împreună cu mediul de cultură înfiolat.
La sfârșitul ciclului se sparge fiola prin
presiune asupra tubului exterior și se incubează.
Citirea se face la 24 sau 48 de ore.
Se recomandă citirea cu atenție a
prospectului și respectarea recomandarilor
producătorului.
Controlul bacteriologic al sterilizării la

autoclav cu suspensie de spori de Bacillus
stearothermophyllus în soluție nutritivă, cu
indicator de pH
Mod de utilizare:
a) fiolele-test se introduc în autoclav la
diferite niveluri printre dispozitivele medicale și
materialele supuse sterilizării la 120 grade C. Se
efectuează sterilizarea la parametrii indicați de
către producator (de exemplu, 120 grade C, timp
de 30 de minute);
b) după sterilizare, fiolele sunt așezate într-un
incubator la 56 grade C;
c) citirea rezultatelor:
129
 menținerea aspectului (culoare, transparență)

nemodificat arată o sterilizare corectă;
 virajul la galben al indicatorului de pH și o
ușoară opalescență a conținutului indică o
sterilizare sub parametrii de eficiență optimă
(au rămas spori viabili, s-au cultivat și au
modificat aspectul produsului).
Acest test nu este indicat pentru controlul
sterilizării la autoclav la temperaturi mai mari de
120 grade C.
Modificarea culorii violet a produsului la
nuanțe de violet roșcat până la galben, chiar la
scoaterea fiolelor din autoclav, indică depășirea
temperaturii de 120 grade C. Această modificare
de culoare se datorează degradării chimice a
substratului din cauza temperaturii ridicate.
Asemenea fiole nu mai este necesar să fie incubate,
deoarece sporii din fiolă au fost distruși.
Durata menținerii sterilității materialelor
ambalate în cutii metalice perforate sau în casolete
cu colier este de 24 de ore de la sterilizare, cu
condiția menținerii cutiilor și casoletelor închise.
ambalate în pungi hârtie plastic sudate este de două
luni de la sterilizare, cu condiția menținerii
integrității ambalajului.
ambalate în hârtie specială (ambalaj în două
straturi de hârtie, fără soluții de continuitate) este
de o lună de la sterilizare.
130
Evaluarea eficacității sterilizării se face:

1. Pentru fiecare ciclu:
a) pe tot parcursul ciclului complet de
sterilizare se urmărește pe panoul de comandă și se
notează temperatura și presiunea atinse pentru
fiecare fază a ciclului sau se analizează diagrama;
b) se citește virarea culorii indicatorului
pentru temperatura de pe banda adezivă; se citește
virarea culorii indicatorului "integrator" pentru
sterilizatorul cu abur sub presiune, care controlează
timpul, temperatura și saturația vaporilor;
2. Zilnic:
a) se controlează calitatea penetrării aburului
cu ajutorul testului Bowie & Dick;
b) controlul cu indicator biologic (Bacillus
stearothermophyllus) pentru autoclavele din stațiile
centrale de sterilizare sau pentru autoclavele care
nu sunt echipate cu dispozitiv automat de
înregistrare (diagramă).
Asistentul medical responsabil cu
sterilizarea va fi instruit și acreditat să lucreze cu
vase sub presiune.
2. Sterilizarea la sterilizatoare cu oxid de

etilenă se utilizează:
(1) Doar când nu există alt mijloc de
sterilizare adecvat pentru obiecte și echipamente
termosensibile; această tehnică de sterilizare este
delicată și erorile de procedură pot duce fie la
131
accidente prin sterilizare ineficientă, fie la

accidente toxice la personal sau pacienții la care se
utilizează materialul sterilizat cu oxid de etilenă.
(2) Sterilizarea cu oxid de etilenă se
efectuează numai în statia centrală de sterilizare,
special echipată și deservită de personal calificat,
instruit și acreditat să lucreze cu sterilizatoare cu
oxid de etilenă.
(3) Este interzisă utilizarea sterilizării cu oxid
de etilenă pentru sterilizarea materialului medico-
chirurgical în urgență.
(4) Este interzisă sterilizarea cu oxid de
etilenă a materialului medico-chirurgical a cărui
compoziție nu este cunoscută.
(5) Este interzisă resterilizarea cu oxid de
etilenă a echipamentului medical constituit din
părți de policlorură de vinil sterilizat inițial cu
radiații ionizante, raze gamma.
(6) Este interzis a se fuma în încăperile unde
se utilizează oxidul de etilenă; aceste încăperi
trebuie ventilate în permanență direct cu aer
proaspăt (din exterior)
(7) Perioada necesară desorbției este în
funcție de compoziția materialelor sterilizate.
Pentru sterilizatoarele cu oxid de etilenă care
nu au inclusă în ciclul complet de sterilizare
desorbția la sfârșitul programului, timpul de
desorbție necesar pentru echipamente după
extragerea din aparat este:
132
a) de 16 săptămâni, pentru materiale fabricate

din poliamide;
b) de 6 săptămâni, pentru materiale fabricate
din polietilenă, teflon, latex, silicon, acetat de
etilenvinil, poliuretan, polipropilen, PVC plastifiat.
3. Sterilizarea la sterilizatoare cu abur și

formaldehidă:
(1) La temperaturi joase și presiune
subatmosferică este utilizată în stația centrală de
sterilizare a unităților sanitare pentru sterilizarea
obiectelor, echipamentelor sensibile la caldură,
care pot fi deteriorate la temperaturile realizate în
sterilizatoare cu abur convenţional; agentul de
sterilizare este formaldehida, utilizată în procesul
care are loc la presiune subatmosferică.
(2) Sterilizarea cu abur și formaldehidă la
temperaturi joase și presiune subatmosferică se
efectuează numai în stația centrală de sterilizare,
special echipată și deservită de personal calificat,
instruit și acreditat să lucreze cu astfel de aparate.
(3) Este interzisă utilizarea sterilizării cu abur
și formaldehidă la temperaturi joase și presiune
subatmosferică pentru sterilizarea materialului
medicochirurgical în urgență.
(4) Formaldehida, gaz într-un anumit amestec
cu aerul este explozivă.
133
4. Sterilizarea la sterilizator cu aer cald

(Poupinel, etuvă).
Poupinelul, după numele inventatorului
(Poupinel) este alcatuit din carcasă, sistem de
ventilație, sistem de măsurare a temperaturii, sursă
de caldură (rezistență electrică), sistem de reglare
și control.
Indicații:
Sterilizare sticlărie și instrumentarul care nu
suportă sterilizarea cu abur sub presiune, din oțel
neinoxidabil, cromat
Contraindicații:
Materiale textile, cauciuc
Ciclul complet de sterilizare:
 Faza de încălzire a aparatului
 Faza de latență, omogenizare
 Faza de sterilizare: 180 Grade Celsius, timp de
1 oră sau 160 Grade Celsius, timp de 2 ore
Ciclul complet de sterilizare durează 4-5 ore.
Cutiile metalice cu instrumentar se introduc
închise în incintă, iar timpul de sterilizare se
măsoară din momentul atingerii temperaturii de
sterilizare în interiorul încărcăturii.
ambalate în cutii metalice este de 24 ore de la
sterilizare cu condiția menținerii cutiilor metalice
închise.
Există indicatori fizico-chimici de verificare
a eficienții sterilizării și indicatori biologici, cu
Bacillus Subtillis.
134
Controlul eficienței sterilizării, în general se

face cu indicatori:
 Fizici: termometru, manometru, termograf
 Chimici: substanțe cu punct de fuziune cunoscut
 Bacteriologici: tuburi cu filtre de bumbac
impregnate cu spori bacterieni, etc., cu
însămânțare și citire ulterioară a rezultatului.
DEZINSECȚIA ȘI DERATIZAREA
Dezinsecția
*Definiţie= ansamblul mijloacelor și
metodelor de prevenire și combatere a insectelor,
care vehiculează și transmit (direct sau indirect)
boli infecto-contagioase și parazitare pentru om și
animale.
*Metodă:
 Preventivă (profilactică) care are scopul de a
împiedica înmulțirea și răspândirea
dăunătorilor, prin crearea de condiții
nefavorabile dezvoltării acestora. Ea trebuie să
aibă caracter permanent, de preferință la 3
luni;
 Curativă (terapeutică sau de combatere) în
focar, care urmărește distrugerea și
îndepărtarea insectelor și antropodelor din
unitatea asupra căreia se acționează; ea se
realizează la intervale repetate de 10 - 14 zile
(perioadă de incubație a insectelor) pentru
135
distrugerea focarelor, fiind urmată apoi de

dezinsecția profilactică.
Speciile de insecte cele mai des întâlnite în
acest domeniu de activitate sunt:
 gândacul roșu de bucătărie
 gândacul negru de bucătărie
 musca
 țânțarul
 ploșnița de casă
 molia de haine
 puricele de om
 păianjenul de casă
 viespea
 furnica neagră
A).Dezinsecţia preventivă = Prevenirea
pătrunderii insectelor în spital prin:
 amplasarea de plase la ferestre →
împiedecarea accesului insectelor zburătoare
 etanșeitatea încăperilor
 igienizarea mediului intra şi extraspitalicesc
 îndepărtarea corectă a reziduurilor
 supravegherea igienei pacienţilor, după caz:
deparazitarea lor şi a hainelor
B). Dezinsecţia de combatere = Distrugerea
insectelor prin mijloace fizice şi chimice
Metode fizice
Îndepărtarea mecanică:
 Aspirare
 Scuturare
136
 Periere
 Tundere
 Îmbăiere
 Capturare: capcane
Distrugerea prin căldură uscată (lenjeria şi
hainele bolnavilor) = cuptoare de deparazitare (în
30 min. la 80°C se distrug păduchii şi ouăle lor);
hainele se dispun în cuptor la 25cm de pereţi (nu şi
hainele din piele, blană, materiale sintetice
termosensibile); se verifică în prealabil să nu aibă
în buzunare materiale inflamabile; se menţin iniţial
10 min. la 40 - 50°C pentru uscarea lor
Distrugerea prin căldură umedă: etuve de
dezinsecţie sau fierbere (pentru lenjeria bolnavilor)
20-30 min. urmat de călcare cu fierul încins
Distrugerea prin acţiunea frigului: expunerea
la -140C timp de 24h (pentru blănuri).
Metode chimice
După timpul de acţiune, insecticidele pot fi:
 Cu acţiune de şoc= efect maxim imediat
(acţionează în secunde, minute), dar rămân
active maxim 24 ore: piretrine, esteri fosforici.
E necesară strângerea şi incinerarea insectelor.
Se pulverizează în aerul încăperilor. Utilizat
împotriva vectorilor zburători.
 Cu acţiune lentă, cu durata de 30-45 zile.
După natura chimică, pot fi:
137
 insecticide organice naturale (au la bază

extrase de plante; ex.: piretrinele - au acţiune
de şoc)
 insecticide organice de sinteză (au remanenţă
a acţiunii de 7 - 45 zile)
 insecticide organo-clorurate (ex.:
DDT→Detoxan, hexaclor-ciclo-
hexan→Lindan,etc.)
 insecticide organo-fosforice (Malathion,
Dipterex)
 combinaţii de insecticide (Plotox)
 insecticide anorganice: ex. acid boric
Dezinsecţia în diverse spaţii (săli de
aşteptare, spaţii de diagnostic şi tratament, etc.) se
face în general utilizând un insecticid cu acţiune de
durată, conform normelor în vigoare, eventual
asociat cu unul cu acţiune de şoc, manevra
repetându-se conform normelor în vigoare.
Se utilizează doar insecticidele avizate pentru
utilizare în spitale (toxicitate).
Deparazitarea hainelor bolnavilor prin
mijloace chimice → pulverizarea cu soluţie
malathion, urmată de uscare şi închidere în saci de
nylon cu pulbere insecticidă.
Deparazitarea bolnavilor: metodă mixtă =
fizică (îndepărtarea mecanică) şi chimică:
 spălare
 tundere (cu acordul bolnavului), raderea
pilozităţii
138
 aplicarea insecticidelor de contact

Deratizarea
*Definiţie: distrugerea rozătoarelor care pot
transmite boli prin starea lor
de rezervor sau transmiţător al unor germeni
*Metode:
A). Prevenirea pătrunderii lor în spital
 site metalice rezistente la găurile de scurgere
 reparaţii în scop de etanşeizare a spaţiilor
 igienizarea mediului
 aparate cu ultrasunete
B). Mijloace de combatere a rozătoarelor
 mecanice
 curse şi capcane: înainte şi după fiecare
utilizare este necesară tratarea cu apă
clocotită; se vor manipula numai cu mănuşi
 chimice (raticide) = momeli
alimentare sau prin prăfuire (ingerate
în momentul curăţării blănii)
 raticide care induc dispnee (ex.:alfa-naftil-
uree-Antu), cu efect în doză unică, letală; nu
se poate repeta utilizarea lor înainte de 6 luni
(recunoscute de animalul care a avut contact
cu substanţa dar nu a ingerat o cantitate care
să constituie doza letală)
 raticide cu efect anticoagulant (warfarina,
zoocumarina), cu efect cumulativ în doze
repetate (nu sunt recunoscute de rozătoare)
 biologice
139
Cu cât suprafaţa deratizata este mai mare,

remanenţa lucrărilor de deratizare vor fi de durată
mai lungă.
Note bibliografice
1. ***Ord. MSP nr.261/2007. Normele tehnice
privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea
2. ***Ordinul MS nr. 916/2006 privind aprobarea
Normelor de supraveghere, prevenire şi control
al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare;
3. Dumitru T Buiuc. Microbiologie medicală Un
ghid pentru studiul şi practica medicinei.
UMF Iaşi, 1992
4. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului. Editura
Medicală. Bucureşti 1999
5. ***Legea MSP nr. 3/1978 privind asigurarea
sanătăţii publice
6. ***Ordinul MS nr. 536/1997 care prevede
efectuarea lucrărilor de dezinsecţie
7. ***Legea nr.319/2006 securităţii şi securităţii
în muncă
8. T. Burcoş. Asepsia şi antisepsia. Tratat de
patologie chirurgicală sub redacţia Angelescu
N., Editura Medicală, Bucureşti, 2003
140
CAPITOLUL V
PACIENTUL SPITALIZAT
Pacient –persoană sănătoasă sau bolnavă care

utilizează serviciile de sănătate.
Internarea în spital
Eveniment în viaţa pacientului:
 fie că este vorba despre prima internare
(neobişnuit cu atmosfera şi regulile de spital
→ situaţie neobişnuită şi stresantă)
 fie pacient cronic (internarea devine neplăcută
prin repetarea evenimentului).
Serviciul de internări: primul contact al
pacientului cu spitalul → câştigarea încrederii
acestuia şi a anturajului (prin atitudine corectă,
nediscriminare, operativitate); prin discriminare se
înțelege distincția care se face între persoane aflate
în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei,
apartenenței etnice, originii naționale sau sociale,
religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale.
Se internează în spital:
 Urgenţele
 Pacienţii cu bilet de trimitere emis de
medicul de familie, medicul specialist din
ambulatoriul de specialitate
141
 Bolnavii sosiţi prin transfer de la alte unităţi

spitaliceşti
Circuitul pacientului
Sală de aşteptare, cu aplicarea protocolului de
triaj (fig.15)
Fig.15 Protocolul Naţional de Triaj
142
Cameră de consultaţie/Unitate de Primire

Urgenţe
- condiţii optime pentru consultaţii: încăpere
încălzită, cu asigurarea intimităţii pacientului;
dotare minimă necesară efectuării unui examen
clinic general; pat consultație, cu lenjerie de unică
folosință; chiuvetă cu apă curentă pentru spălarea
simplă a mâinilor înainte și după efectuarea
consultului; prevenirea infecţiilor spitaliceşti: are
acces în sala de consultaţii doar câte un pacient, iar
în cazul diagnosticării unei boli contagioase →
decontaminare, serviciu de primire de rezervă;
organizarea filtrului spitalului;
- obţinerea datelor anamnestice: istoricul bolii,
antecedente personale şi heredo-colaterale;
- pregatirea pacientului pentru examinare
 Dezbrăcarea
 Poziționarea
 Înregistrarea în Condica de Consultații și–n
baza de date electronice
 Numărul curent
 Date de identificare pacient
 Adresa
 Diagnosticul prezumtiv
 Atitudinea terapeutică
 Recomandari
 Medic
143
 Consemnarea în foaia de observaţie:

diagnosticul de internare, numele medicului
care decide internarea, eventualele manevre
diagnostice şi terapeutice efectuate, datelor
anamnestice (în cazul pacienţilor cu stare
generală gravă, al copiilor mici), a stării
pacientului la internare;
 anunţarea poliţiei în cazul pacienţilor
neidentificaţi;
 anunţarea cazurilor de agresiuni, a accidentelor
rutiere (organele de poliţie competente).
Atunci când se refuză internarea unui
pacient:
 se explică motivele;
 se dau indicaţii terapeutice la domiciliu sau se
redirijează pacientul la altă unitate spitalicească
cu alt profil;
 se asigură eventual asistenţa medicală de urgenţă
și transportul corespunzător către unitatea
respectivă
Înregistrarea datelor pacienţilor (serviciul
Registratură)
- înregistrarea F.O. în registrul spitalului (baza
electronică de date);
- se înregistrează: datele de identitate ale
pacientului (ale însoţitorului internat), eventual ale
anturajului.
Pacientul este preluat de personalul auxiliar:
 efectuarea toaletei bolnavului
144
 preluarea efectelor bolnavului, eventual

deparazitarea şi dezinfecţia lor;
 preluarea valorilor;
 pregătirea pentru internare a însoţitorului
pacientului;
 transportul pacientului în secţie; se face de către
personalul auxiliar sau în cazul pacienţilor cu
stare generală gravă, de medic, asistent
medical.
Preluarea pacientului în secţie:
 distribuirea în salon în funcţie de patologie şi
alte caracteristici ale bolnavului;
 consemnarea în condica de secţie;
 consultul pacientului (medicul de gardă din
secţie);
 notarea în F.O. a greutăţii, temperaturii, FC,
TA; notarea în caietul de rapoarte a
investigaţiilor paraclinice recomandate,
tratamentului, regimului igieno-dietetic
 regulamentul de ordine interioară
Asigurarea condiţiilor optime de
spitalizare:
 Amplasarea spitalelor
 Protecţia vizuală: amplasarea în spaţiu a
secţiei şi anexelor necesare Asigurarea
intimităţii în momentul efectuării toaletei la
pat, al altor manevre;
 Protecţia fonică: pereţi, geamuri, uşi; tipul de
mobilier;
145
 Protecţia olfactivă prin respectarea circuitelor

functionale (alimente, medicamente,
substanțe de curățenie și dezinfecție, servicii
auxiliare tip spalătorie);
 Protecţia termică (microclimat)
 Respectarea regimului de odihnă
 Terapie ocupațională
 Personal specializat în îngrijiri, supraveghere
nocturnă, cu medic de gardă
Programul de zi ale secției, în

funcție de specificul secției, copii, adulți,
maternitate (investigașii-recoltă probe
biologice, investigații imagistice, explorări
funcționale, consulturi interclinice, ore de
vizită și contra-vizită medicală).
Salon cu 1-2 paturi, cu dotare minimă

nacesară:
acces TV, pe bază de închiriere sau

nu, eventual stații radio cu circuit închis;
acces telefon cu număr de interior

și/sau exterior cu cartele preplătite; interzisă
utilizarea telefoanelor mobile
146
Masa pentru pacienti

 Mic dejun între orele 8:00 şi 9:00,
 - Masa de prânz între orele 12.00 şi 13.00
 - Supliment ora 16
 - Cina între 18.30 şi 19.30.
Deoarece regimul igieno-dietetic face parte
din tarapie, pacientul este obligat să respecte
indicațiile medicului curant.
Masa pentru părinți sau însoțitori
-sunt disponibile mai multe opțiuni: în incinta
spitalului, la cantina acestuia pe baza bonurilor
cumpărate; luarea mesei în compania copilului în
spații special amenajate.
Vizite –respectarea programului de

vizită; părinții au posibilitatea obținerii de la
medicul curant a accesului în afara programului;
vizitele scurte, cu respectarea discreției și a
normelor de igienă, în vigoare.
Respectarea regulilor de
prevenire a incendiilor
Se interzice:
- Fumatul în incinta spitalului;
147
- Utilizarea de lumânări și alte surse cu potențial

explozibil în prezența oxigenului
- Utilizarea fără permisiune a diferitelor aparate
electrice (televizor, pături, farfurie fierbinte,
prăjitor pâine, etc.).
Accesul în aer liber, cu acceptul

personalului de îngrijire, în curtea interioară.
Permisiuni, de părăsire pe perioadă

determinată a secției, spitalului cu avizul medicului
curant sau de gardă.
Medicația –conform indicațiilor medicului
distribuită de asistentul medical, cu respectarea
orelor, modului și dozelor de administrare
Școala de spital – profesori, manuale,
computere, cu program de predare pe grupe de
vârste, fie în sala de curs amenajată sau la patul
pacientului
Biblioteca cu acces după un program

de funcționare.
Capela spitalului, cu permanență în fiecare zi
148
Magazine cu acces facil, în incintă cu

articole de toaletă, dulciuri, flori, hârtie de scris,
etc.
Chioşc ziare. Un chioşc de ziare,

cărți, timbre, cartele telefon, situat în apropierea
spațiului de acces central în spital, cu program de
funcționare afișat
Alte servicii
Sală de sport
Sală multimedia
Drepturile pacienților
Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de
cea mai înaltă calitate de care societatea dispune,
în conformitate cu resursele umane, financiare și
materiale.
Pacientul are dreptul de a fi respectat ca
persoană umană, fără nici o discriminare.
Dreptul pacientului la informația medicală.
Pacientul are dreptul de a fi informat cu
privire la serviciile medicale disponibile, precum și
la modul de a le utiliza.
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra
identității și statutului profesional al furnizorilor de
servicii de sănătate.
149
Pacientul internat are dreptul de a fi informat

asupra regulilor și obiceiurilor pe care trebuie să le
respecte pe durata spitalizării.
Informațiile se aduc la cunoștința pacientului
într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea
terminologiei de specialitate; în cazul în care
pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i
se aduc la cunoștință în limba maternă ori în limba
pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o alta
formă de comunicare.
Pacientul are dreptul de a cere în mod expres
să nu fie informat și de a alege o altă persoană care
să fie informată în locul său.
Rudele și prietenii pacientului pot fi
informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic
și tratament, cu acordul pacientului.
Pacientul are dreptul de a cere și de a obține
o altă opinie medicală.
Pacientul are dreptul să solicite și să
primească, la externare, un rezumat scris al
investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și
îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
Consimțământul pacientului privind
intervenția medicală.
Pacientul are dreptul să refuze sau să
oprească o intervenție medicală asumându-și, în
scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele
refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie
explicate pacientului.
150
Când pacientul nu își poate exprima voința,

dar este necesară o intervenție medicală de urgența,
personalul medical are dreptul să deducă acordul
pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței
acestuia.
În cazul în care pacientul necesită o
intervenție medicală de urgență, consimțământul
reprezentantului legal nu mai este necesar.
În cazul in care se cere consimtamantul
reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie
implicat in procesul de luare a deciziei atat cat
permite capacitatea lui de intelegere.
În cazul în care furnizorii de servicii
medicale consideră ca intervenția este în interesul
pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își
dea consimțământul, decizia este declinată unei
comisii de arbitraj de specialitate.
Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru
recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor
biologice prelevate din corpul său, în vederea
stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care
acesta este de acord.
Consimțământul pacientului este obligatoriu
în cazul participării sale în învățământul medical
clinic și la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite
pentru cercetare științifică persoanele care nu sunt
capabile să își exprime voința, cu excepția obținerii
consimțământului de la reprezentantul legal și dacă
cercetarea este făcută și în interesul pacientului.
151
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat

într-o unitate medicală fără consimțământul său, cu
excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare
diagnosticului sau tratamentului și evitării
suspectării unei culpe medicale.
Dreptul la confidențialitatea informațiilor și
viața privată a pacientului.
Toate informațiile privind starea pacientului,
rezultatele investigațiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt
confidențiale chiar și după decesul acestuia.
Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate
numai în cazul în care pacientul își dă
consimțământul explicit sau dacă legea o cere în
mod expres.
Pacientul are acces la datele medicale
personale.
Orice amestec în viața privată, familială a
pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în
care aceasta imixtiune influențează pozitiv
diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și
numai cu consimțământul pacientului.
Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul
reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănatatea
publică.
Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
Dreptul femeii la viață prevalează în cazul în
care sarcina reprezintă un factor de risc major și
imediat pentru viața mamei.
152
Pacientul are dreptul la informații, educație și

servicii necesare dezvoltării unei vieți sexuale
normale și sănătății reproducerii, fără nici o
discriminare.
(1) Dreptul femeii de a hotări dacă să aibă sau nu
copii este garantat
(2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are
dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind
sănătatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de
planificare familială eficiente și lipsite de riscuri.
Drepturile pacientului la tratament și îngrijiri
medicale
(1) Intervențiile medicale asupra pacientului se pot
efectua numai dacă există condițiile de dotare
necesare și personal acreditat.
(2) Se exceptează de la prevederile cazurile de
urgență aparute în situații extreme.
Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale
pentru a putea muri în demnitate.
Pacientul poate beneficia de sprijinul
familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material
și de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
La solicitarea pacientului, în măsura posibilităților,
mediul de îngrijire și tratament va fi creat cât mai
aproape de cel familial.
Pacientul internat are dreptul și la servicii
medicale acordate de către un medic acreditat din
afara spitalului.
153
Personalul medical sau nemedical din

unitățile sanitare nu are dreptul să supună pacientul
nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe
acesta să îl recompenseze altfel decât prevad
reglementările de plată legale din cadrul unității
respective.
Pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a
fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu
respectarea legii.
Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale
continue până la ameliorarea stării sale de sănătate
sau până la vindecare.
Continuitatea îngrijirilor se asigură prin
colaborarea și parteneriatul dintre diferitele unități
medicale publice și nepublice, spitalicești și
ambulatorii, de specialitate sau de medicină
generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt
personal calificat. După externare pacienții au
dreptul la serviciile comunitare disponibile.
Pacientul are dreptul să beneficieze de
asistență medicală de urgență, de asistență
stomatologică de urgență și de servicii
farmaceutice, în program continuu.
Nerespectarea de către personalul medico-
sanitar a confidențialității datelor despre pacient și
a confidențialității actului medical, precum și a
celorlalte drepturi ale pacientului prevazute de
legislația în vigoare, atrage după caz, răspunderea
disciplinară, contravențională sau penală, conform
prevederilor legale.
154
Nu există drepturi, fără responsabilități:

a) grija fata de propria sănătate şi menţinerea unui
mod de viaţă sănătos, excluzând acţiunile
premeditate ce dăunează sănătăţii proprii şi a altor
persoane;
b) respectarea măsurilor de prevenție preexpunere
și postexpunere
c) comunicarea de informaţii complete despre
starea de sănătate, inclusiv în caz de donare
benevolă de sânge și alte fluide ale organismului
d) respectarea regulilor de comportament stabilite
pentru pacienţi în serviciul de îngrijire, precum şi a
recomandărilor medicului în perioada
tratamentului din ambulatoriu şi din spital
e) excluderea utilizării produselor farmaceutice şi a
substanţelor medicamentoase fără prescrierea şi
acceptul medicului curant, inclusiv a drogurilor, a
altor substanţe psihotrope , a alcoolului în perioada
tratamentului
f) respectarea drepturilor şi demnităţii altor
pacienţi, precum şi ale personalului medico-
sanitar.
Unele dintre obligaţiile bolnavilor sunt
reglementate prin norme legale.
Astfel, art. 38 din legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii prevede obligaţia
cetăţenilor români şi a oricăror alte persoane aflate
pe teritoriul României de a se supune măsurilor de
prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, de a
155
respecta întocmai normele de igienă şi sănătate

publică, de a oferi informaţiile solicitate şi de a
aplica măsurile stabilite privind instituirea
condiţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi
pentru promovarea sănătăţii individului şi a
populaţiei. De asemenea, art. 219 din aceeaşi lege
enumără obligaţiile pe care pacienţii asiguraţi le au
în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru a
putea beneficia de drepturile conferite prin lege:
a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;
b) să anunţe medicul de familie ori de câte
ori apar modificări în starea lor de sănătate;
c) să se prezinte la controalele profilactice şi
periodice stabilite prin contractul-cadru;
d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de
familie şi casa de asigurări asupra modificărilor
datelor de identitate sau a modificărilor referitoare
la încadrarea lor intr-o anumita categorie de
asiguraţi;
e) să respecte cu stricteţe tratamentul și
indicaţiile medicului;
f) să aibă o conduită civilizată faţă de
personalul medico-sanitar;
g) să achite contribuţia datorată fondului de
asigurări şi suma reprezentând coplata, în
condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
h) să prezinte furnizorilor de servicii
medicale documentele justificative care atestă
calitatea de asigurat.
156
În cazul încălcării de către pacient a regulilor

de tratament şi de comportamentîn instituţia
medico-sanitară, încălcare ce are drept consecinţă
daune materiale şi morale, acesta poartă
răspundere în conformitate cu legislaţia.
Conform art. 308 Cod Penal, nerespectarea
măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor
transmisibile se pedepseşte cu închisoare de la o
luna la doi ani sau cu amendă. Infracţiunea de
contaminare venerică și transmitere HIV, de către
o persoană care ştie că suferă de o asemenea boală,
se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani
în cazul contaminării venerice şi închisoarea de la
cinci la cincisprezece ani in cazul transmiterii HIV
(art.309).
Drepturile pacientului nu sunt absolute şi
pot fi limitate în caz de:
a) spitalizare şi examinare a bolnavilor ce
suferă de boli psihice
b) examinare medicală obligatorie a
persoanelor care donează benevol sânge, lichide
biologice, organe şi ţesuturi;
c) efectuare a examinării medicale
preliminare obligatorii, în scopul depistării bolilor
ce prezintă pericol social, în timpul angajării la
serviciu şi- n cadrul examinărilor medicale
periodice obligatorii.
d) efectuare a examinării medicale
obligatorii, inclusiv pentru depistarea maladiei
157
HIV/SIDA, a sifilisului şi a tuberculozei la

persoanele aflate în penitenciare
Îndatoririle personalului medical

La baza oricărui act medical trebuie să stea
datoria şi obligaţia şi nu consecinţele. Orice decizie
trebuie să respecte etica profesională:
 principiul non-maleficienţei: „primum non
nocere” (Hipocrate din Kos – 460 – 377 i.Hr.)
 principiul beneficienţei (să făci bine)
 principiul dreptăţii şi corectitudinii
 principiul autonomiei individului – pacientul are
puterea de decizie
 principiul utilitarismului – se alege alternativa
care asigură binele unui număr cât mai mare de
pacienţi
 legea 307 din 2004 – privind exercitarea
profesiei de asistent medical şi a profesiei de
moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea
OAMMR
 legea drepturilor pacientului 46 din 2003 -
personalul medical sau nemedical din unităţile
sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici
unei forme de presiune pentru a-l determina pe
acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd
reglementările de plată legale din cadrul
unităţii respective.
158
Evidenţa bolnavilor –Serviciul de

Statistică Medicală
În fiecare spital există o evidență centralizată
a cazurilor prezentate /spitalizate, scriptică și–n
bază electronică de date; zilnic se operează
mişcarea pacienţilor, tip intrări-ieșiri, decedați,
transferați, pe grupe de vârste și patologie
specifică, mediul de proveniență. Serviciul de
statistică centralizează datele zilnic, lunar,
trimestrial, semestrial și anual și raportează
forurilor responsabile de planificare și analiză a
activităților de îngrijiri de sănătate. Există de
asemenea evidența informatizată sau nu, prin
serviciul de registratură medicală, la nivelul
fiecărei secții de spital, cu operare în fișele de
intrare –iesire și raportare către serviciul de
statistică.
Condica de secţie
 se găseşte la asistenta-şefă
 numărul pacienților la un anumit moment
 în ea se consemnează: datele personale ale
pacienţilor, numărul FO, nr. salonului, data
internării şi externării, diagnosticul
F.O. (Foaia de Observție)/FOCG (Foaia de
Observație Clinică Generală)
 document ştiinţific şi medico-legal;
 se păstrează în timpul spitalizării în saloane,
în mape individuale;
159
 la externarea pacientului, arhivarea FO în

arhiva secției, pe anul în curs, ulterior în
arhiva spitalului pe o durată de 100 ani
 eliberarea copiilor se face conform
reglementărilor în vigoare.
TRANSFERUL PACIENTULUI
 în alte secții ale unității medicale respective
(transfer interclinic, intraspitalicesc)
 în alte spitale (interspitalicesc)
Stabilirea indicaţiei de transfer + Obţinerea
acceptului de la unitatea unde se transferă
pacientul = responsabilitatea medicului curant
Asistentul medical - responsabilităţi:
 pregătirea documentaţiei medicale (fişe,
copie FO);
 anunţarea familiei şi pregătirea efectelor
bolnavului (în cazul transferului în altă
unitate spitalicească);
 efectuarea tratamentului până la ora plecării
 operarea în registrul de secţie; scoaterea
pacientului din caietul de predare – preluare
tură (tratamente şi regimuri alimentare);
 însoţirea pacientului în noua secţie, predarea
pacientului şi documentelor (în cazul
transferului în cadrul aceleiaşi unităţi sau în
lipsa personalului calificat pentru efectuarea
transferului);
160
 monitorizarea şi notarea evoluţiei pe

parcursul transportului;
 asistarea urgenţelor survenite pe timpul
transportului
 preluarea lenjeriei bolnavului.
Transferul pacientului critic de la o instituție

madicală la alta instituție medicală de specialitate se face
pe baza de protocoale.
Societatea de Medicină de Urgență şi Catastrofă din
România în colaborare cu Institutul de Medicină de
Urgență Internațională și Sănătate, Harvard Spitalul
Birgamen & Women, Colegiul Medicilor din România cu
sprijinul financiar al Agenției de Dezvoltare Internațională
a Statelor Unite ( USAID ) prin Programul RASP-World
Learning a elaborat un protocol de transfer interspitalicesc
al pacientului critic cu scopul creșterii șanselor de
supraviețuire. Acest protocol poate fi aplicat total sau
parțial în funcție de gradul de dezvoltare al sistemului
local de urgențe.
I . PRINCIPII GENERALE
Scopul transferului – asigurarea asistenței
medicale optime
Unitatea în care se află pacientul asigură evaluarea
și stabilizarea acestuia înaintea transferului evitând
întârzierile nejustificate care pot afecta evoluția ulterioară
a cazului în Centrul de Specialitate. Pacientului i se va
întocmi o fișă în care se consemnează examinarea și
manevrele efectuate.
161
Medicul din unitatea în care se află pacientul are

obligația de a informa pacientul sau apartinătorii acestuia
asupra transferului, cu argumentarea avantajelor și
riscurilor probabile, în vederea obținerii consimțământului
informat.
Spitalele vor avea desemnate persoanele
responsabile de evaluarea, transferul și acceptul
pacienților.
Medicul care transferă bolnavul va evalua starea
acestuia, necesitatea instituirii transferului, momentul
transferului, tipul de transport necesar și nivelul asistenței
medicale pe durata transportului, pentru transfer optim,
fără întârzieri.
Acceptul transferului se va obține de la spitalul
primitor înaintea începerii transferului. Spitalul care
dispune de resursele umane și materiale necesare acordării
asistenței medicale de specialitate nu are dreptul de a
refuza acceptul pacientului critic sau cu potențial de
agravare în lipsa îngrijirilor de specialitate.
Se va întocmi o copie a documentației privind starea
generală a pacientului, investigațiile efectuate și
rezultatele acestora, medicația administrată specificând
ora de administrare și dozele, consulturile de specialitate.
Documentația poate fi trimisă și prin poștă electronică
dacă acest lucru este posibil.
Dacă există un plan regional de transfer al
pacienților critici către Centrele Regionale de Specialitate
se recomandă întocmirea unor protocoale de transfer
standardizate pentru regiunea respectivă, între spitalele
care solicită transferul și Centrul Regional de Referință.
162
II . ORGANIZAREA TRANSFERULUI
1.Responsabilitatea medicului care hotărăște

transferul pacientului
 Identificarea pacientului cu indicație de transfer
 Inițierea transferului prin contact direct cu medicul
care urmează să primească pacientul
 Stabilizarea pacientului înaintea transferului în limita
de competență
 Stabilirea modului de transfer prin consultarea
serviciului care va efectua transferul
 Evitarea întârzierilor nejustificate
 Asigurarea unui nivel minim de îngrijire pe durata
transportului
 Transferul documentației pacientului către unitatea
primitoare
2. Responsabilitatea medicului din centrul care
urmează să primească bolnavul
 Asigurarea resurselor umane și materiale necesare
pentru primirea cazului
 Stabilirea și recomandarea soluțiilor optime de
transfer și măsurile ce se impun înaintea transferului
și pe durata transportului
3. Asigurarea îngrijirilor pe durata transportului
 Transportul va fi efectuat de personal calificat care
are în dotare echipamentele, materialele și
medicamentele necesare eventualelor complicații
 Monitorizarea permanentă a funcțiilor vitale
163
 Capacitatea de a asigura funcțiile vitale dacă se impune

acest lucru: ventilație, aspirație, IOT, suport
hemodinamic, imobilizare coloană, etc.
 Întocmirea documentației privind evoluția stării
pacientului
 Posibilitatea comunicării cu Centrul de Specialitate
 Echipajul care asigură transferul poate recomanda și
utiliza mijlocul de transport adecvat stării pacientului
4.Informațiile minime care trebuie să însoțească
pacientul
 Numele pacientului și dacă e posibil adresa, date
despre persoanele de contact, numere de telefon
 Istoricul afecțiunii actuale
 În caz de traumă, mecanismul leziunii, data și ora la
care s-a produs accidentul
 Afecţiunile/leziunile identificate
 Antecedentele patologice ale pacientului
 Medicația
 Medicul curant al pacientului și datele de contact
 Semnele vitale la sosirea în spitalul care solicită
transferul, scorul Glasgow, iar la pacientul
politraumatizat, scorul revizuit de traumă (RTS)
 Măsurile terapeutice instituite (căile de administrare,
doza, ora administrării) și rezultatul obținut
 Rezultatele testelor diagnostice și de laborator
 Fișa medicală din prespital dacă pacientul a ajuns în
spital cu ambulanța
 Fișa medicală de pe durata transportului
164
 Numele și datele de contact ale medicului care a cerut

transferul
 Numele și datele de contact ale medicului care a
acceptat transferul
 Numele și datele de contact ale medicului care a
efectuat transferul
5.Criteriile, indicațiile și contraindicațiile
transferului pe cale aeriană
Transferul pe calea aerului se va realiza în cazul în
care nu se poate realiza un transfer potrivit pe cale terestră
sau timpul de transfer pe cale terestră este mai lung și
starea generală a pacientului critic nu permite. Modalitatea
de transfer a pacientului critic trebuie să fie optimă, ca
timp și siguranță.În situațiile în care timpul are importanță
majoră, transferul pe calea aerului este indicat (expl.:
pacient politraumatizat instabil, suspiciune de hematom
epidural, IMA care necesita tromboliză sau angioplastie,
etc.). Pacientul va fi supravegheat în unitatea care a
solicitat transportul aerian până la sosirea echipajului
specializat.
Contraindicațiile transferului pe cale aeriană sunt:
 Pacientul în stop cardiac
 Pacientul în stare terminală
 Boală contagioasă activă care ar pune în pericol
siguranța echipajului
 Pacient necooperant
 Pacient conștient, cooperant, dar care refuză
transferul pe calea aerului
165
 Pacient instabil care necesită o procedură care poate

fi efectuată și-n spitalul în care se află (expl.:
laparotomie)
 Pacient stabil care poate fi transferat cu un alt mijloc
medicalizat, factorul timp nefiind de importanță
majoră
Externarea
 Decizia externării aparține medicului curant
 Externare la cerere (cu declaraţie semnată pe
FO): cu excepţia pacienţilor cu boli
infecţioase cu izolare obligatorie sau a celor
psihiatrici periculoşi pentru anturaj;
 Asistentul medicală anunţă aparţinătorii cu 2
- 3 zile înainte, atunci când externarea este
programată
 Asistentul medical desemnează personalul
auxiliar care însoțește pacientul în serviciul
de externare, eliberare efecte personale, care
este un serviciu centralizat, aflat în altă
locație decât cel de internare
 Asistentul medical se asigură că pacientul
are la plecare biletul de ieşire şi reţeta
medicală și oferă informații legate de
îngrijirile uzuale care trebuie efectuate la
domiciliu
 Asistentul medical operează modificările în
registrul de secţie, caietul de predare–
preluare tură (tratamente, regimuri), cu
raportarea ieșirilor
166
Note bibliografice
1. ***Legea nr. 46 din 21.01.2003 privind
drepturile pacientului
2. ***Legea nr. 95/2006 privind reforma in
domeniul sănătăţii
3. ***Codul Penal român actualizat 2012
4. ***Legea nr.16 / 1996 Legea Arhivelor
Naţionale cu modificările şi completările
ulterioare. Arhivarea documentelor medicale
5. ***ORD. MSP 1091 din 7 septembrie 2006
privind aprobarea protocoalelor de transfer
interclinic al pacientului critic
6. http://www.pneumo-iasi.ro/legislatie/03-
dpsc.pdf Comisia Naţională de acreditarea
spitalelor. Drepturile pacienţilor, Bucureşti
2010
7. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului.
Editura Medicală Bucureşti 1999
8. Duma O. Sănătate publică şi management,
Vol. I. Editura MATRIX ROM, Bucureşti,
2003
167
CAPITOLUL VI
TRANSPORTUL PACIENTULUI
Transportul primar = transportul

pacientului de la domiciliu (de la locul
accidentului) într-o unitate spitalicească; cu risc
mare deoarece pacienții nu au un diagnostic precis
și sunt insuficient pregătiți pentru transport; se
acordă îngrijiri medicale pe toată durata
transportului, cu îndeplinirea dezideratului:
« Pacientul adecvat, la spitalul adecvat și-n
timpul adecvat » .
Transportul secundar = transportul
pacientului deja asistat într-o unitate sanitară:
 într-o altă unitate spitalicească (transfer),
 între secţiile spitalului (internare, transfer,
explorări),
 la domiciliu.
Transportul primar
Trebuie să:
 Evite agravarea traumatismelor şi şocului
traumatic;
 Evite durerile;
 Asigure ameliorarea (pe cât posibil) a
funcţiilor vitale şi stării generale prin poziţie
corectă de transport şi iniţierea tratamentului;
 Asigure monitorizarea pacientului.
168
 Se efectuează:
- cu brancarda
- cu mijloace improvizate (brancarde
improvizate, scaune)
 pe distanţe mici (până la vehiculul de transport)
 pe distanţe mai mari doar în cazul zonelor
inaccesibile mijloacelor de transport motorizate
(ex.: echipe Salvamont)
Iniţial se asigură primele îngrijiri de urgenţă
(prim ajutor de bază / calificat):
 Îndepărtarea pacientului din mediul nociv;
 Iniţierea resuscitării cardio-respiratorii;
 Hemostază, toaletă chirurgicală primară,
pansament;
 Imobilizarea focarelor de fractură;
 Îndepărtarea de la nivelul tegumentelor şi
mucoaselor a toxicelor cu pătrundere
transcutanată şi a substanţelor care provoacă
arsuri chimice;
 Iniţierea tratamentului medicamentos; instituirea
p.e.v.
 Apoi pacientul este plasat pe brancardă = 2 bare
cu legătură flexibilă/rigidă, din material
textil/impermeabil, material plastic
(radiotransparentă) sau metal (politraumatisme,
fractură de coloană vertebrală, bazin)
 Eventual cu posibilitatea ridicării unuia din
capete
169
 Se acoperă brancarda cu cearşaf, eventual

material impermeabil, iar bolnavul se acoperă
cu folie de aluminiu, câmpuri sterile, pătură
(după caz)
Transportul brancardei se face:
 fără şocuri mecanice;
 de către 2 sau 4 persoane ( în cazul a 4 persoane
se schimbă poziţia lor la anumite intervale,
pentru a preveni oboseala şi suprasolicitarea
coloanei vertebrale).
Pacientul va fi în continuare transportat cu un
mijloc motorizat:
 ambulanţă,
 avion sau elicopter (urgenţe grad zero, zone
inaccesibile autovehiculelor),
 nave sanitare (maritime sau fluviale);
- continuarea îngrijirilor de urgenţă pe timpul
transportului;
- monitorizare şi notarea evoluţiei pe timpul
transportului.
Competențele și atribuțiile echipajelor
publice de intervenție de diferite niveluri, în faza
prespitalicească:
 echipajele publice de intervenție sunt
clasificate după competențele șefului de
echipaj, respectiv dacă sunt conduse de un
medic sau de un asistent medical;
 competențele stabilite pentru un echipaj sunt
respectate de toți membrii echipajului care
participă la îngrijirea și transportul
170
pacientului, administrând medicamentele și

efectuând manevrele de asistență medicală de
urgență împreună și sub directa coordonare a
șefului de achipaj, care deține competența cea
mai mare.
 depășirea neautorizată a competențelor atrage
aplicarea de sancțiuni administrative, civile sau
penale, după caz.
 echipajele care nu pot asigura asistență de
urgență adecvată unui pacient aflat în stare
critică au obligația de a solicita imediat sprijinul
unui alt echipaj avansat la locul intervenției sau
la întâlnire.
 în lipsa unui echipaj avansat care să acorde
sprijinul, echipajul care nu poate asigura
asistența de urgență la nivelul necesar
procedează la evacuarea de urgență a
pacientului, la cel mai apropiat spital acordând
primul ajutor pe timpul transportului.
 competențele unui echipaj sunt corelate și cu
tipul de vehicul utilizat, precum și cu dotarea de
materiale, medicamente, aparatură.
Echipajele publice de intervenție de

urgență, transport și consultații în faza
prespitalicească sunt clasificate:
Echipaj de Prim Ajutor (EPA) fără

capacitate de evacuare a victimei:
171
Mijloc utilizat: orice tip de vehicul dotat cu

echipamentele necesare acordării primului ajutor
calificat
Poate acționa și fără vehicul, cu condiția
deținerii echipamentului necesar
Minim 2 persoane, cu instruire paramedicală;
Expl: echipajele de pompieri care intervin la
incendii cu autospeciale de intervenție dotate cu
echipament de prim ajutor calificat și defibrilator
Echipaj de prim ajutor cu capacitate de

evacuare a victimei (PA-T)
Mijloc utilizat: ambulanțe tip B2 sau nave
Minim 3 persoane,
2 salvatori cu instruire paramedicală
un conducător al mijlocului de intervenție cu
instruire paramedicală
Echipaj medical de urgență cu asistent

medical ( EMU-A)
Mijlocul utilizat: ambulanțe tip B2 sau nave
Minim 2 persoane
1 asistent medical cu pregătire în acordarea
asistenței medicale de urgență,
1 ambulanțier
Echipaj medical de urgență cu medic

(EMU-M)
Mijlocul utilizat: ambulanțe tip B1, C2 sau
nave
172
Minim 3 persoane
1 medic care a absolvit cursuri de acordare a
asistenței medicale de urgență sau competență în
medicina de urgență
asistenței medicale de urgență
1 ambulanțier
Echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM )

Mijlocul utilizat: ambulanțe tip C1
Minim 4 persoane
1 medic de urgență sau ATI
1 persoană cu pregătire paramedicală
1 ambulanţier sau conducator auto pompier
care a absolvit cursul de prim ajutor calificat
Echipaj de terapie intensivă nou-născuți

(TIM- NN)
Mijlocul utilizat: ambulanțe tip C1 cu dotare
specifică transportului neo-natal
Minim 3 persoane
1 medic neonatolog
1 anestezist reanimator
sau 1 medic de urgență cu pregătire specifică
în acordarea asistenței medicale de urgență și
terapie intensivă a nou-născutului aflat în stare
critică, în condiții de prespital și transport;
173
1 asistent medical cu pregătire specifică în

îngrijirea nou-născutului
1 conducător auto ambulanțier sau care a
absolvit un curs de prim ajutor calificat
Echipaj de salvare aeriană (ESA)

Mijlocul utilizat: aeronave de diferite
categorii în conformitate cu prevederile legale în
vigoare
Minim 4 persoane
1medic de urgență sau ATI
asistenței medicale de urgență,
1 pilot
1 copilot
Echipaj de ambulanță aeriană (EAA)

Mijlocul utilizat: avion sanitar sau alte
aeronave în conformitate cu prevederile legale în
vigoare
minim 4 persoane
1 medic care a absolvit cursuri în acordarea
asistenței medicale de urgență sau competență în
medicina de urgență
1 pilot
1 copilot
174
Echipaj de consultații de urgență la

domiciliu (ECU)
mijlocul utilizat: un vehicul neclasificat cu
dotare specifică, fără capacitate de transport
pacient
minim 1 persoană, medic medicină generală
cu carnet de conducere și cu pregătire în acordarea
primului ajutor avansat în cazurile de urgență;
după caz, 1 ambulanțier
Echipaj de transport sanitar neasistat (ET)

minim 1 personă, 1 ambulanțier sau
după caz echipajul poate fi format din 2
persoane
1 ambulanțier
1 asistent medical
Echipaje Ambulanțe tip C

a) Echipaj Terapie Intensivă Mobilă (C1)
b) Echipaj Medical de Urgență cu Medic
(C2)
c) Echipaj Terapie Intensivă Mobilă Nou-
Născuți (C-NN)
Echipaje Ambulanțe tip B

Echipaj Medical de Urgență cu medic (B1)
Echipaj Medical de Urgență cu asistent
(B2/A )
Echipaj de Prim ajutor ( B2/P)
175
Echipaje Ambulanțe tip A

echipaj transport sanitar neasistat (A1)
echipaj transport sanitar neasistat (A2)
Echipaje Autospeciale
Autospecială de intervenție a medicului de
urgență (MU)
Transport echipaj medical de urgență cu
medic/Terapie intensivă mobilă, cu baza la spital
Autospecială de consltații la domiciliu
(AMD)
Transport echipaj consultații la domiciliu
Echipaje Transport Aerian

Elicopter intervenție/transport sanitar
a) Echipaj Terapie Intensivă Mobilă (Eli/TI)
b) Echipaj Terapie Intensivă Mobilă –Nou-Născuți
(Eli/TI-NN)
Avion de transport sanitar
a) Echipaj Asistență Medicală de Urgență/Asistent
(Av/A)
b) Echipaj Asistență Medicală de Urgență /Medic
(Av/M)
c) Echipaj Terapie Intensivă Mobilă (Av/TI)
d) Echipaj Terapie Intensivă Nou-Născuți (Av/TI –
NN)
176
Echipaje Navă de intervenție/Transport

sanitar
a) Echipaj Prim Ajutor (NAV/P)
b) Echipaj Asistență Medicală de
Urgență/Asistent (NAV/A)
c) Echipaj Asistență Medicală de Urgență/Medic
(NAV/M)
d) Echipaj Terapie Intensivă Mobilă (NAV-TI)
e) Echipaj Terapie Intensivă Nou-Născuți
(NAV/TI-NN)
f) Echipaj Consultații de Urgență la Domiciliu
(NAV/AMD)
g) Echipaj Transport Sanitar Ne-Asistat
(NAV/TS)
Echipament pentru manevrarea,

imobilizarea şi transportul pacientului
Cerințe minime:
 Suport targă/sistem de prindere-asigurare targă
în timpul transportului, sistem independent de
amortizare, targa poate fi amplasată în mijloc,
lateral stâng, lateral drept permițând accesul la
pacient din toate părțile (C1, C2, B1)
 Suport targă/sistem prindere-asigurare targă în
timpul transportului amplasat lateral sau în
mijloc ( B1, B2, A1, elicopter, avion, navă)
 Targă principală (cu roți în cazul
autosanitarelor), cu sistem de fixare pacient
(C1, C2, B1, B2, A1, elicopter, avion, navă)
177
 Targă lopată (C1, C2, B1, +/_ elicopter, navă)

(fig.16)
 Saltea vacuum (C1, C2, B1, B2, AMD, avion,
navă)
 Scaun cu rotile, cu sistem fixare pacient (C1, C2,
B1, B2, A1, A2)
 Cearșaf de transport sau saltea de transfer (C1,
C2, B1, B2, A1, A2, elicopter, avion, navă)
 Set atele vacuum sau gonflabile (fig.17)
 Sistem de încălzire cabină medicală
 Bimotor în conformitate cu reglementările
europene în vigoare pentru elicopterele de
salvare aeriană
 Dispozitiv de tracțiune pentru fracturile de
femur
 Atele cervicale adulți/copii set complet sau un
număr minim de 3 gulere cervicale reglabile
(fig.18)
 KED (extractor pentru imobilizarea în ax a
extremității cefalice/gâtului și trunchiului în
vederea extragerii accidentaților din
autovehicule)
 Suport agățare perfuzii
 Targă rigidă completă pentru coloană (cu
imobilizare/fixare pentru cap) (fig.19)
178
Fig.16 Targă lopată antitraume cu lungime

reglabilă
Fig.17 Saltea vacuum radiotransparentă
179
Fig.18 Gulere cervicale diferite modele şi

mărimi
180
a)
b)
Fig.19 Targă a) tip panou cu pini de
siguranță; b) tip placă spinală radiotransparentă
181
Pe timpul transportului cu ambulanţa se va

avea în vedere aşa-numita „patologie a
transportului”:
A. Factori ce provoacă efectele negative ale
transportului:
Efecte mecanice: accelerare/decelerare
bruscă, şocuri pe direcţie verticală (denivelări ale
terenului), forţe centrifuge (în curbe) => aritmii,
consecinţe asupra circulaţiei sangvine cerebrale,
efecte asupra focarelor de fractură/hemoragie;
Efecte termice: frigul/căldura excesive – mai
ales în cazul transportului nou-
născuţilor/bătrânilor, pacienţilor cu
arsuri/degerături;
Efecte sonore şi luminoase: => irită un
pacient anxios (pacienţi cu psihoze/boli cardio-
vasculare/astm bronşic, copii); pot declanşa crize
specifice la cazurile de: epilepsie, tetanos,
intoxicaţie cu stricnină, comă agitată;
Răul de mişcare (ambulanţă, elicopter/avion,
navă sanitară), răul de înălţime (avion, elicopter).
B. Maniera de conducere corespunzătoare
a ambulanţei (trebuie să asigure un parcurs cât
mai uniform):
 Se evită accelerările/decelerările bruşte (prin
folosirea frânei de motor înaintea celei de
picior şi accelerare lentă);
 Se menţine o distanţă corespunzătoare faţă de
vehiculul din faţă (pentru a evita frânarea
bruscă);
182
 Se diminuează forţele centrifuge prin

abordarea curbelor cu viteză redusă şi pe
banda de pe convexitatea acestora;
 Se alege traseul cel mai descongestionat, nu
neapărat cel mai scurt ca parcurs;
 Se va folosi sirena, girofarul (în funcţie de
starea pacientului) pentru ca trecerea în
intersecţii pe roşu să se facă doar cu încetinire,
nu cu oprire;
 Starea tehnică bună a ambulanţei, cu suspensii
bune şi cauciucuri umflate la presiunea
prescrisă, cu brancarda bine solidarizată de
caroserie;
 Ambulanţa va fi insonorizată; se va preveni
pacientul asupra utilizării sirenei (îl agită).
Transportul secundar
În afara spitalului
Se face cu mijloace motorizate:
 ambulanţa,
 elicopterul/avionul sanitar,
 nava sanitară.
În prealabil se pregăteşte pacientul pentru

transport:
 pregătire psihică (+ se anunţă aparţinătorii şi se
obţine consimţământul informat);
 toaletare + îmbrăcare, preluarea bagajelor aflate
la magazia spitalului, acoperirea pacientului în
funcţie de anotimp;
183
 se asigură (prin cooperarea pacientului)

eliminarea de materii fecale şi urină înaintea
transportului;
 se verifică hemostaza, pansamentele, mijloacele
de imobilizare (eventual vor fi refăcute);
 se alcătuieşte o trusă de urgenţă în funcţie de
patologie;
 pacientul pleacă cu toată documentaţia medicală
(copie);
 pe timpul transportului cu ambulanţa este însoţit
de echipajul ambulanţei + eventual asistenta care
a avut în îngrijire pacientul în lipsa personalului
calificat pentru efectuarea transferului;
 pe timpul transportului: monitorizare,
continuarea tratamentului, asistenţa urgenţelor
apărute;
 pe timpul transportului: se notează şi se
raportează evoluţia pacientului;
 după transportarea pacienţilor cu afecţiuni
infecto-contagioase se va efectua dezinfecţia
mijlocului de transport.
În incinta spitalului
Se transportă cu:
 brancarda,
 căruciorul rulant,
 fotoliul rulant (fig.20) prevăzut cu: roţi cu,
camere pneumatice; frâne de blocare roți;
suporţi pentru susţinerea picioarelor; mânere de
împingere; poate fi manevrat și de pacient
184
 patul rulant (fig.21)
Fig.20 Fotoliul rulant
Fig.21 Pat rulant
185
Pacienții care au nevoie de transport

asistat:
 comatoşi;
 cu tulburări de echilibru;
 cu afecţiuni neurologice care împietează mersul
(AVC, pareze/paralizii, miodistrofii, etc.);
 adinamici, epuizaţi;
 cu traumatisme ale coloanei vertebrale, toracelui,
abdomenului, membrelor inferioare;
 cu alte afecţiuni ale coloanei vertebrale
(tuberculoză, osteo-discite, etc.), sau ale
membrelor inferioare (osteomielite,
osteoartrite, artrite, ischemie arterială acută,
tromboză venoasă profundă);
 cu arsuri/degerături;
 cu unele afecţiuni hematologice: coagulopatii,
leucemii acute, trombocitopenii, anemii severe;
 aflaţi în stare de şoc;
 cu insuficienţă cardio-respiratorie;
 cu Infarct de miocard acut;
 din sala de operaţii sau naşteri;
 cu intoxicaţii acute;
 cu unele afecţiuni endocrino-metabolice
decompensate;
 unele categorii de bolnavi psihici.
Mijloace de transport:
 cărucioare cu rotile:
3 sau 4 roţi, cu garnituri de cauciuc;
186
 cu brancardă ataşată, sau cărucior port-brancardă

pe care se aşează brancarda (fig.22)
+ monitorizare;
+ asistarea urgenţelor survenite pe timpul
transportului.
Fig.22 Cărucior port brancardă
 fotoliu rulant:
 roţi cu camere pneumatice;
 suporţi pentru susţinerea picioarelor;
 poziţia pacienţilor: şezând.
 pat rulant:
 forma ideală: necesită mai puţine
transbordări;
 necesită dimensionarea adecvată a
coridoarelor şi lifturilor.
 lift
187
 facilitează transportul între etaje;

 pornirea/oprirea trebuie să se producă
fără şocuri mecanice.
Targa se introduce în lift cu capul pentru ca
pacientul sa aibă privirea îndreptată spre ușă;
caruciorul și patul se introduc respectând același
principiu. Persoana care conduce mijlocul de
transport va iesi prima din lift trăgând după sine
mijlocul de transport. Fotoliu rulant se introduce
după ce intră în lift persoana care-l manevrează,
astfel încât pacientul să privească ușa liftului.
Concluzii: pe timpul transportului, bolnavul
este așezat cu fața înainte, excepție la urcarea și
coborârea pantelor, scărilor.
Poziţii de transport
a) Cu membrele inferioare în poziţie
proclivă (fig.23) se transportă pacienţii cu:
 şoc hipovolemic;
 colaps;
 traumatisme ale membrelor inferioare;
 arsuri ale membrelor inferioare, degerături;
 tromboze venoase profunde (în cazul venelor
membrelor inferioare).
188
Fig.23 Poziție Trendelenburg
b) Cu membrele superioare în poziţie

proclivă se transportă pacienţii cu:
 fracturi ale oaselor membrelor superioare,
entorse;
 arsuri ale membrelor superioare;
 edeme ale membrelor superioare
c) Cu trunchiul ridicat (fig.24) se transportă

pacienţii cu:
 insuficienţa cardiacă stângă / globală;
 EPA (= Edem pulmonar acut) (cu picioarele
atârnând);
 insuficienţa respiratorie, afecţiunile
respiratorii dispneizante;
 traumatisme toracice cu dispnee (pneumo- /
hemopneumotorax), fracturi costale;
 traumatisme ale regiunii cervicale anterioare
cu dispnee;
189
 traumatisme ale viscerocraniului (+ eventual

extremitatea cefalică în poziţie laterală +
aspiraţia CAS);
Fig.24 Poziție semi- Fowler
d) În decubit dorsal sau cu trunchiul ridicat

la 45° (Fowler) se transportă pacienţii cu:
IM acut (= Infarct miocardic acut).
e) În decubit dorsal cu trunchiul la 45° şi

membrele inferioare în semiflexie (=>relaxarea
musculaturii abdominale) se transportă pacienţii
cu:
 abdomen acut chirurgical (peritonite);
 abdomen acut medical – în cazul riscului de
vărsături, se admite transportul în acceaşi
poziţie (cu membrele inferioare în semiflexie şi
trunchiul la 45°), dar în decubit lateral;
190
 traumatisme abdominale.
f) În clinostatism cu genunchii flectaţi /

decubit lateral stâng se transportă:
 gravidele (trimestrul 3 de sarcină).
g) În decubit lateral se transportă pacienţii

cu:
 pacientul comatos neintubat (PLS)(fig.25);
 AVC (= Accident vascular cerebral) (PLS pe
partea cu paralizie - risc de vărsătură şi
aspiraţie);
 pleurezie (pe partea cu epanşament pleural)
(fig.26);
 traumatism toracic + comă (pe partea cu
pneumotorax / hemo-pneumotorax).
Fig. 25 PLS (Poziție laterală de siguranță)
191
Fig.26 Poziție decubit lateral
h) În decubit dorsal, solidarizat de

brancarda rigidă se transportă pacienţii cu:
 fracturi ale coloanei vertebrale, fracturi de
bazin.
i) Poziţii forţate:
 „cocoş de puşcă”: pacienţii cu meningită;
 „rugăciunea mahomedană”: pacienţii cu
pericardită.
 opistotonus (fig.27): meningită, tetanos
Fig.27 Opistotonus
192
Monitorizarea pacienţilor pe timpul

transportului
În funcţie de afecţiune se monitorizează:
a) funcţiile vitale:
FC
TA
traseul EKG de monitorizare;
FR,
SpO2.
b) starea de conştienţă (scorul GLASGOW)
c) temperatura (în cazul nou-născuţilor,
sugarilor, cazurilor cu febră / hipotermie)
d) durerea (fig.28)
Fig.28 Scala de evaluare a durerii cu chipuri

simbolice
Noţiuni generale privind condiţiile de
transport în cazul unor urgenţe (nou-născuţi,
pacienţi cu hemoragii, fracturi, arsuri, degerături,
pacient critic)
pacient critic - pacientul cu funcţiile vitale
instabile sau cu afecţiuni care pot avea complicaţii
ireversibile şi care necesită intervenţie medicală de
urgenţă sau îngrijiri într-o secţie de terapie
intensivă generală sau specializată;
transport medical asistat - transportul de
urgenţă al pacienţilor care necesită monitorizare şi
193
îngrijiri medicale pe durata transportului, asigurate

de medic sau asistent medical, utilizând ambulanţe
tip B sau C; transport medical neasistat- ambulanţă
tip A1; ambulanţă tip A2
Serviciul mobil de urgenţă, reanimare şi
descarcerare (SMURD) - acordarea primului ajutor
calificat. Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare au în structura lor, după caz, echipaje
de intervenţie specializate în acordarea primului
ajutor calificat, reanimarea, descarcerarea şi
executarea operaţiunilor de salvare, inclusiv
salvarea aeriană. Echipajele integrate de terapie
intensivă mobilă din cadrul Serviciilor mobile de
urgenţă, reanimare şi descarcerare sunt formate din
cel puţin 4 persoane, dintre care un conducător
auto pompier şi un medic special pregătit provenit
dintr-o structură spitalicească de primire a
urgenţelor. Celelalte persoane din echipajele
integrate de terapie intensivă mobilă pot fi
asigurate de inspectoratele pentru situaţii de
urgenţă, de autorităţile publice locale şi/sau de
structurile spitaliceşti. În cadrul acestor echipaje
pot acţiona şi voluntari special pregătiţi.
Asistenţa medicală publică de urgenţă

Asistenţa medicală de urgenţă în prespital va
fi organizată astfel încât timpul maxim de sosire la
locul intervenţiei de la apelul de urgenţă să nu
depăşească:
194
a) 15 minute, pentru echipajele de urgenţă

sau de terapie intensivă, în zonele urbane, la cel
puţin 90% din cazurile de urgenţă;
b) 20 de minute, pentru echipajele de
urgenţă sau de terapie intensivă, în zonele rurale, la
cel puţin 75% din cazurile de urgenţă.
Serviciile de ambulanţă judeţene şi al

municipiului Bucureşti
municipiului Bucureşti sunt servicii publice cu
personalitate juridică.
municipiului Bucureşti au ca scop principal
acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi
transportul medical asistat, utilizând, după caz,
personal medical superior şi / sau mediu calificat la
diferite niveluri, precum şi conducători auto
formaţi ca ambulanţieri.
municipiului Bucureşti au în structura lor două
compartimente distincte: compartimentul de
asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical
asistat şi compartimentul de consultaţii de urgenţă
şi transport sanitar neasistat.
Compartimentul de asistenţă medicală de
urgenţă şi transport medical asistat
urgenţă are în dotare ambulanţe tip B şi C şi alte
mijloace de intervenţie autorizate în vederea
195
asigurării asistenţei medicale de urgenţă cu sau

fără medic.
În cazul în care echipajele de urgenţă sunt
fără medic, acestea vor funcţiona cu un asistent
medical ca şef de echipaj. Echipajele pot include şi
personal voluntar special pregătit.
urgenţă efectuează şi transporturi medicale asistate
ale pacienţilor critici şi ale celor cu accidentări sau
îmbolnăviri acute, care necesită supraveghere din
partea unui asistent medical ori medic şi
monitorizarea cu echipamentele medicale
specifice.
urgenţă funcţionează în regim de aşteptare.
urgenţă poate avea în organigramă personal
medical cu studii superioare, personal medical cu
studii medii, ambulanţieri, operatori registratori de
urgenţă şi dispeceri / radiotelefonişti, precum şi
alte categorii de personal necesare funcţionării
compartimentului.
Compartimentul de consultaţii de urgenţă şi
transport sanitar neasistat
transport sanitar funcţionează ca structură distinctă
în cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti, având în organigrama sa
personal medical cu studii superioare, personal
medical cu studii medii, conducători auto
196
ambulanţieri şi alte categorii de personal necesare

funcţionării acestuia.
În dotarea compartimentului de consultaţii de
urgenţă şi transport sanitar se află ambulanţe tip
A1 şi A2, precum şi alte mijloace de transport
autorizate conform standardelor şi reglementărilor
naţionale şi europene, precum şi autoturisme de
transport pentru medicii de gardă în vederea
efectuării consultaţiilor la domiciliu.
În cadrul compartimentului de consultaţii de
urgenţă şi transport pot efectua gărzi şi medici de
familie din afara structurii serviciilor de
ambulanţă.
Coordonarea activităţii de consultaţii de
urgenţă se face prin dispeceratul medical de
urgenţă, aceasta putând fi realizată, unde este
posibil, în colaborare cu medicii de familie.
transport sanitar neasistat funcţionează în regim de
gardă şi/sau ture de cel mult 12 ore.
Activitatea de transport sanitar neasistat va fi
efectuată de ambulanţieri şi asistenţi sau doar de
ambulanţieri, după caz.
Activitatea de consultaţii de urgenţă la
domiciliu şi de transport sanitar neasistat poate fi
externalizată parţial sau total, ea putând fi
contractată ori subcontractată de servicii private de
ambulanţă şi de transport sanitar direct cu Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate sau sub forma
197
unui subcontract cu serviciile publice de

ambulanţă.
Coordonarea:
Coordonarea activităţii compartimentului de
urgenţă se realizează la nivel judeţean şi al
municipiului Bucureşti de un medic specialist sau
primar în medicină de urgenţă, anestezie-terapie
intensivă ori cu atestat în domeniul asistenţei
medicale de urgenţă prespitalicească.
La nivelul substaţiilor, în lipsa unui medic,
compartimentul de urgenţă poate fi coordonat de
un asistent medical.
Coordonarea activităţii de consultaţii de
urgenţă la domiciliu se va efectua de către un
medic specialist sau medic primar în medicină de
familie, medicină generală, pediatrie ori medicină
internă.
Coordonarea activităţii de transport sanitar
neasistat se realizează de către un asistent medical.
Asistenţa medicală privată de urgenţă

Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza
prespitalicească este coordonată la nivelul
dispeceratului propriu al furnizorului de servicii de
către personal medical cu studii superioare.
prespitalicească se organizează pe o zonă stabilită
de furnizorul de servicii, cu condiţia ca acesta să
aibă mijloacele necesare acoperirii zonei respective
198
în timpii prevăzuţi pentru serviciile publice pentru

diferite categorii de urgenţă.
prespitalicească este asigurată cu ambulanţe şi
echipamente care respectă normele şi standardele
minime impuse serviciilor publice de urgenţă
prespitalicească.
Particularități de transport
Transportul nou-născutului
Ambulanţă tip C (nou-născut critic) cu sursă
de O2, monitor EKG, incubator.
Trusă de urgenţă:
 cateter venos periferic, seringi, ace;
 soluţii perfuzabile (Ringer, Glucoză 5%),
perfuzoare, infuzomate, injectomate;
 medicaţie: Miofilin, Adrenalină, Atropină,
HHC, antibiotice,etc.;
 sonde de aspiraţie, aspirator portabil;
 truse sterile cu pense, comprese.
Indicaţii terapeutice la plecare (medicul care
solicită ambulanţa) în cazul transportului cu
ambulanţa tip B.
Monitorizare: temperatură, funcţii vitale
(respiraţie, circulaţie), starea de conştienţă.
Eventual tratament pe timpul transportului.
Se notează şi se raportează evoluţia pe timpul
transportului şi tratamentul efectuat.
199
Transportul pacienților cu hemoragii

Hemostază provizorie = prima urgenţă în
cazul traumei extremităţilor:
 compresia axului arterial sau venos pe
suprafaţa osoasă subjacentă;
 pansament steril compresiv = presiune directă
pe plagă cu un bandaj
 rareori este necesară clamparea directă a unor
artere lezate vizibile
 pansamente sterile cu care se acoperă orice
fractură deschisă sau viscer expus
 garoul nu este aproape niciodată indicat (se
notează ora; dacă transportul durează mai mult
de 2 ore - decomprimare la 30 min. cu
compresia 5-10min a axului arterial).
Pantalonul antişoc (MAST = Military Anti-
Shock Trousers)
 Probabil ineficient în cele mai multe
traumatisme; unele studii indică chiar
creşterea mortalităţii în cazul utilizării de
rutină a MAST
 Poate împiedica examenul fizic şi plasarea
liniilor IV femurale
 Cele mai multe complicaţii se asociază cu
distensia abdominală
 Este periculos dacă se dezumflă prematur sau
rapid
200
 Aplicarea prelungită poate determina

sindrom de compartiment
 Poate ajuta la: reducerea sângerării în
fracturile pelviene; fractura cominutivă de
femur
Contraindicaţii MAST:
 Sarcina
 Evisceraţiile
 Suspiciunea unei rupturi de diafragm
 Presiunea intracraniană crescută
 Lipsa controlului hemoragiilor provenite din
regiuni ale corpului (torace) neacoperite de
MAST
 Edem pulmonar: Susţinere volemică: p.e.v.
soluţii electrolitice, eventual coloide;
monitorizarea funcţiilor vitale şi a stării de
conştienţă.
Transportul pacienţilor cu fracturi
Poziţia de transport: în funcţie de localizarea
fracturii:
 pacientul cu suspiciune de fractură de
coloană vertebrală se transportă cu
imobilizare în guler cervical, solidarizat de
targa rigidă
 pacientul cu fracturi costale se transportă în
poziţie Fowler; fixarea voletului costal;
 pacientul cu fractură de claviculă – bandaj
triunghiular
201
 pacientul cu fracturi ale unor oase ale

membrelor se transportă cu membrul respectiv
în poziţie proclivă/în decubit dorsal
Imobilizarea provizorie a focarului de
fractură: o articulaţie deasupra şi una dedesubt
+ verificarea circulaţiei periferice şi documentarea
în scris (Puls Periferic, Timp de Recolorare
Capilară).
Pansament steril: fracturi deschise.
Se vor administra antalgice, antispastice (în
cazul în care se asociază şi traumatism abdominal -
suspiciune de abdomen acut chirurgical - se preferă
abţinerea de la administrarea antispasticelor).
Eventual: susţinere volemică (p.e.v.): fracturi
de bazin, femur, fracturi deschise, politraumatisme.
Monitorizarea funcţiilor vitale (în special în
cazul fracturilor de craniu, coloană vertebrală,
bazin, femur, coaste).
Transportul pacienţilor cu arsuri
 Scoaterea pacientului din mediul nociv.
 Stingerea flăcărilor (cu spumă în cazul
substanţelor petroliere, alcoolului).
 Îndepărtarea hainelor fierbinţi/impregnate cu
substanţe care provoacă arsuri chimice (nu şi
îmbrăcămintea din fibre sintetice topită) +
spălare din abundenţă cu apă în cazul
substanţelor care provoacă arsuri chimice (cu
excepţia câtorva cazuri particulare).
 Acoperirea cu câmpuri sterile, apoi cu folie
termoizolantă, pătură.
202
 Instituirea unei linii venoase + administrare de

antalgice, susţinere volemică (nu se
administrează lichide sau medicaţie per os).
 Administrare de O2 în cazul arsurilor căilor
respiratorii, inhalării de fum, intoxicaţiei cu
CO.
 Monitorizarea funcţiilor vitale (FC, TA, FR,
SpO2 şi stării de conştienţă).
Transportul pacienţilor cu degerături
 Scoaterea pacientului din mediul nociv.
 Desfacerea elementelor compresive /
cauzatoare de ischemie: şireturi, curele,
desfacerea mănuşilor.
 Monitorizare.
Ce nu se va face:
- nu se frecţionează zona lezată cu zăpadă!
- nu se încălzeşte lent, parţial pacientul! (risc
de reângheţ pe timpul transportului, de mărire a
zonei necrotice, de infecţie precoce).
Note bibliografice
1. ***Ordinul MSP/MAI nr. 1092/1500/2006
privind stabilirea competenţelor şi atribuţiilor
echipajelor publice de intervenţie de diferite
niveluri în faza prespitalicească;
2. ***Ordinul MSP nr. 1706/2007 privind
conducerea şi organizarea unităţilor şi
compartimentelor de primire a urgenţelor, cu
modificările şi completările ulterioare
203
3. ***Ordinul MSP nr. 1091 / 2006 privind

aprobarea protocoalelor de transfer interclinic
al pacientului critic;
4. ***LEGEA Nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii
5. S.Sepulveda, X. Sauvageon, J.P. Jedrec. Ghid
practic de medicină de urgenţă prespitalicească.
Editura Libra, Bucureşti 1996
204
CAPITOLUL VII
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII
PROFESIONALE A ASISTENTULUI
MEDICAL
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
Procesul de îngrijire = esenţa activităţii de

nursing.
Definiție = Metodă clinică planificată,
pragmatică, care permite acordarea de îngrijiri
individualizate, în funcţie de reacţiile particulare
ale fiecărui individ (comunitate) la o modificare
actuală sau potenţială a stării lui de sănătate.
Scopul = Obţinerea unei îmbunătăţiri a stării
de sănătate a individului şi comunităţii.
Se renunţă astfel la îngrijirile stereotipe,
uniformizate. Ele se vor aplica individualizat, după
analiza gradului de dependenţă apărut/care are
potenţial să apară în satisfacerea nevoilor fizice sau
psihosociale ale persoanei (prin prisma cadrului
conceptual al Virginiei Henderson). Acest tip de
îngrijire presupune de asemenea modificări în
dinamică, pe baza reevaluării continue a
205
pacientului şi răspunsului său la îngrijirile

acordate.
Etapele procesului de nursing:

Evaluarea pacientului/comunităţii pentru
stabilirea stării de sănătate sau boală existente,
identificarea problemelor actuale sau potenţiale de
sănătate conducând la formularea diagnosticului de
îngrijire.
Elaborarea planului de îngrijire destinat
specific pacientului sau comunităţii evaluate, strict
individualizat şi dirijat în funcţie de diagnosticul
sau diagnosticele de îngrijire formulate. Prin
intermediul acestui plan de îngrijire se comunică
între toate persoanele care asigură îngrijirea unui
pacient. Pacientul participă la realizarea planului
de îngrijire.
Realizarea planului de îngrijire elaborat
(îndeplinirea sau implementarea acestuia),
urmărind rezolvarea problemelor de îngrijire ale
pacientului/ comunităţii.
Evaluarea rezultatelor realizate şi
recorelarea/reformularea permanentă a planului
redactat iniţial cu evoluţia stării de sănătate a
pacientului/comunităţii îngrijite.
Evaluarea pacientului
Definiție: Evaluarea pacientului reprezintă
prima etapă a procesului de îngrijire, care începe
206
odată cu prima întâlnire a asistentului medical cu

bolnavul sau comunitatea îngrijită şi continuă pe
toată durata procesului de îngrijire, deoarece starea
de sănătate a celor îngrijiţi se modifică continuu.
Ca urmare, aidoma întregului proces de
îngrijire, evaluarea pacientului reprezintă un proces
continuu, dinamic şi strict individualizat.
Scopul:
Aprecierea stării de sănătate sau boală
prezentă/potenţială a persoanei îngrijite
(comunităţii)
Precizarea şi ierarhizarea necesităţilor de
îngrijire ale pacientului.
Finalitatea: formularea diagnosticului de
îngrijire (nursing).
Etapele evaluării pacientului:

1. Culegerea de date
2. Înregistrarea datelor
3. Analiza şi interpretarea datelor
Formularea diagnosticului/diagnosticelor de
îngrijire (constituie baza raţională şi pragmatică
pentru elaborarea ulterioară a planului de îngrijire).
Fiecare dintre aceste etape are un conţinut
specific şi o modalitate diferită de realizare practică.
1. Culegerea de date
207
Definiție: Colectarea informaţiilor subiective

şi obiective privind starea de sănătate şi
satisfacerea necesităţilor personale ale pacientului
evaluat, atât în prezent cât şi anterior momentului
evaluării.
Se realizează prin:
 anamneza pacientului şi aparţinătorilor
 examenul fizic al pacientului
 examene de laborator
 consultarea documentelor medicale anterioare
existente
Tipuri de date:
După sursa informaţiei:
1. Primare (directe)- informaţiile obţinute de la
pacient
2. Secundare (indirecte)- informaţiile obţinute de
la anturaj sau membrii echipei medicale,
precum şi din documente medicale anterioare şi
literatura de specialitate
După caracterul informaţiei:
Subiective = acuzele pacientului
Obiective = modificări sesizabile cu ajutorul
organelor de simţ + informaţii obţinute cu ajutorul
examenelor de laborator
După caracterul temporal al informaţiei
conţinute:
Actuale (prezente): informaţii valabile în
momentul evaluării şi potenţial variabile;
208
Anterioare (trecute): informaţii asupra

istoricului medical familial şi personal.
După potenţialul de schimbare al
conţinutului informaţiei:
Stabile (invariabile):
 date generale (nume, sex),
 cu caracter demografic (rasă, religie),
 elemente fizice (grup de sânge, proteze,
alergii, boli genetice)
Variabile:
 date generale şi psiho-sociale (stare civilă,
obiceiuri comportamentale, reţeaua de
susţinere a pacientului-familie, prieteni),
 date de examen fizic (vârstă, tensiune arterială,
puls, talie, greutate, temperatură, etc)
 examene de laborator la un moment dat (aspect
electrocardiografic, glicemie, uree, electroliţi
etc).
Anamneza (Interviul):
Definiție : Anamneza (anamnezis=amintire)
reprezintă discuţia directă cu persoana îngrijită, la
care se pot adăuga informaţiile oferite suplimentar
de către aparţinători (familie, prieteni) şi datele
înscrise în diferite documente medicale anterioare
ale pacientului (adeverinţe medicale, bilete de
ieşire din spital, rezultate ale unor examene
periodice de sănătate sau controale medicale,
analize sau alte examene de laborator, reţete sau
prescripţii medicale)
209
Scopul:
 Obţinerea informaţiilor asupra stării trecute şi
actuale de sănătate a pacientului
 Începerea relaţiei terapeutice bolnav-asistent
 Obţinerea colaborării pacientului în stabilirea
obiectivelor, planificarea intervenţiilor şi
realizarea lor
 Observarea reacţiei pacientului la
interacţiunea cu mediul spitalicesc şi cu
anturajul său
 Observarea evoluţiei pacientului în mediul
spitalicesc
Condiţii indispensabile unei bune
desfăşurări a interviului:
 Alegerea momentului oportun (se evită orele
de masă, de vizită a aparţinătorilor,
momentele de criză dureroasă)
 Asigurarea unui climat extern confortabil şi
intim pentru pacient în cursul discuţiei
 Garantarea confidenţialităţii datelor furnizate
de pacient
 Realizarea unei atmosfere psihice adecvate
prin atitudine adecvată a asistentei medicale-
respect, comunicare, ascultare şi acceptare a
datelor furnizate, fără o interpretare subiectivă
sau partizană a acestora
 Afectarea unui timp suficient de lung (va fi
precizat la începutul discuţiei)
210
Calităţi şi abilităţi practice necesare

asistentului medical pentru a realiza un interviu
reuşit cu pacientul:
 Abilitatea de a planifica un interviu
 Abilitatea de a conduce un interviu : ascultă
cu atenţie şi formulează întrebări
adecvate→întrebări-ţintă legate de date
generale şi anumite puncte de reper + readuce
pacientul care divaghează la subiectul
discuţiei
 Capacitate de analiză şi interpretare a datelor
înregistrate + putere de sinteză a datelor
obţinute
 Capacitatea de valorificare a datelor şi
încorporare a lor într-un plan de îngrijire
individualizat
Etapele interviului:
Pregătirea
 consultarea dosarului medical
 elaborarea unui plan al interviului
Introducerea
 prezentarea
 precizarea scopului şi duratei
 precizarea modalităţii de desfăşurare
 precizarea modului în care vor fi
folosite aceste date, în interesul
pacientului, pentru realizarea
procesului de îngrijire
 precizarea confidenţialităţii
211
Desfăşurarea interviului (+consemnarea de

notiţe succinte, în scris, insistând asupra
corectitudinii datelor, eventual prin repetarea
datelor sau reformularea întrebărilor)
Există diferite “modele” pentru desfăşurarea
interviului, specifice atât fiecărei ţări, cât şi
fiecărui serviciu medical, în funcţie de tradiţiile
locale existente, de tipul serviciilor medicale
oferite, de legislaţia existentă sau de cerinţele
particulare ale angajatorului sau finanţatorului
serviciului. În unele servicii ele există gata tipărite
şi se distribuie pacienţilor, care sunt rugaţi să le
completeze. După citirea acestora, asistentul
medical va lămuri împreună cu pacientul
răspunsurile neclare, adăugând datele suplimentare
astfel obţinute. În ţara noastră nu există
deocamdată “modele” pentru desfăşurarea
interviului cu pacientul.
În general, întrebările interviului decurg după
structura tipului de bază de date în care vor fi
înregistrate informaţiile despre pacient (fişa
medicală în ambulatoriu sau foaia de observaţie
clinică în spital). Discuţia poate urmări capitolele
acestor documente medicale. La acestea se adaugă
date asupra profilului psiho-social şi cultural al
pacientului.
Rezultă profilul pacientului :
- informaţii generale
 nume, prenume
212
 sex (există boli mai frecvente la femei, iar

altele mai frecvente la bărbați);
 vârstă (boli infecto-contagioase mai
frecvente la copii, altele la adolescenti, la
adult: HTA, ulcerul gastro-duodenal, iar altele
la vârstnici)
 stare civilă, condiţii de viaţă şi muncă: noxe
de la locul de muncă, factori de risc personali
(regimul de odihnă, alimentaţie, consumul de
alcool, cafea, tutun, droguri); domiciliul
actual și anterior, inclusiv locul nașterii
deoarece există pentru unele boli, zone
endemice (gușa nodulară)
 antecedente heredo-colaterale patologice:
factori de risc familiali
 antecedente personale
fiziologice (copii, femei)
patologice (alergii, îmbolnăviri anterioare)
 istoricul afecţiunii actuale (de când a debutat
afecţiunea şi cum, evoluţia, tratamente
efectuate şi evoluţia sub tratament)
 necesităţi psiho-sociale şi culturale (limbă,
etnie, religie, reţeaua de susţinere a bolnavului
şi raportul lui cu aceasta)
În final se mulţumeşte pacientului pentru
colaborare
Tipuri de interlocutori în funcţie de:

personalitatea pacientului, vârstă, gradul de instrucţie
213
şi cultură, mediul social din care provine, contactele

anterioare ale pacientului cu mediul medical)
 pacienţii pe care trebuie să îi facem să ne
vorbească prin întrebări repetate şi precis
formulate (introvertiţii, timizii sau cei lipsiţi
de abilitatea ori dorinţa dialogului).
 cei pe care trebuie să îi lăsăm să vorbească, ei
oferindu-ne singuri, corect şi rapid, datele
esenţiale pe care dorim să le aflăm.
 cei pe care trebuie să îi oprim politicos din
vorbit, deoarece divaghează de la substratul
întrebărilor formulate şi nu ne oferă
informaţiile relevante de care avem nevoie.
Observarea, examenul fizic şi examene de

laborator
Definiție: Observarea presupune sesizarea
directă a informaţiilor despre pacient de către
asistentul medical, cu ajutorul propriilor organe de
simţ, în cursul interviului şi examenului fizic pe
aparate şi sisteme.
Observarea se desfăşoară continuu, atât pe
durata interviului, cât şi în cursul examenului fizic
al pacientului (care poate avea loc înaintea
anamnezei, în cursul ei sau după modalitatea
preferabilă).
Examenul obiectiv implică participarea
activă a tuturor simţurilor examinatorului.
214
Văzul= inspecţie → culoarea tegumentelor şi

mucoaselor, erupţii, mimica, eventuale deformări
sau deficienţe ale diverselor aparate şi sisteme,
proteze.
Mirosul → identificarea unor mirosuri
anormale, sugestive pentru anumite suferinţe ale
pacientului (halena fetidă a respiraţiei, halena
uremică sau acetonemică, mirosul unor secreţii sau
excreţii)
Auzul → informaţii directe (nemijlocite) sau
mijlocite instrumental de stetoscop (ascultaţie):
identificarea reacţiilor verbale ale pacientului,
comunicarea cu acesta (reacţia la suferinţă, stereotipii
în exprimare, moduri particulare de reacţie),
identificarea anumitor date patologice care ne
orientează spre o anumită suferinţă medicală
(wheezing, disfonie, voce bitonală, neregularitatea
zgomotelor cardiace sau a pulsului auzită la
măsurarea tensiunii arteriale)
Simţul tactil → identificarea (prin atingere şi
palpare în cursul examenului fizic) caracterelor
anumitor zone corporale cu modificări patologice.
Realizarea examenului fizic implică şi
utilizarea unor instrumente medicale specifice:
metru, cântar, termomentru, tensiometru,
stetoscop, diverse aparate de monitorizare.
De evitat:
 Lipsa de continuitate în observaţie
 Lipsa de concentrare, superficialitatea
 Rutina
215
 Subiectivismul, judecăţile preconcepute
Pe aparate şi sisteme, se vor urmări:

 Starea generală (bună, satisfăcătoare, influenţată,
alterată, mediocră, gravă)
 Atitudinea (poziția) pacientului:
Normală, activă, liberă, de decubit indiferent și
cu posibilități de mișcare asemănătoare unei
persoane sănătoase
Pasivă, adinamică, flască, bolnavul nu-și poate
schimba poziția din cauza pierderii tonicității
musculare, de diverse etiologii
Forțată, caracteristică unor boli, în care
bolnavul adoptă o poziție pentru a-și calma un
simptom (durere, dispnee, etc.) tip:
 Ortopnee: bolnavul stă la marginea patului, într-
un fotoliu sau pat cu căpătâiul ridicat, sprijinit în
mâini (astm bronsic criză, astm cardiac, edem
pulmonar acut); în această poziție, hematoza se
face în condiții mai bune deoarece o parte din
sânge care stagnează în mica circulație trece în
părțile declive, iar mușchii respiratori accesori
intră în acțiune favorizând dinamica respiratorie
 Decubit lateral, în pleurezie la început pe partea
sănătoasă pentru evitarea durerii, iar mai târziu
odată cu acumularea lichidului, pe partea bolnavă
pentru a lăsa liberă expansiunea plămânului
sănătos și astfel să compenseze activitatea celui
bolnav parțial scos din funcție
216
 Decubit ventral, în crizele de ulcer gastric și

duodenal; bolnavul stă ghemuit apăsând cu
pumnul în regiunea epigastrică
 „Cocoș de puscă”: decubit lateral, capul în
hiperextensie, gambele flectate pe coapse și
acestea pe abdomen (meningită)
 Genupectorală, sprijinit pe coate și genunchi,
„rugăciune mahomedană”, în pericardita
exudativă
 Torticolis (fig.29)(fig.30) – înclinare unilaterală a
capului cu limitarea mișcărilor din cauza
contracturii sternocleidomastoidianului
 Opistotonus - decubit dorsal cu extensie forțată a
corpului care descrie un arc, cu punct de sprijin
capul și călcâile (tetanos, meningită)
Fig,29 Torticolis muscular stâng
217
Fig.30 Torticolis congenital muscular stâng

la sugar și torticolis câștigat muscular drept la
copil (capul înclinat spre partea bolnavă,
privirea spre partea sănătoasă)
 Temperatura (hipotermie, afebrilitate,

subfebrilitate, febră)
 Tegumente (aspect, elasticitate, erupţii,
leziuni) şi mucoase (aspect, enanteme,
hidratare, leziuni)
Tegumente palide: anemii
Roșeață tegumentelor, trecătoare localizată în
special la față, în stările emotive, „eritem
psihic” sau de „pudoare”, în bolile febrile,
intoxicația cu monoxid de carbon. Roșeața
persistentă a tegumentelor, generalizată din
218
poliglobulia esențială (număr crescut de

globule roșii) sau localizată la nivelul feței, în
diabetul zaharat, „rubeoza diabetică” și-n
etilismul cronic cu roșeață intensă la nivelul
nasului (fig.31).
Fig.31 Rinofimă (colecţie proprie)
Cianoză: colorație albastruie a tegumentelor și

mucoaselor, când concentrația de hemoglobină
redusa depășește 5 g%; de diverse cauze:
afecțiuni cardiace (fig.32), afecțiuni pulmonare
acute sau cronice (fig.33), intoxicații cu nitriți
219
Fig. 32 Malformație congenitală de cord
Fig.33 Insuficiență cronică

cardiacă/respiratorie
Tegumente icterice (fig.34) în afecţiuni hepatice,

cardiace (Insuficienţă cardiacă globală , prin
220
alterarea parenchimului hepatic secundar stazei de

lungă durată)
Fig.34 Tegumente icterice
 Discromii, modificări de culoare care apar

secundar tulburărilor pigmentului fiziologic,
melanină, în exces (hipercromie), în sarcină,
deci fiziologic „masca gravidică”, patologic tip
nevi pigmentari sau generalizat în boala
Addison, melanodermia tegumentelor și
mucoaselor sau lipsa (acromie), prin reducerea
sau absența pigmentului melanic; albinism
(fig.35) (piele de culoare albă ca urmare a
absenței totale a pigmentului melanic asociată
cu lipsa pigmentului părului, iris translucid) și
tip vitiligo (fig.36), zone de tegument normal
alternează cu zone depigmentate și
221
hiperpigmentate prin deplasarea pigmentului

melanic dintr-o zonă în alta.
Fig.35 Albinism
Fig.36 Vitiligo
222
 Tatuaj ,
 Pete vasculare tip echimoze sau leziuni
elementare (solide, papule, plăci urticariene,etc)
 Leziuni elementare cu conținut lichid (vezicule,
flictene),
 Prezența soluțiilor de continuitate (plăgi),
 Leziuni de descuamare a tegumentului și sechele
cutanate (cicatrici)
 Prurit (boli alergice, boli parazitare,
dermatologice, etc.),
 Vergeturi (striații prin distrugerea fibrelor
elastice), în obezitate, sarcină, scădere excesivă
în greutate în timp scurt, tratament de lungă
durată cu corticoizi, etc).
 Hemoragii cutanate (purpura): pete care nu
dispar la presiune și care după dimensiune se
împart în: petesii (fig.36) – hemoragii mici,
punctiforme și echimoze,(fig.37) plăci
hemoragice de dimensiuni mari
Fig. 36 Peteșii
223
Fig. 37 Echimoză violacee regiune

tibiotarsiană externă stângă
 Modificări legate de circulașia venoasă superficial:

în mod normal, venele subcutanate de la nivelul
abdomenului nu sunt vizibile; prezența circulației
venoase, vizibilă are semnificatie patologică, indică
prezența unui obstacol pe unul din cele 3 trunchiuri
venoase profunde, venă portă, venă cavă inferioară și
venă cavă superioară.
 Tulburări trofice cutanate: degeraturi,
gangrenă,(fig.38) mortificarea tegumentelor și
tesuturilor moi, de exemplu în Diabet zaharat, escara
(fig.39)–gangrenă profundă care interesează pe lângă
țesuturile moi, chiar și osul; escara apare în regiunile
expuse presiunii corporale la bolnavii gravi, care nu
224
se pot mobiliza și nu beneficiază de o îngrijire

adecvată
Fig. 38 Gangrenă antepicior drept
Fig.39 Escare regiune fesieră bilaterală

.
225
 Alte tulburări trofice: ulcerul perforant plantar

(fig.40)–DZ; degetele hipocratice (fig.41) –
îngroșări simetrice ale falangelor și deformarea
unghiilor (bombarea în sticlă de ceasornic) cu
mecanism de producere hipoxia cronică
generalizată
Fig.40 Ulcer perforant plantar
Fig. 41 Unghie normală și în “sticlă de

ceasornic”
226
 Ţesut celular subcutanat (ţesut adipos, edeme)

 Noduli subcutanați: lipoame–noduli formați din
grăsime, cu dimensiuni și tipografie variabilă,
de consitență moale; xantoame –noduli de
culoare galbenă localizați în regiunea
palpebrală, în apropierea unghiului intern al
pleoapei superioare
 Edemul (fig.42)–acumularea de lichid în țesutul
celular subcutanat; cardiac, inițial alb, apoi
cianotic, simetric, decliv inițial, dar cu evoluție
ascendentă ajungându-se în final la edem
generalizat, anasarcă; renal, alb-palid care lasă
cu ușurință godeu (fig.43); pielea edemațiată
pierde din elasticitate și prin apăsarea ei pe un
plan dur, osos apare depresiunea locală numita
godeu; inițial apare la pleoape, față și este mai
accentuat dimineața și se estompează în cursul
zilei prin mișcare; în stadiile avansate se poate
generaliza; este nedureros; hepatic; cașectic
prin hipoalbuminemie, în jumatatea inferioară a
corpului; endocrin, în hipotiroidie, la nivelul
întregului corp, mucos, alb-palid și nu lasă
godeu; în hiperfoliculinism, la jumătatea
ciclului menstrual cu localizare predominantă
la față, pleoape, sâni, gambe; limfatic,
elefantiazis, formă particulară, cu piele
îngroșată și tulburări trofice; inflamator: roșu,
cald, dureros, localizat
 Emfizemul subcutanat: acumularea de aer în
țesutul celular subcutanat cu apariția senzației
227
de crepitații asemănătoare de apăsarea ușoară a

unui strat de zăpadă.
Fig.42 Edem picior drept
Fig.43 Godeu
228
 Starea de nutriție: se apreciază prin examinarea

țesutului celular subcutanat, a musculaturii și
prin cântărire.
 Modificările patologice sunt de tip obezitate sau
deficit ponderal, în ambele cazuri abateri în
plus, respectiv în minus cu 10% față de normal.
Un criteriu clinic de apreciere a starii de
nutriție este grosimea pliului cutanat, normal
mai mic de 1,5 cm în regiunea toracică,
abdomen și coapse.
 Examinarea cavitatii bucale prin inspecție și cu
ajutorul spatulei linguale (fig.44)
Fig. 44 Examinarea cavității bucale și a

orofaringelui
229
 Sistem limfo-ganglionar (inspecţie, palpare) se

refară la ganglionii superficiali din regiunea
cervicală, axilară, inghinală, bilaterală, care
sunt vizibili și ușor de palpat; tumefierea
ganglionilor se numeste adenopatie (fig.45).
Ganglionii superficiali se inspectează (fig.46)
(fig.47) (fig.48) și se palpează pentru a
determina tipul adenopatiei.
 Caracterele adenopatiei: localizarea, mărimea
ganglionilor, forma, consistența, sensibilitatea,
mobilitatea pe planurile superficiale și
profunde, tendința la fistulizare, tendința la
confluare
Fig.45 Adenopatie submandibulară
230
Cauzele adenopatiilor: inflamatorii, acute

(angine, panaritii, rubeola, etc), cronice
(tuberculoza, sifilis),etc; maligne tip metastaze
ganglionare sau hemopatii maligne (leucoze,
mielom multilpu, etc.)
Fig. 46 Limfonoduli extremitate cefalică și

regiune cervicală
231
Fig.47 Limfonoduli membrului superior

drept
Fig.48 Limfonoduli regiune inghinală

dreaptă
232
 Sistemul osos (integritate, mobilitate, examenul

leziunilor)
 Se urmaresc simptomele tip: durere, mobilitatea
articulară și impotență funcțională, parțială sau
totală, care imobilizează bolnavul la pat.
Examenul clinic al articulațiilor urmărește
modificările de volum, caldura locală,
atitudinea vicioasă, antalgică precum și
prezența altor modificări, tip plăgi, echimoze,
în traumatisme. Se palpează și se apreciază
mobilitatea articulară activă (mișcările
efectuate de bolnav) și pasivă (mișcările
efectuate de examinator, în sens fiziologic)
 Sistemul muscular (troficitate, tonus, forţă
musculară)
 Aparatul respirator (conformaţia cutiei toracice,
mişcările respiratorii ale pacientului, FR,
raportul inspir/expir, tuse, zgomote respiratorii
anormale, voce, semne de insuficienţă
respiratorie).
Examinarea se face cu bolnavul dezbracat. În
mod normal toracele este simetric, cu
claviculele ușor proeminente și orizontale,
fosele supra- și subclaviculare doar schițate,
omoplații atașați posterior și cu diametrul
antero-posterior mai mic decât cel transversal;
spațiile intercostale se disting doar în porțiunea
inferioară a toracelui.
233
 Respirația este ritmică și simetrică, cu o

frecvență de 16-18/min la adult și 30-40 /la n.n.
Raportul inspir expir este de 3/1.
 Modificări patologice: deformări simetrice ale
cutiei toracice, toracele emfizematos, globulos,
« în butoi », cu diametrul antero-posterior mai
mare decat cel transversal, în emfizem
pulmonar; torace astenic, paralitic, alungit și
strănut, în stadiile avansate de tuberculoză
pulmonară; torace în clopot, dilatat în
porțiunea inferioară, având drept etiologie,
ascita, tumorile epigastrice voluminoase;
torace adenopatic, în formă de pâlnie, cu
dilatarea porțiunii superioare, în adenopatie
traheobronşică, tumori mediastinale; torace
rahitic cu deformări la nivelul sternului tip
pectus carinatum, pectus excavatum (fig.49);
deformări asimetrice, tip torace cifotic, torace
scoliotic, în care coloana vertebrală are
modificări în sens anterior, respectiv lateral, de
diferite cauze: congenitale, traumatice,
inflamatorii, degenerative.
234
Fig.49 Pectus excavatum
 Modificarea dinamicii respiratorii se traduce prin

creșterea frecvenței respirațiilor, tahipnee sau
prin scădere, bradipnee. De asemeni
amplitudinea mișcărilor respiratorii poate fi
modificată în plus sau minus, chiar până la
absența mișcărilor respiratorii la nivelul unui
hemitorace în pneumotorax, pleurezie masivă,
etc. Spațiile intercostale pot fi de asemeni
modificate, bombează în expir sau se retrag în
inspir. Depresiunea toracică în timpul inspirului
pronunțată și prelungită se numeste tiraj și se
235
poate însoți de un zgomot inspirator numit

cornaj. Tirajul are întotdeauna semnificație
patologică indicând un obstacol care impiedică
patrunderea aerului în alveole (edem glotic, corpi
străini, tumoră).
 Simptome: tusea = act reflex declanșat de o
iritare a căilor respiratorii al cărui efect este
expulzarea conținutului arborelui bronsic
(secreții, corpi străini, aer); deci poate avea rol
de apărare sau de agravare a condițiilor locale
în caz de fracturi costale, hemoptizie, etc.;
expectoraţia = eliminarea pe gură în timpul
tusei a substanțelor secretate sau excretate de
căile respiratorii, sub formă de spută;
hemoptizia = eliminarea pe gură prin tuse, de
sânge provenit din arborele respirator
 Aparatul cardio-vascular (FC, PP, ritmicitatea
zgomotelor cardiace, TA, palparea pulsurilor
periferice (fig.50), semne de insuficienţă
cardiacă stângă/dreaptă, examenul venelor
periferice)
 Simptome: durerea precordială de natură
organică (leziuni ale cordului și vaselor mari)
sau funcțională, vegetativă; dispnee = lipsa de
aer, de efort, de repaus, paroxistică (astm
cardiac, edem pulmonar acut); palpitațiile;
alte simptome: epistaxis în crize HTA,
tulburări de vedere în HTA, cefalee tot în
HTA, lipotimia și sincopa –pierderea stării de
236
conștiență, fără sau cu oprire tranzitorie a

funcției de pompă cardiacă
 Semne de insuficienţă cardiacă stângă
(cardiopatii hipertensive, ischemice,
aortice): ortopnee, intoleranţă la poziţia
orizontală se datoreşte creşterii afluxului
venos spre inima dreaptă şi consecutiv
acceantuarea stazei pulmonare; insuficienţa
ventriculară dreaptă permite bolnavului să
adopte poziţia orizontală fără accentuarea
dispneeii; este cazul pacientului cu cord
pulmonar cronic la care contrastează
toleranţa poziţiei orizontale cu cianoza,
edemele masive şi dispneea.
 Bolile venelor: varicele, tromboflebitele
(prezența unui tromb intraluminal cu
inflamația peretelui vascular); examenul
obiectiv constă în inspecție (fig.51), palpare
(cordonul venei cu tromboflebită este dur,
dureros) și prin măsurarea presiunii venoase.
237
Fig.50 Palparea pulsurilor periferice
238
Fig.51 Sistemul venos

superficial membrul inferior
 Aparatul digestiv : aspectul abdomenului

(fig.52),(fig.53) mobilitate, supleţe, durere, alte
acuze, vărsături, constipaţie, diaree, oprirea
tranzitului, etc.
239
Fig.52 Sindrom Prune Belly
Fig.53 Gastroschizis
240
 Aparatul genito-urinar (aspectul OGE, diureză,

aspectul urinei, ritmicitatea micţiunilor, durere,
etc)
 Sistemul nervos şi organele de simţ (starea de
conştienţă, orientarea temporo-spaţială, diverse
acuze şi deficite, proteze)
 Examenul ochilor (fig.54): modificări la nivelul
globilor oculari, exoftalmia (proeminenţa
globilor oculari) în boli endocrine, dar şi de
cauză neendocrină (traumatisme oculare,
tumori, etc.); enoftalmia (înfundarea globilor
oculari în orbite), bilaterală în peritonite,
caşexii sau unilaterală; nistagmus (instabilitate
motorie involuntară a globilor oculari);
modificări de culoare: sclere albastre în boala
Lobstein, sclere galbene în ictere, sclere brune
sau negre în boala Addison, sclere roşii în
procese inflamatorii; modificări la nivelui
pupilelor: mioza (micşorarea, contracţia
pupilei), midriaza (mărirea, dilatarea),
anizocoria (inegalitate pupilară); modificări la
nivelul pleoapelor: ptoză (închiderea fantei
palpebrale), lagoftalmia (lărgirea fantei),
echimoze palpebrale; modificări la nivelul
aparatului lacrimal: creşterea secreţiei
lacrimale sau scăderea acesteia.
241
Fig.54 Modificări ochi stâng din Sindromul

Claude Bernard Horner
Concluzie, manifestările de boală pot fi:

De tip subiectiv, adică cele resimţite şi
relatate de bolnav, numite simptome (durere,
greturi, palpitaţii, etc.), obţinute prin interviu
De tip obiectiv, cele observate şi obţinute
prin examen clinic (inspecţie, palpare, percuţie,
ascultaţie), numite semne.
În cadrul echipei de profesionişti

implicată în îngrijirea pacientului, asistentul
medical are atribuţii în semnalarea cu
promptitudine a modificărilor survenite în evoluţia
stării de sănătate a pacientului, deoarece acest
242
lucru implică reevaluare şi modificarea atitudinii

terapeutice.
Intervenţiile prescrise de medic în cadrul
actului de îngrijire medicală sunt reprezentate de:
 explorările diagnostice
 tratamentele medicale (prescripţii complexe:
igieno-dietetice şi farmacologice)
Asistentul medical ia decizii independente:
 în ceea ce priveşte diagnosticele de îngrijire
(tab.II)
 în identificarea problemelor de colaborare
medicală (tab.III)
Problemele de colaborare cu medicul se referă
la schimbările survenite în evoluţia stării de sănătate
a pacientului îngrijit, sesizate de asistentul medical.
Ele trebuie semnalate cu promptitudine doctorului,
deoarece implică reevaluarea şi deseori modificarea
atitudinii terapeutice.
Problemele de colaborare definesc deci
complicaţii ale stării de sănătate a pacientului. In
detectarea apariţiei acestora şi în monitorizarea
evoluţiei lor un rol indispensabil revine asistentului
medical.
Problemele de colaborare nu se referă în nici un
caz la eventuale relaţii interumane tensionate în
cadrul echipei de profesionişti implicaţi în acordarea
asistenţei medicale şi îngrijirea pacientului!
Formularea enunţului pentru problemele de
colaborare sesizate de către asistent într-o anumită
243
situaţie clinică concretă este desemnată sub titlul

generic de complicaţie potenţială.
Exemple de complicaţii potenţiale în
diverse situaţii clinice distincte (legate de intervenţii
diagnostice sau terapeutice):
1. Tratament anticoagulant: Complicaţie potenţială
- hemoragie;
2. Tratament cu Digoxin: Complicaţie potenţială-
aritmie ventriculară; dezechilibru hidro-
electrolitic;
3. Explorare angiografică: Complicaţie potenţială-
hemoragie la nivelul puncţiei arteriale;
4. Fractura de femur: Complicaţie posibilă -
alterarea integrităţii cutanate;
5. Interveţie chirurgicală cezariană: Complicaţie
posibilă - tromboză venoasă profundă a
membrelor inferioare.
Asistentul medical abordează soluţionarea
problemelor de colaborare prin :
 aplicarea prescripţiilor recomandate de medic
 realizarea unor intervenţii autonome (prescripţii
recomandate de asistent)
244
Tabelul II
Intervenţii prescrise de asistentul medical şi
medic în cadrul actului de îngrijire medicală
Intervenţii Diagnostic Intervenţii

prescrise de de îngrijire prescrise
asistent de medic
Schimbarea Risc crescut Nici una

poziţiei la fiecare pentru alterarea
2 ore integrităţii
cutanate cauzat de
Masajul uşor
imobilizarea
al zonelor
prelungită la pat
vulnerabile;
prin fractura de
tegumente uscate
col femural
Reducerea
presiunii la nivelul
zonelor de sprijin
Verificarea
periodică a
lenjeriei de pat
(perfect întinsă şi
curată)
245
Tabelul III
Problemă de colaborare medic-asistent
medical în cadrul actului de îngrijire
Intervenţii Problemă de Intervenţii

prescrise de colaborare prescrise de medic
asistent
Menţinerea Perfuzie
perfuziei la intravenoasă (tipul
debitul soluţiilor,
recomandat cantitatea, debitul
perfuziei)
Asigurarea Complicaţie Monitorizare

unei hidratări potenţială: a semnelor vitale
orale adecvate
Alterarea Monitorizare
echilibrului hidro- a stării de
electrolitic hidratare
Monitorizare
Asigurarea /
a incretei şi
încurajarea igienei
excretei
orale corecte
Monitorizare
a greutăţii
246
2. Înregistrarea datelor
Definiţie: reprezintă includerea ordonată a

informaţiilor obţinute despre pacient într-o bază de
date (cu formă specifică fiecărei ţări şi fiecărui
serviciu în parte), tradiţională sau informatizată.
Din punctul de vedere al eficienţei
îngrijirilor, cele mai utile baze de date sunt cele
structurate şi ordonate în funcţie de problemele
prioritare de nursing ale pacientului. Documentul
astfel structurat este tipărit şi înglobat în dosarul
medical al pacientului, fiind şi arhivat
computerizat în baza de date a serviciului
respectiv.
În ţara noastră nu există în prezent
documente special sau separat concepute pentru
înregsitrarea datelor de îngrijire ale pacienţilor;
aceste date se vor găsi în:
 fişa medicală sau foaia de observaţie a
bolnavului,
 caietul de rapoarte al asistentului medical,
nefiind arhivate, (eventual transmise vebal)
Exemplu de formă de înregistrare a
datelor în dosarul de îngrijire al pacientului (fişă -
bază de date) :
Nr……
Pacient: …………..
Sex: …., vârstă: ………
Soţ / susţinător: …………
247
Asigurare nr…….
Date generale la internare:
Data internării: ……….Ora: ………
Talie :……………..Greutate :…………….
Temperatură :………….;
Puls :…………….;
TA braţ dr :………..mmHg; TA braţ
stg :………….mmHg;
Proteze şi alte dispozitive de
asistare :…………… ;
Dieta obişnuită :……………….şi gradul de
respectare al dietei :………………. ;
Alergii :……………;
Semnătura pacientului: …………………….
Evaluarea pacientului şi familiei:
Antecedente heredo-colaterale
semnificative :………………………..
Antecedente personale :
fiziologice :…………………patologice :…………
Factori de risc heredo-
colaterali :……………….
Factori de risc personali, stil de viaţă şi
muncă, noxe :………………..
Motivele internării sau problema de
îngrijire :………………..
Durata bolii / problemei de
îngrijire :…………………….
Spitalizări
anterioare :…………………………..
248
Medicamente
folosite :………………………..evoluţie :………
Afecţiuni coexistente :……………………
Observaţii asupra stării de sănătate actuale a
pacientului (pe aparate şi sisteme) :
………………………………………………
Obiceiuri:
Igienice :……………………..
Odihnă / somn :……………………….
Alimentaţie / dietă:……………………….
Statusul activităţii
fizice:……………………..
Eliminare fecală :……………………….
Eliminare urinară:………………….
Deprinderi pentru menţinerea stării de
sănătate (controale periodice):………..
Program de activitate
zilnică:…………………………
Status mental şi emoţional:………………….
Religie :………………...
Dificultăţi de învăţare /
educaţie :…………………..
Sursa informaţiilor :…………………
Semnătura asistentului medical :…………….
3. Analiza şi interpretarea datelor
Definiţie: reprezintă examinarea critică şi

responsabilă a informaţiilor obţinute, pentru
249
identificarea şi ierarhizarea necesităţilor de îngrijire

prezente (actuale) sau potenţiale, posibile.
Problemă de îngrijire = orice situaţie care
ameninţă sau ar putea ameninţa starea de sănătate a
pacientului, implicând o intervenţie de îngrijire din
partea unui membru al echipei de îngrijire.
Scop:
 stabilirea problemelor individuale de îngrijire în
cazul pacientului evaluat
 ierarhizarea problemelor de îngrijire ale
pacientului evaluat
 analiza gradului de independenţă sau dependenţă
ale acestuia în satisfacerea necesităţilor sale
Finalitatea: formularea diagnosticului de
îngrijire al pacientului şi elaborarea planului
individualizat de nursing al celui îngrijit.
Analiza se face prin prisma gradului de
satisfacere şi realizare autonomă a necesităţilor
fundamentale ale pacientului evaluat.
Se notează separat, pe o listă (lista
problemelor de îngrijire) problemele identificate.
Ulterior, ele vor fi analizate şi ierarhizate în
funcţie de:
 priorităţile de îngrijire: iniţial necesităţile
somatice, apoi cele psiho-socio-culturale şi
spirituale
 gradul de dependenţă observat în realizarea lor
Rezultă lista principalelor probleme de
îngrijire ale pacientului, pornind de la cele
250
somatice spre cele psihice şi spirituale, ierarhizate

în funcţie de gradul constatat de dependenţă a
pacientului în satisfacerea lor.
Formularea diagnosticului/diagnosticelor
de îngrijire
Definiţie: Problemele actuale (prezente,
existente) sau potenţiale de sănătate ale pacientului
evaluat, care pot fi rezolvate specific prin
intervenţii de nursing .
Formularea diagnosticului/diagnosticelor de
îngrijire reprezintă finalizarea actului de evaluare a
pacientului.
Se realizează prin: organizarea, analiza,
sinteza şi rezumarea informaţiilor obţinute asupra
pacientului îngrijit.
Reprezintă un enunţ simplificat şi clar formulat
care descrie modul individual de răspuns al persoanei
sau grupului evaluat faţă de o problemă de sănătate.
Presupune identificarea unei probleme de sănătate a
persoanei sau colectivităţii pe care asistentul medical
este capabil să o identifice şi în rezolvarea căreia este
competentă şi abilitată să intervină, printr-o acţiune
autonomă.
Istoric: premisele teoretice ale acestuia se
regăsesc încă din expunerile Florencei Nightingale,
din a doua jumătate a secolului XIX ; pe măsura
dezvoltării conceptuale şi practice a tehnicilor de
îngrijire a bolnavului şi decurgând din activităţile
zilnice de nursing => necesitatea formulării unui
diagnostic de îngrijire care să reflecte evaluarea
251
direcţionată pe probleme a pacientului şi să faciliteze

elaborarea unor măsuri specializate şi individualizate
de îngrijire, oferind un cadru unitar activităţii practice
autonome a asistentului medical.
În 1973 în SUA se constituie Asociaţia Nord
Americană de Nursing (NANA), elaborând pentru
prima dată conceptul teoretic al diagnosticului de
îngrijire şi formulând primele exemple de diagnostice
de îngrijire
În anii 1990 => un nou organism profesional al
cărui principal obiectiv îl constituie formularea unui
cadru conceptual unic pentru diagnosticul de îngrijire
= Asociaţia Nord Americană pentru Diagnosticul de
Nursing (NANDA); în prezent sunt formulate 90
diagnostice de îngrijire aprobate de acest organism, şi
alte 10 categorii diagnostice adiţionale.
Formularea oricărui diagnostic de nursing
include următoarele aspecte obligatorii:
 Definirea problemei de îngrijire
 Definirea manifestărilor caracteristice sau/şi a
factorilor de risc/factorilor cauzatori.
Manifestările caracteristice unui diagnostic
actual de îngrijire = un cumul de manifestări
subiective (simptome) şi obiective (semne), unele
majore (prezente în peste 80% cazuri), altele
minore (prezente la 50-79% din pacienţi).
Diagnosticele potenţiale de nursing includ
obligatoriu factorii de risc prezenţi.
252
În prezent, prin consens internaţional sunt

acceptate 4 categorii de diagnostice de îngrijire:
Diagnosticul actual;
Diagnosticul de risc înalt pentru apariţia unei
probleme de îngrijire;
Diagnosticul posibil;
Diagnosticul stării de bine
Diagnosticul actual de îngrijire: judecată

clinică aplicabilă stării prezente de sănătate a
pacientului (manifestările de dependenţă sunt
prezente = prezenţa semnelor şi simptomelor
majore/minore caracteristice).
Diagnosticul de risc înalt pentru apariţia
unei probleme de îngrijire: presupune o judecată
clinică asupra unui pacient sau a unei colectivităţii
susceptibile să dezvolte o anumită problemă de
îngrijire cu o probabilitate mai mare decât a altora
în aceeaşi situaţie dată (factori de risc prezenţi).
Diagnosticul posibil de îngrijire: descrie o
problemă de sănătate a cărei existenţă este
suspectată clinic, dar pentru a cărei susţinere ca
diagnostic actual nu sunt încă întrunite criteriile
diagnostice şi pentru a cărei formulare este
necesară obţinerea de date suplimentare, care vor
confirma sau infirma ipoteza clinică.
Diagnosticul de nursing al stării de bine:
reprezintă o judecată clinică asupra unui individ,
familie sau comunităţi privind tranziţia de la un
253
anumit nivel de sănătate la unul superior (de la o

formă de bine la alta).
Formularea diagnosticului de îngrijire
Modul de formulare = un enunţ cât mai clar care

să cuprindă, într-o terminologie cât mai clar
formulată şi unanim acceptată starea actuală de
sănătate a individului sau comunităţii îngrijite şi
factorii care contribuie la aceasta.
În funcţie de tipul diagnosticului de îngrijire
formulat enunţul diagnosticului de îngrijire poate fi
un enunţ compus din:
 un singur element
 două elemente
 trei elemente
Diagnosticele de îngrijire formulate ca un

enunţ cu un singur element
Sunt diagnosticele de nursing care se referă la
starea de bine.
Acceptate de NANDA din 1992.
Formulare = enunţ cu un singur element, de
tipul “potenţial crecut pentru”.
Exemplu : “potenţial crescut pentru o mai bună
educaţie”.
254

enunţ cu două elemente
Enunţ cu două elemente se regăseşte în
formularea diagnosticelor de risc crescut şi a
diagnosticelor posibile de nursing:
a) Diagnosticul de risc crescut
Formulare :
 prima parte a enunţului = diagnosticul de
nursing pentru care pacientul prezintă
elemente de risc (risc crescut + diagnostic),
 elementul de conjuncţie “favorizat de/ cauzat
de“
 a doua parte a enunţului = enumerarea
factorilor de risc prezenţi
Exemple :
“Risc crescut pentru alterarea integrităţii
cutanate favorizat de imobilizarea prelungită la pat
secundară fracturii de femur”
“Risc crescut pentru apariţia ulceraţiilor
corneene favorizate de dispariţia ocluziei palpebrale
în cadrul comei neurologice”
b) Diagnosticul posibil de nursing
Formulare :
 prima parte a enunţului diagnosticul de
îngrijire suspectat (“posibil + diagnostic”),
 elementul de conjucţie “cauzat de/favorizat
de”,
 a doua parte a enunţului elementele clinice
care atrag atenţia în acest sens.
255
Acest tip de diagnostic este un diagnostic de

etapă, care urmează a fi definitivat prin culegerea de
date suplimentare ; ulterior =>
 fie un nou diagnostic actual de îngrijire,
 fie dispare de pe lista de probleme de îngrijire ale
pacientului dacă nu obţinem dovezi în acest sens,
 fie devine un diagnostic de risc crescut în
condiţiile în care factorii de risc potenţial se
definesc cu precizie.
Exemplu :
“Posibil deficit de autoîngrijire cauzat de
incapacitatea utilizării mâinii stângi imobilizate prin
perfuzia intravenoasă continuă”

enunţ cu trei elemente
Se regăseşte în formularea diagnosticelor
actuale (prezente) de nursing.
Formulare :
 primul element este reprezentat de diagnosticul
de îngrijire,
 al doilea este reprezentat de factorii cauzali
(etiologici), introduşi prin formula de legătură
“determinat/cauzat de”,
 al treilea element este reprezentat de
manifestările clinice majore sau minore,
subiective sau obiective care susţin diagnosticul
formulat, fiind introduse prin elementul de
legătură “manifestat prin”, urmat de enunţul
acestor manifestări (fie în termenii unor
256
argumente clinice, fie sub forma direct exprimată

de către pacient).
Exemple :
Manifestări formulate în termenii argumentelor
clinice :
“Scăderea capacităţii de efort cauzată de
insuficienţa de pompă a inimii manifestată prin
dispnee la eforturi fizice mici, fatigabilitate şi astenie
musculară”
“Absenţa complianţei la regimul alimentar
hipoglucidic cauzată de neînţelegerea raţiunii acestuia
în diabetul zaharat manifestată prin consumul de
dulceaţă, ciocolată şi prăjituri”
“Absenţa complianţei la tratamentul
medicamentos antihipertensiv prescris cauzată de
lipsa mijloacelor financiare manifestată prin
întreruperea tratamentului”
“Absenţa complianţei la tratamentul
antihipertensiv cu betablocante cauzată de apariţia
unor efecte secundare medicamentoase manifestate
prin impotenţă sexuală”
Manifestări formulate sub forma exprimată
direct de pacient :
“Depresie psihică cauzată de modificarea
imaginii de sine după intervenţia chirurgicală de
histerectomie totală manifestată prin afirmaţia “nu
mai sunt femeie”.
257
“Anxietate determinată de evoluţia

impredictibilă a episoadelor de astm bronşic
manifestată prin afirmaţii de tipul “mă tem că nu voi
mai putea respira de loc”, “mă tem că am să mor”.
Gruparea diagnosticelor
O grupare de diagnostice = îmbinarea pe o listă
comună a diagnosticelor medicale, diagnosticelor de
îngrijire şi a problemelor medicale de colaborare.
Scop : facilitarea evaluării şi realizării actului
de îngrijire, oferind o completare a diagnosticului
medical şi nu o înlocuire a acestuia.
Acest mod de abordare a problemelor
pacientului (din punct de vedere medical, dar şi al
îngrijirilor acordate) = model bifocal de practică
clinică => avantaje pentru calitatea actului de
asistenţă medicală.
Înregistrarea diagnosticelor de îngrijire:

 Diagnosticele de îngrijire formulate, împreună cu
complicaţiile potenţiale vor fi înregistrate atât în
planul de îngrijire al pacientului, cât şi pe lista de
probleme de îngrijire ale acestuia.
 Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice
medicale !
 Între cele două tipuri de diagnostice există există
diferenţe (tab.IV)
258
Tabelul IV
Diferenţe între diagnosticul de nursing şi cel
medical
Diagnosticul de Diagnosticul
îngrijire medical
Descrie starea Descrie

pacientului procesul patologic
prezent la
pacientul asistat
medical
Se referă la Identifică
modul particular de boala în legătură
reacţie al cu patologia unor
pacientului/comunităţii organe/sisteme pe
faţă de o anumită baza criteriilor
situaţie de sănătate medicale de
diagnostic,
fundamentate
ştiinţific, având la
bază caracterele
generale de
manifestare a
bolilor la specia
umană
259
Este în De regulă
permanenţă susceptibil diagnosticul
la schimbare în funcţie medical nu se
de răspunsul la modifică, eventual
tratament şi îngrijirile la diagnosticul
elaborate şi aplicate iniţial adăugându-
se alte diagnostice
medicale, în cazul
apariţiei unor
complicaţii ale
bolii de bază sau
noi îmbolnăviri
asociate
În formulare În formularea
apare etiologia sa nu sunt de
problemei de sănătate regulă incluşi
factorii cauzali ai
bolii
Nu există Terminologie
terminologie fixă, unitară,
unanim acceptată, ci standardizată,
numai recomandări unanim acceptată
pentru formulare
Este utilizat Este utilizat
pentru stabilirea pentru stabilirea
tipurilor de intervenţii tratamentului
de nursing necesare medical al
pacientului
260
Determină tipul Determină

intervenţiilor de tratamentul
îngrijire acordate în medical/chirurgical
mod autonom de către al pacientului
asistenta medicală şi
permite identificarea
problemelor conexe,
de colaborare cu
medicul pentru
realizarea actului
complex, de echipă al
îngrijirii medicale a
pacientului.
Elaborarea planului de îngrijire

Definiţie: planul de îngrijire = plan de
intervenţie, de stabilire a etapelor, mijloacelor de
realizare şi precauţiilor ce trebuie luate în realizarea
acestuia, cu precizarea evoluţiei scontate a
bolnavului. După identificarea problemelor de
îngrijire, ierarhizarea acestora şi formularea
diagnosticelor de îngrijire se va trece la elaborarea
planului de îngrijire propriu-zis.
Etape în planificare
Redactarea planului de îngrijire presupune
parcurgerea următoarelor etape:
1. Ierarhizarea diagnosticelor de nursing în funcţie
de principalele probleme de îngrijire identificate;
261
2. Specificarea obiectivelor de îngrijire pe termen

scurt, intermediar şi lung;
3. Precizarea concretă a intervenţiilor de nursing ce
trebuie aplicate pentru atingerea fiecărui obiectiv
de îngrijire în parte;
4. Identificarea intervenţiilor de îngrijire cu caracter
interdependent (probleme de colaborare);
5. Precizarea evoluţiei aşteptate din partea
pacientului, sub îngrijirile acordate;
6. Documentarea diagnosticelor de îngrijire, a
obiectivelor, a intervenţiilor de îngrijire acordate
şi a evoluţiei pacientului sub îngrijire
(consemnarea evoluţiei pacientului).
Ierarhizarea diagnosticelor de îngrijire

Priorităţile se stabilesc în funcţie de problemele
de îngrijire identificate şi diagnosticele de îngrijire
formulate. Se iau în calcul urgenţele legate de starea
de sănătate şi de resursele disponibile. Ierarhizarea se
face după modelul Maslow (prioritate au îngrijirile
acordate satisfacerii necesităţilor fizice).
Se aplică de asemeni, “Principiul acordului
mutual” (în funcţie de valorile şi priorităţile
pacientului).
Stabilirea obiectivelor îngrijirii
Se iau în calcul obiective realiste (descrierea
comportamentului aşteptat de la pacient), care sunt
defalcate pe termen:
 scurt (zile)
262
 mediu (săptămâni)
 lung (luni)
Pacientul şi aparţinătorii sunt implicati în
stabilirea obiectivelor îngrijirii.
Obiective pe termen scurt: acţiuni urgente,
necesare a fi imediat realizate;
Obiective pe termen mediu şi lung: acţiuni
prelungite, vizând prevenirea complicaţiilor,
reabilitarea şi educaţia medicală a pacientului şi
familiei sale
În formularea obiectivelor se va preciza:

 Cine va face acţiunea
 Performanţa (ce să realizeze pacientul) şi în ce
măsură se poate realiza obiectivul
 Termenul de timp până la realizare
Exemplu de obiective de îngrijire:

Pacient diabetic, cu diagnostic de nursing
“noncomplianţă faţă de regimul dietetic hipoglucidic
datorat lipsei de înţelegere asupra modului de
utilizarea a foii de echivalenţă glucidică în întocmirea
raţiei alimentare zilnice, manifestat prin consum
exagerat de glucide”.
Obiectiv imediat: Aport alimentar zilnic de
1500 calorii, repartizat în 3 mese şi 2 gustări
263
Obiectiv pe termen mediu: Planificarea

regimului diabetic pentru o săptămână, folosind în
redactarea meniului zilnic foaia de echivalenţă.
Obiectiv pe termen lung: Obţinerea complianţei
faţă de regimul dietetic hipoglucidic.
Precizarea intervenţiilor de îngrijire
Se realizează odată cu stabilirea obiectivelor de
îngrijire, precizând pentru fiecare obiectiv în parte
acţiunile concrete, individualizate de îngrijire
necesare.
Se precizează:
 intervenţiile ce vor fi efectuate;
 la ce ore şi intervale de timp vor fi efectuate;
 pe ce durată de timp se întind îngrijirile;
 durata de monitorizare a pacientului;
 parametrii monitorizaţi.
Intervenţiilor de îngrijire cu caracter

interdependent.
Asistentul medical trebuie să aibă:
 bună judecată clinică
 bună cunoaştere a pacientului şi familiei sale
(profil psihologic, posibilităţi socio-economice,
obiceiuri, specific cultural, etnic şi religios)
 bună informare asupra resurselor comunitare
existente şi a modului în care pacientul poate
avea acces la ele (realizarea obiectivelor
264
educaţionale sau de suport comunitar, pe termen

lung)
 Contactarea persoanelor responsabile de
programele/resursele comunitare disponibile în
interesul pacientului
Planificarea concretă a acţiunilor de

îngrijire:
 Reprezintă o muncă de echipă, în care vor fi
antrenaţi şi pacientul şi aparţinătorii acestuia.
 Colaborarea tuturor membrilor echipei de
îngrijire (medic, asistentă, infirmieră,
îngrijitoare, kinetoterapeut, dietetician,
psiholog, preot, logoped etc)
Colaborarea pacientului şi familiei sale

 Folosirea resurselor comunitare existente
 Obiectivul final = “a-l ajuta pe pacient să se
ajute singur”
 Precizarea evoluţiei aşteptate
 Evoluţia aşteptată, din punctul de vedere al
beneficiului pacientului, ţinând cont de
resursele individuale şi o evaluare realistă a
posibilităţilor pacientului
 Standarde de calitate ale actului de îngrijire =
reglementări ale asociaţiilor profesionale /
standarde specifice fiecărei agenţii în parte
265
 Utilizată pentru evaluarea critică a eficacităţii

şi calităţii îngrijirilor acordate (în interiorul
sistemului de asistenţă sau de către alte
organisme)
 Redactarea propriu-zisă a planului de
îngrijire
 Diagnosticele de îngrijire, ierarhizate după
priorităţi (grad de urgenţă);
 Obiectivele intervenţiilor de îngrijire;
 Acţiunile concrete de îngrijire, exprimate sub
forma ordinelor de îngrijire;
 Evoluţia aşteptată a pacientului
 Termenele de îndeplinire a acţiunilor
stabilite, pentru fiecare obiectiv de îngrijire în
parte
 Spaţii libere pentru datele suplimentare
 Pot să apară schimbări, în orice moment, în
funcţie de rezolvarea problemelor vechi şi
apariţia altor probleme.
 E necesară o reevaluare continuă, permanentă
a stării pacientului şi adaptarea planului de
îngrijire la noile situaţii apărute.
Realizarea intervenţiilor de îngrijire

Definiţie: Efectuarea propriu-zisă a activităţilor
de îngrijire planificate.
266
Categorii de intervenţii de îngrijire:

Intervenţii autonome (independente):
 Asigurarea/asistarea igienei pacientului;
 Asigurarea confortului fizic şi psihic al
pacientului (poziţie, asigurarea intimităţii,
respectarea pe cât posibil a orarului obişnuit al
pacientului, etc.);
 Asigurarea condiţiilor de mediu extern;
 Asigurarea/asistarea funcţiei respiratorii şi
circulatorii;
 Asiguarea/asistarea ingestiei de lichide şi
alimente, a eliminărilor;
 Educaţie pentru sănătate a pacientului şi familiei
sale
Înaintea executării intervenţiilor autonome de
îngrijire se examinează pacientul şi se verifică dacă
acestea sunt adecvate sau au devenit inutile sau
contraindicate;se urmăreşte răspunsul pacientului la
aceste intervenţii.
Intervenţii dependente (delegate) = efectuarea
prescripţiilor medicale:
 recoltări de probe biologice pentru efectuarea de
analize;
 pregătirea pentru manevre diagnostice şi
terapeutice;
 reorganizarea locului de muncă după efectuarea
manevrelor,
 administrarea tratamentelor.
267
Aceste intervenţii delegate sunt repartizate

membrilor echipei de îngrijire. Se notează în planul
de îngrijire
 manevrele efectuate
 ora
 eventualele accidente şi incidente
Înregistrarea evoluţiei pacientului- note asupra
progresului pacientului sub îngrijirile acordate;
înregistrare datată, cu formulare clară, concisă,
ordonată, pentru fiecare problemă/diagnostic de
îngrijire numerotat din lista de probleme de îngrijire a
pacientului.
Ordonarea notelor: după formula mnemotehnică
SOAPIE:
S: simptome (date subiective relatate de
pacient);
O: date obiective (semne constatate de
personalul calificat);
A: “assessement” = evaluarea datelor
(concluzia asistentei privind semnificaţia datelor
subiective şi obiective înregistrate);
P: plan (acţiunea imediată sau pe termen lung
planificată pentru rezolvarea situaţiei semnalate);
I: intervenţia efectuată asupra/pentru
pacient;
E: evaluarea evoluţiei pacientului sub îngrijirea
acordată.
Notele asupra evoluţiei pacientului sub
îngrijirile acordate sunt folosite pentru:
268
 Evaluarea corectitudinii aprecierilor asupra

îngrijirilor necesare, a corectitudinii deciziilor
luate şi a eficacităţii îngrijirilor
 Autoevaluare
 Evaluarea calităţii profesionale a serviciului de
îngrijire de către organismele/asociaţiile acreditate
în acest scop
Pe parcursul îngrijirii, pacientul poate evolua :
 favorabil => se reevaluează periodic pacientul şi
îngrijirile (care se menţin atât cât sunt necesare,
eventual se modifică programarea lor)
 staţionar => se reia algoritmul (se caută
“punctual slab”)
 Nefavorabil
Evaluarea rezultatelor îngrijirii
Evaluarea rezultatelor se efectuează
permanent, de către asistentul medical, în paralel cu
reevaluarea permanentă a pacientului.
Evaluarea se consemnează în fişele de
evoluţie ale pacientului, pentru fiecare problemă
sau diagnostic de îngrijire în parte; se completează
documentele specifice fiecărui loc de muncă,
accesul la aceste documente fiind permis numai
echipei de îngrijire, conform principiului
confidentialitătii. Datele completate reflectă clar
modificările survenite în evoluţia persoanei
îngrijite.
Se urmăresc:
 Rezultatele obţinute
 Satisfacţia pacientului
269
Se compară evoluţia obţinută cu evoluţia

aşteptată, din punctul de vedere al beneficiului
pacientului şi al respectării standardelor de calitate
prevăzute de regulamentele profesionale în vigoare.
Permite:
 Aprecierea corectitudinii şi eficacităţii îngrijirilor
acordate
 Identificarea problemelor serviciului în privinţa
asigurării unei îngrijiri de calitate (respectarea
standardelor de calitate)
 Aprecierea efcicacităţii economice a activităţii
serviciului de către organele/comisiile de control
economic
 Regândirea strategiilor de dezvoltare/optimizare a
serviciilor de nursing
 Furnizează date pentru studii ştiinţifice, activităţi
didactice sau de cercetare în domeniul nursingului
 Constituie documente medico-legale privind
îngrijirile acordate şi evoluţia pacientului.
Exemple
Monitorizarea stării pacientului şi aplicarea

intervenţiilor pentru stabilizare
Asistentul medical întreprinde acţiuni
autonome şi delegate de medic, pentru urmărirea
evoluţiei funcţiilor vitale, identifică manifestările
de dependenţă şi aplică măsurile de urgentă, la
domiciliu sau în unităţile de îngrijire medical, în
funcţie de caz.
270
Criterii de realizare
Monitorizează funcţiile fiziologice

 Măsurarea şi înregistrarea temperaturii (T),
pulsului (PP), respiraţiei (FR), tensiunii arteriale
(TA), etc. se face conform protocoalelor de lucru
sau la intervale stabilite de medic;
 Urmăreşte zilnic eliminarea intestinală
 Urmăreste zilnic din punct de vedere cantitativ,
calitativ şi a orarului, eliminarea urinară
 Stabileşte măsuri adecvate (împreună cu persoana
îngrijită) pentru menţinerea în limite normale a
funcţiilor vitale şi eliminărilor
 Identifică în timp util eliminările patologice
 Identifică în timp util modificările valorilor
functiilor vitale şi informează medicul
 Calculează corect bilanţul hidric pe baza
înregistrărilor când este necesar (notarea exactă a
intrărilor şi ieşirilor de lichide din organism)
Identifică alte manifestări
 Identifică în timp util tulburările stării de
constientă (supraadăugate)
 Observă faciesul, tegumentele şi mucoasele
interpretând corect în raport cu starea pacientului
 Apreciază starea generală a pacientului prin
observarea poziţiei ca exprimare a stării acestuia
 Prin discuţii cu pacientul/aparţinătorii apreciază
somnul cantitativ (nr. de ore) şi calitativ
(odihnitor/neodihnitor)
271
 Apreciază obiectiv reacţia pacientului la durere în

raport cu afecţiunea şi pragul de sensibilitate
 Stabileşte corect condiţiile de apariţie a
convulsiilor, notează caracterul, durata acestora şi
modul de manifestare
 Identifică gradul de dependenţă prin observarea
atentă a parezelor şi paraliziilor
Aplică măsuri de îngrijire
 Stabileşte corect prioritătile în raport cu
manifestările pacientului
 Combate febra ridicată în timp util pentru
prevenirea complicaţiilor
 Aplică măsuri eficiente pentru eliminarea
secreţiilor din căile respiratorii
 Administrează tratamentele de urgenţă în
conformitate cu indicaţiile medicale
 Anunţă în timp util medicul pentru stabilirea
planului terapeutic
 Aplică măsuri adecvate pentru golirea intestinului
şi pentru evitarea ocluziei
 Efectuează la nevoie sondaj vezical evacuator
(montează sonda)
 Pregăteşte materiale necesare pentru compensarea
pierderilor de lichide şi montează corect perfuzia
la indicaţiile medicului
 Stabileşte măsuri adecvate pentru diminuarea
durerii şi creşterea confortului pacientului
272
 Stabileste măsuri adecvate pentru evitarea

autotraumatizării în convulsii prin aplicarea
măsurilor de prevenire
 Transmite informaţii corecte, complete echipei de
îngrijire
Gama de variabile
Funcţii vitale şi vegetative: respiraţie,
puls, temperatură, tensiune arterială, eliminarea
urinară, intestinală.
Manifestări supraadăugate: tulburarea
stării de cunoştinţă, modificările de poziţie, pareze,
paralizii, modificarea somnului, durere, convulsii.
Tipuri de activităţăţi de îngrijire:

 măsurarea şi înregistrarea funcţiilor vitale
 acţiuni pentru stabilizarea funcţiilor
 administrarea medicamentelor, efectuarea
perfuziilor
 sondaje
 spălături
 clisme
 observarea pacientului: facies, scaun,
tegumente şi mucoase, reacţii, contracţii,
convulsii, pareze, paralizii, a funcţiilor
neurologice (scala pentru come GLASGOW)
Materiale folosite:
 aparate pentru măsurare şi înregistrare
 dosarul de îngrijire
273
 materiale pentru administrarea

medicamentelor, împachetări
 materiale pentru perfuzie
 dispositive medicale
Cunoştinţe:
 nursing şi medicale
 valoarea normală şi modificările patologice ale
funcţiilor vitale, starea de conştienţă şi formele
de tulburare, elemente de comportament (aspecte
normale şi patologice)
 elemente de psihologie medicală
 tehnici de administrare a medicamentelor şi de
efectuare a sondajelor, spălăturilor, clismelor,
perfuziilor
 tehnici de măsurare a funcţiilor vitale
Aptitudini:
 manualitate, rapiditate în mişcări,
 observarea, aprecierea prin simţuri,
 de comunicare,
 analiză
 sinteză
Atitudini:
 răbdare,
 blândeţe,
 înţelegere,
 empatie
274
Evaluarea urmăreşte:
 capacitatea de a sesiza corect modificările
produse în starea pacientului şi de a acţiona în
consecinţă
 capacitatea de a acţiona prin tehnici adecvate
pentru măsurare, înregistrare
 abilitatea şi promptitudinea cu care acţionează în
funcţie de situaţie
 raportarea clară, precisă a constatărilor şi
acţiunilor întreprinse
 capacitatea de a stabili priorităţile şi de a
ierarhiza acţiunile
 capacitatea de a transmite informaţii corecte şi
complete
Supravegherea igienei individuale a

persoanei îngrijite
Criterii de realizare:
1. Identifică resursele privind
 Nivelul de cunoştinţe şi deprinderile în vederea
auto-îngrijirii şi discuţii cu persoana îngrijită
respectându-se solicitările sale în acest sens
 Constată posibilitatea de mişcare, mobilizare a
persoanei prin observare atentă
 Asigură, la nevoie, materialele necesare
efectuării igienei individuale
2. Recomandă
Recomandările sunt în conformitate cu
nevoile reale şi sunt făcute în
275
funcţie de vârstă , resurse, nivel de pregătire şi cu

respectarea competenţei profesionale.
Limbajul trebuie să fie accesibil; folosirea
limbajului adecvat este obligatorie.
3. Intervenţie în efectuarea îngrijirilor
 Demonstrează tehnica unor îngrijiri pentru
persoane dependente igienic temporar/definitiv
 Efectuează îngrijiri igienice adaptate persoanelor
dependente
 Ajută persoanele parţial dependente să se
adapteze unor limitări sau constrângeri fizice,
instruindu-le într-un mod adecvat şi prin exerciţii
de recuperare
 Asigură respectarea normelor privind curăţenia
materialelor utilizate şi respectarea normelor de
prevenire a infecţiilor nosocomiale
Gama de variabile
Locul de desfăşurare: activitatea se
desfăşoară în spital, domiciliul pacientului, cămine
de bătrâni, cămine-spital, centre de plasament,
creşe, grădiniţe
Tipuri de resurse: fizice şi materiale
Tipuri de îngrijire supravegheate
 toaleta zilnică, baia generală, duşul, baia parţială,
toaleta cavităţii bucale, ochilor, urechilor,
îngrijirea părului, igiena mâinilor şi picioarelor,
igiena vederii, auzului, igiena îmbrăcăminţii,
toaleta organelor genitale externe
276
 îngrijirea bolnavilor inconştienţi – toaleta

cavităţii bucale, regiunii ano-genitale, prevenirea
escarelor de decubit
 îngrijirea bolnavilor cu stomă (traheostomă,
colonostomă, cistostomă, gastrostomă)
 îngrijiri individualizate la pacienţi cu aparate
gipsate, proteze, amputaţii, hemiplegici
Cunoştinţe:
 anatomia şi fiziologia pielii şi anexelor
 igiena individuală
 microbiologie, parazitologie
 boli de piele, BTS (boli transmise pe cale sexuală)
 nursing
Aptitudini:
 atenţie distributivă,
 bun organizator,
 manualitate
Atitudini:
 înţelegere,
 răbdare,
 empatie
Evaluarea urmăreşte:
 capacitatea de a culege informaţii
 capacitatea de a evalua starea pacientului
 capacitatea de a comunica
 capacitatea de a instrui personalul în subordine
pentru efectuarea îngrijirilor
 abilitatea de a forma deprinderi la copii
277
 capacitatea de a se adapta unei situaţii deosebite

(flexibilitate, în funcţie de gradul de dependenţă şi
durata dependenţei)
 capacitatea de a demonstra tehnici de îngrijire
În concluzie, procesul de îngrijire este un proces

complex, continuu, care necesită parcurgerea unor etape
(fig.55), la realizarea căruia sunt necesare cunoştinţe de
specialitate, dar şi multidisciplinare, în care
performanţele depind de echipa de îngrijire şi de
participarea în egală măsură a pacientului/comunităţii.
Evaluare Evaluare
rezultate pacient
Realizare Elaborare
plan plan
Fig.55 Reprezentarea schematică a etapelor

procesului de îngrijire
278
Note bibliografice
1. Ileana Antohe, Mihaela Fermeşanu. Note de
curs: Elemente de Nursing clinic - Editura
Junimea 2003
2. Ileana Antone. Nursing clinic. Ed.”GR.T. Popa”,
U.M.F. Iași, 2009.
3. Pană B., Irina Duţă, Nona Delia Chiriac, Carmen
Moga. Ghid de comunicare şi marketing social.
Instrumente de promovare a comunicării în
sănătate. Editura Universitară “Carol Davilla”
Bucureşti 2003
4. Beuran Mircea. Ghid de manevre medicale şi
colaborare medic-asistentă. Colectia medicului
rezident. Editura Scripta, Bucuresti 1999
5. Duma O. Management în sănătate, Ed. PIM, Iaşi,
2011
6. S.Sepulveda, X. Sauvageon, J.P. Jedrec. Ghid
practic de medicină de urgenţă prespitalicească.
Editura Libra, Bucureşti 1996
279

Carte Nursing General - Note de Curs - 221103 - 15551 - 221103 - 191359

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Nursing General - Note de Curs - 221103 - 15551 - 221103 - 191359

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NURSING GENERAL - NOTE DE CURS

ISTORIC ŞI ACTUALITATE ÎN NURSING

Profesia de asistent medical/nursă a avut

 A 3-a etapă este legată de dezvoltarea socială și

lungul anilor dintr-o meserie în profesie, în care

4. Oboseala ta să fie luminată de credință și de

datorate suferinței. La fel ai fi și tu când ai fi

Responsabilitățile esențiale ale asistentului

informații de specialitate care au fost baza unor

Medicina evului mediu a avut mai puține

În țara noastră, în perioada comunei

astâzi nu erau decât niște bărbieri care scoteau

Fig.2 Spitalul Colțea, București

Epoca modernă și conteporană a generat

Fig.3 Florance Nightingale

În mod paradoxal, sunt mulți oameni care

dotate din punct de vedere sanitar și cu personal de

bătrâni și spitale, unde încerca să stea cât mai mult

pansamente din tifon, precum și de alimentația,

pentru care numele ei a rămas în istorie) îl

Deci, astfel a debutat procesul de formare

Domeniile de interes și perspectivele în

indivizi și comunitate, promovarea igienei sociale

reprezentând cea mai numeroasă categorie

Funcțiile de natură dependentă: la

SISTEME DE INGRIJIRI DE SĂNĂTATE

În „Raportul asupra sănătății în lume -2000”

Există cinci modalități principale de finanțare

guvernamentale sau private, în acest caz, asiguratul

Acest tip de SIS este întâlnit în Germania, Franța,

contribuție cu scopul de a obține un pachet de

Componentele unui SIS:

 posibilitatea pacientului de a alege furnizorul de

2. Factorii ambientali (factorii mediului fizic și

Boala este generată de ruperea echilibrului,

Asistentul medical/nursa are rol în prevenirea

grăsimi animale, fumatul,etc). Prevenția

(prevalența: număr de persoane bolnave la un

sănătate supraspecializați, cu competență sau

15. Îngrijirile primare –sector de sănătate integrat

activități pe teritoriul României, indiferent de

Persoanele care au dreptul de a profesa

 învățământ sanitar postliceal, cu durată de 3 ani

OAMMR colaborează cu M.S. la

1. Buta M.G., Liliana Buta. O istorie universală

7. Angelescu N., Târcoveanu E. Scurt istoric al

LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTULUI

Sistemul de sănătate a devenit din ce în ce

Spitalul este unitate sanitară cu paturi, de

*Amplasarea spitalului (teren salubru, care să

aparatură medicală corespunzătoare, personal

- spitale universitare (spitalul organizat în centre

- centrele de diagnostic şi tratament cu paturi

Sectorul ambulatoriu poate fi accesibil după

*Formele de spitalizare sunt:

Conform normativelor pentru spitale generale

C. Servicii tehnico-medicale de diagnostic și

Organizarea spațial-funcțională a spitalelor în

pacienților amplasate uzual la demisol sau în

În funcție de specific, un spital poate avea în

Fig. 4. Planul U.P.U. Spitalul Clinic de Urgență pentru

Legenda:____ oxigen; ____ aer comprimat; _____

 Spații pentru așteptare pacienți și aparținători

Legenda: oxigen; aer comprimat; _