UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ DREPT

DISCIPLINA
TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

TEMA DE CERCETARE
NORMA JURIDICĂ

PROFESOR COORDONATOR
LECT. DR. B. TRANDAFIRESCU

STUDENT
POP BRIANA

2021/2022

1
 Norma juridică și ,,regula juridică’’ în doctrina juridică au același înțeles. Literatura
franceză, fără să înlăture cuvântul ,,normă’’, l-a consacrat pe cel de ,,regulă’’. În doctrina
română, este consacrată denumirea de ,,normă juridică’’. Norma de drept este elementul
primar al oricărui sistem de drept. Normele se grupează în instituții de drept, instituțiile în
ramuri, ramurile în părți ale sistemului, iar părțile în sisteme.

Norma juridică este inima fenomenului juridic, este esența dreptului, conținând
drepturile și obligațiile subiecților de drept. Aceasta a apărut în urma nevoii societății de a
crea un echilibru în cadrul acesteia. După cum spuneau romanii, ea reprezintă ceea ce poporul
decide și hotărăște. Dezvoltarea normei juridice s-a produs treptat, pornind chiar de la cutumă.
Cutuma sau obiceiurile erau niște simple reguli de conduită, cunoscute prin viu-grai,
respectate în mod voluntar deoarece ele nu erau impuse de către cineva. Obiceiurile sunt o
categorie foarte vastă de reguli sociale. Ele sunt tot atât de vechi pe cât este şi existenţa
omului şi au constituit primele reglementări ale comportamentului conformist în
colectivităţile umane, formându-se în mod spotan. Obiceiul devine regulă intrată în viaţa şi
tradiţia colectivităţii, pe care oamenii o respectă din obişnuinţă sau din deprindere. Aceasta
este de altfel primul izvor de drept cunoscut de romani.

Respectarea acestor tradiții se făcea în baza fapului că reprezentau interesele generale

ale membrilor societății. In societăţile primitive, arhaice, dar şi mai târziu, în antichitate şi
feudalism, obiceiul avea un câmp de acţiune foarte extins: el reglementa viaţa de familie,
gradul de rudenie, uzurile alimentare şi vestimentare, producţia şi schimbul de bunuri,
comportamentul etc . Concomitent cu consolidarea puterii de stat, obiceiul juridic este
detronat de lege. Întocmirea legii scrise definește evoluția statului din punct de vedere juridic.
Aceasta este impusă prin sancțiunile nerespectării ei și prin forța de constrângere a statului,
care înainte nu exista.

Obiceiul continuă să existe şi în societatea modernă şi contemporană, chiar dacă forma

juridică devine foarte restrânsă. Normele de convieţuire sunt apropiate de obiceiuri şi de
normele morale. In normele de convieţuire sunt incluse normele de bunăcuviinţă, normele
protocolare, de politeţe, de curtoazie, pârghii importante de presiune socială asupra
comportamentului noncomformist, atât de prezent în viaţa de zi cu zi.

După cum afirma profesorul universitar Dan Claudiu Dănișor, ,,regulile sunt norme
juridice dacă reprezintă condiția însăși a menținerii vieții sociale”, norma juridică
reprezentând echilibrul societății umane. Norma juridică asigură ordinea socială, pacea și
echilibrul poporului prin forța coercitivă a organelor de conducere a statului. De asemenea,
regula de conduită este generală și impersonală, neexistând discriminare la nivel de sex,
religie, condiție materială, aspect menționat în Titlul II, Capitolul I, art. 16, alin. (1) din
Constituția României: ,, Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări.’’.

După cum arată autorul Romul Petru Vonica, norma de drept nu există decât în și
pentru societate, într-un grup organizat de ființe umane, ea având menirea de a asigura
armonia în societate. Astfel, normativitatea decurge din viața socială însăși și care nu se poate
desfășura fără norma juridică. Norma de drept urmărește o reducere și o egalizare a însușirilor

2
semnificative ale relaților sociale și izolarea, neconsiderarea diferențelor individuale
nesemnificative. În litera și spiritul legii, aceasta impune un comportament de respectare și
recunoaștere.

Prin urmare, obiceiul sau cutuma reprezintă rădăcina normei juridice, formându-se în
mod spotan. Norma juridică reglementa viaţa de familie, gradul de rudenie, uzurile alimentare
şi vestimentare, producţia şi schimbul de bunuri, comportamentul, etc. În contemporaneitate,
norma juridică reprezintă o regulă destinată menținerii vieții sociale, reglementând relațiile
interumane.

Dincolo de aspectele de tehnică legislativă , orice normă juridică este alcătuită din
următoarele elemente: ipoteză, dispoziție și sancțiune.

Ipoteza este partea normei juridice care precizează condiţiile şi împrejurările în care
aceasta se aplică, precum şi categoriile de subiecţi de drept cărora norma li se adresează.

Dispoziţia este elementul structural al normei juridice care stabileşte conduita ce

trebuie respectată, în condiţiile şi împrejurările prevăzute de ipoteză.

Sancţiunea este partea normei juridice care stabileşte consecinţele ce decurg din
nerespectarea dispoziţiei normei respective în împrejurările stabilite de ipoteza ei, precum şi
eventualele măsuri pe care autorităţile competente le pot lua împotriva subiectului de drept
care a încălcat norma.

În funcţie de criteriul naturii şi gravităţii lor, în drept există următoarele categorii de

sancţiuni: - penale,contravenționale,civile,disciplinare și procedurale.

Sancțiunile penale, care sunt cele mai grave sancţiuni, poartă numele de pedepse şi se
aplică atunci când sunt comise infracţiuni. Sancţiunile penale aplicabile sunt: privarea de
libertate, amenda penală, interzicerea unor drepturi. Normele juridice penale speciale sunt
cele care cuprind obligatoriu anumite sancțiuni, dar sancțiunile respective nu reprezintă o
alternativă la conduita prescrisă în normă pe care indivizii să o poată alege din mai multe
conduite, deoarece norma penală trebuie respectată întocmai pentru că ordinea de drept să nu
fie tulburată.

Sancțiunile contravenţionale sau administrative, sancţiuni care se aplică pentru fapte

ce constituie contravenţii, adică abateri mai puţin grave decât infracţiunile şi care nu sunt
prevăzute în legea penală, ci în diverse alte acte normative. Principalele sancţiuni
contravenţionale sunt avertismentul şi amenda.

Sancțiunile civile, care pot fi izvorâte din răspunderea contractuală şi atunci se

concretizează în repararea prejudiciului cauzat de neexecutarea sau executarea defectuoasă a
obligaţiilor contractuale, sau pot decurge din răspunderea civilă delictuală şi atunci constau în
repararea prejudiciului cauzat de comitera unei fapte ilicite.

3
 Sancțiunile disciplinare, care intervin în cazul încălcării obligaţiilor de serviciu şi pot
îmbrăca următoarele forme: mustrare, avertisment, reducere de salariu, retrogradare,
suspendare din funcţie, transfer disciplinar, demitere din funcţie.

Sancțiunile procedurale, care decurg din nerespectarea normelor impuse de diverse

proceduri şi care constau de obicei în nulitatea sau anularea actului încheiat fără a ţine seama
de prevederile legale.

Din necesități de tehnică legislativă, nu toate normele juridice cuprind în conținutul lor
toate cele trei elemente. Uneori acestea rezultă din conținutul întregului act normativ sau din
conținutul mai multor norme de drept. Structura tehnico-juridică a normei juridice reprezintă
organizarea normei de drept pe capitole, sancțiuni sau părți ale normelor juridice care la
rândul lor sunt formulate pe articole, paragrafe, aliniate.

Elementul structural de bază al normei juridice este articolul, care conține de regulă o
dispoziție de sine stătătoare. Articolul se numerotează cu cifre arabe. În cuprinsul său pot fi
mai multe aliniate sau paragrafe. În cazul unor norme juridice mai ample, articolele au și note
marginale care redau într-o formă sintetică conținutul normei de drept. Atunci când un act
normativ face referire la unele dispoziții din alt act normativ existent, acel act normativ nu se
va reproduce ci va exista o normă de trimitere la actul normativ respectiv. În cazul în care
într-o normă juridică se face trimitere la o normă ce urmează a fi adoptată, norma respectivă
se numește normă în alb.

Clasificarea normelor juridice se realizează după diverse criterii ca sfera de

aplicare,forța juridică a actului normativ,după modul de reglementare al conduitei,al ramurii
de drept căreia îi aparțin și după structura lor logico-juridică.

Astfel,după criteriul sferei de aplicare întâlnim norme generale, care au cea mai largă
sferă de aplicabilitate şi adesea se afirmă despre ele că formează „dreptul comun”,norme
speciale, care se aplică unei sfere mai restrânse de raporturi juridice,adică norme care au
caracter derogativ de la ceea ce se înţelege prin dreptul comun și norme de excepţie, care aduc
completări fie normelor generale, fie celor speciale şi care se aplică totdeauna cu precădere,
însă strict în cazurile în care legea le prevede. Acestă clasificare prezintă interes practic prin
prisma faptului că normele speciale se aplică înaintea normelor generale, iar cele de excepţie,
înaintea normelor speciale, deci cu atât mai mult înaintea celor generale.

Normele juridice se împart în norme cuprinse în legi, norme cuprinse în acte

normative ale guvernului (hotarâri sau ordonanțe), norme cuprinse în decrete și norme
cuprinse în acte normative emise de autoritățile administrației publice locale.

În funcţie de modul de reglementare al conduitei prescrise, normele juridice se

clasifică în: norme onerative(aceste norme prescriu destinatarului o anumita  conduita, îl
obliga sa întreprinda o anumita actiune),norme prohibitive( interzic o anumită conduită, adică
săvârşirea unui anumit act sau fapt), norme permisive(permit o anumită conduită, fără, însă, a
o impune), norme supletive(prevăd posibilitatea unei conduite subsidiare, scopul lor fiind ca,
atunci când subiecţii tac şi nu-şi exprimă cu claritate opţiunea, de obicei în privinţa unui

4
contract, să suplinească voinţa acestora).Normele onerative și cele prohibitive constituie
norma imperativă,iar cele permisive,împreună cu supletivele constituie norma dispozitivă.

După obiectul și metoda reglementării juridice, adică a ramurii de drept din care face
parte norma juridică, avem atâtea norme juridice câte ramuri de drept există: norme de drept
civil, de drept penal, de drept al proprietății intelectuale, drept al mediului,drept financiar etc.

După criteriul structurii lor logico-juridice, normele de drept se clasifică în: norme
juridice complete(sau determinate, care conţin toate cele trei elemente de structură) și norme
juridice incomplet( sau nedeterminate, adică acelea din al căror text lipseşte unul din
elementele de structură); la rândul lor, normele incomplete sunt de două feluri: norme de
trimitere, care, pentru elementul de structură care le lipseşte, fac trimitere la un alt act
normativ în vigoare și norme în alb, adică norme de drept nedeterminate care urmează a se
completa cu elementul de structură care le lipseşte dintr-o normă de drept ulterioară, mai
exact care nu a fost încă adoptată, dar urmează să apară.

Încetarea activitatii normei juridice poate avea loc prin mai multe modalități:
ajungerea la termen(în cazul în care norma avea prevăzut expres un termen de acțiune,
expirarea acestuia va duce la ieșirea automată din vigoare a normei respective),
desuetudinea(o normă este cazută în desuetudine atunci când nu mai răspunde cerințelor
sociale sau economice în virtutea cărora a fost edictată), abrogarea(presupune întotdeauna
intrarea în vigoare a unei norme juridice noi), abrogarea expresă(norma juridică noua conține
prevederi referitoare la scoaterea din vigoare a normelor vechi) și abrogarea
implicită sau tacită(când noul act normativ nu abrogă în mod expres un altul mai vechi, dar
prin regulile care le prescrie stabilește regulile contrare celor stabilite în vechiul act normativ).

În general, norma juridică în virtutea suveranității statului se aplică asupra întregului

teritoriu al țării care a emis-o, excluzându-se acțiunea legii altor state. Cu toate acestea, în
cazul existenței unor convenții și tratate internaționale încheiate de state pe bază de
reciprocitate, se vor aplica normele cuprinse în tratatele și convențiile respective cu prioritate
față de normele interne. De asemenea, normele de drept comunitar se vor aplica cu prioritate
în spațiul UE față de normele din fiecare stat, iar normele internaționale care reglementează
drepturile fundamentale ale omului vor fi prioritare față de normele interne ale fiecărui stat.
Există situații în care nu se aplică legea țării care a promulgat-o pe teritoriul sau: imunitate
diplomatică, statutul juridic al consulilor, regimul juridic al unor cetățeni străini.

Principiul personalității legii constă în faptul că norma juridică se aplică în primul rând
cetățenilor statului de edictare. Imunitatea diplomatică este un sistem de drepturi și privilegii
de care se bucură personalul diplomatic și, într-o mai mică măsură, personalul tehnic-
administrativ și cel de serviciu dintr-o misiune diplomatică - ex.: scutiri de taxe și impozite,
imunitatea de jurisdicție etc. Excepția de extrateritorialitate privește în primul rând sediul,
incinta misiunii diplomatice, apoi, în parte, personalul misiunii diplomatice - imunitatea
diplomatică este o parte a acestei excepții - și presupune că asupra acestora nu se aplică
normele juridice ale statului de sediu.

5
Bibliografie:

 N.Popa-Teoria generala a dreptului,editia a 5-a, Ed.C.H.Beck;

 L.Dogaru,Gh.Mihai-Norma juridică și interpretarea ei,Ed.Universul Juridic;

 L.Rites-Interpretarea-instituție fundamentală a dreptului,Ed.Universul Juridic;

 I.Craiovan-Doctrina juridică,Ed.C.H.Beck
 http://www.avocat.net
 Teoria generală a dreptului- Mihail Niemesch
 Instituții de drept privat roman- Alina Monica Axente
 Constituția României
 ROLUL NORMELOR NON – JURIDICE ÎN SOCIETATE- Prof. univ. dr. Nicolae
Brânzan