Medicina în Egiptul Antic

Proiect realizat de Macare Gianina Andreea și

Popa Diana Elena
Medicina în Egiptul Antic se referă la acele practici de
vindecare din Egiptul Antic, cuprinse în perioada dintre anii 3300
î.Hr și 525 î.Hr.
Izvoare istorice
• Scrierile literare ale antichității: Odiseea lui Homer
Homer a scris în Odisee: ”În Egipt, bărbații sunt mai pricepuți în
medicină decât orice altă ființă umană” și ”Egiptenii erau mai
pricepuți în medicină decât în orice alt artă”
• Papirusurile medicale:
• papirusul Edwin Smith (1600 î.Hr. și descoperit în 1930): are 5
metri lungime și descrie mai ales procedurile chirurgicale ale
perioadei.
• papirusul Ebers (din perioada faraonului Den - prima dinastie,
3000 î.Hr. și descoperit în 1875): o rolă gigantică, lată de 30
cm. și având o lungime de 20 metri. Aici sunt tratate
problemele medicinei interne, precum și maladii ale ochiului,
pielii, extremităților și cazuri de ginecologie și chirurgie.
• papirusul de la Kahun (descoperit în 1898)
• papirusul Brugsch sau de la Berlin (1909)
• relatările istoricilor Herodot, Diodor din Sicilia
Unele dintre remediile descrise în papirusul Ebers sunt:
• aloe vera era folosită la ameliorarea arsurilor, ulcerului,
bolilor de piele și a alergiilor;
• chimenul ameliora digestia și împrospăta respirația;
• tămâia era folosită pentru infecțiile de la nivelul gâtului și
laringelui și pentru a opri sângerarea și vărsăturile;
• usturoiul era oferit sclavilor evrei în fiecare zi pentru a le
oferi vitalitate și putere pentru a putea construi
piramidele;
• ceapa era consumată pentru a preveni răcelile și pentru
a acționa asupra problemelor cardiovasculare;
• macul a fost folosit pentru a diminua insomnia, ca un
anastezic și pentru a diminua durerea
• rădăcina de rodie era zdrobită în apă și băută pentru a acționa
asupra ”șerpilor de burtă” (viermi lați);
• henna persană era folosită împotriva căderii părului;
• Bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată
cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o
trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină,
smirnă.
• Bolile urinare, cum ar fi incontinența sau hematuria,[6] se tratau cu
băuturi din fructe, dar și cu pomezi ca uz extern.
Concepții și teorii:
Se credea că omul se naște perfect sănatos, iar boala ar apărea
datorită unei cauze externe. Astfel, în cazul rănilor sau al problemelor
legate de viermi intestinali, cauza este vizibilă, deci și tratamentul era
rațional. Dar în cazurile ce interesau microbiologia, având în vedere
nivelul slab al cunoștințelor de profil, bolile interne erau atribuite unor
forțe, obscure, divine și deci necesitau mai întâi proceduri magice și
apoi tratament. Cu alte cuvinte, în acea epocă nu era o delimitare clară
între religie și ceea ce astăzi numim medicină.
• Respirația era considerată actul vital: suflul vieții ar
pătrunde prin urechea dreaptă, iar suflul morții prin cea
stângă. Deci medicii egipteni erau pneumatiști.[3] Cu
toate acestea, cunoștințele despre plămâni erau slabe.
Se considera că la respirație participă și inima, iar din
aceste două organe, aerul s-ar răspândi în tot
organismul. Ficatul era socotit rezervorul de sânge al
organismului.
• Deși practicau îmbălsămarea și mumifierea cadavrelor,
cunoștințele de anatomie ale medicilor erau slabe și
aceasta pentru simplul motiv că de cadavre nu se
ocupau medicii, ci anumiți meșteșugari. De altfel, pentru
mumificare nu practicau disecția. Cu ajutorul unor
cârlige, creierul era scos pe nas. Alți meșteșugari
extrăgeau organele interne din abdomen și le aruncau în
Nil.
 Magicul și religia
• În cadrul mitologiei egipteane, putem enumera câțiva reputați
vindecători:

• Thot: "atotștiutorul", care deținând toate tainele, le cunoștea și pe

acelea ale vindecării. Vindeca în special bolile de ochi. Mai târziu, a
devenit Hermes Trismegistul la greci.
• Osiris: cel care învinge moartea
• Isis: zeiță-vrăjitoare despre care se spunea că învie morții
• Amon: nu numai zeul-soare, ci și al fecundității și fertilitatii
• Sekhmet: zeiță ocrotitoare a femeilor suferinde
• Seth: personaj malefic, răspândea bolile epidemice.
• Un personaj real, care a avut onoarea de a fi zeificat, este Imhotep,
arhitectul regelui Zoser (Djeser), ajuns apoi ministru și medic regal.
Se pare că a fost unul dintre primele (cronologic vorbind) genii ale
lumii.[4] La templele închinate lui Imhotep veneau bolnavi cărora el
le apărea noaptea în vis, la fel cum ulterior avea să se întâmple la
templele lui Asclepios din Grecia Antică.
• Medici și alți tămăduitori
• Asemeni multor altor meșteșuguri, practica medicala se transmitea
din tată în fiu. Completarea învățăturii, perfecționarea se realiza într-
una din "Casele vieții", întemeiate, conform legendei, chiar de
Imhotep. Acestea vor deveni marile centre medicale de mai târziu.

• Medicii egipteni erau strict specializați,[5] printre domenii

enumerându-se: stomatologie, obstretică, specialități care dovedesc
gradul de dezvoltare a civilizației egiptene.

• Dupa ce învăța meșteșugul vindecării, medicul putea căpăta și o

funcție. După cum relata Diodor din Sicilia, existau medici militari
care însoțeau expedițiile și caravanele de călători. Cei mai buni
tămăduitori erau luați în serviciul curții faraonului. Exista astfel o
întreagă ierarhie medicală.
• Sistemul sanitar
• Serviciile medicale ale Egiptului Antic
semăna în esență cu cel actual: sistemul
îngrijirilor medicale constituia un serviciu
public ce era gratuit (accesibil tuturor),
general (pentru toate clasele sociale),
național (disponibil în toate colțurile țării),
disponibil în orice moment.