Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Celula vie are parti constituiente vii, care se numesc protoplasma, si parti constituiente nevii, numite
paraplasma (paraplast). In aceasta lucrare de cercetari, vom vorbi despre cea de-a doua parte,
PARAPLASTUL. Constituentii nevii din citoplasma (paraplasma) sunt formatiuni ce se pot afla permanent in
constitutia celulei sau numai temporar; la originea acestor formatiuni sta protoplastul. Aceasta prezinta produsul
activitatii vitale a celulei. Din partile constuiente nevii fac parte peretele celular (anvelopa), vacuolele cu suc
celular si diferite incluziuni celulare in citoplasma.
Vacuola centrala in celula vegetala
1. Formarea vacuolelor
Vacuola este un component celular, sub forma de o
vezicula acoperita cu o membrana ordinara. Este
specifica celulei vegetale, chiar daca se intilneste in
diferite forme si in unele celule animale. Poate ocupa pina
la 90% din volumul total al unei celule vegetale mature. In
celula vegetala se afla una sau mai multe vacuole acoperita
de o membrana numita tonoplast. Acestea sunt umplute cu
suc celular, compozitia caruia o vom cerceta in continuare.
Vacuola poate conine antociani (substane ce determin
culoarea organelor plantelor). De continutul vacuolei
depind in mare masura proprietatile osmotice ale celulei,
pe care le vom analiza, de asemenea in urmatoarele parti
ale referatului. Acum cercetam formarea acestor
componenti nevii ai celulei vegetale:
La celulele embrionare citoplasma ocupa toata cavitatea
lor interna. Apoi, din vacuolele reticulului endoplasmatic
sau din vacuolele aparatului Golgi se nasc niste portiuni lipsite de granulatiuni, care initial sunt mici si au
vascozitate mare. In celulele mature, vacuolele mici se contopesc si formeaza o singura vacuola centrala, fiind
atat de mare incit poate impinge citoplasma cu nucleul si alti organoizi spre anvelopa. In alte cazuri, nucleul
ramane in centrul celulei, inconjurat de citoplasma periferica prin niste suvite subtiri citoplasmatice. Vacuolele
apar ca rezultat al cresterii si intensificarii schimbului de substante dintre celule si mediul inconjurator.
2. Fenomenele osmotice din celula
Deplasmoliza
Plasmoliza
Osmoza reprezinta difuzia apei prin
membranele partial permeabile, in sensul
gradientului de potential, spre o solutie cu
un potential al apei mai negativ.
Intr-o solutie hipertonica , apa, sub
actiunea presiunii osmotice, iese din celula.
In acest proces citoplasma se desprinde de
anvelopa, se strange spre centrul celulei,
vacuola se micsoreaza considerabil in
volum, turgescenta scade. Acest fenomen este numit plasmoliza. Plasmoliza decurge in 3 etape. Etapa
incipienta- citoplasma se desprinde in cateva locuri de anvelopa.
Etapa plasmolizei concave citoplasma este desprinsa de anvelopa la colturile celulei, iar in acest stadiu
citoplasma are o forma neregulata.
Etapa plasmolizei convexe citoplasma cu toti organoizii se desprind total de suprafata anvelopei, se
rotunjeste, ocupa o pozitie centrala sau periferica.
Plasmoliza este un proces reversibil. Daca o celula este plasata intr-o solutie hipotonica sau in apa, atunci apa
ajunge in interiorul celulei dupa gradientul de concentratie. Citoplasma va reveni la pozitia initiala, vacuola isi
va mari volumul, iar turgescenta se va restabili. Acest proces este numit deplasmoliza.
Pagina
Pagina
pori
Pagina
Suber
Tesut acvifer
care sunt scoase definitiv din circuitul metabolic se numesc produse de excretie. Celulele sau grupurile de
celule care secreta substante chimice si le depun in interiorul lor sau le elimina in afara sunt structuri
secretoare. Totalitatea acestor structuri constituie sistemul structurilor secretoare.
Printre substantele sintetizate in plante se numara: uleiuri esentiale, gume, mucilagii, taninuri, alcaloizi,
latex, nectar etc
Citologic, celulele secretoare (izolate sau grupate in tesuturi secretoare) se caracterizeaza prin: talie mica,
forma sferica, nucleu mare si organite numeroase. Vacuolizarea este redusa sau, din contra, vacuomul este bine
dezvoltat daca este compartiment de depozitare a substantei secretate. Functia de secretie este, intr-o oarecare
masura, caracteristica tuturor celulelor vegetale vii. Insa se considera celule secretoare doar acelea la care
aceasta functie este predominanta.
Rolurile indeplinite de substantele excretate/secretate pot fi grupate in:
- functii ecologice: atragerea polenizatorilor, indepartarea eventualilor pradatori sau paraziti;
- functia de protectie impotriva factorilor abiotici extremi ai mediului - seceta, inghet.
Celule secretoare izolate se gasesc, de regula, in tesuturile
parenchimatice ale frunzei sau fructului. Cand ele difera ca marime si
forma de celulele invecinate, se foloseste denumirea de idioblaste, ca si
pentru sclereidele izolate. Substantele secretate de aceste celule sunt:
- uleiuri volatile (in frunzele de dafin si ale multor lamiacee, in
fructele de apiacee) etc.;
- oxalat de calciu, depozitat sub forma de cristale la numeroase
plante (frunza de begonie si stanjenel, tulpina de tei sau nuc, tunicile
bulbului de ceapa etc.)
- tanin (elaborat de celule tani(ni)fere) - in cazul leguminoaselor, al
unor rozacee, fagacee etc. La stejar, taninul se acumuleaza in celulele
peridermei si era utilizat, altadata, in tabacarie.
Papile glandulare pe petalele
Clasificarea
de Tanacetum cinerariifolium
Dupa substanta secretata, se cunosc urmatoarele tipuri de celule secretoare: oleifere, rezinifere, balsamifere, taninifere, mucilagigene, oxalifere s.a.
Cele mai frecvente sunt celulele oleifere, care secreta uleiuri eterice. Uleiurile eterice au miros placut, de
obicei gust amar, sunt antiseptice, unele diuretice, iritante sau expectorante. Unele plante bogate in uleiuri eterice sunt utilizate ca plante medicinale.
5. Trihomii glandulari si nectarinele
Glandele nectarifere (nectarigene, sau nectarinele) excreta nectarul - un amestec apos de zaharuri si
diverse alte substante organice. Nectarul este cautat de insecte, care, cu ocazia vizitarii florilor, fac si
polenizarea. Nectarinele sunt structuri secretoare diferentiate pe diferite elemente florale sau pe organe
vegetative, in apropierea tesuturilor conducatoare. Dupa locul de formare, nectarinele sint de doua feluri:
nectarii florale si nectarii extraflorale.
Nectarinele florale (nuptiale) se diferentiaza pe elementele
florale (la baza sepalelor sau petalelor, uneori in pintenii corolei,
pe receptacul, pe stamine, pe ovar, pe stil, pe tubul corolei).
Nectarii extraflorale (extranuptiale). La unele plante, tesuturile
nectarifere sunt localizate pe frunze, pe stipele si petioluri. In
aceste cazuri nectariile se numesc extraflorale. In general,
nectariile extraflorale sunt macroscopice. Ele se prezinta sub
forma de umflaturi, uneori intens colorate, de ridicaturi inelare, de
trihomi etc.
Trihomii sunt niste perisori glandulari de la suprafaa
plantei prin care se efectuiaza secretia (de exemplu la muscataPelargonium zonale). Perii secretori sunt pluricelulari, rar
Glanda nectarifera extraflorala la
unicelulari, adesea cu varful dilatat (peri glandulari). Apar in
Melampyrum arvense
epiderma la diverse organe.
Pagina
6. Hidatodele
Hidatodele, numite i glande acvifere, sunt structuri ce elimina apa
excedentara din frunze, si implicit din intreg corpul plantei, prin picurare sau
gutatie, eliminarea facandu-se in forma lichida. Apa eliminata contine diferite
elemente (calciu, potasiu, azot, fosfor si clor) dizolvate in concentratii diferite.
Hidatodele pot fi active sau pasive. Hidatodele active se mai numesc si stomate
acvifere. Denumirea de stomata acvifera este justificata si pentru ca eliminarea
apei se face chiar prin ostiola unei stomate modificate.
Hidatoda activa in frunzele de Pheseolus mltiflorus
7. Canalele schizogene si lizigene
Tesuturile secretoare interne sunt spatii intercelulare captusite cu celule secretoare sau epiteliale, care isi
varsa produsul in spatii intercelulare. Ele se gasesc in tesuturile parenchimatice. In functie de conturul pe care-l
ia spatiul in care se varsa produsul secretat, ele sunt de doua feluri: buzunare (pungi) secretoare si canale
secretoare. Produsele de secretie pot fi: uleiuri eterice, rasini, balsamuri, gume, mucilagii, terpene volatile,
latexuri etc., cu importante intrebuintari farmaceutice.
Buzunarele secretoare sunt formatiuni izodiametrice, au aspectul unor spatii intercelulare de forma sferica, a
caror cavitate este captusita cu celule secretoare care-si varsa produsul secretat spre interior. Ele sunt plasate
intotdeauna in tesuturile fundamentale din frunze, tulpini, fructe, la plantele din familiile: Rutaceae, Myrtaceae,
Hypericaceae, Cactaceae, Caryophyllaceae etc. Dupa modul de formare, buzunarele secretoare pot fi de doua
feluri: buzunare schizogene si buzunare lizigene.
Buzunarele schizogene se formeaza dintr-o celula parenchimatica care
se divide succesiv, mai intai prin doi pereti perpendiculari, rezultand un
meat care va creste, formand buzunarul colector. Apoi, celulele din jur se
divid din nou, radiar, rezultand un singur strat de celule epiteliale.
Buzunarele schizogene sunt prezente la: Eucalyptus globulus Eucalipt (din frunze se extrage eucaliptolul), Hedera helix
Iedera, Hypericum perforatum - Sunatoare.
Buzunar secretor la Hedera helix
1- buzunar 2- celule secretoare
Buzunare lizigene initial se formeaza ca si cele schizogene, dupa care celulele epidermice se divid si periclin,
astfel incat buzunarul colector este inconjurat de cateva straturi de celule secretoare, cele interne se vor liza
curand. Astfel de buzunare intalnim la fructele de Citrus aurantiacum- Portocal (datorita uleiurilor volatile din
buzunarele portocalei, aceasta se utilizeaza ca aromatizant pentru medicamente).
Canalele secretoare reprezinta tesuturi secretoare interne, ce se formeaza pe cale schizogena, fiind
prozenchimatice. Au forma cilindrica, rezultand dintr-un singur strat de celule parenchimatice care captusesc
canalul. La conifere sunt inconjurate si protejate de un strat de celule mecanice. Canalele secretoare se gasesc
atat la plantele inferioare, cat si la cele superioare, dar in special caracterizeaza coniferele. Ele se gasesc atat in
tesuturile primare, cat si in cele secundare, in tesuturi
parenchimatice, dar si in altele.
Dupa produsul secretat si acumulat, canalele
secretoare pot fi:
oleifere: Apiaceae, Asteraceae;
mucilagene: Malvaceae, Urticaceae;
rezinifere: la conifere.
Canale
secretoare
din
fructul
de Pimpinella anisum:
s - mezocarp; p - endosperm; n coasta ;
st canale secretoare; t - par
Canalele secretoare de la conifere sunt localizate in: frunze, scoarta primara a tulpinii, in lemnul secundar al
tulpinii si al radacinii, ca si in organele reproducatoare. Rasina continuta de conifere este prelucrata industrial,
obtinandu-se terebentina si sacazul. Prin fosilizarea rasinei a rezultat chihlimbarul.
Pagina
8. Vasele laticifere
Latexul este o emulsie de polimeri ai izoprenului ce se gaseste la cca 300 de specii de plante. In contact
cu aerul, latexul capata proprietati mecanice (cauciuc, gutaperca). Celulele cu latex sunt vii, cu citoplasma
dispusa parietal si cu o vacuola mare, centrala (in care se afla latexul). Laticiferele pot fi alcatuite din cate o
celula acestea sunt laticifere nearticulate. Celula este simpla sau ramificata, de mari dimensiuni (cele
ramificate au ramificatiile printre celule ale tesuturilor radacinii, tulpinii, frunzei etc.). Laticiferele articulate
sunt formate prin anastomozarea (conectarea) mai multor celule laticifere. Peretii separatori ai articulelor de vas
(celulelor) pot fi perforati sau in mare parte resorbiti. Sunt
prezente la rostopasca (cu latex portocaliu), mac etc.
Importanta laticiferelor in viata plantelor. Laticiferele au un
rol important in conducerea substantelor nutritive, in
inmagazinarea substantelor nutritive, in regularizarea bilantului
de apa al plantei sau ca mediu pentru transportul oxigenului etc.
Mai recent, laticiferele sunt interpretate ca un sistem excretor,
deoarece substantele care se acumuleaza in ele - produse ale
metabolismului - nu mai sunt utilizate de catre planta.
Extragerea caciucului natural
Pagina
Pagina
10
Stolonii aerieni.
Prezinta niste lastari taratori de scurta durata, alcatuiti din tulpina
si frunze, cu noduri, internoduri, de la care pot sa se formeze
radacini adventive. Stolonii aerieni se intilnesc la multe plante
(fragi), cu ajutorul lor, aceste plante se inmultesc vegetativ.
nmulirea vegetativ prin stoloni la
floarea de leac (Ranunculus repens)
Lastarii suculentilor. Suculenti se numesc o grupa mare de
plante, care traiesc in conditii de deficit de umezeala, la care
toate, sau unele organe aeriene s-au specializat in depozitarea
apei. Astfel de acumulatori de apa pot fi tulpina, frunza si chiar mugutii. Frunzele suculente sunt caracteristice
pentru reprezentantii familiei crasulacee (iarba-grasa, urechelnita), diferite specii de aloe, agave, hasterie, care
traiesc in deserturile din America de Sud, America Centrala, Africa. La reprezantantii familiei cactusilor,
euforbiacee, asclepiadacee si chenopodiacee deseori sunt suculente tulpinile. Mai mult decat atat, acumularea
apei in tulpini duce la pierderea sau metamorfoza frunzelor. Astfel, tulpina indeplineste ambele functii: de
depozitare si asimilare. Rareori metamorfoza sufera mugurii. Un exemplu elocvent este capatana de varza- care
este un mugure gigant.
cladodiile, tulpini asimilatoare, latite, fara tesuturi suculente, cu crestere nedeterminata (Genista sagittalis).
filocladiile, sunt ramuri foliiforme, asimilatoare, cu crestere determinata la Ruscus aculeatus.
filodiile sunt petioluri sau rahisuri foliare asimilatoare care se latesc capatand aspectul unor frunze.
tulpinile tuberizate care isi dezvolta puternic parenchimul cortical in care se depoziteaza substante de rezerva.
La gulie se tuberizeaza cateva internodii, la unele orhidee primul sau primele internodii de la baza tulpinii, iar la
unii palmieri intreg trunchiul.
tuberulele sunt mugurii axilari (Ranunculus ficaria) sau florali (Polygonul viviparum) ale caror axe se
dezvolta, se tuberizeaza, iar frunzele se reduc puternic.
bulbilele sunt mugurii axilari sau florali ale caror frunze se dezvolta mult si se umplu cu substante de rezerva.
Plantele care formeaza bulbile florale se numesc vivipare.
Circeii una dintre cele mai raspindite forme de metamorfozare a lastarilor sau parti de lastar. Ei servesc
pentru agatarea plantelor. La unele plante, in carcel se transforma partea superioara a frunzei (mazare), al
altele(linte) tot limbul foliar e transformat in carcel. La vita-de-vie, carceii au origine axilara.
7. Modificarile lastarilor subterani
Rizomii. Prezinta niste lastari subterani ingrosati, scurti sau lungi, cu frunze
reduse la solzi, radacini adventive si muguri. Dupa modul de crestere pot fi
ortotropi (papadie) sau plagiotropi (stanjen), cu ramificare monopodiala
(lacrimioara) sau simpodiala (creasta cocosului). Rizomii prezinta nu numai
organe de depozitare, darsi de inmultire vegetativa, atat la plantele spontane, cat si
la cele de cultura. Totalitatea plantelor noi vcare provin de la planta precedenta se
numeste clona. Prin rizomi se inmultesc foarte usor astfel de plante ca pirul, pirul
gros, coada-calului, trestia, etc.
1
Rizomi
Tuberculi:
1 - Solanum tuberosum;
2 - Helianthus tuberosus.
Pagina
11
Bulbii. Sunt caracteristici pentru plantele din familia liliaceelor (crini, lalele, ceapa) amrilidiaceelor
(amarilis, narcis). Dupa structura, bulbii sunt foarte variati, insa toti sunt alcatuiti din tr-o tulpinita scurta numita
disc si frunze solzoase suculente ce depoziteaza apa si substantele organice nutritive, indeosebi hidrati de
carbon. La subsuara
frunzelor carnoase se
formeaza mugurii terminali
si laterali. In unele cazuri
mugurii se tuberizeaza si ei
transformandu-se in
bulbisori (catei de
usturoi). De la disc pornesc
numeroase radacini
adventive. La bulbii de
ceapa, frunzele exterioare sunt transformate in solzi uscati protectori. In asa fel
Diferite tipuri de bulbi
bulbii prezinta un organ tipic de inmultire vegetativa.
Bulbo-tuberculii. Prezinta niste lastari modificati dupa spectul exterior, asemanatori cu bulbii, insa la care
tulpina este puternic ingrosata analogic tuberculului, cu frunzele reduse uscate, membroase, cu noduri si
internoduri bine evidentiate (brandusa).
8. Organe analoage si omoloage
Toate oragnele modificate se impart in doua grupuri mari: organe omoloage si analoage.
Organele omoloage au origine comuna, dar indeplinesc functii diferite. Ele pot fi foarte variate dupa structura si
forma. Spre exemplu, spinii de paducel, carceii de vita-de-vie, tuberculii de cartof, bulbii de ceapa constituie
organe omoloage provenite din lastar, iar spinii de salcam, carceii de mazare, etc. sunt organe omoloage de
origine foliara.
Organele analoage au aceeasi forma, aceeasi functie, dar au si origine diferita. Exemple de organe analoage:
spini de cactus, spini de salcam, spini de paducel. Toti spinii au functia de protectie, dar originea lor e diferita
(frunza, stipe, lastari).
Pagina
12