Sunteți pe pagina 1din 5

Patru eseuri despre libertate

Isaiah Berlin, istoric si scriitor britanic, cunoscut pentru scrierile sale de filozofie politica,
a emigrat din Uniunea Sovietica in Anglia, impreuna cu familia sa, in anul 1920. A studiat St.
Paul’s School, in Londra, apoi la Oxford, unde a facut parte dintr-un celebru cerc de filosofi din
Oxford, alaturi de Stuart Hampshire , Alfred Ayer, J.L. Austin s.a.
Cartea ,,Patru eseuri despre libertate” , prezinta patru eseuri care analizeaza diferite
aspect ale libertatii. Primul eseu analizeaza vicisitudinile libertatii individuale in timpul luptelor
ideologice ale secolului XX. Al doilea, semnificatia pe care o capata notiunea in scrierile
istorice, al treilea importanta a doua conceptii asupra libertatii si ultimul idealul libertatii si
conceptia lui John Stuart Mill.

I.,,Idei politice in secolul al XX-lea”

Una dintre ideile cele mai des intalnite in secolul XX este aceea a existentei unei singure
explicatii pentru ordinea si atributele persoanelor, ale lucrurilor si evenimentelor. Ea ofera
istoricului sentimental unic al certitudinii. Atat aceasta idee cat si cea contrara, ca nu exista decat
fapte brute, a caror evident se impune de la sine sunt considerate ireale.
Diferentele ideilor in functie de perioada trebuie constientizate pentru a intelege atat
perioada trecuta cat si pe cea prezenta.
Individualismul umanist si nationalismul romantic au fost cele doua mari miscari politice
ale secolului al XX-lea. Ideea ca orice problema a societatii poate fi rezolvata prin moralitate
(dominarea ignorantei si a rautatii) le era comuna.
Fiecare scoala de gandire aducea propria solutie in rezolvarea problemelor. De exemplu,
liberalii credeau in puterea nelimitata a educatiei iar socialistii doreau o transformare in
distributia si controlul resurselor economice. Conservatorii si socialistii considerau puterea si
autoritatea institutiilor ca garantii necesare in timp ce anarhistii si radicalii le considerau
obstacole in realizarea societatii libere.
Deosebirile intre miscarile politice ale secolului al XIX-lea si cele ale secolului al XX-lea
sunt profunde datorita ,,barierei” existente intre ceea ce apartine trecutului si ceea ce
particularizeaza prezentul secolului XX.
Toate ideile si miscarile politice caracteristice secolului XX pot fi mai bine intelese ca
dezvoltari natural ale tendintelor conturate in secolul al XIX-lea.
Socialistii afirmau ca singurul limbaj inteligibil oamenilor este cel care priveste
necesitatile, interesele si idealurile de care sunt constienti.
Secolul al XX-lea aduce cu el, pentru prima data in istorie , ideea ca cea mai eficienta
metoda de a raspunde intrebarilor si de a rezolva problemele este efortul de a le face sa dispara.
Astfel persoana care se confrunta cu numeroase probleme va suferi ,,un tratament” in urma
careia problemele vor disparea din constiinta lui. Se urmareste de fapt modificarea viziunii care a
facut posibila aparitia problemei.
Aceasta politica de diminuare a problemelor creeaza o viata in iluzie.

1
II. ,, Necesitatea istorica”

In istorie ca si in alte domenii in procesul cunoasterii se foloseste metoda avansarii de la


cunoscut la necunoscut.
Istoria are un rol important in analiza activitatii oamenilor. Se analizeaza cum a aparut o
anumita situatie si cine este responsabil de producerea ei.
Exista teorii care afirma ca diferite indivizi au marcat istoria si teorii care considera ca tot
ceea ce se intampla apare ca rezultat al dorintelor si obiectivelor unui numar mare de personae.
Istoricii determina cati oameni au respins sau sustinut un scop anume, cine si ce a dorit si
cum au influentat faptele acestora.
In functie de directia in care evolueaza, fiecare generatie are propria sa viziune asupra
trecutului si a viitorului.
Berlin este de parere ca multi dintre deterministi pun in practica rareori sau chiar
niciodata ceea ce sustin.
Ideea ca toate evenimentele sunt in totalitate determinate de alte evenimente si ca oameni
sunt liberi sa aleaga intre cel putin doua variante de actiune este prezentata ca o contradictie.
Evenimentele trecutului trebuie analizate, descries insa nu judecate dupa criteria personale.
Pentru intelegerea unui act omenesc din istorie este necesar sa se analizeze de ce
individual respectiv a fost nevoit sa actioneze intr-un anume fel si nu sa fie criticat. Analiza
difera de la un ganditor la altul.
Istoricii trebuie sa determine si sa aprecieze ce anume conteaza si in ce masura.
Toate tentativele de a crea concepte si tehnici speciale specifice istoriei s-au dovedit
nefolositoare. Erau fie prea schematice, fie nu raspundeau intrebarilor.
Relativismul si determinismul domina gandirea contemporana. Relativismul se bazeaza
pe o interpretare eronataa experientei iar determinismul infatiseaza intregul univers ca o
inchisoare.
Determinismul social este strans legat de idealurile sociologiei.
Desi libertatea individuala a avut importanta eu sociala ea este totusi o iluzie.

III. ,,Două concepte despre libertate”

Isaiah Berlin fiind conştient de faptul că o libertate fără limitări nu poate fi dezirabila
ĩncearcă să traseze nişte limite ĩn care individul să-şi poată manifesta intenţiile şi să-şi poată
urmării propriul scop fără a le afecta celorlalţi propria libertate.
A constrânge un om ĩnseamnă a-l ĩmpiedica să fie liber-dar liber faţă de ce anume?
Aproape toţii moraliştii au făcut de-a lungul istoriei omeneşti elogiul libertăţii. I. Berlin ĩşi
propune ĩn “Patru eseuri despre libertate” să reducă la examinare două dintre sutele de accepţiuni
ale cuvântului libertate: libertate “negativă” şi libertate”pozitivă”.

Suntem liberi ĩn măsura ĩn care nici un individ sau grup de indivizi nu intervine ĩn sfera
noastra de activitate. In acest ĩnţeles, libertatea politică nu este decât spaţiul ĩn interiorul căruia
un om poate acţiona fără ca alţii să-l ĩmpiedice. Dacă alţii ne ĩmpiedica să facem ceea ce am fi

2
putut face, nu suntem ĩn ĩntregime liberi; iar dacă această arie este restrânsă sub o anumită limită,
se poate spune că suntem constrânşi, sau chiar aserviţi.

Constrângerea implică intervenţia deliberată a altor fiinţe umane din interiorul spaţiului
ĩn care am putea să acţionăm. Putem spune că suntem lipsiţi de libertate politică doar atunci când
suntem ĩmpiedicaţi de către alţi indivizi să atingem un anumit scop. Simpla incapacitate de a
atinge un scop nu constituie o lipsă de libertate politică. Acest lucru este evidenţiat şi de
utilizarea unor concepte moderne precum “libertate economică” şi contrariul sau “sclavia
economică”.

Filozofii politici englezi clasici ĩntelegeau altfel conceptul de libertate. Aveau păreri
ĩmpărţite ĩn ceea ce priveşte amploarea pe care această arie putea sau trebuia să o aibă. Toţi
plecau de la premisa că, lucrurile fiind aşa cum sunt, ea nu poate fi nelimitată pentru că, dacă ar
fi astfel, ar genera o stare ĩn care toţi oamenii ar putea, fără nici o restricţie, să intervină ĩn
treburile altora, iar acest tip de libertate “naturală” ar conduce la un haos social ĩn care nevoile
umane elementare n-ar mai fi satisfacute, unde libertăţile celor slabi ar fi suprimate de către cei
puternici. Ei erau dispuşi să restrângă libertatea ĩn interesul altor valori şi, la urma urmelor, al
libertăţii ĩnseşi. Cu toate că aceştia ajunsesera la conluzia că spaţiul de libertate al fiecăruia
trebuie limitat prin lege, Locke şi Mill acceptau că trebuie să existe o arie minimă de libertate
personală care sa nu poate fi violată. De ĩndata ce ea ar fi ĩncălcata, individul s-ar vedea limitat la
o arie prea strâmtă pentru minima dezvoltare a facultăţilor sale naturale.
Liberalii occidentali credeau că dacă libertatea individuala este un scop ultim al fiinţelor
umane, atunci nimeni nu ar trebui să fie privat de ea de către altcineva, şi, cu atât mai mult,
nimeni nu ar trebui să uzeze de ea ĩn detrimentiul celorlalţi.

Locke, Adam Smith şi, câteodată, şi Mill, erau convinşi că armonia socială şi progresul
sunt compatibile cu un spaţiu larg rezervat vieţii private pe care nici statul nici o altă autoritate
nu au dreptul sş-l ĩncalce.

Răspunsul la intrebarea “Cine mă guvernează?” este logic distinct de răspunsul la


ĩntrebarea “Până unde se amestecă guvernul ĩn treburile mele?”. De fapt, ĩn această diferenţă
constă, marele contrast dintre cele două concepte ale libertăţii, cel negativ şi cel pozitiv.

Inţelesul “pozitiv” al cuvântului “libertate” derivă din dorinţa fiecărui individ de a fi


propriul său stăpân.

Libertatea care constă ĩn a fi propriul tău stăpân şi aceea ce constă ĩn a nu fi ĩmpiedicat ĩn


alegerile tale de către alţii pot să apară două concepte nu prea departate logic unul de altul. Cele
două concepte de libertate au avut o dezvoltare istorică divergentă până când ele au intrat ĩn
conflict deschis.

Libertatea pozitivă este ĩnţeleasă de Berlin ca fiind absenţa unei voinţei arbitrare care se
impune, adică individul trebuie să fie propriul său stăpân.

3
Libertatea pozitivă rezultă din egoismul uman şi din dorinţa de a fi propriul stăpân- de a
hotărâ singur ce e bine pentru el, ĩntr-un cuvânt de a fi autonom.

Suntem ĩnzestraţi cu raţiune şi voinţa; concepem obiective şi dorim să le atingem; dar


dacă suntem ĩmpiedicaţi să facem asta nu ne mai simţim stăpâni pe situaţie. Putem fi ĩmpiedicaţi
de legi ale naturii, de accidente, de activitatea oamenilor. E vorba de forţe pe care nu le putem
ĩnfrunta.
Singura metodă adevărata de a atinge libertatea este de a face uz de raţiunea critică, de a
ĩnţelege ce este necesar şi ce este contingent.

Herder, Hegel şi Marx au subtituit vechilor modele mecanice ale vieţii sociale propriile
lor modele vitaliste; dar ei credeau că a ĩntelege lumea ĩnseamnă a accede la libertate. Analogia
cu matematica sau fizica nu era suficienta pentru a ĩnţelege viaţa socială. Era nevoie şi de o
ĩntelegere a istoriei, adică a legilor particulare ale dezvoltării continue, legi care guvernează viaţa
indivizilor şi a grupurilor ĩn interacţiunile acestora sau ĩn relaţia lor cu natura.

Libertatea unui individ sau a unui popor de a decide să trăiască aşa cum doreşte trebuie
pusă ĩn balanţă cu exigenţele multor altor valori dintre care egalitatea, dreptatea, fericirea,
securitatea sau ordinea publica nu sunt probabil decât cele mai evidente.

IV. ,,John Stuart Mill şi finalităţile vieţii”

J.S.Mill – autorul eseului “Despre libertate” este fondatorul liberalismului modern


ĩnlocuind formulările anterioare ale pledoariilor ĩn favoarea individualismului şi a toleranţei.
Mill a susţinut că fericirea era singurul ţel al existenţei umane, dar concepţia sa despre
ceea ce contribuia la atingerea ei s-a ĩndepărtat foarte mult de tezele mentorilor săi, căci ce el
preţuia cel mai mult nu era nici raţionalitatea şi nici satisfacţia, ci diversitatea, mobilitatea şi
bogaţia vietii – apariţia inexplicabilă a geniului, spontaneitatea şi unicitatea fiecărui individ, grup
sau civilizaţie. Mill considera că ceea ce deosebeşte fundamental omul de animal nu era
capacitatea de a raţiona sau de a inventa unelte şi metode, ci faptul că era o fiinţa capabilă de
alegere. El crede profund ĩn dreptate.

Lui Mill ii plăceau controversa, independenţa de spirit, gânditorii solitari, cei ce sfidau
ordinea stabilită. Problemele care l-au preocupat pe Mill vizau extinderea libertăţii individuale şi,
ĩn special, a libertăţii de expresie. El nu s-a opus intervenţiei statului ca atare; el chiar o aproba ĩn
educaţie sau ĩn legislaţia muncii şi pentru că, deşi restrângea unora posibilităţile de alegere, ea le
lărgeşte ĩn cazul marii majorităţi a oamenilor.

Nu de puţine ori, Mill a apărat libertatea susţinând că, fără ea, adevarul nu ar putea fi
descoperit. Libertatea ar fi valoroasă ca mijloc şi nu ca finalitate.

Mill pleda pentru raţiune şi toleranţă cu orice preţ. Nu trebuie să suprimam sau să
ĩnăbuşim alte puncte de vedere căci asta ĩnseamnă a distruge răul şi binele, ceea ce duce la o
sinucidere colectivă, şi morală şi intelectuală.
4
Mill credea că omul este o fiinţă spontană, că dispune de o libertate de alegere, că ĩşi
modelează singur caracterul, că din relaţiile sale cu alţi oameni şi cu natura ceva nou apare fără
ĩncetare, şi că tocmai aceasta noutate este elementul cel mai caracteristic şi mai uman ĩn el.

Mill considera că libertatea şi toleranţa religioasă reprezentau protecţia indispensabilă a


oricărei religii adevarate, iar distincţia făcută de Biserica ĩntre domeniul temporal şi cel spiritual
era una din cele mai mari realizări ale creştinătăţii prin faptul că a făcut posibilă libertatea de
opinie.

Mill a fost mentorul unei ĩntregi generaţii, al unei naţiuni şi fără a fi original, el a
modificat structura cunoaşterii umane din vremea sa.