Medicina în Evul Mediu

1. Medicina bizantina
2. Medicina în califatele arabe medievale
3. Medicina în Europa medievala
4. Medicina în Renastere

Medicina bizantina

- în Imperiul Roman de rasarit, cu capitala la Bizant (apoi Constantinopol)

- despre medicina bizantina s-a scris putin
- au dezvoltat o noua organizare medicala.

Oribazius (sec. IV BC) este autorul unei enciclopedii cu un continut extrem

de vast, lucrare în care conspecteaza si ierarhizeaza toata literatura medicala
greco-romana de pâna atunci (sunt aprox. 70 volume). Oribazius consemneaza
si de unde a luat fragmentele, desi în acele timpuri nu se obisnuia acest lucru.
A doua lucrare a sa se intituleaza „Synopsis” si este un tratat medical cu
scop didactic, structurat în 3 volume, o sinteza a medicinei antice, completata
cu cazuri clinice si sinteze proprii, o carte de educatie pentru sanatate
destinata calatorilor etc.
Actius din Amida a scris un tratat de medicina în 4 volume, în care
vorbeste si despre difterie si unele medicamente noi din India.
Alexandru din Trales  12 volume (în întregime original)
Pavel din Egina (sec. VII)
- a fost cel mai mare chirurg al Bizantului
- a folosit bisturiul, metode chirurgicale noi
- lucrari despre tumorile maligne, cancerul de sân, hemoroizi
Antilos, contemporan cu Oribazius, este autorul unei lucrari de chirurgie
despre tratamentul anevrismelor arteriale.
Nicolas Mepis  mare farmacolog & practician

In anul 325 la Niceea, la primul sinod, biserica crestina s-a decis sa preia
grija îngrijirilor medicale umane. S-au închis templele dedicate zeilor
vindecatori, deschizându-se institutii de caritate crestina, pe specialitati si
tipuri de boli.
! Primul spital  la 370, în timpul lui Vasile cel Mare.

Medicina în califatele arabe

Se disting 3 perioade in evolutia culturii si civilizatiei arabe medievale:

1. etapa de asimilare (mijlocul sec. VII - sfârsitul sec. IX)
- este o perioada a traducerilor
- sunt traduse principalele opere din cultura greco-romana si orientala
2. perioada de inflorire (sec. X-XI)
3. perioada de declin (dupa 1100)

1
 În etapa de asimilare, mai ales la Bagdad, dar si la Damasc (initial), apoi la
Cairo; se realizeaza o veritabila scoala de traduceri in limba araba a lui
Hipocrate, Oribazius, Galen, Dioscoride.
Traditia bizantina a spitalului (intemeiat de Vasile cel Mare - 370) a fost
preluata, cel mai celebru fiind spitalul din Bagdad. Cei mai multi medici
erau crestini, dar numele crestine nu s-au pastrat, arabii dându-le nume noi.
Medicul lui Mahomed a fost un nestorian (Nestor  fost patriarh al
Constantinopolului, declarat eretic si refugiat in Iran, la Edessa. Majoritatea
insotitorilor acestuia erau medici, care apoi au intemeiat spitalele din Harada,
Pur).
! Arabii au fost primii mari chimisti ai lumii, ducând la aparitia farmacistului;
medicul trebuia sa delege aceasta functie cuiva cu o pregatire specifica, cu
responsabilitate morala si intelectuala, permitând astfel dedicarea unui timp
mai mare activitatii medicale propriu-zise.

Din perioada de inflorire, amintim personalitatea lui Razes (Al Razi), din
sec. IX-X, autor de carti medicale, cea mai de seama fiind enciclopedia
„Contines” („continentul”).
„Cartea lui Mansur” (numele califului) este o lucrare originala, scrisa cu o
atitudine conservatoare („daca poti, foloseste dieta si nu medicamente sau
daca folosesti medicamente, alege unele simple si nu complicate”); nu se
admite decât ceea ce se poate deomonstra la patul bolnavului. Lucrarea este
structurata in 10 volume, dintre care volumul VIII, cel referitor la medicina
interna, este considerat o adevarata capodopera, devenit manual si pentru
unele universitati europene.
Ali Al Bas este autorul unui tratat enciclopedic care se refera la clasici
(ierarhizati) si la experienta clinica proprie.
Cel mai important ramâne insa Avicena, din ale carui lucrari amintim
„Canonul medicinei” (ultima mare sinteza a intregului câmp al medicinei,
realizata de o singura persoana; cea mai limpede si clara dintre sintezele
Evului Mediu), „Poemul medicinei” - o colectie de 5 carti, dupa cum urmeaza:
1. se refera la „problemele generale”:
 anatomia, fiziologia
 igiena si organizarea activitatii medicale
 etica si deontologia
 istoria medicinei
2. medicamentele simple
3. medicina interna
4. chirurgie (inclusiv bolile infectioase eruptive)
5. medicamentele compuse

Avicena (980-1037) era tadjic (un popor nordic), a fost un mare poet,
filozof, teolog; primul mare geograf si geolog, muzician.

În ceea ce priveste Califatul de Apus, cu capitala la Cordoba, o

interpretare diferita a Coranului a permis o mai mare libertate de gândire,
astfel ca de multe ori au procedat contrar parerilor lui Avicena. Îi remarcam pe
Averoes, filozof si autor al unui tratat de patologie generala si pe Albu Cazi,
contemporan cu Averoes, care a descris otitele si parazitul ce produce râia.
2
 Europa Occidentala

Primele elemente de medicina apar in mânastiri. Odata cu crestinarea

popoarelor germanice, ei adopta punctul de vedere crestin al medicinei. Au
existat calugari specializati la nivelul medicinei populare.
Prima scoala de medicina propriu-zisa laica din Europa Occidetala este
Scoala medicala din Salermo (port in Italia, in apropierea mânastirii Monte
Casino - unde calugarul Benedict a intemeiat primul spital din Occident si un
ordin calugaresc pentru asistenta bolnavilor, spre sfârsitul sec. VIII, inceputul
sec. IX).
- au fost primii care au acceptat si femei (Trotula a fost medic ginecolog)
- volumul „Regimul de la Salermo” a fost tradus si in româna („Floarea
sanatatii”). Traducerile ce se faceau la Salermo erau din araba
Igiena precara a oraselor a permis producerea marilor epidemii al Evului
Mediu (lepra, ciuma, variola, sifilis  cu ipoteza originii americane a acestuia).
Au existat insa si asa-numitele „epidemii psihice”, isterii colective (coreo-
mania, când ieseau si tremurau la marginea satului pâna la epuizare, flagelatii
colective).
Are loc o decadere a chirurgiei, nu erau permise manevre sângerânde,
pentru ca medicii erau si preoti. Existau 2 categorii de chirurgi:
 chirurgii de roba lunga (propriu-zisi), care invatau doar anatomie si tehnici
chirurgicale
 chirurgii de roba scurta (chirurgi barbieri), care transmiteau deprinderile din
tata in fiu

Primele orase cu facultate de medicina au fost Montpellier (1220), apoi

Padova, pentru statul Venetian; si Salermo (adevarata facultate de medicina).
Renasterea (sec. XV-XVI) a readus in prim-plan valorile antichitatii. Pe
plan laic se dezvolta doctrina umanista, care considera ca Dumnezeu l-a creat
pe om liber si omul trebuie sa aiba demnitate („Despre demnitatea omului” -
Pico della Mirandelo).
- reforma religioasa, marile descoperiri geografice
- progrese in: - anatomie, fiziologie;
- patologie, terapeutica
- chirurgie

Anatomia
Pâna atunci, disectiile fusesera interzise, dar odata cu aparitia facultatilor de
medicina, au inceput sa se permita (prin bule papale) disectii in scop didactic.
Era disecat câte un singur cadavru intr-un an universitar. Erau interdictii clare
referitoare la comentariile privind opera lui Galen. Disectiile se faceau in
amfiteatre (putea participa oricine), profesorul citea din Galen, iar barbierul-
chirurg taia (el nu stia latina, adica profu’ citea degeaba, ca el tot ce stia el
taia... :-) ).
Andreas Vesalius (Vesal) - belgian, fiu de farmacist, a studiat la Paris
(universitatea era de tip Galenic), dar a terminat studiile la Padova, unde a
devenit mai târziu profesor de anatomie. Este considerat intemeietorul
medicinei moderne.
3
- a pus bazele stiintei disectiei, folosind instrumente speciale
- efectua disectii paralele, pe un numar crescut de cadavre (metoda stiintifica de
cercetare)
- a studiat corelând structuralul cu functionalul
- ! este autorul primului atlas anatomic (6 planse, la Venetia, in 1538)
- a denumit cu câte un cuvânt anume diverse formatiuni anatomice, in neolatina
- scrie un tratat complet de anatomie (Basel, 1543), cu formatiunile prezetate in
pozitii active. Tot la universitatea din Basel se gaseste un schelet preparat de
Vesal
- dupa publicarea tratatului se refugiaza la Madrid, unde apare editia a II-a
(1555)
- este condamnat ca eretic la moarte prin ardere pe rug, dar pedeapsa este
comutata intr-o calatorie la Ierusalim (pe drum este mâncat de rechini in
Marea Mediterana)

În Renastere, si artistii au contribuit la dezvoltarea medicinei, unii au

facut chiar disectii si au realizat planse anatomice (Leonardo da Vinci).
- acesta a realizat peste 30 disectii umane, primele cu Marc Antonio de la Torre
- face deosebirea intre structurile anatomice la diferite vârste
- aplica tehnici de injectare vasculara sau cu ceara topita in cavitati
- realizeaza sectiuni la diferite incidente
- 30 caiete, tiparite târziu (sfârsitul sec. XIX)

Albrecht Dürer a publicat o anatomie artistica, rezultat al cercetarilor la

cadavru. Este autorul unor gravuri anatomice, de larga circulatie (au ajuns si in
Transilvania, la Oradea).

Personalitatea cea mai reprezentativa a patologiei renascentiste este

Girolamo Fracastoro.
- poet de limba neolatina
- autorul teoriei sferelor homocentrice in astronomie (contemporan cu Copernic)
- primul critic literar
- descrie foarte bine sifilisul (Sifile a fost un pastor pedepsit pentru ca iubea fata
pe care o iubea si zeul; vindecat apoi prin remediul propus de Fracastoro, care
descrie astfel in versuri tratamentul)
- a delimitat foarte bine din punct de vedere clinic si epidemiologic ciuma si
variola
- lanseaza ideea ca bolile infecto-contagioase nu sunt aduse de miasmele
morbide, ci de „seminte ale bolii” („Despre contagiune & bolile contagioase” -
1546)
- ! De abia in 1878, Pasteur si Koch demonstreaza ca bacteriile sunt factorul
cauzal al diferitelor boli

Se remarca o crestere a tratamentelor odata cu marile descoperiri

geografice (India, America  cartoful a schimbat alimentatia).

Medicamentele chimice isi fac aparitia. Teoria iatrochimica este o

varianta moderna a umoralismului hipocratic, starea de sanatate se considera
ca este pastrata prin mentinerea starii chimice normale a organismului.
4
 Paracelsius
- considera ca medicina trebuie sa se invete din practica, nu din carti
- a facut si chirurgie, chiar daca din punct de vedere religios ii era interzis
- precursor in balneologie si patologie profesionala

Chirurgia in Renastere

Toate facultatile de medicina erau religioase. Oficial se cerea ca operatia

chirurgicala sa fie indicata de medic iar chirurgul s-o execute la indicatiile si
sub controlul medicului.

Ambroise Pané a fost cel mai mare chirurg din acel timp.
- a urmat cursurile colegiului de chirurgie de la Paris (chirurg de roba lunga)
- numeroase operatii in armata franceza
- numeroase inventii in chirurgie (instrumente noi)
- redescopera ligatura vasculara
- propune pansamentul simplu in tratamentul plagilor (initial tratamentul era de
cauterizare cu ulei de soc fierbinte)
- autor al unei carti de chirurgie (1545)
- intemeietorul balisticii in medicina legala

Pierre Franco, contemporan cu Ambroise Pané, este autorul a 2 tratate de

chirurgie (din care pasaje intregi au fost preluate si de Pané).

Referitor la circulatia sangvina, s-au parcurs urmatorii pasi de-a lungul

timpului:

I. Egiptenii (papirusurile Ebner si in special Schmidt) au fost destul de aproape

de descoperirea circulatiei

II. Herofil, Erasistrat in Alexandria (vezi curs)

III. Galen credea ca in inima sângele arterial se amesteca cu cel venos prin porii
interventriculari

IV. Miguel Servet (nu a fost medic propriu-zis) a descoperit mica circulatie, a fost
ars pe rug impreuna cu cartile sale „Despre reinstaurarea crestinismului” (au
scapat doar 3 exemplare)

V. Primul care a pus sub semnul intrebarii teoria lui Galen a fost Vesal, care in
editia a 2-a (1555) arata ca nu exista nici un orificiu interventricular

VI. Colombo considera o posibila expicatie drumul sângelui prin plamân

VII. Andreas Cesalpino afirma existenta a 2 circulatii (mare si mica)

5
VIII. William Harvey, a studiat la Padova (1600-1602), apoi a devenit mare
profesor la Oxford; exilat mai târziu pe o mosie a fratelui sau si izgonit din
oras. Conceptia sa este de a se lucra in termeni cantitativi, matematizeaza
lucrurile si propune metode fizice de studiu a curgerii lichidelor prin tuburi
elastice.

Concluzii. Medicina in Evul Mediu:

1. Medicina bizantina: Pavel din Egina (sec VII) a fost cel mai mare

chirurg al Bizantului, a folosit bisturiul si alte metode chirurgicale noi si a
studiat tumorile maligne si hemoroizii.
2. Medicina in califatele arabe: cel mai important reprezentat
este Avicena, care a scris “Canonul medicinei” si “Poemul medicinei”
( probleme generale: anatomie si fiziologie, igiena si organizarea activitatii
medicale, etica si deontologie, istoria medicinei, medicamente simple, medicina
interna, chirurgie, medicamente compuse)
3. Europa Occidentala: Scoala Medicala din Salermo a fost prima scoala
care a acceptat si femei (Trotula a fost medic ginecolog). In aceasta perioada
chirurgia a stagnat din cauza faptului ca nu erau permise interventiile
sangerande, medicii fiind si preoti. Primele orase cu facultati de medicina au
fost Montpellier, urmata de Padova si Salermo.
4. Renasterea: odata cu aparitia facultatilor de medicina disectiile pe
cadavre umane erau permise in scop didactic. Era folosit un singur cadavru in
fiecare an universitar si se faceau intr-un amfiteatru (putea sa asiste oricine).
Profesorul citea din Galen, iar cel care se ocupa de procesul in sine era
“chirurg-barbier”. Andreas Vesalius (Vesal) a studiat la Paris (universitate de
tip galenic) si a fost profesor de anatomie. A pus bazele stiintei disectiei,
realizand primul atlas anatomic.

Leonardo da Vinci a contribuit la dezvoltarea medicinei prin realizarea unor

planse anatomice (peste 30 de disectii umane). A facut diferentierea intre
structurile anatomie la diferite varste, sectiuni si aplica tehnici de injectare
vasculara.

Girolamo Fracastro a fost un poet neolatin care si-a lasat amprenta in

medicina prin descrierea detaliata a sifilisului si transpunerea tratamentului in
versuri, a diferentiat clinic variola si ciuma si considera ca bolile infecto-
contagioase nu sunt aduse de “miasme morbide”, ci de la “semintele bolii”.

Ambroise Pare a fost cel mai mare chirurg al vremii respective. A folosit
pansamentul simplu in tratamentul plagilor si a fost intemeietorul balisticii in
medicina legala.

6
Medicina a evoluat foarte mult de-a lungul timpului, insa in contextul in care nu
existau foarte multe posibilitati de studiu, iar cunostintele despre anatomia
omului erau minime, aceste personalitati au construit bazele medicinei.