Elena-Violeta CIOTEANU

Departamentul de Relații Internaționale, Studii de Securitate şi Științe Politice

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Anul II

MANAGEMENTUL CAMPANIEI ELECTORALE

În anii de amplu demers electoral, rolul cetățeanului devine determinant în cadrul acestora
iar, în contextul dat, ceilalți actori politici, îndeosebi partidele, încearcă să impulsioneze
interesul celor mulți, în virtutea obținerii sprijinului și a votului acestora.
În decursul campaniei electorale, sunt folosite nenumărate tehnici de campanie și marketing,
dezbaterea purtându-se deseori asupra persoanelor/candidaților, și nu asupra programelor de
partid.
Campania electorală reprezintă în ansamblul său, un context de manifestare aparte a
comunicării politice. În ceea ce privește aceasta, ea concentrează o cantitate deosebită de
resurse, pe o perioadă de timp definită și are obiective generale clar definite. Managementul
campaniilor electorale trebuie să țină cont de tipul scrutinului și de obiectivele specifice
acestuia.

Managementul campaniei electorale este unul caracterizat de obiective iar, elementele care
cele mai importante sunt:

 identificarea unui sistem de obiective și implementarea acestora pe linia verticală până

la nivelul executanților;
 participarea întregului component al organizației politice la stabilirea priorităților în a
căror rezolvare este implicat;
 gestionarea bugetelor de cheltuieli pe principalele subdiviziuni organizatorice;
 instituirea unui sistem continuu de control al organizației și a membrilor săi;
 gestionarea recompenselor și sancțiunilor în funcție de rezultatele efectiv obținute.

Elemente de marketing politic au existat şi vor exista întotdeauna în constituirea

campaniilor electorale, acesta fiind un instrument deosebit de important pentru câştigarea a
unor posturi publice.
Astfel că, marketingul politic se referă, într-o logică clară, la folosirea conceptelor și
tehnicilor de marketing de către diferiți indivizi și organizații în politică pentru accedere la
putere.
Actualmente, marketingul politic este perceput ca fiind un domeniu mult mai complex, ce
întrunește elemente ce țin de campanie, comunicare, cercetare de piață sau publicitate,
nelimitându-se la acestea, în sensul în care, mai nou, se uzitează de acesta ca fiind un
instrument strategic permanent.
 Definirea marketingului politic a evoluat, pornindu-se de la accentuarea elementului de
comunicare la preocuparea pentru reale studii de piață, la cerere de piață cât și, pentru
comportamentul politic.
Lilleker definește marketingul politic ca fiind un mecanism de luare și influențare a
deciziilor, prin care totodată, se încearcă să se formuleze strategii, creând oferte care satisfac
nevoile și cerințele unei societăți, și care de asemenea, oferă în schimbul acestei satisfacții,
capacitatea sa de reprezentare.
Aplicând marketingul în politică, putem considera că, candidatul este mai degrabă un
furnizor de servicii, în timp ce partidele pot fi considerate ca fiind companii/firme care produc
și livrează serviciile.

Între livrarea de servicii și livrarea de „produse și servicii” politice există oarecare asemănări,
elementele distinctive identificate de Lloyd, fiind următoarele:

 Produsele politice sunt standardizate, variațiunile acestora derivând din modul diferit
în care acestea sunt percepute prin prisma așteptărilor și experiențelor politice ale
alegătorilor;
 Produsele/serviciile politice se referă la indivizi sau grupuri de indivizi iar, acestea
funcționează independent ori sunt însumate;
 Votanții sunt aceia care posed „resursele” ce creează produse și servicii politice.

În accepțiunea lui Newman, când ne referim la marketing politic, procesul de schimb se

focusează pe un candidat care oferă leadership politic în schimbul unui vot. Marketingul
politic este aplicabil atunci când există oportunitatea tranzacționării și se ocupă de modul în
care tranzacțiile sunt create, impulsionate și valorificate.
Astfel că, marketingul oferă posibilitatea partidelor politice cât și, candidaților, de a se
adresa diferitelor preocupări și cerințe societale, uzitându-se de analize piață, planificare,
implementare și control al campaniilor politice și electorale.
Datorită complexității de a defini conceptul de marketing politic și de intersectarea acestuia cu
alte domenii, Jennifer Lees-Marshment a propus noțiunea de „marketing politic
comprehensiv”, acesta fiind un instrument al campaniei mult mai centrat pe comportamentul
organizației politice și care, folosește conceptele de marketing, nu doar tehnicile. Conceptele
și tehnicile de marketing sunt: produs, vânzări și orientare de piață, mailing direct, cercetare
de piață, definirea și identificarea grupurilor țintă de piață.

Obiectivele de management al unei campanii electorale sunt:

 consolidarea credibilităţii şi a autorităţii decidentului politic;

 extinderea numărului de alegători ai actorului politic;
 influenţa asupra dispoziţiei şi în formarea de opţiuni electorale ale cetăţenilor;
 crearea şi promovarea imaginii atractive a actorului politic;
 crearea blocurilor şi alianţelor politice;
 influenţa asupra oponenţilor politici, cu care subiectul managementului politic se află
în conflict;
 contracararea atacurilor din partea oponenților;
  prezentarea către public a ceea ce reprezintă un actor sau un partid politic;
 educarea și informarea cetățenilor;
 clarificarea anumitor aspecte.
Structura de campanie include de regulă următoarele domenii și responsabilități ce survin
dintru acestea. Acestea sunt:
 Managerul de campanie – coordonează echipa de campanie, finanțele, legătura cu
consultanța externă, și este legătura directă cu candidatul. Cele mai importante calităţi
ale unui manager de campanie sunt: abilităţi manageriale şi de negociere,
disponibilitate maximă de timp, calm, ponderare, rezistenţă la situații de stres,
cunoaşterea membrilor echipei de campanie, spirit de echipă.
 Cercetare – include studiile sociologice (sondaje, focus grupuri), cercetarea
candidatului, cercetarea competitorilor, analiza campaniilor din trecut, a contextului
etc.;
 Rețea electorală (și organizare) - identificarea votanților și simpatizanților, a liderilor
locali de opinie, baza de date, mobilizare;
 Comunicare (inclusiv relația cu media) – mesajele publice, message box general/
zilnic, planul media, organizare conferințe de presă, interviuri, articole, participare la
emisiuni etc.;
 Acțiuni și evenimente – stabilirea calendarului de acțiuni, gestionarea logisticii
necesare organizării de evenimente, coordonarea voluntarilor, distribuția de materiale
publicitare etc.;
 Publicitate – machetare, materiale publicitare, publicitate online;
 Grupuri speciale – acțiuni specifice pentru grupuri țintă particulare, pe seturi de
problematici definitorii;
 Strângerea și gestionarea fondurilor.

În cadrul echipei de campanie, forța motrică care asigură coordonarea și desfășurarea

activităților de campanie este constituită de cei doi piloni importanți - managerul și echipa
propriu-zisă. Candidatul sau liderul de partid hotărăsc de regulă, direcția și obiectivele
campaniei.

Etapele clasice ale unei campanii electorale:

 Cercetarea mediului politic;

 Analiza situației interne și externe a candidatului;
 Marketing strategic;
 Stabilirea obiectivelor și a strategiei de campanie;
 Comunicarea, distribuția și planul de organizare;
 Categoriile de public țintă ale candidatului.

Campaniile electorale cât și, managementul acesteia sunt determinanți definitorii ai

rezultatului alegerilor iar, acestea plasează cetățeanul în centrul atenției, reducând totodată
exercitarea unei presiuni asupra procesului politic a unui grup restrâns. De nenumărate ori,
decidenților politici le este reproșat faptul că aceștia dintâi au rupt legătura cu electoratul,
devenind incapabili să deservească interesele, nevoile și preferințele acestuia. Adevărata
problemă constă în diversitatea de interese și nevoi identificabile la nivel societal, precum și
problematica ce constă în maniera în care publicul își formează și exprimă opiniile și
opțiunile.
Putem totodată considera că, deși marketingul politic a ridicat așteptările la nivel societal,
cererile de pe piață au devenit mai mari decât capacitatea partidelor de a răspunde și satisface
nevoile și interesele fiecărui cetățean. Oricât de satisfăcător ar fi „produsul” politic, cetățeanul
consumator tinde să își extindă aria de așteptări.
În dorința de a răspunde la dinamica pieței, există un real risc în ceea ce privește neglijarea
propriilor membrii și voluntari din interiorul organizațiilor politice sau îndepărtării unor
suporteri puternic sensibilizați de componenta ideologică a partidului.
Marketingul poate fi astfel considerat ca, fiind un soi de ideologie politică, ce pornește de la
ipoteza că organizațiile politice (partidele) se comportă ca niște actori economici ce operează
pe piața liberă.
După cum bine știm, atât partidele cât și, politicienii trebuie să fie orientați către piață
pentru a câștiga alegerile însă, acest fapt este valabil și atunci când aceștia acced la putere.
Orientarea către piață și față de interesele celor mulți, asigură păstrarea suportului necesar
pentru implementarea programelor și politicilor proprii partidelor, dar și pentru adoptarea și
aplicarea unor măsuri ce tind să răspundă la problemele din cadrul societății.