Realizat: Groza Ion

Grupa: 104
Calificare: Asistent Medical
 Evul mediu este definit în istorie, în sens
general, drept perioada de timp cuprinsă între:
 data căderii imperiului Roman de Apus (anul 476)
 data ocupării Constantinopolului (capitală a
Imperiului Bizantin) de către turci (1453).

 limita superioara ar fi:

 secolele XIV-XV (renaşterea)
 revoluţia Franceză (1789-1794), atunci când se
încheie epoca feudală.
 Evul mediu reprezintă o perioadă de mari
transformări în plan:
 politic
 economic
 cultural
 social
 medical
 Această perioadă este caracterizată prin:
 migraţiapopoarelor
 etnogeneză a popoarelor europene
 Acest fapt se va reflecta şi în medicină.
 Bizanţul a fost fondat ca o colonie din secolul VII î.Chr. a
oraşului Megara din istmul Corintului, în Grecia, de către
romani, fiind considerat ulterior ca şi continuatorul legitim al
imperiului roman.
 În 330 Constantin mută capitala aici şi schimbă denumirea de
Bizanț în Constantinopole.
 Rectitorește oraşul, mărind suprafaţa, înfrumuseţându-l şi
impunând religia lui Cristos drept religie de stat.
 Acest fapt a creat premiza că boala este o pedeapsă divină iar
vindecarea este posibilă prin credinţă, determinând
reîntoarcerea la medicina teurgică şi mistică.
 În Evanghelii se vorbeşte despre puterea vindecătoare a lui
Isus Hristos.
 În unele cazuri era suficientă doar prezenţa acestuia, alteori
trebuia să atingă bolnavul pentru a-l vindeca.
 Mitul lui Hristos a avut un rol important în dezvoltarea
legăturii dintre bolnav şi biserică, şi crearea conceptului de
caritate creştină.
 Apar astfel numeroase instituţii (tropii) pentru îngrijirea
bolnavilor săraci (ptochia), orfelinate pentru copii părăsiţi
(brephotropia), pentru orfani (orphanotropia), pentru bolnavi
(nosotripia), etc.
 Elena, mama lui Constantin, fondează primul
spital în Constantinopol rămânând în istorie
ca Sfânta Elena.
 În anul 365 la Caesarea, Sfântul Vasile
(episcop de Caesareea) pune bazele unui
spital pentru săraci,
 Sfântul Ephraem construieşte un spital
pentru epidemii în Edessa.
 Primul spital creştin din Europa este
construit înainte de anul 394 de către
Fabiola în Roma.
 Oribazius di Pergamo (325-403)
 elev al şcolii din Alexandria,
 mare filozof şi encicloped,
 a scris „Marea Sinagogă”, o enciclopedie
medicală în care descrie semiologia leziunilor
medicale la diferite nivele medulare.
 A scris 70 de lucrări cu conţinut despre
terapie şi igienă,
 lucrarea sa „Europista” este un adevărat
manual de urgenţe medicale în ce priveşte
accidentele.
 Ca medic al împăratului Iulian, reuşeşte să-l
influenţeze pe acesta, pentru a stabili
obligativitatea deţineri unei licenţe pentru
practica medicală.
 Primul medic creştin mai important este
Actius din Amida (502-575),
 este considerat unul dintre cei mai buni scriitori,
 în cartea sa „Tetrabiblion”, formată din 16
volume, descrie bolile de gât, ochi, nas și dinți,
precum și descrierea tratamentelor de gută,
hidrofobie, difterie sau unele tehnici chirurgicale
ca uretrostomia și tratamentul chirurgical al
hemoroizilor.
 Alexandru din Tralles (525-605),
a scris un tratat de Patologie din 12 volume,
intitulat „Terapeutica babilonului”.
 A efectuat studii asupra sistemului nervos,
emițând ipoteza după care sediul epilepsiei
este în creier.
 Deosebește edemul de alte hipertrofii –
semnul godeului.
 Descrie diferitele febre, afecțiuni oculare,
precum și câteva noțiuni de patologie și
terapie a bolilor interne.
 Este adeptul teoriei umoraliste.
 Paul din Egina (600-650),
a fost cel mai mare chirurg al Bizanțului,
 practica traheotomia, amigdalectomia, opera polipii
nazali, herniile, fistulele anale, hemoroizii.
 opera prin excizie, nu cauteriza, folosind bisturiul.
 a studiat și descris tumorile, fiind primul care face
diferența dintre tumorile benigne și maligne,
introducând numele de cancer, pentru tumorile
maligne.
 a scris mai multe cărți, de fapt o compilare a operelor
lui Galen, la care le aduce unele îmbunătățiri.
 „Memoriul”, o enciclopedie medicală în șapte
volume, descrie farmacologia, toxicologia, un volum
despre bolile femeilor, un ghid medical, etc.
 Antilos,
 contemporan cu Oribazius,
 este autorul unei lucrari de
chirurgie despre
tratamentul anevrismelor arteriale.
 Nicolas Mepis –
 estedescris în literatură ca un mare farmacolog și
practician.
 Dintre personalitățile marcante ale secolului XI,
se pot enumera:
 Michaelos Psellos (scrie un lexicon medical, îmbinând
învățămintele religioase cu recomandări terapeutice),
 Simeon Seth (redactează un index alfabetic despre
puterea tămăduitoare a unor remedii naturale),
 Nicolaos Alexandrinos (supranumit „Myrepsos”, scrie
„Dynameronul”, o vastă enciclopedie farmacologică,
sintetizând cunoștințele din acea vreme, având 48 de
capitole).
 În această perioadă, pregătirea medicilor
se efectua în școli medicale, care
funcționau pe lângă spitale, unde viitorii
medici își desfășurau practica la patul
bolnavului, iar la ieșirea din școală
dădeau examen.
 Medicina bizantină nu aduce descoperiri
semnificative, ea mărginindu-se doar la
punerea în practică a celor cunoscute în
antichitate, având totuși câțiva medici și
chirurgi de valoare, care au păstrat și
transmis posterității, operele marilor
clasici Hippocrate și Galen.
 Medicina arabă a dat mediciniei universale
personalități, concepții și opere importante,
influențând puternic medicina europeană.
 În perioada de început a evului mediu, pe
când arabii erau nomazi și credeau în
demoni, exista o medicină vrăjitorească,
unde vrăjitorul deținea o putere însemnată
fiind a doua persoană importantă, după șeful
de trib.
 Arabii se apărau de boli purtând diverse
talismane sau amulete confecționate în
special din dinți de șacal, labe de broaște,
ochi de pisică uscat.
 Punctul de plecare în medicina arabă
tradițională este considerat a fi în perioada lui
Muhammad (sau Mahomed, „cel demn de
laudă”), acesta fiind, conform tradiției, primul
medic islamic.
 După secolul al VII-lea, când mahomedanismul a
cuprins întreaga lume arabă, bolnavii nu se mai
duceau la vrăjitor, acesta fiind înlocuit cu
preotul musulman care utiliza citate din Coran
pentru vindecarea bolii.
 În medicina cultă persista concepția conform
căreia exista tratament pentru fiecare afecțiune
ceea ce a încurajat personalitățile vremii
respective să efectueze cercetări medicale
pentru a descoperi diverse remedii.
 O mare parte a metodelor utilizate erau spiritual
religioase și mai puțin științifice.
 Organizarea lumii arabe în califate a dus la
instituirea unei ierarhii sociale foarte stricte.
 În evul mediu vastul imperiu arab era
împărțit în două mari califate:
 Califatul de răsărit cu capitala inițial la Damasc
apoi la Bagdad
 Califatul de apus cu capitala la Cordoba.
 Califii au încurajat știința, literatura, artele,
medicina.
 Se realizează traduceri după Hipocrate,
Oribazius, Galen, Dioscoride, adunând cu
mare grijă operele traduse în palate și
biblioteci.
 Medicii islamici au fondat printre cele mai
vechi spitale, continuând tradiția bizantină a
spitalului, cel mai celebru spital fiind cel din
Bagdad.
 Spitalele se aflau sub egida marilor
universități medicale și dispuneau de
personal calificat care aveau rolul de a îngriji
persoanele bolnave.
 Se deosebeau astfel de temple, ospicii,
aziluri și lazareturi, unde bolnavii erau mai
degrabă izolați de restul societății decât
tratați.
 În spitale existau secții speciale pentru
bolnavii febrili, cazuri ginecologice,
oftalmologice, psihiatrice, bolnavilor
întocmindu-li-se foi de observație.
 Medicilor oficiali le revenea sarcina de a controla
activitatea medicilor practicieni, farmaciștilor, școlilor.
 Medicii lumii arabe erau creștini, însă numele acestora nu
s-a păstrat, arabii dându-le nume noi.
 Patriarhul Nestor a fost medicul lui Mahomed, negând
originea divină a lui Isus Cristos, a fost declarat eretic și s-
a refugiat în Iran la Edessa.
 Arabii au excelat și în alte științe, fiind primii chimiști ai
lumii, o serie de cuvinte ca: alcool, aldehidă, alcaloizi,
provenind din limba greacă.
 Dezvoltarea chimiei a dus la apariția farmacistului,
medicul fiind obligat să delege această funcție cuiva cu o
pregătire specifică care să dea dovadă de responsabilitate
morală și intelectuală, ceea ce a dus la separarea profesiei
de medic de cea de farmacist.
 Farmaciștii arabi au practicat metode care dăinuie și azi:
filtrarea, distilarea și sublimarea.
 Limba arabă era considerată limba științei și culturii.
 La cimentarea culturii Califatelor au contribuit și alți
străini: sirieni, persani, evrei, spanioli, greci.
 Dintre personalitățile lumii arabe din Califatul de
răsărit, care și-au adus contribuții remarcante în
dezvoltarea medicinei se pot enumera:
 Rhazi, latinizat Rhazes (Abu Bakr Muhammed ibn
Zakaria Al Rhazi), din sec. IX-X,
 medic persan de seamă,
 autor de cărți medicale, cea mai de seama fiind
enciclopedia Continentul (Kitab al hawi) scrisa în 24 de
volume.
 a descris pentru prima oara în lume rujeola (pojarul).
 Al Rhazi  este autorul a unor lucrări
despre variola, varicela,
 descrie diagnosticul diferențial
în diverse afecțiuni,
 descrie tratamentul în bolile
infecțioase, ca de exemplu
spălături bucale, faringiene,
oculare cu ape acidulate în
bolile infecțioase ale copilăriei
 este considerat părintele
pediatriei
 și-a adus contribuții importante
și în neurochirurgie și
oftalmologie.
 introduce testul de urină și
testul scaunului – coprocultura
 Ali Abas (Ali Al Bas)
 chirurg de seamă al vremii a practicat ligatura
vaselor, până la acea vreme hemostaza făcându-
se prin presiune, cauterizare și cu substanțe
hemostatice;
 a scris un tratat enciclopedic (Al Kitab Al Maliki –
Sistemul Medical) în 20 de volume, tradus
ulterior în Europa occidentala sub titlul Liber
Regius;
 Ibn Sina Abu Ali (Avicenna, 980-1037),
 a fost un mare poet, filosof, teolog, un mare geograf și
geolog, muzician,
 părintele medicinei moderne, supranumit „princepes
medicorum”
 a introdus în studiul fiziologiei experimentul sistematic și
cantitativ, aducând totodată contribuții în examenul clinic
(examinarea ritmului cardiac și al pulsului arterial în special
al celui de la încheietura mîinii), analiza factorilor de risc și
introduce noțiunea de sindrom.
 Este autorul a o serie de lucrări de seamă, „Canonul de
medicină” conținând o serie de teorii ale substanțelor
medicamentoase, care stau la baza farmacologiei de astăzi,
observații care vor duce mai târziu la realizarea
sfigmografului.
 A stabilit diagnosticul diferențial între paralizia centrală și
periferică, între meningită și meningitism, descrie diabetul
zaharat, stenoza pilorică, ulcerul gastric.
 Avicenna - portret (în stânga) și pagină dintr-
un manuscris al lui Avicenna (în dreapta)
 Abulcasis,  Abulcasis
 chirurg, a scris un tratat
de chirurgie „Al Tarsif”
(Metoda) în 30 de volume,
ce cuprinde descrieri de
operații ca: litotomia,
diferite amputații,
imobilizarea fracturilor,
operații de cancer uterin,
cancer de sân, utilizarea
forcepsului în extragerea
fătului mort.
 Avenzoar,
 clinicianal lumii arabe din Spania
 este autorul unui tratat de medicină în care sunt
descrise pericardita seroasă, abcesul mediastinal
 a practicat traheotomia și este primul care a
extras din piele parazitul râiei cu un bisturiu
foarte ascuțit
 Averoes,
 medic, matematician, fizician, chimist,
 personalitate marcantă a lumii din Italia,
 este autorul tratatului de medicină „Colliget” (Reguli
generale de medicină) în care sintetizează remarcabil
cunoștințele medicale de până atunci, fără însă prea
multe contribuții personale originale.
 Maimonide (1135-1204),
 medic, matematician și astronom,
 provine din Egipt, fiind medic al sultanului.
 a lăsat numeroase opere, dintre care
 „Cartea cu sfaturi” conține reguli de igienă și dietă,
 „Aforismele lui Musa” conțin 1540 de sentințe.
 Clerului (pătura superioară a societății) i-a revenit
sarcina medicației, o serie de preoții vremii prestând
activitate medicală și chirurgicală, primele elemente
de medicină apărând în mănăstiri.
 Au existat călugări specializați la nivelul medicinei
populare.
 În secolul al XII-lea se interzice preoților practicarea
medicinei.
 Medicina Occidentului european a progresat foarte
lent în prima jumătate a evului mediu, datorită
persistenței ideii iudaice conform căreia boala era
considerată pedeapsă divină, tratamentul universal
fiind rugăciunea sau în unele cazuri administrarea
unor preparate pe bază de plante (pe lângă mănăstiri
existau grădini botanice, anumiți călugări având în
grijă cultivarea plantelor medicinale și depozitul de
medicamente).
 În apropierea mănăstirii  Îngrijiri medicale la Şcoala
Monte Casino a fost din Salerno
înființată prima școală de
medicină propriu-zisă
laică numită Școala
medicală din Salerno (în
anul 529).
 Aici, spre sfârșitul
secolului al VIII –lea și
începutul secolului al IX
-lea, călugărul Benedict,
odată cu întemeierea
primului spital din
Occident, înființează și un
ordin călugăresc pentru
asistența bolnavilor.
 Alte spitale au fost  Interiorul unui Spital
înființate din perioada Evului
 Elveția la Saint-Gall (în Mediu
820)
 Paris – Hotel Dieu (829).
 În spitale se investigau
cauzele bolii, anumite
ordine călugărești
specializându-se pe
anumite categorii de
bolnavi, cum ar fi
lazarienii (ordinul
Sfântului Lazăr) care se
ocupau de leproși.
 Igiena precară din marile orașe a permis
producerea marilor epidemii ale Evului Mediu,
perioadă rămasă în istorie ca „epoca marilor
flagele”.
 Ciuma omoară în anul 592 aproape 1/6 din
populația Imperiului Roman de Răsărit, iar în
1347-1351 este răspunzătoare de moartea a
peste 75 milioane de oameni, fiind considerată
cea mai cruntă epidemie din istoria scrisă a
omenirii, boală numită și „moartea neagră”
pentru că hemoragia dădea naștere unor pete
negre ce afecta tot organismul.
 Istoricul medieval Froissart a estimat că aproape
o treime din populația globului a murit de
această boală, epidemia pornind din India, a
cuprins Orientul mijlociu și apropiat, Africa de
Nord, apoi Europa.
 O altă epidemie care a afectat Europa
Occidentală este cea de sifilis, boală
adusă de marinarii lui Cristofor Columb
din Tahiti, manifestată prin apariția pe
întreg corpul de plăgi purulente.
 Prima epidemie de sifilis în Europa a făcut
ravagii în mijlocul trupelor franceze de
mercenari în 1495, la doi ani după ce
Columb s-a întors din călătoria sa.
 Alte boli ca variola, lepra și tuberculoza,
sunt răspunzătoare de un număr
important de victime.
 Afectarea unui număr mare de  Dansul trandafirului
persoane prin diversele
epidemii apărute, se poate
vorbi și de așa numitele
epidemii psihice, isterii
colective.
 Bolnavii erau duși la marginea
satului, unde tremurau până la
epuizare
 Alte ori se practica flagelarea
colectivă în care mii de oameni
se biciuiau reciproc pe străzi ca
să-și ispășească păcatele
 Tot ca un remediu natural pe
străzii aveau loc așa numitele
epidemii de dans.
 Medicii vremii nu au făcut față acestor
epidemii, ei declarându-și în public
neputința, astfel că bolnavii spre retrăgeau
spre locații neafectate de boli (migrând de la
orașe spre sate), pe străzile orașelor se
desfășurau procesiuni religioase care
implorau mila cerească.
 Sunt recomandate
 viața curată,
 postul,
 rugăciunile,
 regim alimentar (evitarea exceselor alimentare
la marile ospețe).
 Dintre „sfinții doctori” sau  Frații Cosma și Damian
protectorii care erau
chemați în ajutor sunt
frații „Cosma și Damian –
numiți doftorii fără de
arginți”, educați și
formați ca doctori, având
harul vindecării trupurilor
și sufletelor bolnave prin
puterea rugăciunii.
 Alți sfinți invocați în
vindecare au fost: Sfântul
Anton pentru ciumă,
Sfânta Lucia pentru bolile
de ochi, Sfânta Apolonia
pentru dureri de dinți.
 ȘCOALA DE LA SALERNO
 fondată în anul 820, a avut ca maeștrii o serie de personalități
ale vremii:
 Gariopontus a scris o enciclopedie în cinci volume despre
suferințe (Passionaris);
 Trotula, soția unui medic, se ocupa de ginecologie și obstetrică,
a scris „De mulierum passionibus ante, in et post partum”,
(despre suferințele femeilor înainte, în timpul și după naștere);
 Constantin Africanul (1020-1087), a tradus cărțile lui Hippocrate
și Galen în latină, după cărți arabe;
 Nicolae Salernitanus, aduce contribuții importante în
farmacologie, a scris un tratat Antidotarium despre 39 de
droguri, unele dintre ele orientale;
 Ruggiero Frugardi, chirurg, autorul unei importante cărți de
chirurgie „Praxis” (Practica), un manual după care s-a învățat în
următoarele două secole;
 Copho, anatomist, a făcut numeroase disecții în special pe porc,
corectând o parte a afirmațiilor greșite făcute de Galen.
 ȘCOALA DIN MONTPELLIER,
 înființată în secolul al IX –lea sau al X -lea, se afla la
granița dintre lumea arabă și cea latină.
 În 1220 este ridicată la grad de Universitate fiind în acel
moment unica instituție de învățământ din Franța.
 La Montpellier au predat medici evrei și arabi, veniți din
Spania, precum și medici formați la Școala de la Salerno.
Se predau învățăturile lui Galen, a lui Hippocrate și
Avicena.
 Majoritatea profesorilor au fost alchimiști pasionați,
cercetările lor, îmbogățind arsenalul de substanțe chimice
în practica farmaceutică.
 Dintre aceștia amintim pe
 Arnold de Villanova (1235-1317)
 Raymond Lully (1235-1316), care au căutat aurul lichid considerat
panaceu universal.
 Guy de Chauliac (1300-1368), chirurg celebru a scris „Chirurgia
Magna”, carte de baza în secolul al XIV –lea și al XV -lea, a pus
accent deosebit pe anatomie, în volumul al VII-lea.
 UNIVERSITATEA DE LA BOLOGNA (1119),
 cea mai veche instituție de învățământ superior
din Europa, și-a câștigat o mare faimă prin
anatomiștii și chirurgii ei.
 Bartholomeo da Varignama, anatomist, este
primul care a efectuat oficial disecții, având
încuviințarea Sfântului Scaun de la Roma.
 Mondino de Luzzi (1275-1326), în 1315 primește
o aprobare specială să disece două cadavre de
femei, după care scrie și publică „Anathomia
Mindini”, în 1316, (retipărită în 1478) compendiu
după care vor învăța generații de studenți, fiind
o carte de căpătâi în domeniul anatomiei, până
la apariția cărții lui Andrea Vesal, în 1543 „De
humani corporis fabrica”. Greșelile lui Galen în
ceea ce privește circulația sângelui sunt
perpetuate.
 Gugliemo Salicetti (1210-1277), renumit
chirurg, autor a două cărți în care susține
importanța cunoașterii anatomiei în
chirurgie. În 1275 scrie Chirurgia în care
readuce bisturiul în locul cateterului.
 Dintre elevii lui cei mai faimoși se remarcă
Lanfranco da Milano, considerat unul din
fondatorii școlii medicale franceze,
preocupat de igiena copiilor, și femeilor
gravide.
 Alte Universități din Europa Occidentală a Evului
Mediu au fost:
 Universitatea: din Paris înființată în 1150, Napoli
(1225), Cambridge (1257), Padova (1228), Roma
(1303), Praga (1349), Cracovia (1364), Heidelberg
(1386).
 Universitatea din Paris este în ordine cronologică a
doua Universitate din lume, după Universitatea din
Bologna.
 Diverși binefăcători au avut inițiativa formării
Colegiilor universitare de care să beneficieze și cei
săraci, astfel se fondează în 1257 de către Robert de
Sorbon, colegiul care îi va purta numele.
 Scopul era de a oferi cazare și resurse materiale
pentru studenții veniți la Paris din lumea întreagă.
 Cu timpul numele colegiului ajunge să desemneze
întreaga Universitate din Paris.