FUNDATIA ECOLOGICA GREEK

(SCOALA POSTLICEALA FEG BRASOV)

INGRIJIREA BOLNAVILOR PE PERIOADE

ISTORICE:
EVUL MEDIU

Profesor: Cursant:
Davidescu Daniela Finta Oana Maria
Zbarcea Petruta Alexandra
INTRODUCERE

Stiinta si arta de a ingriji omul sanatos si bolnav poarta numele de nursing.

Sistemul de ingrijire a sanatătii cuprinde:

- Promovarea sanatatii;
- Prevenirea imbolnavirilor;
- Ingrijirea bolnavilor de toate varstele si in toate stadiile bolilor, chiar si in
stadiul terminal.
“Nursingul, ca parte integrantă a sistemului de asistență socială, cuprinde
ocrotirea sănătății, prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizic, psihic ( mental),
ca şi a celor infirmi ( cu dizabilități ) de toate vârstele, în toate formele de asistență
socială şi aşezări comunitare.
Asistenții medicali sunt interesați de reacțiile individuale, familiale şi de
grup în fața bolii şi trebuie să răspundă problemelor reale sau potențiale de sănătate
ale indivizilor sau comunității.
Aceste reacții umane reclamă o sferă mai largă de intervenții, de la
restabilirea sănătății până la o fază individuală a bolii, la dezvoltarea de politici
pentru ocrotirea sănătății populației pe termen mai lung”

Marcată de istorie şi constrânsă de realităţile sociale, culturale şi

economice, profesiunea de asistent medical sau nurser a întâmpinat în de-alungul
timpului numeroase dificultăţi în recunoaşterea ei ca partener responsabil şi
indispensabil al sistemului de sănătate din întreaga lume. Cunoscută şi practicată
chiar din perioada preistorică, arta de a îngriji are un caracter universal putând fi
acceptată chiar ca o lege naturală. Cu toate acestea recunoaşterea ei ca o profesie
utilă şi unică s-a produs abia în a II-a jumătate a sec. XX.
 Îngrijirea bolnavului a apărut odată cu omenirea şi tot de pe atunci a
fost considerată nu doar o ştiinţă, ci şi o artă.
Ingrijirea bolnavilor a evoluat utilizand practici, idee si concepte:

- Aceentul pus pe rolul femeilor de ingrijiri;

- Ucenicia ca mod de a deprinde abilitatile scopul umanitar al ocupatiei;
- Idealurile religioase;
- Intuitie si simtul comun in practica ingrijirilor;
- Primele teorii si modele;
- Initierea cercetarii.

EVUL MEDIU
„Numim Evul Mediu, mileniul care se intinde din preajma anului 500 pana
în jurul anului 1500, altfel spus de la migratiile barbare şi distrugerea Imperiului
roman de Apus pana dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci 1453,
eveniment care marcheaza sfarsitul Bizantului, ultim avatar şi ultima supravietuire
a Imperiului roman.

Evul mediu poate fi impartit in 3 perioade:

- Evul mediu timpuriu: sec VI-X;

- Evul mediu mijlociu dezvoltat:sec XI-XIII;
- Evul mediu tarziu: sec XIV-XV

Cultura, civilizatia Evului Mediu au la baza traditiile gandirii grecesti,

romane, ideologia crestina institutionalista la care se adauga cultura bizantina,
araba. Calatoriile facute de negustori, pelerinajele si cruciadele duc la raspandirea
unor boli infectioase pe teritoriul Europei.
 Orasele Evului Mediu erau orase fortarete care aveau la periferie
mestesugarii, oarasele erau desfundate neexistand nici o forma de igiena.
Densitatea oraselor creste, calatoriile facute de negustori in tari din Asia,
China, pelerinajele, cruciadele, conditiile neigienice din orase au condus la
raspandirea unor boli infectioase. Dintre aceste boli mentionam:
- Variola: adusa de caravane din China pe drumul matasii in sec VI;
- Malaria: face ravagii printer cruciati;
- Gripa:intalnita in sec XV in Italia;
- Blenoragia(gonoree):face ravagii in Franta in sec XIV-XV;
- Lepra: boala cea mai teribila care s-a raspandit inca din perioada antica;
- Pelagra:boala cauzata de alimentative deficita fara faina de grau;
- Ciuma:numita si moartea neagra era adusa de corabii pe care existausobolani
care aveau purici, iar acesti purici purtau bacteria care provoca boala la om.

Medicina Evului Mediu, era bazata mai mult pe traditie si pe suport spiritual
acordate bolnavilor. Potrivit etnologilor, odata cu dezvoltarea societătii omeneşti,
începe sa preocupe şi dezvoltarea artei vindecarii în societatile respective. Apar
mereu noi descoperiri în domeniul medical.

Chirurgii de la începutul epocii medievale erau de cele mai multe ori

calugari, deoarece ei erau cei care aveau accesul la literatura
medicala provenita din spaitul arab.
Acestia aveau cunostinte limitate de anatomie, iar tehnicile de anestezie si de
tratamente antiseptice erau putine. Anesteziile de atunci,
administrate pe cale orala se dovedeau letale.
O a s t f e l d e p o t i u n e s e o b t i n e a p r i n amestecarea sucului
de salata verde, fiere de vier, opiu, maselarita, suc d e c u c u t a s i o t e t .
A c e s t a m e s t e c e r a p u s î n v i n s i a b i a a p o i o f e r i t pacientului.
Cuvantul din engleza veche folosit pentru a descrie aceasta potiune
anestezica era dwale. Chiar si numai sucul de cucutadin, acest amestec putea
fi letal, si deci anestezicul putea induce un somn profund
pacientului pentru a permite desfaurarea operatiei, exista posibilitatea ca acesta sa
nu se mai trezeasca deloc.
Dar în 121, Papa a decis ca preotii nu mai aveau voie sa
practice c h i r u r g i a , a s a c a a c e s t i a i - a u i n s t r u i t p e t a r a n i s a
e f e c t u e z e d i v e r s e operatii.

Fermierii, care nu prea aveau alte ewperiente medicale în afara de

procedeele de castrare a animalelor, au ajuns sa faca tot felul de
operatii, de la extractii dentare la operatii de cataracta.
Operatiile erau foarte dureroase.
Una din formele timpurii ale operaiei de catarcta presupuneau
introducerea unui instrumnt ascutit, un cutit sau un ac, prin
cornee si împingerea cristalinului pana în fundul ochiului.

Blocarea urinei în vezica, din cauza unor boli venerice, era ceva destul de
comuna într-o perioada care nu cunostea antibioticele. Cateterul urinar este
un tub metalic introdus în vezica prin uretra s-a fost folosit pentru prima
oara la mijlocul secolului al XIV-lea. Cand tubul nu putea fi
introdus pentru a elimina obstructia, se foloseau si alte proceduri, toate la fel de
dureroase si periculoase ca si problema medicala pe care trebuiau sa o
rezolve.
In cazuri extreme de hemoroizi se practica de catre anumiti
chirurgi cauterizarea cu fier inrosit.
 In Evul Mediu, nebunul nu era considerat un om bolnav sau ca primejdie
sociala. Imbolnavirile mintale erau considerate drept rezultatul posedarilor
diavolesti, iar vindecarile miraculoase ca ceva posibil.
Hippocrat( 460-375 in.Hr.) considerat parintele medicinei a intemeiat
scoala din Kos si pe langa juramant care cuprinde aspecte deontologice
valabile si in ziua de azi a scris in peste 60 volume , pe specialitati:
anatomie, fiziologie, medicala, ortopedie, chirurgie, etc. informatii de
specialitate care au fost baza unor descoperiri stiintifice ulterioare .

Medicina Evului Mediu a avut mai putine progres , fiind dominata de

biserica. In aceasta epoca stiinta a cunoscut o faza de stagnare, interpretarea
scolastica a textelor luand locul observatiei. Inaintarea arabilor in bazinul
mediteranean a avut şi un efect pozitiv. Cunoscatori ai textelor grecesti dar
si ai celor persane, au propagat în Europa vechile învăţăminte ale culturii
antice. Al-Razi (secolul al X-lea p.Ch.) a descris variola şi pojarul iar vestitul
Avicenna scrie în secolul urmator „Canon medicinae”, opera ce avea sa
ramana pana in vremurile moderne manualul de baza al facultatilor de
medicina.
Un moment important l-a reprezentat înfiintarea la inceputul secolului
al XI-lea, de catre calugarii benedictini din Monte Cassino a primei institutii
de învatamant medical la Salerno in Italia (Scoala de la Salerno).
In secolul al XII- lea, tot în Italia, medicina se dezvolta în special
in centrele universitare din Bologna şi Padova. Primele boli profesionale au
fost semnalate de catre medicul din Evul Mediu
G. Fracastore (1473-1553), care atrage atentia intr-un poem al sau
asupra sifilusului pe care l-ar fi contractat un tanar pastor numit Syphilus . F.X
Bichat descrie, pe rand, toate membranele din corpul omenesc: pleura,
peritoneul, meningele, tecile musculare, etc.
Introducerea cezarienei in Evul Mediu a pretat la confuzii, ea, nefiind
aplicata de chirurgi in raport cu originea nobila, ci in raport cu necesitatile
vitale ale oricarei gravide.
Asemanarea femeii gravide in literatura din Urartu cu universul, cu
vesnicia si cu minunile lumii, cu zeul suprem, denota adanca credinta
evlavioasa in actul nasterii.
Medicina din micul sat Urartu s-a distins prin aleasa grija fata de
vaduve, fata de orfani, invalizi si cetateni de varsta a treia. Poate aici, la
poalele muntelui Ararat trebuia cautata originea geriatriei cu 1000 ani inaintea
erei noastre. Aparatura medicala a fost un modul medical in care s-au realizat
permanente progrese. Datele arheologice din Dacia au pus in evidenta o
surprinzatoare colectie de instrumente medicale, ca de exemplu: chiurete,
stilete, baghete, pense, baloane de ceramica de tip Erlenmayer x, eprubete si
chiar o parafa medicala apartinand unui medic oftalmolog .
In prima parte a Evului Mediu, neexistand spitale sau alte institutii
sanitare, ingrijirea bolnavilor se facea in manastiri, care erau oarecum
crutate de razboaiele pustiitoare din acest timp. Multe dintre acesteau
erau asezate la intretaieri de drumuri, unde calugarii mai prieceputi,
purtand chiar denumirea de infirmieri, ingrijeau de bolnavi sau raniti,
folosindu-se si de plante medicinale pe care le cultivau in gradinile
manastiresti, numite „hortulus”.
In aceasta perioada se detaseaza figura Sfantului Benedict, care avea ca
precept dictonul: „Inainte de toate si in fruntea tuturor lucrurilor va sta grija
ce trebuie sa purtam bolnavilor „., manastirea fondata de le in anul 527 pe
muntele Casin, langa Roma, devenind cel mai mare centru de
binefacere. Impreuna cu adeptii sai a fondat Ordinul Benedictilor, dupa
exemplul caruia s-au format toate ordinele calugaresti ce au luat fiinta ulterior,
apreciindu-se ca , de fapt, ele erau congregatii de infirmieri. Intre acestea este
cunoscut Ordinul Hositalierilor, ai carui membrii s-au dedicat ingrijirii din
spitalul Hotel Dieu, fondat la Lyon in anul 511-558, apoi ordinlu Augustinilor
Hspotalieri, care au ingrijit bolnavii din spitalul Hotel Dieu din Paris,
infiintat pe langa manastirea Notre Dame, de catre episcopul Sf. Landry in anul
651. Unele ordine au fost create in Evul Mediu, in legatura cu marile epidemii
care au facut ravagii in acest timp . Sf. Lazar a fost initiatorul Ordinului
„Lazaristilor , care se ocupau in special de ingrijirea leprosilor , de unde a
ramas pana tarziu denumirea de „lazarete”. In acelasi scop, s-a infiintat si
Ordinul calugaritelor denumite „Les serfs de la Vierge Marie”, care lucrau
ca infirmiere in leprozeria din Pontoise . Intre ordinele care au urmat, mai
cunoscute sunt cele ale Franciscanelor, Dominicanilor, Paulinilor,
Celestinilor, unii reprezentanti ai acestora ajungand pana in tinuturile
Transilvaniei, unde au fondat diferite insitutii spitacilesti. Din perioada
cruciadelor este cunoscut Ordinul calugarilor denumit „Les Freres
Hospitaliers de Saint Jean de Dieu”, care ingrijeau ranitii din spitalul „Sfantul
Ion” din Ierusalim, cel al „Iohanitilor”, al „Fratilor de cruce” s.a.
Dupa cruciade, mizeria si bolile care faceau ravagii au determinat
formarea unui ordin special in anul 1240 cu denumirea „Les freres de la
Misericorde”. Crestinismul a insemnat un progres in ce priveste atitudinea
fata de bolnav. In aceasi timp a fost si o frana in cercetarea stiintifica si
experimentala, prin interzicerea „sangerarilor” si stigmatizarea medicilor
care incalcau dogme , boala fiind considerata ca o pedeapsa pentru pacatul
originar, cum sustinea filozoful crestin Toma D’Aquino .
 Medicina Evului Mediu este un liant intre superstitie, traditie si
cunoastere a naturii vii a plantelor medicinale, zestre a grecilor si
romanilor din antichitate. Oamenii aveau cunostinte impresionante despre
functionarea organismului uman iar multe din leacurile acelei perioade
aveau la baza plantele si ierburile tamaduitoare care se folosesc, chiar si
acum, in zilele noastre.
Frica si superstitia au jucat un rol aparte. Multi oameni credeau ca boala
era o pedeapsa data de Dumnezeu si ca insanatosirea vine numai odata cu
„interventia divina”. Pacientul cauta vindecarea prin rugaciune si pelerinaj si
mai putin prin consultatie medicala .
Din vremea lui Hipocrat (secolul 5 îHr), medic grec ale carui teorii au avut
o mare influenţa în antichitate, doctrina celor patru umori a fost considerata
adevar fundamental de generatii de medici. Aceasta doctrina consta în credinta
ca in corpul omenesc se gasesc patru substante, numite umori
(lat.umor<lichid): flegma, bila neagră, bila galbenă şi sângele.
Boala era considerată semnul unui dezechilibru al acestor patru umori.
Se credea că, în funcţie de modul de viaţă, de alimentaţie, de efortul fizic
depus, unele umori creşteau ori descreşteau în raport cu altele, ducând la
îmbolnăvirea organismului. Doctrina celor patru umori este strâns legată de
teoria celor patru elemente fundamentale prezente în filozofia grecească:
pământul, focul, apa şi aerul. Cel care se crede că a fost "inventatorul" acestei
concepţii despre arhitectura universului este filozoful sicilian Empedocle
(490–430 îHr), cel care în cartea sa, Despre natură, introduce cele patru
elemente. Aristotel, în Fizica, reia aceste elemente şi le atribuie
caracteristici: aerul este ud şi fierbinte, focul este fierbinte şi uscat, pământul
este uscat şi rece, iar apa este rece şi udă.
 Filozoful grec Teofrast (371 -- 287 îHr), în cartea sa Caracterele, este
primul care face o clasificare şi o descriere a temperamentelor omului.
Clasificarea temperamentelor pornea tocmai de la cele patru umori. Astfel, acei
indivizi care au prea mult sânge sunt numiţi sangvinici şi sunt caracterizaţi
prin energie, curaj şi voluntariat, aceia care au mai multă bilă galbenă sunt
colerici, fiind repezi la mânie, netemperaţi, aceia care au prea multă bilă neagră
sunt melancolici, fiind despotici, neliniştiţi, iritabili, iar aceia care au mai multă
flegmă sunt dominaţi de pasivitate şi calm şi au fost numiţi flegmatici.
Hipocrate credea că menstruaţia avea rostul de a diminua umorile în exces
la femei, menstruaţia fiind, prin urmare, o cale naturală de reglare a
dezechilibrelor interne. Dar bărbaţii nu au menstruaţie! Prin urmare se
impunea o altă metodă de a înlătura umorile. Hipocrate nu a fost însă unul
dintre practicanţii vărsării de sânge ca mijloc terapeutic, acesta fiind mai
degrabă adeptul terapiei prin dietă.
Aelius Galenus (129-200 îHr) este medicul care a impus pentru aproape
2 mii de ani metoda vărsării sângelui ca metodă de vindecare. Pasionat de
medicină, Galenus este cel care a descoperit că în fapt venele şi arterele sunt
umplute cu sânge, iar nu cu aer cum se credea la acea vreme. Acesta a ajuns să
considere că sângele este umoarea dominantă din organism şi că acesta avea
nevoie de un control atent.
Deşi în mileniul al doilea doctrina celor patru elemente şi a celor patru
umori a intrat în declin, practica vărsării sângelui avea să continue să fie
considerată credibilă şi utilă pentru încă mult timp. Pe de altă parte, un
"epifenomen" al doctrinei celor patru umori, teoria celor patru temperamente, a
avut de asemenea un succes de durată, chiar şi astăzi fiind obişnuiţi să
împărţim în patru categorii temperamentale omul, conform teoriei lui Teofrast:
sangvinici, colerici, flegmatici şi melancolici.
 O traditie in majoritatea societatilor si o terapie “alternativa” populara
in ultimii ani este utilizarea plantelor pentru vindecarea bolilor Omul a utilizat
din totdeauna plante pentru vindecare si aproape imediat ce a invatat sa scrie el
a consemnat descrieri ale propietatilor curative ale acestora in “tratate despre
plante” .
Primul tratat despre plante cunoscut a fost scris in urma cu aproape 5000
de ani de imparatul chinez Chi’en Nung ( sau sub auspiciile lui ). Se numea
Pen Tsao si contine descrieri ale utilizarilor medicinale a peste 300 de plante.
Desi textul nu a supravietuit , stim despre existenta acestei lucrari din referinte
intalnite in alta parte .
Prin 2000 I.Hr. , egiptenii antici utilizau plante in medicina , in
cosmetica si in imbalsamare. Grecii si romanii au perfectionat cateva dintre
aceste tehnici si au dezvoltat altele noi propii . Am aflat despre studiile lor din
scrierile lui Hipocrat din secolul al V-lea iHr si din cartile “De Materia
Medica” alui Dioscoride si “Naturalis Historia” de 37 de volume a lui Pliniu
cel Batran ( ambele din secolul I dHr ) .
In Evul Mediu in Europa de vest existau doua traditii de fitoterapie. Una
era superstitioasa: unele plante faceau parte din leacurile populare deoarece
se credea ca seamana cu anumite parti ale corpului uman. De exemplu, iarba
plamanului are frunze in forma de plamani si astfel era folosita pentru tratare
tusei: aceasta este cunoscuta ca “doctrina semnaturilor”. Cealalta
traditie naturista se baza pe experimente stiintifice si la inceput au fost
efectuate de calugari in gradinile manastirilor .

CONCLUZII
 Medicina Evului Mediu este reprezentata de traditiile antice la care se
adauga unele centre(scoli medicale)neputandu-se vorbi de un progres deosebit.
Biserca era o frana in dezvoltare. Dezvoltarea unor mestesugari conduce la aparitia
unor orase in care se dezvolta scoli medicale. In sec IX in Salerno ia nastere o
scoala medicala care are urmatoarea importanta:inatamantul laic, bazat pe
observatie, se studia anatomia, practicau desectiie pe animale(porc).

Ingrijirea se facea in institutii numite spitale, aziluri. La Constantinopol in

1137 exista un spital cu 50 de paturi care avea 4 sectii:chirugie, boli acute, boli
curente si boli ale femeilor.

In Europa Occidentala Ingrijirea se facea in manastiri, principiul ingrijirii

fiind castigarea sufletului celui in suferinta si nu ingrijirea medicala propriu-zisa.

Spitalele se ocupau de ingrijirea copiilor, a abatranilor, a leprosilor, a

calatorilor, a bolnavilor. In ele ingrijirea era facuta de ordine religioase, ordinele
diconeselor. Le asigurau celor in suferinta hrana, adapost, haine. Ingrijirea era
asigurata de medic, de un personal administrativ si de ingrijitori. Ingrijirea consta
in bai, clisme si dieta un functie de anotimp, varsta, profesie. In eveul mediu tarziu
in spitale gasim personal feminin cu rol esential in ingrijire format din calugarite,
novice. Acestea nu erau renumerate, erau intretinute in mod gratuit pana la moarte,
proveneau din diferite categorii sociale, pentru serviciile mao grele era angajat un
personal laic. Femeile intrau in acest serviciu la 17-18 ani pana la 30 de ani.
Pentriu asistarea la nasteri existau moase. Ingrijirea era spirituala la internare,
persoanele bogate dadeau daru, erau impartasiti, faceau rugaciuni.Apoi urma
tratamentul igienic. Dieta avea la baza legume, fructe, mai rar carne. Tratament
medicamentos:ceaiuri din plante, medicamente preparate de farmacisti.
 Odata cu declansarea conflictelor militare apar scoli medicale pe langa
biserici pentru ingrijirea ranitilor si apar o serie de scrieri cu baza stiintifica .

In Franta, in sec XIII se infiinteaza Colegiul « Sf .Cosma “ , cu catedra de

anatomie, fiziologie ,obstetrica.

Dupa anii 1500 apar scoli medicale in care medicina era predata in facultati
alaturi de latina ,greaca , teologie.

Epoca moderna si conteporana ,incepand cu sec XVIII remaniaza toate

cunostintele stiintifice acumulate si apar noi asezaminte academice inFranta ,
Austria , Italia , Anglia , Germania .

Sunt puse bazele asepsiei si antisepsiei ( Louis Pasteur , respective Joseph

Lister) .

In perioada comunei primitive si-n cea sclavagista , mdicina traco-getica este

sub influente religioase, fiind dominata de elementul mistic.

Odata cu razboaiele daco-romane si constituirea Daciei , ca provincie a

Imperiului Roman, timp de 165 de ani, cat a durat stapanirea romana se
inregistreaza o bogata activitate medicala.

Pe columna lui Traian se pot identifica posuri de prim ajutor pentru raniti si
diverse instrumente utilizate in practica .

In Evul Mediu, medicina a fost practicata de vraci si au aparut primele

forme organizatorice de asistenta medicala prin infiintarea « bolnitelor
manastiresti « unde aveau acces in principal calugarii batrani si bolnavi, iar mai
tarziu laicii batrani, bolnavi si saraci .
Bibliogafie
1. https://ro.scribd.com/doc/297007836/Ingrijirea-Bolnavilor-in-Evul-Mediu-
Referat-52354;
2. https://ro.scribd.com/document/88759112/Ingrijirea-Bolnavilor-in-Evul-
Mediu;
3. https://www.femeiastie.ro/sanatate-dieta/bolnavi-celebri/ingrijirea-
bolnavilor-in-evul-mediu;
4. https://pdfslide.tips/documents/ingrijirea-bolnavului-in-evul-mediu.html?
page=6;