Medicina în Grecia Antică

Medicina înainte de Hipocrate

Primele referințe cu privire la medicină apar în Iliada, acolo unde sunt prezentați
doi medici, ”fiii lui Asclepios”, Mahaon și Podaleirios. Când Menelau este rănit de
o săgeata, Mahaon îl îngrijește astfel: ”Dezvelește rana în locul unde îl lovise
arma dureroasă. Suge sângele, apoi, după învățătură, toarnă balsamuri
calmante primite de la tatăl sau Chiron.”
Asclepios, zeul medicinii- a fost fiul lui Apolon și al muritoarei Coronis. Mama sa
fusese omorâtă de Apolon pentru infidelitate. Zeus a smuls copilul de la sânul
mamei și l-a dat centaurului Chiron sa-l creasca. Asclepios a învățat de la acesta
medicina și a devenit un atât de bun cunoscător al acesteia încât învia morții.
Zeus n-a răbdat această încălcare a ordinii naturale și l-a lovit cu trăsnetul său.
La Epidaur s-a construit cel mai mare sanctuar închinat lui Asclepios, iar după ce
a fost divinizat, acesta i-a luat locul tatălui său, Apolon, care purta și el numele de
”vindecător”. Ca patron al medicinii, Asclepios a cunoscut o faimă considerabilă
începând cu secul al V-lea (i.Hr.). Numeroși pelerini veneau la Epidaur pentru
alfarea vindecării. Asclepios le indica prin vise tratamentul potrivit. Sub egida
acestui zeu s-au creat adevărate școli de medicină, mai ales în insula Cos. În
artă, Asclepios e înfățișat sub aspectul unui om cu barbă, meditativ și binevoitor,
întovărășit de obicei cu un șarpe.
În epoca clasică. medicina era o știință empirică și rutinieră cel puțin până la
Hipocrate din Cos. În a doua jumătate a secolului V (i.Hr), acesta a pus bazele
patologiei și a întemeiat totodată o admirabilă deontologie: jurământul hipocratic
definind un umanism medical care își păstrează până astăzi întreaga sa valoare.
Cu toate acestea, chiar și după Hipocrate, muți șarlatani au continuat să se dea
drept medici, căci nu existau diplome și nici control asupra cunoștințelor
medicale. Mulți dintre pretinșii tămăduitori lucrau cu formule magice sau prin
tălmăcirea viselor, metodă practicata pe scara mare la Epidaur, în sanctuarul lui
Asclepios.
Școli medicale, Hipocrate și medicii publici
Cea mai importantă școală medicală a fost, cu siguranță, la Cos, acolo unde s-a
format și Hipocrate. De asemenea, centre de  formare medicală a existat la Cnid
și la Crotona. La Cos, de exemplu, familia ”Ascepiazilor” își transmiteau din tată
în fiu cunoștințele dobândite și nu refuzau să le împărtășească și elevilor străini.
Existența lui Hipocrate din Cos (cel mai cunoscut medic al greciei antince) este
atestată istoric, dar biografia sa este aproape necunoscută. Acestuia i se atribuie
o importantă colecție de tratate medicale – voluminosul Corpus hipocratic, în
care sunt adunate lucrari de inspiratii diferite. Louis Bourgey demonstrează în
1954 că în aceste tratate se disting trei tendințe: prima își propune să
construiască o teorie legată de concepțiile filozofilor contemporani despre natură;
a doua are un caracter empiric și derivă, după toate probabilitățile, din școala
medicală de la Cnid; a treia, unind observația cu speculația, încearcă să
construiască o medicină rațională și un îndreptar de conduită medicală. Spiritul
hipocratic trebuie căutat în această din urmă categorie de tratate. Aici se poate
găsi o concepție asupra evoluției boilor, o concepție a solidarității dintre părțile
organismuluiși o concepție a ordinii naturale, cu care medicul trebuie să lucreze.
Se acordă o mare importanță unei deontologii bazate pe respectul valorilor
morale.
La Crotona s-a format Democedes care, înainte de a fi medicul personal al
tiranului Policrat din Samos și apoi al regelui Darius al perșilor, a fost medic
public la Egina și Atena. Democedes însă nu este singurul medic pubic cunoscut.
O tabletă de bronz din Idailon (Cipru) datând din sec. V, reproduce un contract
făcut între acest oraș și medicul Onasilos, prin care orașul se angajează să
plătească o retribuție forfetară și globală pentru îngrijirea răniților de război. La
Atena, medicii publici își etalau titlurile în fața adunării, care alegea pe cei care i
se păreau mai buni. Aceștia erau plătiți de orașul-stat, care le punea la dispoziție
un local pentru consultații, operații și spitalizarea bolnavilor, iar medicamentele
erau plătite de stat. Cheltuielile pentru aceste servicii sociale erau acoperite de
un impozit special: iatrikon.
Avântul anatomiei și Herofilos din Calcedonia
Operațiile chirurgicale rămân superficiale și rudimentare, fiindcă anatomia era
prea puțin cunoscută. Moravurile și mentalitatea religioasă opunându-se disecției
cadavrelor umane, sunt disecate doar animale. Abia în epoca elenistică medicii
obțin autorizația de a diseca trupurile criminalilor condamnați la moarte,
cunoștiințele medicale cunoscând astfel un mare progres. Herofilos din
Calcedonia si Erasistratos din Iulis descoperă, cu ajutorul disecțiilor umane,
circulația sângelui cu mult înainte de William Harvey. În epoca clasică,
intervențiile curente se reduc la luarea de sânge, la clisme sau la punerea
ventuzelor.
Herofilos din Calcedonia, cunoscut si sub numele de „parintele anatomiei”, are
meritul de a fi fost printre primii care au realizat disctii pe cadavre umane. Astfel
el a adus cunostinte importante aspura sinusurilor venoase si a ventriculilor
cerebrali. In acelasi timp, a studiar cu atentie ochiul, ficatul, glandele salivare,
pancreasul si organele genitale. A descris si numit duodenul, stomacul si
prostata. De asemenea, Herofilos a scris cel putin noua lucrari medicale,
incluzand comentariile asupra operei hipocratice si tratate de anatomie, insa
toate acestea au fost pierdute o data cu întreaga biblioteca din Alexandria.

Grecii antici sunt priviţi drept fondatorii medicinii vestice, punând bazele medicinii
moderne acum mai bine de 2.000 de ani. Cu toate că acum avem o imagine mult
mai clară şi mai corectă asupra afecţiunilor şi bolilor, există câteva subiecte la
care ”înţelepciunea” antică s-ar putea dovedi valoroasă.
Tratamente noi (vechi)
Este puţin probabil ca cercetătorii să descopere acum un tratament uitat într-un
manuscris vechi şi care să se dovedească util împotriva unor boli. Cu toate
acestea, medicina grecilor nu s-a bazat doar pe plante şi tratamente primitive, ci
şi pe prevenţia apariţiei unor afecţiuni.
Dieta, înţeleasă ca un stil de viaţă, un echilibru între corp şi mediul înconjurător şi
o grijă la alimentele şi băuturile consumate, a reprezentat o preocupare în
Antichitate. Având în vedere probleme de sănătate cauzate de obezitate sau de
bolile mentale, nu este deloc surprinzător că medicina modernă se îndreaptă
către învăţămintele grecilor.
Medicina implică încredere
Fraza ”ai încredere, sunt medic” are o greutate în zilele noastre. Încrederea era
cu atât mai importantă în Grecia Antică, având în vedere că în acele vremuri
boala era considerată o pierdere a controlului asupra propriului corp şi deci o
slăbiciune. Dacă astăzi, un halat alb poate inspira încredere, în urmă cu 2.000 de
ani, medicii obişnuiau să se îmbrace cât mai simplu şi să nu poarte parfumuri
puternice. Limbajul folosit era, de asemenea, un lucru important pentru stabilirea
încrederii.
Tratamentele ajung să fie la modă şi apoi să dispară
Medicina nu este o disciplină tocmai lineară care să presupună că ne îndreptăm
cu fiecare pas către ”adevăr”. Disecţia umană a fost, spre exemplu, o practică
folosită cu trei secole î.e.n. pentru a înţelege mai bine corpul uman, dar care apoi
a fost abandonată vreme de sute de ani.
Medicina greacă nu a prins din prima în Imperiul Roman. Practicile au fost privite
cu neîncredere, însă explicaţiile date de cei care o foloseau au ajutat la
răspândirea sa.
Bolnavii au căutat mereu să explice afecţiunile de care suferă. În trecut, se
dădea vina pe zei sau pe diferite deficienţe de moralitate. Medicii din Grecia
Antică au încercat mereu să caute explicaţii fiziologice din spatele unor boli.
Odată ce se ajunge la un răspuns cât mai corect la întrebarea ”de ce?”, găsirea
unei soluţii este mai facilă.
Un lucru comun medicinii antice şi celei moderne este faptul că şi acum şi atunci
credeam că ştim totul. În realitate, am fi naivi să credem asta.