Cuprins

Introducere.......................................................................................... 1
Capitolul.II.1.Scurt istoric................................................................... 2
1.2. Definirea şi obiectivele balisticii judiciare......................................5
1.3. Notiuni tehnice despre armele cu teava ghintuita.......................... 7
Capitolul II Etapele efectuarii expertize balistice................................ 10
2.1. Identificarea armei si a muniţiei folosite ...................................…10
2.2. Examinarea starii de functionare a armei...................................... 15
2.3. Examinarea armei defecte şi stabilirea dacă arma cercetată se putea
declanşa fară apasare…………………………………………………………… 17
2.4. Stabilirea intervalului de timp scurs de la ultima targere………… 18
Capitolul III Stabilirea distantei si directiei de tragere in cadrul expertizei
3.1. Determinarea locului in care s-a aflat tragatorul............................ 22
3.2. Determinarea locului in care s-a aflat persoana in care s-a tras..... 25
Capitolul IV Metode de fixare şi ridicarea armelor ............................ 26
4.1. Cercetarea armei de la locul faptei..................................................26
4.2. Căutarea,fixarea,ridicarea tuburilor de cartuşe trase...................... 28
4.3 Căautarea ,fixarea ,ridicarea gloantelor de la locul faptei................29
Capitolul V
Concluzii................................................................................................31
Bibliografie..............................................................................................32
 Introducere

Balistica judiciara repzintă o ramura distinctă a tehnicii criminalistice,destinată examinarii

armelor şi urmelor acestora,prin metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate,în scopul
determinării împrejurărilor în care a fost folosită o arma la comiterea unei infracţiuni si al
identificării sale.
Balistica judiciară işi propune să identifice arma dupa urmele lăsate pe tub ,să determine
distanţa de la care s-a tras după urmele secundare,să stabilească vechimea aproximativă a
împuscaturii.Aceasta ramura oferă date necesare cercetării infracţiunilor de violenţă.identificarea
armei folosite si a făptuitorului,contribuind la aflarea adevarului în cauza cercetată.Balistica
judiciară se sprijină pe datele balisticii generale privind construcţia si funţionarea armelor de foc
portabile si a muniţiei folosite de acetea,preluând in acelaşi timp o serie de metode de examinare
din alte ştiinţe,cum sunt:fizica,chimia,medicina legală pe care le adaptează obiectului său de
studiu.
Din punt de vedere etimologic,rădăcinele cuvântului “balistică” se regăsesc in termenul latin
“balista ”si in grecescul “ballo”,care inseamnă “a arunca”.Termenul provine din antichitate si
evidenţia un atac cu ajutorul catapultelor,care,printr-un sistem mecanic,aruncau bolovani sau alt
gen de proiectile asupra cetăţilor asaltate.
Cristalizarea si modernizaea balisticii judiciare a continuat cu mult succes ,iar procesul
continuă la înălţimea sarcinilor impuse de dezvoltarea producţiei de armament modern ,a
mijloacelor si metodelor moderne de descoperire a infracţiunilor comise cu arme de foc.Ceea ce
a stat la baza acestei ramuri a ştiinţei criminalistice a fost experimentul stiinţific privit la modul
general si experimentul judiciar raportat la fiecare cauza instrumentală.
Metodele elaborate de balistica judiciară se împart în două mari grupe:cele aplicate de către
organele de urmărire penale pentru descoperirea,ridicarea,fixarea si examinarea armelor si
urmelor acestora la locul săvârşirii faptei şi cele necesare în munca desfăşurării în laborator
.Problemele ridicate in cadrul balisticii judiciare sînt urmatoarele. Descoperirea urmelor lăsate de
folosirea armelor;Descoperirea armelor şi a muniţiei folosite sau disponibile;Stabilirea direcţiei
şi a distanţei de la care s-a tras si a locului faptei;Stabilirea vechimii împuşcăturii precum şi cît
timp nu a fost folosită arma;Identificarea armei folosite,după urmele create de
aceasta;Identificarea tipului de muniţie folosită;Stabilirea faptului dacă arma este în stare de
funcţionare;Stabilirea faptului daca arma se putea declanşa fără apăsarea trăgaciului,prin cădere
sau izbitură;Examinarea elementelor armei daca aceasta cuprinde elemente străine de prima
formă de fabricaţie;Refacerea seriei înlăturate a unei arme;Aprecierea condiţiilor tehnice de
efectuare a tragerii;Stabilirea primei împuşcături din mai multe trase asupra aceleiaşi victime;
 Organul de urmarire penală trebuie să distingă care sînt problemele pe care le poate rezolva cu
mijloacele de teren şi care sînt problemele care pot fi rezolvate în mai bune condiţii sau in
exclusivitate de către expertiza balistico-judiciară. Expertiza balistică nu studiază în mod absolut
toate tipurile de arma existente ,ci numai tipurile folosite mai frecvent de către infractori,dar
metodele de elaborare se vor extinde la orice formă de armă folosită în infracţiune.
Identificarea unei arme se bazează pe reproducerea unor părţi din construcţia sa ,asupra
muniţiei folosite sau asupra altor obiecte.Prin identificarea directă a armei se urmareşte
identificarea indirectă a trăgătorului.

Capitolul 1.1. Scurt istoric

Balistica judiciară a devenit un domeniu de sine stătător în deceniul al XX-lea al secolului
nostru,prin elaborarea şi perfecţionarea unor metode proprii de examinare,îndeosebi de
identificare a armelor dupa urmele formate pe tub si pe proiectil.Până atunci problematica
cercetării era abordată separat în diverse lucrări, în funcţie de profilul acestora (medicină
legală,balistică militară).
Apariţia armamentului portativ şi utilizarea acestuia în comiterea unor infracţiuni,a impus cu
necesitate descoperirea unor metode de identificare a armelor folosite,metode care s-au dezvoltat
de-a lungul timpului.
În anul 1935 Henry Goddard a identificat autorul unei infracţiuni de omor,comisă cu armă de
foc după o urmă descoperită pe proiectilul în litigiu,urmă care avea corespondenţa în tiparul
pentru gloanţe descoperit la domiciliul persoanei bănuite.
În anul 1889 a fost evidenţiată valoarea criminalistică a striaţiilor create pe gloanţe atunci
când parcurg canalul ţevii,dar nu de către criminalişti,dar de medicii legişti,care au descoperit că
profilul interior al ţevii armelor de foc lasă pe glonţ anumite trasee ce pot contribui la
identificarea armei cu ţeavă ghintuită.
Alexandre Lacassagne profesor de medicină legală la Lyon a descoperit pentru prima dată
importanţa stiaţiilor lăsate de ghinturile ţevei pe proiectil în procesul identificării armei de foc în
19891.
Chimistul Paul Ieserich a efectuat în 1988, la Berlin o tragere experimentală cu o armă in
litigiu,obţinând un proiectil model de comparaţie.Acesta a efectuat o examinare comparativă a
proiectilului în litigiu cu cel tras experimental,la microscop,constatând că striaţiilor celor doua
proiectile sunt identice.

1
Nicolae Buzatu,D.Cornean,C.Carpinean,Criminalistica,editura Dacia Europa,Nova-Lugoj,2003; pp.164-
165
 În 1905 Richard Kokel-şeful Institutului Medico Legal din Leipzing a evidenţiat profilul
urmelor lăsate de ghinturi,prin rularea proiectilelor pe plăcuţe de ceară şi oxid de zinc,după care
a examinat negativele proiectilelor în litigiu comparându-le cu negativul proiectilelor model de
comparaţie.
O altă descoperire importantă a fost realizată în 1913 de profesorul Baltazard din Paris,care a
demonstrat posibilitatea identificării unei arme de foc,după urmele lăsate pe tubul de cartuş şi pe
capsa acestuia2.
O contribuţie majoră la îmbunătăţirea acestui domeniu l-a avut americanul
CharlesE.Waite.Acesta în perioada 1919-1923 a realizat prima colecţie de armament conţinând
peste 1500 de modele de arme,menită a fi utilizată in procesul identificării de grup.Charles
E.Waite împreună cu fi zicianul John Fisher şi chimistul Phillipp O.Gravelle au efectuat
demersuri ştiiţifice importante în microscopie şi fotografie.Acest fapt a ajutat la punerea bazei în
descoperirea microscopului comparator,instrument care a permis examinarea comparativă
simultană a doua proiectile.Cercetarile lui Charles E.Waite au fost continuate de către Calvin
Goddard din Stetele Unite ale Americii care a pus bazele balisticii judiciare ca ramură distinctă a
ştiinţei criminalisticii.
În Europa,o contribuţie îndestulatoare in dezvoltarea balisticii judiciare a avut-o Otto
Mezger,directorul Biroului de Cercetare Chimică a oraşului Stuttgard ,care împreună cu Robert
Bosch au realizat un sistem eficient de examinare a proiectilelor,au descoperit cele mai bune
metode de recuperare a gloanţelor,efectuând trageri în cutii cu vată,în ceară,lemn de esenţă
moale,tuburi cu apă,cărţi groase,etc.Dânşii au contribuit la dezvoltarea sistemului de ilustrare
fotografică a uremlor comparate.
Din perioada primului război mondial a cresut producţia în masă a armamantului şi în
cosecinţă a numărului de infracţiuni comise cu armele de foc. Acest fapt a dus la creşterea şi a
numărului de specialişti interesaţi de descoperirea unor metode eficiente de identificare a
armelor de foc utilizate la comiterea unor infracţiuni. Pierre Mediger a reluat urmele lăsate pe
tubul de cartuş şi pe capsă de către mecanismul de percuţie şi cel de extracţie, în 1919 la
Luxemburg.
În Belgia,Dr. G.D.Rocher a preluat conducerea şcolii de criminologie şi poliţie ştiinţifică şi
împreună cu It.col.Mage,profesor la şcoala de război au efectuat cercetări în acest domeniu.
Criminalistul si totodată chimist, Hulst împreună cu Von Leden Hulseboschi au făcut o serie
de experimente şi comunicări ştiinţifice în domeniu .
Au fost editate o serie de lucrări ştiinţifice :Georgiades în Grecia iar în Rusia,Matvojev şi
Sususkin,ceea ce a îmbogaţit domeniul balisticii judiciare. Deja în 1930 infracţiunile comise cu

2
Ilie Botos, Criminalistica, editura Risoprint, Cluj-Napoca 2002
arme de foc erau investigate pe criterii ştiinţifice,astefl că în Europa în acea perioadă se utilizau
mai multe microscoape de comparare decât în Statele Unite ale Americii unde a fost facută
aceasta descoperire.
Cristalizarea si moderernizarea balisticii judiciare a continuat şi încă mai continuă în zilele
noastre cu mult succes.Ceea ce a stat la baza acestei ramuri a ştinţei criminalisticii a fost
experimetul ştiinţific privit la modul general şi experimentul judiciar raportat la fiecare cauză
instrumentată. Astfel s-a creat un sistem apreciativ în ceea ce priveşte urmele lăsate de armele de
foc pe elementele de muniţie,urmele împuşcăturii şi valoarea acestora în identificarea armei cu
care s-a tras şi a autorului infracţiunii.Datorită acestor descoperiri, balistica judiciară devine o
ramură distinctă a tehnicii criminalistice.
Cristalizarea balisticii a continuat cu mult succes până in zilele noastre,fiind la inălţimea
sarcinilor impuse de dezvoltarea armamentului modern şi a mijloacelor şi metodelor moderne de
descoperire a infracţiunilor comise cu arme de foc.
În aceste condiţii s-a creat in timp un sistem apreciativ în ceea ce priveşte urmele lăsate de
arme pe elementele de muniţie,urmele împuşcăturii şi valoarea acestora în indetificarea armei cu
care s-a tras şi a autorului infracţiunii. Astfel,experienţa acumulată de specialişti precum şi
utilizarea principiilor şi a legităţilor puse la dispoziţie de ştiinţe exacte au făcut posibil ca
balistica judiciară să devină o ramură distinctă a tehnicii criminalistice.

1.2.Definirea si obiectivele balisticii judiciare

La nivel judeţean funcţionează laboratoare de criminalistică încadrate cu experţi criminalişti
care desfăşoară activităţi în domeniul constatării tehnico-ştiinţifice, efectuând prima experiză în
domeniul balisticii judiciare3.
Exertizele criminalistice se efectuează de experţi oficiali în institutele şi laboratoarele de
expertiză criminalistică, înfiinţate potrivit dispoziţiilor legale4. Balistica generală are două
ramuri:balistica interioară şi balistica exterioară. Balistica internă este stiinţa, care studiază
procesele care se produc în momentul tragerii în deosebi la miscarea glontului în canalul ţevii.
Prin fenomenul tragerii înţelegem aruncarea glonţului din canalul tevii armei sub presiunea
energiei gazelor, create la arderea încarcaturii de pulbere.La efectuarea tragerii din arma de foc
provin urmatoarele fenomene:percutoriil lovind cartusul face ca substanţa explozivă din capsă să
detune dând naştere la flacară, care prin orificiile din fundul tubului aprinde încărcătura de
pulbere. La arderea pulberii se formează о cantitate mare de gaze încalzite, creând în canalul
ţevii о presiune înaltă ce acţionează cu aceeaşi forţă în toate direcţiile şi anume asupra fundului
si pereţilor tubului cartuşului, închizator si fundul glontului.În rezultat glonţul începe să se mişte
3
Nelu Viorel Cătună, Criminalistica edit.C.H.Beck, București 2008
4
Ord nr.75 din 24 august 2000, privind autorizarea experților criminaliști
în interiorul ţevii, imprimindu-şi о mişcare accelerată, obligandu-l să intre forţat cu camaşa în
ghinturi, rotindu-se în ele înainteaza în canalul ţevii cu о vitează crescândă, după care este
aruncat afară pe direcţiile axului ţevii, din altă parte presiunea gazelor asupra fundului tubului
provoacă mişcarea înapoi a armei.Concomitent la tragere se produce vibraţia ţevii şi încălzirea
ei. Tragerea etse un proces termodinamic şi gazodinamic complex şi rapid.Sursa de energie
utilizată sunt combustibilii chimici sub formă de pulberi balistice,caracterizaţi de o mare
cantitate de energie chimică. Balistica exterioară este o ramură a mecanicii,care studiază legile
miţşcării unui corp greu,aruncat sub un anumit unghi faţă de orizont. Exista şi a treia etapă
balistica terminală studiază comportamentul proiectilului care a atins ţinta, precum şi reacţiile
fiziologice şi biologice pe care le provoacă în corpul victimei.5
În cadrul expertizei balistice,organul de urmărire penală care dispune lucrare îi este interzis
să creieze modele de comparat,cunoscut fiind că armele bănuite că au fost folosite la tragerile
inriminate trebuie să fie prezentate pentru examinare fără nicio intervenţie asupra lor,tocmai
datorită multitudinii de probleme ce se cer a fi rezolvate,pe lângă identitatea propriu-zisă a armei
cu care s-a tras.6 În studierea fenomenelor împuşcăturii,a proprietăţii unei arme şi a muniţiilor
acesteia,baliszica judiciara se bazează pe datele ştiinţelor tehnice-militare. Problema identificării
armei după gloanţe şi tuburi de cartuş,a creării urmelor în obstacole,a stabilirii distanţei de la
care s-a tras,precum şi a stabilirii altor date sînt specifice si elaborate de sine stătător de balistica
judiciară,în acest scop utilizându-se şi informaţiile altor ramuri ale criminalistcii,având intâietate
datele traseologiei,care elaborează problemele ale mecanismului creării urmelor . În cadrul
acestei ştiinţe se aplică pe scară largă diferite procedeie de examinare,care se utilizeaza şi în
cadrul altor ramuri ale criminalisticii,cum ar fi:microspcopia comarativă,fotografia,examinarea
cu raze infraroşii si ultravioletele,etc.Se mai aplică şi metode de examinare chimice si electro-
chimice. 10 Balistica judiciară studiaza armele,muniţia,şi urmele acestora,create pe corpul sau
îmbrăcămintea unei persoane ori pe alte obiecte. Armele sunt foarte variate în ceea ce priveşte
construcţia şi funcţionarea acestora.Balistica studiază armamentul folosit de infanterie,a cărui
manipulare este mai comodă. Problema care-şi propune să stabilească dacă studierea urmelor
armei şi a împuşcăturii întâlnite pe corpul victimei aparţine criminalisticii sau medicinei
legale.Situtaţie care ne demonstează că,deşi criminalistica are un obiect de studiu propriu,nu se
poate dezvolta fară o colaborare cu alte ştiinţe,dintre care un rol important îl joacă medicina
legală,chimia,fizica. În prezent balistcica judiciară este tratată în mod unitar de fiecare dintre
autorii de specialitate. Deşi a preluat o serie de informaţii din balistica generală,cum sunt datele
referitoare la balistică exterioară sau balistica ţintei,balistcica judiciară se distanţeaza de aceasta
prin obiectivele urmărite şi prin metodele la care se apelează.Spre deosebire de balistica
5
Ilie Botoș, op.cit
6
Ion Vochescu, Criminalistica, Edit.Academia București 2000
generală,balistica judiciară are ca obiectivsă identifice o armă după urmele lăsate pe tub,să
determine distanţa de la care s-a tras după urmele secundare.să stabilească vechimea
aproximativă a împuşcăturii.7 Una din cele mai importante sarcini ce îi revine balisticii judiciare
este identificarea generală şi individuală a armelor cu ţeavă ghintuită. Expertiza balistica fiind un
proces complex,în obiectivul său privind identificarea armei cu care s-a comis
infracţiunea,precum şi stabilirea condiţiilor în care au avut loc fapta dată ,specialistul este chemat
să răsăundă la o serie de întrebări:dacă arma este în stare de funcţionare,dacă aceasta ar putea
declanşa un foc fără acţionarea trăgaciului;dacă un glonţ sau un tub au fost trase cu o anumită
armă identificată;stabilirea tipului de armă du care a fost tras un glonţ cu anumite
caracteristici;stabilirea distanţei de la care s-a tras;stabilirea poziţiei victimei şi a trăgătorului;
dacă glonţul care a lovit victima şi-a schimbat traiectoria iniţială în urma unui ricoşat;stabilirea
seriei şi numărului armei în cazul în care acestea sunt slab vizibile; determinarea faptului daca
seria armei a fost modificată;descoperirea urmelor lăsate de întrebuinţarea armei stabilirea
vechimii împuşcăturii;dacă arma cuprinde elemente străine de prima formă de fabricaţie. În sfera
balistcii judiciare intra o serie de probleme care îşi găsesc rezolvarea în activitatea de teren a
organelor de urmărire penală,cea mai mare parte însă nu poate fi rezolvată decât în condiţiile de
laborator .Organul e urmarire penală trebuie să cunoască ce probleme poate rezolva cu mijloace
de teren şi care sunt problemele ce nu pot fi rezolvate decât prin expertiza balistică în laborator.

1.3.Noţiuni tehnice despre armele cu ţeavă ghintuită.

Stabilirea împrejurarilor în care a fost săvârşită o faptă penală,cu folosirea unei arme,obligă pe
orice magistrat sa posede noţiuni minime de balistică. Pncipalele elemente ale unei arme
sînt:ţeava,mecaniscul de închidere,cel de dare a focului,sau percuţia şi de scoatere a tubului
tras,patul sau crosa armei şi sitemul de ochire.Aşa cum remarca literatura de specialitate, ţeava
serveşte la dirijarea glonţului, imprimând acestuia o mişcare de rotaţie în jurul axei, necesară
stabilirii traiectoriei.După cum este cunoscut, în limbaj tehnic, prin ţeava se înţelege acea piesă
din metal, sticlă sau alte materiale de forma cilindrică şi goală în interior, cu lungimea mai mare
în raport cu diametrul ei exterior. La armele de foc, ţeava este confecţionată din oţel. Partea
interioară a ţevii poartă denumirea de canalul ţevii. Axa canalului ţevii desemnează linia dreaptă
imaginară care trece prin mijlocul canalului ţevii. Partea din faţă a ţevii se termină cu o
retezătură. La fel, partea din spate a ţevii – denumită culată – se termină cu retezătura culatei.
Ţeava oricărei arme de foc prezintă şi alte elemente componente, respectiv – camera
cartuşului, care are rolul de a introduce cartuşul.Canalul de racordare ,de forţare , reprezintă
locaşul de intrare al glonţului şi e destinat pătrunderii progresive a glonţului în ultima zonă a

7
Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică,Universul Juridic, București 2007
ţevii, adică în zona ghintuită a acesteia. Ghinturile ţevii, servesc, aşa cum am precizat, la
imprimarea unei mişcări de rotaţie a glonţului. Prin ghinturi se înţeleg acele canale longitudinale
practicate pe suprafaţa interioară a ţevii unei arme de foc care forţează proiectilul, în timpul
parcurgerii ţevii, să capete o mişcare de rotaţie în jurul axei sale. Prin mişcarea de rotaţie se
asigură stabilitatea proiectilului pe traiectorie. Pereţii laterali ai ghinturilor se numesc flancuri,
iar intervalele dintre ghinturi poartă denumirea de plinuri. Flancul ghintului care obligă glonţul
este denumit şi flanc de atac, în timp ce flancul opus se numeşte flanc liber. Diametrul canalului
ţevii poartă numele de calibru. Cele mai întâlnite arme de foc au următoarele calibre: la
revolvere , între 7.62 mm şi 11.43 mm; la pistoale , între 4.55 mm şi 11.50 mm;la armele cu
ţeava lunga între 7.92 mm şi 8 mm. Numărul ghinturilor variază în funcţie de tipul şi modelul
armei.
La marea majoritate a armelor de foc sensul ghinturilor este spre dreapta, sensul ghinturilor
spre stânga întâlnindu-se mai rar, de regula în cazul armelor mai vechi.Ghinturile sunt mai largi
decât plinurile, lăţimea unui ghint fiind de două ori mai mare decât cea a unui plin. Lăţimea
ghinturilor şi înclinaţia – în grade – a acestora formează aşa numitul câmp al ghinturilor.8
La ţevile ghintuite, calibrul ţevii se determină prin măsurarea distanţei dintre doua plinuri
opuse, în timp ce la ţevile lise, aceasta se stabileşte prin diametrul nominalizat măsurat între
pereţii ţevii. Astfel calibrul la armele cu ţeava lisă (de regula la armele de vânătoare cu alice) a
fost calculat în felul următor: s-au fabricat sfere din oţel cu diametrul egal cu diametrul interior
al diferitelor ţevi de arme de vânătoare. Apoi s-au numărat câte bucăţi, sfere din oţel, de o
anumită mărime sunt intr-un pfund (unitate de măsură a greutăţii egala cu aproximativ 0.5 Kg).
Astfel sferele mici erau 12 la un pfund, cele mici erau 16 bucăţi şi aşa mai departe. Deci calibrul
armelor de vânătoare cu alice este egal cu numărul sferelor din oţel, având diametrul egal cu cel
al ţevii armei, ce intră într-o unitate de măsură a greutăţii.Prin urmare, ţevile armelor de foc se
diferenţiază între ele printr-o serie de criterii, acestea constituindu-se în tot atâtea elemente de
identificare, astfel:ţeava armei este formată din camera cartuşului,sau camera de detonare,corpul
de forţare,clonul de forţare sau de racordare,care asigură patrunderea glonţului în ultima zonă a
ţevii,zona ghintuită.Ţevile ghintuite imprimă o mişcare de rotaţie proiectilului care este necesară
stabilitaţii traiectoriei proiectilului.Acestea se deosebesc dupa calibru,după numărul,sensul de
rotaţie al ghinturilor,lăţimea şi pasul acestora.La ghinturi se disting flancurile ghintului,câmpul
ghinturilor care delimitează spaţiul dintre două ghinturi şi fundul ghintului .Flancurile
ghintului,care imprimă proiectilului mişcarea de rotaţie se numeşte flanc de atac , spre deosebire
de flancul liber ,care supotă un şoc mult mai mic.9

8
http://www.criminalistic.ro/partile-componente-ale-armelor-de-foc/
9
Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, edit.Universul Juridic, București 2002
 Din punct de vedere balistico-judiciar,cele mai importante elemente componente ale armelor
de foc portative sunt:ţeava şi anexele ei,mecanismul de dare a focului,mecanismul de azvârlire a
tuburilor trase,închizătorul şi mecanismul de alimentare cu muniţie.Elementele acestea creează
pe gloanţele şi tuburile trase o mulţime de urme cu caracter dinamic sau static,cunoscute sb
denumirea “amprenta armei”,care ajuta la identificarea de gen şi individuală a acesteia.Arma mai
cuprinde o parte de asamblare şi o serie de accesorii,pe care pot fi descoperite urme
papilare,biologice,fire şi fibre textile.Un alt component al armei este ţeava,care este un tub de
oţel special proiectat să reziste unor presiuni şi temperaturi foarte ridicate,care are rolul de a
asigura arderea încărcăturii explozive şi de a imprima glonţului o mişcare de rotaţie în jurul axiei
sale,necesară menţinerii stabilităţii pe parcursul traiectoriei.Ţeava este compusă din camera de
explozie,conul de racordare şi canalul ţevii.Armele cu ţeavă ghintuzită crează pe glonţ o serie de
dungi longitudinale cu caracter dinamic,cunoscute sub denumirea de striaţiia.Striaţiile au o
importanţă prioritară în identificarea de gen şi indiviuală a armelor de foc.
Ghinturile sunt şanţuri longitudinale elicoidale practicate în canalul ţevii,în scopul de a
imprima glonţului mişcarea de rotaţie în jurul axiei sale.15 Pereţii laterali ai ghinturilor se
numesc flancuri,iar spaţiile libere dintre ghinturi se numesc plinuri.Ghinturile pot fi dextorgire-
când se răsucesc spre dreapta,sau sinistrogire-când se rasucesc spre stânga,iar numarul lor diferă
în funcţie de tipul şi modelul armei.Pentru obtinerea ghinturilor se folosesc diferite
procedee,cum ar fi:alezarea,ghintuirea cu tub de oţel dur care se introduce forţat în ţeavă,şi
forjarea liberă. Ghinturile sunt nişte canale dispuse în spirală de-a lungul canalului ţevii,pe
suprafaţa interioară a acesteia.La majoritatea sistemelor de arme ele sunt destrogire ,iar la unele
sinistrogire.Spaţiile dintre ghinturi se numesc câmpurile ghinturilor. Ghinturile imprimă
proiectilului în timpul împuşcăturii o rotaţie puternică,în urma careia acesta capată inerţie în
zbor.
Diametrul canalului ţevii se numeşte calibru,iar la o armă cu ghinturi calibrul se măsoară între
câmpurile ghinturilor opuse şi se indică în milimetri,iar în unele ţări în zecimi de
toli.Calibrul,numărul ghinturilor,lăţimea şi înclinarea acestora se deosebesc de diferite sisteme de
arme şi constituie ,alături de direcţia ghinturilorl caracteristicile principale ale sistemului armei
cu ghinturi. Stabilirea numărului ghinturilor se poate face fie prin observare şi numărare
directă,fie pe baza mulajului realizat pentru studiul calibrului armei. Sfera cercetărilor poate fi
restrânsă foarte mult şi pe baza sensului de rotaţie şi a unghiului de rotaţie a
ghinturilor.Majoritatea armelor au sensul de rotaţie al ghinturilor spre dreapta;ghinturi cu sens de
rotaţie spre stânga au mai puţine arme,provenienţa lor fiind americană.
La stabilirea sensului de rotaţie se ia întodeauna ca reper camera cartuşului.Unghiul de rotaţie
al ghinturilor,calculat faţă de axa ţevii constituie un element important,doar ca valoare de
indiciu,deoarece doi factori vin să îngreuneze exactitatea determinării prin acest element:diferite
arme care au acelaşi grad de rotaţie;imposibilitatea determinării precise a unghiului de rotaţie,de
la o parte datorită erorilor de măsurare subiective,iar pe de altă parte din cauza erorilor obiective
ale instrumentului.
Unghiul de rotaţie a ghinturilor este cuprins între 3 şi 6 grade.Lăţimea ghinturilor este un
element de slabă valoare pentru stabilirea tipului şi modelului armei deoarece ,în procesul de
fabricaţie a aceluiaşi tip de armă din cadrul aceluiaşi lot,nu se constată diferenţe de
dimensiune.Structura ghinturilor se modifică datorită întrebuinţării armei de foc. Însă o dată cu
trecerea timpului,o serie de agenţi distructivi cum ar fi calamina.modifică laţimea
ghinturilor,determinând în unele porţiuni distrugerea lor integrală.
Armamentul portabil este aclcătuit din mai multe piese în fucţie de destonatie,rolul său fiind
de a diminua zgomotul împuşcăturii pentru a permite celor care executa focul să actioneze
conspirat.Principiul de funcţionare este similar cu cel de la tobă de eşapament a autoturismelor
pentru amortizarea zgomotului produs de motor.Toate amortizoarele de sunet sunt de formă
cilindrică şi se montează în partea din faţă a ţevii armei.Inetriorul acestora se găsesc mai multe
compartimente şi partea din faţă este obţinută printr-o membrană formată din cauciuc.
În urma împuşcăturii,gazele,funiginea şi mulţi alţi factori suplimentari care preced sau succed
proiectilul sunt dirijaţi pe canalele laterale în compartimentele amortizorului,ceea ce diminuiază
cu mult zgomotul împuşcăturii.19

Capitolul II Etapele efectuarii expertize balistice

2.1.Identificarea armei si a munitiei folosite.

Examinarea armei se face în scopul stabilirii tipului şi moduli stării de funcţionare,lipsei unor
piese,etc.În acest caz se cercetează modul de funcţionare al trăgaciului,a închizătorului şi a
ghearei extractoare,dacă are piese defecte sau înlocuite.Se mai examinează resturile de funigine
din canalul ţevii,în vederea stabilirii compoziţiei sale chimice şi a duratei de timp scurse de la
ultima împuşcătură.
Gloanţele şi tuburile arse găsite la locul faptei se examinează în două etape:se stabileşte
marimea,forma,greutatea,numărul,lăţimea şi direcţia răsucirii ghinturilor imprimate pe
ele;examinarea gloanţelor şi a tuburilor de la locul faptei se face prin compararea lor cu cele trase
experimental. Determinarea tipului,modelului şi calibrului armei este posibilă în multe situaţii
prin simpla studiere a inscripţiilor existente pe piesele armei.În unele cazuri inscripţiile
lipsesc,fie datorită vechimii ,fie datorită inlăturării acestora de către infractor.În aceasta situaţie
se studiază caracteristicile de construcţie ale armei,precum:greutatea,lungimea ţevii,lungimea
totală a armei,sistemele de funţionare,cele de blocare,de montare a mecanismelor de
tragere,etc.Informaţiile obţinute sunt confruntate cu tabele sau cataloage în care sunt înregistrate
caracteristicile tuturor armelor. În cazul în care nu a fost găsită,stabilirea tipului,modelului şi
calibrului armei se face pe baza datelor desprinse din examinarea tuburilor şi
proiectilelor.Astfel,urmele formate pe tub de mecanismele de tragere reflectă clar particularităţile
de construcţie,după cum urmele ghinturilor reflectă caracteristicile ţevii armei şi prin urmare a
modelului armei.10
În momentul producerii împuşcăturii,precutorul loveşste în capsa cartuşului,în urma loviturii
compoziţia capsei se descompune prin explozie,producându-se o flamă care pătrunde în
încarcătura de pulbere,aceasta din urmă se aprinde. Arderea pulberei este însoţită de formarea
unei mari cantităţi de gaze a cărore presiune împinge proiectilul din tubul cartuşului pe canalul
ţevii. La armele cu ţeavă ghintuită trecrea glonţului prin canalul ţevii este însoţită şi de frecarea
părţilor lui laterale de pereţii acesteia,fapt ce cauzează imprimarea urmelor relicfului canalului
ţevii pe cămaşa glonţului.În urmele acestea se imprima cîmpurile şi ghinturile înseşi,iar în al
doilea rînd toate celelalte asperităţi marunte.Acestea din urmă sînt deosebit de numeroase ori de
cîte ori arma a fost păstrată în condiţii necorespunzătoare,şi se datoresc coroziunii ţevii.
Deoarece numarul,direcţia,înclinaţia şi lăţimea ghinturilor sînt de obicei diferite la modele de
armă deosebite după urmele de pe glonţ.asociate cu datele referitoare la calibrul,foema şi
materialul glonţului,se poate determina modelul armei cu care s-a tras glonţul respectiv.
Urmele de pe glonţ sunt un alt reper pentru identificarea armei,stabilindu-se cu exactitate ca
glonţul a fost tras dintr.un anumit exemplar de armă cu ţeavă ghintuită,deoarece pe glonţ se
imprimă în afară de ghinturi şi câmpuri,şi microrelieful pereţilor canalului ţevii,a căror totalitate
individualizează ţeava respectivă.Stabilirea modelului,precum şi a identităţii armei din care s-a
tras sînt posibele şi pe baza urmelor formate în cursul încărcării,împuşcării şi descărcării pe
tuburile de catuş şi pe piesele armei. Dintre cele mai importante urme menţionăm: urma
închizătorului pe suprafaţa capsei tubului de cartuş,care se formează în momentul împuşcăturii
cînd tubul de cartuş împins de gaze este presat pe suprafaţa închizătorului;urma percutorului pe
capsă,care se formează în momentul cînd percurtorul loveşte capsa,care la rândul său este presată
prin apăsarea gazelor pe percurtor;urma ghearei extractoare pe tubul de cartuş, care se formează
în momentul introducerii cartuşului în detunător şi în momentul extragerii tubului de cartuş tras
din detunător,după ce s-a produs împuşcătura; urma ejectorului,situată de obicei la marginea
rozetei tubului de cartuş,care se formează în momentul îndepărtării tubului de cartuş de
armă;urma detunătorului pe corpul tubului de cartuş,lăsate sub forma unor haşuri
longitudinale,corespunzatoare asperităţilor detunătorului.

10
Ion Mircea, Criminalistica, edit Didactica și pedagogică, București 2000
 Cercetarea întreprinsă în stabilirea tipului şi modelului armei din care s-a tras glonţul ori tubul
de cartuş,se incepe de obicei cu stabilirea sistemului de cartuş folosit şi pe baza particularităţilor
construcţiei gloanţelor şi a tuburilor de cartuş.studiindu-se apoi urmele de pe glonţ şi de pe
tuburile de cartuş.
Apartenenţa tubului la un anumit tip de cartuş se stabileşte după diamentrul interior al gîtului
tubului de cartuş,după lungimea,forma,materialul,semnele de marcaţie şi după alte caracteristici
ale acestuia. Apartenenţa glonţului se stabileşte se determină după
:construcţie,calibru,lungime,forma vârfului,după materialul din care este
confecţionat,etc.Stabilind tipul cartuşului după particularităţile construcţiei glonţului şi ale
tubului de cartuş ridicat se poate trage concluzia numai cu privire la la felul de armă
întrebuinţată,dar nu şi asupra tipului acesteia.În acest caz,stabilirea tipului de armă se face pe
baza studierii urmelor lăsate de armă pe glonţ şi pe tubul de cartuş.
După urmele lăsate pe glonţ se poate stabili numarul ghinturilor,a lăţimii şi al înclinării
acestora,iar după urmele de pe tuburile de cartuş,se poate conchide asupra poziţiei reciproce a
extractorului şi a ejectorului,asupra formei şi a dimensiunilor acestor forme.În stabilirea
construcţiei cartuşului se recurge uneori şi la metoda de folosire a „cartuşelor de înlocuire”,adică
cartuşe care nu sînt destinate pentru respectivul tip de armă,precum şi cartuşe de fabricaţie
meşteşugărească.
În procesul de indentificare a tipului de armă este necesar ca în urmele lăsate de piesele armei
pe tubul de cartuş să se găsească particularităţile individuale ale acelui model de armă.Este vorba
de particularităţi aşe microreliefului suprafeţelor acestor piese. Identificarea armei după glonţul
cu care s-a tras se face pe baza analizării urmelor imprimate pe particularităţile individuale ale
reliefului pereţilor canalului ţevii.Aceasta operaţiune se face de obicei prin compararea urmelor
de la locul faptei cu urmele de pe gloanţe şi tuburi de cartuş(experimentale) trase în mod special
cu arma găsită la locul faptei. Gloanţele experimentale se obţin prin trageri efectuate cu arma
care se examinează,în ţinte speciale cum ar fi:de vată,parafină,apă,care fac posibilă menţinerea
detaliilor microscopice din urmele de pe gloanţe.
În momentul de faţă există mai multe metode de examinare a gloanţelor şi tuburilor de
cartuş,cea mai utilizată fiind metoda microscopiei comparate. Aceasta metoda presupune
compararea gloanţelor şi tuburilor de cartuş care sînt examinate într-un singur câmp
vizual,acestea pot fi deplasate în vederea descoperirii coincidenţelor sau a deosebirelor şi
fotografiate în acelaşi timp.Altă metoda ar mai fi compararea gloanţelor şi tuburilde de cartuş
fotografiate la început în aceleaşi condiţii cu urmele de pe acestea în fotografiile obţinute.Pentru
aceasta se folosesc aparate de fotografiat speciale,care permit sa se obţină imaginea desfăşurată a
cămaşilor acestora. În cadrul examinării gloanţelor se aplica şi rocedeul desfăşurării cămăşii
glonţului în placi.Vârfurile gloanţelor sunt tăiate iar inima lor se topeşte,după care sînt examinate
direct sau comparate pe baza fotografiilor executate în prealabil. La examinarea gloanţelor se
mai foloseşte metoda comparaţiei copiilor urmelor,copiile obţinându-se prin rularea glonţului pe
o placă confecţionată dintr-o masă specială,cum ar fi un metal care se topeşte uşor,prin
înfăşurarea glonţului într-o peliculă de celuloid sau prin galvanoplastie.Compararea se face iarăşi
după fotografii.
Un pas important în cadrul acestei etape de identificare cît mai bună armei este trimiterea
acesteia la expertiză imediat ce a fost găsită,deoarece în canalul ţevii se produc transformări.
Dacă arma nu poate fi trimisă la expertiză la timp,este necesar să se şteargă canalul ţevii cu un
tampon de tifon curat,ţinându-se ţeava în jos deasupra unei coli de hîrtie curată.Rezidurile
granulelor de pulbere şi tampoanelor cu reziduri de ardere care cad pe hârtie pot fi folosite la
stabilirea faptului împuşcăturii şi a felului pulberei.Canalul curaţat se unge cu unsoare de armă.
Un exemplu pentru a stabli provenienţa glonţului tras cu pistolul Parabelum,model
1933,terbuie să se ştie datele următoare:calibrul este de 7,62mm,suprafeţele dintre ghinturi în
număr de patru ,lăţimea ghinturilor între 1,91-1,98mm,unghiul de răsucire dextrogin de 6,14
grade,glonţul cântăreşte 5,5g.Aceste date sunt mai uşor de stabilit atunci când a fost găsită arma
la locul faptei ori în cursul cercetărilor ulterioare.Dacă nu a fost gasită arma,putem stabili tipul şi
modelul armei doar prin examinarea urmelor găsite pe glonţ sau pe tuburile trase. Stabilirea
tipului,modelului,şi calibrului unei arme este posibilă şi în ipoteza în care arma
lipseşte,operaţiune care se face pe baza datelor care se desprind din examinarea tuburilor şi
proiectilelor.Astfel,urmele formate pe tub de mecanismele de tragere,închizător,ghiară
extractoare care reflectă particularităţile de construcţie,precum şi urmele ghinturilor ajuta la
stabilirea tipului de armă utilizat.11
Greutăţi deosebite survin când arma a cărei tip şi model puţin răspândit sau dimpotrivă,este
foarte răspândit.Examinarea unei arme,în vederea satbilirii tipului şi modelului acesteia,trebuie
efectuată cu minuţiozitate şi cu consultarea cataloagelor de armament.Diversitatea tipurilor şi
modelelor armelor nu prezintă o piedică în ordonarea operaţiiilor cu privire la stabilirea tipului
armei. Pentru cercetarea comparativă a striaţiilor se folosesc mai multe metode:Examinarea la
microscopul comparator permite cercetarea concomitentă a striaţiilor de pe gloanţe în litigiu şi
gloanţe trase experimental.Microscopul este prevăzut cu doua sisteme optice idependente,care
transmit imaginile gloanţelor comparate întru-n sigur ocular. Continuitatea perfectă dintre
striaţiile longitudinale demonstrează în mod indubitabil că glonţul în litigiu a fost tras cu arma de
la care s-au obţinut gloanţele experimentale;

11
Ilie Botoș, oper cit
 Metoda rulărilor constă în răsucirea gloanţelor pe suporturi plastice,capabile să preia în mod
fidel toate caracteristicile de microrelief de pe cămaşa glonţului.Prin rulare se obţine o imagine o
imagine desfăşurată a suprafeţei exterioare a glonţului,care permite examinarea poziţiei reciproce
a câmpurilor cu striaţii precum şi studierea continuităţii liniare a striaţiilor.Sunt folosite diverse
materiale precum:ceara,tuşul tipografic întins pe o coală de celuloid sau pe o coală de hârtie;
Metoda mulajelor constă în realizarea unor mulaje din diverse soluţii gelantinoase,polimeri
sau prin galvanplastie.Mulajele se analizează la microscopul comparator sau la
steriomicroscop,analizându-se striaţiile ,lăţimea şi distanţa dintre ele.Constatările făcute se
fixează fotografic.Fotografia panoramică,constă în înregistrarea succesivă a câmpurilor cu striaţii
prin rotirea treptată a glonţului,pană acesta descrie 360 grade. Fotografia circulară,care fixează
imaginea integrală a circumferinţei glonţului dintr-o singură fotografiere cu ajutorul unui aparat
special care sincronizează mişcarea obiectivului cu rotirea glonţului.Profilografia –prin
reproducerea grafică a diferenţelor de relief ale striaţiilor cu ajutorul unu palpator prevăzut cu ac
foarte fin de diamant,ale cărui oscilaţii sunt transmise la dispozitivul de înregistrare.12
Identificarea armelor cu ţeavă ghintuită după urmele lăsate pe proiectil În practica
laboratoarelor de criminalistică se pune accent pe urmele create de ghinturi,exceptându-se
traseele şi zgâriturile foarte fine,acestea fiind considerate insuficiente şi neconcludente pentru
identificare. Urmele lăsate pe ghinturi vor indica datele următoare:numarul,lăţimea,adâncimea
ghinturilor,gradurile de uzura a armei,dilatarea ţevii,modul de sertizare a glonţului în gâtul
tubului cartuşului poate indica originea muniţiei,de unde se poate determina arma utilizată.la
altul. Numărul ghinturilor diferă de la un tip şi model de armă la altul.Folosindu-se în acest sens
tabelele întocmite în urma cercetărilor efectuate de experţii criminalişti. În privinţa sensului de
rotaţie este de observat că diferenţa sensurilor de rotaţie pe două gloanţe găsite la locul faptei
permite concluzia că cele două gloanţe nu au fost trase cu aceeaşi armă.Există unele situaţii când
deosebirile pot duce la concluzii greşite.De exemplu,dacă laţimea şi profunzimea urmelor de
ghint diferă. Identificarea pe bază de glonţ nu va fi periclitată decât dacă tragerea experimentală
se efectuiază la un interval de timp mare iar arma cu care s-a tras un număr de proiectile care au
adus la modificări de microrelief a interiorului ţevii.Prima etapă a cercetărilor efectuate în
vederea identificării este măsurarea calibrului glonţului şi a greutăţii,lungimea şi forma
acestuia.Glonţul tras,datorită dilatării metalului,are întodeauna un calibru mai mare decât al ţevii
armei,cu 2 pâna la 5 zecimi de milimetru.Acesta este motivul ca nu mai poate pătrunde în ţeava
din care a fost tras.În cea de-a doua etapă se face examenul ambelor gloanţe(corp delict şi
experiment)sub o lupă care măreşte de două până la patru ori,pentru a stabili punctele de reper de
la care se va porni în examinarea amănunţită.Cea de a treia etapă este dedicată examinării

12
Florin Ionescu,op cit.
minuţioase şi comparative a gloanţelor,folosind în acest sens microscopul comparator,căutându-
se asemănările de pe corpul delict şi gloanţele trase experimental.Găsirea punctelor de
coincidenţă atât pe corpul delict cât şi pe cel experimental,coroborate cu întrunirea datelor
privind calibrul,greutatea,unghiul de rotaţie,ne permit emiterea unor concluzii de identitificare.
După cum am menţionat,tipul şi modelul armei se poate stabili după gloanţele sau tuburile
descoperite la locul faptei,pe care se imprimă urme caracteristice privitoare la detaliile capului
închizătorului şi ale percurtorului,lăţimea ghinturilor,etc. Unele arme au imprimate din procesul
de fabricaţie,elemente de identificare privind denumirea armei,firma producătoare,calibrul,etc.
Dacă nu există niciun element de identificare imprimat pe armă,se examinează construcţia
ţevii,mecanismul de dare a focului,direcţia de aruncare a cataloagelor aflate în dotarea
laboratoarelor de expertiză.Spre exemplu,pentru a stabili povenienţa glonţului tras cu pistolul
Parabelum,modelul 1933,trebuie să se ştie următoarele date despre acest tip de armă calibrul
7,62 mm,suprafeţele dintre ghinturi în număr de 4,lăţimea ghinturilor între 1,91-1,98mm,unghiul
de răsucire dextrogin de de 6°14",glonţul căntăreşte 5,5g.Aceste date sunt mai uşor de stabilit
atunci când a fost găsită arma la locul faptei sau în cursul cercetărilor ulterioare.Dacă arma nu a
fost găsită,stabilirea modelului,tipului şi a celorlalte caracteristici din examinarea urmelor găsite
de pe glonţ sau tuburile trase.

2.3.Examinarea stării de funcţionare a armei

Satrea de funcţionare a unei arme se stabileşte atât prin examinarea acesteia,cât şi prin
efectuarea unor trageri experimentale,cu respectarea împrejurărilor specifice locului faptei.
Practica organelor judiciare este confruntată cu situaţii din ce în ce mai controverstate,atunci
când persoana cercetată invocă declanşarea focului din cauza unor defecţiuni tehnice ale
armei.Expertul are de rezolvat probleme foarte dificile,examinând arma şi fiecare dintre
componente pentru a depista anumite imperfecţiuni în funţionarea lor.13 În cazul descoperirii
armei la locul faptei,mai întâi se fixează în procesul verbal de cercetare aşezarea acesteia faţă de
obiectele înconjuratoare.Arma se fotografiază.Pentru a se evita un posibil accident este necesar
ca atunci când arma este ridicată aceasta să nu fie îndreptată cu arma spre sine sau înspre
persoanele care sînt la faţa efectuării cercetarilor. Nu este admis ca arma să se ridice prin
introducerea unei tije în caanlul ţevii sau în garda declanşatorului.În primul caz se pot distruge
urme preţioase,iar în cel de al doilea se poate produce o îmăpuşcătură spontană,dacă arma este
încărcată. Arma gasită se ia în mână pentru examinare în aşa fel încât sa fie prinsă de acele piese
pe care nu pot exista urme digitale. Stabilirea stării de funcţionare a armei mai ales în cazul în

13
Ioan Iacubuta, op cit
care trebuie sa se stabilească două lucruri esenţiale:dacă arma se putea declanşa accidental ,fără
apăsarea trăgaciului şi dacă o armă deteriorată,cu piese lipsă putea fi folosită pentru tragere.
Acest procedeu presupune trei etape:verificarea staii arme de către expert fără ca aceasta să se
demonteze;a doua etapa constă în demontarea armei şi cercetarea minuţioasă a tuturor
componentelor acesteia;cea din urmă etapă constă în efectuarea de trageri experimentale,mai
întâi cu cartuşe de exerciţiu şi apoi cu cartuşe cu gloanţe sau alice. În privnţa ridicării şi
ambalării armelor şi a muniţiei de la locul faptei,trebuie sa se respecte o serie de reguli: Resturile
de pulbere arsă şi nearsă,descoperite şi identificate,vaselină,picături de ulei,se recoltează cu
atenţie şi se introduc separat în eprubete curate şi bine uscate;
Pentru evitarea pierderii unor microurme de pe şuruburi,fragmente de arcuri,ori alte piese de
dimensiuni mici,acestea se ambalează separat,folosindu-se cutii căptuşite cu vată;
Arma se ambalează separat într-o cutie potrivită ca marime ,pentru evitarea şocurilor,iar ţeava
sau ţevile se obturează cu peliculă adezivă; Proiectilele se extrag cu multă grijă din suporturile în
care au pătruns,pentru a evita crearea de urme suplimentare ori pierderea de microparticule; Nu
se fac menţiuni pe corpurile delicte,ci numai pe etichete şi ambalaje; Armarea ori percutarea
armei este interzisă cu desăvârşire,chiar şi atunci când arma este descărcată,deoarece există
posibilitatea plesnirii arcului,ori a ruperii cuiului percutor,iar catuşele care se găsesc în culata
ţevii(camera cartuşului) nu se scot.
Cartuşele descoperite cu ocazia cercetării la locul faptei nu se introduc în armă,acestea se
ambalează separat. Examinarea se face potrivit particularităţilor de construcţie ale fiecărui tip sau
model de armă.Înainte de toate se determină starea tehnică a armei şi modul de funcţionare a
pieselor componente.Se studiază fiecare piesă în parte,interesând gradul său de degradare care
pot constitui principalele cauze ale declanşării accidentale.La piese se analizează dacă sunt
originale sau improvizate.34Această problemă se rezolvă prin trageri experimentale.Examinarea
pieselor armei se face după descărcarea şi demontarea acesteia.Se verifică dacă există rugină pe
suprafaţa armei,zgârâieturi,existenţa unor fisuri ale componentelor,dacă toate operaţiile de
încărcare,percuţie şi asigurare se pot efectua în bune condiţii. Una dintre metodele tehnico-
ştiinţifice de investigare o constituie cercetarea în radiaţii de tip gama,denumită şi examinarea
defectoscopică radiaţii roenntgen.
Examinarea prin metode specifice defectoscopiei devine necesară la armele aflate într-o stare
de degradare avansată,a căror manipulare reprezintă un pericol pentru expertul balistic.Prin
grannagrafie se stabileşte dacă arma este sau nu încărcată,care este starea elementelor
componente şi dacă lipseşte vreunul dintre ele.
Examinarea comparativă a clişeelor radiografice ale armei,în cauză a armelor de referinţă este
posibilă stabilirea modelului armei folosite în comiterea unei fapte prevazute de legea penală.O
altă metodă o constituie şi cea sonoră,care presupune analiza parametrilor acustici,caracteristici
împuşcăturii,precum şi a celorlalte zgomote produse de mecanismele de tragere.14

2.4 Examinarea armei defecte si stabilirea daca arma cercetata se putea declansa fara n
apasare.
Stabilirea posibilităţilor de tragere cu o armă defectă se efectuiază de regulă asupra armelor
uzate,pentru a stabili dacă pot fi declanşate fără acţionarea trăgaciului.Pentru aceasta se
cercetează starea pieselor care compun mecanismul de dare a focului.
Printre cauzele care pot avea ca efect declanşarea fară acţionarea trăgaciului,mai frecvent sînt
întâlnite:uzura accentuată a pieselor care menţin percutorul în pozoţia “armat”,decalibrarea ori
deformarea arcului trăgaciului şi cuiului percutor,uzura circumferinţei peretelui frontal al
închizătorului şi lărgirea locaşului acestuia;montarea greşită a închizătorului.În cazul stabilirii
împuşcăturii accidentale,verificarea se face asupra tuturor categoriilor de arme,inclusiv a celor
care sînt în stare bună de funţionare.Ele vizează stabilirea cauzelor care pot duce la producerea
tragerilor întâmplătoare.Cauzele sînt diverse şi pot consta în:agăţarea accidentală a trăgaciului de
diverse obiecte ca urmare a manevrării neatente a armei;lovirea cocoşului la unele tipuri de
pistoale,iar la altele dezasigurarea şi eliberarea percutorului în urma unor loviri puternice
datorate manevrării imprudente a armei;lovirea de pamânt sau de diferite obiecte,a patului
armelor automate care nu sunt asigurate;acţionarea intenţionată a trăgaciului de către persoane
care în mod greşit sunt convinse că arma este asigurată sau că nu este încărcată. Cauzele pot
genera împuţcături accidentale se stabilesc prin trageri experimentale,în timpul cărora se
reproduc condiţiile tragerii din momentul accidentului.La stabilirea acestora se au în vedere atât
constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului cât şi datele rezultate din audirea victimei şi
martorilor oculari.

2.4 Stabilirea intervalului de timp scurs de la ultima targere

Această problemă este strâns problema dacă respectiva armă a fost folosită. O dată cu
producerea îmăuşcăturii,precum şi sub acţiunea diferitorilor factori,pe canalul ţevii se depun o
serie de substanţe şi reziduri.Astfel,pe canalul ţevii armei se vor putea găsi:unsoare de
armă,particule de pulbere,particule de praf,sau alte corpuri străine organice cum sunt
sângele,bulgări de pământ sau nisip sau altele.
Infomaţiile cele mai importante în vederea stabilirii timpului scurs de la ultima împuşcătură
sunt date de substanţele ce se află în canalul ţevii.Înainte de examibarea reziduurilor de pe
canalul ţevii, se cecetează gura ţevii armei pentru a descoperi evetualele depuneri de praf. Pe

14
Constantin Draghici, Tratat de Criminalistică, editura Craiova 2007
gura ţevii armei se pot forma straturi diferite de praf de compozitii diferite după caracterele
locului unde au fost depozitate ,ceea ce demonstrează acest fapt este că locul iniţial de depozitare
al armei a fost ulterior schimbat.Pe suprafaţa armei precum şi pe partea sa exterioară a ţevii se
pot găsi diverse substanţe aderente.Cantitatea ,precum natura acestor substanţe pot indica mediul
în care a fost păstrată arma.Stratul de unsoare aflat pe armă,poate indica în funcţie de gradul de
alterare,timpul scurs de la tragerea ultimului foc până la momentul cercetării.Mai putem găsi pe
supraţa armei diferite substanţe organice,cum ar fi sângele ori substanţa cerebrală.Prezenţa
acestor substanţe sprijină expertul în rezolvarea acestei probleme.Sângele o dată cu scurgerea
timpului îşi schimbă culoarea,pe suprafeţele metalice culoarea modificându-se mai
rapid.Astfel,în cazul constatării unor pete brun-roşcate timpul scurs de la ultima tragere este
relativ scurt.Luciul,consistenţa culorii petei de sânge scade în funcţie de ambianţa
mediului.Expertul va ţine cont de-a lungul cercetării şi de celelalte informaţii avute la
îndemână.Pentru examinarea rezidurilor aflate pe canalul ţevii armei se folosesc mijloace
optice,termice şi chimice.Reziduurile existente în interiorul canalului ţevii sunt extrase cu
ajutorul unor tampoane de vată,pânză de in sau de bumbac,tratate în prealabil cu o soluţie de
difenil amină în acid sulfuric concentrat sau cu o soluţie brucină în acid sulfuric.
Arma folosită în mod curent presupune întreţinerea acesteia.Stratul de usnoare proaspătă,sau
chiar mai veche nu ne indică cu ceritudine faptul că cu arma respetcivă nu s-au efectuat trageri în
intervalul cuprins de la săvârşirea faptei până la cercetarea armei. Făptuitorul poate în mod
intenţionat să cureţe arma şi să o ungă tocmai pentru a ascunde faptul că o folosise.
În cazul în care pe gura ţevei armei care este cercetată se găsesc fire de paianjen,se poate
afirma cu certitudine ca aceasta armă nu a fost întrebuinţată un mai îndelungat.
Prezenţa urmelor de oxizi,ne indică scurgerea unei perioade de timp destul de mare,variind
între 1-3 luni.Această afirmaţie se întemeiază pe faptul că stratul superficial de oxizi apare numai
după scurgerea unei perioade de timp îndelungate.Formarea stratului de oxizi depinde şi de
condiţiile păstrării armei precum şi ale mediului.Într-un mediu uscat,cu temperatură normală şi
constantă,formarea stratului de oxizi va fi îngreunată,în schimb într-un mediu umed,cu
modificări intense de temperatură va grabi formarea acestuia.Dacă pe canalul ţevii se vor găsi
resturi de pulbere sau funigine,se poate pronunţa cu exactitate timpul scurs de la ultima tragere.
Prezenţa mirosului specific de tragere va indica de asemenea o tragere recentă.Referitor la
consistenţa acestui miros,este de remarcat că acesta diferă în funcţie de timpul scurs şi de mediul
de păstrare.nu cât momentul tragerii este mai îndepărtat consistenţa acestui miros scade,limita
maxima de percepere prin simţurile umane este de 4-5 săptămâni.Oxidarea puternică indică
neîntrebuinţarea armei de foarte mult timp,interval care diferă de la caz la caz,în funcţie de
mediul de păstrare.
 Un mediu umed cu variaţii intense de temperatură va scurta perioada de oxidare.În cazul
oxidării ghinturilor,aceasta va duce la degradarea ghinturilor,fapt ce ne indică neutilizarea
respectivei arme într-un timp îndelungat.Stratul de rugină nu ne poate indica cu exactitate timpul
scurs de la ultima tragere.Se poate stabili în acest caz daca s-a tras cu această armă în funcţie de
răzuirea stratului de rugină care a fost provocată de glonţ.Ducând cu sine particulele de
oxizi,glonţul razuieşte canalul ţevii,îl curăţă de rugină,dar totodată lasă din masa sa particule
infime peste stratul de rugină.Trecerea unei alte perioade de timp se va solda cu suprapunerea a
doua straturi de oxidare,având la mijloc un strat superficial format din particule lăsate de glonţ
din masa sau învelişul său,care poate fi din fier,cupru,plumb.Când reactivii chimici nu sunt în
măsură să evidenţieze reziduurile existente pe canalul ţevii se vor folosi metodele
termice.Stabilirea cu exactitate a timpului când s-a produs împuşcatura este imposibilă,excepţie
fiind în cazul în care sunt martori oculari cu privire asupra faptei.Apreciind intervalul de timp ca
fiind mai extins decât realitatea,poate avea la bază eroarea sau omisiunea de a ţine seama de
mediul în care a fost păstrată sau gasită arma.Pentru o justa apreciere a împrejurărilor,este
raportul mediu-coroziune.

2.5 Refacerea seriei pilite sau inscripţiilor ştanţate de pe arme.

Refacerea inscripţiilor înlăturate de pe arme este necesară pentru stabilirea locului de
provenienţă a armei,a modelului armei şi a anului de fabricaţie. Infractorii îndepărtează,prin
răzuire,inscripţiile ştanţate de pe arme pentru ca acestea sa nu fie identificate în caz că a fost
sustrasă dintr-un depozit de armament.Potrivit art. 137 Legea nr. 295 din 28 iunie 2004 privind
regimul armelor si al munitiilor :”ştergerea sau modificarea, fara drept, a marcajelor de pe arme
letale,ştergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme letale constituie infractiune
si sepedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani”.15
Restabilirea inscripţiilor ştanţate se poate face prin următoarele
metode:chimică,electrochimică şi ferogmaghentică.Această refacere este posibilă datorită
modificărilor structurale de adâncime,suferite de metal pe locurile ştanţate şi comportării diferite
a acestor locuri de faţă de acţiunile chimice,electrolitice sau magnetice. Dintre metodele folosite
menţionăm: a)Metoda chimică,în care porţiunea de metal unde urmează să se refacă inscripţia
răzuită,se netezeşte până la luciul de oglindă,apoi se degresează cu eter sau amoniac,se
îngrădeşte cu un pachet de plastilină şi se toarnă reactivul.Penru obiectele de fier sau
oţel,reactivul este format din acid azotic 25 ml,acid acetic glacial 25ml,alcool etilic 50ml.
Reactivul se depunde într-un strat de 2-3 mm,se lasă două ore,apoi se înlocuieşte
proaspăt,operaţia repetându-se până la apariţia imaginii. Imaginea apare în întregime sau

15
Legea nr.295 din 28.06.2004, privind regimul armelor și munițiilor
parţial,în mod succesiv,ea trebuind fotografiată imediat,deoarece nu poate fi refăcută a doua
oară.
b)Metoda electrochimică sau electrolitică,care se bazează pe faptul că părţile care au suferit o
deformare plastică,prin ştanţare se dizolvă mai uşor în procesul de coroziune
electrochimică.Suprafaţa respectivă este lustruită şi degresată.Baia electrolitică este formată
dintr-o soluţie apoasă de de 2% clorură de sodiu,iar sursa de energie electrică este o baterie de
buzunar.Arma se acoperă cu un strat de plexiglas în partea ce urmează a fi introdusă în
electroit,tăindu-se o ferestruică în dreptul locului unde urmează a se reface inscripţia
înşăturată.Arma se leagă la anod,iar la catod se pune o placă de plumb,imaginea formată
rezistând mai mult timp. Dintre variantele acestei metode,cea mai viabilă este considerată
varianta bazată pe aparatul denumit “Electronoserpil”,care funcţionează la o tensiune reţea de
120 Vsau 220 V,precum şi la o tensiune de 6 volţi.Este prevăzut cu un palpator în cavitatea
căruia este un tampon cu vată îmbibată cu o soluţie electrolitică. Suprafaţa metalică se şlefuieşte
bine şi se carăţă de cu alcool.Cu ajutorul electrolizei,cuprul se depune pe urmele seriilor sau
inscripţiilor bătute în metal.Seriile astfel relevate rămân stabile putând fi fotografiate,însă timpul
de evidenţiere este în general scurt de câteva minute.
c)Metoda feromagnetică,se bazează pe proprietatea părţilor care au fost ştanţate de a reţine
diferit magnetizarea,faţă de restul metalului obiectului cercetat.Relevarea inscripţiilor îndepărtate
se face prin sedimentarea unor microparticule magnetice pe suprafaţa care,în prealabil a fost
magnetizată.Se foloseşte o suspensie magnetică,formată din particule feromagnetice în suspensie
în alcool,benzină sau apă.Oxizii de fier se majorează împreună cu alcoolul metilic,apoi se
sedimentează până se obţine o pulbere foarte fină.Metoda ferogmagnetică se poate repeta fără să
dăuneze calităţilor metalului în ceea ce priveşte reconstituirea inscripţiilor înlăturate de pe
armă.Toate aceste metode pot fi folosite în cazul refacerii seriilor sau inscripţiilor înlăturate de
pe orice obiect metallic

2.6 Trageri la intamplare cu arma in stare buna de functionare.

Petru obţinerea modelelor tip de comparaţie se efectuiază trageri experimentale cu armele
examinate.Tragerile se efectuiază după prealabila verificare a stării armei,se curăţă de
rugină,praf,sau alte reziduri de tragere,iar dacă este nevoie se recurge la gamma-grafiere.Pentru
trageri se apelează la muniţii cu caracteristici asemănătoare celei descoperite la faţa locului.De
exemplu,dacă proiectilul are un calibru diferit de cel al armei bănuite,la tragerile experimentale
se folosesc cartuşe de calibru şi de calitatea celui descoperit,ceea ce nu exclude şi folosirea de
muniţie normală.Tragerile se efectuiază în dispozitive speciale,denumite captatoare de
proiectile,care pot fi de mai multe tipuri:cutii sau lăzi lungi dreptunghiulare,umplute cu vată oro
câlţi şi împărţite pe compartimente;tuburi de circa 4 m cu apă şi închise cu membrană de
cauciuc,cutii cu compartimente umplute cu metreiale plastice,important fiind să se obţină
proiectile de comparaţie de bună calitate. Captatorul de proiectile,folosit la noi în ţară este format
dintr-o cutie lungă de circa 3 m,cu o latură de 40 cm,împărţită în mai multe
compartimente,umplute cu vată.Numărul tragerilor experimetale este limitat la aproximativ 3-5
focuri,fiecare proiectil fiind analizat separat,indicându-se numărul tragerii,data şi expertul care a
efectuat această tragere.Dintre tehnicile comparative,mai semnificative sunt:examinarea la
microscopul comparator ,ce permite observarea directă a continuităţii liniare sau discontinuităţii
liniare a striaţiilor formate pe glonţ de partcicularităţile microreliefului ţevii;compararea
mulajelor onţinute de pe proiectilul în litigiu şi cel tras experimental.Acest mulaj se realizează cu
materiale plastice transparente sau prin galvanoplastie.Se mai pot realiza examene comparative
pe diagrame realizate la striagrafe,care descriu grafic relieful proiectilului.Procedeul rulării
proiectilului pe suporturi plastice este şi el des întâlnit.Începând din 1989,Poloţia tehnico-
ştiinţifică franceză studiază un sistem de măsurare profilmetrică şi analiză a imaginii,apelându-se
la un palpator ,un convertitor analogic digital şi la un calculator care reconstituie imaginea
tridimensional.16

Capitolul III Stabilirea distantei si directiei de tragere in cadrul expertizei.

Expertu criminalist este dator să răspundă cu celeritate la o serie de întrebări ce intervin în

aflarea adevărului în situaţia în care au fost implicate persoane ce au făcut uz de armă.Unul
dintre cele mai importante probleme de soluţionat este de a stabili poziţia- trăgător ţintă în
momentul îmăuşcătirii,petru a se stabili vinovăţia şi gradul acesteia al autorul tragerii.Pentru
aceasta este necesar ca pe lângă datele topografice ale locului infracţiunii corelate cu urmele
lăsate şi declaraţiile obţinute,expertul trebuie sa fie capabil să demonstreze în plan ştiinţific cum
s-au petrecut anumite evenimente.17
Această etapă presupune desfăşoară unei activităţi complexe de către expertul
criminalist,implicând şi cunoştinţe de dinamică,mecanică şi matematică.
Stabilirea locului de tragere se poate face dupa mai multe elemente.În cazurile când într-un
anumit obiect sunt descoperite orificiul de intrare şi cel de ieşire după poziţia unuia faţă de
celălalt se determină unghiul de targere.
Distanţa de targere reprezintă distanţa în centimetri sau metri,măsurată în linie dreaptă,de la
retezătură dinaintea ţevii armei din care s-a tras,până la suprafaţa obiectului lovit de glonţ. Nu

16
Constantin Draghici, op cit.
17
Aurel Cipraga, Tratat de Criminalistică, Timișoara 2002
întodeauna distanţa de tragere corespunde cu traiectoria,care este o linie curbă.Există trei
categorii de distanţe:distanţă nulă,distanţă mică şi distanţă mare.
Prin noţiunea de distanţă de tragere înţelegem intervalul spaţial parcurs de proiectil de la gura
ţevii pâna la obstacol.Referitor la distaţa,împuşcăturile se împart în trei categorii:împuşcături fără
distanţă,fiind executate prin lipirea ţevii armei de obiectul asupra căruia s-a tras .În acest caz
întâlnim urme suplimentare,ca:imprimarea gura ţevii armei sau afumări şi arsuri aproape
suprapuse;Împuşcături de la mica distanţă,analizate după acţiunea urmelor suplimentare ale
împuşcăturii,care vor depinde nu numai de distanţă,ci şi de ceilalţi factori balistici;Împuşcături
de la distanţă mare(peste un metru),când factorii suplimentari ai împuşcăturii nu mai
acţionează,excepând urmele depuse pe proiectil;Distanţa de la care s-a tras se mai poate aprecia
şi în raport cu efectul perforant al proiectilului,care pe cale experimentală se apreciază trăgând în
dispozitove captatoare de vată sau scânduri de brad(2,5 cm grosime),distanţate care între ele cu
un interval egal cu grosimea lor.
Distanţa se stabileşte analizând în sens invers traseul proiectilului de la orificiul de ieşire la
cel de intrare şi apoi spre locul de unde proiectilul a părăsit gura ţevii.Se iau în calcul şi
condiţiile de vizibilitate. Distanţa de tragere este nulă (cu ţeava lipită),dacă pe suprafaţa ţintei s-
au descoperit toate categoriile de urme secundare,inclusiv cele ale acţiunii flăcării,presiunii
gazelor şi urmele gurii ţevii.Distanţa de tragere este mică dacă tragerea s-a efectuat de la 1-2cm
până la 1,5m.Valorile aproximative ale acestei distanţe se apreciază după deteriorările de la
suprafaţa ţintei,provocate de acţiunea presiunii gazelor,şi după întinderea suprafeţei pe care s-a
depus urme de ulei,funigine şi particule de pulbere nearsă sau arsă incomplet.
Pentru distanţe se foloseşte metoda vizării directe prin intermediul unui tub de hârtie introdus
prin ambele orificii.Privind prin tub,se va determina cu precizie distanţa de la care s-a tras.
În cazul în care pe suprafaţa ţintei nu se descoperă urme secundare ,tragerea s-a efectuat de la
o distanţă mare,de peste 1,5m.Lipsa urmelor secundare nu trebuie interpretată doar ca rezultat al
efectuării tragerii de la mare distanţă,deoarece este posibil ca între arma de foc şi ţintă să se fi
interpus un obstacol care a împiedicat depunerea lor pe ţintă.Prin urmare,în timpul cercetării la
faţa locului trebuie să se descopere şi eventualele obiecte care poartă urmele secundare ale
împuşcăturii,aceste luandu-se în considerare la stabilirea distanţei de tragere.
Astfel: Existenţa unor canale înfundate,cu profunzime mică,în obiecte de duritate scazută
denotă o distanţă mare de tragere.Iar apariţia unor canale oarbe de mare profunzime ,în obstacole
dure,indică o distanţă de tragere mică;Perforarea mai multor obiecte înainte ca glonţul să atingă
ţinta,este specifică tregerilor de la distanţă mare;
Împraştierea alicelor în cazul armelor de vânătoare,permite uneori stabilirea destul de exactă a
distanţei de tragere.Întinderea acestei suprafeţe depinde de tipul,modelul,calibrul şi uzura
armei,precum şi de tipul şi starea încărcăturii explozive.Dacă s-a tras cu o armă de calibru 16,de
la distanţe mici(1,25- 1m),alicele acţionează ca un proiectil unic,creând un orificiu de intrare cu
un diametru de 1,5cm-4m.Pe măsură ce distanţa creşte,diametrul suprafeţei pe care se împrăştie
alicele este mai mare,având valori de 5-6cm la tragere de 2m,de 6- 8cm la tragere de 3m,etc.
Direcţia de la care s-a tras se stabileşste cu ajutorul unui dispozitiv optic cu raze compacte de
lumină .Fascicolul luminos este dirijat dinspre orificiul de ieşire spre orificiul de intrare,astfel
încât razele de lumină să se situieze în prelungirea canalului perforării.Determinarea unghiului
de tragere se efectuiază prin examinarea atentă a formei pe care o are orificiul de intrare.Acesta
este circular în cazul tragerilor efectuate perpendicular pe ţintă,sau oval lat sus,jos,stânga ori
dreapta,dacă tragerea s-a efectuat sub un unghi mai mare sau mai mic de 90 grade.Date
orientative sunt date indicate inclusiv de forma pe care o au petele de funigine ori alte urme
secundare aflate în jurul orificiului de intrare.
Dacă obiectul perforat are grosime mai mare,se stailesc direct pe ţintă centrele orifiiciilor de
intrare şi deieşire a glonţului.Unghiul de tragere este indicat de intersecţia dintre linia care uneşte
centrele celor două orificii şi linia orizintală de la baza solului,unghi,care indică totodată distanţa
maximă de la care se putea efectua tragerea,precum şi direcţia pe care trebuie căutate locurile
posibile în care a stat trăgătorul.49 În aprecierea direcţiei din care s-a tras,se socoteşte ca distanţa
mica de 50 m pentru un pistol şi revolvere,100m pentru arme automate şi 200m pentru arme
militare.În limitele acestor distanţe,aprecierea se poate face în linie dreaptă fără să ţinem seama
de efectele traiectoriei sau ale diferitor deviaţii la care sunt supuse proiectilele în timpul
tragerii.Stabilirea direcţiei de targere dincolo de aceste limite se face numai cu aproximaţie,iar
organul de urmărire penală este nevoit să apeleze la specialişti de balistică judicară.În cursul
traiectoriei sale,sub influienţa rezistenţei aerului şi a gravitaţiei pământului,proiectilul descrie o
curbă inegală orientată mai joc decât lini de aruncare şi care în partea finală accentuiază
coborârea.Pe lângă devierea de la linia de aruncare datorită rezistenţei aerului şi a forţei
gravitaţiei,proiectilele mai suferă o deviere laterală în sensul mişcării lor de rotaţie.Această
deviere trebuie luată în considerare numai la tragerile pe distanţe mari,adică în cazul folosirei
carabinelor şi a armelor militare.Devierea datorită sensului de rotaţie se face spre dreapta sau
spre stânga,după cum ghinturile în canalul ţevii armei sunt orientate spre stânga sau spre
dreapta.Aceasta deviere ajunge până la 0,62m la o distanţă de 1000 m şi până la 6,6m,la o
distanţă de 2000m.Deviere la tragerile cu arma automată este şi mai mare,ajungând până la un
metru,la o distanţă de numai 500m.Proiectilele mai suferă devieri datorită acţiunii factorilor
atmosferici:vântul,presiunea atmosferică,temperatura.Îndeosebi vântul determină devierile cele
mai pronunţate:la o viteză de4m/s suflând perpendicular pe traiectorie,poate determina o abatere
de 3-6 mla o distanţă mai mare de 1000m şi de circa 17m,la o distanţă de 2000m.La distanţa de
4000-5000m,un vânt puternic determină deviaţii considerabile.18

3.1 Determinarea locului in care s-a aflat tragatorul.

Stabilirea locului la care s-a aflat persoana care a tras cu arma se face după următoarele
elemente:aspectul general al locului faptei,urmele împuşcăturii descoperite pe corpul
victimei,sau pe diferite obiecte,urmele de altă natură şi chiar declara persoanelor care au fost la
faţa locului
Mijloacele tehnice din actualul stadiu de dezvoltare a ştiinţei permit să se determine locul
probabil în care se afla trăgătorul în momentul declanşării focului.Aceasta presupune ,stabilirea
pe baza calculelor matematice,a punctului de spaţiu,situat pe linia traiectoriei
glonţului,reprezentând umărul,considerat ca aflându-se întru-na din cele trei poziţii clasice de
tragere. Determinarea locului se efectuiază numai după ce s-a stabilit direcţia de tragere pe baza
unghiurilor de impact ale glonţului cu planul ţintei.Probabilitatea de determinare a locului este
influienţată de posibilităţile trăgătorului de a avea poziţii intermdediare celor clasice luate în
considerare şi de a ţine arma în aşa fel încât ţeava sa nu mai fie în prelungirea axului membrului
superior.Metoda enunţată presupune efectuarea unor măsurători directe,calcularea distanţelor la
care s-a aflat umărul în raport cu ţinta şi fixarea locului probabil în care s-a aflat tragatorul. Pe
mâna persoanei care a tras cu arma de la o distanţă mică ori cu ţeava lipită se pot găsi urme de
funigine şi granule de pulbere nearsă refulate la atingerea suprafeţei corpului în care s-a
tras.Informaţii utile la stabilirea modelului armei. Trebuie să se ia în considerare faptul că
persoana trăgătorului este cunoscută sau necunoscută şi dacă în momentul tragerii a fost încălţată
sau descălţată toate acestea influienţând stabilirea valorii înălţimii umărului faţă de sol.
Când persoana trăgatorului este cunoscută se procedează la măsurarea directă a înălţimii
umărului acestuia faţă de sol pentru poziţia de tragere în picioare şi de la umăr la sol,pentru
poziţiile de tragere în genunchi şi culcat pe burtă,iar când persoana este necunoscută se iau în
calcul valorile medii de 145cm reprezentând înălţimea de la umăr la sol pentru poziţia de tragere
în genunchi şi înălţimea de 30 cm pentru cea culcat pe burtă,toate fiind valabile pentru o
persoană de talie mijlocie.
După situarea în spaţiu a umărului trăgătorului,în raport cu linia traiectoriei şi ţinta se
procedează la fixarea corespunzătoare a persoanei acesteia în contextul de la faţa locului.

18
Ilie Botoș, Criminalistica edit.Cluj-Napoca, 2002
 3.2 Determinarea locului in care s-a aflat persoana in care s-a tras.
De cele mai multe ori ţinta este reprezentată de persoana asupra căreia s-a tras,iar stabilirea
locului în care s-a aflat ea se face tot cu un anumit grad de probabilitate.Pe baza unor calcule
matematice,se determină punctul de spaţiu situat pe linia traiectoriei glonţului,reprezentând
orificiu de ieşire a glonţului pe corpul victimei,luându-se în considerare faptul că aceasta s-a aflat
în poziţia în picioare şi că glonţul în continuarea deplasării pe traiectorie,a lovit a doua ţintă.Se ia
în calcul orificiul de ieşire a glonţului(nu cel de ieşire)deoarece este punctul cert în scris pe linia
traiectoriei glonţului, stabilită pe baza unghiurilor de impact cu ţinta,după ieşirea din corp.19
Dacă înainte de a lovi victima,glonţul a perforat unul sau mai multe obiecte,poziţia acesteia
se stabileşte relativ uşor.Linia obţinută prin prelungirea axului perforării intersectează în mod
obligatoriu corpul victimei.Atunci când glonţul nu a creat perforări sau când a fost deviat de la
traiectoria iniţială,poziţia victimei se stabileşte prin cercetarea deteriorărilor produse de glonţ
după ieşirea din corpul acesteia,în obiectele situate pe direcţia sa de înaintare.Orificiul de ieşire
din corpul victimei se situează cu certitudine pe linia de deplasare ulterioară a glonţului,linie pe
care se află în mod obligatoriu şi obiectele care prezintă urme ale impactului cu acesta.Mai întâi
se determină înălţimea la care se afla orificiul de ieşire din corpul victimei.Acesta constituind un
punct de reper pentru construirea şi calcularea unghiului pe care îl formează cu punctele de la
suprafaţa obiectelor care prezintă urme ale impactului cu glonţul.
Mijloacele moderne de care dispune expertul îi permit acestuia să determine poziţia victimei
în funcţie pe baza urmelor de sânge constatate la faţa locului.Pentru aceasta expertul foloseşte
funcţiile trigonometrice,cu ajutorul cărora se poate calcula traiectoria urmată de picăturile de
sânge,aruncate în afara corpului uman de presiunea arterială. În cursul examinării,expertul va
determina direcţia de stropire,unghiul de impact al picăturii de sânge cu planul suportului şi va
calcula coordonatele locului în care era situată plaga.

Capitolul IV Metode de fixare si ridicarea armelor

4.1 Cercetarea armei de la locul faptei

Descoperirea armei este foarte importantă,ea fiind necesară ca mijloc material de probă,dar în
acelaşi timp ea trebuie identificată cu ajutorul gloanţelor şi tuburilor trase ce au fost descoperite
la faţa locului.
Când arma se descoperă la loul faptei,se ficează prin fotografiere,schiţă şi descriere în
procesul verbal. Ridicarea şi transportarea armei de la locul faptei se realizează în condiţii
impuse de necesitatea protejării urmelor tragerii,a urmelor de mâini ori alte urme de natură
19
Ilie Botoș op.cit pp.268-270
biologică Mnevrarea armei se face în aşa fel încât să nu se şteargă urmele de pe ea.În acest sens
se lucrează cu mâna înmănuşată sau cu un cleşte având buzele protejate în manşoane de
cauciuc.Prudenţa în manipulare este necesară şi pentru prevenirea unei declanşări
accidentale.Pentru decarcarea armei,aceasta se apucă de părţile pe care nu se pot păstra urme. 20
Această activitate presupune dterminarea exactă a locului în care a fost găsită arma,poziţia şi
satrea acesteia;verificarea cartuşelor rămase în încărcător;stabilirea cu precizie a faptului că locul
şi poziţia armei nu au fost modificate de cineva până la sosirea echipei de cercetare;examinarea
preliminară a armei în vederea descoperirii eventualelor urme biologice sau a semnelor recente
de tragere:miros,reziduri de fum,temperatura ridicată,însoţite de luarea măsurilor necesării
protejării şi conservării acestor urme pe parcursul transportării la laboratorul de criminalistică.
Descoperirea armei este una din sarcinile importante ce se impun în cazul comiterii de infracţiuni
cu ajutorul acesteia.Arma poate fi găsită la locul faptei,lăsată de autor în scopul de creeării
versiunii sinuciderii,dar de cele mai multe ori acunsă. Dacă persoana a fost victima unei
agresiuni,sau a unei împuşcături din imprudenţă,nu trebuie exclusă posibilitatea descoperirii
armei.Arma este necesară ca probă materială pentru a se stabili cu ajutorul gloanţelor şi a
tuburilor de cartuşe arse descoperite la locul faptei,dacă a fost folosită în activitatea
infracţională.Descoperirea la timp a armelor aruncate în acest fel,previne posibilitatea ca unele
elemente infractoare ,găsind întâmplător arma sa o poată folosi.Arma cu care s-a înfăptuit
infracţiunea se poate găsi fie la locul faptei sau la domiciliul bănuitului,ori în alte locuri în care a
fost ascunsă de făptuitor.
În descoperirea armelor se vor folosi detectorul de metale care va indica prin perturbarea
câmpului magnetic prezenţa oricărui obiect de metal.În ape curgătoare şi în fântâni căutarea se
face cu ajutorul unui electrogmagnet,iar când se presupune ca arma a fost ascunsă în zăpadă sau
în aratură se vor cerceta cu atenţie urmele de paşi,utilizându-se o aparatură specială pentru
detectarea metalelor.Când arma se descoperă la locul faptei,primul pas va fi fixarea acesteia prin
fotografiere,descrierea în procesul verbal,completat cu schiţe,în care se va preciza dostanţa arme
faţă de obiectele înconjuratoare,precum şi faţă de cadavru.Se va preciza direcţia în care se orienta
ţeava,poziţia cocoşului şi a închizătorului,dacă arma este asigurată sau nu.În cazul în care arma
nu se găseşte lo locul faptei,se va depune toate eforturile pentru ca ca aceatsa să fie găsită.După
fixarea armei descoperită la faţa locului urmează examinarea preliminară a acesteia.Arma se
verifică daca este încarcată,ridicarea ei se face cu prudenţă pentru nu a distruge eventualele urme
digitale existente pe ea.În acest scop arma se priveşte sub diferite unghiuri de lumină pentru a se
constata dacă pe ea a rămas urme digitale sau de altă natură.Urmele digitale pot fi descoperite pe
patul lustruit al puştilor,pe trăgaci şi garda trăgaciului la pistoale,la încărcător pe cartuşele

20
Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuță, op.cit
existente,pe ţeava sau mansonul închizătorului.Cartuşele aflate în încărcător se trimit la
laboratorfără a fi scoase din el pentru descoperirea evetualelor urme.Cartuşul aflat în camera
cartuşului se scoate şi se ambalează separat.În continuare se va cerceta arma determinând
momentul tragerii.Indicii importante în acest sens sunt date de depunerea pe pereţii ţevii a unui
strat de materie solidă din arderea pulberei.Stratul de materie diferă în funcţie de faptul că s-a
folosit la încărcarea cartuşului pulbere albă sau neagră.Un factor care indică folosirea unei arme
este mirosul specific al pulberei care persistă 5-6 ore în cazul păstrării armei într-o încăpere,iar în
aer liber până la o ora.În cecetarea ţevii reziduul are o culoare brun-închisă,puţin strălucitor şi
umed care murdăreşte în negru unsuros degetul sau tamponul de vată care s-a introdus în
interiorul ţevii.Aspectul nu se modifică timp de 24 de ore.După 48 ore reziduul ramâne negru dar
mai puţin gras şi apos.Vremea umedă şi apoasă modifică acest aspect mai repede decât vremea
uscată şi călduroasă.Până la a treia zi după tragere,reziduul trece prin uşoare transformări dar îşi
păstrează aspectul său proaspăt-perfect negru.După a patra zi reziduul nu mai este negru
perfect,ci începe sa aibă culoarea cenuşie-albicioasă,datorită oxidării sulfurilor care se
transformă în sulfaţi.După 6 zile de la tragere,reziduul devine maron-roşiatic prin formarea
oxidului feric(rugina).Cu cât rugina este mai accentuată cu atât perioada de când s-a tras este mai
lungă.După examinarea armei caraceasta se împachetează şi este transportată la laborator pentru
examinare.Încărcătorul şi cătuşele descoperite în armă sau în jurul ei se împachetează separat în
hârtie,indicându-se locul unde au fost găsite şi data ridicării lor.Pachetele conţinând arma şi
celelate piese se sigilează,pentru a nu se schimba conţinutul,fapt care se menţionează în procesul
verbal.

4.2 Cutarea,fixarea,ridicarea gloantelor de la locul faptei.

Această operaţiune presupune marcarea locurilor în care au fost găsite tuburile prin tăbliţe
vizibile,fixarea lor prin schiţe şi fotografii în care sa indice cât mai clar poziţionarea faţă de
victimă şi de alte obiecte principale de la locul faptei.Acţiunile menţionate ajută la realizarea
reconstituirii locului faptei şi a experimentelor ulterioare ce urmăresc stabilirea poziţiei
trăgătorului şi a victimei în momentul declanşării focului.Tuburile descoperite pot oferi
informaţii cu privire la caracteristicile armei folosite.La locul faptei se pot descoperi şi tuburile
cartuşelor trase.Tuburile trebuie căutate cu multă atenţie.Posibilitatea descoperirii unor tuburi
arse la locul faptei,atunci când tragerea s-a făcut automat este deosebit de mare,deoarece
automatul arunca după fiecare tub ars.Mai rar se va descoperi la locul faptei tubul ars,atunci când
s-a tras cu arme care după fiecare foc trebuie reîncărcate.În cazul tragerii cu revolverul,tuburile
arse rămân în urmă,doar în cazuri rare tuburile arse se aruncă de către trăgător,fie pentru a elibera
butoiul fie pentru a reîncărca arma.
 Căutarea proiectilelor şi a tuburilor se face cu ajutorul detectorului de metale.În cazul în care
se găseşte zăpadă la locul faptei,pentru o mai bună căutare aceasta se va topi,iar dacă se
presupune că proiectilul a intrat în pământ,atunci se vor efectua săpături,pămăntul respectiv se
cerne minuţios prin sită.La locul faptei se vor face fotografii cu proiectilele şi tuburile în poziţia
în care au fost găsite.Este important să se confrunte diametrul deschizăturii tubului ars cu
dimensiunea orificiului creat în obstacol de gloanţe,sau cu calibrul glonţului dacă acesta a fost
descoperit.La armele de vânătoare în interiorul tunului în afara pulberei şi alicelor există bura
formată din rondele de carton,pâslă sau hârtie.Aceste bure nu ard în timpul exploziei,ci sunt
aruncate din ţeavă,în urma alicelor la distanţă de circa 10-15cm în direcţia tragerii.Descoperirea
burei la locul faptei,va dovedi că împuşcătura s-a executat din apropiere,bura fiind descoperită în
apropierea ţintei.Expertiza medico-legală în cazurile de omoruri prin împuşcare cu arme de
vânătoare,arată că în cazul în care s-a tras de la o distanţă de3-4m,bura sau o parte din ea
pătrunde în hainele victimei sau uneori chiar şi în corpul ei. 21 Pe tuburi nu se pot descoperi urme
digitale,deoarece din cauza temperaturii mari substanţele ce compun urma se evaporă.Însă se pot
descoperi alte urme pe tuburi,urme care se vor conserva pentru aucerea lor spre analiză la
laborator.Nu se recomandă conservarea tuburilor în eprunetă,deoarece acestea se pot sparge în
timpul transoprtării,iar cioburile produc anumite semne suplimentare,care îngreunează munca
expertului.Tuburile şi burele vor fi apucate cu o batistă sau cu mâna înmănuşată şi se vor
înfăşura în vată,introducându-se în cutii mici de carton care se sigilează şi se trimit la laborator.

4.3 Căutarea ,fixarea ,ridicarea gloantelor de la locul faptei.

Descoperirea gloanţelor şi a tuburilor trase reprezintă una din sarcinele cele mai importante
ale cercetării la faţa locului,deoarece ele sunt singurele elemente materiale prin a căror
examinare se poate realiza identificarea de gen şi individuală a armei cu care s-a tras.62În cadrul
acestei etape se va ţine cont şi de numărul orificiilor de intrare şi de ieşire descoperite pe corpul
şi îmbrăcămintea victimei,corelate cu poziţia acestora în locul faptei.Sunt cazuri în care
proiectilele după ce au străbătut corpul victimei îşi continuă mişcarea lovindu-se şi de alte
obstacole,cum ar fi portiera maşinii şi rămân agăţate de aceasta ,iar la deschidere pot cădea în
exterior lângă autovehicul,dând impresia că au fost aşezate acolo în mod intenţionat.Problemele
deosebite ridică găsirea proiectilelor care au ricoşat şi şi-au schimat direcţia,cele care s-au turtit
în urma contactului cu obiecte dure în care nu au putut pătrunde şi au căzut pe sol în apropierea
lor,dar mai ales cele care au rămas în canalele pe care le-au creat în diferote ţinte,fără a reuşi
perforarea acestora.Aceste canale se fotografiază după care se trece la lărgirea lor,fără a se atinge
proiectilele.

21
Florin Ionescu, Tratat de Criminalistică 2007
 La examinarea îmbrăcămintei victimei,se va avea în vedere că urmele proiectilelor pot
pătrunde în cutele acestora,înainte de a pătrunde în corp sau la ieşire din corp.Gloanţele din
corpul victimei se retrag de medicul legist,iar pentru o cercetare mai bună a faptei se va
fotografia în cel mai mic detaliu zona care s-a tras cu arma. Glonţul părăsind ţeava armnei poartă
imprimate pe camaşa,microurmele provenite din din frecarea acestuia de pereţii ţevii.Lipsa
acestor urme de pe cămaşa glonţului va demonstra că el nu a fost tras dintr-o armă de foc.Urmele
lăsate de ţeava armei pe cămaşa glonţului prezintă aspetce de urme mai vechi,ceea ce indică
faptul că proiectilul a fost tras înainte de săvârşirea infracţiunii.Fenomenul de învechire a
urmelor de pe cămaşa de proiectil poate să se descifreze după urmatoarele indicii:lipsa luciului
specific al metalului în locurile de frecare a cămaşii glonţului cu ţeava armei,se observă o
coronare a întregii suprafaţei proiectilului.În asemenea cazuri sunt posibile doau versiuni:fie că
glonţul a nimerit din întâmplare la locul infracţiunii,prin urmare trebuie căutat altul decât cel
găsit;fie că nu a avut loc împuşcătura şi glonţul a fost aruncat acolo.
Pentru a descoperi glonţul în obstacolul în care acesta a intrat se examinează succesiv fiecare
sector din traiectoria parcursă de proiectil.Obstacolul în care glonţul a rămas blocat are doar un
orificiu cu o singură deschidere pe unde a intrat glonţul.După ce se fixează coordonatele
orificiului de intrare se poate trece la extragerea glonţului.La descoperirea acetsuia se utilizează
detector de metale,care va semnala prezenţa metalului,de asemenea se poate utiliza şi un aparat
roentgen,atunci când glonţul aflat în corpul victimei în viaţă nu poate fi descoperit cu
uşurinţă.Exista posibilitatea ca privind prin orificiul creat de glonţ într-un obiect,se poate observa
ca în partea opusă glonţul să fi ricoşat izbindu-se de un obstacol,iar pe obstacol să rămână
imprimate urmele ricoşării.Se poate întâmpla ca glonţul izbizându-se de un obiect dur,să se
spargă în schije,de aceea în decursul cercetării trebuie să se ia măsuri în vederea descoperirea
acestora. Fenomenul se numeşte ricoşare ,iar condiţia principală a apariţiei acestuia este unghiul
prea mic sub care se face contactul dintre proiectil şi suprafaţa unghiului întâlnit,la aceasta mai
contribuie viteza şi volumul proiectilului.Ricoşarea se produce la unghiuri de întâlnire între 0 şi
35 grade,iar unghiul de respingere va fi în funcţie şi de densitatea materialului.Devierile
unghiului sunt cu atât mai mari cu cît densitatea obstacolului este mai mică.Când obstacolul are
o densitate mare,unghiul de respingere în ricoşare va fi aproape egal cu unghiul de
incidenţă.Distanţa de zbor a proiectilului este cu atât mai mare după ricoşare cu cît viteza
proiectilului a fost mai mare şi unghiul de ricoşare mai mic.Descoperirea glonţelor de la locul
faptei are o deosebită importanţă nu numai în explicarea mecanismului de formarea a urmelor
îmăuşcăturii,ci ajută şi la identificarea armei cu care s-a tras.După descoperirea gloanţelor se va
face fixarea lor prin fotografiere,descriere în procesul verbal la care se vor anexa şi
schiţe.Gloanţele se vor ridica cu ajutorul unor batiste,sau cu mâna înmănuşată.se înfăşoară
fiecare separat în hârtie curată sau vată şi se introduc în cutii mici care se sigilează..Dacă
proiectilul a pătruns într-un obiect mic,nu se mai extrage la locul faptei ci se trimite obiectul
întreg la laborator pentru efectuarea expertizei balistice.22
Extragerea proiectilelor la locul săvârşirii faptei din obiectele mari se procedează în felul
următor:prin centrul orificiului de oătrundere se duc(imaginar) două drepte perpendiculare ale
căror capete se unesc apoi în format pătrat,astfel ca diagonalele acestuia să trecă prin centrul
orificiului,dând posibilitatea ca oricând să se poată reconstitui locul exact al pătrunderii
proiectilului.Dacă proiectilul a pătruns într-un obiect de lemn,se va scobi cu o daltă de în prejurul
orificiului format în aşa fel încât să nu se producă nicio zgârâietura acestuia.Atunci când
proiectilul a pătruns în zid,se scobeşte în jurul lui cu o daltă sau cu un tub metalic,extragerea
proiectilului din orificiul lărgit se face prin cu ajutorul unei pensete sau al unui patent acoperit cu
cauciuc.Proiectilele găsite la locul faptei se împachetează în vată şi în hârtie,pe care este notat
felul proiectilului,locul unde a fost descoperit,data,cauza cercetată,purtând semnătura şi sigiliul
organului de urmărire penală.Toate aceste aspecte sunt trecute şi în procesul verbal.

22
Gheorghe Alecu,op.cit
 Concluzii

Efectuarea expertizei criminalistice reprezintă o activitate ce reclamă din partea organelor

judiciare nu numai cunoștințe de specialitate în domeniul respectiv, ci și cunoștințe generale în
domeniul științei și tehnicii. Atunci cînd organul de urmărire penală, constată la cerere sau din
oficiu că expertiza nu este complete dispune efectuarea unui supliment de expertiză, fie de către
același expert fie de către altul. Expertiza balistică-judiciară se înscrie printre cele mai complexe
examinări la care sunt supuse armele, munițiile și urmele acestora. În ipoteza săvârșirii de
infracțiuni cu arme, prin care se adduce atingere vieții și sănătății unei persoane.
 Bibliografie

1. Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuță, Criminalistica, edit.Junimea, Iași 2001.

2. Nicolae Buzatu,D.Cornean,C.Carpinean,Criminalistica,editura Dacia Europa,Nova-
Lugoj,2003; pp.164-165.
3. Ilie Botos, Criminalistica, editura Risoprint, Cluj-Napoca 2002.
4. Nelu Viorel Cătună, Criminalistica edit.C.H.Beck, București 2008.
5. Ion Vochescu, Criminalistica, Edit.Academia București 2000.
6. Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, edit.Universul Juridic, București 2002.
7. Ion Mircea, Criminalistica, edit Didactica și pedagogică, București 2000.
8. Dr.Sorin Alămoreanu, Criminalistica Note de Curs 2004.
9. Gheorghe Golubenco, Note de Curs Criminalistica Vol.I, Chișinău 2011.
10. Gheorghe Golubenco, studiu monographic, Chișinău 2008.
11. Ion Mircea, Criminalistică, editura fundației ”Chemarea” Iași 1992.