Medicina în perioada greco-romană

La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Apollo. Mai târziu zeul
medicilor a devenit Esculap. Începând din secolul al VI-lea a.Ch. - sub influența
școlilor filozofice materialiste ca cea a lui Empedocle (natura este formată din
patru elemente: foc, apă, pământ și aer) - medicina capătă trăsături științifice, în
special prin persoana lui Hippocrate din Cos, considerat părintele medicinei
moderne. În culegerea sa de studii (Corpus Hippocraticum) nu se mai întâlnesc
remedii supranaturale, practicile recomandate sunt rezultatul observațiilor
empirice.
În epoca elenistică (secolul al III-lea a.Ch.) centrul cultural devine
orașul Alexandria, unde Herophilos practică primele disecții a unor cadavre
omenești.
Odată cu ascensiunea Imperiului Roman centrul de greutate se mută
la Roma. Galenus din Pergamon - grec de origine - dezvoltă teoria umorilor și
descrie cele patru manifestări cardinale ale inflamației: roșeață, căldură, umflătură
și durere (rubor, calor, tumor, dolor), valabile și în zilele noastre.

Contributia Greciei antice a fost mai ales de natura medicala. Medicul antic grec
Aesculapius (1250 iHr) a dobandit o mare faima pentru priceperea si cunostintele
sale medicale. In timp a fost zeificat iar tatal sau a fost considerat a fi insusi
APOLLO. Aesculapius a folosit pentru intaia oara bandaje si purgative. De
asemenea el sustinea curatarea dintuilor , precum si , in caz de nevoie ,extractia
dintilor .

Hipocrate se crede a fi descendentul lui Aesculapius. Hipocrates a devenit faimos

atat pentru pionieratul cat si scrierile medicale din domeniul medical. De la el vine
si JURAMANTUL LUI HIPOCRATE. El nu credea in magie. El a subliniat rolul
jucat de natura in arta vindecarii. El a adus medicina la un nivel superior. De
asemenea , in unul din textele sale, denumit "Peri-Arthoron" , a dedicat 32 de
pagini dentitiei. A apreciat importanta dintilor. A descris cu atentie tehnica de
reducere a unei mandibule fracturate precum si procedeul de "reparare" a unei
mandibule dislocate. Era familiarizat cu instrumentul numit "forceps" deoarece
termenul este intalnit in una din scrierile sale.
Aristotel (384 iHr ) ce il urmeaza pe Hipocrate, a descris cu acuratete forcepsul
pentru extractie, iar in cartea sa "De Partibus Animal Cumul" a alocat un capitol
intreg dintilor. Tot el a afirmat ca smochinele si dulciurile moi pot duce la
producerea cariilor. In conceptia lui caria era un proces de putrefactie si nu de
fermentatie (asa cum este recunoscoscut astazi a fi).

ISTORIA DE MEDICINĂ ÎN ROMA ANTICĂ

Dezvoltarea de medicină în Roma antică pot fi împărţite în trei perioade:

1.prima dintre ele este numit medicina autohtonă, origine cursiv antice;
2.a doua este caracterizat prin coexistent a nativ greacă şi a fost ascuns lume Roman (tranziţie);
3.final al treilea transplant în greacă medicina Roman lumea (şcoli).
PRIMA ETAPĂ: MEDICINA INDIGENE DE ORIGINE ETRUSCĂDe la naştere de
Roma 753 î.Hr până în secolul al 3-lea. Î.Hr., istoria romană medicina
binds cu cel practicat de etrusci empirice. Etruscă a fost în principal medicina sau
farmaceutice pe bază de plante bazate pe plante medicinale, dar, de asemenea,
incluse practica chirurgicale ortopedice, şi în specialdentare.Deep cunoscatorii de
plante medicinale şi pregătirea de medicamente, etrusci ştia cum să
exploateze proprietăţile anumite plante medicinale cum ar fi Castor (cathartic), mirt
(astringent), muşeţel (calmant),usturoi și ceapă (purificare și împotriva
paraziților intestinale), scammonea (icter), cimbru (vermifug),frunze de varza
(reumatism). Ei au fost conştienţi de vin (tonic cu diferite ierburi uscate şi DIP) şi,
deasemenea, unele minerale, cum ar fi depunerea, oxid de fier (anemia) şi cupru (de
inflamaţie).M u l t e   e x e m p l e   d e   a c t i v i t a t e   e t r u s c ă   î n   c â m p u l   c h i r u r gi c a l
e   s u n t   f u r n i z a t e   d e   c ă t r e   d e s c o p e r i r e a arheologice de instrumente ortopedice la
mai multe fracturi şi a găsit pe schelete reutilate.Dar domeniu în cazul în care ştiinţa
medicală etruscă disting mai presus de toate alte persoane din antichitate a
fost, cu toate acestea, stomatologie. Faimos pentru aptitudinile pentru prelucrarea
metalelor,etrusci folosit tehnicile de goldsmith manopera pentru a crea protezele
dentare artificiale şi-a făcut, încăvizibil în cranii găsite la necropola.Dintii care au fost să
substituie lipsă, susţinută de aur, poduri au fost în principal provenind de la animaleşi apoi în
formă şi perfect adaptate pentru dinţi pacientului.Muzeul Naţional Tarquinia există două
proteze dentare făcut cu o frunză subţire de aur. Prima constădintr-un cerc anexând
trei dinţi de maxilarului superioară. Al doilea, mult mai complexe proteze, sealătură
 elemente sudate patru centură principală în ea pentru a forma cinci celulele în care să plasaţi
dinţi.

Deşi aparatele dentare au apărut abia la începutul anilor 1800, preocuparea oamenilor
pentru dinţii drepţi şi pentru ocluzia corectă a existat încă din vremea popoarelor
antice. Metoda prin care încercau să îndrepte dinţii era diferită de la cultură la
cultură, dar este clar faptul că toţi aveau acelaşi scop-de a avea un zâmbet perfect.
Aulus Cornelius Celsus este un locuitor din Roma Antică ce şi-a dedicat viaţa studiului
noilor proceduri medicale. Printre notiţele muncii sale se găsesc detalii ale
unei metode de a îndrepta dinţii ce presupunea aplicarea unei forţe constante pe
dinţi cu degetele, la intervale regulate. Locuitorii Romei Antice au inventat şi un
dispozitiv care seamănă cu aparatele dentare din zilele noastre. Acesta prezenta un
fir din aur, legat de dinte, care era folosit pentru a forţa dinţii să se mişte şi să
închidă spaţiile vizibile.