Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala

Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus
dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare.
Centrala electrică se afla în apropiere de oraşul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru
este considerat ca fiind cel mai grav
accident din istoria energiei
nucleare. Un nor de precipitaţii
radioactive s-a îndreptat spre părţile
vestice ale Uniunii Sovietice,
Europei şi părţile estice ale Americii
de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina,
Belarus şi Rusia au fost puternic
contaminate, fiind evacuate
aproximativ 336.000 de persoane.
Circa 60% din precipitaţiile
radioactive cad în Belarus, conform
datelor post-sovietice oficiale
Accidentul a pus în discuţie
grija pentru siguranţa industriei
sovietice de energie nucleară,
încetinind extinderea ei pentru mulţi
ani şi impunând guvernului sovietic
să devină mai puţin secretos. Acum
statele independente – Rusia,
Reactorul IV în Cernobîl după calamitate, Ucraina şi Belarus au fost supuse
prezentând distrugerea extensivă a salei decontaminării continue şi
principale reactorului (centrul imaginii) şi substanţiale. E dificil de estimat un
clădirii turbinei (stânga jos). număr precis al victimelor produse
de evenimentele de la Cernobîl,
deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau
incomplete şi ulterior autorităţile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiaţie” din
certificatele de deces.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenţia Internaţională pentru
Energie Atomică (IAEA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO), a atribuit 56 de
decese directe (47 de lucrători şi 9 copii cu cancer tiroidian) şi a estimat că mai mult de
9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din
cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între
copiii diagnosticaţi în 2002
Centrala atomoelectrică
CAE Cernobîl află în apropiere de oraşul
Pripiat, Ucraina, la 18 km nord-vest de oraşul
Cernobîl, la 16 km - sud de frontiera ucraino-
belarusă şi aproximativ 110 km nord de Kiev.
Centrala a fost compusă din patru reactoare de tip
RBMK-1000, fiecare capabil de producere a 1 GW
de putere electrică. Construirea centralei a început
în anii '70 ai secolului XX, cu reactoarele #1 (care a
fost închis în anul 1977), #2 în 1978, #3 în 1981 şi
#4 în 1983. Două alte reactoare - #5 şi #6 - erau în
timpul constructiei când a avut loc accidentul.
CAE Cernobîl se află în Accidentul
apropiere de oraşul Pripiat, în Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am,
Ucraina nordică. reactorul #4 a suferit o explozie catastrofală a
vaporilor de apă, care a declanşat un incendiu, o
serie de explozii adiţionale şi fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune
extremă a accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost
distrus (omorând trei oameni), radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul clădirii
unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt
spre frontierele internaţionale.
Planuri de testare
La data de 25 aprilie 1986, pe lumină, reactorul #4 a fost programat pentru fi
închis pentru întreţinere. S-a decis folosirea acelei ocazii ca o oportunitate pentru
controlarea capacităţii generatorului turbinei de a produce putere electrică suficientă
pentru alimentarea sistemelor de siguranţă ale reactorului (mai ales pompele de apă) după
pierderea puterii externe. Tipul RMBK al reactorului are nevoie de apă care să circule
continuu prin centru, atâta vreme cât combustibilul nuclear este prezent. Reactoarele
Cernobîlului au avut o pereche de generatori diesel, disponibilă, dar aceasta nu se
activează imediat – reactorul a fost, deci, pregătit pentru a răsuci jos turbina, punct la care
ea ar fi fost deconectată şi ar fi permis răsucireea sub elanul său rotativ, iar scopul testului
a fost acela de a se hotărî dacă turbinele în faza extenuată pot genera putere pentru
pompe. Testul a fost făcut cu succes la altă unitate (cu toate sistemele de siguranţă
active), având, însă, rezultate negative – turbinele nu au generat puterea suficientă, dar au
fost făcute îmbunătăţiri adiţionale, ceea ce a determinat efectuarea altui test.
Înainte de accident
Condiţiile pentru începerea acestui test au fost pregătite pe lumină la data de 25
aprilie şi producţia de energie a reactorului a fost redusă spre 50%. O staţiune locală de
putere a fost închisă neaşteptat. Coordonatorul retelei electrice a Kievului a cerut
amânare scaderii aportului energetic al centralei în reţea, pentru acoperirea vârfului de
consum al serii. Directorul centralei a consimţit şi a amânat testul pentru mai târziu.
Testul de siguranţă a fost amânat până la schimbul de noapte, o echipă neexperimentată
care ar fi trebuit să lucreze la reactorul #4 noaptea aceea şi următoarea[4]
La 11:00 noaptea, 25 aprilie, se permite închiderea reactorului pentru continuarea
testului. S-a prevăzut ca din nominalul său de 3,2 GW energie, aducerea reactorului spre
0,7-1,0 GW, cu scopul de a efectua testul la cel mai jos nivel de putere recomandat.[5]
Oricum, noua echipă a fost surprinsă de amânarea anterioară a încetinirii reactorului şi a
urmat protocolul original al testului. Urmarea a fost reducerea prea rapidă a nivelului de
putere. În acea situaţie, reactorul a produs mult xenon-135, care a scăzut şi mai mult
puterea (spre 30 MW - aproximativ 5% de valoare presupusă). Operatorii au crezut că
scăderea rapidă a fost din cauza unui defect la unul dintre regulatorii de putere, scăpând
din vedere contaminarea reactorului. Cu scopul de a spori reactivitatea (neştiind că
scăderea drastică a puterii este cauzată de absorbţia în exces a neutronilor de xenon-135),
au fost scoase celulele de control din reactor în ciuda faptului că acest lucru este permis
cu respectarea unor reguli stricte de siguranţă. Cu toate acestea, puterea reactorului nu a
crescut decât în jur de 200 MW putere ce reprezenta mai puţin de o treime din minimul
necesar pentru efectuarea experimentului. Mai mult, şeful echipei alege continuarea
experimentului. Ca şi parte din experiment, la 1:05 a.m., pe 26 aprilie au fost pornite
pompele de apă care erau acţionate de turbina generatorului crescând fluxul de apă peste
specificaţiile regulilor de siguranţă. Fluxul de apă creşte spre ora 1:19 a.m. (în tot acest
timp apa absorbind neutroni) şi nivelul tot mai mare necesitând scoaterea manuală a
celulelor de control. Acest aspect produce o funcţionare foarte instabilă unde lichidul de
răcire şi xenon-135 au substituit rolul celulelor de control din reactor.