Clasificarea pestilor ososi

Clasificarea pestilor ososi

Conform opiniei lui MOYLE si CECH (2000) de la Universitatea California, pestii din
clasa OSTEICHTHYES (Osteopterygii) se impart in subclasele: Sarcopterygii si Actinopterygii.

1. Subclasa SARCOPTERYGII

- Infraclasa ACTINISTIA (Coelacanthimorpha)

- Ordinul Coelacanthiformes

- Familia Latimeriidae

- Infraclasa DIPNOMORPHA (Dipnoi)

- Ordinul Ceratodontiformes

- Familia Ceratodontidae

- Ordinul Lepidosireniformes

- Familiile Lepidosirenidae, Protopteridae

- Infraclasa TETRAPODOMORPHA

- Cuprinde alte ordine de pesti fosili

2. Subclasa ACTINOPTERYGII

- Infraclasa CHONDROSTEI

- Ordinul Polypteriformes

- Familia Polypteridae

- Ordinul Acipenseriformes

- Familiile Acipenseridae, Polyodontidae

- Infraclasa NEOPTERYGII

- Diviziunea Ginglymodi
 - Ordinul Lepisosteiformes

- Familia Lepisosteidae

- Diviziunea Halecomorphi

- Ordinul Amiiformes

- Familia Amiidae

- Diviziunea Teleostei

- Infradiviziunea ELOPOMORPHA

- Ordinul Anguilliformes

- Familia Anguillidae

- Infradiviziunea CLUPEOMORPHA

- Ordinul Clupeiformes

- Familiile Clupeidae, Engraulidae

- Infradiviziunea EUTELEOSTEI

- Supraordinul Ostariophysi

- Seria Otophysi

- Ordinul Cypriniformes

- Familiile Cyprinidae, Gyrinocheilidae,

Cobitidae, Balitoridae

- Ordinul Siluriformes

- Familiile Siluridae, Ictaluridae, Clariidae

- Supraordinul Protocanthopterygii

- Ordinul Salmoniformes

- Subordinul Salmonoidei
 - Familia Salmonidae

- Ordinul Esociformes

- Familiile Esocidae, Umbridae

- Supraordinul Paracanthopterygii

- Ordinul Gadiformes

- Familia Gadidae

- Supraordinul Acanthopterygii

- Seria Atherinomorpha

- Ordinul Beloniformes

- Familia Belonidae

- Ordinul Cyprinodontiformes

- Familiile Poeciliidae, Cyprinodontidae

- Seria Percomorpha

- Ordinul Gasterosteiformes

- Familia Gasterosteidae

- Ordinul Perciformes

- Subordinul Percoidei

- Familiile Centrarchidae, Percidae,

Carangidae

- Subordinul Gobioidei

- Familia Gobiidae

- Subordinul Scombroidei

- Familia Scombridae
 - Subordinul Mugiloidei

- Familia Mugilidae

- Ordinul Pleuronectiformes

- Familiile Pleuronectidae, Bothidae

- Ordinul Tetraodontiformes

- Familiile Tetraodontidae, Molidae,

Ostraciidae

Subclasa SARCOPTERYGII

Cuprinde pesti ososi care apartin de infraclasa: Actinistia, Dipnomorpha (Dipnoi) si

Tetrapodomorpha.
 Infraclasa Actinistia (Coelacanthimorpha)

Pe langa formele fosile, paleozoice, aceasta cuprinde o singura specie, Latimeria

chalumnae, care traieste in apele Oceanului Indian, in apropiere de coastele Africii de Sud.

Ordinul Coelacanthiformes

Familia Coelacanthidae este constituita in majoritate din forme fosile, care au trait in
carbonifer pana in cretacic, existand in prezent o singura specie.

Latimeria chalummae (fig. 209) este o specie ihtiofaga, care traieste la adancimi de 150-
800 m, in apele calde care scalda arhipelagul Comore. Corpul lui atinge 1,2-1,5 m lungime si 30-
40 kg greutate. Prezinta solzi de tip cosmoid mai subtiri ca la formele fosile. Este un peste
lucifug cu ochii fosforescenti. Pe corp exista inotatoare pectorale de tip monobazal, doua dorsale
si o codala gefirocerca, trilobata, cu lobul axial proeminent. Scheletul visceral, redus, este lipsit
de maxilare. Aparatul opercular, incomplet, este alcatuit doar dintr-un opercul mare. Vezica
gazoasa este voluminoasa. Respiratia este realizata prin 5 perechi de branhii. Mai prezinta si un
rest de plaman, sub forma unui cordon alungit, cu structura adipoasa. Este lipsit de coane, dar are
spiracule. Intestinul poseda o cuta spiralata cu suprafata mare de absorbtie. Acesta se deschide in
cloaca. Depune un numar mic de oua mari (peste 2 cm).

Fig. 209. Latimeria chalumnae

Infraclasa Dipnomorpha (Dipnoi)

Numele subclasei de Dipnoi (dis = doi; pnein = a respira) provine de la faptul ca acesti
pesti au respiratie dubla, branhiala si pulmonara. Desi bogata in specii fosile paleozoice, in fauna
actuala se gasesc doar 3 genuri, ale caror specii populeaza apele dulci si calde ale Africii,
Australiei si Americii de Sud.

Corpul alungit (peste 1 m) este acoperit cu solzi cosmoizi grosi la formele fosile si
subtiri si imbricati la cele actuale. Inotatoarea codala se transforma prin evolutie din heterocerca
in dificerca.

Scheletul prezinta urmatoarele particularitati: reducerea oaselor dermice ale

neurocraniului, a scheletului visceral si a dentitiei; premaxilele si maxilele lipsesc; dentarul este
redus; arcul mandibular are o suspensie autostilica la neurocraniu; notocordul este persistent;
vertebrele sunt acentrice; inotatoarele perechi, de tip archipterigiu biseriat, sunt alungite in forma
de palete si acoperite cu solzi (la Epiceratodus) sau filiforme (reduse la axul mezomer; la
Protopterus si Lepidosiren).

Sistemul digestiv are ca particularitati: lipsa stomacului, existenta valvulei spirale in

intestin, care se deschide in cloaca.

Branhiile, reduse numeric, sunt in numar de 4 holobranhii la Epiceratodus, 3 la

Lepidosiren si 2 la Protopterus.

Plamanii sunt in numar de 2 la Protopterus si Lepidosiren si unul la Epiceratodus (au

plamanul stang atrofiat).

Sistemul circulator are caracteristic compartimentarea incompleta a inimii in doua atrii

si tendinta de separare a sangelui oxigenat de cel carbonatat.

Fecundatia este externa. Dezvoltarea ontogenetica se realizeaza prin metamorfoza.

Ordinul Ceratodiformes

Familia Ceratodidae (Monopneumonidae) cuprinde pesti cu inotatoarele perechi

alungite, in forma de palete. Corpul si inotatoarele perechi sunt acoperite de solzi mari. Poseda
doar pulmonul drept.

Epiceratodus forsteri (baramunda) (fig. 210), traieste in Australia, in ape care nu seaca
complet vara. Se deplaseaza prin miscari lente pe fundul apelor. Consuma furaje de natura
vegetala. Depune o ponta constituita dintr-un numar mare de oua. Larvele nu poseda branhii
externe si organ adeziv. Are o carne foarte apreciata.

Fig. 210. Baramunda (Epiceratodus forsteri)

Ordinul Lepidosireniformes

Familia Lepidosirenidae (Dipneumonidae) include pesti cu inotatoarele perechi

filiforme, care au doar rol senzitiv. Pe corp poseda solzi mici. Prezinta 2 pulmoni dezvoltati.

Protopterus annectens (cambona) (fig. 211), traieste in ape mici, cu vegetatie

abundenta, din Africa ecuatoriala. In perioada secetei, cand apele seaca complet, se infunda in
mal si tegumentul secreta o capsula in care realizeaza somnul estival. In perioada ploilor, capsula
este dizolvata de apa si pestele este pus in libertate. In timpul estivatiei respiratia este exclusiv
pulmonara. Se reproduc in sezonul ploios, cand, ponta, constituita dintr-un numar mare de oua,
este depusa intr-un cuib sapat in malul de pe fundul apei. Ouale sunt ingrijite de masculi. Larvele
poseda un organ adeziv sub cap si 4 perechi de branhii externe. Au o hranire carnivora si carnea
foarte apreciata. Se deplaseaza prin miscari lente.

B
Fig. 211. A – Cambona (Protopterus annectens); B – Protopterus in estivatie

Lepidosiren paradoxa (lolahul) (fig. 212), traieste in mlastinile

Amazonului si are o biologie asemanatoare cu cea a cambonei.
Isi depune ponta tot in cuib. Masculul, prezinta in perioada de
reproducere pe inotatoarele ventrale mai multe filamente, bine
vascularizate, prin care se produce schimbul de gaze intre
corp si apa. Filamentele au rol si in oxigenarea pontei de catre
masculul care o pazeste. Larvele, cu o crestere mai rapida, se
aseamana cu cele de Protopterus.

B
Fig. 212. A – Lolahul (Lepidosiren paradoxa); B – Lepidosiren paradoxa in estivatie

Subclasa Actinopterygii

In aceasta subclasa se incadreaza pestii cu scheletul partial sau total osificat si cu

inotatoare perechi dispuse in evantai (tip actinopterigiu). Inotatoarele pectorale prezinta o baza
scurta si lata, de tip uniseriat, putin mobila la articulatie (euribazala). Inotatoarea codala este cel
mai frecvent homocerca, uneori heterocerca si rar dificerca sau gefirocerca. Solzii sunt de tip
ganoid sau elasmoid. Cele circa 15000 specii ale acestei subclase sunt grupate in 3 supraordine:
Chondrostei, Holostei si Teleostei.

Infraclasa Chondrostei

Numele acestui supraordin sugereaza o slaba osificare a scheletului. Pestii din acest
supraordin au scheletul cartilaginos cu osificari dermice localizate la nivelul capului. Prezinta
coarda dorsala persistenta si vertebre acentrice lipsite de corp vertebral. Solzii sunt ganoizi.
Coada este heterocerca. Au aparut in devonian si au atins apogeul in carbonifer. In fauna actuala
intalnim doar Acipenseriformele.

Ordinul Polypteriformes

Acesta este format din o familie, doua genuri (Polypterus si Calamoichthys) si un numar
mic de specii care populeaza apele dulci ale Africii ecuatoriale si subecuatoriale.

Corpul acestor pesti, cu forme originale, este acoperit cu solzi ganoizi, rombici. Prezinta
o inotatoare dorsala, lunga, fragmentata in lobi (pinule). La baza inotatoarelor pectorale se afla
doua piese marginale alungite, intre care se intercaleaza o placa cartilaginoasa triunghiulara pe a
carei margine posterioara se articuleaza pterigoforele, iar pe acestea lepidotrichiile. Baza
inotatoarelor pectorale, care sunt de tip brahipterigiu, este ingusta, musculoasa si acoperita cu
solzi. Aceste inotatoare sunt mobile si servesc la tararea pe fundul apei.

Scheletul prezinta urmatoarele particularitati: craniul neural ramane in parte

cartilaginos, craniul visceral nu mai are perechea a 5-a de arcuri branhiale, centura scapulara este
partial cartilaginoasa, poseda 3 oase operculare, in locul razelor branchiostege (absente) au doua
placi gulare.

Inima are in conul arterial 6 siruri longitudinale de valvule.

Respiratia este dubla: prin branhii si prin plamani.

Intestinul pastreaza valvula spirala si prezinta cecumi pilorici.

Ureterele primare se unesc intr-un orificiu urogenital, care se deschide la exterior prin
intermediul unui orificiu situat posterior orificiului anal. La mascul, canalele deferente se deschid
in sinusul urogenital, pe cand la femela, oviductele se deschid in uretere, anterior locului de unire
a acestora.

Reproducerea are loc in sezonul ploios. Produc oua mici, adezive si puternic colorate.
Larvele, echipate cu branhii externe, se dezvolta prin metamorfoza.

Familia Polypteridae este alcatuita din 9 specii de pesti grupate in doua genuri. In
bazinul fluviului Zair, cea mai frecventa specie este Polypterus bichir (fig. 213).
Fig. 213. Polypterus bichir

Ordinul Acipenseriformes

Cuprinde pesti cu scheletul regresat. Gura este dispusa ventral si precedata de un rostru.
Pe lobul codal superior sunt dispusi solzi ganoizi, iar la baza inotatoarelor neperechi se afla solzi
modificati. Operculele sunt formate din 3 piese. Vezica gazoasa se afla in legatura cu esofagul.
Inima prezinta un con arterial cu numeroase valvule.

Din ordinul Acipenseriformes fac parte familiile Acipenseridae si Polyodontidae. De

familia Acipenseridae apartin genurile Huso si Acipenser, iar familia Polyodontidae include
genurile Polyodon si Psephurus.

Familia Acipenseridae cuprinde pesti de talie mare, cunoscuti si sub numele de

sturioni. Gura, asezata ventral, este lipsita de dinti si precedata de doua perechi de mustati. Pe
corp sunt dispuse 5 siruri longitudinale de scuturi osoase. Traiesc in ape marine, rar in cele dulci.
Speciile marine migreaza in vederea reproducerii in apele dulci. Sunt pescuiti pentru carnea
gustoasa si pentru icrele negre (caviar).

In Marea Neagra traiesc:

- Huso huso (morunul) (fig. 214): cel mai mare sturion (1-5 m lungime si 50-200 (1000)
kg greutate). Corpul este masiv, gros si alungit, acoperit cu 5 siruri longitudinale de scuturi
osoase (un sir impar dorsal, doua siruri laterale si doua siruri latero-ventrale simetrice). Capul,
acoperit cu placi osoase, este relativ redus, botul este turtit de sus in jos, cu varful tronconic.
Gura este inferioara, semicirculara. Poseda 4 mustati nefranjurate, turtite usor lateral, care
depasesc buza superioara intreaga. Se hraneste cu crustacei, moluste, larve si mai ales cu pesti.
Pentru carnea si icrele sale negre, este unul din cei mai importanti economic pesti marini;

Fig. 214. Morun (Huso huso L.)

- Acipenser güldenstaedti (nisetru) (fig. 215): atinge frecvent 1-2 m si greutatea de 20-
30 (100) kg. Are corpul acoperit cu scuturi dorsale distantate intre ele, precum si cu scuturi
laterale rombice si distantate intre ele. Intre scuturile laterale si dorsale exista numeroase scuturi
marunte. Nisetrul are botul scurt, lat si obtuz, cu profilul capului foarte usor concav. Mustatile,
rotunde si nefranjurate, sunt situate mai aproape de varful botului decat de gura. Buza superioara
este despicata la mijloc si cea inferioara neintrerupta. Are carne gustoasa si icre de calitate, foarte
apreciate de consumatori;

Fig. 215. Nisetru (Acipenser güldenstaedti colhicus Märti)

- Acipenser stellatus (pastruga) (fig. 216): atinge 1-1,4 m si 6-10 (60) kg masa
corporala. Corpul este alungit, fusiform si subtire. Capul este mic, cu botul foarte lung, usor
ascutit si turtit ca ciocul de rata. Gura este inferioara, dreapta, cu buza superioara intreaga si cea
inferioara intrerupta la mijloc. Cele 4 mustati sunt scurte si nefranjurate. Se hraneste, ca si ceilalti
sturioni, cu fauna de fund. Are carne si icre de calitate. Ca si celelalte specii de sturioni se afla in
regres populational.

Fig. 216. Pastruga (Acipenser stellatus)

In Dunare si afluentii sai se intalnesc:

- Acipenser ruthenus (cega) (fig. 217): care atinge in mod obisnuit 60-70 cm lungime si
o greutate de 4-5 (12) kg. Pe corp are 5 siruri de scuturi rombice, iar intre sirul dorsal si cel
lateral prezinta numeroase scuturi marunte. Capul are un profil dorsal foarte usor concav. Botul
este scurt, lat si obtuz. Mustatile sunt rotunde, franjurate si situate mai aproape de gura decat de
varful botului. Buza superioara este despicata la mijloc, iar cea inferioara este intrerupta. Se
preteaza la crestere intensiva. Are carne gustoasa. Prin incrucisare cu morunul a participat la
obtinerea hibridului Bester;

Fig. 217. Cega (Acipenser ruthenus L.)

 - Acipenser nudiventris (viza) (fig. 218): care are o talie de 50-60 cm si o greutate de 8-
10 (40) kg. Corpul este relativ inalt si gros. Botul este conic, scurt si rotunjit la varf. Gura este
transversala, inferioara, dreapta si cu buze nedespicate. Mustatile sunt rotunde si franjurate la
marginea interna, situate la mijlocul distantei dintre varful botului si gura. Are carne gustoasa.
Cu toate ca a fost cea mai raspandita specie de sturioni in Dunare, astazi este extrem de rara.

Fig. 218. Viza (Acipenser nudiventris)

Cega si viza sunt specii exclusiv de apa dulce.

Familia Polyodontidae cuprinde sturioni de apa dulce, din genurile Polyodon si

Psephurus, care traiesc in bazinele hidrografice ale unor fluvii mari. Astfel, in America de Nord,
in fluviul Mississippi traieste specia Polyodon spathula (pestele cu botul lung), care atinge la
maturitate sexuala (la varsta de 7-10 ani) lungimi de 1,5-2 m si greutati de 70-100 kg. Un alt
reprezentant al familiei, numit Psephurus gladius este intalnit in fluviul Yang Tze din Asia, care
poate atinge o lungime de pana la 3 m si o greutate de peste 700 kg. Polyodon spathula (fig.
219), importat la noi pentru crestere sistematica, se aseamana cu sturionii, cu exceptia capului,
care prezinta un rostru mult alungit, comprimat dorso-ventral, in forma de cioc de rata sau de
vasla. Operculele si rostrul sunt acoperite de o retea de receptori tactili sau electrici. Corpul este,
in general, lipsit de solzi, existand totusi niste solzi mici dispusi de-a lungul liniei laterale, la
baza dorsalei si la baza pectoralelor. Ochii, relativ mici, sunt dispusi la baza rostrului. Gura,
relativ mare, este amplasata ventral. Pielea, neteda, are culoare inchisa (de la gri pana la negru)
pe partea dorsala si alba-cenusie pe partea ventrala. Pe suprafata arcurilor branhiale prezinta
numerosi spini branhiali lungi. Vezica inotatoare este unicompartimentata. Are permanent gura
deschisa pentru filtrarea apei care strabate sistemul branhial. Se hraneste cu zoo-si fito-plancton,
insecte, larve de insecte, detritus s.a. Se reproduce primavara, cand temperatura apei atinge 11-
140C. In vederea depunerii pontei, reproducatorii migreaza pe cursul fluviilor si afluentilor pe
distante de kilometrii. Depun icrele pe substrat de pietris, in zone cu curent puternic, la adancimi
de 4-10 m. Femelele se reproduc o data la 3 ani.

Fig. 219. Polyodon spathula Walbaum

 Infraclasa Neopterygii

Acest grup heterogen a aparut in permian, a atins apogeul in jurasic, iar in prezent este
pe cale de stingere. Conserva o serie de caractere arhaice: neurocraniul prezinta oase dermice
dispuse superficial, sculptate si acoperite de ganoina, inima poseda un con arterial lung cu mai
multe valvule, intestinul este prevazut cu o valvula spirala rudimentara, se mentine o
hemibranhie hioidiana dezvoltata, solzii sunt de tip ganoid sau cicloid, codala este heterocerca
sau homocerca. Vezicula gazoasa, bine vascularizata, are un rol important in respiratie. Scheletul
este bine osificat. Piesele operculare sunt modificate. Se dezvolta prin metamorfoza.

Diviziunea Ginglymodi

Ordinul Lepisosteiformes

Ordinul cuprinde un numar mic de specii care traiesc in apele dulci ale Americii de
Nord si Asiei. Speciile acestui ordin apartin la familia Lepisosteidae.

Familia Lepisosteidae cuprinde pesti care poseda un amestec de caractere arhaice si de

ridicata specializare. Astfel, sunt singurii pesti cu vertebre opistocelice (intalnite la amfibieni si
reptile). Nu poseda notocord. Cele mai importante specii ale genului Lepisosteus sunt:
Lepisosteus oseus (fig. 220), cea mai comuna, Lepisosteus tristoechus, cea mai mare specie si
Lepisosteus simensis, singura specie asiatica.

Fig. 220. Lepisosteus oseus

Diviziunea Halecomorphi

Ordinul Amiiformes

Familia Amiidae prezinta atat caractere arhaice, cat si caractere care ii apropie de
teleostei. La neurocraniul, subtire, nu intalnim oase sculptate sau acoperite de ganoina, solzii
subtiri, circulari si imbricati sunt apropiati de tipul cicloid, codala este homocerca si spiraculele
lipsesc. Singura specie a familiei si a genului este Amia calva (fig. 221). Aceasta poseda un
dimorfism sexual pronuntat, muschii fiind mai mici si mai viu colorati. Depun aproximativ 1
milion de icre mici in cuiburi in forma de cupa, construite de masculi din materiale vegetale.
Fig. 221. Amia calva

Diviziunea Teleostei

Teleosteii au aparut in jurasic si au evoluat in mai multe directii sub influenta conditiilor
variate de viata. Din acest supraordin fac parte 98% din speciile actuale de pesti, impartite in
circa 30 de ordine.

Teleosteii au, in general, scheletul bine osificat si corpul acoperit de solzi elasmoizi,
cicloizi si ctenoizi, subtiri si imbricati. Unii au tegumentul nud. Inotatoarea codala este cel mai
adesea homocerca. Inima, prevazuta cu bulb arterial, are la nivelul conului arterial o pereche de
valvule. Vezica gazoasa este simpla sau compartimentata si pastreaza sau nu legatura cu esofagul
prin ductul pneumaticus. Ca urmare a prezentei sau absentei acestei legaturi, teleosteii se impart
in fizostomi (care pastreaza legatura) si fizoclisti (care nu pastreaza legatura intre vezica gazoasa
si esofag).

Incadrarea teleosteilor in ordine si familii se face pe baza caracterelor centurii scapulare,

structurii otolitelor si a razelor dermice ale inotatoarelor.

Din supraordinul Teleostei cele mai importante ordine sunt: Anguilliformes,

Clupeiformes, Cypriniformes, Siluriformes, Salmoniformes, Esociformes, Gadiformes,
Beloniformes, Cyprinodontiformes, Gasterosteiformes, Perciformes, Pleuronectiformes,
Tetraodontiformes si Syngnathiformes.

Ordinul Anguilliformes

Pestii acestui ordin au corpul alungit, cilindric, cranial si comprimat medio-lateral in

partea sa posterioara, inotatoare pectorale mici, ventralele absente, iar dorsala este unita cu
codala si anala. Poseda orificii operculare mici si solzi cicloizi (la speciile cu solzi). In
dezvoltarea ontogenetica prezinta si stadiul de larva. In general sunt pesti marini bentonici,
fizostomi, unele specii traind o perioada de timp in apele dulci. In acest ordin se incadreaza 21
familii, dintre care o importanta economica aparte prezinta:

Familia Anguillidae. Cuprinde un singur gen de pesti migratori amfibiotici, care-si

parcurg perioada trofica in apele dulci si perioada de reproducere in apele marine.

Anguilla anguilla (fig. 222) are corpul serpentiform, gros si ascutit in partea anterioara
si comprimat medio-lateral in cea posterioara. Ochii, mici, sunt situati foarte anterior. Gura este
larga, tipica rapitorilor. Atinge lungimi cuprinse intre 0,5-1,4 m si o greutate de 2-6 kg. Corpul
este acoperit cu solzi marunti, ovali, ascunsi in piele. In primele stadii de dezvoltare se hraneste
cu zooplancton marin, iar apoi cu nevertebrate si vertebrate. Este un rapitor nocturn de temut.

Fig. 222. Anghila (Anguilla anguilla L.)

Pana la atingerea maturitatii sexuale (la varsta de 10-18 ani) anghila traieste in raurile
mari care se varsa in Marea Mediterana, Marea Baltica, Marea Alba si nordul Oceanului
Atlantic. In vederea reproducerii, adultii efectueaza migratii extrem de lungi (circa 6500 km) si
de epuizante pana in Marea Sargaselor. In apropierea insulelor Bermude, la adancimi de peste
1000 m si presiuni mari, depun intre 1-5 milioane de icre mici. Dupa reproducere adultii mor.
Din icrele fecundate se formeaza o larva ce are forma unei frunze de salcie (fig. 223), numita
leptocefal. Larvele, pelagice, sunt purtate pasiv de curenti si in decurs de 2-3 ani ajung pe
coastele Europei, unde se metamorfozeaza in mici anghile, numite civele. Femelele migreaza in
apele dulci continentale, iar masculii raman in apele litorale. Leptocefalii ajung foarte rar in
Marea Neagra.

Fig. 223. Stadiile de dezvoltare ale anghilei

Ordinul Clupeiformes

Cuprinde un grup primitiv si heterogen de pesti, care poseda un craniu partial

cartilaginos, vezica gazoasa de tip fizostom, solzi cicloizi relativ mari. Unele specii prezinta un
con arterial si valvula spirala in intestin. Din acest ordin fac parte specii de apa dulce si marina,
migratori si cu importanta economica ridicata.
 Ordinul Clupeiformes cuprinde urmatoarele familii: Clupeidae si Engraulidae.

Familia Clupeidae include pesti marini care migreaza in apele dulci ale fluviilor.
Clupeidele prezinta un corp comprimat lateral, o carena de solzi pe linia medio-ventrala a
abdomenului si o singura dorsala. Speciile planctonofage poseda numerosi branhiospini subtiri
ce formeaza un filtru branhial care retin particulele alimentare. Cele mai reprezentative specii ale
familiei sunt:

- Clupea harengus (heringul): duce o viata pelagica, de card, pe coastele Oceanului

Atlantic, in Marea Baltica si Marea Nordului. Reprezinta 30% din pescuitul mondial. Este
migrator holobiotic;

- Sardina pilchardus (sardeaua) (fig. 224): specie marina, raspandita pe coastele

europene ale Oceanului Atlantic, in Marea Mediterana si in Marea Neagra (intalnita rar);

Fig. 224. Sardeluta (Sardina pilchardus sardina (Risso))

- Alosa pontica (scrumbia de Dunare): atinge 40-50 cm lungime si 1 kg greutate (fig.

225). Traieste in Marea Neagra si Marea Azov, de unde migreaza pentru a se reproduce in fluvii.

Fig. 225. Scrumbie de Dunare (Alosa pontica)

Familia Engraulidae cuprinde pesti de talie mica, cu corpul usor comprimat, frecvent
cilindric. Prezinta maxilarul superior mai lung ca cel inferior, solzi cicloizi subtiri, oase
operculare membranoase. Linia laterala lipseste.

Singura specie europeana a familiei este Engraulis encrasicholus (hamsia) (fig. 226),
care este un peste planctonic de card si de talie mica. Este frecvent in Marea Neagra.
Fig. 226. Hamsie (Engraulis encrassicholus ponticus Alex.)

Ordinul Cypriniformes

Cuprinde aproximativ 5000 de specii de pesti fizostomi, majoritatea de apa dulce.

Corpul lor, de dimensiuni variabile, este acoperit cu solzi, foarte rar tegumentul fiind nud.
Poseda o singura dorsala. Inotatoarele ventrale au pozitie abdominala. Caracteristic acestor specii
este aparatul Weber (fig. 227), constituit dintr-un lant de oscioare care fac legatura intre vezica
gazoasa si urechea interna. Cele mai importante familii ale ordinului sunt: Cyprinidae si
Cobitidae.

Fig. 227. Aparatul lui Weber la crap:

A – in timpul activitatii; B – in repaus; c – capacel; f – fereastra; m – maduva spinarii; p – parghie; r – regulator;

v – vertebra.

Familia Cyprinidae include specii de apa dulce cu o larga raspandire si importanta

economica. Gura, uneori flancata de mustati, este lipsita de dinti, a caror absenta este suplinita de
dintii faringieni inferiori, dezvoltati, la speciile cu stomac nediferentiat. In fauna tarii noastre
intalnim numeroase specii, precum:

- Cyprinus carpio (crapul) (fig. 228): poate atinge 1 m lungime si pana la 30 kg

greutate; prezinta un corp fusiform, usor comprimat lateral, acoperit cu solzi mici, cicloizi;
inotatoarea dorsala, lunga, are primele trei radii tari, dintre care prima este mai mare si dintata;
capul, in general mic, prezinta opercule mari, cu suprafata striata; gura, mica, este protactila, cu
buze carnoase; pe maxilarul superior are 4 mustati, dintre care doua sunt mai lungi; traieste in
balti, lacuri, rauri domoale; se preteaza la cresterea dirijata si la reproducerea artificiala;

Fig. 228. Crap (Cyprinus carpio carpio L)

- Carassius carassius (caracuda) (fig. 229): specie raspandita pe un areal larg in Europa.
Corpul este turtit medio-lateral si relativ inalt. Capul este scurt si terminat cu o gura mica si cu
buze subtiri. Poseda solzi mari, cicloizi, relativ grosi. Atinge 15-25 (40) cm lungime si 150-200 g
greutate, rar 1 kg. Vietuieste bine in ape mlastinoase, balti, lacuri putin adanci si cu vegetatie
abundenta, dar si in ape curgatoare cu adancime redusa si curs lent. Se reproduce in lunile mai-
iunie. Are o valoare economica redusa;

Fig. 229. Caracuda (Carassius carassius L)

- Carassius auratus (carasul argintiu) (fig. 230): originar din Asia, a fost adus in Europa
unde s-a raspandit peste tot. Are un format corporal asemanator cu al caracudei, dar mai putin
inalt si usor mai alungit. In mod obisnuit, adultii masoara intre 10-30 cm lungime si 100-300 g
greutate. Prefera fundurile maloase, bogate in substante organice, in flora si fauna acvatica.
Rezistenta la deficitul de oxigen in apa. Are carne gustoasa, dar o dinamica de crestere redusa;
Fig. 230. Caras (Carassius auratus gibelio (Bloch))

- Rutilus rutilus (babusca) (fig. 231): prezenta in bazinul hidrografic al Europei. Peste
de talie mica, atinge 20-25 cm lungime si 80-200 g greutate. Corpul alungit este acoperit de solzi
cicloizi mijlocii. Capul este conic, cu gura terminala si lipsita de mustati. Foarte sperioasa,
prefera baltile sau apele domoale cu fund nisipos si vegetatie submersa. Se preteaza la pescuitul
sportiv;

Fig. 231. Babusca (Rutilus rutilus carpathorossicus)

- Scardinius erithrophthalmus (rosioara) (fig. 232): prefera apele curgatoare lente cu

vegetatie abundenta din toata Europa. Are corpul fusiform, mai mult sau mai putin comprimat
lateral, acoperit cu solzi mari si grosi. Capul este mijlociu, botul scurt, gura mica, terminala,
oblica in sus si lipsita de mustati. Codala este adanc scobita, cu lobi egali. In mod obisnuit,
masoara 20-25 cm lungime si 0,5-2 kg greutate. Se hraneste cu alge, vegetatie submersa, viermi,
larve etc. Este mai putin apreciata de consumatori din cauza oaselor multe;

Fig. 232. Rosioara (Scardinius erythrophthalmus

erythrophthalmus L.)
 - Abramis brama (platica) (fig. 233): este o specie frecventa in apele statatoare sau lin
curgatoare si mai ales in baltile adanci ale Dunarii. Are corpul inalt si puternic comprimat medio-
lateral. Capul este mic, ochii mici sunt situati in jumatatea anterioara a capului, gura este mica,
subterminala. Atinge 25-50 cm lungime si 4-10 kg greutate. Are o importanta medie, deoarece
are in carnea alba, gustoasa, multe oase;

Fig. 233. Platica (Abramis brama brama L.)

- Tinca tinca (linul) (fig. 234): populeaza baltile cu fund malos si raurile domoale.
Specie de talie mijlocie (25-30 cm si 1-1,5 (7) kg), are corpul relativ inalt, comprimat medio-
lateral, acoperit de solzi marunti si un strat gros de mucus. Capul este comprimat lateral, ochii
mici si bine departati, gura terminala, putin oblica si cu o pereche de mustati scurte la comisurile
buzelor. Codala este usor scobita. Se poate exploata si in crescatorii sistematice;

Fig. 234. Lin (Tinca tinca L.)

- Aspius aspius (avatul) (fig. 235): este singurul ciprinid rapitor din apele de ses si de
deal. Corpul avatului este alungit, usor comprimat lateral. Ochii mici sunt dispusi in jumatatea
anterioara a capului. Gura este mare, terminala si usor oblica in sus, terminata cu buze subtiri.
Atinge 30-50 cm lungime si 1,5-3 kg greutate. Apreciat de pescarii sportivi pentru carnea fina si
gustoasa, dar cu multe oase;
Fig. 235. Avat (Aspius aspius aspius L.)

- Barbus barbus (mreana): prefera apele clare cu fundul pietros din zonele colinare si de
sus. Peste de talie mijlocie (40-60 cm si 0,6-0,8 kg) cu corpul fusiform, acoperit cu solzi cicloizi
redusi. Gura este inferioara, cu buze carnoase, de la care pornesc doua perechi de mustati, dintre
care cele anterioare sunt mai scurte (fig. 236). Peste apreciat in pescuitul sportiv. Are icrele
toxice;

Fig. 236. Mreana (barbus barbus barbus L.)

- Leuciscus cephalus (cleanul) (fig. 237): traieste in carduri mici in ape limpezi cu
fundul nisipos sau pietros din zona inalta a colinelor. Are corpul relativ cilindric, imbracat in
solzi mari, cicloizi. Capul este relativ mare, cu gura terminala larga, a carui comisuri ajung pana
la marginea anterioara a ochilor. Atinge 25-45 cm lungime si 300-600 g greutate. Are valoare
economica locala.

Fig. 237. Clean (Leuciscus cephalus cephalus L.)

 Familia Cobitidae cuprinde pesti de talie mica, corpul acoperit cu solzi marunti si gura
prevazuta cu mustati. Compartimentul anterior al vezicii gazoase este protejat de o capsula
fibroasa sau osoasa. Unele specii poseda respiratie intestinala. Traiesc pe fundul raurilor si al
lacurilor. Cele mai cunoscute specii ale familiei sunt:

- Misgurnus fossilis (tiparul sau chiscarul) (fig. 238): intalnit in ape maloase, sarace in
oxigen. Corpul, fusiform, este acoperit cu solzi foarte marunti, peste pe care se gaseste un strat
gros de mucus, care il face alunecos. Gura, inferioara, este prevazuta cu 10 mustati. Sub ochi,
ascuns in piele, se gaseste un ghimpe mic, ascutit. Importanta economica locala;

Fig. 238. Tipar (Misgurnus fossilis fossilis L.)

- Cobitis taenia (zvarluga) (fig. 239): prezenta in apele cu fundul malos si cursul linistit
sau in cele stagnante din Europa. Peste de talie mica (de 9-11 cm lungime), cu corpul fusiform,
comprimat medio-lateral, acoperit cu solzi foarte marunti. Capul este scurt, turtit si ascutit la
varf. Gura, inferioara, este prevazuta cu 6 mustati scurte. Pe osul suborbital poseda un tep
bifurcat si excitabil. Are importanta economica redusa.

Fig. 239. Zvarluga (Cobitis taenia taenia L.)

Ordinul Siluriformes

Pestii apartinatori acestui ordin, numiti somni, constituie un grup distinctiv de pesti. In
timp ce aparatul lui Weber si simturile de aparare ii leaga de alte categorii de pesti
(Cypriniformes si Characiformes), morfologia lor distincta indica o perioada lunga de evolutie
independenta. Diversitatea lor s-a constituit in 33 familii si circa 2600 specii, din care 14 familii
si 64% din specii traiesc in America de Sud. Majoritatea somnilor sunt usor de recunoscut dupa
botul turtit cu 1-4 perechi de mustati (din care in mod obligatoriu una porneste de la mijlocul
maxilei), ochii mici, cap, de obicei, aplatizat, gura cu numerosi dinti mici, corpul nud sau
acoperit cu o platosa de solzi. De regula au un spin situat in dreptul inotatoarei dorsale si
pectorale. Unele specii prezinta glande veninoase asociate cu acesti spini. Dimensiunea adultilor
variaza de la 14 mm (la Scoloplax) la 5 m (Silurus glanis).
 Caracterele osteologice specifice grupului prin care se deosebesc de alti pesti ososi sunt
urmatoarele:

- craniul este o cutie solida, aplatizata, cu un numar redus de oase, dintre care
simplecticul, bazihialul si subopercularul lipsesc;

- lipsa oaselor dintre muschi ii fac preferabili in randul consumatorilor;

- premaxila este acoperita de obicei cu dinti marunti, care nu se intalnesc si pe maxila,

care a devenit un simplu suport pentru mustati;

- dinti de dimensiuni reduse se gasesc pe vomer si pe plafonul cavitatii bucale;

- aparatul lui Weber este mai complex decat la majoritatea pestilor ososi.

Prezinta o gama larga de comportamente reproductive, dar de regula isi depun icrele in
grupuri si isi imprastie embrionii adezivi pe plante sau pe nisip. Sunt foarte selectivi in ceea ce
priveste locul si momentul depunerii icrelor. Somnii americani isi pazesc cuibul, masculii avand
grija si de puii eclozati.

Din cele 33 familii ale ordinului Siluriformes, importanta economica prezinta familiile
Ictaluridae, Clariide si Siluridae.

Familia Ictaluridae cuprinde 45 de specii de somni de pe Continentul Nord-American.

Majoritatea acestora au corpul de culoare inchisa (exceptie facand cei care traiesc in pesteri),
capul mare si aplatizat pe care se afla 8 mustati (2 pe bot, 2 pe maxile si 4 pe barbie). Acesti
somni sunt incadrati in 3 grupuri distincte:

- pesti mai mari, cu importanta economica, inclusi in genurile Ameiurus, Ictalurus si

Pylodictis;

- de dimensiuni mai mici (sub 10 cm), grupati in genul Noturus;

- somni de pestera sau cavernicoli, sistematizati in genurile Satan, Trogloglanis si

Prietella.

In piscicultura din tara noastra, se pot intalni urmatoarele specii importate:

Ameiurus nebulosus (somnul pitic sau somnul american) (fig. 240) este originar din
America de Nord de unde a fost introdus in anul 1880 in Europa. Adultii ating lungimi de 18-22
(40) cm si greutati de 150-200 (2000) g. Corpul este asemanator cu al somnului. Gura, mare, este
inconjurata de 4 perechi de mustati de culoare castanie sau neagra. Pe regiunea dorsala, in
apropierea cozii, are o mica inotatoare adipoasa (specifica pastravilor). Inotatoarea dorsala si cea
pectorala prezinta, in special la tineret, un spin puternic. Rapitor de temut, traieste in grupuri in
ape limpezi, putin adanci, linistite, cu fundul moale sau nisipos, bogate in vegetatie. Carnea lui
este comestibila.
Fig. 240. Somnul pitic sau somnul american (Ameiurus
nebulosus)

Ictalurus punctatus (pisica de canal), originar din America de Nord, este raspandit in
prezent pe un areal foarte intins. Atinge maturitatea sexuala la varsta de 5-8 ani cand poate
ajunge la o greutate de 8-12 kg. Depune icrele in reprize succesive in locuri adapostite (gropi,
trunchiuri de copaci s.a.), pe care masculul le pazeste si le oxigeneaza prin miscarea permanenta
a inotatoarelor, ferindu-le, concomitent, de innamolire. Are o hranire omnivora, consumand
crustacei, insecte, viermi, pesti, resturi organice. Da rezultate bune in cresterea intensiva. Are
carne de calitate superioara.

Familia Clariidae cuprinde 150 de specii raspandite in Africa si jumatatea sudica a

Asiei (insulele Java si Phillipine). Ca o caracteristica comuna speciilor din aceasta familie este
capacitatea lor de a respira aer atmosferic. Prezinta un corp alungit (unele specii se aseamana cu
anghila), capul aplatizat cu 4 perechi de mustati lungi si inotatoare dorsale si anale lungi. Cea
mai distinctiva caracteristica a lor este organul suprabranhial, care le permite sa respire aerul
atmosferic, format prin modificarea filamentelor branhiale de la nivelul arcurilor branhiale 2 si 4.
Portiunea posterioara a branhiilor are o conformatie normala si este utilizata pentru respiratia
acvatica, desi majoritatea speciilor de Clariidae par sa fie, cel putin partial, dependente de
respiratia aeriana.

In ultimii ani in acvacultura superintensiva se creste cu mult succes specia:

Clarias gariepinus (somnul african) care este raspandita in toate tipurile de ape dulci de
pe continentul african, prefrerand raurile mai mari, cu curgere lenta, fundul malos sau lacurile
din zona inundabila a acestor rauri. Corpul nu este acoperit cu solzi. Capul, turtit dorso-ventral,
prezinta 8 mustati si o dentitie asemanatoare cu a somnului european. Inotatoarea dorsala si cea
anala se prelungesc posterior pana la nivelul inotatoarei codale (fig. 241). Tolereaza turbiditatea
ridicata a apei si continutul redus de oxigen. Alaturi de respiratia prin branhii, mai poate respira
prin piele si printr-un pseudoplaman. Somnul african prezinta un aparat respirator complementar
(pseudoplaman) dispus in camera branhiala. Scheletul cartilaginos al acestuia, ramificat precum
ramurile unui arbore, se leaga de arcurile branhiale 2 si 4. Acest schelet este acoperit de un
invelis bogat in artere de circulatie capabile de a prelua oxigenul atmosferic. Prezenta
pseudoplamanului ii confera posibilitatea de a supravietui pe uscat perioade lungi de timp,
permitand schimbul de aer necesar oxigenarii. Cand apa contine putin oxigen, somnul african
iese la suprafata apei si isi umple camera branhiala cu aer atmosferic, pe care-l poate stoca timp
indelungat. Ajuns afara din apa, secreta o cantitate ridicata de mucus ce mentine permanent
pielea umeda si posibilitatea de respiratie intacta. Hranirea somnului este omnivora, consumand
pesti, pasari, broaste, melci, scoici, raci, plante acvatice, plancton si detritus. Depune produsele
sexuale o data pe an, pe vegetatia subacvatica, la temperaturi de 20-220C. Creste rapid, astfel ca
la varsta de 10-12 luni poate ajunge la 50-60 cm si 800-1200 g greutate. Se preteaza la cresterea
superintensiva.

Fig. 241. Somnul african (Clarias gariepinus)

Familia Siluridae include specii de pesti rapitori larg raspandite in Eurasia. Caracterele
comune ale familiei sunt: capul mare, gura prevazuta cu mustati si dinti foarte puternici, dorsala
redusa si anala lunga. Cea mai importanta specie a familiei este:

- Silurus glanis (somnul) (fig. 242): peste de talie mare care poate ajunge pana la 5 m
lungime si 300 kg greutate. Are corpul robust, comprimat lateral si capul turtit dorso-ventral, cu
gura mare si maxilare foarte puternice. Are doua mustati lungi pe maxilarul superior si 4 mustati
mai scurte la nivelul mandibulei. In cavitatea bucala prezinta mai multe serii de dinti conici,
ascutiti si indreptati spre inapoi. Corpul este lipsit de invelisul solzos, dar acoperit de un mucus
gros, care il face alunecos. Somnul atinge maturitatea sexuala la varsta de 4-5 ani, cand masoara
50 cm lungime si greutate de 2-3 kg. Se poate creste si in crescatorii sistematice. Are carne alba,
gustoasa, lipsita de oase, mult apreciata de consumatori.

Fig. 242. Somn (Silurus glanis L.)

Ordinul Salmoniformes

Salmoniformele, cu cateva exceptii, sunt pesti de talie mare,

de apa rece, cu inotatoare adipoase si cu capacitatea de a
trece din apa dulce rece in apa sarata.

Din ordinul Salmoniforme face parte familia Salmonidae, care cuprinde trei subfamilii:
Salmoninae, Coregonine si Timalinae. Subfamilia Salmoninae cuprinde patru genuri: Salmo,
Salvelinus, Hucho si Oncorhyncus.
 Familia Salmonidae este constituita din pesti cu corpul alungit acoperit cu solzi cicloizi
marunti. Poseda doua inotatoare dorsale, cea de-a doua fiind adipoasa si fara radii. Au gonoducte
absente sau rudimentare. Traiesc in ape reci, dulci sau marine, din emisfera nordica. Se reproduc
in ape dulci. Cele mai reprezentative specii ale familiei sunt:

- Salmo salar (somonul de Atlantic): specie nord-atlantica, care atinge 1 m lungime si

30-40 kg greutate. Somonii, migratori amfibiotici, urca in fluvii pana aproape de izvoare, unde se
reproduc si putini se reintorc in mare. Pe parcursul migrarii spre locul de reproducere sufera
modificari morfo-fiziologice;

- Salmo trutta (pastravul): prezinta numeroase rase geografice, adaptate mediului marin
(anadrome) sau celui de apa dulce. In tara noastra se intalneste Salmo trutta fario (pastravul
indigen) (fig.243), adaptat apelor reci si bine oxigenate din zona de munte. Cel mai frecvent se
afla in rauri si paraie, si mai rar in lacuri. Are corpul fusiform, adaptat la inotul rapid, acoperit cu
solzi cicloizi marunti, de culoare bruna pe spate si alb-murdar pe flancuri si abdomen. Spatele si
flancurile sunt presarate cu puncte negre sau negre-roscate, circumscrise cu inele albe sau alb-
albastrui. Capul, este mare, cu gura larga, semiinferioara, botul scurt si dinti puternici situati pe
cele doua maxilare si pe limba. Se hraneste cu viermi, insecte, crustacei, pesti mici. Se reproduce
in perioada octombrie-ianuarie. Atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani. Se preteaza
cresterii sistematice si reproducerii artificiale;

Fig. 243. Pastrav indigen (Salmo trutta fario L)

- Salvelinus fontinalis (pastravul fantanel): este o specie care traieste si in tara noastra,
dae este de origine nord-americana. Coloratia corpului este brun-verzuie, zebrata, cu puncte mici
si rosii aprinse incercuite cu inele albastre. Inotatoarele pectorale, ventrale si anale sunt rosietice,
tighelate pe marginea anterioara cu o dunga alba si alta neagra. Traieste in zona superioara a
paraielor de munte, aproape de izvoare. Se reproduce toamna, in lunile septembrie-decembrie.
Din cauza sensibilitatii la boli, se creste mai greu in exploatatii sistematice;

- Oncohynchus mykiss gairdneri (pastravul curcubeu) (fig. 244): originar din America
de Nord, se adapteaza foarte bine cresterii sistematice, fiind mai putin exigent la temperatura si
continutul in oxigen al apei. Are un colorit verde-cenusiu, uneori cu nuanta albastruie pe partea
dorsala, argintiu stralucitor pe flancuri si albicios pe abdomen. De-a lungul liniei laterale poseda
o dunga cu irizatii de culoarea curcubeului. Solzii de pe linia laterala sunt mai mari si usor
caduci. Flancurile si spatele sunt presarate cu puncte negre mici. Atinge maturitatea sexuala la
varsta de 2-3 ani. Are carne de calitate superioara si un ritm de crestere ridicat;
Fig. 244. Pastrav curcubeu (Oncohynchus mykiss gairdneri)

- Hucho hucho (lostrita) (fig. 245): atinge lungimi de 1,2-1,5 m si 10-12 kg greutate,
fiind cel mai mare salmonid din apele noastre de munte. Corpul lostritei este aproape cilindric si
acoperit cu solzi cicloizi mici, usor caduci si protejati de mucus. Capul este aplatizat dorso-
ventral, cu gura mare, echipata cu dinti puternici extinsi si pe limba. Partea dorsala a corpului are
o culoare cenusiu-verzui-galbuie, iar flancurile si abdomenul sunt cenusii-argintii, presarate cu
puncte cenusii care se extind si pe partea inferioara a corpului pana in dreptul ochilor.
Inotatoarele sunt rosietice-verzui, cu exceptia celei adipoase care este brun-rosietica. La indivizii
in varsta coloratia se schimba, devenind ruginie cu irizatii metalice. Se reproduce primavara (la
sfarsitul lunii martie sau in aprilie) la temperaturi ale apei de 5-100C. Peste solitar, este foarte
activ noaptea. Lostrita este ocrotita de lege, fiind declarata monument al naturii;

Fig. 245. Lostrita (Hucho hucho L)

- Coregonus lavaretus (coregonul) (fig. 246): a fost adus la noi din Rusia pentru
popularea unor lacuri de acumulare. Are corpul inalt, fusiform, botul trunchiat. Gura este
terminala. Maxilarul superior depaseste cu putin mandibula. Ochii sunt amplasati in jumatatea
anterioara a capului, care este in general mare. Inotatoarele pectorale si ventrale sunt ascutite,
dorsala si anala au marginea concava, iar caudala este scobita. Corpul este acoperit cu solzi mari,
bine infipti in tegument. Atinge lungimi de 25-50 cm si greutati de 3-4 kg. Se reproduce in
perioada noiembrie-decembrie. Consuma in special nevertebrate, iar in stare adulta devine
ihtiofag. Carnea lui este gustoasa;
Fig. 246. Coregon (Coregonus lavaretus maraenoides Pol.)

- Coregonus albula (coregonul mic) (fig. 247): a fost adus pentru popularea barajelor si
a izvoarelor situate la altitudine. Corpul este relativ inalt, fusiform, acoperit cu solzi cicloizi
relativ mari. Gura este usor superioara, cu mandibula usor mai lunga decat maxilarul superior.
Ochii sunt situati in partea anterioara a capului. Botul este trunchiat. Atinge 40-45 cm lungime si
greutatea de 1 kg. Se reproduce din octombrie pana in decembrie. Se poate exploata in mono si
policultura;

Fig. 247. Coregon (Coregonus albula L.)

- Thymallus thymallus (lipanul) (fig. 248): este raspandit aproape in toata Europa. In
tara noastra traieste in aval de zona pastravului, in ape mai adanci, mai domoale si cu fundul
pietros. Corpul este fusiform, cu inotatoarea dorsala foarte evidenta si stropita cu numeroase
puncte galbene-verzui sau negre. In mod obisnuit atinge 30-35 cm lungime si 400-500 (1000) g
greutate. Gura este mica, transversala si usor protractila, tapetata cu dinti mici, ascutiti, asezati pe
un rand pe maxilare si in grupe de dinti marunti pe prevomer si palatine. Se reproduce din martie
pana in aprilie. Are carne foarte gustoasa

Fig. 248. Lipan (Thymallus thymallus L.)

Ordinul Esociformes

Ordinul Esociformes, cuprinde 10 specii de pesti de apa dulce, din care 5 specii de
Esocidae (stiuci) si 5 specii de Umbridae (pesti de namol). Reprezentantii ambelor familii isi au
habitatul in America de Nord si in nordul Eurasiei. Morfologia acestor specii este de pradator de
panda, cu inotatoarele dorsale si anale plasate in portiunea posterioara a corpului, aproximativ de
dimensiuni egale si aliniate una cu cealalta. Sunt lipsite de inotatoare adipoase, precum si de
cecurile pilorice. Stiucile cu botul alungit sunt pradatori de panda ihtiofagi in lacurile cu
vegetatie abundenta si alte ape lin curgatoare.
 Familia Esocidae cuprinde pesti cu corpul alungit, capul mare cu botul comprimat
dorso-ventral si alungit, in forma de cioc de rata. Gura, larga, poseda dinti puternici. Corpul este
acoperit cu solzi marunti. Cea mai cunoscuta specie este:

- Esox lucius (stiuca) (fig. 249): peste rapitor extrem de lacom, intalnit in apele dulci
lent curgatoare sau statatoare; specie de talie mijlocie atinge 30-100 cm lungime si 1-2,5 (10) kg
greutate. Se reproduce timpuriu (intre luna februarie si aprilie) la temperaturi ale apei de 8-10 0C.
Femelele depun, in mai multe reprize, circa 20000 icre/kg greutate vie. Incubatia icrelor dureaza
13-15 zile. Este un vanator solid care isi pandeste prada.

Fig. 249. Stiuca (Esox lucius L)

Familia Umbridae cuprinde pesti care traiesc in ape mocirloase, tulburi, cu vegetatie
multa si oxigen putin. In tara noastra traieste specia:

- Umbra krameri (tiganusul) (fig. 250): specie endemica in bazinul Dunarii, Tisa, Cris,
Arges, Prut s.a. Corpul, bine legat, atinge pana la 12 cm lungime. Botul scurt. Solzi mari. Are
culoare neagra pe spate, cafeniu-inchis pe lateral si galbuie pe abdomen. Prezinta numeroase pete
mici, negre, pe tot corpul. In lungul corpului poseda 1-6 dungi longitudinale albe-galbui. Pe
dorsala si codala are cate o dunga inchisa. Carduieste pe fundul apei, unde sta ascuns in namol,
ferindu-se de lumina. Isi misca alternativ inotatoarele perechi. Traieste putin si se reproduce de
cel mult doua ori in viata, la inceputul verii. Nu are importanta economica.

Fig. 250. Tiganus (Umbra krameri krameri Wald.)

Ordinul Gadiformes

Din acest ordin fac parte specii de pesti marini sau dulcicoli, de ape reci si temperate, cu
corpul mai mult sau mai putin alungit, acoperit cu solzi cicloizi sau ctenoizi. Si o parte a capului
este acoperita cu solzi. Gura, mare, poseda numerosi dinti mici. Pe mandibulara au un apendice
filiform. Prezinta 1-2-3 inotatoare dorsale si 1-2 inotatoare anale. Inotatoarele ventrale sunt
dispuse jugular sau toracic.
 Familia Gadidae este alcatuita de circa 60 specii de pesti care traiesc in emisfera
nordica, cei mai multi in Oceanul Atlantic. Acestia duc o viata pelagica si sunt rapitori. Prezinta
importanta pentru pescuitul mondial, avand carne gustoasa, prin fierberea vezicii dau un clei de
calitate, dar in special pentru untura de peste extrasa din ficat, care este bogata in vitaminele D,
A si E.

Cele mai reprezentative specii sunt:

- Gadus morrhua (callaris) (morua): atinge 1-1,5 m lungime si pana la 50 kg greutate.

Traieste in apele reci (4-80C) din Oceanul Atlantic, Oceanul Arctic, Marea Nordului si Marea
Baltica. In perioada de reproducere se aduna in bancuri mari;

- Odontogadus merlangus (bacaliarul) (fig. 251): pe corpul fusiform are 3 inotatoare

dorsale si 2 anale, iar inotatoarele ventrale sunt amplasate in fata celor pectorale. Gura,
subterminala, este larga si tapetata cu dinti ascutiti, rari. La nivelul barbiei poseda o mustacioara
scurta. Atinge lungimi cuprunse intre 15-50 cm. Corpul este acoperit cu solzi marunti. Specia
este prezenta in Marea Neagra, Marea de Azov si in Marea Mediterana. Se pescuieste in cantitati
mari primavara. Carnea sa, de calitate inferioara, se utilizeaza la fabricarea fainei de peste
destinata hranirii altor animale;

Fig. 251. Bacaliar (Odontogadus merlangus euxinus)

- Lota lota (mihaltul) (fig. 252): este o specie de apa dulce, intalnita in raurile mari,
incepand din zona colinara si pana la Dunare si Delta. Mihaltul are corpul gros si rotund in partea
anterioara si ingust si comprimat medio-lateral in cea posterioara. Capul este comprimat dorso-
ventral, lobul este lat si obtuz. Ochii, mici, sunt situati pe fata dorsala a capului. Gura este
subterminala, semilunara si orizontala. Pe cele doua maxilare poseda dinti marunti. In mod
obisnuit atinge 30-50 cm lungime si 0,5-2 kg greutate. Prezinta 2 inotatoare dorsale (prima scurta
si a doua lunga), inotatoare anala lunga si codala rotunjita. Sub ramura mandibulara este inserata
o prelungire a pielii. Prefera apele reci, limpezi si adanci. Este un temut rapitor de noapte. Are
carne gustoasa, iar extrasul hepatic este utilizat in industria farmaceutica.
Fig. 252. Mihalt (Lota lota L.)

Ordinul Beloniformes

Cuprinde pesti fizoclisti cu corpul cilindric, alungit, acoperit cu solzi subtiri, care se
extind si pe cap. Inotatoarele dorsale si anale sunt dispuse la acelasi nivel, la extremitatea
superioara a corpului. Inotatoare ventrale ocupa o pozitie abdominala. Majoritatea speciilor
traiesc in ape marine (mari calde si temperate), putine fiind intalnite in ape dulci.

Familia Belonidae include pesti cu botul lung rezultat din alungirea maxilarelor. In
gura poseda numerosi dinti mici. In Marea Neagra traieste o singura specie: Belone belone
(zarganul) (fig. 253), care duce o viata pelagica si de card. Atinge dimensiuni cuprinse intre 30-
75 cm si greutati de 75-300 g. Corpul alungit de tip spadiform, este acoperit cu solzi marunti si
subtiri. In sectiune corpul este aproape cilindric. Carnea lui este gustoasa. Pe ambele maxilare
poseda benzi de dinti marunti si ascutiti, printre care se insera cativa dinti mai mari si mai
puternici. Se intalnesc si in Marea Mediterana si Oceanul Atlantic.

Fig. 253. Zargan (Belone belone euxini)

Ordinul Cyprinodontiformes

Ordinul cuprinde specii de pesti mici, care au corpul si partial capul acoperit de solzi
cicloizi si rareori ctenoizi. Pe corp au dorsala dispusa posterior analei, ventralele sunt pozitionate
abdominal, iar codala este rotunjita sau trunchiata. In acest ordin intalnim pesti fizoclisti
dulcicoli (secundari) si cateva specii marine.

Familia Poecilidae cuprinde pesti dulcicoli vivipari, care au un dimorfism sexual

evident (masculii sunt mult mai mici ca femelele). Din alungirea radiilor anterioare ale analei se
formeaza la masculi un organ copulator (gonopod). Cea mai cunoscuta specie este: Gambusia
affinis (gambusia) (fig. 254). Aceasta specie, originara din America, a fost adusa in Europa
pentru a combate paludismul, deoarece consuma larvele de tantari. A fost introdusa si in tara
noastra.
Fig. 254. Gambusie (Gambusia affinis holbrooki):

A – femela; B - mascul

Ordinul Gasterosteiformes

In acest ordin sunt inclusi pesti de talie mica, care au corpul acoperit partial cu placi
osoase (nu cu solzi) si pedunculul codal subtire. Dorsala este suprapusa analei. Inaintea dorsalei
se afla 2 sau mai multi spini liberi. Inotatoarele ventrale poseda cate o raza tepoasa libera si 1-3
radii divizate. Botul este scurt sau tubular. Gura prezinta dinti mici, numerosi.

Familia Gasterosteidae are in componenta pesti eurihalini (suporta variatiile de

salinitate), marini, salmastrii sau dulcicoli. Cea mai reprezentativa specie este Gasterosteus
aculeatus (ghidrinul) (fig. 255) care este un peste migrator. El patrunde pentru reproducere in
lacurile litorale cu apa salmastra sau dulce. Din acest peste se poate extrage un ulei medicinal
utilizat in arsuri si rani. Primavara se apropie de tarm si poate fi pescuit.

Fig. 255. Ghidrinul (Gasterosteus

aculeatus)

Ordinul Perciformes

Numeroasele specii ale acestui ordin se

caracterizeaza prin faptul ca poseda 2 inotatoare
dorsale distantate, apropiate sau contopite, cea anterioara prezinta radii spinoase, inotatoarele
ventrale au putine radii si o pozitionare toracica, jugulara sau montiera (exista si specii lipsite de
aceste inotatoare), iar inotatoarea anala este spinoasa. Majoritatea acestor specii sunt marine.

Numarul mare de specii ale acestui ordin se incadreaza in urmatoarele familii:

Centrarchidae, Percidae, Carangidae, Scombridae si Gobiidae.
 Familia Centrarchidae cuprinde pesti de talie mica, cu corpul inalt si comprimat
lateral, acoperit cu solzi ctenoizi, rar cicloizi. Au inotatoarele dorsale contopite. In gura,
protractila, poseda numerosi dinti dispusi in perie. Speciile sunt endemice pentru America de
Nord, dar au fost introduse si in Europa.

Lepomis gibbosus (bibanul soare sau soretele) (fig. 256): a fost introdus in Europa ca
peste decorativ cu un colorit viu. Azi se intalneste in aproape toata Europa. Peste de talie mica
(atinge 15-20 cm lungime), are corpul inalt, comprimat lateral si acoperit cu solzi mari. Gura,
mica, este dispusa oblic si terminal. Majoritatea solzilor de pe flancuri au cate o pata maronie.
Operculul masculilor prezinta o pata neagra, tivita cu o dunga rosietica. Traieste in balti cu
vegetatie abundenta, cu fundul nisipos sau malos, in lacuri si mai rar in rauri cu curent domol.
Este un rapitor preponderent de fund. Prezinta importanta economica redusa, deoarece are carne
de calitate inferioara si cu multe oase.

Fig. 256. Sorete (Lepomis gibbosus)

Familia Percidae cuprinde doar specii de apa dulce care traiesc in zona temperata
boreala. Sunt pesti rapitori care au corpul acoperit cu solzi ctenoizi, inotatoarele dorsale
distantate sau contopite si inotatoarele ventrale dispuse toracic. Gura este prevazuta cu dinti
puternici. Din aceasta familie fac parte:

- Perca fluviatilis (bibanul) (fig. 257): are corpul robust, acoperit cu solzi ctenoizi, aspri
si bine fixati in tegument. Operculul prezinta un tep ascutit. Pe partile laterale ale corpului
poseda 5-9 dungi verticale de culoare inchisa. In medie atinge lungimi de 30-35 cm si greutati de
300-500 g. Traieste in ape dulci si salmastre. Prefera apele limpezi cu fundul tare, unde este activ
ziua. Are o carne alba, gustoasa, apreciata de consumatori si in pescuitul sportiv;
Fig. 257. Biban (Perca fluviatilis)

- Stizostedion lucioperca (salaul) (fig. 258): este intalnit in apele bine oxigenate si
lipsite de vegetatie din toata Europa, fiind unul dintre cei mai importanti pesti de apa dulce.
Traieste atat in apele curgatoare cat si statatoare dulci si salmastre. Peste de talie mijlocie (40-60
cm lungime si 2-4 kg greutate), are corpul fusiform, putin comprimat, acoperit cu solzi ctenoizi
mici. Capul tronconic prezinta un bot scurt, gura mare, terminala, tapetata cu dinti pe maxilare,
cerul gurii si palatin. Pe partile laterale are 8-13 dungi transversale, de culoare inchisa. Este un
rapitor prin excelenta. Are carne alba, gustoasa. Este preferat in pescuitul sportiv pentru
spectaculozitatea capturarii lui.

Fig. 258. Salau (Lucioperca lucioperca L.)

Familia Carangidae include pesti marini, pelagici, cu corpul fusiform si pedunculul

codal subtire si scurt. Prezinta doua inotatoare dorsale, cea anterioara cu radii tepoase si cea
posterioara mai lunga si suprapusa cu anala. Inotatoarele ventrale sunt dispuse sub cele pectorale.
Au corpul acoperit cu solzi cicloizi. Prezinta o linie laterala curba, acoperita, partial sau total, cu
placute osoase. Traiesc in mari tropicale, subtropicale si temperate.

Trachurus mediterraneus (stavridul) (fig. 259): este un peste de card, migrator, intalnit
si in Marea Neagra, Marea Mediterana, Egee, Marmara si pe litoralul estic al Oceanului Atlantic.
Are corpul alungit, acoperit cu solzi mici, cicloizi, extinsi si pe cap si pe opercule. Gura este
terminala, cu deschidere larga, armata cu dinti marunti si conici. Prezinta pleoape adipoase
dezvoltate, mai ales la partea posterioara a ochiului. Pe partea dorsala a capului se intinde o
creasta redusa. Prezinta doua inotatoare dorsale (prima cu radii osoase ferme), 2 tepi grosi si
arcuiti inaintea analei, codala adanc scobita si cu lobii egal dezvoltati. Are carne de calitate
superioara, pretabila la conserve.

Fig. 259. Stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus)

 Familia Scombridae cuprinde pesti marini, pelagici. Corpul acestora, fusiform, se
continua cu un peduncul codal subtire si scurt. Prezinta solzi cicloizi mici. Poseda doua
inotatoare dorsale distantate, ventralele dispuse sub pectorale si codala adanc scobita. Pe
pedunculul codal are mici inotatoare, numite pinule. Acesti pesti traiesc in marile calde si
temperate, nu suporta variatiile de temperatura (sunt stenotermi) si sunt migratori in card. Au
valoare economica ridicata.

Scomber scombrus (scrumbia albastra) (fig. 260): este un peste nectonic, de larg. Corpul
plin, alungit, aproape cilindric, este acoperit cu solzi marunti. Gura este mare, terminala, oblica
cu dinti slab dezvoltati. Linia laterala in zigzag. Nu are vezica gazoasa. Migreaza din Marea
Neagra in Marea Marmara pentru a ierna si a se reproduce. Atinge lungimi de 17-30 (50) cm si
greutati de 100-300 (700) g. Are valoare alimentara ridicata.
Fig. 260. Scrumbia albastra (Scomber scombrus L.)

Familia Gobiidae cuprinde pesti denumiti popular guvizi. Isi duc viata in mediu marin,
mai putin in cel salmastru sau dulcicol. Prezinta capul si partea anterioara a corpului turtite
dorso-ventral. Gura este mare, cu buzele groase si cu numerosi dinti. Poseda doua inotatoare
dorsale, cea posterioara fiind mai lunga si opusa analei. Codala este rotunjita. Inotatoarele
pectorale, dispuse toracic, formeaza o ventuza adeziva. Intalniti in zona litorala a Marii Negre si
in toate marile. Au carne alba de buna calitate. Cele mai reprezentative specii sunt:

- Gobius batrachocephalus (hanosul) (fig. 261): este cel mai mare guvid (pana la 35 cm
si 600 g) din apele noastre. Corpul masiv este acoperit cu solzi ctenoizi marunti. Capul este lung,
turtit si triunghiular. Gura este larga si cu mandibula proeminenta. Buzele sunt carnoase. Hanosul
este un peste marin care se poate adapta si la apele salmastre sau chiar dulci;

Fig. 261. Hanus (Gobius batrachocephalus)

- Gobius cephalarges (guvidul de mare) (fig. 262): este un peste marin care patrunde si
in apele salmastre. Corpul lui, lung de pana la 24 cm, este acoperit cu solzi ctenoizi. Capul
comprimat, prezinta un bot obtuz si buza superioara, de obicei, neingrosata. Are inotatoare
ventrale groase. In mare traieste aproape de coaste, pe fundul pietros. Are carne gustoasa si
importanta in pescuitul sportiv;

Fig. 262. Guvid de mare (Gobius cephalarges cephalarges)

 - Gobius melanostomus (strunghilul) (fig. 263): are latimea corpului egala sau putin mai
mare decat inaltimea acestuia. Fruntea este bombata. Pedunculul codal este de 1,5 ori mai lung
decat propria sa inaltime. In perioada de reproducere masculii sunt complet negrii, in rest fiind
galben-bruni. Este peste marin, adaptat la apa salmastra.

Fig. 263. Strunghil (Gobius melanostomus melanostomus)

Subordinul Mugiliformes

Cuprinde in majoritate specii de pesti marini si putine specii dulcicole. Acesti pesti au
corpul alungit, gros si usor comprimat lateral. Pe corp se gasesc solzi cicloizi, rar ctenoizi. Capul
si operculele sunt si ele acoperite de solzi. Ventralele sunt pozitionate abdominal, iar codala este
excavata.

Familia Mugilidae are in componenta sa circa 100 genuri de pesti, numiti chefali, care
traiesc in marile tropicale, temperate, in ape salmastre si dulci. Unele specii sunt eurihaline. Se
reproduc in mare.

Mugil cephalus (chefalul sau labanul) (fig. 263), este o specie eurihalina, care traieste si
in Marea Neagra, de unde patrunde in lacurile litorale cu ape salmastre sau dulci. Chefalul atinge
pana la 60 cm lungime si peste 3 kg greutate. Este pescuit, indeosebi toamna, pentru carnea lui
grasa si foarte gustoasa.

Fig. 263. Chefal (Mugil cephalus)

Ordinul Pleuronectiformes

In acest ordin sunt inclusi pesti marini, bentonici. Corpul lor este comprimat lateral si
asimetric, iar ochii sunt situati pe latura pigmentata a acestuia. Corpul este acoperit cu solzi
cicloizi sau ctenoizi. Inotatoarele dorsale si anale sunt lungi (lipsite de radii tepoase), intinzandu-
se de la cap pana la coada. Inotatoarele ventrale au o pozitie toracica sau jugulara. Inotatoarea
codala este rotunjita. Pedunculul codal este scurt. La adulti lipseste vezica cu aer. Larvele acestor
pesti duc o viata pelagica si au corpul simetric. Dupa metamorfoza isi pierd simetria.
 Pestii din acest ordin traiesc in toate marile, in zona litorala, si au o importanta
economica mare.

Familia Bothidae cuprinde pesti cu format corporal rombic, cu ochii dispusi pe latura
stanga. Gura este mare. Linia laterala prezinta o curbura distincta. Fata depigmentata (nadirala)
este acoperita cu solzi cicloizi, iar fata pigmentata (zenitala) cu solzi ctenoizi. Cea mai
reprezentativa specie este: Scophthalmus maeoticus (calcanul) (fig. 265), care atinge 1 m
lungime si pana la 10 kg greutate. Traieste in zona litorala a marilor, la o adancime de 60-100 m,
culcat pe o parte a corpului si ingropat in nisip. Tineretul se deplaseaza aproape de coaste.
Primavara, adultii intreprind calatorii scurte pana aproape de coasta, unde depun produsele
sexuale, la adancimi de 20-30 m, dupa care se retrag la adancime. Larvele si apoi puietul duc o
viata pelagica, dar dupa instalarea asimetriei puietul coboara la adancime. Calcanul este peste
rapitor. Are carne alba, dulce si gustoasa. Se pescuieste in cantitati mai mari primavara.

Fig. 265. Calcan (Scophthalmus maeoticus)

Familia Pleuronectidae include pesti cu format corporal oval, ochii dispusi pe latura
dreapta si cu gura disimetrica. Linia laterala face o mica curbura deasupra pectoralei. Din aceasta
familie face parte specia Pleuronectes flesus (cambula) (fig. 266), care traieste in mediul marin,
dar uneori patrunde si in ape salmastre si chiar dulci. Se intalneste in Marea Neagra, Marea
Mediterana, Marea Azov si Oceanul Atlantic. Corpul cambulei atinge lungimi de 25-35 cm si
greutati de 300-350 g. Corpul oval, este acoperit pe ambele parti de solzi cicloizi. Gura este
superioara si oblica. Pe partea cu ochii se afla o pereche de antene, iar printre solzi o serie de tepi
usor ascutiti. Traieste pe fundurile nisipoase ale marilor. Puietul se dezvolta pana la maturitatea
sexuala in ape dulci, dupa care migreaza in mare pentru a se reproduce. Se hraneste cu moluste,
crustacei si viermi. Are carne dulce. Se pescuieste in cantitati mici.

Fig. 266. Cambula (Pleuronectes flesus luscus Pall.)

 Ordinul Tetraodontiformes

Majoritatea speciilor apartinatoare acestui ordin sunt pesti marini, foarte putine fiind de
ape dulci tropicale. Corpul lor este scurt, sferic sau comprimat, acoperit de tepi erectili sau de
placi dermice. Prezinta deschideri operculare foarte mici si inotatoarea dorsala si anala
suprapuse, plasate spre extremitatea posterioara a corpului. Inotatoarele ventrale au o pozitie
toracica, dar, de obicei, lipsesc. Scheletul lor este slab osificat. Premaxilarele si maxilarele sunt
unite intr-un os masiv in forma de cioc puternic, capabil sa zdrobeasca hrana. Stomacul este usor
dilatabil si uneori are anexat un sac stomacal. Prin umplere cu aer sau cu apa, da forma sferica a
corpului. Din acest ordin fac parte familiile: Tetraodontidae, Molidae si Ostracionidae.

Familia Tetraodontidae cuprinde pesti denumiti „pesti balon”, care ating 60-70 cm si
au carnea toxica (contin tetraodontoxina). Tegumentul lor este nud sau acoperit de spini mici.
Sunt slabi inotatori. Cele mai reprezentative specii sunt: Tetraodon fahaka, care traieste in apele
Nilului si Ephippion maculatum, care este intalnit in Marea Mediterana.

Familia Molidae include pesti pelagici, marini, de talie mare (2-3 m si 600-700 kg), cu
corpul comprimat lateral in forma de disc. Inotatoarele pectorale sunt foarte mici, cele ventrale
lipsesc, iar codala este gefirocerca. Pedunculul codal este atrofiat. Tegumentul este rugos, aspect
generat de faptul ca este acoperit cu solzi mici si teposi. Au cea mai scurta maduva (sub 15 cm)
in raport cu lungimea corpului. Slabi inotatori, se lasa purtati de valuri pe una din laturile
corpului. Cea mai cunoscuta specie este Mola mola (pestele luna) (fig. 267), care traieste in
Marea Mediterana si Oceanul Atlantic.

Fig. 267. Mola mola

Familia Ostraciidae are in componenta sa pesti geamantan, care au corpul protejat de

placi osoase, ce formeaza un fel de cuirasa. Prezinta doua cornite dispuse inaintea ochilor. Specia
Ostracion cornutus (fig. 268), duce o viata pelagica, in Oceanul Pacific si Oceanul Indian.
Fig. 268. Ostracion cornutus

Ordinul Syngnathiformes

Are in componenta sa specii de pesti marini litorali sau dulcicoli mici, cu forme diferite,
chiar bizare. Speciile primitive au corpul acoperit de solzi ctenoizi, iar cele superioare il au
protejat de placi osoase. Poseda 1-2 dorsale si codala in forma de evantai. In mod frecvent
inotatoarele ventrale lipsesc. Botul cu aspect tubular, prezinta un orificiu bucal foarte mic.
Branhiile au forma unor tufe cu lamele branhiale lungi si putin numeroase.

Familia Syngnathidae include pesti cu corpul protejat de placi dispuse in inele osoase.
Poseda o inotatoare dorsala, insa inotatoarele codala si pectorale sunt sau nu prezente, iar anala
lipseste intotdeauna. Majoritatea speciilor familiei populeaza marile calde sau temperate si putine
traiesc in apele dulci. Cele mai reprezentative specii sunt:

- Syngnathus typhle (acul de mare) (fig. 269): are corpul alungit, cu muchii
longitudinale. Depun ponta in punga de incubatie a masculului, unde este incubata timp de 4
saptamani. Traieste si in Marea Neagra, dar patrunde si in apele salmastre;

- Hippocampus guttulatus (calutul de mare) (fig. 270): are capul in unghi aproape drept
cu corpul. Poseda inotatoare pectorale, dorsala si anala, dar este lipsita de codala. In perioada de
reproducere masculul poseda punga incubatoare.

Fig. 269. Acul de mare (Sygnathus typhle)

Fig. 270. Calutul de mare (Hippocampus guttulatus)

Originea si evolutia pestilor

La sfarsitul silurianului s-au diferentiat primele forme de vertebrate care aveau gura
prevazuta cu falci articulate mobil (gnatostome). Acestea au apartinut pestilor, care din punct de
vedere sistematic au fost impartiti in 4 clase: Acanthodi, Placodermi, Chondrichthyes si
Osteichthyes.

Pestii Acanthodi au trait din silurian pana la sfarsitul carboniderului. Au disparut la

inceputul permianului. Caracterele primitive si de specializare detinute ii apropiau pe unii de
Chondrichthyes si pe altii de Osteichthyes.

Pestii Placodermi au trait majoritatea numai in devonian, in carbonifer supravietuind

doar un singur gen. Cu toate ca aveau un schelet osos, acestia prezentau asemanari cu pestii
cartilaginosi.

Pestii Chondrichthyes (pestii cartilaginosi), s-au desprins, probabil, dintr-o forma

ancestrala apropiata structural de a Placodermilor arthrodiri. Acesti pesti cartilaginosi au
inregistrat o tendinta de diminuare a procesului de osificare a scheletului. Au evoluat in doua
linii intependente: selacieni si bradiodonti (fig. 271).
Fig. 271. Arborele filogenetic al pestilor

Selacienii, au fost prezenti din devonian si pana in jurasic prin pesti cu structuri
primitive, numiti protoselachii. Acestia au fost inlocuiti treptat (din liasic) cu forme specializate,
numite euselachii. Majoritatea formelor actuale de selacieni au aparut in eocen.

Bradiodontii, debuteaza cu forme paleozoice incadrate in supraordinul Eubradyodonti.

La inceputul jurasicului, apar si holocefalii, care sunt prezenti in fauna actuala prin chimere.

Pestii Osteichthyes (pestii ososi), reprezinta cea mai numeroasa clasa de pesti, aparuti la
mijlocul devonianului. Pestii ososi constituie un tip mai specializat de organizare in raport cu
pestii cartilaginosi. Primii pesti ososi au prezentat caractere proprii acanthodienilor, mai exact
spus: corp alungit si comprimat, solzi grosi, regiunea preorbitala scurta si codala heterocerca.
Pestii ososi au evoluat in mai multe directii, constituind grupe mari de pesti incadrati in
subclasele: Actinopterygii, Brachiopterygii, Dipneusti (Dipnoi) si Crossopterygii.

Actinopterygii, numerosi in fauna actuala, sunt pesti cu respiratie branhiala ce

populeaza ape dulci, salmastre sau marine. In devonian au aparut primii pesti actinopterigi din
ordinul Palaeonisciformes, care au trait si in carbonifer si au disparut in cretacic. Scheletul lor a
fost mai bine osificat decat la formele actuale. Din acest grup s-au desprins actinopterigii actuali:
Chondrostei (ordinul Acipenseriformes), Holostei si Teleostei.
 Acipenseriformele, condrostei specializati, au aparut in jurasic. Prezinta un schelet slab
osificat si alte caractere apropiate de cele ale paleonisciformelor.

Holosteii apar in triasic, cunosc o mare extindere in jurasic, dupa care intra in declin. In
prezent se cunosc mai multe specii care sunt incadrate in doua genuri: Amia si Lepisosteus.
Speciile acestora traiesc in apele dulci din America de Nord si Sud-Estul Asiei.

Teleosteii au aparut la sfarsitul triasicului si reprezinta astazi cel mai important grup de
pesti. Sistematica si filogenia lor este inca neclara. La inceput au aparut pestii teleostei fizostomi,
iar in partea a doua a cretacicului au aparut formele fizocliste.

Brachiopterygii sunt reprezentati in prezent prin doua genuri (Polyterus si

Calamoichthys), intalnite in apele Africii ecuatoriale. Prezinta caractere asemanatoare cu
paleonisciformele.

Dipnoii reprezinta o subclasa de pesti cu respiratie dubla: branhiala si pulmonara. Au o

structura diferita a inotatoarelor perechi de cea a actinopterigilor. Majoritatea formelor au
disparut in era paleozoica. Potentialul lor evolutiv a fost limitat de specializarea la conditiile de
viata din apele dulci ale Africii, Australiei si Americii de Sud. Dipnoii actuali au pastrat
caracterele intalnite la formele devoniene, fapt ce atesta ca in decursul erelor geologice nu au
suferit transformari importante.

Crossopterygii, cuprinde pesti ososi cu sau fara coane, branhiati sau pulmonati. Au
acelasi stramos cu dipnoii. Ca urmare a conditiilor diferite de mediu in care traiesc s-au
diferentiat in: ripidisti si actinisti.

Ripidistii sunt grupati in ordinele Osteolepiformes si Porolepiformes. Acesti pesti

pulmonati si coanati, aparuti in paleozoic, au evoluat in ape dulci, formand o diversitate de tipuri.

Actinistii, sunt grupati intr-un singur ordin (Coelacanthiformes). Ca urmare a faptului ca

traiesc in ape marine bine oxigenate, li s-au atrofiat plamanii si au disparut coanele. Au pastrat
caracterele esentiale ale grupului pe tot parcursul evolutiei in decursul erelor geologice. Din
cadrul acestui grup a supravietuit o singura specie Latimeria chalumnae.

Ecologia pestilor

Pestii pot fi clasificati dupa mediul lor de viata in pesti de apa dulce, pesti de apa
salmastra si pesti marini. La randul lor, pestii de apa dulce se pot grupa in: pesti de apa
curgatoare (reofili) si pesti de apa stagnanta (stagnofili). Intre aceste grupe exista si forme de
trecere.

Pestii de apa dulce. In apele curgatoare, conditiile de mediu se schimba pe traseul intre
izvoare si pana la varsare. Intre aceste extreme intalnim diferente in ceea ce priveste viteza
curentului de apa, natura fundului apei, de temperatura, grad de oxigenare, de prezenta si de
absenta vegetatiei. Dependent de conditiile de mediu diferite, se consemneaza o schimbare a
componentei faunei piscicole.
 Dupa specia de peste dominanta din fiecare habitat, pe raurile mari se disting 5 zone
ecologice: pastravului, lipanului, scobarului, mrenei si crapului.

- zona pastravului: incepe de la izvoare si se extinde in partea superioara a raurilor de

munte. Zona se caracterizeaza prin ape torenticole, cu cascade, limpezi, saturate in oxigen, cu
temperaturi reduse ce variaza putin intre anotimpuri. Este populata de putine specii de pesti.
Specia dominanta este pastravul indigen (Salmo trutta fario). In aceasta zona se mai intalnesc:
pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis), boisteanul (Phoxinus phoxinus), zglavocul (Cottus
gobio) si grindelul (Noemacheilus barbatus). La acest nivel patrund accidental lostrita (Hucho
hucho) si coregonul (Coregonus lavaretus);

- zona lipanului: cuprinde partea imediat in aval de cea a pastravului. Se caracterizeaza

printr-un debit mai mare al apei, curent usor mai domol, fara cascade, fundul raului pietros, apa
clara, saturata in oxigen, cu oscilatii termice mai mari intre sezonul cald si cel rece. In aceasta
zona, in raurile mari, specia dominanta este lipanul (Thymallus thymallus), alaturi de care in
toate raurile se afla mreana de munte (Barbus meridionalis). In portiunea de amonte a zonei
patrund specii din zona pastravului (boistean, pastrav, zglavoc). In zona de sus a lipanului se mai
gasesc: obletele (Alburnoides bipunctatus), porcusorul (Gobius uranoscopus), zvarluga (Cobitis
aurata). In partea de aval a lipanului patrund specii din zona scobarului (scobarul, cleanul,
mreana). La aceasta zona sunt limitate urmatoarele specii: lostrita (Hucho hucho), cleanul dungat
(Leuciscus souffia agassizi) si aspretele (Romanichthys valsanicola);

- zona scobarului: se intinde in portiunea colinara a raurilor mari, caracterizate prin ape
mai tulburi, cu fund pietros, prundos, argilos si rareori malos. Prezinta oscilatii si mai mari de la
vara la iarna. Specia dominanta, indicatoare, este scobarul (Chondrostoma nasus), alaturi de care
pot fi intalnite alte specii ca: cleanul (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus barbus), morunasul
(Vimba vimba). In portiunea din amonte a zonei scobarului patrunde mreana de munte
(moioaga), zglavocul, boisteanul, obletele, porcusorul si zvarluga. In unele rauri se mai intalnesc:
mihaltul (Rhodeus sericeus), bibanul (Perca fluviatilis), rasparul (Acerina schraetser) si babusca
(Rutilus rutilus);

- zona mrenei: cuprinde portiunea de ses a raurilor mari, cu fundul nisipos si mobil, mai
rar prundos, argilos. Apa acestora este tulbure si inregistreaza oscilatii mari intre sezoane.
Debitul apei se reduce mult in seznul de vara. Specia dominanta, indicatoare, a zonei este mreana
(Barbus barbus). In partea amonte a zonei mrenei patrund scobarul, morunasul, mihaltul, pe
cand in portiunea aval a acestei zone patrund specii din zona crapului (crapul, platica, babusca,
ghibortul, soretele, zvarluga, avatul si somnul pitic);

- zona crapului: cuprinde portiunea terminala a raurilor mari, Dunarea si baltile acesteia.
In aceasta zona, apele se caracterizeaza prin apa adanca, tulbure, cu curs lent, fund nisipos, malos
sau argilos. Specia dominanta, indicatoare, este crapul (Cyprinus carpio), alaturi de care traiesc
platica (Abramis brama), babusca (Rutilus rutilus), ghibortul (Acerina cernua), bibanul soare sau
soretele (Lepomis gibbosus), zvarluga (Cobitis taenia), avatul (Aspius aspius) si somul pitic
(Ictalurus nebulosus). Intre Dunare si baltile ei se produc in permanenta schimburi de pesti. Din
Marea Neagra migreaza in Dunare pentru reproducere (migratori anadromi) o serie de pesti cum
sunt: sturionii, scrumbia de Dunare (Alosa pontica) si gingirica (Clupeonella cultiventris).
 Baltile si lacurile interioare din tara noastra dispun de o fauna piscicola stagnofila
compusa din specii intalnite in zona crapului si in baltile Dunarii.

Pestii de apa salmastra sunt intalniti in complexul Razim-Sinoe, care are ape
salmastre. In aceste lacuri litorale, acoperite in mare parte cu apa dulce, traiesc specii intalnite si
in baltile Dunarii. In acest complex patrund si o serie de specii marine (guvizi, chefali, aterine,
gingirica, cambula). In Razim domina crapul si salaul, pe cand in Sinoe predomina chefalul.

Pestii marini sunt numerosi ca specii si variati ca forme, urmare a adaptarii la conditii
de viata pe care le ofera marea. Apele litorale se caracterizeaza printr-o salinitate ridicata
(concentratia de sare este de 17-18 g/l in paturile superioare si 20-25 g/l in cele adanci).
Continutul ridicat in hidrogen sulfurat din straturile cele mai profunde ale Marii Negre nu permit
dezvoltarea faunei piscicole in acest bazin. In Marea Neagra, viata se desfasoara in conditii
normale numai pana la adancimea de 150-200 m, astfel ca in apele ei nu traiesc pesti abisali.

In Marea Neagra se disting, dupa conditiile ecologice oferite, doua domenii: pelagic si
bentonic (fig. 272).

Fig. 272. Domeniile si zonele de viata din Marea Neagra

Domeniul pelagic cuprinde masa de apa de deasupra platformei continentale si a

abisului marin. Pelagialul, dispus deasupra platformei continentale, se imparte in trei zone:

- epipelagial: cuprinde masa apei de deasupra infralitoralului pana la adancimea

maxima de 18 m;

- mezopelagial: situat deasupra circalitoralului pana in zonele cu adancimi de

aproximativ 100 m;

- infrapelagialul: marginit de mezopelagial, se intinde pana la limita externa a

platformei continentale, unde apa are adancimi de 180-200 m.
 Nectonul Marii Negre este reprezentat de pesti si mamiferele complet adaptate la viata
acvatica.

Ihtiofauna Marii Negre cuprinde circa 180 de specii si subspecii, dintre care 60% sunt
forme mediteraneene, 18% sunt forme relicte si 22% de origine dulcicola.

Dintre speciile mai importante de pesti pelagici putem aminti: scrumbia albastra
(Scomber scombrus), scrumbiile de Dunare (Allosa pontica, A. maeotica, A. caspica nordmani),
aterinele (Atherina hepsetus si A. mochon pontica), palamida (Sarda sarda), chefalii (Mugil
cephalus – labanul, M. auratus – singhilul, M. saliens – ostreinosul, M. ramada – platarinul),
lavracul (Morone labrax), cainele de mare (Squalus acanthias), hamsia (Engraulis engrasicolus
ponticus), stavridul (Trachurus mediteraneus ponticus), sprotul (Sprattus sprattus phalericus),
lufarul (Pomatomus saltatrix), sardeaua (Sardina pilchardus), gingirica (Clupeonella delicatula)
etc.

Sturionii sunt reprezentati in regiunea romaneasca a Marii Negre prin 4 specii: morun
(Huso huso), nisetru (Acipenser güldenstaedti), pastruga (A. stellatus) si mai rar se intalneste
sipul (Acipenser sturio). Pentru reproducere, primavara devreme, sturionii migreaza in Dunare.

Printre iarba de mare (Zostera marina) traiesc cateva specii din ordinul
Syngnathiformes: ace de mare (Syngnathus tenuirostris, S. typhle argentatus, S. rubescens), ata
de mare (Nerophis ophidion) si calutul de mare (Hippocampus hippocampus). In ultimii ani,
datorita accentuarii poluarii Marii Negre, s-au diminuat foarte mult zonele de raspandire ale
ierbii de mare si implicit a syngnatiformelor, o parte dintre acestea (ex. Hippocampus
hippocampus) fiind pe cale de disparitie.

In straturile superficiale ale apei, cu miscari foarte iuti inoata un peste sagitiform
denumit zargan (Belone belone euxinii).

In zonele mai adanci ale platoului continental al Marii Negre, traieste o singura specie
din familia Gadidae, numita popular bacaliar sau mezit (Odontogadus merlangus euxinus).

Multi dintre acesti pesti traiesc in carduri. Forma corpului lor este variabila, unii fiind
comprimati laterali sau in forma de panglica, altii devin greoi sub apasarea placilor osoase. Se
reproduc in plina mare si au ponta plutitoare. Din ouale lor, ies, adesea, larve care se
metamorfozeaza pentru a lua forma adultilor.

Din nectonul Marii Negre fac parte si mamifere, reprezentate de delfini. In afara de
delfinul comun (Delphinus delphis), in Marea Neagra se mai intalnesc doua specii de delfini:
porcul de mare (Phocaena phocaena) si marsuinul (Tursiops truncatus).

Domeniul bental este populat cu vietuitoare in Marea Neagra numai atat cat se intinde
platforma continentala. La adancimi mai mari de 200 m nu mai exista viata (cu exceptia unor
bacterii reducatoare de sulf).
 Pentru domeniul bental se foloseste ca element de baza etajul, in cadrul caruia conditiile
ecologice sunt asemanatoare. Domeniul bental contine urmatoarele etaje:

- etajul supralitoral: este domeniul de viata al organismelor adaptate la o imersiune

discontinua, in zona tarmului care este stropita de valuri. In Marea Neagra, care are o maree
foarte mica, acest etaj este reprezentat de portiuni de plaje acoperite ritmic de valuri sau de stanci
umezite de valuri;

- etajul mediolitoral: este limitat in Marea Neagra la fasia ingusta din zona de spargere a
valurilor, care in conditii meteorologice normale ajunge pana la circa 0,5 m. Zonele nisipoase ale
acestui etaj prezinta relativ putine specii, datorita actiunii permanente a valurilor, curentilor si
structurii granulometrice a sedimentelor;

- etajul infralitoralului: se intinde de la 0,5 m la 15 m, mai exact spus la limita

inferioara de raspandire a ierbii de mare si a algelor iubitoare de lumina;

- etajul circalitoral: este delimitat de etajul infralitoral (15 m adancime) si merge pana
la adancimea de 100-120 m;

- etajul periazoic: este caracteristic Marii Negre si ocupa marginea exterioara a

platformei continentale pana la adancimea de 200 m.

Sub etajul periazoic viata animala dispare din Marea Neagra.

Dintre pestii bentonici, putem aminti: cocoseii de mare (fam. Blenidae): corosbina
(Blennius sanguinolentus), Blennius galerita, B. tentacularis, B. pavo, B. sphynx si B. ponticus;
guvizii (fam. Gobiidae): guvidul de mare (Gobius cephalarges), hanosul (G. Batracocephalus),
strunghilul (G. Melanostomus), guvidul de iarba (G. Ophiocephalus), G. microps, G. niger etc.;
pleuronectiformele (ord. Pleuronectiformes): calcanul (Rhombus maeoticus), cambula de liman
(Pleuronectes flesus luscus), limba de mare (Solea nasuta).

Pe fundurile nisipoase mai traiesc doua specii de batoide si anume: pisica de mare
(Trygon pastinaca) si vulpea de mare (Raja clavata).

Dintre pestii bentonici mai fac parte: boul de mare (Uranoscopus scaber), dragonul de
mare (Trachinus draco), scorpia de mare (Scorpena porcus), randunica de mare (Trigla lucerna),
barbunul (Mullus barbatus ponticus), uva (Ammodytes cicerellus), galea (Gaidropsarus
mediteraneus), cordeaua (Ophidium barbatum).

Pestii bentonici au corpul comprimat lateral sau dorso-ventral. Inotul lor este lent, fac
deplasari pe fundul apei, pe distante mici. Majoritatea speciilor sunt carnivore. Unele poseda
dispozitive de atragere a pradei, altele prezinta spini aflati in legatura cu glande veninoase,
organe electrice, dinti puternici. Au o coloratie homocroma, dar exista si specii care isi
armonizeaza culoarea cu cea a mediului in care se afla la un anumit moment.

Migratia pestilor
Notiunea de migratie cuprinde toate calatoriile si deplasarile pe care
le fac pestii, la un moment dat, cand parasesc locul lor obisnuit de
cantonare si pornesc in cautarea unui alt biotop, pentru a-si desavarsi
un act vital, cum ar fi acela de a se hrani sau de a se reproduce.

In functie de curentii apei, migratiile pestilor pot sa fie active sau pasive.

Migratiile active se realizeaza fie invingand rezistenta stratului de apa, fie impotriva
curentului sau chiar in sensul sau de scurgere. In asemenea migratii cu participare activa, pestii
au o tinta si o menire exact definita, pe care pentru a le atinge inving obstacolele ce le apar in
cale. Migratiile active sunt proprii pestilor adulti, care le intreprind pentru a-si satisface nevoile
fiziologice. Pentru a-si consolida instinctul de migratie, indivizilor maturi reproductiv li se
alatura generatiile tinere.

Migratiile pasive sunt caracteristice anumitor stadii de dezvoltare a pestilor si chiar

celor adulti. In anumite perioade din viata lor, acestia se lasa antrenati de curentul apei pana la
locuri prielnice unei vieti active sau pentru odihna. Cel mai frecvent migratiile pasive sunt
intalnite la icre, larve si puietul unor specii de pesti, care plutesc pe suprafata apei. La adulti,
acest tip de migratie apare atunci cand efortul depus pentru atingerea tintei finale a adus pestele
intr-o stare de epuizare fizica ce nu-i mai permite o viata activa.

Migratiile pestilor nu se rezuma doar la comportamentul lor fata de curentul apei. O

serie de specii de pesti migreaza manati de instincte, scop in care trec din mediu sarat in cel
dulcicol sau salmastru, precum si din cel dulcicol in cel sarat. Astfel, Anghila ajunsa la stadiul de
adult paraseste fluviile si porneste spre mare si ocean spre a se reproduce. Scrumbiile de Dunare,
sturionii si somonii se strang in carduri masive si strabat apele marii si ale fluviilor cu apa dulce
pentru a ajunge in locuri propice reproducerii.

Indiferent de caracteristica si felul migratiei, aceasta se realizeaza in doua scopuri bine

definite: hranirea si reproducerea.

Dupa aceste lungi calatorii, pestii se intorc la locurile lor de odihna si adapost, unde isi
petrec perioadele mai putin active ale vietii lor, iernarea si maturizarea (trecerea de la stadiul
juvenil la cel de adult).

Cea mai chinuitoare migratie este cea de reproducere, care impune mari sacrificii din
partea fiecarei generatii. Majoritatea pestilor realizeaza una sau doua calatorii de nunta.

Migratii de hrana, cu schimbarea mediului, realizeaza chefalii, care patrund din apele
sarate ale marii in lacurile litorale, salmastre.

Indiferent de tipul de migratie, intotdeauna migratia propriu-zisa este precedata de o

faza pregatitoare, cand sub impulsul unor stari fiziologice de origine interna, care il
sensibilizeaza fata de mediu, pestele isi modifica comportamentul. Astfel, in faza premergatoare
migratiei, se realizeaza o ingramadire a pestilor pe locurile de plecare, iar apoi o carduire a lor
pentru a putea porni la drum. Cardul (bancul) este alcatuit din pesti de diferite varste, insa din
aceeasi specie. In timpul deplasarii cardul se mentine nu numai ca urmare a faptului ca indivizii
aceleasi specii de pesti au o afinitate intraspecifica care caracterizeaza forma si marimea
bancului, ci si pentru ca este cea mai optima grupare care poate invinge fortele hidrodinamice
care se formeaza din momentul punerii in miscare a cardului. Ele nu lasa pestele sa se desprinda
de card in timpul deplasarii. Cardul in miscare isi pastreaza integritatea si datorita inelului
marginal creat de indivizii supusi unor forte continue de atractie, care fac imposibila evadarea si
desfacerea cardului. Totusi, cardurile se pot desface si indivizii aflati la margine isi pot schimba
locurile in situatia cand viteza de inaintare se micsoreaza foarte mult sau se opresc pe loc.

Cu toate ca o serie de specii de peste efectueaza cu regularitate deplasari in scopul

indeplinirii acelorasi stari fiziologice (reproducere sau nutritie), pentru ca ele se realizeaza in
aceleasi medii si pe distante mai reduse au fost numite deplasari locale sau semimigratii.
Migratorii locali de apa dulce se deplaseaza periodic in acelasi mediu, parasind locurile de
cantonare si de iernat spre a realiza actul de reproducere, fie in locuri cu apa mai bine oxigenata,
mai limpede sau mai rece, fie in regiunile mai bine incalzite de razele soarelui, unde se dezvolta
o hrana abundenta pentru descendenti.

Pestii migratori pot fi grupati in migratori holobiotici si migratori amfibiotici.

Migratorii holobiotici fac migratii doar in acelasi mediu acvatic, fie numai in apa
dulce (pastravul de munte, scobarul, mreana s.a.), fie numai in apa marina (scrumbia albastra,
calcanul, heringul, morhua). Acesti pesti realizeaza migratii fie pe orizontala, fie pe verticala.

Pastravul de munte (Salmo trutta fario L.) (fig. 273) cantoneaza, cel mai adesea, in
regiunea cursului superior al raurilor, in ape repezi, bine oxigenate, cu temperaturi scazute si
uniforme sezonal. In momentul desfrunzirii copacilor si venirii toamnei, pastravii de munte isi
pierd din vitalitate si din pofta de mancare, pregatindu-se pentru reproducere (boiste).

Fig. 273. Pastrav de munte

Pentru a-si depune icrele in paraiele ce constituie izvoarele raurilor de munte, femelele
si barbatusii de pastrav pornesc in carduri contra curentului apelor tumultuoase ce se pravalesc
din munte. „Imbracati in haina nuptiala” infrunta curentul, sar obstacole mai inalte de un metru si
gonesc flamanzi spre apele mici ale unor paraie.

In aceasta deplasare primii pornesc masculii, care sunt mai zvelti, au pete rosii aprins pe
corp si maxilarul inferior mai proeminent decat cel superior. Femelele mai greoaie, ca urmare a
abdomenului plin de icre, ajung mai tarziu. In paraiasele din crestetul muntelui incepe bataia
(boistea).

In vederea depunerii icrelor, femela prin miscarile inotatoarelor de pe partea inferioara a

corpului si a celei caudale indeparteaza namolul si sapa, in prundisul marunt al albiei, o groapa
mica. In urma frecarii abdomenului de fundul pietros, insotite de smucituri ale corpului
asemanatoare spasmelor, femela isi depune icrele in excavatia realizata anterior. Barbatusul,
excitat de icrele depuse (semnal chimic perceput de linia laterala a corpului), se freaca cu partile
laterale de fundul pietros al paraului si depune peste icre un lichid vascos si albicios, laptii.

In urma eforturilor de deplasare si al travaliului muscular depus in timpul depunerii

produselor sexuale, reproducatorii epuizati sunt purtati la vale, intr-o migratie pasiva, de curentul
apei, pana la locurile din care au plecat. In aceste locuri, apele mai adanci si mai putin
zbuciumate, ii primesc si le asigura o viata pasnica si hrana, ajutandu-i sa-si redobandeasca
fortele.

Scobarul (Chondrostoma nasus L.) (fig. 274) populeaza cursurile de rau ce brazdeaza
zonele colinare, unde apa acestora isi mai potoleste cursul. Locurile preferate ale scobarului sunt
regiunile din amonte ale cursului mijlociu, unde fundul raurilor este captusit cu prundis si
bolovanis, iar curentul de apa este suficient de puternic.

Fig. 274. Scobarul

In lunile aprilie si mai, cardurile de scobari pornesc din regiunile colinare si urca pana la
imbinarea paraiaselor de munte cu raul lor de provenienta. In vadurile locurilor de varsare
reproducatorii isi depun produsele sexuale si tot aici apar si puii de scobar.

Imediat dupa ce produsele sexuale au fost depuse, cardurile de scobar se disperseaza si

coboara la vale pe apa raurilor, catre locurile de unde au pornit, unde gasesc conditii optime de
hranire si de iernare.

Puietul de scobar, plapand, este dus de curentul apei pana la locuri cu ape linistite unde
gaseste conditii optime de crestere. Grupati in carduri mici, puii se tin in apropierea malului,
unde apa este mai calda si curentii mai slabi. Incetul cu incetul ei coboara pana la locurile in care
traiesc parintii lor. La varsta de 3-4 ani, cand devin maturi sexual, migreaza la randul lor pentru a
se reproduce in zona inferioara a pastravului.

Mreana (Barbus barbus L.) (fig. 275) isi duce viata in zonele nisipoase ale cursului
inferior al raurilor, in vecinatatea zonei scobarului. In cursul lunii aprilie, mrenele parasesc viata
solitara si se carduiesc pentru a urca pe raurile cu fund nisipos pana unde valea cresteaza poalele
muntelui. Pornesc in frunte femelele in varsta de 4 ani, pline cu icre. Ele sunt urmate de
barbatusii de peste 3 ani imbracati in haina de nunta (au dungi pe spinare si butoni albi pe cap).
In apropierea gurii paraielor, in plin curent, mrenele isi depun produsele sexuale. Jocul de nunta
dureaza 2-3 zile, deoarece depunerea se face in portii. Dupa fecundare, produsele sexuale sunt
parasite de catre genitori, deoarece ele sunt otravitoare si nici un dusman nu le consuma.

Fig. 275. Mreana

La ecloziune, puii, de dimensiunea unui varf de ac, sunt aproape stravezii. Traiesc de
obicei izolati, ascunsi pe sub pietre. Se aduna in grupuri doar atunci cand vin la locurile nisipoase
sau in prunduri pentru a se hrani. Pe masura ce cresc, coboara pe firul apei pana in zone cu ape
mai linistite si mai adanci, unde traiesc parintii lor.

In conditiile tarii noastre, nu exista rau important sau fluviu, tributare apelor marii, care
sa nu serveasca ca si cale de migratie pentru pesti. De-a lungul acestor importante cai de
circulatie acvatica, speciile de pesti din apele salmastre sau marine, isi stabilesc acele zone ce
sunt propice reproducerii lor.

Multe dintre speciile de pesti de apa dulce autohtone efectueaza migratii de primavara
pentru a se reproduce. Locurile de reproducere asigura si hrana necesara descendentilor in toata
perioada de crestere, in special in primul an. Dintre speciile care se supun acestor legi putem
aminti ciprinidele din cursul inferior al raurilor si al fluviilor, speciile generativ reofile (avatul,
vaduvita, salaul, somnul si sabita) sau cele generativ stagnofile (crapul, babusca, rosioara).

In vederea conservarii populatiilor de pesti din apele dulci din tara noastra este bine sa
cunoastem amanuntit migratiile pe care le intreprind acestea spre a se reproduce si hrani.

Scrumbia albastra (Scomber scombrus) ierneaza si se reproduce in Marea Marmara. In

luna aprilie, dupa depunerea pontei, traverseaza Bosforul si ajung in Marea Neagra, unde raman,
pentru a se hrani, toata vara. Incepand din luna octombrie se reintorc in locurile de iernare si de
reproducere.

Calcanul (Scophthalmus maeoticus) traieste in domeniul bental al Marii Negre, la o

adancime de 60-70 m. In luna aprilie, adultii migreaza pe verticala in paturile superficiale ale
apei (la o adancime de 18-30 m) pentru a se reproduce. Dupa depunerea produselor sexuale se
retrag catre fundul apei. Indivizii tineri se mentin toata vara pe langa tarm. La 3-4 zile de la
fecundare eclozeaza larvele, simetrice, care duc o viata pelagica. La varsta de doua luni incep sa
coboare in adancime, perioada in care se metamorfozeaza si pierd simetria corporala.
 Migratorii amfibiotici sunt grupati dupa locul in care realizeaza reproducerea, in
potamotoci (care se reproduc in ape dulci; sturionii, somnul, scrumbia de Dunare) si in talasotoci
(care se reproduc in apa marii; anghila). Daca migratia se face in contra curentului, ei sunt numiti
anadromi sau in sensul curentului cand sunt numiti catadromi.

Pestii migratori amfibiotici pot fi trofic marini si generativ dulcicoli (potamotoci) sau
trofic dulcicoli si generativ marini (talasotoci).

Sturionii din Marea Neagra sunt migratori amfibiotici, anadromi, potamotoci. Sturionii
maturi sexual migreaza in zona litorala si dupa o scurta perioada de acomodare intra si se
reproduc in fluvii. Sturionii adulti la care s-au maturat gonadele migreaza primavara, iar cei mai
tineri, imaturi, migreaza toamna (august, septembrie) in Dunare, gonadele lor maturandu-se in
primavara urmatoare. Primii care intra in Dunare pentru a se reproduce sunt morunii (Huso
huso), urmati de nisetri (Acipenser güldenstaedti) si pastrugi (Acipenser stelatus).

Scrumbia de Dunare (Alosa pontica) este un peste de card, migrator amfibiotic,

anadrom, potamotoc. La varsta de 2-3 ani, cand atinge maturitatea sexuala, se apropie de tarmul
marii si dupa o perioada de acomodare in ape salmastre migreaza circa 1000 km pe Dunare
pentru a-si depune produsele sexuale. Dupa reproducere, care are loc primavara, adultii se
reintorc in mare. In decurs de 3-6 zile dupa fecundatie, are loc ecloziunea pontei. Puietul, ramane
un timp mai indelungat in fata gurilor Dunarii.

Somonul (Salmo salar) este un migrator amfibiotic, anadrom si potamotoc. Acest

salmonid traieste in Oceanul Atlantic de Nord, Marea Nordului si Marea Baltica. Somonii maturi
sexual (in varsta de 2-4 ani) patrund in fiecare an in fluviile mari, inaintand spre cursul superior a
lor. In timpul migratiei, la masculi capul se comprima lateral si se inalta, maxilarele cresc foarte
mult si se curbeaza, luand aspect de cioc de papagal. Dintii devin puternici. Spatele se
gheboseaza. In decursul calatoriei infrunta curentul apei, sar peste stavilare si baraje. Dupa o
calatorie anevoioasa de cateva luni, ajung la locurile de depunere a pontei epuizati. Dupa
depunerea poduselor sexuale multi dintre reproducatorii epuizati mor, reusind sa se intoarca in
mare doar cei tineri si vigurosi. Intoarcerea in mare se face incet si dureaza cateva luni. Ponta
eclozeaza dupa 4-6 luni de la fecundare. Puietul ramane in rauri chiar si 2-3 ani, o parte din ei
atingand in aceste locuri maturitatea sexuala.

Anghila (Anguilla anguilla) este un peste migrator amfibiotic, catadrom, talasotoc.

Perioada lui trofica se desfasoara in apele continentale. La varsta de 10-18 ani, cand ating
maturitatea sexuala, anghila migreaza din raurile mari pana in Marea Sargaselor unde se
reproduce. Dupa depunerea pontei, adultii mor. Larvele, in forma frunzei de salcie, sunt purtate
pasiv de curenti si in decurs de 2-3 ani ajung pe coastele Europei, unde se metamorfozeaza in
anghile si migreaza in apele dulci.

Cunoasterea migratiei pestilor care se concentreaza in bancuri este extrem de importanta

pentru pescuitul industrial.