Medicina în

perioada
preistorică
Mesopotamia
 Obiective:

Dezvoltarea medicinei în perioada preistorică.

Istoria civilizațiilor din Mesopotamia.
Importanța perioadei preistorice în
dezvoltarea medicinei ca știință.
Medicina în Mesopotamia antică
În urmă cu peste 5000 ani în
orientul apropiat pe teritoriul actual
al Iracului, Siriei și vestul Turciei
sau între fluviile Tigru și Eufrat a
apărut o civilizație ce a creat
primul sistem de scriere, săptămîna
de 7 zile și anul de 365 zile. În
acelaș teritoriu a apărut și primele
orașe Această regiune este
cunoscută sub numele de
Mesopotamia.
Una dintre cele mai importante moșteniri lăsate de
mesopotamieni este crearea unui sistem de scriere în jurul
anului 3000 și a devenit cunoscută datorită tăblițelor de lut.
Ce erau imprimate practicile intreprinse de către ei.
Aceste tăblițe conțineau descrieri de substanțe
medicamentoase de origine animală, vegetală și minerală,
instrucțiuni de preparare de unguente, decocturi sau suspensii.
Mesopotamienii credeau că boala este doar o pedeapsă de la
zei pentru cei ce au greșit.
Medicina în Mesopotamia
În această perioadă şarpele a devenit un simbol medical, în legenda lui Gilgamesh se spune că secretul nemuriri se păstrează datorită unui şarpe, acesta a mâncat planta ce oferea viaţă veşnică, apoi a întinerit
(referindu-se la năpârlire).
Deşi boala era considerată o pedeapsă divină, medicii mesopotamieni urmăreau simptomele pacienţilor sau evoluţia bolii. Aceiași medici obişnuiau să „ghicească” păcatul bolnavului examinând cu atenţie
ficatul unui animal sacrificat. Cunoștințele anatomice de la acea vreme erau foarte limitate. Totuşi, mesopotamienii considerau ficatul „sediul vieţii”. În acea perioada se studia pe organele prelevate de la
animalele sacrificate în temple ce purta numele de organoscopie.
Pe tăblițele din lut nu s­au găsit texte medicale care să indice metodele
chirur­gicale, sau să descrie o operaţie. Se ştie însă că erau executate
operaţii dificile ca:
- incizia unui abces al ficatului;
- puncţia unei pleurezii purulente;
- operaţii cezariene;
- chiuretaje profunde;
- operaţia de cataractă, precum şi multe cazuri de trepanaţie.
O persoană bolnavă era scutită de muncă şi de servicii aduse regelui. Pe
de altă parte, fiindcă boala se datora unor duhuri rele, bolnavii erau
evitaţi pentru a nu se produce transferul demonilor. Această izolare
relativă, chiar dacă avea la bază o concepţie magico-­religioasă, a fost
avantajoasă pentru igiena comunităţilor.
 În aplicarea oricărui tratament, „consultarea” astrelor și
poziţia stelelor fiind importantă pentru eficienţa terapiei.
Au fost descoperite tăbliţe de lut cu sute de plante,
minerale sau substanţe animale folosite în tratarea unor
boli.
Uleiul era principalul balsam pentru rănile deschise, cel
mai probabil era folosit pentru a împiedica lipirea
pansamentului de plagă. Medicaţia era administrată doar
în anumite momente ale zilei şi în funcţie de poziţia
stelelor.
 Arheologii și antropologii au reușit să identifice o listă a celor mai frecvente
boli și afecțiuni preistorice.
•Osteoartrită, spondiloză și alte afecțiuni ale coloanei vertebrale.
Mulți oameni, mai ales bărbați, erau nevoiți să ridice și să transporte frecvent și pe
distanțe lungi obiecte mari și grele (bolovani, roci, trunchiuri de copaci, animale
mari).
•Infecții și complicații infecțioase
Preistoricii erau vânători-culegători și se confruntau frecvent cu tăieturi, vânătăi și
fracturi osoase. La acel moment, nu existau antibiotice, vaccinuri sau antiseptice,
iar oamenii știau prea puțin despre bacterii, virusuri, ciuperci sau alți potențiali
agenți patogeni. Drept urmare, infecțiile se puteau agrava cu ușurință, iar bolile
contagioase se puteau răspândi rapid, transformându-se în epidemii.
•Rahitism – există dovezi că rahitismul a fost răspândit în toate comunitățile
preistorice, cel mai probabil din cauza nivelului scăzut de vitaminele D și C, cauzat
de o alimentație insuficientă sau dezechilibrată.
 Speranța de viață
Arheologii care au studiat rămășițele adulților din două epoci
preistorice diferite au observat că scheletele persoanelor cu
vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani sunt mai frecvente decât
cele ale indivizilor trecuți de 40 de ani.
Acest lucru sugerează că majoritatea oamenilor nu au trăit peste
40 de ani.
De asemenea, bărbații trăiau mai mult decât femeile, pentru că
erau vânători și aveau acces la pradă înaintea femeilor. Un alt
argument în defavoarea duratei medii de viață a femeilor este
mortalitatea asociată cu nașterea.
Farmacopeea mesopotamiană era pe bază de plante, minerale şi
produse de origine animală. Medicii dovedesc o cunoaştere corectă a
proprietăţilor medici­nale.
Astfel, ei administrau :
- fierturi din plante
- băuturi calmante
- inhalaţii.
Erau folosite mijloace din natură ca palmierul, cedrul, smochinul, pinul,
cicoarea, chimenul, ceapa, usturoiul, trestia, susanul, etc. Leacurile de
origine animală proveneau de la şerpi, şopârle, lupi, câini, pre ­cum şi
laptele de vacă şi capră, mierea şi ceara de albine, untura de leu,
excrementele de om şi urina de vite.
Codul lui Hammurabi este o culegere de legi din timpul
regelui babilonian Hammurabi.
• Textul a fost săpat pe o stelă din diorit lungă de 2,25 metri.
• Codul diferențiază trei tipuri de oameni:
• omul liber,
• subalternul (omul care se prosternează)
• sclavul (juridic fiind asimilat unui bun mobiliar). Drepturile
femeii erau protejate juridic. Femeia dispunea de bunurile sale
pe care le administra liber, practica numeroase meserii și
uneori putea avea răspunderi importante în societate. După
căsătorie, femeia se supunea autorității soțului. Ca văduvă,
putea administra și apăra interesele moștenitorilor. La moartea
tatălui (capul familiei), puterea revenea fiilor și, în cazul lipsei
de moștenitori de parte bărbătească, fiicelor. Pentru supuși,
codul lui Hammurabi prevedea obligativitatea monogamiei.
Suveranii puteau fi însă poligami.
Codul lui Hammurabi cuprinde 9 articole dintr-­un total de 282, care se referă la
onorariile medicilor, precum şi pedepsele ce urmau a fi administrate în caz de
eşec terapeutic:
*** Dacă un medic a tratat un om liber cu un cuţit metalic pentru o rană
gravă şi acesta s­a vindecat - atunci va primi 10 shekeli de argint.
*** Dacă a tratat pe fiul unui om de rând, - va primi 5 shekeli de argint.
*** Dacă a tratat un sclav, proprietarul acestuia - va da medicului 2 shekeli
de argint.
*** Dacă un medic a tratat un om liber cu un cuţit metalic pentru o rană
gravă şi a provocat moartea acestuia sau dacă a incizat o tumoră cu un
cuţit metalic şi a dis­trus ochiul unui bolnav, el va fi pedepsit cu tăierea
mâinilor.
*** Dacă un medic a vindecat osul fracturat al unui om liber sau dacă a
vindecat muşchiul bolnav, pacientul va plăti 5 shekeli de argint.
Papirusurile medicale egiptene sunt texte antice egiptene scrise pe papirus care permit să se
cunoască parțial practicile medicale antice egiptene. Papirusurile oferă detalii despre boli ,
diagnostice și tratamente conexe, inclusiv remedii pe bază de plante, intervenții chirurgicale și
vrăji magice. Se crede că au existat alte papirusuri medicale, dar multe s-au pierdut din cauza
jafului mormintelor.
Papirus Kahun
Datat în jurul anului 1800 î.Hr., papirusul ginecologic Kahun este cel mai
vechi text medical cunoscut.
Papirusul conține 35 de paragrafe diferite referitoare la sănătatea femeilor,
cum ar fi bolile ginecologice , fertilitatea, maternitatea și contracepția. Nu
descrie intervențiile chirurgicale.
Papirus Ebers
Acesta poartă numele lui Georg Ebers . Papirusul datează din jurul anului 1550
î.Hr. și este alcătuit din 110 pagini, făcându-l cel mai lung papirus medical
cunoscut. Acest papirus acoperă numeroase subiecte, inclusiv dermatologie ,
boli digestive , boli traumatice , stomatologie și ginecologie . Unul dintre cele
mai importante lucruri din acest papirus sunt referințele la migrene , care arată
că această problemă datează cel puțin în această perioadă.
Papirus Edwin Smith
Eeste singura parte care a supraviețuit unui manual egiptean despre
chirurgia traumelor .
Este cel mai detaliat dintre papirusurile medicale care există încă șiacum
care vorbește despre operație.
Documentul este format din 22 de pagini Sunt analizate 48 de cazuri de
traume, fiecare cu o descriere a examenului fizic, diagnosticului,
tratamentului și prognosticului. Un aspect important al textului este că
demonstrează că inima , ficatul , splina , rinichii , ureterul și căile urinare
erau bine cunoscute de egipteni, pe lângă faptul că vasele de sânge erau
unite la inima.
 TEMĂ PENTRU
ACASĂ

De scris un eseu:
<Importanța
perioadei preistorice
în dezvoltarea
medicinei ca știință>