ISTORIA CHIRURGIEI

Istoria medicinei se ocupă atât de evoluția medicinei ca știință,

cât și de contribuțiile diverselor personalități în acest domeniu.

Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi. De la

arta vracilor și șamanilor care pretindeau că alungă duhurile rele, la
medicina sacerdoților care practicau în umbra templelor, până la medicina
modernă este o cale lungă. Dacă medicul medieval și renascentist era un
erudit, bun cunoscător atât al textelor clasice, cât și al astrologiei și
alchimiei, medicul modern trebuie să fie atât savant, cât și cetățean, care să
aplice știința actuală în scopul modificării pozitive a condițiilor de mediu
natural și social.

Se pot puncta cateva mari perioade ale istoriei medicinii:

1. Preistorie
2. Antichitate
3. Evul mediu
4. Renaşterea şi iluminismul
5. Medicina modernă
6. Medicina actuală
7. Medicina viitorului

Înca din NEOLITIC se deschideau, prin operatii, furunculii si

carbunculii, se indepartau corpurile straine prin incizii si pensare, se rădeau
falsele membrane, sfacclurile si chistele cu diferite chiurete.
IN INDIA se faceau frecvent rezectii. trepanatii. operatii pentru colecistite
litiazice. Ultimele operatii se efectuau, de altfel, si in Mesopotamia, Urartii,
si DACIA. Tara dintre Tigru si Eufrat s-a impus, de altfel, si prin autopsii,
venesectii. operatii pe ficat, traheotornii si laparatomii. GRECII, de
asemenea, au efectuat laparatomii, amputatii, traheotomii, ligatura vaselor,
toate sub protectie de anestezice si analgezice. inca din timpul lui
HIPOCRATE s-au folosit inciziile renale si punctiile pleurale.
In Dacia, in afara de trepanatii, se efectuau frecvent elongatit, repuneri ale
fracturilor prin atele de lemn, precum si diferite amputatii.
Cercetarile stomatologice au fost foarte avansate in Etruria, unde se puneau
clinti artificiali si poduri dentare de aur..
 Putem vorbi despre o practică chirurgicală in tratarea unor boli
incă din evul mediu, cand medici islamici îndepărtau chirurgical cataracta
cu un mileniu înainte ca medicii europeni medievali să încerce acest lucru.
Unul din marii reprezentnți în acest domeniu este Abulcasis, considerat
părintele chirurgiei moderne. Acesta a inventat o serie de unelte și
dispozitive chirurgicale. În lucrarea sa, Kitab al-Tasrif, (o enciclopedia vastă
de 30 de volume), însumează toate cunoștințele timpului său, adunate după o
carieră de 50 de ani.

Însă perioada în care chirurgia se transformă dintr-o “artă

minoră” lăsată pe seama meșteșugarilor și considerată înjositoare pentru
savanții medici într-o disciplină de sine-stătătoare, este perioada renaşterii.
Numeroși chirurgi au dobândit o bună reputație:

• Giovanni da Vigo (1450 - 1525), medic și chirurg italian, propune

legătura arterelor pentru oprirea hemoragiilor și construiește noi
instrumente chirurgicale.
• Mariano Santo (1488 - 1577), chirurg italian, unul din precursorii
urologiei, propune o nouă metodă pentru extragerea pietrei din vezica
urinară.
• Michelangelo Biondo (1497 - 1565), chirurg venețian, trata rănile și
contuziile cu apă rece, încercând o apropiere de natură;
• H. von Pfolspeundt, chirurg militar bavarez, poseda o vastă experiență
în tratarea rănilor produse de săgeți. Într-o lucrare din 1460 vorbește
pentru prima dată despre extragerea proiectilelor provenite din armele
de foc.
• Hieronymus Brundschwig (1450 - c. 1512), medic și chirurg neamț,
elimina presupusa "otravă" din rănile produse de armele de foc prin
supurație, provocată cu ajutorul unui mănunchi de fibre vegetale
introduse sub piele.
• Hans von Gersdorff (c. 1455 - 1529), chirurg german, trata rănile cu
ulei clocotit pentru a împiedica hemoragia și infectarea. La amputații,
se străduia să oprească sângele, după care introducea într-o bășică de
vită bontul membrului secționat, închizându-l bine.
• Georg Bartisch (1535 - 1607), medic german, a publicat o lucrare
ilustrată, în care figurează și o mască pentru corectarea strabismului

Dar rolul cel mai important l-a jucat contribuția lui Ambroise Paré, părintele
chirurgiei moderne. Acesta a inventat, în 1552, procedeul de ligatură a
arterelor, care a salvat de la moarte mulți pacienți care au suferit amputări.
De asemenea este considerat unul dintre deschizătorii de drum ai chirgiei
moderne.
Primele EXPLORA‚RI INTRAVENOASE au fost intreprinse de
LEONARDO DA VINCI in anul 1500, care a efectuat chiar injectii
intravenoase.
Notăm ca inainte de LIGATURAREA VASELOR de catre
Ambroise Parre (1514-l590), primele asemenea I igaturi s-au efectuat in
iuml anului 200 i.e.n. in scoala medicala din ALEXANDRIA.In domeniul
obstetricii, versiunea podalica a copilului, initiata in ultimul secol, isi are
paternitatea in MEDICINA ANTICA‚ ROMANA‚, fiind intreprinsa pentru
prima data de catre medicul SORANIIS. Momente de o deosebita importanta
au fost inaugurate prin descoperirea \"MICII SI MARII CIRCULATII
SANGVINE\" de catre W. Harwey (1578 - 1657) si a VALVULELOR
VENELOR de catre F. D\'Aquapendenie (AŽd scoala medicala de la
Padova), cat si a \"VASELOR CAPILARE\" in 1661 de
catre Malpighi si a \"OVULULUI\" de catre Reignee de Graaf (1641 -l673)
care a enuntat maxima: \"originea omului este un ou\" vizibil prin
MICROSCOPUL descoperit de Galiieo Calilei in 1614, care a fost
perfectionat ulterior de catre Leewenhoect (1632 - 1723).

În perioada ILUMINISMULUI se remarcă de asemenea

personalităţi importante in domeniul chirurgical:
• Guy de Chauliac - considerat unul din precursorii chirurgiei moderne,
după chirurgul islamic Al-Zahrawi;
• Realdo Colombo - anatomist și chirurg care a contribuit la explicarea
circulației mici;
• Ambroise Paré - a sugerat utilizarea ligaturii în locul cauterizăr
• John Hunter – chirurg
• Amato Lusitano - a descris valvele ventriculare și funcționarea
acestora
• Thomas Sydenham - supranumit Hippocrate al englezilor

Istoria medicinei moderne este acea parte a istoriei medicinei

care începe în secolul al XVII-lea, când Renașterea și Iluminismul eliberează
medicina de toate dogmele și elementele pseudoștiințifice, până în epoca
modernă, mai exact până în 1945 când se consideră începutul medicinei
contemporane.
În acest secol se consolidează și se adâncesc epocalele cuceriri ale
Renașterii. În special, se afirmă cu tărie acele principii metodologice care
vor conduce la constituirea științei medicale moderne. Newton, Leibniz și
Galilei au promovat și au consfințit pentru totdeauna metoda științifică. De
aici înainte, la baza cercetării medicale observația, experimentul și
raționamentul.
La dezvoltarea chirurgiei moderne se fac remarcate personalităţi ca:
• William Morton (1819-1868) descoperitorul anesteziei generale
• Louis Pasteur (1822-1895) descoperitorul asepsiei
• Joseph Lister (1872-1912) descoperitorul antisepsiei
• TheodorBillroth (1829-1894) prima rezecţie gastricã cu anastomozã
gastro-jejunalã.
William Halsted (1852-1922) pionier în chirurgia tiroidei şi
oncologicã.
• Alexis Carel (1873-1944) chirurg experimental interesat în culture de
ţesuturi şi transplant de ţesuturi şi organe
• John H. Gibbon (1903-1973) pionierul chirurgiei toracice

În chirurgia românească nume ca : N. Kretzulescu, Carol Davila,

Ludovic Russ, Nicolae Turnescu, C-tin Dimitrescu-Severeanu, Thoma
Ionescu, Gheoerghe Assaky, Dimitrie Gerota, Iacob Iacobovici, Theodor
Burghele, Vladimir Buţureanu, Gheorghe Chipail au facut de asemenea
istorie.