Sisteme Administrative Comparate

1
1.Titlul lucrării şi justificarea alegerii acestei lucrări:
Sistemul administrativ executiv al GERMANIEI versus sistemul

administrativ executiv al BELGIEI
JUSTIFICAREA alegerii făcute:
Am ales să aprofundez, prin acest proiect, sistemele administrative executive

(Guvernul) din Germania şi Belgia pentru următoarele motive:
- Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume ca PIB
nominal, şi a cincea din lume în funcţie de puterea de cumpărare;
-cele două tări, Germania şi Belgia prezintă numeroase asemănări dar şi deosebiri ce le
caracterizează sistemul administrativ, de aceea reprezintă un interes analizarea lor.
-Ambele state,atat Belgia cât şi Germania reprezintă economii de bază şi joacă un rol
important în dezvoltarea europeană şi reprezintă două mari puteri pe plan internaţional,
având un sistem administrativ puternic şi bine consolidat.
-Din perspectiva organizării administrative, ambele state sunt state federale, însă, cu toate
acestea, fiecare prezintă caracteristici proprii care fac diferenţa. Statele federale se
deosebesc de alte state cu alte structuri, prin faptul că posedă o competenţă proprie fixată
prin Constituţia Federală, în materie legislativă şi jurisdicţională şi participă la formarea
voinţei statului federal. Aşa cum spune Georges Burdeau, “statul federal, cu toate că
apare ca un singur subiect de drept internaţional public, este constituit din state membre
ce îşi păstrează anumite atribute ale suveranităţii interne şi în special o parte importantă
a puterii legislative.”
-Sistemul executiv german este o componentă administrativă bine închegată a
mecanismului administrativ german care poate fi o sursă de inspiraţie pentru multe state
în curs de dezvoltare şi de ce nu, chiar şi pentru România.
-Am ales sa vorbesc despre aceste două ţări deoarece consider că sistemul lor
administrativ prezintă caracateristici importante ce pot reprezenta o cale de urmat pentru
România, un model de mecanism administrativ consolidat;
În rândurile următoare voi aborda componenta structurală executivă, „Guvernul”
din fiecare sistem administrativ, atât din cel german cât şi din cel belgian, deoarece cred
că această parte a sistemului joacă un rol destul de important atât în viaţa politică a
fiecărui stat cât şi în ceea ce priveşte viaţa cetăţenilor din fiecare ţară.
2. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ, componentele

structurale ale acestuia, alte subiecte cu impact asupra sistemelor
administrative din Germania
REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA
2
Fig. nr 1
Scurtă descriere geografică, economică, politică a Germaniei1

Consider că înainte de a vorbi despre administraţia publică şi despre sistemul executiv
din Germania şi Belgia, trebuie mai întâi să cunoaştem cele două tări:
Geografia: Situată în inima Europei, Republica Federală Germania, cu o suprafaţă de
aproximativ 357000 km2 (de 1,5 ori mai mare decat România) are nouă vecini:
Danemarca în nord, Olanda, Belgia, Luxemburg şi Franţa în vest, Elveţia şi Austria în
sud şi Republica Cehă şi Polonia în est. Aflându-se în centru, RFG este mai mult decât o
punte de legătură esenţială între Europa de vest şi cea de est, dar şi o punte importanta
între peninsula Scandinavia şi ţările mediteraneene. Germania se întinde mai mult de-a
lungul meridianelor (876 km) decat de-a lungul paralelelor (640 km). Lungimea totală a
graniţelor, atât naturale cât şi artificiale, atinge 3758 km. Ca populaţie, este pe locul 2 în
Europa, dupa Rusia. Desi are o populatie mai mare decat cea Frantei (81 milioane loc.),
are o suprafata mult mai mica.
Germania este împărţită în 5 regiuni care impresionează prin frumuseţea peisajelor:

- Câmpia de Nord a Germaniei
- Zona Centrală Inaltă
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania
3
- Terasa din sud-vest considerată o panoramă
- Poalele Alpilor în sud
- Alpii Bavarezi
Industria: Germania este una din cele mai mari producătoare de fier, oţel, cărbune,
ciment, chimice, vehicule, maşini, unelte, alimente, construcţii de nave maritime şi
textile.
Economia: Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume
ca PIB nominal, şi a cincea din lume în funcţie de paritatea puterii de cumpărare.
De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator şi beneficiar al unei
economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi,
exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în 2006 (incluzând ţările din zona
Euro), şi generează un surplus comercial de 165 de miliarde. Sectorul servicii contribuie
cu aproximativ 70% la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1%, şi sectorul agricultură cu
0,9%. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special automobile,
instalaţii mecanice, metalurgie şi bunuri chimicale. Germania este cel mai mare
producător de turbine de vânt şi tehnologia puterii solare din lume. Cele mai mari târguri
şi congrese internaţionale de comerţ din fiecare an au loc în oraşe germane, cum ar fi
Hanovra, Frankfurt şi Berlin.
Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar politicile ei
comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre membrii Uniunii
Europene şi de legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania a adoptat moneda
unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală Europeană, cu sediul
la Frankfurt. Chiar şi după reunificarea Germaniei, din 1990, nivelul de trai şi veniturile
anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest. Modernizarea şi integrarea
economiei din estul Germaniei continuă să fie un proces de lungă durată, şi se prevede că
acesta va dura până în 2019.
Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ:
În primul rând trebuie precizat că ceea ce astăzi este Germania, era în Evul Mediu un
conglomerat de principate, ducate şi comitate cu un pronunţat grad de autonomie.
Modelul german se caracterizează printr-un interes crescut purtat descentralizării, care,
aşa cum se arată în literatura de specialitate, poate fi interpretat ca o reacţie în faţa
procesului practic întrerupt de centralizare şi birocratizare. În acest caz, descentralizarea
apare sinonimă cu reîntărirea intereselor locale teritoriale faţă de birocraţia funcţională,
care reprezentase soluţia ideală la toate problemele economice, sociale şi politice.
În Germania, organizarea administrativă este dată de structura federală a statului.
Organizarea politico-administrativă: Germania este definită ca fiind o republică

federală,formată din următoarele landuri federale:
4
Land Locuitori Capitala
(1) Baden-Württemberg 10.694.215 Stuttgart
(2) Bavaria 12.423.000 München
(3) Berlin 3.386.929 Berlin
(4) Brandenburg 2.567.220 Potsdam
(5) Brema 663.642 Bremen
(6) Hamburg 1.737.000 Hamburg
(7) Hessa 6.089.000 Wiesbaden
(8) Mecklenburg-Pomerania Inferioară 1.726.000 Schwerin
(9) Saxonia Inferioară 8.002.916 Hanovra
(10) Renania de Nord-Westfalia 18.079.686 Düsseldorf
(11) Renania-Palatinat 4.059.000 Mainz
(12) Saarland 1.057.502 Saarbrücken
(13) Saxonia 4.301.267 Dresda
(14) Saxonia-Anhalt 2.523.000 Magdeburg
(15) Schleswig-Holstein 2.823.000 Kiel
(16) Turingia 2.373.000 Erfurt
(sursa:Wikipedia) Fig.nr. 2
Consider că este necesară o scurtă definire a termenului de stat federal, pentru a întelege
mai bine particularităţile administrative ale Germaniei: “statul federal este acel stat care,
cu toate că apare ca un singur subiect de drept internaţional public, este constituit din
state membre ce îşi păstrează anumite atribute ale suveranităţii interne şi în, special, o
parte importantă a puterii legislative.”(Georges Burdeau)
Statele membre (federale) se deosebesc de colectivităţile teritoriale locale din statul unitar
prin faptul că posedă o competenţă proprie, fixată prin Constituţia Federală, în materie
5
legislativă, executivă şi jurisdicţională, şi participă la formarea voinţei statului federal
(central) deoarece organizarea parlamentului federal cuprinde, pe de o parte, o adunare
care reprezintă statele membre.
Până în anul 1993, definiţia statului federal în ansamblul ei se aplica doar unui
singur stat membru al Comunităţilor europene, şi anume Germania.
După 1 ianuarie 1995, în Uniunea Europeană există 3 state federale: Austria, Belgia şi
Republica Federală Germania.
În continuare, voi prezenta câteva puncte de vedere şi caracteristici ale
administraţiei publice din Republica federală Germania.
Particularităţi şi considerente privind administraţia publică în concepţia germană

Consider că principalele caracteristici ale federaţiei germane rezultă din
analiza legilor fundamentale, ale textelor constituţionale ale respectivei ţări.
Constituţia actuală a Germaniei este Legea fundamentală pentru Republica
Federală a Germaniei din 23 mai 1949. 2 Tratatul între Republica federală a Germaniei şi
Republica democrată Germană privind reunificarea Germaniei, din 1990, cunoscut sub
numele de „Tratatul de Uniune”, căruia Legea din 1990 îi dă valoare constituţională, a
determinat reformularea art.146 din Legea fundamentală, care începe, acum, astfel:
„Prezenta Lege fundamentală, care se aplică pentru tot poporul german, după
desăvârşirea unităţii şi libertăţii Germaniei(...)”.
De asemenea, acest tratat prevedea posibilitatea unei reforme constituţionale în
următorii 2 ani, pentru eventualitatea înlocuirii Legii fundamentale printr-o Constituţie
adoptată prin referendum, însă această reformă nu s-a produs.
În urma reunificării, Berlin a redevenit capitala ţării.
Caracterul federal al statului german este garantat prin Legea fundamentală.
În virtutea art.20 alin.1 din Legea fundamentală, Germania este un „Stat federal,
democrat şi social”, iar conform art.30 „Exercitarea puterilor publice şi îndeplinirea
îndatoririlor statale cad în sarcina landurilor, în măsura în care această Lege
fundamentală nu prevede sau admite o altă reglementare”. Totuşi existenţa acestor
caracteristici ale federaţiei este asigurată de art.31, care reia un vechi adagiu al
federalismului german „Dreptul federal primează asupra dreptului landurilor”, care
se aplică în cazurile competenţei concurente, adică atunci când Legea fundamentală
conferă o competenţă comună atât federaţiei cât şi landurilor.
Conform art.79 alin.3 din Legea fundamentală:”Nu pot face obiectul revizuirii:
principiul împărţirii federaţiei în landuri; participarea landurilor la elaborarea legislaţiei
federale; conţinutul esenţial al drepturilor fundamentale.”
Rezultă de aici că federalismul german beneficiază de cele mai puternice

garanţii juridice. De altfel, structura federală a statului german este agreată atât de
clasa politică cât şi de populaţie.
2
Constitutia Germaniei http://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C5%A3ia_Germaniei
http://archiv.jura.uni-saarland.de/BIJUS/grundgesetz/
6
Referitor la mecanismul de funcţionare a federalismului german, menţionăm că
Legea fundamentală pretinde, prin art. 28, că în constituţiile celor 16 landuri să fie
respectate principiile statului de drept republican, democratic şi social, precum şi libera
administrare a comunelor.
Cele 16 landuri ale Germaniei sunt state unitare.
Referitor la mecanismul de funcţionare a federalismului german, menţionăm că Legea
fundamentală3 pretinde, prin art.28, ca în constituţiile celor 16 landuri să fie respectate
principiile statului de drept republican, democratic şi social, precum şi libera administrare
a comunelor.
Germania este caracterizată de o structură administrativă policentrică, un sistem de
cooperare la nivel federal şi o puternică poziţie a Cancelarului Federal.4
Aparatul administrativ german are 3 niveluri: nivelul federal, nivelul landurilor, nivelul
local.
Fiecare nivel are autonomie din punct de vedere legal, managerial şi economico-
financiar.
Atribuţia principală a Guvernului Federal este elaborarea legilor.
Exceptând câteva domenii , specificate în legea de bază, care sunt administrate de
autorităţile federale, atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile administraţiei federale
sunt transmise landurilor.
Tradiţia autoguvernării locale în Germania oferă comunităţilor posibilitatea
conducerii autonome, în vederea realizării unor scopuri precise.
Aceasta structură administrativă policentrică are puternice conotaţii istorice şi politice
şi este echilibrată de câteva elemente de centralizare care asigură unitatea sistemului.
Fiecare nivel al administraţiei are autonomie legală şi este independent în realizarea
prevederilor constituţionale. În general, principala funcţie a Guvernului Federal este să
pregătească deciziile politice şi legislative, în timp ce responsabilităţile administrative
sunt delegate în mare parte landurilor.
Aproape trei sferturi din legislaţia federală se adresează direct guvernelor landurilor şi
celor locale şi trebuie implementate de acestea. Domeniile care conform legii de bază,
trebuie preluate de autoritătile federale sunt: serviciile de relaţii internaţionale, finanţele
federale, serviciul poştal federal, transporturile feroviare federale, forţele armate federale,
apele federale şi flotila, controlul de trafic aerian federal şi poliţia federală de frontieră.
Potrivit Constituţiei, fiecare nivel al administraţiei trebuie să îşi asume responsabilitatea
unei activităţi proprii. În Germania, serviciul public include tot personalul administraţiei
federale, locale şi pe cel din administraţia landurilor. Personalul din serviciile publice
poate fi format din: Beamte, ca angajaţi permanenţi, Angestellte şi ceilalţi numiţi

Arbeiter.
Serviciul public este caracterizat de o structură uniformă, bazată pe un sistem
omogen ,prevăzut cu patru niveluri:
3
Constitutia Germaniei http://en.wikipedia.org/wiki/Weimar_Constitution
4
Armenia Androniceanu ,Sisteme administrative in statele U.E.-studii comparative, Ed Universitara,2004
Armenia Androniceanu,Gabriela Stanciulescu,Sisteme europene de administratie publica, Ed Uranis 2006
7
Serviciile derulate la cel mai înalt nivel, serviciile derulate la nivelurile intermediare,
serviciile realizate şi furnizate la nivel mediu, serviciile de la nivel inferior.
Statutul pentru un Beamte este regularizat de legislaţia federală, iar toţi aceşti angajaţi
sunt plătiţi potrivit legii federale.În procedura de determinare a sistemului de plaţi sunt
luate în considerare punctele de vedere ale reprezentanţilor de la toate nivelurile şi
punctul de vedere al angajaţilor Beamte.
Condiţiile de lucru şi salariile pentru Angestellte şi ceilalţi sunt determinate potrivit unei
întelegeri colective între angajaţi şi sindicate.Recent a fost introdusă posibilitatea de a
încheia un contract colectiv,însă doar pentru persoanele cu funcţii de conducere de pe
nivelul superior al structurii organizatorice.5
ANALIZAREA SISTEMULUI EXECUTIV, A ORGANIZĂRII ADMINISTAŢIEI

PUBLICE CENTRALE din Germania
Guvernul federal central6

Sistemul de guvernare din Germania este adesea cunoscut ca o “democraţie a
cancelarului”, care reflectă o puternica poziţie a cancelarului federal.
În realitate, cancelarul este un membru al Guvernului ales de Bundestag şi are cea mai
mare responsabilitate formală pentru activitatea desfăşurată de Guvernul Federal.
Legea de bază, Constituţia, cuprinde “un vot constructiv de neîncredere”, care înseamnă
că, dacă majoritatea membrilor Parlamentului doresc să acorde votul de neîncredere
Cancelarului, aceştia trebuie să aleagă în acelaşi timp succesorul lui cu majoritate de
voturi. Cancelarul federal nominalizează memmbrii Guvernului, conduce activitatea
Guvernului şi determină coordonatele politicii care urmează a fi implementata de către
ministerele federale. El determină şi precizează gradul de responsabilitate care revine
fiecarui minister .
5
6
http://www.deutschland.de/link.php?lang=2&category1=5&link_id=5
8
Fig. nr 3: Structura Guvernului Federal în Germania
În Germania există un “principiu ministerial”.

Potrivit acestuia, fiecare minister optează, în mod autonom, pentru politica sa şi are
responsabilitate proprie în cadrul ministerului respectiv. Sistemul politic german se
caracterizează printr-o absenţă relativă a constitutionalităţii autorităţii ierarhice a şefului
Guvernului asupra ministerelor.
Şeful ierarhic este liber să aleagă membrii ministerelor care, odată instalaţi în funcţii, se
bucură de un înalt grad de independenţă, ţinând seama doar de principiile politice de bază
şi de obiectivele programului de guvernare.7
Cancelarul este cea mai importantă personalitate politică a statului federal, care
determină orientarea întregii politici interne şi externe, deţinând rolul principal în
Guvernul federal, atribuţii esenţiale îi revin Cancelarului, implicit, şi în domeniul
administrativ. Cancelarul propune miniştrii care, ulterior, vor fi numiţi de Preşedinte, al
cărui rol este mai mult de reprezentare, fără a mai fi nevoie de vreo investitură specială
din partea Parlamentului.
Miniştrii sunt subordonaţi întru totul cancelarului, singurul care răspunde în faţa
Bundestagului pentru activitatea Guvernului federal, pentru măsurile de politică internă şi
externă adoptate de catre
7
9
În domeniul de activitate pe care îl conduc, miniştrii au dreptul de a emite dispoziţii
obligatorii. Trebuie precizat faptul că demisia cancelarului atrage după sine, în mod
automat, demisia întregului Guvern. Organigrama tipică a unui minister federal german
este prezentată în Adunarea Federală compusă din membrii Bundestagului, cărora li se
adaugă un număr egal de membri desemnaţi de adunările reprezentative ale landurilor, au
obligaţia de a alege cu majoritate de voturi Preşedintele federal. Condiţiile de
eligibilitate ale candidatului la preşedinţie sunt:
• cetăţenia germană;
• vârsta de 40 ani.
Mandatul preşedintelui este de 5 ani cu posibilitatea realegerii sale doar o singură dată.
Preşedintele federal deţine următoarele prerogative:
• reprezentarea Germaniei pe plan internaţional;
• încheierea tratatelor internaţionale;
• acreditarea şi primirea reprezentanţilor diplomatici;
• numirea şi revocarea judecătorilor;
• promulgarea legilor;
• atribuţii în ceea ce priveşte formarea Guvernului.
Prin Constituţie se stabileşte incompatibilitatea funcţiei de Preşedinte federal cu cea de
membru al Guvernului sau al unei Camere legislative de la nivel federal sau local. De
asemenea, preşedintele federal nu poate exercita o funcţie remunerată, nici o profesie sau
meserie şi nu poate face parte din Consiliul de Administraţie al unei firme.
În caz de incapacitate a Preşedintelui federal de a-şi exercita funcţiile sau de expirare a
mandatului său, prerogativele prezidenţiale sunt preluate de preşedintele Bundesratului.
In condiţiile Constituţiei Germaniei8, Cancelarul Federal este ales de Parlament

(Bundestag), la propunerea Preşedintelui Republicii federale9. Odată investit, Cancelarul
propune numirea miniştrilor federali de către Preşedintele Republicii, revocarea acestora
din funcţie făcându-se în mod similar. La intrarea în funcţie, Cancelarul şi miniştrii
federali depun în faţa Bundestag-ului jurământul de credinţă, identic cu cel al
Preşedintelui Republicii.
Parlamentul federal al Germaniei are o structură bicamerală fiind alcătuit din Bundestag
şi Bundesrat.
Bundestag-ul 10este ales pe o perioadă de patru ani prin vot universal, egal, direct şi
secret.
Fiecare alegător dispune de două voturi. Un vot îl acordă persoanei care şi-a prezentat
candidatura în circumscripţia electorală unde este arondat, iar altul, listei prezentate de un
partid politic în landul în care domiciliază. Repartizarea mandatelor se face prin
combinarea sistemului reprezentării proporţionale cu sistemul de scrutin majoritar. Adică
8
Constitutia Germaniei http://archiv.jura.uni-saarland.de/BIJUS/grundgesetz/
9
10
10
mandatele se atribuie proporţional cu numărul voturilor obţinute de fiecare partid, dar
este ales candidatul care a întrunit majoritatea relativă a voturilor.
Conform Legii electorale14, teritoriul ţării este împărţit într-un număr de circumscripţii
electorale, egal cu jumătatea numărului de locuri existente în Cameră, în fiecare dintre ele
alegându-se un deputat prin scrutin majoritar. Ca atare, candidatul care obţine majoritatea
simplă a voturilor este declarat ales. Cealaltă jumătate a locurilor din Bundestag va fi
completată cu candidaţii aleşi care au fost desemnaţi pe liste stabilite de partidele politice
în fiecare land.
Bundesrat-ul, 11cea de-a doua cameră a Parlamentului federal este compus din
reprezentanţii guvernelor celor 16 landuri, care sunt numiţi dintre miniştrii landurilor,
proporţional cu numărul locuitorilor acestora, cel puţin 3 şi cel mult 5 reprezentanţi.
Fiecare cameră este condusă de un preşedinte şi vicepreşedinti asistaţi. Preşedintele

Bundestagului se alege pe durata mandatului legislativ, iar al Bundesratului este
desemnat anual. La activitatea legislativă participă ambele Camere. Proiectul unei legi
este trimis către Guvernul federal, mai întâi Bundesratului, spre a fi adoptat, iar apoi este
înaintat Bundestagului spre a vota acel proiect şi a-l transforma în lege. În cadrul
camerelor se constituie comisii permanente. Bundestagul poate institui
şi comisii de anchetă asupra unor probleme bine determinate. Există posibilitatea să se
ivească un dezacord între cele două camere. În această situaţie, pentru examinarea
textelor divergente, se instituie o comisie comună formată din deputaţi si membri ai
Bundesratului (1/3 din componenţa nominală a comisiei), pentru a se ajunge la un text
unanim acceptat.
În sistemul administrativ german, “jocul politic” se face exclusiv în camera care
reprezintă naţiunea – Bundestag, unde deputaţii sunt aleşi prin vot. Ei reprezintă landurile
care participă la administraţia Federaţiei, nefiind subordonaţi nici unui mandat şi nici
unei instrucţiuni, ci numai propriei lor conştiinţe. În plus, obţinerea votului, de către
candidatul la funcţia de Cancelar Federal, nu este legată de prezentarea unui program
politic de guvernare, acesta fiind subînţeles, întrucât candidatul este, potrivit practicii
create, reprezentantul unui partid politic sau chiar liderul acestuia.
Biroul Sefului Guvernului

Cancelaria federală, formată în 1989 din 500 de membri, are misiunea de a oferi
Cancelarului Federal informaţii care să-i permită coordonarea activităţilor necesare şi
dezvoltarea corespunzătoare a politicii guvernamentale. Structura Cancelariei federale o
reflectă pe cea a ministerelor, iar Şeful Cancelariei Federale este responsabil pentru
organizarea activităţii interne a Cancelariei.
“Sistemul de informare al Guvernului este condus de un grup de planificare al
Cancelariei. Datele importante pentru fiecare proiect transmise de ministere sunt
raportate Cancelariei.Ministerele au acces la toate datele.Tot din structura Cancelariei
Federale fac parte şi Birourile de Presă şi Informare ale Guvernului Federal, care în 1988
reuneau aproximativ 740 de membri.
11
11
Ministerele-departamentele12: Ministerele au autoritate federală supremă, identifică
problemele, cercetează, analizează variante decizionale pentru a găsi cele mai bune
soluţii şi fundamentează legislaţia primară şi secundară.
Ierarhia tipică pentru un minister federal este următoarea:minister-secretariat de stat-
comitetul director-comitetul subdirector-conducerea diviziei.
Cooperarea interministerială este un element deosebit de important pentru buna
coordonare în politică.
Fiecare minister care a elaborat legislaţia primară sau secundară sau chiar numai
propuneri trebuie să ia legătura cu grupurile administrative pentru a cunoaşte reacţiile
acestora.
Orice dezacord exprimat este luat în considerare de către miniştri, care formulează
amendamente cu scopul corectării secţiunilor în cauză.
Ministerele sunt conduse de un ministru asistat de un birou de personal format din
persoane civile.
În mod normal, acesta cuprinde un asistent/consilier personal, un reprezentant al presei,
un asistent parlamentar şi secretari.În directa subordonare a ministerului se află unul sau
două secretariate de stat parlamentare, formate din membri ai Parlamentului , şi unul sau
două secretariate de stat proprii. Pe nivelul ierarhic imediat inferior secretariatului de stat
există câţiva directori generali.
Personalul civil din sfera publică poate fi transferat în rezervă fără avizare sau altă
explicaţie.Angajaţii din birouri trebuie să fie funcţionari publici care susţin
implementarea politicii Guvernului.Posturile din structurile federale sunt în mod frecvent
distribuite celor 18 ministere, incluzând atât ministerul finanţelor, cât şi ministerul de
interne.13
3. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ, componentele

structurale ale acestuia, alte subiecte cu impact asupra sistemelor
administrative din Germania
Regatul Belgiei
Fig. nr. 4
12
13
Armenia Androniceanu,Gabriela Stanciulescu,Sisteme europene de administratie publica, Ed Uranis2006
12
Scurta descriere geografica, economica, politica a Belgiei14
Belgia este situată în vestul Europei între Olanda,Germania, Luxemburg,Franţa şi Marea

Nordului.Este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele
două mari regiuni ale ţării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză
Flandra, situată în jumătatea de nord a ţării, are 58% din populaţie iar regiunea de limbă
franceză Valonia, situată în jumătatea de sud, are 32% din populaţie. Regiunea Capitalei
Bruxelles, oficial bilingvă, este o enclavă majoritar francofonă situată în Regiunea
Flamandă, dar în apropiere de frontiera cu regiunea valonă şi are 10% din populaţie. O
mică comunitate germanofonă există în estul Valoniei. Diversitatea lingvistică şi
conflictele politice şi culturale asociate acesteia sunt reflectate în istoria politică şi în
sistemul complex de guvernare.
Geografia: Teritoriul Belgiei are o întindere de 30.528 km² şi se împarte din punct de
vedere geografic în trei regiuni: câmpia litorală în nord-vest, platoul central şi ţinuturile
muntoase ale Ardenilor din sud-est. Urmând exemplul Ţărilor de Jos, în câmpia litorală
au fost amenajate poldere ce au permis recuperarea unor teritorii din Marea Nordului,
însă procentajul acestora este foarte mic. Platoul central este o vale fertilă iar ţinutul
muntos este o vale stâncoasă acoperită de păduri care se întind până în nordul Franţei.
Aici se găseşte Signal de Botrange, cel mai înalt punct al ţării, ridicându-se la 694 metri
faţă de nivelul mării. Principale fluvii sunt Escaut şi Meuse.
Economia:
Economia Belgiei şi infrastructura sunt puternic integrate cu cele a Europei de Vest.
Belgia este situată în centrul unei regiuni puternic industrializate, ceea ce îi rezervă un loc
printre primele zece ţări în clasamentul comerţului internaţional. Economia este
caracterizată de o forţă de muncă foarte productivă, un PIB ridicat şi exporturi
importante. Principalele produse de import sunt: alimente, echipamente industriale,
produse petroliere şi chimice, diamante brute, îmbrăcăminte şi accesorii şi textile.
Principalele produse de export sunt automobilele, produse alimentare, oţel, produse
petroliere, mase plastice, textile, diamante finisate.
Economia este puternic orientată spre sectorul serviciilor, dar prezintă diferenţe regionale
importante între Flandra, regiunea mai dinamică, şi Valonia, regiune aflată într-o
perioadă postindustrială afectată de dezafectarea industriilor tradiţionale. Ca unul dintre
membrii fondatori ai Uniunii Europene, Belgia sprijină integrarea economică europeană
şi politica de economie deschisă. În 1999, Belgia a adoptat moneda EURO care a înlocuit
francul belgian definitiv în 2002. Din 1922 Belgia şi Luxemburgul formează o zonă
economică comună, iar din 1944 aceste ţări fac parte din zona economică Benelux.
Belgia a fost prima ţară din Europa Continentală care a trecut printr-o perioadă de
revoluţie industrială la începutul secolului XIX.
Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ:
Organizarea politico-administrativă
14
http://ro.wikipedia.org/wiki/Belgia
13
În Belgia organizarea puterii în raport cu teritoriul este complexă. Pe de o parte,
avem Statul Federal cu organele sale, iar pe de alta, comunităţile şi regiunile, fiecare
având organe caracteristice pentru statele federate. Belgia este compusă din trei
comunităţi (comunitatea franceză, comunitatea flamandă şi comunitatea germanofonă) şi
din trei regiuni (Regiunea valonă, Regiunea flamandă şi Regiunea Bruxelles). Deoarece
aria comunităţilor nu coincide în întregime cu aria regiunilor, există patru spaţii
lingvistice: spaţiul de limbă franceză, spaţiul de limbă olandeză, spaţiul bilingv Bruxelles
şi spaţiul de limbă germană.
Pe lângă nivelul federal, conform constituţiei revizuite în 1993, Belgia conţine încă 2
niveluri de administraţie federală:
-3 comunităţi lingvistice
 Comunitatea flamandă din Belgia;
 Comunitatea franceză din Belgia;
 Comunitatea germanofonă din Belgia.
-3 regiuni:
 Flandra, subdivizată în 5 provincii: Anvers; Limburg; Flandra de Est; Flandra de
Vest; Brabantul Flamand.
 Valonia, subdivizată în 5 provincii: Brabantul Valon; Namur; Liège; Hainaut;
Luxemburg;
 Regiunea Capitalei Bruxelles.
Fiecare Comunitate şi Regiune are propria adunare legislativă şi propriul Guvern.

Regiunea Capitalei Bruxelles este oficial bilingvă, ambele Comunităţi majore
exercitându-şi autoritatea pe teritoriul acesteia, pentru chestiunile comunitare comune
existând o Comisie Comunitară Comună. Viziunile diferite ale celor două Comunităţi
majore se reflectă în structura particulară a instituţiilor oficiale federale. În Flandra
Comunitatea şi Regiunea au fuzionat, în timp ce Comunitatea franceză s-a limitat doar la
transferarea unor competenţe către Regiuni. Din acest motiv, sistemul administrativ este
asimetric, instituţiile echivalente din Regiuni diferite neavând aceleaşi puteri. Conflictele
dintre diferitele corpuri instituţionale ale structurii federale sunt rezolvate de către Curtea
Constituţională a Belgiei.
Provinciile şi Regiunea Capitalei Bruxelles sunt subdivizate în comune. Cu excepţia celor
19 comune din Regiunea Capitalei care sunt bilingve franco-neerlandeze, comunele din
cele 2 regiuni au o singură limbă oficială, limba comunităţii de care ţine comuna. Din
acestea 27 sunt comune cu facilităţi, comune în care o serie de servicii publice sunt
oferite în altă limbă decât limba oficială a comunei. Din punct de vedere electoral şi al
organizării teritoriale a tribunalelor, comunele sunt grupate în arondismente.
Particularităţi şi considerente privind administraţia publică în Belgia
Politica Belgiei funcţionează în cadrul unei monarhii constituţionale parlamentare bazată

pe principiul democraţiei reprezentative.
14
Întrucât Belgia este singurul stat din Uniunea Europeană care a trecut recent de la
structura unitară la cea federală, se impune un scurt istoric al acestui proces:
Scurta istorie politică şi administrativă: În timpul celui de-al doilea război mondial,
Belgia este ocupată de germani, fiind eliberată la 5.02.1945. La 26.06.1945, Belgia
devine membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite; în aprilie 1949, aderă la NATO ca
membru fondator şi, tot ca membru fondator, aderă, în 1951, la Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului, iar, în 1957, la Comunitatea Economică Europeană şi la
Comunitatea Europeană pentru Energia Atomică.
Viaţa politică postbelică a Belgiei este marcată de conflictele, uneori violente,
dintre sudul valon şi nordul flamand, astfel încât, în 1968, se pune problema reformării
profunde a statului. Drept urmare, prin revizuirea din 1970 a Constituţiei, se renunţă la
structura unitară a statului, deschizându-se procesul de federalizare, iar în 1980 sunt
instituite comunităţile şi regiunile, ca persoane juridice de drept public.
Constituţia Belgiei 15este legea fundamentală a sistemului politic belgian. Constituţia a
fost adoptată la data de 7 februarie 1831. Prin Constituţia din anul 1831, în vigoare până
în 1994, dar cu nenumărate modificări, Belgia este proclamată monarhie constituţională,
stat unitar. Prima revizuire majoră a avut loc în 1970 când a fost recunoscută necesitatea
reorganizării instituţionale a statului unitar ca urmare a dezvoltării situaţiei conflictuale
dintre comunităţile flamande şi francofone. Diferenţele comunitare şi regionale au fost
recunoscute iar această revizuire a încercat reconciliereea acestora prin intermediul
devoluării unor atribuţii către comunităţi şi regiuni. O altă revizuire constituţională
importantă are loc în 1988, când Statul transferă comunităţilor şi regiunilor atribuţii
legislative semnificative.
În 1993 Constituţia a fost din nou revizuită odată cu adoptarea pachetului de legi
ce defineşte sistemul federal. Revizuirea din 1993 a Constituţiei încheie, practic, procesul
de federalizare, prevăzând la art.1: “Belgia este un Stat federal care se compune din
comunităţi şi regiuni” şi reformând Senatul, care de atunci reprezintă comunităţile şi
regiunile. Toate aceste modificări au fost preluate de actuala Constituţie a Belgiei,
adoptată în anul 19941.
Regele16
Belgia este o monarhie constituţională. Monarhul ereditar, actualmente Albert II, este
şeful statului şi poartă titlul de Rege al Belgienilor
Regele Belgienilor este şeful constituţional al statului. Monarhia17 este ereditară, titularul
poziţiei fiind numit pe viaţă după decesul predecesorului. Rolul şi îndatoririle Regelui
sunt înscrise în Constituţie şi în legile introduse de aceasta.
Ca şef al statului, Regele are un rol ceremonial şi simbolic. Principala atribuţie politică
este de a propune formarea Guvernului unui lider politic după desfăşurarea unor alegeri
sau ca urmare a demisiei guvernului. Regele face propunerea în urma consultării cu o
15
Constitutia belgiei:http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3
16
Constitutia belgiei:http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3, titlul III,capitolul III, sectiunea 1
17
http://www.monarchie.be/en/monarchy/function/
15
comisie de informare, ce are rolul de a consulta toţi actorii politici. Regele este văzut de
asemenea ca un personaj unificator ce reprezintă identitatea naţională comună belgiană.
Actualul monarh, Albert II, i-a succedat fratelui său, Baudouin I, care a decedat la data de
31 iulie, 1993. Albert a depus jurământul pentru a devenii rege la data de 9 august, 1993.
În urma independenţei Belgiei în 1830, Congresul Naţional al Belgiei a decis

instaurarea unei monarhii constituţionale ca formă de guvernământ.
Succesiunea la tron:18
21 iulie 1831-10 decembrie 1865= Léopold Ier
17 decembrie 1865-17 decembrie 1909= Léopold II=fiu
23 decembrie 1909-17 februarie 1934= Albert Ier= nepot
23 februarie 1934-16 iulie 1951= Léopold III= fiu
17 iulie 1951-31 iulie 1993= Baudouin I=fiu
9 august 1993-prezent= Albert II = frate mai mic
Belgia este singura monarhie europeană în care regele nu urcă pe tron automat la decesul
predecesorului acestuia. Noul monarh este obligat să depună un jurământ constituţional,
prin care se angajează să respecte legile şi să apere independenţa şi integritatea teritorială
a statului.
Misiunile monarhiei sunt de ordin public şi politic. Regele este simbolul unităţii ţării şi
reprezintă statul în diverse funcţii publice şi întâlniri internaţionale. Din punct de vedere
politic, regele desemnează primul ministru şi din punct de vedere constituţional
reprezintă puterea executivă pe care în practică o deleagă guvernului.
În momentul formării unui nou guvern, în principal în urma unor alegeri federale,
procedura de formare a guvernului demarează prin numirea de către monarh a unui
"Informator". Acesta îl informează pe monarh de rezultatul alegerilor şi de partidele
politice care sunt susceptibile de a forma o coaliţie de guvernământ. Regele poate numi
un alt informator sau poate numi un "formator" care are rolul de a forma coaliţia de
guvernământ şi un program de guvernare. În general formatorul este persoana cea mai
susceptibilă de a devenii prim ministru.
Monarhul are puterea să numească şi să destituie miniştrii, este responsabil de aplicarea
legilor, poate propune legi parlamentului şi poate conduce relaţiile internaţionale. În
calitate de şef al statului, regele sancţionează şi pormulgă legile votate de Parlament.
Totuşi, conform constituţiei Regele nu poate să acţioneze singur, acesta având nevoie de
18
16
co-semnătura ministrului de resort în deciziile pe care le ia, ministru care astfel îşi asumă
răspunderea politică a acţiunilor. Aceasta înseamnă că în practiă puterea executivă este
exersată de guvernul federal care răspunde în faţa Parlamentului.
Monarhul are întrevederi regulate cu premierul, membrii guvernului ai parlamentului şi
cu liderii politici importanţi. În aceste pintâlniri monarhul are dreptul să fie informat de
deciziile guvernului, poate oferii sfaturi şi are dreptul să atenţioneze interlocutorii asupra
problemelor pe care acesta le consideră importante. Toate întâlnirile sunt organizate de
Cabinetul Politic Personal al monarhului, cabinet ce face parte din Casa Regală.
Monarhul este Comandantul Forţelor Armate Belgiene şi numeşte ofiţeri superiori.
Acesta îi numeşte la cererea Ministerului Apărării. Pentru a-l ajuta în cadrul îndatoririlor
militare, Regele dispune de un Cabinet Militar în cadrul instituţiei Casei Regale.
Orice cetăţean belgian se poate adresa regelui, acesta având un departament de petiţii în
cadrul Casei Regale.
ANALIZAREA SISTEMULUI EXECUTIV, A ORGANIZĂRII

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE din Belgia 19
Trebuie menţionat că Belgia este un stat federal atipic, întrucât nu există constituţii ale
regiunilor şi comunităţilor şi nici organe jurisdicţionale ale acestora.
PARTICULARITĂŢI ALE SISTEMULUI DE GUVERNARE DIN BELGIA 20
Belgia este o monarhie constituţională şi ereditară, conform Constituţiei din 1831.

Constituţia din 1831 a fost modificată prin numeroase amendamente de-a lungul
timpului, cel mai recent, în 1993, de cănd stabileşte structura federală a statului.
Belgia reuneşte 3 regiuni care se bucură de o largă autonomie şi 3 comunităţi lingvistice.
Cele 3 regiuni şi cele 3 grupuri lingvistice sunt reprezentate de adunările legislative ale
celor 3 comunităţi.
Autoritatea legislativă este exercitată de către Parlamentul bicameral, format din:

 Senat21= 72 de membri, dintre care 40 sunt aleşi prin vot direct, pentru un mandat
de 4 ani, 21 sunt numiţi de adunările legislative ale celor 3 comunităţi lingvistice,
10 sunt cooptaţi de către cei aleşi, iar unul reprezintă familia regală;
 Camera Reprezentanţilor22=150 de membri, aleşi prin vot direct, pentru un
mandate de 4 ani.
Autoritatea executivă este exercitată de un cabinet, condus de Primul-ministru numit de
rege.Primul-Ministru recomandă şi numeşte şi ceilalţi ministri.
Din punct din vedere constituţional, Coroana garantează unitatea autorităţilor statului
asigurând legătura dintre cele trei ramuri: juridic, legislativ şi executiv.
19
Constitutia belgiei: http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3
20
21
Constitutia belgiei:http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3, titlul III,capitolul I, sectiunea II
22
Constitutia belgiei:http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3, titlul III,capitolul I, sectiunea I
17
Dezvoltarea politică a Belgiei , cu creşterea rolului partidelor politice în activitatea
parlamentară şi guvernamentală, a diminuat considerabil rolul Coroanei în
funadamentarea deciziilor pentru sectorul public.
Prin urmare, Coroana se implică mai mult în relaţiile diplomatice şi în problemele din
domeniul forţelor armate.
Este important să remarcăm distincţia care se face în Belgia între:
 instituţiile cu competenţe naţionale, care sunt implicate cu precădere în furnizarea
serviciilor publice descentralizate de la nivel local (provincii şi municipalităţi)
 instituţiile comunităţilor de limbă
 instituţiile regionale
În cadrul acestor instituţii îşi desfăsoară activitatea funcţionarii publici, care din anul
1990,având un statut bine definit, se împart în două grupe: funcţionarii publici de carieră
cu statut oficial şi cei care lucrează pe baza de contract.
Din 1991, reprezentanţii autoritătii executive de la nivelul regiunilor şi comunităţilor
lingvistice au libertatea de a defini propriul statut al funcţionarilor publici, dar şi obligaţia
de a respecta principiile prevăzute în legislaţia de bază.
Puterea executivă
GUVERNUL CENTRAL
Guvernul federal23
Guvernul federal este format din miniştri şi secretari de stat ce reprezintă partidele
politice ce formează coaliţia de guvernământ. În mod formal miniştrii sunt numiţi de
Rege, iar numărul acestora este limitat la 15, numărul miniştrilor neerlandofoni şi
francofoni fiind egal conform Constituţiei.. Miniştrii nu sunt membri ai parlamentului,
dar aceştia trebuie să răspundă pentru acţiunile lor în faţa Parlamentului.
Belgia fiind un stat federal, puterea executivă este distribuită între guvernul federal şi
guvernele regionale şi comunitare. Guvernul federal păstrează autoritatea asupra
chestiunilor comune: justiţia, apărarea, poliţia federală, energia nucleară, politica
monetară, datoria publică, securitatea socială şi controlează o parte importantă a
finanţelor publice, sistemului de sănătate şi a politicii internaţionale. Poşta şi Societatea
de căi ferate sunt companii naţionale deţinute de stat, care sunt în responsibilitatea
guvernului federal. Guvernul federal este responsabil de obligaţiile Belgiei în cadrul UE
şi a OTAN..
În general, puterile statului federal acoperă totul în legătură cu interesul public.În

interesul general al tuturor belgienilor, statul federal gestionează finanţele publice,
sistemul judiciar, de securitate socială, afacerile externe, precum şi elemente importante
de sănătate şi afaceri interne. Asadar, acestea sunt competenţele statului federal.
Statul federal păstrează un “patrimoniu comun”.aceasta include sistemul judiciar, armata,
poliţia federală, securitatea sociala şi legi importante în domeniul securităţii sociale
(şomaj, pensii, alocaţii pentru copii, asigurări de sănătate), datoria publică, politică
23
Constitutia belgiei:http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3, titlul III, capitolul III, sectiunea 2 si titlul
III, capitolul III, sectiunea III
18
monetară, politica de preţuri şi de venituri, protecţia economiilor, energia nucleară,
companiile de stat (cum ar fi căile ferate belgiene, oficiul poştal), instituţiile federale
ştiinţifice şi culturale etc.
Totodată, statul federal este responsabil pentru obligaţiile Belgiei şi instituţiilor sale faţă
de Uniunea Europeană sau NATO.
Puterile guvernului federal, de asemena, acoperă tot ceea ce nu intră în mod expres în
cadrul Comunitătilor sau Regiunilor.Statul federal are de asemenea, competenţe pentru
scutiri şi restricţii cu privire la competenţele Comunităţilor şi Regiunilor.
Comunităţile sunt autonome în domeniul educaţiei, dar cerinţele minime pentru acordarea
calificărilor rămâne o problemă pentru guvernul federal, la fel ca şi aspectul obligatoriu al
educaţiei şi sistemului de pensii.24
Guvernul federal25
Guvernul federal exercită puterea executivă federală.
Acest guvern este acum limitat la 15 ministri.
Cu posibila excepţie a primului-ministru, guvernul federal este format din acelaşi număr
de vorbitori de olandeză şi vorbitori de franceză. Secretari de stat pot fi de asemenea
adăugaţi.
Guvernul pune în aplicare legislaţia.

Guvernul de asemenea, participă la puterea legislativă, prin dreptul său de iniţiativă.
Guvernul colaborează cu Parlamentul şi are dreptul de a propune amendamente,
modificări ale propunerilor.Un proiect de lege care a fost aprobat de către Parlament
devine lege numai după semnarea de către Guvern, şi anume de către Rege si Ministri;
Corpuri de elaborare politici şi secretariate

Ca rezultat al reformelor guvernamentale ale lui Copernicus, cabinetul, în sensul de
personal imediat al unui membru al Guvernului, a fost înlocuit de un secretariat şi celule,
care împreună formează corpul ce se ocupă de politicile guvernamentale.Corpurile care
se ocupă de politicile publice sunt la originea lor politice şi nu sunt parte a administraţiei
guvernului federal.
Un corp ce se ocupă de politica publică comprimă diferite birouri, în funcţie de poziţia pe
care o ocupă membrul respectiv în guvern.
Biroul ce se ocupă de politica generală şi coordonare şi biroul de politici publice

generale
Biroul ce se ocupă de politica generală şi coordonare şi biroul de politici publice generale
cuprinde consilieri şi personalul primului ministru şi respectiv , viceprim-inistrului.
Aceste birouri sunt însărcinate cu coordonarea şi evaluarea politicii guvernului. Aceste
birouri trebuie să monitorizeze îndeaproape politicile pe care diferiţii miniştrii le
24
http://www.belgium.be/en/
25
19
urmăresc prin aşa numitele grupuri de lucru de coordonare a politicilor.(grupuri de lucru
între cabinete)
Biroul de politici
Cuprinde consilieri care lucrează la propuneri ce se desfăşoară în strânsă consultare cu
agenţiile de implementare a politicilor, pentru care ministerul este responsabil.
Secretariatul –raportează direct la ministru

Cuprinde purtători de cuvânt, personal superior, secretariatul personal şi personalul
executiv.
Primul-Ministru este numit de Coroana si are libertatea de a-si alege membrii Cabinetului
pentru a forma Guvernul. Din 1974, Primul-Ministru este membru al celui mai puternic
partid din Camera Reprezentantilor.El înaintează propriile propuneri Coroanei nu numai
pentru numirea miniştrilor, dar şi pentru secretarii de stat, aleşi în urma dezbaterilor care
au loc cu şeful partidelor din coaliţie.
Membrii Consiliului de ministri sau Cabinetul sunt confirmaţi de Primul-Ministru, al
cărui rol este caracterizat ca “Primul inter pares”.
În cadrul Guvernului Central funcţionează următoarele instituţii:
 Biroul Şefului Guvernului
 Cancelaria
 Consiliul de miniştri
 Biroul consultativ
 Departamentul central de management
 Ministerele
 Alte compartimente între care departamentul de reprezentare la nivel central a
compartimentelor de la nivel local
Biroul primului ministru reuneşte 100 de persone numite în mod liber de Primul-
Ministru.
Dintre acestia o parte sunt consilieri politici, iar altii sunt implicaţi în rezolvarea
corespondenţei, fixarea tematicii şedinţelor de lucru şi programarea acestora, dar şi în
procese de negociere prealabilă fundamentării deciziilor.
Alături de acest birou funcţionează Cancelaria Primului-Ministru formată din funcţionarii
publici permanenţi, care oferă Primului-Ministru suportul necesar exercitării funcţiilor
sale,iar reprezentanţilor din sectorul privat informaţiile necesare continuării initiaţivelor
proprii.
PRIMUL MINISTRU26
Primul ministru este şeful guvernului, care deţine puterea executivă într-un sistem pluri-
partid. Puterea legislativă federală aparţine atât guvernului cât şi celor două camere ale
26
20
parlamentului: Senatul 27şi Camera Reprezentanţilor28. Federaţia este formată din
comunităţi culturale şi politice, şi regiuni teritoriale.
Ce face primul-ministru ?
Particularităţile activităţii primului-ministru în Belgia sunt împarţite în mai multe parţi.
Patru dintre ele absorb majoritatea activităţilor sale: lider de guvern şi care asigură
preşedinţia Consiliului de Miniştri, care reprezintă guvernul cu privire la principalele
institutii, care reprezintă guvernul la nivel internaţional şi persoane de contact care au cu
caractere non agenţiile guvernamentale.
Şef de guvern
Mai întâi de toate, primul ministru este şeful guvernului. Aceasta implică faptul că el
scaune Consiliului de Miniştri şi cabinetul interior, că el se consultă miniştrilor şi
secretari de stat, că el merge peste fişierele lor şi că el caută soluţii în caz de blocaje
posibile. În consecinţă, el are multe întâlniri, dar, de asemenea, numeroase contacte
personale şi lucrările necesare de studiu. Desigur, primul-ministru are un număr de
colaboratori în această funcţie. Dar, în calitate de şef de guvern şi în calitate de
coordonator, el trebuie să preia conducerea si nimeni nu poate prelua responsabilitatile
sale.
Garant al instituţiilor
Ca şef al guvernului, primul-ministru este faţa guvernului şi vocea sa în ceea ce priveşte
instituţiile principale ale ţării. Nu este un secret faptul că primul-ministru în mod regulat
este primit de către rege, şeful constituţional al executivului. Totuşi, în acest sens, partea
cea mai vizibilă este cea pe care îl joacă în parlament ai cărei membri şi senatorilor, pot
adresa întrebări sau apela la primul-ministru. Primul-ministru şi miniştrii săi pot
introduce, de asemenea, facturile şi să le explice Camerei competente sau Senatului
comisioane. Acest lucru şi că, să presupunem că o bună colaborare între executivă şi
puterea legislativă şi a primului-ministru, care este capabil să-şi apere guvernul său şi
politica sa deschis în Parlament. Această responsabilitate impune, de asemenea întâlniri,
reuniuni informale si cunostintele necesare de la dosar.
Belgia imagine politică în lume
Printre alte lucruri, Belgia a fost un membru fondator al Uniunii Europene, NATO,
Consiliul Europei şi Organizaţia Naţiunilor Unite. Cu alte cuvinte, ca o ţară mică, în
inima Europei, Belgia are contacte cu mai multe ţări străine, ceea ce este foarte important
pentru copii de Belgienilor şi coborâşuri. Nu numai ministrul Afacerilor Externe, dar, de
asemenea, primul-ministru prea acordă o atenţie deosebită la contacte cu alte guverne şi
de şefi de guverne, mai presus de toate, ca membru al Uniunii Europene şi a Organizaţiei
Naţiunilor Unite. Există de exemplu, Summit-ul semestrială a şefii de state şi de guverne,
dar există, de asemenea, multe vizite bilaterale şi contactele de pe un nivel ridicat.
Primul-ministru de Externe primeşte şefi de state şi de guverne. El calatoreste pe cât
posibil, el însuşi în străinătate să se ridice în picioare pentru interesele ţării.
Prim-ministru al tuturor Belgienilor
27
http://www.senate.be/www/?MIval=/index_senate&MENUID=22000&LANG=fr
28
http://www.lachambre.be/kvvcr/index.cfm?language=fr
21
În cele din urmă primul-ministru este, de asemenea, primul-ministru al tuturor
Belgienilor. Aceasta înseamnă că el poate explica politica guvernului său de a opiniei
publice, că el primeşte reprezentanţi ai unor agenţii guvernamentale şi că el călătoreşte pe

cât posibil, el însuşi în întreaga ţară de a vorbi în numele guvernului aici şi acolo. O
pârghie importantă la această funcţie este o politică activă de mass-media. Prin urmare,
primul-ministru va avea nevoie de timp pentru a da o conferinţă de presă săptămânală,
pentru a primi jurnaliştilor pentru interviuri sau de a accepta invitaţii de a participa la o
serie întreagă de iniţiative. Într-un sistem politic democratic, acest patra serie de activităţi
nu este de lux pentru primul-ministru. Chiar dacă aceste activităţi ţin sus o mulţime din
timpul său, cetăţean are dreptul de a prezenta un contact direct cu şeful guvernului. Mai
mult decât atât aceste activităţi permite primului-ministru pentru a auzi vocea
cetăţeanului şi să-l asculte în mod activ.
Poziţia de prim-ministru
Primul-ministru este şeful Guvernului. În general, el formeaza Guvernul pe care il
conduce şi coordonează activităţile. El prezidează şi Consiliul de Miniştri, şi, prin
urmare, are o autoritate reală asupra colegilor sai. Concedierea sa, în general, de
asemenea, înseamnă că guvernul său este respins.
Cu toate acestea, această poziţie, care este în mod evident de o importanţă esenţială în
sistemul politic al Belgiei, nu are nici un statut special, în scris juridic. Initial, aceasta
chiar nu a fost menţionat în Constituţia belgiană.
Guvernelor formate din 1830 li s-a dat numele ministrului responsabil de formarea lor,
dar prioritatea lui nu a fost de fapt garantată, în special, pentru că regele însuşi adesea
prezidat Consiliul de Miniştri din 1831. Cu toate acestea, în timp, în funcţie de persoana
desemnată ca "şef de cabinet", a fost extinsă: el prezintă titularii de portofolii diferite faţă
de rege, şi prezidează Consiliul, în absenţa regelui.
Cabinetul "primului-ministru", a fost introdus prin Decretul regal din 25 noiembrie 1918.
De la această dată, titlul este utilizat în documente oficiale. De-alungul timpului, regele a
prezidat Consiliul mai puţin şi mai puţin, astfel că rolul politic al primului ministru a
crescut, însă fără a stabili prioritatea sa. De ani de zile, el a combinat această funcţie cu
un alt portofoliu.
După al doilea război mondial, primul-ministru a devenit şeful Guvernului. Atributiile
sale au devenit mai complexe, aşa cum presupune situatia de lider al unei coaliţii, şi, în
consecinţă trebuie să acţioneze ca un mediator între miniştrii diferitelor partide.
CONSILIUL DE MINISTRI29
Potrivit Constituţiei, consiliul de miniştri trebuie să reunească un număr egal de miniştri
vorbitori de limba franceză şi germana.miniştrii pot fi asistaţi de unul sau mai mulţi
secretari de stat care nu fac parte din Cabinet.

29
22
Un aspect particular deosebit de interesant este acela ca primul ministru are un rol
esenţial în cadrul sistemului, deoarece el nu exercită o autoritate ierarhică în relaţia cu
ministrii, dar este un fel de suveran care exercită autoritatea morală asupra membrilor
guvernului.
Membrii consiliului de miniştri se reunesc de obicei o dat pe saptămână pentru a adopta
decizii pe bază de consens.La unele şedinţe sunt invitaţi secretari de stat, în special atunci
cand se dezbat problemele ce intră în sfera lor de compentenţă.
Important este faptul că membrii guvernului sunt selectaţi dintre parlamentari iar în cazul
în care sunt aleşi, ei trebuie să combine cele 2 funcţii.
Alături de consiliul de ministri funcţionează şi consiliul guvernamental creat de miniştrii
şi secretarii de stat care se întalnesc de câteva ori pe an, în special când trebuie dezbatute
problemele speciale cu impact major asupra societăţii.
BIROURILE CONSULTATIVE30
Există mai multe comisii permanente însă temporar se constituie şi comisiile ad-hoc.
Cele mai importante dintre acestea sunt:
-Consiliul Economic Central care este creat pntru a aviza sau a formula propuneri de
soluţionare a principalelor probleme existente în economia belgiană. Membrii consiliului
trebuie să fie consultaţi întotdeauna înainte de a lua o decizie în domeniul economic.
Din structura consiliului fac parte economişti şi reprezentanţi ai întreprinderilor,
agriculturii, comerţului şi sindicatelor;
-consiliul naţional de muncă funcţionează pentru a aviza şi a formula sugestii de
soluţionare a problemelor în domeniul securităţii sociale, pentru a negocia conţinutul
contractelor naţionale aplicabile în toate sectoarele de activitate.
Acest consiliu reuneşte un număr egal de reprezentanţi ai managementului organizaţiilor,
dar şi ai salariaţilor din industrie, agricultură, comert;
-biroul de planificare raportează atât primului ministru, cât şi ministerului economiei şi
planificării, fiind considerat ca o unitate de cercetare guvernamentală în domeniul
economic;
-comisia de finanţe şi bănci asistă guvernul şi formulează propuneri referitoare la o
ordine a priorităţilor în adaptarea sau completarea cadrului legislativ în domeniul
financiar-bancar;
-consiliul superior de finanţe este responsabil pentru monitorizarea aplicării politicii în
domeniile: financiar,bugetar,monetar.
MINISTERELE
Ministerele, ca şi componente ale autorităţii executive, au o structură ierarhică piramidală
fiind subordonate direct unui ministru, care poate să delege o parte din reponsabilităţile
lui către secretarul general, administratorul general şi/sau directorilor. În exercitarea
atribuţiilor funcţiei sale, ministrul este ajutat de un Birou al Ministrului format din

30
23
funcţionari publici aflaţi într-o legătură continuă cu reprezentanţi ai diferitelor sectoare de
activitate din viaţa publică. Fiecare asemenea birou este condus de un şef, care asigură
legătura pe de o parte şi dintre miniştrii şi funcţionarii publici din ministerul pe care îl

conduce iar, pe de altă parte, între acesta şi birourile altor miniştri.
O structură distinctă cu rol important în administraţie este Departamentul de reprezentare
la nivel central a compartimentului de la nivel local.
Fiecare provincie este condusă de un Consiliu ales prin vot direct în acelaşi timp cu
membrii senatului.Acest consiliu numeşte şase membri executivi care devin deputaţi
permanenţi.
Guvernul central este reprezentat la acest nivel printr-un guvernator numit de Coroană,
care participă la reuniunile consiliului şi are autoritate în problemele de securitate şi
protecţie civilă.
Fiecare municipalitate este condusă de un consiliu ales direct pe o perioadă de 6
ani.Dintre membrii acestui organism se aleg caţiva reprezentanţi pentru a exercita
autoritatea executivă la acest nivel.Guvernul central care participă la reuniunile
consiliului şi are autoritate în problemele de securitate şi protecţie civilă. La nivel de
regiuni se constituie guverne regionale iar la nivel de comunităţi locale se constituie
guverne ale comunităţilor.
Alte particularităţi ale Belgiei, elemente distinctive faţă de alte ţări din Uniunea
Europeană:
-Belgia are un bicamerism egalitar, caracterizat prin faptul că amândouă camerele au
aceleaşi puteri legislative: o lege, pentru a fi adoptată, trebuie să fie votată, în aceiaşi
termeni, de ambele camere. În acest sistem, guvernul trebuie să aibă învestitura ambelor
camere, ceea ce îl face responsabil în faţa acestora. În această situaţie, cele două camere
au aceeaşi importanţă pentru administraţia publică, a cărei activitate poate fi îngreunată,
dacă majorităţile din cele două Camere sunt diferite.alte tari cu bicamerism egalitar:
România, Italia.
-În funcţie de modul de numire a Primului-ministru , Belgia este o ţară în care învestitura
Guvernului se face de Parlament, după numirea Primului-ministru de către şeful statului.
Alte ţări cu aceeaşi particularitate Danemarca, Grecia, Italia şi Portugalia, libertatea de
opţiune a şefului statului este însă limitată, de la ţară la ţară şi de la caz la caz;
-În ceea ce priveşte compatibilitatea funcţiei guvernamentale cu cea parlamentară, Belgia

este o ţară în care calitatea de membru al Guvernului nu este incompatibilă cu mandatul
parlamentar, alte ţări cu aceeasi particularitate Danemarca, Finlanda, Grecia, Olanda,
Germania, Italia şi Spania.
-Dacă examinăm organizarea şi funcţionarea guvernului,după criteriul reglementării

constituţionale, vom distinge mai multe situaţii:
Belgia etse o ţară în care Constituţia reglementează la modul general organizarea şi
funcţionarea Guvernului, lăsând pe seama altor acte normative reglementarea detaliată, şi
menţionăm în acest sens Belgia. Franţa, Luxemburg şi Spania ;
24
-În Belgia, Primul-ministru este responsabil şi în faţa şefului statului,pe cand în
Germania, de exemplu, Primul-ministru răspunde, practic, numai în faţa Parlamentului.
-Consider că se identifică o modificare relativ frecventă a numărului şi titulaturii

ministerelor din Belgia.Aceeaşi situaţie se întâlneşte si în România, Danemarca şi Franţa.
-În Belgia, suplinirea Primului-ministru în caz de absenţă sau interimatul funcţiei de

Prim-ministru se asigură de un vice-prim-ministru.Alte ţări cu aceeasi particularitate:
Germania, Grecia, Portugalia şi Spania.
-Dintre regimurile parlamentare, Belgia este un exemplu de tara în care şeful statului are
posiblităţi importante de intervenţie în viaţa politică. În lipsa unor înţelegeri clare şi
ferme între partide, şefii acestor state pot influenţa, în mod direct, desemnarea şefului
Guvernului, îi pot refuza demisia sau cererea de dizolvare a Parlamentului.
4. Identificarea şi explicarea ASEMĂNĂRILOR
- Atât Germania cat şi Belgia, din punct de vedere al modului de organizare a puterii de
stat în raport cu teritoriul, sunt state federale.
Aşadar, au aceeaşi structură de stat.
Această clasificare a fost facută de către Jacques Ziller31, el adaugând, pe lângă Belgia
şi Germania şi Austria ca stat federal;
- Ambele au autonomie financiară, diferă gradul de autonomie;
- În ambele state, Cancelarul federal, respectiv Primul-ministru, nominalizează membrii

Guvernului;
- În privinţa organizării Ministerelor din cele două ţări, Germania şi Belgia, ambele
structuri sunt organizate piramidal. În Belgia, ministerele au o structură ierarhică
piramidală, fiind subordinate direct unui ministru,care poate sa delege o parte din
responsabilităţile lui către secretarul general, administratorul general şi directorilor.
În Germania, ierarhia tipică pentru un minister federal este:
Minister-secretariat de stat-comitetul director-comitetul subdirector-conducerea diviziei;
- Am identificat o asemănare care, deşi nu ţine de organizarea sistemului executiv al celor 2

ţări, reprezintă o trăsătură a ambelor state.Am observat că structurile existente la nivel
31
Jacques Ziller – Administrations comparees de l’Europe, Paris, Montchrestien des
Donze, 1993
25
departamental nu au în toate cazurile statut de colectivităţi locale şi ca atare nu reprezintă un
nivel intermediar de administraţie .Din acest punct de vedere al nivelurilor intermediare de
administraţie publică locală, statele prezentate în acest proiect pot fi incluse în categoria: state
cu un singur nivel intermediar, alături de state precum: Anglia, Danemarca, Grecia, Irlanda,
Italia, Olanda, Spania, Suedia,Lituania, Slovacia, Slovenia,Polonia;
- Tot ca o trăsătură comună a celor două state am identificat, din analiza studiului lor, o
cooperare interministerială accentuată, am identificat principii ministeriale, am identificat
servicii publice organizate pe mai multe niveluri, dar nu în ultimul rând, am observat
faptul că poziţia pe care o ocupă conducătorul Guvernului din ambele state este una
puternică, ce denotă numeroase responsabilităţi decizionale;
5. Identificarea şi explicarea DEOSEBIRILOR
- În Belgia, Primul-ministru este responsabil şi în faţa şefului statului,pe cand în

Germania, Primul-ministru răspunde, practic, numai în faţa Parlamentului.
- În Belgia, în ceea ce priveşte structura ministerelor, există o structură distinctă, cu rol
important în administraţie: departamentul de reprezentare la nivel central a
compartimentelor de la nivel local.
- O altă diferenţă o reprezintă existenţa unor structuri distincte;în Belgia există mai multe
comisii permanente, însă se constituie, temporar comisii ad-hoc.Cele mai importante
sunt:
 Consiliul Economic Central .Din structura consiliului fac parte economişti şi
reprezentanţi ai întreprinderilor, agriculturii, comerţului şi sindicatelor.
 Consiliul Naţional de Muncă funcţionează pentrua aviza şi a formula
sugestii de soluţionare a problemelor în domeniul securităţii
 Biroul de Planificare raportează atât primului ministru, cât şi ministerului
economiei şi planificării, fiind considerat ca o unitate de cercetare
guvernamentală în domeniul economic.
 Comisia de Finanţe şi Bănci asistă guvernul şi formulează propuneri
referitoare la o ordine a priorităţilor în adaptarea sau completarea cadrului
legislativ în domeniul financiar-bancar
 Consiliul Superior de Finanţe este responsabil pentru monitorizarea aplicării
politicii în domeniile: financiar,bugetar,monetar.
- În Belgia, sistemul executiv, guvernul central are următoarea structură:
 Biroul şefului Guvernului
 Cancelaria
 Consiliul de miniştri
 Biroul consultativ
 Departamentul central de management
 Ministerele
 Alte compartimente între care departamentul de reprezentare la nivel central a
compartimentelor de la nivel local
26
Pe când în Germania, se identifică următoarele structuri ale sistemului executiv:
 biroul şefului guvernului
 ministerele
 Departamanetele ministerelor
- În Germania există un “Sistem de informare al guvernului” care este condus de un grup

de planificare al Cancelariei. Datele importante pentru fiecare proiect transmise de
ministere sunt raportate astfel Cancelariei, stocarea acestora făcându-se în computerul
Cancelariei. Consider că este un avantaj şi o deosebire faţă de Belgia deoarece astfel,
ministerele au acces la toate datele.
- Consider că în Belgia organizarea puterii în raport cu teritoriul este complexă. Pe de o

parte, avem Statul federal cu organismele sale, iar pe de alta, comunităţile şi regiunile,
fiecare având organe caracteristice pentru statele federale. Este important faptul că Belgia
este un stat federal atipic, întrucât nu există constituţii ale regiunilor şi comunităţilor şi
nici organe jurisdicţionale ale acestora.
- Consider ca în Germania este pus mai mult accentul pe o cooperare interministerială,

care reprezintă un element deosebit de important pentru buna coordonare în politică.
Fiecare minister care a elaborat , care a facut propuneri pentru legislaţia primară sau
secundară trebuie să ia legatura cu grupurile administrative pentru a cunoaşte reacţiile
acestora.
Orice dezacord exprimat este luat în considerare de către ministri, care formulează
Este foarte important ca această colaborare între ministere să se facă simţită şi în
România, deoarece aici birocraţia, procedurile elaborate administrative sau comunicarea
defectuoasă fac aceasta cooperare administrativă greoaie, defectuoasă.
- În Belgia, autoritatea executivă este exercitată de un Cabinet, condus de Prim-ministru

numit de rege, pe cand în Germania, Cancelarul este un membru al Guvernului ales de
Bundestag.
- Am identificat diferenţe în modul de numire al şefului Guvernului: în Belgia, investirea

Guvernului se face de către Parlament, după numirea Primului-ministru de către şeful
statului.
Pe când în Germania, există proceduri particulare de investire.
- Analizând cele două ţări, am remarcat faptul că , sub aspectul structurii guvernului,sunt
ţări în care Constituţia prevede exact cine sunt membrii Guvernului.(Germania)
Dar sunt şi ţări în care Constituţia reglementează în mod general structura Guvernului,
lăsând pe seama altor acte normative stabilirea precisă a membrilor acestuia. (Belgia)
6. Prezentarea si explicarea AVANTAJELOR COMPETITIVE esenţiale ale

sistemelor administrative studiate
Avantaje competitive Germania:
27
- Aparatul administrativ german are 3 niveluri:nivelul federal, nivelul landurilor şi nivelul
local.
Fiecare nivel are autonomie din punct de vedere legal,managerial şi economico-

financiar.
De aici reiese un prim avantaj competitiv al Germaniei: în cazul guvernelor regionale, ale
landurilor, acestea, conform legii de bază, îşi alcătuiesc propriul buget.landurile trb sa îşi
finanţeze propriile activităţi.
În cazul Belgiei, regiunile primesc resurse financiare din mai multe surse, în urma
elaborării unor proiecte avizate la nivel central. Astfel, primirea fondurilor necesare
diverselor proiecte este greoaie, birocratică şi pot interveni diverse interese politice etc.
- Alt avantaj competitiv al Germaniei este vechea sa traditie: autoguvernarea locală.

Este benefică această autoguvernare locală atunci când se vrea realizarea unor scopuri
exacte, precise. Această tradiţie este garantată de legea de bază şi de toate legile
constituţionale. Ea presupune dreptul fiecărei comunităţi de a-şi coordona activitatea
locală şi de a avea responsabilitate proprie. Spre deosebire de Belgia, unde fiecare
provincie primeşte de la guvenul regional proiecte iar pentru a acoperi nevoile financiare,
administraţiile provinciilor apelează la împrumuturi care sunt supervizate de regiune.
În Germania există un grad mai mare de autonomie financiară (de exemplu fondurile
necesare pentru realizarea sarcinilor de la nivel local provin din taxe locale . Cea mai
mare parte a transportului public local este sustinută financiar de guvernul local.)
În Belgia fondurile merg pe următorul traseu greoi şi birocratic: guvernul regional (cu
fonduri de la nivel central= guvernul local(cu fonduri de la guvernul regional)
-Alt avantaj competitiv al Germaniei: se ghidează după unele principii, cum ar fi:
principiul subsidiaritatii (există 2 niveluri locale în Germania: municipalitatea şi
comitatele, acestea functionează după acest principiu:atunci cand municipalitatea nu
poate să indeplinească anumite sarcini, acestea sunt preluate de către comitat sau district)
şi principiul ministerial (fiecare minister optează în mod autonom pentru politica sa şi
are responsabilitate proprie în cadrul ministerului respectiv)
-În Germania există un “Sistem de informare al guvernului” care este condus de un grup
de planificare al Cancelariei.datele importante pentru fiecare proiect transmise de
ministere sunt raportate astfel Cancelariei, stocarea acestora făcându-se în computerul
Cancelariei. Consider că este un avantaj şi o deosebire faţă de Belgia deoarece astfel,
ministerele au acces la toate datele.
-Modelul german se caracterizează printr-un interes crescut purtat descentralizării, aşa

cum se arată în literatura de specialitate32;
Avantaje competitive Belgia

32
A. Benz – La descentralisation en R. F. A., Revue Internationale de Sciences Administratives, no. 4,
1987, pag. 555
28
- Un prim avantaj competitiv este acela al structurii distincte din cadrul Guvernului
Central: “Departamentul de reprezentare la nivel central a compartimentului de la nivel
local”. Acest department are un rol important deoarece ilustreazăă, reprezintă şi aduce în
discuţie soluţiile şi problemele ce trebuie să fie reprezentate la nivel central.
- Alt avantaj competitiv: fiecare comunitate şi regiune are propria adunare legislativă şi
propriul Guvern. Comunităţile îşi exercită autoritatea în cadrul unui teritoriu bine definit
de frontiere lingvistice. Regiunile au autoritate în chestiuni legate de teritoriu.
- Un avantaj competitiv de partea Belgiei îl constituie aspectul deosebit de interesant, că

primul ministru are un rol esenţial în cadrul sistemului, deoarece el nu exercită o
autoritate ierarhică în relaţia cu ministrul, dar este un fel de “suveran care exercită o
autoritate morală” asupra membrilor Guvernului.
În cazul Germaniei, deşi se identifică acceaşi absenţă relativă a autorităţtii ierarhice a
Şefului Guvernului(cancelarul federal) asupra ministerelor,lipseşte calitatea de “suveran
al moralităţii”.
Astfel, membrii ministerelor, odată aleşi se bucură de un mare grad de independenţă, ei
ghidându-se doar după principiile politice de bază şi după obiectivele programului de
guvernare.
7. Prezentarea şi explicarea modalităţilor de transfer ale know-how-ului din

sistemele administrative studiate, în sistemul administrativ din România
Opinia mnea este că în Romania se identifică anumite puncte slabe ale sistemului
administrativ, puncte slabe ce pot fi imbunatăţite, prin urmarea modelelor altor state
dezvoltate, precum Germania sau Belgia.
Puncte „slabe” ale României, din punctul meu de vedere:
1. lipsa unei perspective clare asupra rolului statului;
2. abordări mecaniciste ale administraţiei publice,rigiditatea şi implicit birocraţia
excesivă;
3. dimensionarea necorespunzatoare a sectorului public- creşterea responsabilităţii
administraţiei Publice;
4. resurse financiare insuficiente;
5.dezvoltarea conceptului de management public nu este prioritar.
Consider că administraţia publică din România s-a văzut confruntată în ultimii ani cu
schimbări semnificative în ceea ce priveste cadrul propriu de funcţionare, asteptările din
partea politicului şi cetăţenilor, atribuţii şi responsabilităţi.
Includerea ei, cel puţin declarativ, în procesul general de reformă a făcut-o să se
confrunte cu un set de dileme familiare întregii societăţti românesti. Ideea de reformă,
atât de frecvent vehiculată, este mult prea des legată de formulări generale, declaraţii
lipsite de conţinut, apelul la infrastructură şi soluţii formale; din nefericire procesele de
conducere şi organizare sunt prea puţin considerate în ecuaţia reformării sistemului
29
administrativ, văzut ca fiind dependent exclusiv de soluţii juridice.
Ignorarea necesităţii unei perspective strategice, lipsa unor preocupări consistente

referitoare la pregătirea managerială a responsabililor administrativi şi-a pus şi tinde să îşi
pună încă amprenta asupra unor instituţii administrative prea puţin bazate pe iniţiativă şi
flexibilitate.
A spune că reforma administrativă nu poate fi facută doar prin elaborarea de legi şi
ordonanţe (de multe ori lipsite de altfel de coerenţa şi continuitate în timp), ci doar cu
ajutorul şi prin considerarea oamenilor ce lucrează în acest domeniu poate părea uşor de
înteles;
Am observat însa realitatea ultimilor ani şi putem considera că accentul pus pe sprijinirea
acestor profesionişti puşi în faţa unor responsabilităţti tot mai crescute, cu mijloace tot
mai puţine şi confruntaţi cu asteptări crescute din partea cetăţeanului a fost minim. De
aceea,orice tip de demers capabil a-i asista în munca depusă poate fi util.
-Cred că este important faptul că în Germania se face simţită în cadrul sistemului

administrativ central o cooperare administrativă accentuată, colaborare ce reprezintă un
element deosebit de important pentru buna coordonare în politică.
Acelaşi lucru trebuie urmărit şi în România.
Fiecare minister care a elaborat , care a facut propuneri pentru legislaţia primară sau
secundară trebuie să ia legătura cu grupurile administrative pentru a cunoaşte reacţiile
acestora.
Orice dezacord exprimat este luat în considerare de către miniştri, care formulează
Este foarte important ca această colaborare între ministere să se facă simţită şi în
România, deoarece aici birocraţia, procedurile elaborate administrative sau comunicarea
defectuoasă fac această cooperare administrativă greoaie, defectuoasă.
- O reformă a managementului public care să se bazeze pe schimbări deliberate ale

structurilor şi proceselor organizaţiilor din sectorul public în vederea unei mai bune
funcţionări a acestora. Schimbarea structurală ar putea include fuzionarea / comasarea sau
separarea instituţiilor/organizaţiilor din sectorul public.Acest lucru ar duce la o
eficientizare a aparatelor administrative româneşti.
- În România , spre deosebire de Germania de exemplu, lipseşte, sau în unele cazuri este
mult îngradită, autonomia financiară.
- În Romania va trebui să crească gradul de încredere a cetăţenilor faţă de instituţiile şi

structurile statului pana la un nivel măcar acceptabil. Acest lucru, luând exemplul statelor
pe care le-am prezentat, se poate obtine astfel: Orientare catre
cetatean,Responsabilitate,Angajament.
30
- Dezvoltarea conceptului de management public în România. Managementul public nu
semnifică doar oferirea unor reţete fixe de succes, ce trebuie doar aplicate pas cu pas; el
poate modifica esenţial perceperea fenomenului administrativ, a acţiunii administrative
şi, cel mai important lucru,poate influenţa mentalitatea managerilor publici din România,
adica acelor oameni care pot, prin activitatea lor, impulsiona în sens pozitiv maniera de
funcţionare a instituţiilor administrative.
- De asemenea, urmând modelul ţărilor pe care le-am prezentat, ar putea în România să:
 fie întărit controlul politicienilor asupra birocraţiei;
 funcţionarii publici ar trebui eliberaţi de constrângerile birocratice care le inhibă
initiaţivele manageriale;
 responsabilitatea organelor administraţiei publice pentru politicile şi programele lor în
faţa legislativului şi a cetăţenilor ar putea fi crescută;
De asemenea, sunt indicate:
1. economii de cheltuieli publice;
2. creşterea calităţii serviciilor publice şi motivarea corpului funcţionarilor publici;
3. eficientizarea operaţiilor administrative;
Consider că ar fi benefică o reformă a managementului public, un interes crescut

spre domeniul managementului public, care ar asigura o guvernare mai ieftină;
transparenţa activităţii organelor administraţiei publice; promovarea imaginii
personalului şi instituţiilor implicate în acest proces;
Puncte „tari” pe care le-am identificat în analiza ţărilor prezentate şi care sunt de
dorit să fie urmărite de către România sunt:
1. stabilitatea sistemului politic, voinţa politică de schimbare;
2. stimularea legăturilor „pe orizontala”, şi nu pe verticală, cum se întalneşte în România;
3. atractivitatea Administraţiei Publice- stabilitatea funcţionarilor publici şi motivarea lor;
4. participare cetăţenească, transparenţă;
5. introducerea tehnologiei informatice, pentru ca acesta este viitorul, infomratizarea
administraţiei publice, pentru a uşura accesul cetăţenilor la serviciile publice şi pentru a
reduce birocraţia atât de ridicată din România.
6. un interes crescut asupra descentralizării;
7. un interes asupra autonomiei financiare, manageriale şi administrative, aşa cum este în
Germania;
De-a lungul timpului, numeroase modele de conducere a administraţiei s-au ridicat la

suprafaţă. Unele modele promovează rigiditatea, excluderea oricărui element de natură
emoţională, personală, accentuând dezumanizarea administraţiei. Opus acestei concepţii
îl amintesc pe americanul Robert K. Merton, care demonstrează că tocmai aceste trăsături
conduc la disfuncţii, la formalism şi ritual rigid, la un comportament stereotipic, împotriva
administraţiei.
Teoria acestuia este continuată de Michel Crozier, care apreciază că aceste
disfuncţionalităţi se datorează în fapt incapacităţii umane de a alege soluţia optimă ca
raţionalitate absolută. Alegerea individuală este rezultatul opţiunii sale limitate la condiţiile
31
sale intelectuale şi materiale şi nu reprezintă opţiunea organizaţiei. 33
Alte măsuri ce pot fi luate în România, parcurgând etapa “modelelor ideale” am

identificat necesitatea adaptării unor direcţii principalele pe care o administraţie publică
modernă trebuie să le parcurga în drumul său către eficienţă şi eficacitate:
1. Astfel, pornind de la conţinutul administraţiei publice de a fi o activitate în slujba
cetăţeanului, a satisfacerii nevoilor şi intereselor sale, o primă direcţie în reformarea
acestei activităţi statale o reprezintă atragerea cetăţeanului la adoptarea actului
decizional.Practica a demonstrat că simpla proclamare a transparenţei în administraţie nu
este suficientă pentru a-şi asigura finalitatea actului decizional.
Ca atare, se impune cu necesitate adoptarea legislaţiei adecvate care să permită
participarea activă şi efectivă a societăţii civile la pregătirea şi adoptarea actului
decizional,premisă pentru asigurarea finalităţii prin executare a acestuia.
2. Atragerea cetăţeanului la activitatea de luare a deciziei presupune că în cea mai
mare parte a activităţii administrative, competenţele revin cu prioritate autorităţilor
administraţiei publice situate cel mai aproape de acesta. Aşadar, o altă direcţie o
reprezintă transferul de competenţe către administraţia organizată la nivelul de bază, cea
care cunoaşte cel mai bine nevoile sociale şi care poate propune cele mai eficiente şi
oportune măsuri pentru soluţionarea acestora.
3. Transferul de competenţe nu se poate face în lipsa unor resurse financiare alocate
din bugetul de stat, în completarea veniturilor existente la nivel local.
4. Această direcţie importantă pe linia reformării administraţiei publice nu-şi găseşte
eficacitatea decât în strânsă corelaţie cu formarea factorului uman, respectiv cu
recrutarea şi pregătirea unui corp de funcţionari publici în măsură a satisface atât nevoile
autorităţii pe linia competenţei şi profesionalismului, cât şi pentru a corespunde statutului
moral şi civic al colectivităţii pe care o reprezintă.
Interfaţa oricărei autorităţi o reprezintă funcţionarul public, ca atare managementul
funcţiei publice şi a funcţionarului public trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar pentru
orice Guvern, indiferent de regimul politic al fiecărui stat european.
5. Fireşte că relaţia scop-mijloace în administraţia publică presupune şi modernizarea
procedurilor de gestiune publică de evaluare a politicilor publice, concomitent cu
descentralizarea activităţii şi raţionalizarea serviciilor publice în general.
6. Reformarea administraţiei nu se poate realiza fără o separare a responsabilităţilor
nivelului politic de cel administrativ, ceea ce depinde în ultimă instanţă de voinţa
guvernanţilor. Se urmăreşte o administraţie performantă bazată pe carieră profesionalism
şi experienţă, sau o administraţie aservită interesului politic la un moment dat.
7. Interacţiunea dintre Guvern şi administraţia publică de nivel inferior trebuie să
33
Robert K.Merton – Consecinţele neanticipate ale acţiunii sociale propuse (traducere din franceză –
Elemente
de teorie şi de metodă sociologică ed. Alla, 1965, p.192-210
4 Michel Crozier – Fenomenul birocratic, “Le fenomene birocratique” Ed. du Seuil , 1971, p.218-236
32
urmărească ca principal scop al procesului de schimbare în administraţie, dialogul şi
consultarea cu societatea civilă (constituită sau nu în forme instituţionale) şi

implementarea unei noi strategii de comunicare.
8. Fireşte că nu putem omite din direcţiile prioritare ale reformei administraţiei,
legătura dintre aceasta şi mediul politic. Lipsa de omogenitate politică, poate conduce de
multe ori la reglementări în administraţia publică care nu sunt în slujba cetăţeanului ci
reprezintă simple interese de grup .
Coeziunea dintre politic şi administraţie reprezintă succesul reformării acesteia din
urmă.
Factorul politic influenţează în mod direct reformele din administraţie atât la nivel de
reglementare, cât şi în planul punerii sale în executare prin politicile publice aprobate.
Complexitatea fenomenului administrativ presupune o diversitate de modalităţi de
executare în planul activităţii practice, diferenţiate de la un stat la altul, de la o perioadă
istorică la alta.
Pentru un proces evolutiv ceea ce este constant este răbdarea faţă de ceea ce trebuie
realizat şi tradiţiile ce nu pot fi neglijate.
Iată de ce apreciez că evolutia inspre bine a administraţiei publice este posibila
doar prin intermediul subiectului său-cetăţeanul, factorul cheie de care trebuie sa se tina
cont in schimbarea administratiei publice din Romania, prin transfer de know-how.
33
8. Bibliografie
1. Armenia Androniceanu –“Sisteme administrative in statele U.E.-studii comparative”,

Ed Universitara,2004
2. Armenia Androniceanu,Gabriela Stanciulescu-“Sisteme europene de administratie

publica”, Ed Uranis 2006
3. "Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania", editura ALL, Bucureşti,

1998.
4. Ioan Alexandru-“Structuri,mecanisme,institutii administrative”, vol.I,1999.
5. Jacques Ziller-“Administrations comparees de l’Europe”, Paris, Montchrestien des

Donze, 1993
Surse internet:
http://www.deutschland.de/hauptrubrik.php?lang=2&category1=5
Constitutia Germaniei http://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C5%A3ia_Germaniei
http://www.senate.be/www/?MIval=/index_senate&MENUID=22000&LANG=fr
http://www.lachambre.be/kvvcr/index.cfm?language=fr
Constitutia belgiei:http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3, titlul III, capitolul III,
sectiunea 2 si titlul III, capitolul III, sectiunea III
Constitutia belgiei:http://www.senate.be/doc/const_fr.html#t3
34

Sisteme Administrative Comparate

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme Administrative Comparate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

1.Titlul lucrării şi justificarea alegerii acestei lucrări:

Sistemul administrativ executiv al GERMANIEI versus sistemul

JUSTIFICAREA alegerii făcute:

Am ales să aprofundez, prin acest proiect, sistemele administrative executive

2. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ, componentele

REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA

Scurtă descriere geografică, economică, politică a Germaniei1

Germania este împărţită în 5 regiuni care impresionează prin frumuseţea peisajelor:

Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ:

Organizarea politico-administrativă: Germania este definită ca fiind o republică

Particularităţi şi considerente privind administraţia publică în concepţia germană

Rezultă de aici că federalismul german beneficiază de cele mai puternice

poate fi format din: Beamte, ca angajaţi permanenţi, Angestellte şi ceilalţi numiţi

ANALIZAREA SISTEMULUI EXECUTIV, A ORGANIZĂRII ADMINISTAŢIEI

Guvernul federal central6

În Germania există un “principiu ministerial”.

In condiţiile Constituţiei Germaniei8, Cancelarul Federal este ales de Parlament

Fiecare cameră este condusă de un preşedinte şi vicepreşedinti asistaţi. Preşedintele

Biroul Sefului Guvernului

3. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ, componentele

Belgia este situată în vestul Europei între Olanda,Germania, Luxemburg,Franţa şi Marea

Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ:

Fiecare Comunitate şi Regiune are propria adunare legislativă şi propriul Guvern.

Particularităţi şi considerente privind administraţia publică în Belgia

Politica Belgiei funcţionează în cadrul unei monarhii constituţionale parlamentare bazată

În urma independenţei Belgiei în 1830, Congresul Naţional al Belgiei a decis

21 iulie 1831-10 decembrie 1865= Léopold Ier

17 decembrie 1865-17 decembrie 1909= Léopold II=fiu

23 decembrie 1909-17 februarie 1934= Albert Ier= nepot

23 februarie 1934-16 iulie 1951= Léopold III= fiu

17 iulie 1951-31 iulie 1993= Baudouin I=fiu

9 august 1993-prezent= Albert II = frate mai mic

ANALIZAREA SISTEMULUI EXECUTIV, A ORGANIZĂRII

PARTICULARITĂŢI ALE SISTEMULUI DE GUVERNARE DIN BELGIA 20

Belgia este o monarhie constituţională şi ereditară, conform Constituţiei din 1831.

Autoritatea legislativă este exercitată de către Parlamentul bicameral, format din:

În general, puterile statului federal acoperă totul în legătură cu interesul public.În

Guvernul pune în aplicare legislaţia.

Corpuri de elaborare politici şi secretariate

Biroul ce se ocupă de politica generală şi coordonare şi biroul de politici publice

Secretariatul –raportează direct la ministru

publice, că el primeşte reprezentanţi ai unor agenţii guvernamentale şi că el călătoreşte pe

Armenia Androniceanu ,Sisteme administrative in statele U.E.-studii comparative, Ed Universitara,2004

Armenia Androniceanu,Gabriela Stanciulescu,Sisteme europene de administratie publica, Ed Uranis 2006

Armenia Androniceanu ,Sisteme administrative in statele U.E.-studii comparative, Ed Universitara,2004

Armenia Androniceanu,Gabriela Stanciulescu,Sisteme europene de administratie publica, Ed Uranis 2006

legătura pe de o parte şi dintre miniştrii şi funcţionarii publici din ministerul pe care îl

-În ceea ce priveşte compatibilitatea funcţiei guvernamentale cu cea parlamentară, Belgia

-Dacă examinăm organizarea şi funcţionarea guvernului,după criteriul reglementării

-Consider că se identifică o modificare relativ frecventă a numărului şi titulaturii

-În Belgia, suplinirea Primului-ministru în caz de absenţă sau interimatul funcţiei de

4. Identificarea şi explicarea ASEMĂNĂRILOR

- Ambele au autonomie financiară, diferă gradul de autonomie;

- În ambele state, Cancelarul federal, respectiv Primul-ministru, nominalizează membrii

- Am identificat o asemănare care, deşi nu ţine de organizarea sistemului executiv al celor 2

5. Identificarea şi explicarea DEOSEBIRILOR

- În Belgia, Primul-ministru este responsabil şi în faţa şefului statului,pe cand în

- În Germania există un “Sistem de informare al guvernului” care este condus de un grup

- Consider că în Belgia organizarea puterii în raport cu teritoriul este complexă. Pe de o

- Consider ca în Germania este pus mai mult accentul pe o cooperare interministerială,

- În Belgia, autoritatea executivă este exercitată de un Cabinet, condus de Prim-ministru

- Am identificat diferenţe în modul de numire al şefului Guvernului: în Belgia, investirea

6. Prezentarea si explicarea AVANTAJELOR COMPETITIVE esenţiale ale