Încrengătura Arthropoda

Cuprinde celomate protostomiene, cu simetrie bilaterală şi corp metamerizat, acoperit de o

cuticulă chitinoasă şi prevăzut cu apendice articulate (gr. arthros – articulaţie, podos - picior).

Morfologie externă
Corpul este diferenţiat în regiuni:
- cap + trunchi, la miriapode;
- prosomă + opistosomă, la chelicerate; aceste două tagme sunt unite la acarieni.
- cap + torace + abdomen, la insecte şi crustaceele primitive;
- cefalotorace + abdomen, la crustaceele superioare.
Segmentele somatice prezintă o parte dorsală numită tergit, o parte ventrală – sternit, şi două
părţi laterale – pleure. Fiecare segment somatic prezintă în mod primar câte o pereche de
apendice articulate. Acestea pot fi biramate, alcătuite dintr-un ram extern (exopodit) și unul
intern (endopodit), (trilobiți, merostomate, crustacee), sau uniramate (miriapode, insecte).

Organizaţie internă

Tegumentul este reprezentat de un epiteliu unistratificat (epidermă) care secretă la

exterior o cuticulă chitinoasă, impermeabilă şi inextensibilă, care năpârleşte în timpul
creşterii. În epidermă se găsesc celule trihogene, care formează peri, celule senzoriale şi
celule glandulare.

1
 Cuticula este formată din două pături: o pătură externă, proteică, mult mai subțire
(câțiva microni) – epicuticula, și o pătură internă, chitinoasă, mult mai groasă – procuticula.

Epicuticula este alcătuită din proteine (cuticulină) și, la multe artropode, un strat de ceară.
Procuticula este formată din două straturi: exocuticula, dură, impregnată cu cuticulină, melanină,
fenoli și endocuticula, groasă, formată din straturi alterne de chitină (polyacetilglucozamina) și
proteine hidrosolubile.

Cuticula formează un exoschelet care se poate calcifia prin impregnare cu săruri de

calciu (la crustacee şi la miriapodele diplopode). La artropode exoscheletul chitinos acoperă
corpul în întregime. Cuticula poate forma excrescenţe sub formă de ţepi, apofize, solzi, la
exteriorul corpului, sau îngroşări interne de procuticulă (endoschelet) numite apodeme, pentru
inserţia muşchilor. Cuticula căptuşeşte intestinul anterior şi cel posterior, traheile şi canalele
glandulare.

2
 Fig. A – articulație intersegmentară; B – apofiză; C – apodemă.
Mișcările corpului sunt posibile prin segmentarea cuticulei în plăci separate. În mod
primitiv, aceste plăci corespund segmentelor corpului, iar placa unui segment este legată de
placa segmentului alăturat prin intermediul unei membrane articulare – o regiune în care
cuticula este foarte subțire și flexibilă. La majoritatea artropodelor, membrana articulară
dintre segmentele corpului este pliată sub segmentul anterior.
În general, cuticula fiecărui segment este împărțită în patru plăci primare: tergum,
dorsal, două pleura laterale și sternum, ventral. Acest model primar este frecvent dispărut din
cauza unor fuziuni secundare sau subdiviziuni ale plăcilor cuticulare.
Scheletul cuticular al apendicilor, ca și în cazul corpului, s-a divizat în mai multe
segmente tubulare sau articule, legate unul cu altul prin membrane articulare, formând câte o
articulație la fiecare joncțiune. Aceste articulații permit mișcarea articulelor apendicilor.
Coloraţia tegumentului este dată de pigmenţi, cromatofori, picături de grăsime.
Culorile metalice se realizează prin interferenţa luminii prin straturile cuticulei.
Musculatura este formată din fibre striate (musculatura aparatului locomotor) şi
netede (muşchii organelor vegetative). Muşchii striaţi au o dispoziţie segmentară, dispunându-
se sub forma a două perechi de muşchi longitudinali dorsali şi două perechi ventrali, flexori şi
extensori ai corpului. La zbor, respiraţie şi mers acţionează muşchii dorso-ventrali.
Apendicele au muşchi proprii. Musculatura este dezvoltată în prosomă în legătură cu
activitatea apendicelor. În opistosomă, musculatura este metamerică, cu muşchi longitudinali
dorsali, ventrali şi dorso-ventrali.

3
 Sistemul nervos. Cuprinde un creier (ganglionii cerebroizi) bine dezvoltat, în
corelaţie cu puternica dezvoltare a organelor de simţ cefalice, și lanțul ganglionar ventral.
Creierul este diferenţiat în trei părți: protocerebron, deutocerebron şi tritocerebron.
Protocerebronul inervează ochii. Deutocerebronul trimite nervi spre antena I (el lipseşte la
chelicerate, care nu au antene). Tritocerebronul inervează antena II (la crustacee), labrul (buza
superioară) la insecte, chelicerele la chelicerate (scorpioni, păianjeni etc.). La chelicerate
lipseşte deutocerebronul, urmare a lipsei antenelor.
La nivelul creierului există şi celule neurosecretoare care produc hormoni ce
controlează dezvoltarea gonadelor, caracterele sexuale secundare, metamorfoza, creşterea,
năpârlirea.
Lanţul ganglionar ventral prezintă diferite grade de concentrare a ganglionilor,
putându-se ajunge la o masă unică ganglionară ventrală (la crabi). Există şi un sistem nervos
simpatic, cu originea în tritocerebron.
Organele de simţ sunt foarte dezvoltate:
- peri tactili;
- peri senzoriali (trihobotrii) secretaţi de celule trihogene, specifici arahnidelor;
- organe cordotonale (pentru vibraţii, presiuni, la insecte);
- chemoreceptori diferiţi (mai ales pe antene şi piesele bucale; la arahnide organele
liriforme sunt fante, grupate sau izolate, în care pătrund terminaţii senzitive);
- statocişti (la crustacee);
- organe vizuale (ochi simpli şi ochi compuşi), o pereche de ochi compuși la
mandibulate, 1-4 perechi la arahnide;
Ochii compuşi sunt alcătuiţi din mai multe elemente echivalente unui ochi simplu, numite
omatidii. Omatidia cuprinde două părţi:
- o parte dioptrică: corneulă (cuticula transparentă), secretată de celule corneagene, un
con cristalin, secretat de 2-4 celule cristalinogene şi:

4
 - o parte fotosensibilă sau retinula, alcătuită din 5-10 celule retiniene, înconjurate de
celule pigmentare. Fibrele nervoase care pleacă de la celulele retiniene formează nervul optic.
În cadrul omatidiei, celulele retiniene au o dispoziţie radiară. Fiecare celulă senzitivă
secretă în partea situată spre axul omatidiei o porţiune cuticulară sensibilă la lumină, numită
rabdomer. Totalitatea rabdomerelor formează rabdomul – partea fotosensibilă a omatidiei.
Vederea la artropode este în mozaic, fiecare omatidie percepe un punct al obiectului,
rezultând o imagine fragmentară. La artropodele diurne, care dispun de o cantitate mai mare
de lumină, vederea se face prin apoziţie, pigmentul înconjurând total omatidiile; se formează
atâtea imagini câte omatidii sunt. La artropodele crepusculare şi nocturne, care dispun de o
cantitate limitată de lumină, vederea se realizează prin superpoziţie – pigmentul este retras din
zona de mijloc a omatidiei, permiţând razelor de lumină să străbată mai multe omatidii.

5
 Aparatul digestiv cuprinde aparatul bucal, format din piesele bucale, şi tubul
digestiv, adaptat la diferite feluri de hrană (fitofage, xilofage, nectarivore, zoofage, necrofage,
coprofage etc.) și glandele anexe ale tubului digestiv.
Tubul digestiv cuprinde:
- intestinul anterior = stomodeum (faringe, esofag, continuat la insecte cu gușă,
proventricul);
- intestinul mediu = mezenteron (stomac);
- intestinul posterior = proctodeum (pilor, intestin subțire, rectum)
Glandele anexe (secretă fermenți digestivi):
- glande salivare (arahnide, insecte); la omizi anumite glande salivare secretă mătase (=
fibroina).
- hepatopancreas (arahnide, crustacee).
Aparatul respirator. Este reprezentat prin:
- branhii (ataşate de apendice), la formele acvatice (merostomate, crustacee);
- trahei (miriapode, insecte, arahnide) şi plămâni (arahnide), la formele terestre;
- respiraţie tegumentară (la formele mici acvatice).
Traheile sunt invaginări ectodermice sub forma unor tuburi simple sau ramificate, care
se deschid la exterior, printr-un orificiu numit stigmă. Traheile sunt căptuşite la interior cu o
cuticulă chitinoasă care formează o îngroşare spirală numită tenidie. Tenidia are rolul de a nu
se închide tubul trahean. Ramificaţiile traheii se divid în ramuri tot mai înguste, de
dimensiunea capilarelor (diametru de sub 1 micron), nechitinizate, numite traheole, care
pătrund în plasma celulelor corpului. Traheolele conţin un lichid traheolar cu rol în schimbul
gazos (la acest nivel are loc schimbul de gaze).
La insecte există 10 perechi de stigme, dispuse segmentar (2 pe mezo- şi metatorace şi
8 pe abdomen). La larvele acvatice ale unor insecte (efemeroptere, plecoptere etc.) care

6
respiră aerul dizolvat în apă sistemul trahean este închis; la aceste insecte oxigenul străbate
tegumentul prin osmoză, fie pe toată suprafața corpului, fie pe anumite expansiuni
ectodermice ale traheilor, prevăzute cu traheole, numite branhii traheene (traheo-branhii).
Plămânii se întâlnesc la arahnide. Ei sunt invaginaţii ale tegumentului, care formează
un atriu (= vestibul), ce comunică cu exteriorul printr-o stigmă pulmonară. În interiorul
atriului, pereţii se pliază, formând 5-150 de lame pulmonare orizontale. Cele două foiţe
paralele ale fiecărei lame sunt susţinute de stâlpi (= pilieri) ce închid sinusuri sanguine.
Lamele prezintă la exterior ţepi cuticulari, ce împiedică alipirea lor. Aerul circulă în spaţiile
interlamelare, unde are loc schimbul de gaze. În jurul plămânilor se găseşte câte o lacună
legată de sinusurile venoase. Numărul şi distribuţia plămânilor diferă după grup.

Fig. Aparatul respirator la insecte. A – stigmă cu atriu, aparat de filtrare și valvă; B – diagramă arătând relația
dintre stigmă, trahee și traheole; C – Sistemul traheal la o insectă.

Fig. Branhii traheene abdominale la larve de insecte acvatice (Ephemeroptera)

7
 Cavitatea corpului apare la embrion sub formă de saci celomici metamerici, care la
adult se reduc, ducând la formarea unui mixocel (= hemocel) – cavitatea primară plină cu
sânge. Celomul este redus la cavităţile gonadelor şi ale nefridiilor. Hemocelul este separat de
două diafragme, una dorsală şi alta ventrală, în 3 sinusuri: pericardiac (dorsal), periintestinal
(central) şi perineural (ventral). Diafragmele prezintă orificii prin care cele trei sinusuri
comunică între ele.
Aparatul circulator este deschis, fiind alcătuit din inimă, înconjurată de pericard,
vase şi sinusuri. Inima este situată dorsal şi poate fi tubulară (la formele ce prezintă branhii
sau plămâni) sau formată din mai multe cămăruţe, dispuse liniar, numite ventriculite (la
formele cu respiraţie traheană dezvoltată – miriapode, insecte). Inima este prevăzută cu un
număr variabil de osteole (orificii), prin care comunică cu cavitatea pericardică. De la inimă
pleacă o aortă anterioară, o aortă posterioară şi vase laterale.
Circulaţia: inimă → vase → sinusuri → ţesuturi → organe de respiraţie (oxigenare)
→ vase → sinus pericardiac → inimă.

8
 Pigmentul respirator este hemocianina, mai rar hemoglobina. La insecte, care au
sistemul trahean foarte dezvoltat, sângele pierde funcţia de transportor al oxigenului, oxigenul
ajungând direct pe calea ramificaţiilor traheene la ţesuturi.
Aparatul excretor este reprezentat de metanefridii modificate şi reduse numeric:
- glande coxale (la chelicerate);
- glande maxilare şi glande antenare (crustacee);
- glande labiale şi glande maxilare (miriapode şi insecte apterigote).
Apar şi organe de excreţie noi – tuburile lui Malpighi, specifice artropodelor terestre.
Acestea sunt nişte organe tubulare (2-200), filamentoase, închise la capătul liber, care se
deschid în intestin, la limita dintre intestinul mediu şi cel posterior. Ele plutesc în hemocel şi
preiau substanţele de excreţie din sânge (= hemolimfă). Alte organe de excreţie: nefrocite (la
arahnide), tegumentul (la crustaceele inferioare), ţesutul adipos (la insecte).

Fig. Glanda antenară de la rac.

A - Văzută în congigurația ei în corp.
B - Văzută cu tubul excretor desfășurat.
c.a. – canalul alb; c.tr. – canalul transparent; l –
labirint (organ buretos); o. ex. – orificiu
exctretor; o.nst. – orificiu nefrostomial; s – sacúl
(rest de celom); v. ex. – veziculă excretoare.

Aparatul genital. Sexele sunt separate, cu rare excepţii la formele fixate sau parazite,
adeseori cu dimorfism sexual. Organele genitale sunt externe: organ copulator la mascul,
respectiv ovipozitor – organ de depunere a pontei, la femelă) şi interne: gonade (pare sau
impare), gonoducte şi glande anexe.
Reproducerea şi dezvoltarea. Fecundaţia este internă. La formele primitive, precum
Limulus, se păstrează o fecundaţie externă. Ovulele sunt centrolecite (insecte, arahnide), mai
rar telolecite (scorpioni). Segmentaţia este parţială, superficială, la ouăle centrolecite, şi
parţială, discoidală la cele telolecite. Mezodermul se formează pe cale teloblastică.
Dezvoltarea postembrionară poate fi directă (la multe arahnide) sau cu metamorfoză
(acarieni, insecte). Metamorfoza constă într-o succesiune de stadii larvare, separate de
năpârliri.
Mod de viaţă. Artropodele trăiesc în toate mediile (acvatice şi terestre), libere sau
parazite.

Clasificare. Sunt descrise circa 1,2 milioane de specii de artropode, clasificate în 3

subîncrengături:
1. Subîncrengătura Trilobitomorpha (exclusiv fosile paleozoice);
2. Subîncrengătura Chelicerata;
3. Subîncrengătura Mandibulata.

9
 I. Subîncrengătura Trilobitomorpha

Cuprinde trilobiţii, artropode primitive, marine, cunoscute numai din era Paleozoică
(în intervalul de timp 543 – 250 milioane de ani). Corpul, cu aspect trilobat, cuprindea trei
regiuni: cefalon, torace şi pigidiu, şi era alcătuit din numeroase segmente prevăzute, ventral,
cu apendice biramate. În zona cefalică purtau o pereche de antene, uniramate şi o pereche de
ochi compuşi. Trilobiţii erau specii bentonice, microfage, cu dimensiuni de la 0,6 – 65 cm.

Fig. Alcătuirea corpului la trilobiţi. A - Morfologia feţei dorsale la Ptychoparia striata; B, C, D – Triarthrus:
B – faţa dorsală; C – faţa ventrală; D – secţiune transversală la nivelul toracelui; E – secţiune longitudinală
schematică printr-un trilobit; a – antene; an – anus; c – cefalon; en – ramul intern al apendicelui biramat; ep –
epipodit; ex – ramul extern al apendicelui biramat; fi – fixigene (obraz fix); g – gura; gl – glabela; h – hipostom;
li – librigene (obraz mobil); m – metastom; o – ochi; p – pigidium; pl – pleură; pr – protopodit; r – rahis; sf –
sutura facială; sg – spin genal; t – torace; td – tub digestiv.

II. Subîncrengătura Chelicerata

Cheliceratele sunt artropode lipsite de antene, acvatice şi terestre, cu corpul divizat în

două regiuni: prosoma şi opistosoma. Denumirea de Chelicerata (numită şi Arachnomorpha)
vine de la prezenţa unei perechi de apendice preorale terminate cu clești numite chelicere
(cheli = foarfece; keros = coarne; arachni = păianjen; morphe = formă).
Prosoma este alcătuită din 6 segmente şi prezintă, ventral, 6 perechi de apendice
specializate pentru anumite funcţii:
- o pereche de chelicere situate preoral, formate din 2-3 articule, cu rol de apucat şi
reţinut;
- o pereche de pedipalpi situaţi postoral, cu rol tactil, alcătuiţi din câte 6 articule (coxa,
trohanter, femur, patella, tibia şi tars);
- 4 perechi de picioare alcătuite din câte 7 articule, având în plus faţă de pedipalpi
articulul numit bazitars, situat înaintea tarsului.

10
 Cheliceratele nu prezintă antene, mandibule sau maxile. Corelat cu absenţa antenelor,
deutocerebronul lipseşte.
Opistosoma este formată din 12 segmente plus un telson şi poate fi segmentată
(scorpioni) sau nesegmentată (păianjeni). Opistosoma este, în general, lipsită de apendice.
Formele actuale au dimensiuni cuprinse între 0,2 mm şi 65 cm.
Clasificare. Subîncrengătura Chelicerata cuprinde 3 clase: Merostomata, Arachnida şi
Pantopoda (vezi lucrări practice).

1. Clasa Merostomata

Merostomatele sunt chelicerate marine, primitive, cu respiraţie branhială, la care

coxele dințate ale apendicelor prosomei au rol masticator (meros – coapsă; stoma - gură). Pe
opistosomă poartă apendice biramate. Fecundaţia este externă. Din ouă se dezvoltă o larvă
trilobitiformă, lipsită de ţepul codal.

Subclasa Xiphosura
Cuprinde merostomate actuale, cu corpul terminat într-un ţep codal (gr. xiphos – sabie,
oura - coadă). Xifosurele sunt animale marine litorale, săpătoare, înfundându-se în nisip cu
ultima pereche de apendice ambulatoare. Înoată cu apendicele abdominale, ţinând partea
ventrală în sus. Sunt animale carnivore, hrănindu-se cu anelide şi moluşte, dar şi cu alge.
Ţepul codal mobil le serveşte la apărare şi la redresare, când cad pe spate. Au carnea toxică.
În fauna actuală sunt reprezentate prin 3 genuri (Limulus, Tachypleus, Carcinoscorpius) şi 5
specii.
Exemplu: Limulus polyphemus (vezi lucrări practice).

Fig. Limulus polyphemus. A – văzut dorsal; B – văzut ventral. C – o pereche de picioare abdominale văzută pe
fața posterioară. a.abd. – apendice abdominale; br – foițe branhiale; ch – chelicere; chi – chilariu; l.m. – lame
masticatoare; o – ochi; o.an. – orificiu anal; o.b. – orificiu bucal;ocl – oceli; op – opercul; pos – opistosoma; pdp
– a doua pereche de picioare; prs – prosoma; preep. – preepipodit; tel – telopodit; ț.c. – țep codal.

11
 2. Clasa Arachnida

Arahnidele sunt chelicerate, aproape toate terestre, puţine acvatice, libere sau parazite.
Corpul este alcătuit din două regiuni: prosoma şi opistosoma (uneori diferențiată într-o
mezosomă şi o metasomă). Prosoma, de obicei nesegmentată, poartă ochii simpli şi 6 perechi
de apendice (l pereche de chelicere, situate preoral, 1 pereche de pedipalpi şi 4 perechi de
picioare locomotoare, dispuse postoral). Opistosoma (segmentată sau nesegmentată) este
lipsită de apendice locomotoare. Se cunosc circa 115000 de specii, majoritatea fiind
prădătoare.
Clasificare. Clasa Arachnida cuprinde 10 ordine, din care prezentăm în continuare
următoarele cinci: Scorpiones, Pseudoscorpiones, Opiliones (Phalangida), Araneae și Acarina
(vezi lucrări practice).

12
 3. Clasa Pantopoda ( = Pycnogonida)

Cuprinde circa 500 de specii de chelicerate marine, cu dimensiuni cuprinse între 1 mm

şi 10 cm lungime. Corpul lor este foarte redus ca volum, constituind un ax longitudinal pe
care se inseră 7-9 perechi de apendice, în majoritatea lor foarte lungi.
Corpul este alcătuit dintr-o prosomă segmentată şi opistosoma scurtă, nesegmentată.
Prosoma constituie aproape totalitatea corpului şi are partea anterioară nesegmentată numită
cefalon, prelungit anterior cu o trompă, prevăzută cu 4 perechi de apendice: o pereche de
chelicere, o pereche de pedipalpi, o pereche de apendice ovigere, prezente în general la
mascul, şi o pereche de apendice locomotoare. Restul prosomei este format din 3-4 segmente
prevăzute fiecare cu câte o pereche de picioare terminate cu gheare. Orificiul bucal se găseşte
la vârful cefalonului (trompei sugătoare), iar la baza sa se găsesc 2 perechi de ochi. Orificiul
anal se află la partea posterioară a opistosomei. Intestinul şi glandele genitale au diverticule
care pătrund în picioare.

Exemple: Callipallene phantoma, Pycnogonum littorale (vezi lucrările practice).

13
 III. Subîncrengătura Mandibulata

Mandibulatele cuprind marea majoritate a artropodelor. Se caracterizează prin

prezenţa unei perechi de mandibule şi a două perechi de maxile în componenţa aparatului
bucal. Au o pereche de antene primitiv situate pe acron, inervate de deutocerebron, iar la
crustacee apare şi a doua pereche de antene inervate de tritocerebron. Adulţii au o pereche de
ochi compuşi. Respiraţia este branhială sau traheană. Sunt adaptate la toate mediile de viaţă şi
la diferite regimuri alimentare.
Clasificare. Mandibulatele se grupează în 3 clase: Crustacea, Myriapoda şi Insecta.

1. Clasa Crustacea

Crustaceele numără 31312 de specii descrise, acvatice, marine sau dulcicole, puţine
terestre ori parazite. Au corpul acoperit cu o crustă (de unde și numele de Crustacea), ce
rezultă din impregnarea cuticulei cu săruri de calciu; prezintă două perechi de antene
(Diantenata sau Tetracera) şi respiraţia branhială (Branchiata).

Morfologia externă
La crustaceele inferioare (entomostracee), corpul este segmentat, cu un număr variabil
de segmente, de la 10-50 și divizat în trei regiuni: cap, torace (= pereion) şi abdomen (=
pleon). La crustaceele superioare (malacostracee) corpul este alcătuit dintr-un număr fix de
segmente (19). La acestea, capul se poate uni cu unul, mai multe sau toate segmentele toracice
(exemplu, racul de rîu), formând un cefalotorace
Exemplu de morfologie externă: Astacus astacus (= A. fluviatilis) (racul de rîu) (vezi
lucrările practice).

Organizația internă
Tegumentul este unistratificat; el secretă o cuticulă chitinoasă ce se poate impregna
cu săruri de calciu care îi dau duritate. Colorația tegumentului este dată de diverși pigmenți:
zooeritrima (roșu), cianocristalina (albastru) sau guanina, mai închisă.
Musculatura este striată. La crustaceele cu valve există mușchi adductori pentru
închiderea lor. Bine dezvoltați sunt mușchii mandibulari și flexorii și extensorii abdomenului.
Sistemul nervos este de tip catenar. Prezintă creierul diferențiat în proto-, deuto- și
tritocerebron, care inervează ochii, antenulele și, respectiv, antenele; ganglionul subesofagian
inervează piesele bucale, iar restul catenei poate prezenta diferite grade de concentrare: este
tipic scalariformă la grupele primitive (Branchiopoda), se concentrează parțial (la paguri) sau
total (la crabi). În creier se găsesc celule neurosecretoare ce secretă hormoni ce controlează
creșterea, metamorfoza, năpârlirea, activitatea gonadelor și a cromatoforilor.
Organele de simț sunt bine dezvoltate. Au peri senzoriali, tactili și chemoreceptori pe
corp și pe apendice. Ochii. La majoritatea crusteceelor se găsesc ochi compuși, sesili sau
pedunculați. La larvele nauplius și la unele entomostracee se găsește un ochi median
nepereche. Organele olfactive sunt reprezentate de estetasce, localizate pe antene la
malacostracee. La unele malacostracee se găsesc statociste - mici fosete ciliate ce conțin

14
granule de nisip sau un granul calcaros situate pe articulul bazal al antenulelor (Decapoda) sau
pe uropodite (Mysidacea).

Aparatul digestiv. Gura este înconjurată de piesele bucale și de două buze, anterioară
și posterioară; urmează un esofag scurt și stomacul. La malacostracee se diferențiază un
stomac triturant cu piese chitinoase ce formează moara gastrică, și un stomac piloric filtrant.
Intestinul are lungimi diferite și poate da diverticuli endodermici cu rol de hepatopancreas.
Aparatul respirator este branhial. Branhiile se formează pe expansiuni ale corpului
sau pe epipoditul apendicelor. Ele sunt străbătute de mixocel și vase aferente și eferente și iau
forma de trihobranhii (un ax cu o tufă de filamente branhiale de aspect păros, ca la rac) sau de
filobranhii (cu lamele dispuse pe două șiruri), ca la crabi. Ele se dispun pe toracopode, de
obicei în camere branhiale, cu excepția izopodelor și stomatopodelor, la care branhiile sunt
fixate pe pleopode. La formele mici (copepode, ostracode) respirația este tegumentară. La
crustaceele terestre (anumite izopode) exopoditul pleopodelor capătă tuburi aeriene ce
amintesc de trahei.
Aparatul circulator. Este format din inimă, prevăzută cu osteole, localizată în zona
apendicelor purtătoare de branhii. La malacostracee există un sistem arterial. Sângele arterial
ajunge în sinusurile mixocelului și se adună apoi într-un sinus venos ventral, de unde este dus

15
la branhii, prin vase aferente, oxigenat și dus apoi la inimă. Sângele conține hemocianină sau
hemoglobină, dizolvate în plasmă.
Aparatul excretor. Este reprezentat printr-o pereche de glande numite după
apendicele la baza cărora se deschid orificiile excretoare: glande antenare (la baza antenei II,
numite și glande verzi – la decapode, miside, amfipode, eufausiacee) sau de glande maxilare
(la baza maxilei II, la haplocaride, cumacee, izopode și altele). Ele coexistă în mod
excepțional la aceeași specie, dar se pot succeda în timpul dezvoltării. Aceste glande sunt
metanefridii modificate și sunt constituite dintr-un sacul celomic (rest de celom), un labirint
sau canal excretor, și uneori o veziculă excretoare. Excreția se mai realizează prin tegument,
branhii, epiteliul glandei digestive și prin nefrocite.
Aparatul genital. Sexele sunt separate, cu rare excepții, ciripedele și izopodele
parazite care sunt hermafrodite. Gonadele sunt contopite parțial sau total, dar gonoductele
rămân perechi. Orificiile genitale au poziții diferite. Există dimorfism sexual, masculul fiind
mai mic, iar la unele forme parazite minuscul, trăind atașat de corpul femelei.

Fig. Aparatul genital la Astacus astacus. A - la femelă; B – la mascul.

Reproducerea și dezvoltarea. Fecundația are loc prin depunerea spermatoforilor pe

tegumentul femelei sau în receptaculele seminale. Crustaceele sunt ovipare, purtând ponta pe

16
apendice, în pungi incubatoare sau saci ovigeri. La unele crustacee inferioare (branchiopode și
ostracode) se întâlnește și partenogeneza, ce alternează cu reproducerea sexuată.
Segmentația oului este totală, egală sau inegală la majoritatea entomostraceelor, sau
superficială la malacostracee.
Dezvoltarea este rareori directă, în majoritatea cazurilor fiind cu metamorfoză. Primul
stadiu larvar este nauplius (Fig. 1.). Corpul acestei larve pelagice nu este segmentat și nu este
împărțit în regiuni; are un ochi median, iar dintre apendice au apărut numai 3 perechi,
cefalice, înotătoare: antenule, antene și mandibule. Numărul segmentelor și apendicelor se
completează în celelalte stadii larvare. De la un stadiu la altul se trece prin năpârliri.

Fig. 1. Larva nauplius de la crustacee.

a1 – antena 1;
a2 – antena 2;
md – mandibule.
o – ochi median nepereche.

Mod de viață. Majoritatea crustaceelor sunt animale marine, prezente la toate

nivelele: bentonic, pelagic și planctonic; unele dintre ele sunt fixate - ciripedele. În apele dulci
se întâlnesc mai ales branchiopode, unele ostracode și decapode. Există și forme amfibii (unii
crabi) sau terestre (unele izopode). Unele sunt ectoparazite (Argulus) sau endoparazite
(Saculina). Unele specii formează simbioze cu actinile.
Clasificare (vezi lucrări practice). Crustaceele cuprind două grupe mari: Crustacee
inferioare sau Entomostracea şi crustacee superioare sau Malacostracea. Crustaceele
inferioare se caracterizează prin numărul variabil al segmentelor corpului (de la 10 la 50),
lipsa apendicelor abdominale, abdomenul terminat cu o furcă codală şi prin organe excretoare
maxilare. În dezvoltarea lor apare larva nauplius. Principalele subclase: Branchiopoda,
Ostracoda, Copepoda, Branchiura şi Cirripedia.
Crustaceele superioare sau Malacostracea se caracterizează prin: număr constant de
segmente (19), câte o pereche de apendice pentru fiecare segment, abdomenul terminat cu o
înotătoare codală. Organele excretoare sunt glandele verzi. Malacostraceele aparțin subclasei
Malacostraca.

17
 2. Clasa Myriapoda

Miriapodele sunt artropode mandibulate terestre, cu respiraţie traheeană. Corpul este

alungit, diferențiat în două regiuni: cap şi trunchi. Trunchiul este alcătuit din multe segmente
prevăzute cu apendice locomotoare, uniramate. Au o singură pereche de antene,
corespunzătoare antenulelor crustaceelor. Stigmele respiratorii sunt situate pe laturile
segmentelor trunchiului. Primul şi ultimul segment al trunchiului nu au stigme. Aparatul bucal
este format dintr-o pereche de mandibule şi două perechi de maxile, modificate în funcție de
regimul alimentar.
Clasificare. Miriapodele numără circa 10500 de specii, clasificate în 4 subclase:
Symphyla, Pauropoda, Diplopoda şi Chilopoda. Primele 3 subclase formează grupa
Progoneata (cu orificiile genitale situate în regiunea anterioară a corpului), iar ultima
subclasă, grupa Opisthogoneata (cu orificiile genitale situate la partea terminală a corpului).

2.1. Subclasa Diplopoda

Cuprinde peste 7500 de specii de miriapode fitofage, cu corp cilindric, alcătuit din 25-
100 segmente. Segmentele corpului, numite diplosomite, rezultă din fuziunea a câte 2
segmente iniţiale şi poartă câte 2 perechi de picioare (de unde le vine şi numele de diplopode),
cu excepţia primelor 4 segmente care sunt simple şi prevăzute cu câte o singură pereche de
picioare, cu excepția primului segment care nu are picioare. A doua pereche de maxile este
fuzionată formând buza inferioară - gnathochilarium; maxila I a dispărut. Orificiile genitale
sunt perechi şi situate în partea anterioară a trunchiului, motiv pentru care aceste miriapode
mai sunt numite și progoneate.

Exemple: Julus terrestris, Glomeris connexa (vezi lucrări practice).

18
 2.2. Subclasa Chilopoda

Cuprinde circa 3000 de specii de miriapode prădătoare, foarte mobile, cu corpul

alungit, turtit dorso-ventral şi divizat în cap şi trunchi. Capul este bine dezvoltat datorită
aparatului bucal puternic, adaptat la prădătorism. Pe laturile capului se găsesc două câmpuri
oculare, o pereche de antene filiforme şi 3 perechi de piese bucale.
Trunchiul, după specie, este format dintr-un număr variabil de segmente, între 15 şi
181. Fiecare segment are o singură pereche de apendice (picioare). Apendicele primului
segment al trunchiului au pierdut funcţia locomotorie devenind un cleşte de apucat prada,
dotat şi cu glande veninoase, numit podochilarium (podos = picior; cheilos = buză). Orificiul
genital este impar și se găsește la partea posterioară a corpului, pe penultimul segment, motiv
pentru care aceste miriapode se mai numesc și opistogoneate. Chilopodele sunt miriapode
răpitoare şi foarte active, cu viață mai ales nocturnă. Se hrănesc, mai ales, cu insecte.

Exemple: Lithobius forficatus (urechelniţa), Scolopendra cingulata, Geophilus sp.

(vezi lucrări practice).

3. Clasa Insecta (Hexapoda)

Insectele constituie cel mai mare grup de animale, cu peste un milion de specii
cunoscute, ceea ce reprezintă circa 4/5 din numărul speciilor regnului animal. Sunt artropode
cu un mare grad de perfecţionare evolutivă, atât prin adaptarea lor la viaţa aeriană, fiind
singurele nevertebrate capabile de zbor, cât şi printr-o mare plasticitate ecologică, ceea ce le-a
permis să cucerească uscatul aproape în întregime, iar un număr de specii s-au adaptat la viaţa
acvatică. Insectele sunt artropode mandibulate şi traheate cu corpul alcătuit, primar, din 19

19
segmente plus acronul şi pigidiul. Segmentele corpului sunt grupate în 3 regiuni: cap, torace
şi abdomen.
Capul este alcătuit din 5 segmente, total contopite într-o capsulă cefalică bine
chitinizată. Pe cap se găsesc: 2 ochi compuşi, până la 3 oceli, o pereche de antene şi 3 perechi
de piese bucale (o pereche de mandibule şi 2 perechi de maxile).

- Tipuri de antene (vezi lucrări practice).

- Tipuri de aparate bucale (vezi lucrări practice).
Toracele este constituit din 3 segmente (proto-, mezo- şi metatorace), fiecare segment
fiind prevăzut cu câte o pereche de picioare uniramate, de unde şi numele de Hexapoda şi, la
insectele mai evoluate (Pterigota), pe mezo- şi metatorace există 2 perechi de aripi.
- Tipuri de picioare (vezi lucrări practice).
- Tipuri de aripi (vezi lucrări practice).
Abdomenul este format, în principiu, din 12 segmente, lipsite de apendice la adulţii
formelor evoluate. Tegumentul este chitinizat, din care cauză creşterea se face prin năpârliri.
Dezvoltarea postembrionară se desfăşoară cu metamorfoză, rar, la formele primitive, este
directă.
- Metamorfoza la insecte (vezi lucrări practice).

Clasificare (vezi lucrări practice). Clasa Insecta este împărţită în 2 subclase:

Apterygota şi Pterygota.

20
 3.1. Subclasa Apterygota
Cuprinde insecte lipsite, în mod primitiv, de aripi. Dezvoltarea postembrionară este, în
general, ametabolă (directă). Subclasa Apterygota cuprinde 4 ordine: Collembola, Protura,
Diplura şi Thysanura (vezi lucrări practice).

3.2. Subclasa Pterygota

Insecte caracterizate prin prezenţa aripilor, 2 perechi, mai mult sau mai puţin
dezvoltate, aşezate pe mezo- şi metatorace. Dezvoltarea postembrionară se face cu
metamorfoză (vezi lucrări practice).
Subclasa Pterygota, după fauna României, cuprinde 32 de ordine, din care în ţara
noastră sunt semnalate specii din 29 de ordine. Subclasa Pterygota cuprinde 2 diviziuni:
Hemimetabola (Heterometabola) şi Holometabola.
Diviziunea Hemimetabola cuprinde pterigote cu metamorfoză incompletă (stadiile: ou
→ larvă → adult). Are 17 ordine: Ephemeroptera, Plecoptera, Odonata, Embioidea,
Orthoptera, Phasmida, Blattaria, Dermaptera, Mantodea, Isoptera, Zoraptera, Psocoptera,
Mallophaga, Anoplura, Thysanoptera, Hemiptera (cu Subord. Homoptera și Subord.
Heteroptera). Ordinele Embioidea, Phasmida şi Zoraptera lipsesc în fauna ţării noastre.
Diviziunea Holometabola cuprinde pterigote cu metamorfoză completă (stadiile: ou → larvă
→ pupă → adult). Are 11 ordine: Hymenoptera, Coleoptera, Strepsiptera, Megaloptera,
Rhaphidioptera, Planipennia, Mecoptera, Trichoptera, Lepidoptera, Diptera şi Siphonaptera
(vezi lucrări practice).

21