Mumificarea

A îmbălsăma (din Latinescul in balsamum) înseamnă a „pune în balsam”, o mixtură

de rășini aromatice. Procedeele de mumificare sunt foarte similare deoarece în ambele cazuri corpul
era badijonat cu unguente, uleiuri și rășini. Cuvântul mumie provine dintr-o interpretare greșită a
procesului.
Corpurile a căror îmbălsămare este de o calitate slabă (în special cele din Perioada Târzie)
sunt de multe ori negre și foarte strălucitoare și de aici s-a ajuns la părerea că acestea erau prezervate
prin scufundarea lor în bitum, în arabă cuvântul bitum este mumiya. Există multe medode moderne de
conservare a corpurilor (ex. prin crionică), însă acestea nu erau la îndemâna egiptenilor în Antichitate.
Singura metodă cunoscută acestora era uscarea în nisip încins, însă această metodă lăsa corpul
nu tocmai cu forma dorită si destul de nepotrivită pentru scopul său de a pastra sufletul Ka, mai ales al
unui faraon. Nilul a oferit însă soluția. Nilul se revarsă anual și provoacă inundații fertilizatoare, în
lipsa acestui fenomen, Egiptul nu ar fi decât un deșert străbătut de un râu.
Revărsările aduc cu ele aluviuni care fac terenul fertil. În urma retragerii apelor rămân bălți
care în timp se evaporă lăsând în urma lor o substanță cristalină numită natron (carbonat de sodiu
cristalizat) care trage și absoarbe umezeala. În timpul Vechiului Regat, organele interne ale
reginei Hetepheres au fost extrase și depuse într-o soluție de natron cu concentrația aprox. 3%. Când
cutia a fost deschisă s-a observat că tot ceea ce rămasese din corpul reginei nu era decât un fel de
noroi.
Primele încercari de mumificare au fost eșecuri totale, ceea ce i-a determinat pe cei ce se
ocupau de îmbalsamare să încerce în schimb păstrarea formei corpului. Ei au făcut acest lucru prin
înfășurarea corpului în bandaje îmbibate cu rașină. Ca dovadă a nivelului înalt la care aceștia au ajuns
este mumia unui muzicant al curții (Waty) din timpul celei de a V a dinastii care păstrează încă detalii
extraordinare ale feței (riduri), bătaturi și alte elemente. Procesul de îmbălsămare dura 70 zile. Câteva
secole mai târziu a apărut o nouă tehnică de mumificare. Mai întâi îmbălsămătorii spălau interiorul și
exteriorul corpului și îl umpleau cu un tip special de vin și cu mirodenii.
Apoi scoteau toate organele interne extrăgând creierul cu un cârlig prin nas și umpleau corpul
cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată în corp deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea
care păstra suletul (Ka).După aceia toate organele interne erau puse în vase acoperite ce urmau a fi
îngropate împreună cu corpul.
Corpul era apoi lăsat la uscat timp de 40 zile apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de
mirodenii, după care se înfășura în bandaje umede și apoi era uscat, prin acest proces se obținea
garanția că trupul defunctului își va păstra forma și dimensiunile sale. Îmbălsămatorii adăugau apoi
uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, după care era pus în cosciug și îngropat.
Egiptenii credeau că fiecare om are un corp fizic și un suflet numit 'ka' - forța vieții, care
dăinuia și după moarte. Ca și în cazul unui om viu, acest ka trebuia întreținut, el avea nevoie de
divertisment și de uneltele defunctului. Toate aceste articole erau deci plasate în mormânt. Esențial era
ca acest 'ka' să se reunifice cu corpul fizic, motiv pentru care cadavrele erau mumificate. Defunctul
trebuia să se reîntâlnească cu acest 'ka' al său pentru a obține viața veșnică după moarte.
Cum însă corpul fizic nu putea călători din mormânt până în lumea de dincolo, această
călătorie era întreprinsă de personalitatea defunctului, adică 'ba'. După ce 'ba' și 'ka' se reunificau,
porneau într-o călătorie finală spre cer, soare și stele, unde defunctul învia din morți ca 'akh' (spirit),
dobândind viața veșnică. Primul pas în procesul de mumificare era îndepărtarea organelor interne,
printr-o incizie efectuată în partea laterală a corpului. Inima, considerată tronul inteligenței și forța
vieții, era lăsată la locul său, dar creierul era scos prin nas, cu un cârlig special, și aruncat. Restul
organelor erau păstrate în vase canopice.
Mumia lui Ramesses II

Cadavrul era împachetat, acoperit cu carbonat de sodiu cristalizat (un tip de sare) și lăsat să se
deshidrateze timp de 40 zile. Corpul era apoi înfășurat în bandaje îmbibate în rășină, carbonat de sodiu
și uleiuri aromate, iar toate orificiile corpului erau astupate. În final, corpul era acoperit cu rășini și
bandajat încă o dată, iar preoții plasau diferite amulete între straturile de bandaje. Întregul proces,
însoțit de rugăciuni și descântece elaborate, dura aproximativ 70 zile, însă corpurile astfel prelucrate s-
au conservat perfect timp de mii de ani.