Intre anii 5.000 a Chr. şi 7o a.Chr.

în spaţiul
cuprins între fluviile Tigru şi Euphrat
(actualele teritorii ale Irakului, Iranului şi
Siriei) apar şi se formează acele civilizaţii ce
sunt considerate a fi leagănul umanităţii¸
cunoscute din scrierile cuneiforme, din
biblioteca lui Assurbanipal şi din arhivele
templelor.
Aici trăia încă din mileniul al V-lea înaintea naşterii lui
Hristos, poporul sumerian, care era într-o luptă cotinuă
cu popoarele semite din Arabia (akadienii, caldeenii,|
fenicienii). În jurul anilor 2000 a Chr apar akkadienii,
care cuceresc Sumerul, creând statul Akkadian cu
capitala în Babilon lăsând în urma lor „civilizaţia
babiloniană”. Apoi acest teritoriu este invadat de Hitiţi,
iar In mileniul 1 ante Chr., Mesopotamia este invadată
rând pe rând de asirieni( v VIII-VII a Chr), caldeeni, iar
în 530 a Chr de persani care vor stăpâni întreaga
Mesopotamie, rămânând însă influenţe sumeriene în
religie, limbă şi civilizaţie.
Sumerierienii aveau cunoştinţe de tehnicâ, matematică,
asrtrologie, arhitectură şi inginerie. Au fost primii care au
avut un sistem metric şi monetar şi posedau un scris
propriu: scrierea cuneifomă.
Sumerienii au acordat o deosebită importanţă astrologiei;
cerul înstelat, marele univers condiţiona la ei tot ce se
întâmplă pe pământ, dar şi în om, totul fiind determinate
de numeroasele zeităţi.
Dintre aceste zeităţi, cu influenţă asupra bolii şi vindecării
menţionăm: în, zeul lunii, Ea, zeul apei şi a medicini;
demonul Pazuzu , căpetenia spiritelor rele, organizaţi în
cete de câte 7(cifra 7 jucând un rol hotărâtor în credinţa
sumerienilor).
Texte pe tăbliţe de lut sau gravate în piatră, cu scriere cuneiformă, dovedesc că
popoarele mesopotamice ajunseseră 2000-1500 î.Chr. la un grad perfecţionat
de organizare statală.
a) Codul regelui Hammurabi al Babilonului (1792-1750 a.Chr. săpat în piatră), cu
280 de articole despre drepturi, proprietate, recompense şi un epilog, din care
o parte se referă atât la medicina omului cât şi la cea veterinară.
b) Textele de medicină, descoperite în ruinele oraşului sumerian Nippur
(2800.î.Chr.). Sunt scrieri magico-hieratice, altele laice, mai aproape de
practica medicală empirică, preştiinţifîcă.
c) Textele din marea bibliotecă de la Ninive a regelui Asurbanipal al Asiriei (669-
627 a. Chr.).
d) Textele medicale de la Mattusila, capitala hitiţilor ( 1 300 a Chr.).
e) Opere de artă, care arată anumite cunoştinţe de anatomie şi fiziologie.
( Leoaica rănită, basorelief din palatul lui Asurbanipal II din Ninive, sec VII î.
Chr.) arată că se cunoştea paralizia de tren posterior a animalelor în urma
leziunii măduvei sacrale şi lombare.
Concepţie era magico-hieratică. Boala este de natură
supranaturală, produsă de demoni şi duhuri rele, a căror
acţiune se manifestă prin alterări ale umorilor şi, în
special, ale sângelui. Boala este o pedeapsă pentru
fărădelegile comise de bolnav sau de popor şi trimisă de
zei pe pământ şi este opera a cel puţin 3 feluri de spirite
malefice (demoni):
Duhurile morţilor (răzbunarea celor cu care bolnavul a avut
conflicte).
Monştrii neumani
Semimonştri – semioameni (fiinţe născute din femei violate
sau din dragostea acestora pentru monştri).
Practica medicala este redată în diferite scrieri mai ales în Codul lui
Hamurabi" şi "Legile asiriene”.
Ea poate fi împărţită în:
A- practica magico-hieratică, care o făcea exclusiv preotul, în a cărui
putere stătea izgonirea duhurilor rele. Era un preotul (specialist-
medic -'”ashipu” - sacerdotul), care poseda această taină, transmisă
din tată în fiu.
Pentru diagnostic, tratament şi prognostic acest medic- vrăjitor sau
sacerdot, folosea astrologia, configuraţia bolţii cereşti, mişcarea
astrelor deţinând un loc de frunte. În orice tratament, consultarea
astrologică era indispensabilă, poziţia stelelor era studiată înaintea
oricpărei. iniţiative terapeutice. Hepatoscopia (interpretarea
viitorului bolnavului, după diferitele forme şi semne ale ficatului de
oaie); lecanoscopia (cititul petelor de ulei turnat într-un vas cu apă):|
oniromancia (interpretarea viselor bolnavului) care ajutau la
stabilirea prognosticului, erau proceduri obligatorii.
Toate aceste procedee magico-mistiee erau întotdeauna
asociate cu practici empirice: venisecţii, ventuze,
scarificări, purgaţii, băi sau micl intervenţii chirurgicale.

B - Practica empirică. Existau medici, din popor care

vindecau fără descântece, administrând doar leacuri. Ei se
numeau „Asu”.
Textele medicale descriind practica empirică se refereau la:
- etiologie: pe lângă cauzele supranaturale ale bolilor se
recunoşteau şi cauze materiale (leziuni produse de insecte,
boli de ochi- produse de praf, caria dentară produsă de un
viernişor, paraziţi intestinali etc
-diagnostic; se caută să se identifice demonul pentru a-i aplica
tratamentul de alungare;
-" prognostic; era foarte important, întrucât medicul era povăţuit să nu
trateze pe acei ce vor muri, deoarece eşecul era pedepsit;
- tratamentul consta în diverse leacuri vegetale (şofran, usturoi, ceapă),
animale (unsoare de porc, vită, câine) sau minerale (cretă, pucioasă,
alaun) sub formă de unguente, decocturi sau suspensii absorbante.
Încă acum 3ooo de ani, Hamurabi, regele Babilonului a legiferat
norme pentru tarifele medicilor şi pedepse pentru chirurgi- stângaci.
Astfel, dacă un chirurg inciza un abces, avea dreptul să i se plătească
zece siclii de argint ; dacă bolnavul era sclav plătea două silii. Dacă în
cursul unei intervenţii distrugea ochiul pacientului, ei erau pedepsiţi
cu. tăierea mâinilor neîndemânatice.
Aceasta era pedeapsa în cazul când pacientul era om liber, în cazul
vătămării unui sclav, chirurgul scapă dând un alt sclav în loc.
La asirieni, după scrierile lui Herodoţ, exista obiceiul de a expune
bolnavii văzului public; fiecare trecător era obligat a-şi spună părerea
sau de a da sfaturi. Acest emipirism - potrivit unor autorl - nu ar fi
ilogic, în el se recunoaşte poate originea consultaţiilor medicale de
astăzi.
In cadrul medicinei mesopotame poate fi încadrată şi medicina persană,
poporul persan imigrând în Mesopotamia în prima jumătate a
milenului II a.Chr. Sumerienii şi persanii aveau legi igienice care
urmăreau puritatea corpului. Astfel femela, în timpul menstruaţiei
era considerată impură timp de 8 zile, iar după naştere, 4o de zile.
Izolau leproşii , obiectul de maximă atenţie era apa, cel mai
important "element" pentru corpul, omenesc. Ei venerau : apa,
focul, vântul şi pământul.
Concluzii.
Medicina mesopotamă a fost sacerdotală,
având elemente mistice şi magice, dar şi cu
timide pătrunderi de elemente laice.