Studiu individual la istoria medicinei:

Medicina in evul mediu

Elaborat : Cușnir Nicoleta AM-43
Coordonat: Zolotarevschi Victoria
Practica medicinei în Evul Mediu a fost înrădăcinată în tradiția greacă. Hipocrate,
considerat „părintele medicinei”, a descris corpul uman în raport cu doctrina
umorală, potrivit căreia în corpul omenesc se găsesc patru substanțe, numite
umori – bilă galbenă, flegmă, bilă neagră și sânge – care sunt controlate de cele
patru elemente naturale – foc, apă, pământ și aer. Boala era considerată semnul
unui dezechilibru al uneia dintre aceste patru umori. Se credea că, în funcţie de
modul de viaţă, de alimentaţie, de efortul fizic depus, unele umori creşteau ori
descreşteau în raport cu altele, ducând la îmbolnăvirea organismului. Doctrina
celor patru umori, inspirată din teoria celor patru elemente fundamentale, a
dominat teoriile din medicină şi psihologie pentru multe secole.
 Practica medicală
Dezvoltarea universităților din întreaga Europă a adus schimbări
importante, dar treptate, în practicile medicinei. Multe universități
medievale au devenit centre importante, prin care s-au propagat
cunoștințele medicale.
Medicii erau instruiți în arta diagnosticării – așa cum în numeroase manuscrise ne sunt
prezentați medici care inspectează un flacon de urină sau iau pulsul. În secolul al VI-lea,
Cassiodorus a scris că „pentru un medic priceput, pulsul venelor dezvăluie boala pacientului la
fel cum aspectul urinei o indică ochiului.” Observarea, palparea, simțirea pulsului și examinarea
urinei constituiau instrumentele medicului de-a lungulAu fost practicate intervenții chirurgicale
precum amputația, cauterizarea, îndepărtarea cataractei, extracțiile dentare și chiar
trepanația. Medicii care practicau chirurgia s-ar fi bazat pe opiacee pentru anestezie și
stropeau rănile cu vin pentru combaterea microbilor. Evului Mediu.
 Carantinarea Infecțiile și
Conceptul de carantină – ținerea
grupurilor de oameni la distanță,
epidemii
astfel încât boala să nu se poată Epidemiile Evului Mediu au inclus
răspândi – a apărut după Moartea variola, lepra și ciuma,
Neagră.Dubrovnik a emis ordine de cunoscută și sub denumirea de
combatere a ciumei care includeau Moartea Neagră. Medicii încă
obligativitatea ca navele care soseau nu știau să vindece bolile
infecțioase, iar metodele de
în port să aștepte 30 de zile înainte ca
diagnostic nu erau cele mai
marinarii sau pasagerii să poată
precise. Când s-au confruntat
debarca, astfel încât autoritățile să fie cu ciuma și sifilisul, ei au apelat
sigure că nimeni nu a fost infectat. adesea la ritualuri magice.
Pentru călătoriile terestre, această
perioadă a fost extinsă la 40 de zile.
Succesul acestor măsuri a dus la
utilizarea lor și în alte părți din Europa
până la sfârșitul Evului Mediu.
 Personalități

Girolamo Andreas Vesalius William Harvey Paracelsus

doctor, savant și
Fracastoro anatomist și medic medic englez, a fost ocultist germano-
flamand, a scris una prima persoană care elvețian, a fost
medic și savant italian, dintre cele mai a descris corect pionier în utilizarea
a sugerat că epidemiile influente cărți despre circulația sistemică, mineralelor și a
pot proveni din agenți anatomia umană, De proprietățile sângelui substanțelor chimice
patogeni din afara Humani Corporis și modul în care inima din organism. El
corpului și că acestea Fabrica (Despre îl pompează. credea că boala și
se pot răspândi de la structura corpului sănătatea se
om la om prin contact uman). bazează pe armonia
direct sau indirect. omului cu natura.
Operațiile
Operațiile în Evul Mediu erau îngrozitor de dureroase.
Chirurgii aveau prea puține cunoștiințe de anatomie,
tehnici de anestezie și tratamentele antiseptice
necesare pentru a proteja rănile și inciziile de la
infecții. Nu era deloc plăcut să fii pacient, dar dacă
doreai să trăiești nu prea aveai de ales. Pentru
alinarea durerii trebuia să te supui altei dureri, chiar
și mai mari, și, cu puțin noroc, te însănătoșeai.
Chirurgii de la începutul epocii medievale erau de
cele mai multe ori călugări, deoarece ei erau cei care
aveau accesul la literatura medicală provenită din
spațiul arab.
 Vrăjile: ritualuri păgâne și penitențe religioase ca
forme de vindecare
Medicina medievală timpurie era adeseori o combinație
între ritualuri păgâne, religioase și cunoștiințe științifice.
Odată cu răspândirea controlului bisericii în toate aspectele
vieții publice și private, ritualurile păgâne au fost
condamnate și au dispărut treptat din practica doctorilor.
Un astfel de ritual, pentru care puteai fi sever pedepsit, era
următorul:

”Când vindecătorul se apropie de casa în care trăiește

bolnavul, dacă el găsește o piatră în apropiere, întoarce
piatra și dacă sub ea trăia vreo creatură, dacă
vindecătorul găsește un vierme sau o muscă sau o furnică
sau orice creatură vie, atunci bolnavul se va vindeca.”
Operația de cataractă: o procedură dureroasă
care rareori salva vederea pacientului
Una din formele timpurii ale operației de catarctă
presupuneau introducerea unui instrumnt ascuțit,
un cuțit sau un ac, prin cornee și împingerea
cristalinului până în fundul ochiului. Odată cu
răspândirea metodelor medicinale arabe în Europa,
operațiile de cataractă s-au îmbunătățit, deși
probabil că n-au devenit și mai puțin dureroase.
 Chirurgi pe câmpul de luptă
Arcul ce putea trage săgeți la mare distanță era o armă foarte folosită în Evul
Mediu, iar asta a creat adevărate probleme pentru chirurgii de pe câmpul de
luptă: cum să scoți săgeți din corpul soldaților fără să-i omori. Vârful săgeților
nu era neapărat lipite de trunchi, ci atașate cu ceară. După ce ceara se întârea,
ea devenea foarte rezistentă, dar când săgeata străpungea corpul uman,
vârful ei se dezlipea și rămânea în interior. Una din soluțiile inventate a fost așa-
zisa lingură pentru săgeți, concepută de un medic arab. Lingura era introdusă
în rană și trebuia să cuprindă vârful săgeții și să-l extragă fără a cauza și alte
probleme din cauza zimților. Acest tip de răni erau tratate și prin cauterizare:
fierul încins era pus pe rană pentru a închide vasele de sânge sparte, prevenind
astfel hemorargiile și infecțiile. Cauterizarea era folosită cu precădere pentru
amputații.
Sîngerarile provocate
Medicii medievali credeau că majoritatea bolilor erau rezultatul
fluidului în exces aflat în corp. Astfel, tratamentul consta în
extragerea fluidului în exces prin eliminarea unor cantități, destul

de mari, de sânge. Pentru asta, se foloseau fie lipitorile, fie

tăierea venelor. Lipitorile erau puse pe porțiunea corpului cea

mai afectată de boală. În cazul celei de-a doua metode, doctorul

tăia o venă a pacientului, de obicei pe interiorul brațului, și lăsa

sângele să se scurgă într-un vas. Călugării din mai multe

mănăstiri făceau acest gen de tratament regulat, pentru a-și

păstra sănătatea.