Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Isaiah Berlin, istoric si scriitor britanic, cunoscut pentru scrierile sale de filozofie politica,
a emigrat din Uniunea Sovietica in Anglia, impreuna cu familia sa, in anul 1920. A studiat St.
Paul’s School, in Londra, apoi la Oxford, unde a facut parte dintr-un celebru cerc de filosofi din
Oxford, alaturi de Stuart Hampshire , Alfred Ayer, J.L. Austin s.a.
Cartea ,,Patru eseuri despre libertate” , prezinta patru eseuri care analizeaza diferite
aspect ale libertatii. Primul eseu analizeaza vicisitudinile libertatii individuale in timpul luptelor
ideologice ale secolului XX. Al doilea, semnificatia pe care o capata notiunea in scrierile
istorice, al treilea importanta a doua conceptii asupra libertatii si ultimul idealul libertatii si
conceptia lui John Stuart Mill.
Una dintre ideile cele mai des intalnite in secolul XX este aceea a existentei unei singure
explicatii pentru ordinea si atributele persoanelor, ale lucrurilor si evenimentelor. Ea ofera
istoricului sentimental unic al certitudinii. Atat aceasta idee cat si cea contrara, ca nu exista decat
fapte brute, a caror evident se impune de la sine sunt considerate ireale.
Diferentele ideilor in functie de perioada trebuie constientizate pentru a intelege atat
perioada trecuta cat si pe cea prezenta.
Individualismul umanist si nationalismul romantic au fost cele doua mari miscari politice
ale secolului al XX-lea. Ideea ca orice problema a societatii poate fi rezolvata prin moralitate
(dominarea ignorantei si a rautatii) le era comuna.
Fiecare scoala de gandire aducea propria solutie in rezolvarea problemelor. De exemplu,
liberalii credeau in puterea nelimitata a educatiei iar socialistii doreau o transformare in
distributia si controlul resurselor economice. Conservatorii si socialistii considerau puterea si
autoritatea institutiilor ca garantii necesare in timp ce anarhistii si radicalii le considerau
obstacole in realizarea societatii libere.
Deosebirile intre miscarile politice ale secolului al XIX-lea si cele ale secolului al XX-lea
sunt profunde datorita ,,barierei” existente intre ceea ce apartine trecutului si ceea ce
particularizeaza prezentul secolului XX.
Toate ideile si miscarile politice caracteristice secolului XX pot fi mai bine intelese ca
dezvoltari natural ale tendintelor conturate in secolul al XIX-lea.
Socialistii afirmau ca singurul limbaj inteligibil oamenilor este cel care priveste
necesitatile, interesele si idealurile de care sunt constienti.
Secolul al XX-lea aduce cu el, pentru prima data in istorie , ideea ca cea mai eficienta
metoda de a raspunde intrebarilor si de a rezolva problemele este efortul de a le face sa dispara.
Astfel persoana care se confrunta cu numeroase probleme va suferi ,,un tratament” in urma
careia problemele vor disparea din constiinta lui. Se urmareste de fapt modificarea viziunii care a
facut posibila aparitia problemei.
Aceasta politica de diminuare a problemelor creeaza o viata in iluzie.
1
II. ,, Necesitatea istorica”
Isaiah Berlin fiind conştient de faptul că o libertate fără limitări nu poate fi dezirabila
ĩncearcă să traseze nişte limite ĩn care individul să-şi poată manifesta intenţiile şi să-şi poată
urmării propriul scop fără a le afecta celorlalţi propria libertate.
A constrânge un om ĩnseamnă a-l ĩmpiedica să fie liber-dar liber faţă de ce anume?
Aproape toţii moraliştii au făcut de-a lungul istoriei omeneşti elogiul libertăţii. I. Berlin ĩşi
propune ĩn “Patru eseuri despre libertate” să reducă la examinare două dintre sutele de accepţiuni
ale cuvântului libertate: libertate “negativă” şi libertate”pozitivă”.
Suntem liberi ĩn măsura ĩn care nici un individ sau grup de indivizi nu intervine ĩn sfera
noastra de activitate. In acest ĩnţeles, libertatea politică nu este decât spaţiul ĩn interiorul căruia
un om poate acţiona fără ca alţii să-l ĩmpiedice. Dacă alţii ne ĩmpiedica să facem ceea ce am fi
2
putut face, nu suntem ĩn ĩntregime liberi; iar dacă această arie este restrânsă sub o anumită limită,
se poate spune că suntem constrânşi, sau chiar aserviţi.
Constrângerea implică intervenţia deliberată a altor fiinţe umane din interiorul spaţiului
ĩn care am putea să acţionăm. Putem spune că suntem lipsiţi de libertate politică doar atunci când
suntem ĩmpiedicaţi de către alţi indivizi să atingem un anumit scop. Simpla incapacitate de a
atinge un scop nu constituie o lipsă de libertate politică. Acest lucru este evidenţiat şi de
utilizarea unor concepte moderne precum “libertate economică” şi contrariul sau “sclavia
economică”.
Filozofii politici englezi clasici ĩntelegeau altfel conceptul de libertate. Aveau păreri
ĩmpărţite ĩn ceea ce priveşte amploarea pe care această arie putea sau trebuia să o aibă. Toţi
plecau de la premisa că, lucrurile fiind aşa cum sunt, ea nu poate fi nelimitată pentru că, dacă ar
fi astfel, ar genera o stare ĩn care toţi oamenii ar putea, fără nici o restricţie, să intervină ĩn
treburile altora, iar acest tip de libertate “naturală” ar conduce la un haos social ĩn care nevoile
umane elementare n-ar mai fi satisfacute, unde libertăţile celor slabi ar fi suprimate de către cei
puternici. Ei erau dispuşi să restrângă libertatea ĩn interesul altor valori şi, la urma urmelor, al
libertăţii ĩnseşi. Cu toate că aceştia ajunsesera la conluzia că spaţiul de libertate al fiecăruia
trebuie limitat prin lege, Locke şi Mill acceptau că trebuie să existe o arie minimă de libertate
personală care sa nu poate fi violată. De ĩndata ce ea ar fi ĩncălcata, individul s-ar vedea limitat la
o arie prea strâmtă pentru minima dezvoltare a facultăţilor sale naturale.
Liberalii occidentali credeau că dacă libertatea individuala este un scop ultim al fiinţelor
umane, atunci nimeni nu ar trebui să fie privat de ea de către altcineva, şi, cu atât mai mult,
nimeni nu ar trebui să uzeze de ea ĩn detrimentiul celorlalţi.
Locke, Adam Smith şi, câteodată, şi Mill, erau convinşi că armonia socială şi progresul
sunt compatibile cu un spaţiu larg rezervat vieţii private pe care nici statul nici o altă autoritate
nu au dreptul sş-l ĩncalce.
Libertatea pozitivă este ĩnţeleasă de Berlin ca fiind absenţa unei voinţei arbitrare care se
impune, adică individul trebuie să fie propriul său stăpân.
3
Libertatea pozitivă rezultă din egoismul uman şi din dorinţa de a fi propriul stăpân- de a
hotărâ singur ce e bine pentru el, ĩntr-un cuvânt de a fi autonom.
Herder, Hegel şi Marx au subtituit vechilor modele mecanice ale vieţii sociale propriile
lor modele vitaliste; dar ei credeau că a ĩntelege lumea ĩnseamnă a accede la libertate. Analogia
cu matematica sau fizica nu era suficienta pentru a ĩnţelege viaţa socială. Era nevoie şi de o
ĩntelegere a istoriei, adică a legilor particulare ale dezvoltării continue, legi care guvernează viaţa
indivizilor şi a grupurilor ĩn interacţiunile acestora sau ĩn relaţia lor cu natura.
Libertatea unui individ sau a unui popor de a decide să trăiască aşa cum doreşte trebuie
pusă ĩn balanţă cu exigenţele multor altor valori dintre care egalitatea, dreptatea, fericirea,
securitatea sau ordinea publica nu sunt probabil decât cele mai evidente.
Lui Mill ii plăceau controversa, independenţa de spirit, gânditorii solitari, cei ce sfidau
ordinea stabilită. Problemele care l-au preocupat pe Mill vizau extinderea libertăţii individuale şi,
ĩn special, a libertăţii de expresie. El nu s-a opus intervenţiei statului ca atare; el chiar o aproba ĩn
educaţie sau ĩn legislaţia muncii şi pentru că, deşi restrângea unora posibilităţile de alegere, ea le
lărgeşte ĩn cazul marii majorităţi a oamenilor.
Nu de puţine ori, Mill a apărat libertatea susţinând că, fără ea, adevarul nu ar putea fi
descoperit. Libertatea ar fi valoroasă ca mijloc şi nu ca finalitate.
Mill pleda pentru raţiune şi toleranţă cu orice preţ. Nu trebuie să suprimam sau să
ĩnăbuşim alte puncte de vedere căci asta ĩnseamnă a distruge răul şi binele, ceea ce duce la o
sinucidere colectivă, şi morală şi intelectuală.
4
Mill credea că omul este o fiinţă spontană, că dispune de o libertate de alegere, că ĩşi
modelează singur caracterul, că din relaţiile sale cu alţi oameni şi cu natura ceva nou apare fără
ĩncetare, şi că tocmai aceasta noutate este elementul cel mai caracteristic şi mai uman ĩn el.
Mill a fost mentorul unei ĩntregi generaţii, al unei naţiuni şi fără a fi original, el a
modificat structura cunoaşterii umane din vremea sa.