Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Universitatea de Stat ”B.P.Hasdeu”

Facultatea Drept și Administrație Publică

Catedra Drept

STUDIU INDEPENDENT
Tema: Importanța Amprentelor

A elaborat: Aconi Maria

Conducător științific: Cojan Constantin

Cahul 2020
 CUPRINS:

Introducere...................................................................................................................................3

Capitolul 1. Considerații generale. Caracteristici ale amprentelor

1.1.Considerații generale

1.1.1. Noțiune și evoluție................................................................................................................4

1.1.2. Amprenta digitală și personalitatea.......................................................................................4

1.1.3. Dactiloscopia.........................................................................................................................5

1.1.4.
Adermatoglifia.......................................................................................................................6

1.2. Caracteristici ale amprentelor

1.2.1. Proprietăți ale desenelor

papilare...........................................................................................7

1.2.2. Modul de formare a urmelor papilare și structura

acestora.....................................................8

1.2.3. Clasificarea desenelor

papilare..............................................................................................9

Capitolul 2. Domenii de utilizare practică a amprentelor digitale

2.1. Când au fost folosite pentru prima dată amprentele la identificarea

infractorilor....................13

2.2Amprentele digitale și sistemul biometric de

identificare.........................................................14

2.3. Amprentele digitale și medicina

legală...................................................................................16

Concluzii.....................................................................................................................................18

Recomandări..............................................................................................................................19
 Introducere

 Încă în antichitate organele de drept apelau la cunoştinţele medicale pentru stabilirea

circumstanţelor unor acţiuni infracţionale comise contra persoanei sau aprecierea consecinţelor
şi faptelor de agresiune. În această ordine de idei se poate vorbi că nici una dintre disciplinele
medicale nu reflectă într-o măsură mai mare particularităţile moravurilor şi obiceiurilor
naţionale decât medicina legală care exprimă în mod indirect bazele statale ale unei perioade de
dezvoltare istorică a ţării respective.

Reiese că medicina legală dintotdeauna a servit drept mijloc de protecţie şi de

consolidare a ordinei publice. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale devine tot mai
semnificativă în condiţiile diversificării actelor criminale şi creşterii în plan mondial a numărului
de calamităţi naturale, acte de terorism, acţiuni militare, accidente cu multiple victime omeneşti
etc. De aici decurge necesitatea de a cunoaşte problemele judiciare ce pot fi rezolvate cu ajutorul
expertizei medico-legale.

Actualmente expertiza medico-legală este un procedeu important fără de care normele

de drept penal referitoare la infracţiunile comise împotriva sănătăţii şi vieţii umane ar fi
insuficiente. Nu există preocupare judiciară de anchetă, judecată, apărare, etc., care să nu
beneficieze de aportul probator al concluziilor medico-legale.

Din aceste considerente cunoaşterea posibilităţilor expertizei medico-legale de către

viitorii lucrători ai organelor de drept devine o necesitate profesională inerentă, iar competenţa
lor profesională se reflectă asupra multor probleme cardinale cu caracter socio-juridic.

Prin prezenta lucrare am dorit să ofer informații cu privire la evolutia conceptului de

amprentă, urmărind totodată modul în care acestea își găsesc aplicabilitatea în identificarea
autorilor unor infracțiuni sau a persoanelor decedate a căror identitate nu se cunoaște.

3
 Capitolul I. Considerații generale. Caracteristici ale amprentelor.

1.1 Considerații generale

1.1.1 Noțiune și evoluție

Amprenta digitală este urma pe care o lasă vârful unui deget pe o suprafață și care redă
desenul proeminențelor și al adânciturilor din această zonă. Specialiștii susțin că amprentele
digitale încep să se formeze în perioada intrauterină, în cea de-a 13-a săptămână de sarcină, acest
proces încheindu-se în cea de-a 17-a săptămână, iar forma lor depinde de numeroși factori,
printre care ritmul de creștere al degetelor, alimentația fetusului, presiunea sangvină, ceea ce
face ca nu numai fiecare individ, ci și fiecare deget să aibă propria amprentă. Chiar și în cazul
gemenilor, deși amprentele digitale sunt destul de asemănătoare, ele nu sunt identice. Există trei
categorii principale de amprente digitale, în formă de arc, bucla (la dreapta sau la stanga), și de
vârtej/spirală, iar în cadrul acestora, o mulțime de alte elemente (puncte, locuri de
convergență/divergență, bifurcații etc.) fac diferența.

Proeminențele și pliurile dermice au fost descrise, pentru prima dată, în secolul al

XVII-lea, de către botanistul englez Nehemiah Grew. Peste o jumătate de secol, un medic, tot
englez, aflat la post în Japonia (medic-chirurg, într-un spital din Tokyo), Henry Faulds, publica
într-o revistă un articol în care arăta necesitatea amprentării, folosindu-se de cerneala de
imprimerie, ca mijloc de identificare a recidiviștilor, a a cadavrelor, a răufacătorilor etc. Îi scrie
și lui Charles Darwin, pentru a-i explica metoda sa, dar savantul, batrân și bolnav, nu se mai
poate ocupa de această problemă, trimițând observațiile lui Faulds, vărului sau, naturalist și
genetician, Sir Francis Galton. Timp de zece ani, acesta se dedică studiilor și este primul care
publică o lucrare amplă, în care arată că imaginea liniilor din vârful degetelor este unică pentru
fiecare om, estimând că exista posibilitatea de 1 la 64 miliarde ca doi indivizi să aibă aceeași
amprentă digitală. Ca urmare a cercetărilor lui Galton s-a ajuns la concluzia că amprentele
digitale pot fi folosite pentru identificarea persoanelor. În 1891, doctorul și seful  politiei, Juan
Vucetich,  creează în Argentina prima bază de date (de amprente “vucetiene”), și tot el este cel
care indentifică primul, pe baza unor astfel de probe, un criminal.1

1.1.2 Amprenta digitală și personalitatea

Oamenii de știință au demonstrat că amprenta digitală poate oferi informații prețioase

despre profilul psihologic al unei persoane (mai ales, amprenta degetului mare), evident, la
modul general, ca predispoziție, având în vedere irepetabilitatea desenului din vârful degetelor,
dar și faptul că acestea, până la sfârșitul vieții, nu se schimbă și nici nu pot fi distruse de leziuni
superficiale ale tegumentului.

• Amprenta digitală în forma de arc trădează un temperament hotărât, puternic, o

personalitate bine definită, adeseori interiorizată, un spirit creativ, care se manifestă pe deplin în
acțiunile individuale.

• Amprenta digitală în formă de buclă indică un temperament dinamic, emotiv, dar

cu o mare capacitate de adaptare la diverse circumstanțe.
1
Lazăr Carjan, Compediu de criminalistică, ediția aII a,Editura Fundației România de mâine, 2004

4
 • Amprenta digitală în formă de vârtej (spirală) este specifică persoanelor prudente,
raționale, echilibrate, cu spirit practic, care își controlează (și adesea își ascund) emoțiile.

Mai întotdeauna, extremitățile degetelor prezintă mai multe tipuri de forme (desene),
ceea ce semnifică amestecul diverselor trăsături, unele fiind însa dominante.

1.1.3 Dactiloscopia

Dactiloscopia este „ştiinţa privind studiul desenelor papilare" . Denumirea derivă din
cuvintele greceşti daktylos = deget şi scopeo = a examina.

In sens restrâns, dactiloscopia are ca obiect de cercetare desenele papilare ale degetelor
(amprente digitale), dar în criminalistică se uzitează sensul larg, care cuprinde şi desenele palmei
(amprente palmare) şi ale tălpii piciorului (amprente plantare).

Desenele papilare (sau dermatoglife) sunt formate din sistemul liniilor paralele ale
crestelor papilare, separate între ele de şanţuri papilare.

Utilizarea impresiunilor digitale are ca scop:

• identificarea persoanei care îşi ascunde identitatea, prin compararea amprentelor

papilare cu impresiunile din fişele dactiloscopice (dacă este recidivist);

•identificarea persoanei care a lăsat o urmă papilară la locul faptei, prin compararea cu
impresiunile persoanei suspecte;

• identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută;

•compararea impresiunilor digitale descoperite în mai multe locuri, pentru stabilirea

autorului comun.

O amprentă digitală a unei persoane găsită pe un obiect face dovada contactului

acesteia cu suportul pe care a fost descoperită urma, dar nu constituie, prin ea însăşi, o probă de
vinovăţie.

Suprafaţa palmei este compusă din patru regiuni distincte: tenară (din dreptul degetului
mare), hipotenară (din partea opusă), digito-palmară (sub degete) şi digitală.

Degetul este compus din trei zone despărţite prin şanţuri de flexiune:

— falangeta (sus);

— falangina (mijloc)

— falanga (jos).

5
 Pielea care acoperă mâna este formată din:

— epidermul, partea exterioară a pielii, alcătuit din mai multe straturi de celule
epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte şi formează un strat cornos,
aflat într-un proces permanent de descuamare;

-dermul, ţesut fibros, elastic, care conţine vasele arteriale şi venoase, precum şi
terminaţiile nervilor senzitivi;

—hipodermul, stratul cel mai profund, care face legătura între piele şi organele interne.

La punctul de contact cu epidermul, dermul prezintă ridicături conice, denumite papile

(din latină: papilla = proeminenţă, sfârc). În vârful papilelor se află porii prin care este eliminată
transpiraţia. Papilelor dermice le corespund crestele papilare situate la suprafaţa dermului.
Forma crestelor papilare este reprodusă identic de către stratul epidermic. Sudoarea
secretată de glandele sudoripare şi substanţele grase secretate de glandele sebacee formează, la
suprafaţa epidermului, un strat de săruri şi grăsimi, care, la contactul cu un suport, se depun şi redau
întocmai forma crestelor papilare.
Crestele papilare existente pe suprafaţa pielii de pe interiorul mâinilor şi de pe talpa
picioarelor formează desenul papilar, din care fac parte şi încreţiturile pielii care străbat transversal
crestele papilare, denumite linii albe, precum şi liniile ce se formează în epiderm, în zona şanţurilor
flexorale.
Desenele papilare imprimate pe un suport, cunoscute şi sub denumirea de dactilograme, sunt
de două feluri:
— dactilograme care reprezintă desene papilare imprimate voluntar, denumite impresiuni
sau amprente de comparat;
— dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate involuntar pe un suport
oarecare, denumite urme sau amprente în litigiu.
In concluzie, dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care are ca obiect examinarea
amprentelor digitale, palmare şi plantare, în scopul identificării persoanei.

1.1.4 Adermatoglifia

Cercetătorii au descoperit recent o mutaţie genetică ce poate genera o boală foarte rară,
adermatoglifie, care se manifestă prin lipsirea individului de orice fel de amprente. Studiul nu
numai că oferă importante informaţii despre cauzele genetice ale adermatoglifiei şi despre
formarea amprentelor digitale, dar şi subliniază importanţa studierii mutaţiilor genetice pentru
cercetarea biologiei umane

Pielea umană prezintă mici crestături, numite dermatoglife, prezente pe degetele de la

mâini şi de la picioare, precum şi în palme sau pe tălpi. Dermatoglifele prezente pe falangete,
cunoscute mai popular sub denumirea de amprente digitale, sunt larg folosite încă de la sfârşitul
secolului 19 şi începutul secolului 20 pentru identificarea indivizilor.

Pe lângă avantajele pe care le poate conferi adermatoglifia, respectiv lipsa amprentelor

digitale, unor indivizi care, din diverse motive, nu vor să fie identificaţi, aceasta poate pune mari

6
piedici în cazul controalelor vamale efectuate în state care pentru a permite accesul pe teritoriul
lor solicită amprentarea – de aceea a fost numită şi „boala ce întârzie imigraţia”.

Coordonatorul studiului, dr. Eli Sprecher de la Centrul Medical Souarsky din Tel Aviv,
Israel explică: „deşi cunoaştem faptul că amprentele digitale sunt complet formate după 24 de
săptămâni de la concepţie şi nu mai suferă vreo modificare de-a lungul vieţii individului, factorii
ce determină crearea şi forma lor în timpul dezvoltării embrionare nu sunt foarte cunoscuţi.”
Pentru a putea înţelege genetica formării amprentelor, dr. Sprecher şi colegii săi au investigat o
familie de elveţieni ce sufereau de adermatoglifie. Toţi cei afectaţi prezentau absenţa
amprentelor încă de la naştere, această absenţă fiind asociată cu un număr redus de glande
sudoripare. Printr-o analiză genetică asupra membrilor familiei afectaţi şi a celor sănătoşi, s-a
descoperit că boala este cauzată de gena SMARCAD1. Mai precis, oamenii de ştiinţă au
demonstrat că existenţa unei versiuni a genei SMARCAD1, prezentă exclusiv la nivelul pielii a
suferit o mutaţie la indivizii bolnavi.

1.2 Caracteristici ale amprentelor

1.2.1 Proprietăţile desenelor papilare

Unicitatea. Calculele matematice au demonstrat că nu există în lume două desene întru

totul identice. Astfel, în urma unor combinaţii efectuate de Galton şi Balthazard s-a ajuns la
concluzia că la aprox. 64 miliarde desene ar fi posibil să se găsească două desene papilare cu
aceleaşi caracteristici coincidente. Chiar şi la gemenii univitelini, ale căror desene au un aspect
general asemănător, există deosebiri de detaliu. „Locard, ilustrul criminalist francez, nu atribuie
însă decât o valoare relativă acestor rezultate, deoarece calculele matematice, aplicate legilor sau
capriciilor biologiei, pot fi iluzorii."2

Imuabilitatea. Desenele papilare se formează până în luna a şasea de viaţă intrauterină

şi se păstrează neschimbate până dincolo de moarte, ceea ce oferă posibilitatea amprentării
cadavrelor.

Fixitatea şi inalterabilitatea. Desenele papilare variază doar ca dimensiune, nu şi ca

structură şi detalii, de-a lungul întregii vieţi. Ele pot suferi modificări cu ocazia unor accidente
(ardere sau tăiere profundă), operaţii sau maladii cutanate grave (lepră). Dar şi în aceste cazuri,
epidermul fie se reface, prezentând aceleaşi caracteristici ale desenului ca înainte de alterare, fie
se cicatrizează, oferind un element de identificare de neconfundat.

Aceste proprietăţi conferă desenelor papilare calitatea de a fi strict individuale, unice,

de neregăsit chiar şi la degetele aceleiaşi persoane.

Intr-o altă clasificare, principalele caracteristici ale crestelor papilare (dermatoglife)

sunt: fixitatea, varietatea, încadrarea în tipuri model şi determinismul genetic:

2
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul juridic,Bucureşti, 2002.

7
 Fixitatea, care se menţine din lunile a treia şi a patra a vieţii intrauterine, cel mai târziu
din luna a şasea , atât în raport cu vârsta, cât şi cu mediul.3

Varietatea crestelor papilare, acestea fiind deosebit de mare, „creează unicitatea

fiecărei configuraţii (...) prin detaliile de structură ale crestei denumite minuţie. Ele constau din
bifurcări, insule, creste scurte, anastomoze etc, care întrerup la diferite intervale continuitatea
lineară a crestei, creând în ansamblul lor un model papilar caracteristic fiecărei persoane, cu
imposibilitatea de a se repeta la doi indivizi. Palmele dreaptă şi stângă ale unui individ sunt
diferite sub aspect minuţial dermatoglific; nici gemenii monozigoţi (MZ) nu prezintă modele
identice.
Descoperirea unicităţii modelului papilar a revoluţionat metodele de identificare a persoanei în
criminalistică"4.

Incadrarea în tipuri de model, pe baza triradiului, formaţiuni cu aspect de delta „Un

model se defineşte prin prezenta sau absenţa triradiului, în funcţie de care, în mare, se poate
vorbi de trei tipuri:arcuri (configuraţie fără triradiu), bucle şi verticile (configuraţii cu unul,
respectiv două triradii)" .

Determinismul genetic al dermatoglifelor, „demonstrat de asemănările

pregnante ale modelelor gemenilor MZ, de concordanţele dintre parentali şi progeni".
Dermatoglifele „au un mod complex de transmitere, fără a se cunoaşte un model universal de
ereditate".

Noua specialitate, dermatoglifologia (termenul dermatoglyphics, de la derma = piele şi

glypho = a sculpta, a fost propus de Cummins şi Midlo în 1926, care completează dactiloscopia,
se află în faze superioare de evoluţie (asociativă, prin crearea unor organisme naţionale şi
internaţionale, şi analitică, prin evaluarea datelor acumulate). S-au remarcat cercetătorii străini:
Okros, Sarah Hoit, Penrose, Blanka Schaumann, Alter, dar şi doi români: Constantin Ţurai şi
Lidia Cotuţiu. În ciuda unor sceptici, desenul papilar este departe de a-şi dezvălui toate secretele.

1.2.2 Modul de formare a urmelor papilare și structura acestora

Amprentele mulate sunt cauzate de contactul degetului cu o substanţă maleabilă (mastic,

plastilină, ciocolată, vopsea proaspătă, ceară), care reţine imaginea în trei dimensiuni (urmă de
adâncime).

Amprentele vizibile pot fi pozitive (deget contaminat cu cerneală, sânge, produse

luminiscente etc.) şi negative (prin ridicare de praf). Amprenta este direct vizibilă dacă există un
contact suficient cu suportul sau în situaţia în care contrastul poate fi întărit printr-o iluminare
colorată, filtrată sau difuză.

Amprentele invizibile (latente) trebuie tratate pentru a se detaşa de fondul suportului pe care
se află. Pentru a fi relevate, ele sunt tratate prin pensulare cu pulberi speciale (negre, albe şi

3
Sarah Hoit, The Genetics of Dermal Ridges, 1968
4
Lidia Cotuţiu, Dermatoglifele în practica medicală și judiciară, 1988

8
fluorescente) sau evidenţiate chimic cu reactivi lichizi, cu vapori ori prin afumare. Contrastul de
culoare poate fi întărit printr-o iluminare oblică, filtrată sau difuză (polilight).

Falangetele au relieful papilar cel mai variat, permiţând astfel clasificarea acestuia în tipuri,
grupe şi subgrupe. Desenul papilar este împărţit convenţional în trei zone: bazală, centrală şi
marginală.

Zona bazală cuprinde crestele papilare aflate deasupra şanţului flexoral, orizontale şi
aproximativ paralele.

Zona centrală (sau nucleul), cuprinsă între zonele bazală şi marginală, este cea mai
importantă pentru identificare, deoarece conţine cele mai multe caracteristici sub aspectul formei şi al
numărului de detalii.

Zona marginală, formată din creste papilare sub formă de arc, înconjoară nucleul cu un U
întors, urmând conturul falangelui. Partea de sus (vârful) poartă denumirea de zonă distală, iar
zonele laterale se numesc periferice.

Când crestele limitante ale fiecărei zone se întâlnesc, se obţine un aspect general de triunghi
denumit deltă, după litera grecească.

Delta poate fi:

— albă, când cele trei creste limitante alcătuiesc un triunghi cu unghiuri deschise, închise
sau mixte;
— neagră, când limitantele se întâlnesc într-un punct bine determinat şi continuă într-o
singură creastă.

Fig. Centrul deltic/punctul deltic

Centrul deltic se numeşte punctul deltic. La delta albă este centrul triunghiului, fiind marcat
uneori printr-o creastă punctiformă. La delta neagră, punctul este constituit de locul de racordare a
celor trei creste.

1.2.3 Clasificarea desenelor papilare

Sistemele de clasificare sunt diverse, dar toate se inspiră din câteva forme fundamentale de
desene, descrise pentru prima dată de Purkinje.

Desenele papilare se împart în cinci tipuri de bază: adeltic, monodeltic, bideltic, polideltic şi
amorf.

Tipul adeltic nu are delta, iar crestele desenează parabole sub formă de arc. Arcurile pot fi:

9
 a. simple b.piniforme

Tipul monodeltic sau laţ, în care zona centrală are forma unui laţ, cu două subtipuri:

a. dextrodeltic, cu delta în dreapta;

b. sinistrodeltic, cu delta în stânga.

a. tipul dextrodeltic b. tipul sinistrodeltic

Tipul bideltic, care prezintă două delte, plasate în dreapta şi în stânga desenului central,
este alcătuit din creste papilare în formă de cerc, oval (elipsoidal), spirală (verticale), laţuri
gemene sau duble.

Fig.Tipul bideltic

Tipul polideltic (combinat). Are o frecvenţă redusă şi include trei sau patru delte. De
obicei, în centrul desenului se găsesc creste circulare flancate lateral de laturi.

Fig.Tipul polideltic

10
 Tipul amorf nu intră în clasificarea curentă, formarea lui fiind de natură patologică,
putându-se transmite genetic. Prezintă următoarele subtipuri:

a. simian, caracteristic maimuţelor, întâlnit la deficienţi mintal;

b. danteliform, cu creste sau fragmente de creste care cad perpendicular pe şanţul de

flexiune (malformaţii accidentale cauzate de presiunea tisulară în timpul vieţii embrionare); un
astfel de subtip a fost întâlnit şi în ţara noastră, fiind comunicat de Constantin Ţurai şi Corneliu
Panghe;

c. nedefinit, în care nu se distinge tipul din cauza distrugerii desenului ca urmare a

unor leziuni sau a unor cicatrici.5

Tipul arc, cunoscut şi sub numele de adeltic, este cel mai puţin răspândit, însumând
circa 7,1% din totalul dactilogramelor. El are o formă foarte simplă. La desenele de tipul arc,
crestele papilare pornesc de la o margine a falangetei spre cealaltă, urmând aceeaşi direcţie cu
crestele ce se află în regiunea bazală, din dreapta către stânga. Cu cât creşte depărtarea faţă de
regiunea bazală, cu atât crestele papilare se curbează mai puternic formând o convexitate către
vârf fără a se întoarce către marginea de unde au plecat, fiind asemănătoare arcurilor de cerc, de
unde şi denumirea de tip arc. Datorită faptului că dactilograma de acest ţip nu are decât două feluri
de creste papilare (uşor curbate şi puternic curbate), în zona centrală nu se vor găsi laţuri, cercuri
şi spirale, iar cele trei regiuni specifice ale desenului papilar digital nu pot fi distinct limitate între
ele. Din această cauză tipul arc nu are nici delte, fapt pentru care se mai numeşte tip adeltic. Tipul
arc se împarte la rândul său în două subtipuri : arc simplu şi arc pin (piniform).

Tipul Laț/buclă al desenelor papilare este cel mai răspândit însumând 59,7% din totalul
dactilogramelor. Este denumit tip laţ acel desen papilar în care una sau mai multe creste din
regiunea centrală pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangetă, se îndreaptă către
marginea opusă, fără să o atingă, se încovoaie, formând o buclă (laţ) şi se întorc la marginea de
unde au plecat. Deci, denumirea vine de la forma generală a crestelor papilare din regiunea
centrală, care sunt asemănătoare unor laţuri introduse unul în altul. În literatura de specialitate
dactilogramele de acest fel se mai numesc şi bucle. Examinând un laţ în mod izolat, se disting la el
următoarele părţi componente: capul laţului (partea rotunjită); braţele laţului; deschizătura laţului.

Laţurile pot fi orientate vertical, oblic sau orizontal şi, totodată, pot avea braţele lungi sau
scurte. La tipul laţ se disting destul de uşor cele trei regiuni specifice desenului papilar digital,
precum şi cele două limitante. În punctul unde se întâlnesc aceste regiuni se formează numai o
singură deltă, astfel că acest tip de dactilograme se mai numeşte şi tip monodeltic. Delta se găseşte
întotdeauna în partea opusă deschizăturii laţului. Pentru ca un desen papilar să fie încadrat în tipul
laţ, este suficient să aibă în regiunea centrală cel puţin un singur laţ liber, cu condiţia ca acesta să
nu fie lipit de una din limitante. În cazul când în centrul desenului se găseşte un singur laţ şi acesta
este liber, atunci dactilograma respectivă face parte din tipul arc, subtipul arc simplu sau arc pin,
varietatea cu laţ în dreapta sau în stânga.

5
Lazăr Carjan, Compediu de criminalistică, ediția aII a,Editura Fundației România de mâine, 2004

11
 Tipul verticil/circular este format din creste papilare care urmează circular curbura
falangetei şi, prin unirea cu punctul de plecare, dau naştere la două unghiuri situate în extremităţi
opuse. Intre braţele acestor două unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemănător unui
vârtej, de unde şi numele de tip cerc sau verticil. Dactilograma de tip cerc, ca şi cea de tip laţ, are
întotdeauna în structura ei clar delimitate cele trei regiuni specifice desenului papilar digital.
Deoarece, la acest desen papilar, centrul se prezintă în formă de cercuri concentrice, în spirale, în
forme ovoidale sau în laţuri contrare – care se încolăcesc între ele regiunea centrală va fi un desen
complet închis şi de formă circulară, astfel încât cele trei regiuni se întâlnesc în două puncte unde
se formează două delte; de aceea se mai numeşte şi tip bideltic. Dactilogramele digitale bideltice
pot fi recunoscute după configuraţia crestelor papilare care formează nucleul desenului şi, în
raport cu acesta, sunt divizate în şapte subtipuri.6

În concluzie, clasificarea desenului papilar are drept criteriu un reper natural principal —
delta. Pentru diferenţierea în continuare a două amprente de acelaşi tip şi subtip s-a căutat un reper
secundar — centrul desenului. Dacă sunt mai multe creste şi numărul lor este impar se alege
capătul liniei mediane; dacă numărul este par, se alege un punct între cele două creste mediane.
Centrul desenului astfel stabilit se uneşte cu delta printr-o linie imaginară sau efectiv trasată,
denumită linia lui Galton sau linia delto-centrală. Numărul de creste intersectate („tăiate") de
această linie oferă un al doilea criteriu de clasificare al desenului papilar, cifric, care poate fi
codificat (introdus în formula dactiloscopică pentru fişierele manuale sau în codul pentru
prelucrarea automată a fişierelor computerizate).

Fig. Linia delto-centrală (linia lui Galton)

6
, Ioan Cristian Botea, Cooperarea transfrontalieră prin schimbul reciproc de date despre amprente,
București,2012

12
 Capitolul 2. Domenii de utilizare practică a amprentelor digitale

2.1 Când au fost folosite pentru prima dată amprentele la identificarea persoanelor

Faptul că fiinţele umane au amprente şi acestea sunt diferite a fost cunoscut încă din
preistorie. Există chiar nişte străvechi tăbliţe chineze pe care amprentele apar ca un mijloc de
identificare a autorilor tăbliţelor.

Se poate spune, deci, că amprentele au fost folosite ca mijloc de identificare încă de acum
2.000 de ani, însă există o mare diferenţă între a şti că oamenii au amprentele diferite şi a folosi
ştiinţific acest lucru.

Cea mai importantă contribuţie în acest domeniu a avut-o Marcello Malpighi, în 1686.
Malpighi, profesor de anatomie, a studiat amprentele la microscop şi a observat că acestea formează
diferite modele curbe şi spirale.

Amprentele au fost folosite pentru prima oară oficial în Europa pentru identificarea
prizonierilor, în 1858, iar câţiva ani mai târziu a fost publicat primul studiu referitor la posibilitatea
folosirii lor. Studiul prezenta modalitatea de amprentare folosind un strat subţire de cerneală,
metodă folosită şi azi.

În aceeaşi perioadă, anii 1880, Sir Francis Galton a creat un sistem de clasificare al
amprentelor, care a fost simplificat câţiva ani mai târziu de comisarul de poliţie londonez Sir
Edward Henry. Curând după aceea, studierea amprentelor a devenit o metodă universală de
identificare.

Primul birou de stocare a amprentelor a fost înființat la Londra în 1901 și primii criminali
identificaţi și arestați în urma amprentelor au fost Alfred și Albert Stratton, fiind acuzați de crimă
în1905.
Fiecare deget şi amprenta digitală specifică are semnificaţia lui generală, însă dintre toate
amprentele degetelor, cea a degetului mare este şi cea mai importantă. Modalitatea în care
amprentele sunt concepute presupune dispunerea unor riduri foarte fine în stratul de piele principal
din vârful degetelor. Amprentele prezintă trei tipuri de trăsături diferite: arcuite, circulare şi
spiralate. Tiparul amprentelor este codat sub suprafaţa pielii, iar forma acestuia nu poate fi distrusă
de leziuni superficiale ale pielii.

Un alt fapt interesant despre amprente se referă la descoperirea efectuată asupra mumiilor.
Chiar dacă mumiile au peste 3000 de ani vechime, specialiștii au descoperit că amprentele se află

13
într-o stare perfectă. Unicitatea amprentelor oferă o nouă poartă spre dezlegarea misterului asupra
organismului uman. Studiile și descoperirile care vor fi făcute în viitor, vor scoate la lumină mai
multe detalii despre tot ceea ce înseamnă a fi om.

Specialiștii de la Scoala Normală Superioară din Paris au explicat că aceste vibrații

crescute ne asigură capacitatea de a "simți" anumite tipuri de materiale, mai exact le putem
diferenția cu ochii închiși pe categorii - de exemplu haine confecționate din lână sau nylon ori
putem să știm ce fel de produse și obiecte atingem cu ajutorul nervilor localizați în epidermă.

Conform specialiștilor, aceste teste demonstrează că nu doar sistemul nervos joacă un rol
important în observarea mediului înconjurător prin simțul tactil, dar în special caracteristicile fizice
indivuduale asigură acuratețea informațiilor obținute prin simțuri, iar amprentele sunt o componentă
indispensabilă a sistemului de "detectare" a realității prin atingere. Deocamdată, cercetările nu
explică unicitatea amprentelor sau de ce acestea sunt dispuse în vârtejuri eliptice… Totuși așa-zisele
bucle se formează întotdeauna în urma presării cutelor pe o suprafață perpendiculară, indiferent de
orientarea amprentelor sau de poziționarea persoanei respective.

Desigur, putem considera că un rol mai special, tot mai vehiculat ca măsura de securitate,
este includerea amprentării în setul de parametri de identificare biometrică - amprenta digital
fiabilă, iris-ul ochiului, lobul urechii, ADN-ul etc. 

2.2 Amprentele și sistemul biometric de identificare

Biometria reprezintă un complex de metode automatizate destinate identificării unei

persoane folosind caracteristici biologice (amprenta, faţa, irisul, retina) sau comportamentale
(vocea, scrisul, mersul) ale acesteia care o caracterizeaza în mod unic. În general, orice trăsătură
umană poate fi folosită ca şi identificator biometric atâta timp cât satisfac următoarele cerinţe:
universalitate, caracter distinctiv, permanenţă şi colectabilitate.

Principiile biologice ale amprentelor7 pe care se bazează sistemele biometrice de

identificare sunt următoarele:

7
Andre A. Moenssens Chilton, Book Company ,Fingerprint Techniques, 1971

14
  Creste şi văi de pe epiderma individuală au caracteristici diferite pentru amprente
diferite.
 Tipurile de configuraţie sunt variabile individuale, dar variază între anumite limite
ce permit o clasificare sistematică.
 Configuraţiile şi trăsăturile de detaliu ale crestelor individuale şi ale văilor sunt
permanente şi nu se schimbă (decât accidental sau în mod deliberat prin alterare).

Un sistem biometric constă dintr-o serie de componente interconectate şi realizează două

sarcini principale: înrolare şi testare.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la prelevarea amprentelor digitale
și stocarea lor în pașaport și a stabilit că această procedură constituie măsuri justificate de asigurare a
protecției documentelor contra utilizării frauduloase.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene precizează că Regulamentul nr. 2252/2004 prevede că

pașapoartele includ un suport de stocare de înaltă securitate care conține, în afară de o fotografie
facială, două amprente digitale, ce pot fi utilizate numai pentru a verifica autenticitatea pașaportului și
identitatea titularului său.

Un cetățean german, pe nume Schwarz, a solicitat autorităților administrative ale orașului

Bochum (Germania) eliberarea unui pașaport, refuzând însă prelevarea cu această ocazie a
amprentelor sale digitale.

Întrucât autoritățile menționate au respins cererea sa, el a introdus o acțiune la

Verwaltungsgericht Gelsenkirchen (Tribunalul Administrativ din Gelsenkirchen, Germania),
solicitând ca respectivele autorități să fie obligate să îi elibereze un pașaport fără prelevarea
amprentelor sale digitale.

În acest context, tribunalul administrativ solicită să se stabilească dacă regulamentul, în

măsura în care obligă solicitantul unui pașaport să furnizeze amprentele sale digitale și prevede
stocarea acestora în pașaport, este valid, în special prin raportare la Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene.

“Prin hotărârea pronunțată, Curtea de Justitie dă un raspuns afirmativ la această întrebare.

Chiar dacă prelevarea amprentelor digitale și stocarea lor în pașaport constituie o atingere
adusă dreptului la respectarea vieții private și dreptului la protecția datelor cu caracter personal, aceste
măsuri sunt în orice caz justificate de obiectivul de a asigura protecția pașapoartelor împotriva
utilizării lor frauduloase.

Curtea constată în această privință că măsurile contestate urmăresc, printre altele, obiectivul de
interes general constând în prevenirea intrării ilegale a persoanelor pe teritoriul Uniunii
Europene”.Aaceste măsuri urmăresc să prevină falsificarea pașapoartelor și să împiedice utilizarea lor
frauduloasă.
15
 “În primul rând, nu reiese din elementele de care dispune Curtea și nici nu s-a susținut că
aceste măsuri nu ar respecta substanța drepturilor fundamentale în cauză.”

În continuare, Curtea constată că măsurile contestate sunt apte să atingă obiectivul privind
protecția pașapoartelor împotriva utilizării lor frauduloase, reducând considerabil riscul ca unor
persoane neautorizate să li se permită sa intre pe teritoriul Uniunii în mod greșit.

”Măsurile contestate nu depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea respectivului

obiectiv. Astfel, în ceea ce privește prelevarea amprentelor digitale, Curtea nu a fost informată cu
privire la existența unei măsuri suficient de eficiente care să afecteze într-o mai mică măsura
drepturile persoanelor vizate”8.

Curtea a constatat în special că nivelul de maturitate tehnologică al metodei intemeiate pe

recunoașterea irisului nu atinge nivelul celei întemeiate pe amprentele digitale și că, din cauza
costurilor semnificativ mai ridicate pe care le implică, aceasta este mai puțin adaptată unei utilizări
generalizate.

În ceea ce privește prelucrarea amprentelor digitale, Curtea subliniază că amprentele digitale

joacă un rol deosebit în domeniul identificării persoanelor în general. Astfel, compararea amprentelor
digitale prelevate într-un anumit loc cu cele stocate într-o bază de date permite să se stabilească
prezența ăn acest loc a unei anumite persoane, fie în cadrul unei anchete penale, fie în scopul realizării
unei supravegheri indirecte a acestei persoane.

Cu toate acestea, Curtea constată că regulamentul precizează în mod expres că amprentele

digitale pot fi utilizate numai pentru a verifica autenticitatea pașaportului și identitatea titularului său.
În plus, regulamentul nu prevede stocarea amprentelor digitale decât în pașaport, care rămâne în
posesia exclusivă a titularului său.

2.3 Amprentele digitale și medicina legală

În practica medico-legală adesea este necesară efectuarea expertizei în scopul identificării

persoanei decedate. Această necesitate apare mai frecvent când este găsit cadavrul unei persoane
necunoscute.9

Identificarea persoanei decedate include următoarele etape principale:

 Determinarea semnelor care caracterizează particularităţile individuale ale cadavrului;

 Căutarea pe baza datelor obţinute a persoanelor dispărute;
 Depistarea unor caractere particulare care coincid cu cele ale persoanelor dispărute;
 Determinarea identităţii dintre cadavrul cercetat şi persoana care este căutată.

8
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/decizia-curtii-de-justitie-a-ue-integrarea-amprentelor-digitale-in-
pasapoarte-este-legala.html, Consultat:24.10.2020
9
Судебно-медицинская казуистика / Попов В.Л. — 1991.

16
 În practica anchetării penale pentru recunoaşterea persoanelor decedate, de obicei, se
întrebuinţează metoda de identificare (a cadavrului, hainelor de pe el, altor obiecte găsite lângă
cadavru), verificarea după registrele penale, anumite forme de expertiză criminalistică (cercetarea
comparativă a fotografiilor cadavrului şi ale persoanei dispărute).10

Una dintre metodele de identificare a cadavrului este dactiloscopia ornamentelor digitale.

Pentru aplicarea acestei metode, medicul legist efectuează un lucru preventiv cu cadavrul. Însăşi
dactiloscopia este efectuată de organele de poliţie sau anchetatorul criminalist. Ornamentele digitale
au o importanţă mare în identificarea persoanei, deoarece sunt strict individuale şi nu se modifică pe
parcursul vieţii.

Tipurile clasice de dermatoglife sunt sub formă de arc, de spirală şi în laţ. Dintre caracterele
utilizate de medicul legist la identificarea cadavrului enumerăm: viciile de dezvoltare a organismului,
particularităţile fiziologice ale organismului feminin (ciclul menstrual, graviditatea, perioada după
naştere), diferite boli şi procese patologice, leziunile traumatice şi postoperatorii, bonturile de
amputare, tatuajul pielii.

Caracterele particulare ale cadavrului sunt reflectate de medicul legist în raportul de autopsie.
Ele se întrebuinţează la identificare cadavrelor persoanelor neidentificate și la căutarea persoanei
dispărute fără veste. După culegerea acestor informații este concepută o nouă etapă de lucru a
expertului, dar anchetatorul penal este obligat să colecteze datele necesare.

10
Gheorghe Baciu, Curs de medicină legală, Chișinău, 1995

17
 Concluzii
Corpul uman este un mare mister pe care oamenii de știință încearcă de milenii să-l
deslușească. Un element cu adevărat unic sunt amprentele. Se cunoaște faptul că ele se formează
înainte de naștere și provin chiar din interiorul pielii. Amprentele nu se pot schimba niciodată, chiar
dacă degetele sunt arse. Odată ce noul strat de piele se formează, amprentele își păstrează forma
inițială. Acesta este un semn unic de identificare al tuturor persoanelor din lume.

Chiar și gemenii siamezi au amprente diferite. Fiecare dintre noi ne naştem cu un set unic
de amprente, deşi specialiştii nu ştiu nici acum cu exactitate la ce ne folosesc acestea. Unul dintre
scopurile amprentelor este îmbunătățirea simțului tactil, dar oare din ce cauză fiecare are un set unic
de amprente? Nimeni nu poate preciza cu exactitate la ceea ce folosesc amprentele, dar fiind unice,
ele au ajutat poliția de-a lungul timpului pentru identificarea criminalilor.

Recunoașterea pe baza de amprente este folosită la scară largă pentru identificarea

infractorilor. Procedeul este simplu: de la locul săvarșirii infracțiunii se culeg amprentele, se
transformă în format electronic și se caută într-o bază de date conținând amprentele unor persoane
cu dosar penal sau ale unui grup de suspecți.

18
 Recomandări
Nevoia pronunţată de a determina sau verifica identitatea persoanelor a dus la creşterea
importanţei cercetării în domeniul autentificării biometrice. Autentificarea biometrică reprezintă
ştiinţa stabilirii unei identităţi, bazându-se pe atributele fizice sau comportamentale ale unui individ,
dintre acestea făcând parte amprenta, faţa, vocea, mersul, irisul, semnătura, geometria mâinii, urechea,
etc.

Devine din ce în ce mai evident faptul că o singură trăsătură biometrică (folosită într-un sistem
unibiometric) nu este suficientă pentru a atinge anumite cereri importante ale sistemului – incluzând
performanţa de potrivire – impuse de multe aplicaţii de autentificare la scară largă. De aceea consider
relevantă și necesară utilizarea sistemelor multibiometrice atât în domeniul criminalisticii, medicină
legală, dar și circulația internațională de călători, deoarece datorită evoluției tehnologice, este destul
de ușor procesul de falsificare a amprentelor.

Sistemele multibiometrice vin să elimine oarecum neajunsurile întâmpinate de sistemele

unibiometrice prin luarea probelor necesare pentru identificarea persoanelor de la multe surse
biometrice. Aceste sisteme pot îmbunătăţi în mod evident performanţele de recunoaştere ale unui
sistem biometric, în acelaşi timp asigurând şi acoperirea populaţiei, deturnarea atacurilor asupra
sistemelor, şi reducând rata de eroare la înregistrare.

Un sistem fiabil de management al identităţii este o componentă esenţială inclusive în multe

aplicaţii care doresc să furnizeze anumite servicii doar utilizatorilor care sunt înregistraţi în mod
legitim. Astfel de aplicaţii pot fi, de exemplu, partajarea resurselor unui calculator într-o reţea,
acordarea accesului la facilităţi nucleare, realizarea de tranzacţii financiare la distanţă, sau controlul la
intrarea într-o anumită ţară. Dezvoltarea serviciilor bazate pe Internet (de exemplu, cele care se referă
la cardurile de credit) au determinat nevoia de îmbunătăţire continuă a sistemelor de management al
identităţii.

19