Ministerul Educației din Republica Moldova

Universitatea de Studii Europene

Facultatea de drept

Obiectul de studiu: Istoria Dreptului Românesc

Referat
Tema: Statul si dreptul geto-dac

Profesor coordonator: Student

Catan Anastasia Baciu Andrei

1
Cuprins:
Descriere generală________________________________3
Dreptul geto-dac_________________________________4-5

Instituțiile juridice la geto-daci____________________6

Crearea tratatului de la Varșovia__________________7

Concluzii________________________________________8
Bibliografie______________________________________9

2
 Descriere generală
- Saltul calitativ de la democrația militară la stat a fost determinat de
profunde transformări economice si sociale.Democrația militară conținea
câteva elemente fundamentale care se gasesc si in societatea geto-daca:
existenta unor organe speciale ale conducerii tribului: „regii”, sfatul tribului
si adunarea generala a tribului; stratificarea sociala, ca urmare a
imbogatirii si consolidarii prin razboaiele de prada a averilor a varfurilor
sociale; diminuarea „democratismului gentilic” si transformarea lui intr-un
democratism militar, in care rolul decizional il avea poporul inarmat in
privinta treburile publice.Geto-dacii trăiau organizați in triburi între care
existau legături strânse, ce au mers, uneori, până la realizarea unor uniuni
politice. Aceste uniuni de triburi reprezentau organizatii cu caracter militar,
in fruntea carora se gasea o capetenie, un sef militar care, de obicei,
impartea puterea politica cu o capetenie religioasa.Geneza statului dac s-a
datorat atat factorilo interni cat si externi. Dezvoltarea economiei de
schimb a dus la transformari adanci, determinad accentuarea diferentei
dintre saraci si bogati. In fruntea piramidei sociale se gasea nobilimea
(tarabostes), urmand comatti si compillatii. Aceasta structura sociala a fost
rezultatul dezvoltarii economice care a determinat structura politica a
statului cu institutiile sale caracteristice.In afara de evolutia interna,
presiunile extrne datorate expansiunii Imperiului Roman si apropierii
acestuia de granitele Daciei au avut un rol insemnat in procesul de
unificare a uniunilor de triburi geto-dace catre stat.Statul dac s-a format si
s-a consolidat sub lunga domnie a lui Burebista. Pana la Burebista,
regalitatea a avut mai mult o functie militara si religioasa. In schimb, in
timpul domniei lui Burebista si a regilor care i-au urmat, regele nu mai era
doar un sef militar, ci primeste functii de ordin executiv, legislativ si juridic.
In Dacia, regalitatea nu era de tip despotic intrucat regele guverna
impreuna cu un consiliu. Regalitatea a devenit ereditara, dovada fiind ca
Burebista si Decebal erau fii de regi.Existenta statului presupune un aparat
menit sa-i asigure îndeplinirea functiilor sale interne si externe. La curtea
regelui, organizata probabil dupa unele influente elenistice, se afla
viceregele, consilieri regali, consilieri regali, comandanti militari, sefi de
fortificatii, soli pentru diverse misiuni. Puterea judecatoreasca era
incredintata, se pare, preotilor geto-daci. Burebista a dispus de o armata
puternica care a slujit politicii externe a statului dac.Continuand statul lui
Burebista si al regilor care i-au urmat, daco-getii s-au unificat in structura

3
statala condusa de Decebal, stat mai mic ca intindere decat cel al lui
Burebista, dar mai unitar si mai centralizat.

Dreptul geto-dac
în ceea ce priveste dreptul geto-dac, acesta a fost exprimat fie in forma
nescrisa a obiceiului juridic, fie in forma scrisa, intrucat o serie de obiceiuri
(acelea care erau convenabile clasei dominante) au fost preluate si
sanctionate de catre statul geto-dac, devenind norme de drept. In paralel,
in procesul diversificarii si consolidarii sistemului sclavagist, s-au format
noi obiceiuri, care au fost sanctionate de catre stat si au dobandit pe
aceasta cale valoare juridica. De asemenea, asa cum spune Iordanes,
geto-dacii au cunoscut si dreptul scris. Aceasta idee se bazeaza pe
relatarile lui Iordanes, conform carora regele Burebista a dat poporului sau
legi scrise, care nu erau codificari ale obiceiurilor juridice, ci erau porunci
ale regelui. Iordanes, care a trait in secolul VI e. n., marturiseste ca a citit
acele legi, ce fusesera transmise din generatie in generatie. Dar, din
nefericire, ele s-au pierdut, astfel incat reconstituim fizionomia institutiilor
juridice geto-dace fie pe baza unor izvoare indirecte, fie pe baza urmelor
lasate de catre aceste institutii asupra dreptului nostru de mai tarziu.

Cert este ca in materia bunurilor, geto-dacii au cunoscut proprietatea

privata, ce se exercita asupra unor exploatari miniere, vite, sclavi, unele
domenii civile si private. Totodata, ei au cunoscut si proprietatea obstei
teritoriale, obste care exercita o proprietate colectiva asupra pamantului
impletita cu folosinta individuala, asa cum rezulta din a III - a oda a lui
Horatiu – “Bine-i scitilor cei din camp/ Care au din stramosi carele drept
salas;/ Getii aspri au traiul bun:/ Roata dand belsug glia cea far’ de hat/
Strang recolte obstesti cu sarg,/ Iar pe ogor nu-i mai prinzi anul de cum s-a
dus./ Sortu-i face egali in drept:/ Treaba ti-ai ispravit? Altul sa vina-n loc”.

De aici putem trage unele concluzii:

- Horatiu ii confunda pe geti cu scitii, ceea ce nu trebuie sa ne surprinda,

deoarece Tucidide afirma ca getii si scitii au aceleasi obiceiuri;
- in obstea sateasca se exercita proprietatea colectiva, deoarece
getii “strang recolte obstesti cu sarg”;

4
- folosinta are caracter individual, caci terenul obstei satesti era impartit in
loturi individuale, atribuite anual fiecarei familii, prin sistemul sortiului – “iar
pe ogor nu-i mai prinzi anul de cum s-a dus”.

Tot Horatiu ne transmite informatii cu privire la viata de familie: “Blanda-i

soata cea de a do’ avand /Grija pruncilor mici fara de mam’ ajunsi./
Zestrea-i nu-l face rob pe sot/ Traiu’n dar nu si-l da tanarului cel stricat./
Caci virtutea e zestrea ei:/ Iubitoare-i de sot, poftele infranand./ Crima-i
patul cel pangarit,/ Fapta are ca pedeapsa moartea, din mosi-stramosi”.

De aici rezulta ca:

- geto-dacii cunosteau familia monogama;

- monogamia era pazita strasnic, de vreme ce adulterul era pedepsit cu

moartea;

- geto-dacii cunosteau institutia dotei (zestrei), desi nu bunurile erau

principala zestre, ci tinuta ei morala – “zestrea-i nu-l face rob pe sot (…)
caci virtutea e zestrea ei”.

Alte dispozitii privesc materia obligatiilor. Din sursele indirecte rezulta ca

obligatiile izvorau fie din contracte, fie din delicte.

Contractele aveau caracter solemn si erau de doua feluri:

- contracte solemne in forma religioasa;

- contracte solemne in forma scrisa.

In domeniul dreptului penal, cele mai importante dispozitii incriminau

infractiunile contra statului, proprietatii private si persoanei

Cu privire la sistemul judiciar (procesual), atributiunile privind solutionarea

litigiilor au fost preluate de organele specializate ale statului. In fruntea
acestui aparat se afla fie regele, fie marele preot. Nu stim cu exactitate
daca in varful ierarhiei judiciare se afla regele sau marele preot, pentru ca
in unele izvoare ale vremii se mentioneaza ca la geto-daci Comosicus a
fost judecator suprem, dar nu se precizeaza daca in calitate de rege sau in
calitate de mare preot. Izvoarele istorice ne mai releva ca s-au pastrat

5
urme ale razbunarii private in forma legii talionului si sistemul duelului
judiciar.Geto-dacii au cunoscut si norme de drept international public, pe
care le aplicau in relatiile cu alte popoare, in special cu ocazia incheierii
conventiilor cu alte state.

Instituțiile juridice la geto-daci

Datele oferite de arhelogie, de scriitorii antici, latini si greci ne permit
cunoașterea evoluției societății omenești pe teritoriul de astăzi al
României. Existența paleoliticului, mezoliticului si neoliticului, a procesului
trecerii de la matriarhat la patriarhat, a parcurgerii etapei gintă-trib-uniune
de triburi sunt atestate arheologic si amplu comentate de istoriografia
romaneasca si straina, geto-dacii sunt parte componenta a grupului etnic
al tracilio care au trăit si au creat o stralucită civilizație pe un spațiu cuprins
între Marea Egee, zona Pripetului, Dunarea Panonica si Bug (Herodot,
Srtabon). In cadrul etniei trace, geto-dacii constituie ramura cea mai
importanta deoarece au avut o cultura materiala si spirituala, o organizare
politica remarcabila. Originea etnica a constituit principalul factor de unire
a triburilor geto-dace (Ephoros, Zosimos, Caesar, Sallusttius, Strabon,
Trogus Pompeius, Cassius Dio, Consolatio ad Liviam, Ptolemeu din
Alexandria, Vergilius, Ovidius). In epoca prestatala relatiile sociale ale
geto-dacilor au fost reglementate prin norme de conduita fara caracter
juridic, respectate de bunavoie de membrii societatii (practicarea
juramantului pe zeități).
La 4 aprilie 1949, a fost semnat Tratatul Atlanticului de Nord (NATO), o
alianta in componenta careia au intrat SUA, Canada, Marea Britanie,
Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Norvegia, Islanda,
Portugalia, Italia, la care, in 1952, au aderat Grecia si Turcia, iar in 1955,
R.F.Germana, in 1982, Spania. Prabusirea comunismului, insotita de o
noua realitate geopolitica si strategica, a determinat Alianta sa-si extinda
portile catre fostele state comuniste. La 12 martie 1999, Republica Ceha,
Ungaria si Polonia au fost primite in Alianta, iar la 2 aprilie 2004 au fost
primite inca sapte state, printre care si Romania. In urma celor doua valuri
de aderare numarul membrilor N.A.T.O. se ridica la 26. Scopul primordial
al Aliantei este de a asigura libertatea si securitatea membrilor sai prin
mijloace politice si militare, conform principiilor Cartei Natiunilor Unite.

6
 S.U.A. au pierdut monopolul asupra bombei atomice in 1949, cand
agentia T.A.S.S. a anuntat oficial ca, la 25 septembrie, Uniunea Sovietica
a detonat prima bomba atomica de productie proprie. Drept raspuns,
Statele Unite au sporit arsenalul nuclear. In anii ’50, U.R.S.S., a depus
eforturi considerabile in vederea producerii armei termonucleare si a
rachetelor balistice intercontinentale.

Crearea Tratatului de la Varșovia

In 1955, a fost creat Tratatul de la Varșovia, sub egida U.R.S.S., drept

raspuns la intrarea R.F.G. in N.A.T.O. Tratatul a fost semnat la 14 mai
1955 la Varsovia de catre Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germana,
Polonia, Romania, Ungaria si U.R.S.S. Partile semnatare pledau pentru
asigurarea securitatii si mentinerea pacii in Europa. In 1968, Albania a
parasit oficial alianta. In acelasi an, conceptul de « ajutor reciproc » din
Tratat a fost folosit de Leonid Brejnev ca baza oficiala pentru interventia
fortelor Tratatului de la Varsovia in Cehoslovacia in scopul de a inabusi
« Primavara de la Praga ». Schimbarile intervenite in viata politica din
Uniunea Sovietica dupa 1985 si, ca o consecinta, sfarsitul razboiului
rece au dus la sfarsitul aliantei Tratatului de la Varsovia, fiind dizolvata
oficial in mai 1991.

La 1 august 1975, Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa

care s-a desfasurat la Helsinki, unde au participat reprezentantii a 35 de
tari - incluzand majoritatea puterilor occidentale importante si Uniunea
Sovietica - au convenit sa recunoasca frontierile nationale Est-Europene
postbelice ca permanente (propunand astfel un un fel de tratat de pace
care punea capat celui de-al doilea razboi mondial) si sa respecte si sa
protejeze drepturile omului din aceasta regiune. In anii urmatori, acordurile
de la Helsinki au dat nastere unor grupuri de “supraveghere Helsinki”, care
monitorizau respectarea drepturilor omului. Astfel, au aparut “Carta 77” din
7
Cehoslovacia si sindicatul “Solidaritatea” in Polonia. Acordurile de la
Helsinki au contribuit la lichidarea hegemoniei sovietice in Europa de
Rasarit si chiar la lichidarea imperiului sovietic.

Concluzii

Tratatele de pace semnate la Paris la 10 februarie 1947 au fost rodul activitatii

Consiliului Ministrilor de Externe al Marilor Puteri. Ele reflectau natura relatiilor
dintre aliatii, in conditiile in care fiecare urmarea scopuri diferite. Neintelegerile
au inceput sa se manifeste din timpul razboiului, iar in perioada urmatoare ele
vor duce la destramarea fostei Coalitii. Un rol important in organizarea
postbelica a lumii il vor avea cele doua Mari Puteri - Statele Unite si Uniunea
Sovietica. Divergentele si neintelegerile dintre aceste state se vor transforma
intr-o confruntare atipica, numita « razboi rece ». Cele doua state, detinatoare
de arma atomica, nu vor recurge la o confruntare directa, insa, prin
intermediul blocurilor militare pe care le vor patrona, vor mentine o stare
conflictuala, tensionata intre state, divizate dupa criterii ideologice. « Cortina
de fier »  va juca un rol important in divizarea Europei in doua tabere, una
« socialista », sub conducerea Uniunii Sovietice si alta « capitalista » sub
tutela Statelor Unite. Relatiile internationale in aceasta perioada sunt
dominate de relatile dintre cele doua tabere. Destinderea sau incordarea
relatiilor sunt inflentate de evolutia politicii externe a celor doua state.

8
Bibliografie:

Din istoria Transilvaniei, coordonatori: C. Daicoviciu si M. Constantinescu, vol. I, Bucuresti, 1960.

Istoria dreptului romanesc, coordonator Ioan Ceterchi, vol. I, responsabil de volum: Vladimir Hanga,
secretar stiintific si coordonator tehnic: Liviu P. Marcu, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1980, p.
63-74.

Istoria Romaniei, vol. I, Editura Academiei RPR, Bucuresti, 1962.

Istoria romanilor, vol. I, Mostenirea timpurilor indepartate, coordonatori: M. Petrescu Dambovita si

Alexandru Vulpe, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p. 640-650.

Istoria Transilvaniei, vol. I, coordonatori: Ioan Aurel Pop si Thomas Nägler Institutul Cultural
Roman. Centru de Studii Transilvane, Cluj Napoca, 2003. Apostu, Ioan; Ionescu, Nicolaie,
Prelegeri de istoria dreptului romanesc, Editura Nitnelav, Galati, 2003.

Barbulescu, Mihai; Deletant, Denis; Hitchins, Keith; Papacostea, Serban, Teodor, Pompiliu, Istoria
Romaniei, editie revazuta si adaugita, Editura Corint, Bucuresti, 2007.

Cernea, Emil; Molcut Emil, Istoria statului si dreptului romanesc, editia a II-a, Casa de editura si
presa "Sansa SRL", Bucuresti, 1992, p. 7-16.

Crisan, Ion Horatiu, Burebista si epoca sa, Bucuresti, 1975, p. 172-204.

Daicoviciu, Hadrian, Dacia de la Burebista la cucerirea romana, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972,
p. 95-123.

Glodariu, Ioan, Relatiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistica si romana, Cluj, 1974.

Gostar, N.; Lica, V., Societatea geto-dacica de la Burebista la Decebal, Iasi, 1984.

Gutan, Manuel, Istoria administratiei publice romanesti, editia a II-a, revazuta si adaugita, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2006, p. 7-13. Idem, Civilizatia geto-dacilor, vol. I-II, Bucuresti, 1993. Idem,
Religia geto-dacilor, in Anuarul Institutului de Studii Clasice, 5, 1944-1948, p. 61-139. Idem,
Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice, Bucuresti, 1986.

Marcu, Liviu P., Caracterul si structura politico-juridica a statului dac centralizat si independent, in
Revista de drept public, XXXVI, 1980, nr. 7.

Petolescu, Constantin C., Dacia si Imperiul Roman, Editura Teora, Bucuresti, 2000, p. 97-104.

9
Petrescu-Dambovita, M.; Daicoviciu, Hadrian; Teodor, Dan Gh.; Barzu, Ligia; Preda, Florentina,
Istoria romanilor de la inceputuri pana in secolul al VIII-lea, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1995, p. 159-191.

Sanie, S., Din istoria culturii si religiei geto-dace, Iasi, 1999. Vulpe, R., Prioritatea agnatilor la
succesiunea tronului in Macedonia si Tracia, Bucuresti, 1943

10