Schema lecției

Particularitațile structurale și funcționale ale locomoției la

vertebrate

Sistemul locomotor al vertebratelor este format dintr-o componentă activă – musculatura și

una pasivă – scheletul.

Adaptările unui pește la locomoția prin înot:

-forma hidrodinamică permite înaintarea cu un consum mic de energie;

-aceștia prezintă pe suprafața corpului mucus, ce înlesnește alunecarea în apă;

-vezica înnotătoare modifică densitatea peștelui și permite deplasarea la diferite adâncimi;

-peștii înaintează în apă prin ondularea corpului, iar înnotătoarele asigură echilibrul și
schimbările de direcție.

Amfibienii:

-au fost primele tetrapode, prezentând 4 membre, iar scheletul este format din oasele
centurilor și oasele propriu-zise ale membrelor.

Locomoția în mediul terestru a revoluționat musculatura. Apar noi grupe de mușchi în

legătură cu noile articulații ale centurilor și membrelor.

1. Locomoția prin târâre: este prezentă la urodele și la majoritatea reptilelor.

(Membrele nu susțin greutatatea corpului ci doar asigură un sprijin lateral, iar
înaintarea se bazează pe ondularea corpului).
2. Mersul, un alt tip de locomoție. Mușchii membrelor devin mai puternici, iar în timpul
mersului, greutatea corpului se sprijină alternativ pe membre, iar mușchii flexori și
externsori se contractă alternativ.
3. Deplasarea prin salturi este asociată cu creșterea forței și dimensiunilor membrelor
posterioare (iepure, cangur).

Locomoția în mediul acvatic.

Înnotul este modul de deplasare al multor tetrapode care activează în apă permanent,
temporar sau incidental.

Adaptări la acest tip de locomoție:

- Propulsia, ce este asigurată de ondularea corpului (la urodele, crocodili, cetacee,

pinepede),
- Vâslirea (la anure, broaște teștoase, câine);
 - Ambele mijloace (pinguini, ornitorinc).

La multe terapode înotătoare există o membrană interdigitală.

Locomoția în mediul aerian.

Unele tetrapode s-au adaptat la locomoția prin zbor.

Adaptări la acest tip de locomoție:

- aripile se formează prin modificarea membrelor anterioare, actionate de mușchii

pectorali puternici;
- densitatea se reduce prin modificarea scheletului;
- forma corpului este aerodinamică.

Există 2 soluții anatomice pentru formarea aripilor: - pliu tegumentar pe suport osos (lilieci);

- penele existente la păsări.

Penele sunt formațiuni tegumentare, cornoase, ușoare și flexibile încât formează o suprafață
eficientă de contact cu aerul.

Păsările:

- unele oase ale aripii s-au alungit (humerus, radius, ulna), iar celelalte s-au redus
- sternul, la păsările zburătoare are o proeminență în formă de lamă de topor, pe care se
inseră mușchii pectorali puternici;
- vertebrele toracice s-au sudat parțial, iar centura scapulară a căpătat o formă specială,
oferind un sprijin solid pentru aripi;
- multe dintre organele interne s-au modificat: apar sacii aerieni, inima crește în volum

Păsările pot zbura bătând din aripi (ramat) sau ținând aripile întinse (planat).