Tema1.

Morfologia cefalocordatelor
Classis Cephalochordata
Familia Branchiostomidae
Species Branchiostoma lanceolatum
Materiale
1. Preparate umede ale amfioxului micropreparate: „Structura externă a
amfioxului”, „Secţiunea transversală a amfioxului în regiunea aparatului branhial”,
„Secţiunea transversală a amfioxului în regiunea intestinului”; tabele.
Obiective
1. Studierea caracteristicii generale a cefalocordatelor
2. Analizarea structurii externe a amfioxului
3. Studierea morfologii interne a amfioxului
4. Subscrierea desenelor referitoare la structura sistemelor de organe
Caracteristica generală a cefalocordatelor
Cefalocordatele se caracterizează prin lipsa encefalului diferenţiat, craniului şi a
organelor de simţ. Toate speciile actuale sunt forme marine, majoritatea fiind bentonice,
aflându-se fixate de substrat în zona pelagică. Amfioxul, reprezentantul tipic al clasei, se
află chiar fixat cu partea posterioară în substrat, expunându-şi la suprafaţă partea
anterioară a corpului.
Particularităţile de bază ale încrengăturii Chordata sunt bine exprimate la
cefalocordate şi se păstrează pe parcursul vieţii. În calitate de schelet axial funcţionează
coarda, sistemul nervos central este reprezentat de tubul nervos, iar faringele este perforat
de fante branhiale. Sunt animale celomate şi deuterostome, unele organe păstrându-şi
structura metamerică. Aceste particularităţi indică asupra legăturii filogenetice ale
cefalocordatelor cu unele grupe de animale nevertebrate, astfel ca viermii inelaţi sau
echinodermate.
Morfologia amfioxului
Aspectul exterior al amfioxului. Corpul amfioxului este alungit, turtit uşor, la
ambele capete asemănându-se cu o lance, de unde provine şi denumirea speciei. Culoarea
tegumentului este pală, lipsa pigmenţilor redând-ui un aspect semitransparent. Lungimea
animalului variază în limitele 5-8 cm. Pe partea anterioară, ventral, poate fi observată
pâlnia prebucală (fig. 1.1), înconjurată de o mulţime de tentacule senzitive (fig. 1.2). Pe
partea dorsală a corpului se află o înotătoare dorsală (fig. 1.3; 2.1), care posterior trece în
înotătoarea caudală (fig.1.4). Ultima continuă pe partea ventrală cu înotătoarea
subcaudală (fig. 1.5), care ajunge până la atriopor (fig. 1.6), prin care cavitatea
perifaringiană (fig. 2.18) comunică cu exteriorul. De la atriopor, lateral, spre partea
anterioară a corpului, urmează două cute metapleurale (fig. 1.7; 2.2). Posterior de
atriopor, în preajma înotătoarei caudale, se află orificiul anal (fig. 1.8).
Tegumentul. Corpul amfioxului este acoperit de epidermă (fig. 2.3) unistratificată,
sub care se află derma (fig. 2.4), constituită dintr-un strat mucilaginos de ţesut
conjunctiv.
Sistemul locomotor. Baza scheletului prezintă coarda (fig. 1.11; 2.5), amplasată de-
a lungul corpului, de la partea cefalică spre cea caudală. Aflându-se amplasată sub tubul
nervos, coarda începe înaintea ultimului, fapt ce condiţionează denumirea clasei de
cefelocordate. Coarda este încadrată într-o teacă (fig. 2.8) de ţesut conjunctiv,
prelungirile căreia formează lamele membranoase ale înotătoarelor, cât şi mioseptele
(fig. 1.10; 2.9) dintre segmentele musculare – miomere (fig. 1.9; 2.10). Miomerele
formează de fiecare parte a corpului două benzi ataşate coardei, iar dispoziţia
segmentelor musculare de pe părţile corpului este asimetrică, adică unui segment de pe o
parte îi revin două jumătăţi de segmente de pe alta. Contracţia succesivă a miomerelor
condiţionează ondularea laterală a corpului care se răspândeşte de la regiunea cefalică
spre cea caudală.
Sistemul nervos. Sistemul nervos este alcătuit dintr-un tub nervos (fig. 1.12; 2.6)
aşezat deasupra coardei. Pe preparatul fixat se observă un şir de puncte întunecate, care
reprezintă organele fotosenzitive, numite ocelii lui Hesse (fig. 1.13; 2.7), alcătuiţi dintr-o
celulă pigmentară şi una senzitivă. Ocelii sunt dispuşi în peretele tubului nervos. Anterior
tubul nervos prezintă o dilatare mică numită veziculă frontală, la nivelul căreia se află
foseta ciliară (fig. 1.14).
În secţiune transversală tubul nervos are o formă triunghiulară, având în centrul o
cavitate numită neurocel. De la tubul nervos pornesc metameric câte două perechi de
nervi rahidieni – dorsali şi ventrali.
Sistemul digestiv. Respiraţia. În adâncul pâlniei prebucale se află orificiul bucal
(fig. 1.15), înconjurat de un perete separator – velum (fig. 1.16), după care se află
faringele (fig. 1.17; 2.11). Pereţii acestuia sunt fisuraţi de circa 90 de perechi de fante
branhiale (fig. 1.18; 2.12), delimitate unele de altele prin septe interbranhiale (fig. 1.19;
2.13). Septele sunt dispuse oblic, astfel pe secţiunea transversală a corpului apar un şir
de puncte, dispuse vertical. Fantele branhiale se deschid în cavitatea perifaringiană (fig.
2.18), care comunică cu mediul extern prin atriopor.
Pe partea medioventrală a faringelui se află endostilul (fig. 2.14) constituit din celule
glandulare şi ciliate. Pe linia mediodorsală a faringelui se află şanţul epifaringian (fig.
2.15) prevăzut doar cu celule ciliate. Endostilul şi şanţul epifaringian comunică în partea
anterioară prin două şanţuri perifaringiene.
Faringele îngustându-se distal, trece în intestin (fig. 1.20), care este slab diferenţiat,
adică nu formează anse şi care se termină cu orificiul anal (fig. 1.8). La hotarul dintre
faringe şi intestin se află un cecum hepatic (fig. 1.21; 2.16), dispus asimetric de partea
dreaptă a faringelui.
Organele respiratorii speciale lipsesc, astfel în cât respiraţia se realizează prin
intermediul faringelui. La trecerea apei din faringe în cavitatea perifaringeană se
contactează cu septele interbranhiale, prin care trec arterele branhiale. La nivelul acestor
vase, care în realitate reprezintă nişte capilare, datorită gradientului diferit a gazelor din
apă şi din sângele amfioxului, în mod difuz, are loc schimbul gazos. Concomitent cu
acest mecanism respiratoriu simplu, are loc şi respiraţia tegumentară.
Sistemul circulator. Sistemul circulator la amfiox este de tip închis. Inima, ca
organ diferenţiat lipseşte, funcţia ei fiind realizată de către aorta ventrală (fig. 3.11).
Pereţii acestea sunt constituiţi din musculatură striată care asigură mişcările pulsatorii.
Sângele propulsat nimereşte în arterele branhiale (fig. 3.1) care trec prin septele
interbranhiale unde se petrece schimbul gazos. Sângele oxigenat nimereşte în vasele pare
numite rădăcinile aortei dorsale (fig. 3.2). În partea cefalică a corpului sângele este dus
prin intermediul arterelor carotide, iar de la aorta dorsală (fig. 3.3), prin artere omonime,
sângele este distribuit către toate organele interne.
 Sângele venos este adunat, de la partea cefalică a corpului, prin venele cardinale
anterioare (fig. 3.5), iar din cea posterioară, prin venele cardinale posterioare (fig. 3.4).
De pe fiecare parte a corpului, ambele perechi de vene cardinale, se contopesc la nivelul
distal al faringelui în ductele lui Cuvier (fig. 3.6), nimerind apoi în sinusul venos. Vena
caudală (fig. 3.7) trece în vena subintestinală (fig. 3.8), adunând sângele venos de la
organele interne. La nivelul cecumului hepatic ea se dispersează într-o reţea de capilare,
formând sistemul porthepatic (fig. 3.9), de unde, printr-o venă hepatică (fig. 3.10) scurtă,
nimereşte în sinusul venos.
Sistemul excretor. Sistemul excretor al cefalocordatelor se deosebeşte principial de
cel al vertebratelor, asemănându-se mai mult cu metanefridiile viermilor inelaţi. La
amfiox sunt prezente cca 90 perechi de nefridii (fig.4). Fiecare nefridie constituie un tub
de origine ectodermală, care comunică cu cavitatea celomică (fig. 2.19; 4.1) şi cu cea
perifaringiană (fig. 4.3). Capătul tubului din cavitatea celomică este acoperit de o
mulţime de celule solenocite (fig. 4.2), prin intermediul cărora metabolitele sunt
eliminate din corp.
Sistemul sexual. Amfioxul este un animal unisexuat, la care dimorfismul sexual
lipseşte. Glandele sexuale sunt reprezentate 26 de perechi de gonade (fig. 1.22; 2.17) care
sunt amplasate în pereţii corpului, în regiunea distală a faringelui şi proximală a
intestinului. Diferenţierea sexelor poate fi realizată doar în cazul analizării gonadelor la
microscop, ovarele deosebindu-se de testicule printr-o structură glandulară evidentă,
determinată de dimensiunile mai mari ale ovulelor. Canalele de evacuare a produselor
sexuale lipsesc, iar către momentul maturizării acestea sunt eliminate prin erupţia
pereţilor glandei sexuale. Nimerind iniţial în cavitatea perifaringiană, ovulele sau
spermatozoizii sunt duşi de curentul de apă prin atriopor în mediul exterior, unde şi are
loc fecundarea.
  
Fig. 1. Vederea generală şi topografia organelor interne la amfiox 

 
Fig. 2. Secţiunea transversală în regiunea faringelui la amfiox 

 
Fig. 3. Schema sistemului circulator la amfiox 

Fig. 4. Structura nefridiei la amfiox