Medicina in Iudeea Antica

Cand vorbim despre medicina antica, ne gandim de obicei la cartile mari si grele, cu paginile ingalbenite datorita vechimii lor, totusi pline de cunostinte si desene mai mult sau mai putin oculte. Realitatea insa, nu este de acord cu imaginatia omului modern despre ce a insemnat medicina antica, cel putin, nu cea din Iudeea mileniului II i.Hr. si pana spre sfarsitul sec. IV i.Hr. cand Iudeea ajunge sub stapanirea lui Alexandru cel Mare. Inceputurile poporului "evreu" sau ivrim, insemnand "cei de peste rau" sunt trasate de traditia iudaica ca incepand in mileniul II i.Hr. in cetatea Ur din cadrul Imperiului Sumero-Akkadian (Babilonia). Totusi nu poate fi vorba despre o natiune decat peste aproximativ 800 de ani, odata cu iesirea lor de sub stapanirea egipteana, in ceea ce este exodul. In acest timp, conform traditiei iudaice, a fost oferita, poate chiar scrisa Legea evreiasca, Torah. Iar, in cadrul acestui volum de carti se observa, pentru prima oara, o referinta asupra a ceea ce este medicina antica in Iudeea. Este posibil ca evreii din Biblie sau Tanakh, denumirea ebraica pentru Vechiul Testament, sa fi mostenit o parte din cunostintele lor din vechea cultura mesopotamiana. Printre acestea se numara: boala ca fiind considerata o pedeapsa din partea divinitatii pentru cel ce pacatuia (cel ce incalca sau rupea legamantul), orbirea, mai ales, era pentru ei o astfel de pedeapsa. De asemenea, evreii au continuat si taboo-ul asiro-babilonian, evitand a se apropia de cei bolnavi, cunoscut ca si "scoaterea in afara taberei a celor necurati" sau doar neapropiindu-se de cei necurati si de lucrurile lor. Mai mult, observam ideea ca ziua de Shabat sa fie o zi de odihna. Ulterior, in Midrash si Mishna, parti ce au constituit inceputul Talmudului (comentariu asupra Legii), aceasta idee a fost dusa la extrem, ceea ce poate fi observat si in zilele noastre in anumite comunitati ale evreilor ortodocsi. Chiar si asirienii au fost foarte severi in ceea ce priveste ziua de odihna, regele nu intreprindea nicio activitate oficiala si nici chiar medicii nu aveau voie sa trateze bolnavii in aceasta zi. Exista totusi si diferente destul de importante intre conceptele evreiesti si cele asiro-babiloniene. De exemplu, dupa cum am spus, evreii considerau ca bolile sunt o pedeapsa din partea divinitatii, dar nu o considerau ca fiind amprenta unui spirit negativ. Pentru evreul pre-cristic, era doar Dumnezeu cel care lua sau dadea sanatatea. Problema bolii nu era pusa pe seama contaminarii sangelui unei persoane sanatoase cu spiritele demonice din sangele unei persoane bolnave, dar era un semn al impuritatii sufletesti adusa de atingerea de lucrurile necurate. Legile igienice erau respectate mai mult din motive religioase si disciplinare, decat din motive medicale pur empirice. Aceasta reglementare cu privire la cei bolnavi a cuprins o buna parte din actiunile intreprinse de oameni: izolarea celor bolnavi, aici intrand cei bolnavi de lepra (subiectul cel mai bine acoperit in Lege, Levitic 13-14), iar ceilalti numiti necurati, erau marginalizati pe perioada necuratiei lor, evitandu-se chiar si atingerea hainelor sau a lucrurilor lor. Printre aceste persoane se numarau: barbatii cu polutii, femeile aflate la menstruatie, groparii, cei ce atingeau animale moarte/sacrificate, oamenii cu arsuri etc. Aceasta, in primul rand, deoarece Legea a fost data natiunii Israel intr-o zona desertica, astfel apa potabila era in cantitati insuficiente pentru o igiena corporala completa, sistemul imunitar putea fi foarte slabit datorita malnutritiei, iar cantitatea limitata si putin variata de plante nu le asigura o sursa adecvata de medicamente. Totusi, Legea le impunea o igiena generala riguroasa. Mai erau reglementate, timpul si locatia inmormantarii (civilizatia mesopotamiana punea persoanele decedate intr-un triplu strat de panza si apoi le lasa pe "marele fluviu"), spalarea inaintea mesei, dupa menstruatie, polutie, contactul cu animale moarte/sacrificate, contactul cu oamenii decedati, contactul cu tot ceea ce era numit necurat de catre preotul levit pe baza Legii.

Multe s-au spus si inca se mai discuta asupra motivatiei pentru introducerea animalelor necurate, dintre acestea mentionam: posibile motive medicale asupra unei alimentatii cat mai sanatoase (aici intrand si scurgerea sangelui din trupul animalului sacrificat), motive de ordin existential (unele animale numite necurate aveau aceeasi hrana ca si omul, astfel ar fi intrat in competitie pentru mancare cu el) si poate chiar motive religioase (Egiptul - Mitraim - avea multe zeitati ce incorporau si elemente ale animalelor interzise, iar religia iudaica trebuind sa se separe de celelalte religii orientale, a recurs la aceasta metoda). Indiferent care ar fi fost motivele, stim ca dintre mamifere le era permis orice animal "care are unghia despicata, copita despartita si rumega", dintre vietuitoarele din ape, sunt amintiti doar pestii, dintre pasari stim ce era interzis, orice pasare de prada sau care se hranea cu alte vietuitoare, aici fiind mentionat si liliacul, iar dintre insecte le era permisa lacusta ca hrana. Medicii erau de regula numiti vrajitori, desi o diferenta dintre medicul empiric si cel care se baza pe vrajitorie nu este clara in cazul acestei natiuni. Diferenta o aduce, insa, medicul profet, el fiind omul care primea direct de la Dumnezeu reteta vindecarii si care a fost vazut intr-o lumina pozitiva chiar si dupa interzicerea vrajitoriei si a altor practici care intrau in contradictie cu Legea evreiasca. Practicile medicale evreiesti erau asemanatoare celor ale populatiilor din imprajurimile lor. In Vechiul Testament, fiind mentionate un numar de medicamente folosite: matraguna, balsamuri, uleiuri, ierburi si des folositele smochine. O parte din ingredientele mentionate in aceste amestecuri sunt greu de precizat cu acuratete ce ar fi reprezentat, astfel s-au emis diferite ipoteze asupra efectelor propriu-zise ale acestor "medicamente", dar niciuna nu este inca o parere unanim acceptata. Cat despre interventiile chirurgicale, apare mentionata doar circumcizia baietilor in a 8-a zi de la nastere. Desi, pe suprafata vechiului stat s-au gasit dovezi ale unor practici chirurgicale mai extreme (trepanatia), nu se stie daca ea era practicata de evrei sau de locuitorii vecini lor. Mai gasim mentionata si moasa, dar nu ni se dau detalii mai multe decat ca ar fi avut rolul de a asista la nastere. De asemenea mai apar descrise si un numar de boli: afazia - pierdere temporara a vorbirii - Ezechiel 33:22 apoplexie - 1 Samuel 25:37,38 dizenterie - 2 Cronici 21:15-19 febra - Levitic 26:16 furunculi - Exod 9:9 (smochinele tratau problema ulcerelor, folosite pana la antibiotice) gangrena - Deuteronom 28:22 guta - 2 Cronici 16:12,13 malformatie - Levitic 21:16-24 poliomielita - 1 Regi 17:17 (meningita) psihoza depresiva - 1 Samuel 16:14-23 - fiind tratata cu ajutorul terapiei prin muzica pustule - Exod 9:9-10 tuberculoza - Deuteronom 28:22 sincopa - Geneza 45:26 nanism hipofizar, gigantism

Desi informatia medicala din Tanakh (Vechiul Testament) este limitata, o bogata colectie de informatii medicale umane si veterinare se gaseste in Talmud. Neintrand in istoria acestei culegeri de texte, putem spune ca ea ne traseaza drumul urmat de evreii din Iudeea pe calea mediciniei dupa cucerirea de catre Alexandru cel Mare. La fel ca si alte natiuni, evreii s-au indreptat in numar mare catre centrele de invatamant din Grecia, in mod deosebit Alexandria in jurul sec. IV i.Hr., unde au urmat invataturile de anatomie si fiziologie, impreuna cu nutritia, masajul si medicamentatia. Informatiile asupra practicilor medicale alexandrine a evreilor din zona Iudeei, sunt relativ greu de stabilit din punct de vedere al originii lor si chiar timpul in care acestea au avut loc. Totusi, un exemplu de baza medicala folosita des de evrei, cel putin, in scrierea lor talmudica, este aceea a teoriei umorale a grecilor, care punea imbolnavirea pe seama dezechilibrului celor patru umori: flegma, sange, bila galbena si bila neagra. Ulterior, urmand filosofii greci pe urmele celor patru elemente ale Universului: aer, foc, pamant, apa si cautand a cincea esenta care sa lege cele patru elemente. Astfel, datele inscrise in aceasta carte, fac obiectul unei descrieri a medicinei iudaice postcristice si mai ales, medievale. Desi corpurile neinsufletite erau evitate, fiind considerate necurate, evreii evident ca au facut si disectii umane ocazionale, un astfel de moment este descris cand Ishmael ia corpul unei persoane pe care il fierbe si apoi efectueaza disectia pe acel corp. Totusi, majoritatea informatiilor de anatomie din Talmud provin din disectiile umane alexandrine si din examinarea animalelor pentru a se determina daca erau lipsite de malformatii si potrivite ca si mancare, daca erau kosher. Din punct de vedere al chirurgiei, mai erau discutate diferite metode de reducere a dislocatiilor si de vindecare a ranilor organelor interne. Uneori, tehnicile erau prezentate in detaliu. Dar, cea mai des intalnita practica ramanea circumcizia. In anii care au urmat, mai ales in timpul Evului Mediu, evreii au fost cei care aveau la indemana scrierile cele mai importante ale filosofilor, matematicienilor, anatomistilor, etc. din Elada si Roma antica, respectivele civilizatii fiind apuse sau cucerite in mod brutal de barbari. Astfel, ei au inceput o traducere a operelor antichitatii si nu doar in zona Europei. Ei realizand puntea dintre civilizatia islamica a estului, traind impreuna in pace si conlucrand pentru traducerea cartilor vechilor civilizatii europene in limba de bastina, araba si civilizatia crestina a vestului. Unde au ocupat locuri in biblioteci si in frizerii, avand rolul dublu de chirurg si frizer, in unele cazuri erau medici specialisti si chirurgi (rophe) sau doar chirurgi (uman), avand un singur rol, acela de a ajuta la vindecare. In tot acest timp ei au evoluat profesional, pastrand dinamica originala a antichitatii evreiesti.